Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 264 alin. (1) din Codul civil, excepţie ridicată de Lionel Albert Claude Leon Vuillaume în Dosarul nr. 11.764/94/2016* al Judecătoriei Buftea - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.181D/2017. 2. Dezbaterile au avut loc la data de 11 decembrie 2018, în prezenţa autorului excepţiei de neconstituţionalitate, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 15 ianuarie 2019, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 16 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 11.764/94/2016*, Judecătoria Buftea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 264 alin. (1) din Codul civil, excepţie ridicată de Lionel Albert Claude Leon Vuillaume într-o cauză având ca obiect rejudecarea cererii privind emiterea unei ordonanţe preşedinţiale. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât transformă dreptul copilului de a fi ascultat în procedurile judiciare într-o veritabilă obligaţie pentru acesta. Autorul susţine că, în fapt, copilul său a fost adus de mai multe ori în faţa instanţei, acesta fiind un abuz asupra sa. 5. Judecătoria Buftea - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Aceasta arată că fiecare stat beneficiază de o marjă de apreciere cu privire la legiferarea în această materie. Astfel, observă că legiuitorul a ales să reglementeze obligativitatea ascultării minorului care a împlinit 10 ani. Cu toate acestea, instanţa constată că, în conformitate cu art. 264 alin. (4) din Codul civil, opiniile minorului vor fi luate în considerare în raport cu vârsta şi cu gradul său de maturitate. Prin urmare, este necesar a se face o distincţie între capacitatea de exerciţiu a minorului şi necesitatea ca acesta să îşi exprime opinia cu privire la măsurile care îl privesc. 6. Se invocă şi art. 29 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 care cuprinde o soluţie legislativă similară cu cea criticată potrivit căreia în orice procedură judiciară sau administrativă care îl priveşte, copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază ca audierea lui este necesară pentru soluţionarea cauzei. 7. Aşadar, instanţa apreciază că simpla ascultare a minorului nu este de natură a-i încălca acestuia un drept cu valenţă constituţională. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, se arată că dispoziţiile supuse controlului de constituţionalitate dau expresie principiului interesului superior al copilului şi ţin seama de faptul că acesta este parte integrantă a vieţii de familie, iar orice intervenţie sau măsură care afectează familia şi are repercusiuni directe sau indirecte asupra copilului trebuie să respecte acest principiu; prin urmare, impunerea în sarcina autorităţilor (administrative sau judiciare) a obligaţiei de a asculta copilul care a împlinit vârsta de 10 ani, precum şi acordarea posibilităţii de a asculta şi copilul care nu a împlinit această vârstă reprezintă o dispoziţie de natură a da expresie principiilor şi valorilor consfinţite şi protejate de Legea fundamentală, permiţând autorităţilor să identifice şi să circumstanţieze, în fiecare caz în parte, conduita de urmat cu privire la copil, cu respectarea principiului interesului superior al acestuia. Ascultarea copilului în cadrul procedurilor judiciare sau administrative care îl privesc poate contribui decisiv la identificarea acelor elemente de fapt concrete care să conducă la conduita optimă în ceea ce-l priveşte şi la respectarea drepturilor şi intereselor acestuia. 10. