Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.990/1/2021
┌───────────────┬──────────────────────┐
│ │- judecător, │
│ │preşedintele Secţiei │
│Denisa-Angelica│de contencios │
│Stănişor │administrativ şi │
│ │fiscal, preşedintele │
│ │completului │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Ionel Barbă │de contencios │
│ │administrativ şi │
│ │fiscal │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Alina-Nicoleta │de contencios │
│Ghica-Velescu │administrativ şi │
│ │fiscal │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Mariana │de contencios │
│Constantinescu │administrativ şi │
│ │fiscal │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Adina Georgeta │de contencios │
│Ponea │administrativ şi │
│ │fiscal │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Adrian Remus │de contencios │
│Ghiculescu │administrativ şi │
│ │fiscal │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Doina Vişan │de contencios │
│ │administrativ şi │
│ │fiscal │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Ana Roxana │de contencios │
│Tudose │administrativ şi │
│ │fiscal │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Beatrice Mariş │de contencios │
│ │administrativ şi │
│ │