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. Acesta afirmă că obligaţia instituită prin prevederile art. 264 alin. (1) din Codul civil este corelativă dreptului minorului de a fi ascultat, ce conferă copilului posibilitatea de a cere şi de a primi orice informaţie pertinentă, de a fi consultat, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este 11. De altfel, ascultarea copilului reprezintă un act procedural intuitu personae, în considerarea persoanei acestuia. Eo ipso, magistratul trebuie să obţină în prealabil ascultării informaţiile legate de categoria de vârstă a acestuia, de experienţa personală, de mediul de provenienţă a acestuia, pentru a putea sprijini copilul în exprimarea opiniei sau a declaraţiei sale, pentru a-i asigura măsurile de asistenţă reclamate de situaţia sa specială şi pentru a putea să îl înţeleagă deplin. Mai mult, ascultarea unui copil, în exercitarea dreptului său fundamental, prevăzut de art. 12 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, nu reprezintă un mijloc procedural de administrare a vreunei probe, ci, conform şi Codului civil, este doar instrumentul de revelare a opiniei copilului, în legătură cu o problemă care îl priveşte. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 264 alin. (1) din Codul civil, dispoziţii care au următorul cuprins: „(1) În procedurile administrative sau judiciare care îl privesc, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă consideră că acest lucru este necesar pentru soluţionarea cauzei.“ 15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 48 privind familia, precum şi prevederile art. 12 privind opinia copilului din Convenţia cu privire la drepturile copilului. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se constată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra prevederilor invocate, prin raportare la critici similare, constatând că sunt constituţionale. 17. Astfel, prin Decizia nr. 421 din 13 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 21 octombrie 2005, Curtea a analizat o soluţie legislativă similară celei criticate prevăzută la art. 29 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 şi care prevede că „În orice procedură judiciară sau administrativă care îl priveşte copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază ca audierea lui este necesară pentru soluţionarea cauzei“ şi a stabilit că este în concordanţă cu prevederile art. 12 pct.1 din Convenţia cu privire la drepturile copilului. 18. Analizând dispoziţiile legale criticate prin raportare la art. 26 interpretat în conformitate cu art. 20 alin. (1) din Constituţie, prin prisma exigenţelor art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că în jurisprudenţa sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acordat o importanţă deosebită intereselor superioare ale copilului (de exemplu, a se vedea Hotărârea din 28 septembrie 2004 pronunţată în Cauza Sabou şi Pîrcălab împotriva României, paragraful 47, sau Hotărârea din 11 ianuarie 2000 pronunţată în Cauza Ignaccolo-Zenide împotriva României, paragrafele 94 şi 102). Din jurisprudenţa citată reiese faptul că statele au obligaţii pozitive de natură procedurală, în situaţia în care sunt luate măsuri care reprezintă o ingerinţă în viaţa de familie, obligaţie ce constă în faptul că procesul decizional trebuie să fie echitabil şi să respecte interesele protejate de art. 8 din Convenţie. Cel mai important dintre aceste interese îl reprezintă însă cel al minorului. Curtea Constituţională constată că stabilirea parametrilor interesului superior al copilului ţine de o anumită marjă de apreciere a statelor membre la Convenţie între care nu există un numitor comun. 19. În Hotărârea din 8 iulie 2003, pronunţată în Cauza Sahin împotriva Germaniei, paragrafele 85-95, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut încălcarea dispoziţiilor art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului, coroborate cu dispoziţiile art. 14 din aceeaşi convenţie, în sensul că judecătorul care a procedat la soluţionarea cauzei a luat în considerare opinia unui psiholog şi nu a procedat în mod direct la audierea minorei. Or, relaţia copilului cu părintele reprezintă un instrument indispensabil în stabilirea dorinţelor reale ale copilului, fără informaţii corecte instanţa neputând lua o decizie care să reflecte un echilibru corect între interesele părţilor. Plângerea reclamantului viza refuzul instanţelor interne de a acorda reclamantului dreptul de a-şi vizita copilul născut în afara căsătoriei. În baza legii aplicabile la acel moment, părinţii naturali nu puteau să obţină un drept de vizită decât dacă instanţa considera că acest lucru este în interesul superior al copilului. În speţă, Curtea a constatat că instanţa internă a omis să îl asculte pe copil, în vârstă de cinci ani la acel moment, pentru a determina mai facil în ce măsură acesta îşi doreşte să îşi vadă tatăl şi dacă astfel de vizite sunt sau nu în interesul său. Această omisiune indică faptul că reclamantul nu a jucat un rol suficient în procedura relativă la dreptul de a-şi vizita copilul, Curtea amintind că instanţele nu trebuie să se mărginească la a urma orbeşte concluziile vagi ale unui expert relativ la riscul audierii unui copil. 20. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin Hotărârea din 21 iunie 2007, pronunţată în Cauza Havelka şi alţii împotriva Republicii Cehe, paragraful 62, că neascultarea directă de către tribunal a copiilor a căror vârstă era de 13, 12 şi 11 ani la data la care autoritatea de protecţie socială care a formulat cererea de plasament a copiilor într-o instituţie guvernamentală de protecţie a copilului (învestită cu rol de tutore al acestora) nu a fost de natură a asigura reclamanţilor protecţia cerută de interesele lor în procesul decizional. Acest considerent a determinat, printre altele, reţinerea încălcării art. 8 din Convenţie, întrucât autorităţile interne şi-au depăşit marja de apreciere. Prin urmare, Curtea de la Strasbourg a constatat că măsura litigioasă nu a fost necesară într-o societate democratică. 21. Analizând dispoziţiile legale criticate prin raportare la art. 26 interpretat în conformitate cu art. 20 alin. (1) din Constituţie, prin prisma exigenţelor art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că stabilirea parametrilor interesului superior al copilului ţine de o anumită marjă de apreciere a statelor membre la Convenţie între care nu există un numitor comun. 22. De asemenea, prin Hotărârea din 2 februarie 2016, pronunţată în Cauza N.Ts. şi alţii împotriva Georgiei, Curtea de la Strasbourg a condamnat statul georgian pentru încălcarea art. 8 din Convenţie pentru faptul că, în procedura sa internă, copiii a căror mamă murise şi al căror tată avusese probleme cu drogurile nu au fost ascultaţi de niciuna dintre instanţele naţionale atunci când s-a decis stabilirea domiciliului lor (autorităţile având de ales între tatăl care se reabilitase din punct de vedere medical şi părinţii mamei). 23. Însă trebuie precizat că instanţa de la Strasbourg nu interpretează dreptul la respectarea vieţii private şi de familie (articolul 8 din Convenţie) în sensul instituirii obligaţiei de a asigura audierea copilului în instanţă în toate situaţiile. Ca regulă generală, instanţele naţionale sunt cele care au competenţa de a evalua probele administrate, inclusiv mijloacele utilizate pentru constatarea faptelor relevante. Instanţele naţionale nu au întotdeauna obligaţia de a audia copiii în instanţă în problema dreptului de vizită al părintelui căruia nu i-au fost încredinţaţi. Această chestiune trebuie apreciată în funcţie de circumstanţele specifice ale fiecărui caz, ţinându-se seama de vârsta şi de maturitatea copilului în cauză. În plus, Curtea de la Strasbourg se asigură deseori, în temeiul articolului 8 din Convenţie, că autorităţile au luat măsurile corespunzătoare pentru ca hotărârile adoptate să fie însoţite de garanţiile necesare. 24. În dreptul Uniunii Europene, art. 24 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede că copiii îşi pot exprima în mod liber opinia, care se ia în considerare în problemele care îi privesc, în funcţie de vârsta şi gradul lor de maturitate. De altfel, din articolul 52 alineatul (3) din Cartă rezultă că, în măsura în care aceasta conţine drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, înţelesul şi întinderea lor sunt aceleaşi ca şi cele prevăzute de Convenţie. Totuşi, această dispoziţie nu împiedică dreptul Uniunii să confere o protecţie mai largă. Potrivit articolului 7 din aceeaşi cartă, „orice persoană are dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a secretului comunicaţiilor“. Textul articolului 8 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este identic cu cel al articolului 7 menţionat, cu excepţia faptului că acesta utilizează termenii „corespondenţei sale“ în loc de „comunicaţiilor“. În aceste condiţii, este necesar să se constate că acest articol 7 conţine drepturi care corespund celor garantate prin articolul 8 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 5 octombrie 2010, pronunţată în Cauza C-400/10 - J. McB. împotriva L.E., paragrafele 53 şi 60). Prin urmare, este necesar ca articolului 7 din Cartă să i se dea acelaşi înţeles şi aceeaşi întindere ca şi cele conferite articolului 8 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a fost interpretat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 14 februarie 2008, pronunţată în Cauza C-450/06, Varec S.A. împotriva Statului belgian, paragraful 48). Trebuie de asemenea amintit că articolul 7 din Cartă, menţionat de instanţa de trimitere în întrebarea adresată, trebuie examinat în raport cu obligaţia de a lua în considerare interesul superior al copilului, recunoscut la articolul 24 alineatul (2) din carta menţionată, şi ţinând seama de dreptul fundamental al unui copil de a întreţine cu regularitate relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, prevăzut la alineatul (3) al aceluiaşi articol 24 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 iunie 2006, pronunţată în Cauza C-540/03 Parlamentul European împotriva Consiliului Uniunii Europene, paragraful 58). Pe de altă parte, din considerentul (33) al Regulamentului nr. 2.201/2003 rezultă că acesta recunoaşte drepturile fundamentale şi respectă principiile consacrate de cartă, asigurându-se în special că sunt respectate drepturile fundamentale ale copilului, astfel cum sunt prevăzute la articolul 24 din aceasta. Prin urmare, dispoziţiile regulamentului menţionat nu pot fi interpretate astfel încât să contravină dreptului fundamental menţionat, a cărui respectare se confundă în mod incontestabil cu interesul superior al copilului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 decembrie 2009, pronunţată în Cauza C-403/09 Jasna Detiček împotriva lui Maurizio Sgueglia, paragrafele 53-55). 25. În sistemul Organizaţiei Naţiunilor Unite, articolul 12 alineatul (1) din Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001, prevede că un copil care îşi poate forma propriile opinii are dreptul de a-şi exprima liber aceste opinii în legătură cu toate problemele care îl privesc. Opiniilor copilului ar trebui să li se acorde importanţa cuvenită, în conformitate cu vârsta şi cu gradul său de maturitate. În plus, articolul 12 alineatul (2) din Convenţia privind drepturile copilului prevede că trebuie să i se acorde copilului posibilitatea de a fi ascultat în orice procedură judiciară sau administrativă care îl priveşte, fie direct, fie printr-un reprezentant sau un organism competent, în conformitate cu normele procedurale din legislaţia naţională. Comitetul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru drepturile copilului a subliniat faptul că statele părţi ar trebui fie să garanteze acest drept în mod direct, fie să adopte sau să revizuiască legile, astfel încât copilul să îşi poată exercita pe deplin acest drept [Comitetul pentru drepturile copilului al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Comentariul general nr. 14 privind dreptul copilului de a i se lua în considerare interesele superioare cu prioritate (articolul 3 punctul 1)]. În plus, acestea trebuie să se asigure că respectivul copil primeşte toate informaţiile şi îndrumările necesare pentru a lua o decizie în concordanţă cu interesul său superior. Comitetul observă, de asemenea, că un copil are dreptul de a nu-şi exercita acest drept; exprimarea opiniilor de către copil este o opţiune, nu o obligaţie. 26. Deşi analiza de mai sus se referă, în cea mai mare parte, la procedurile judiciare, Curtea reţine că aceleaşi considerente se impun şi în privinţa procedurilor administrative. Aşadar, copilul are dreptul, iar nu obligaţia de a se exprima în faţa autorităţii competente. Este adevărat că autorităţile competente au obligaţia de a-l audia. Această obligaţie a autorităţilor a fost introdusă pentru că, în conformitate cu obligaţiile asumate, statul are obligaţia pozitivă de a asigura cadrul administrativ şi procesual propice exprimării opiniei copilului şi o face prin instituirea unui prag de vârstă de la care este obligatorie ascultarea minorului, respectiv 10 ani, şi prin faptul că ascultarea acestuia se face în camera de consiliu (în cadrul procedurilor judiciare). De asemenea, ascultarea minorului având sub 10 ani este lăsată la latitudinea autorităţii competente. Copilul nu riscă nicio sancţiune dacă refuză să răspundă în faţa autorităţilor competente. Aşadar, în cauza de faţă, Curtea reţine că refuzul minorului de a-şi exprima opinia în procedurile administrative sau judiciare care îl privesc nu poate fi în niciun fel sancţionat, întrucât copilul are, în această privinţă, dreptul, iar nu obligaţia de a se exprima în faţa judecătorului. 27. Textul de lege criticat reprezintă chiar expresia îndeplinirii acestei obligaţii a statului român. Criticile autorului excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la o eventuală purtare abuzivă care ar fi dispus ascultarea fiicei sale de mai multe ori, în dosare diferite, dar care au legătură între ele, nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una de interpretare şi aplicare a legii. 28. De asemenea, Curtea constată că procedura ascultării minorului se întâlneşte în numeroase alte articole din Codul civil: art. 92, art. 119 alin. (2), art. 128 alin. (3), art. 130, art. 139, art. 155, art. 396 alin. (2), art. 401 alin. (2), art. 472, art. 482 alin. (3), art. 486, art. 494, art. 495, art. 496, art. 497, art. 498 alin. (2) şi art. 506. Unele dintre aceste articole fac referire la art. 264 din acelaşi cod: art. 128 alin. (3), art. 130, art. 139, art. 396, art. 401 alin. (2), art. 472 etc. 29. Din lecturarea acestor articole, rezultă faptul că legiuitorul a apreciat că, în chestiuni sensibile care ţin de determinarea interesului superior al copilului (stabilirea sau schimbarea domiciliului minorului, numirea tutorelui, constituirea consiliului de familie etc.), acesta trebuie să fie ascultat. Astfel, ascultarea copilului este obligatorie în soluţionarea neînţelegerilor între părinţi privitoare la exerciţiul autorităţii părinteşti (art. 486 din Codul civil), în soluţionarea neînţelegerilor privitoare la restrângerea drepturilor copilului de a păstra relaţii cu alte persoane cu care acesta are legături de familie (art. 494 din Codul civil), în cazurile de solicitare a înapoierii copilului de la orice persoană care îl ţine fără drept (art. 495 din Codul civil), în ipoteza soluţionării neînţelegerii dintre părinţi cu privire la stabilirea ori schimbarea locuinţei copilului (art. 496-497 din Codul civil), în cazul schimbării felului învăţăturii ori a pregătirii profesionale [art. 498 alin. (2) din Codul civil], în ipoteza încuviinţării instanţei asupra înţelegerii părinţilor privind exercitarea autorităţii părinteşti (art. 506 din Codul civil), în hotărârea instanţei privind raporturile dintre părinţii divorţaţi şi copii (art. 396 din Codul civil), în ipoteza stabilirii modalităţilor părintelui separat de copil de a avea legături personale cu acesta după divorţ (art. 401 din Codul civil). Ca o garanţie procesuală de protejare a interesului acestuia, potrivit art. 226 din Codul de procedură civilă: „În cazul în care, potrivit legii, urmează să fie ascultat un minor, ascultarea se va face în camera de consiliu. Ţinând seama de împrejurările procesului, instanţa hotărăşte dacă părinţii, tutorele sau alte persoane vor fi de faţă la ascultarea minorului.“ 30. În aceste condiţii, Curtea constată că nu sunt încălcate prevederile constituţionale şi convenţionale invocate. 31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Lionel Albert Claude Leon Vuillaume în Dosarul nr. 11.764/94/2016* al Judecătoriei Buftea - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 264 alin. (1) din Codul civil sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Buftea - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 ianuarie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
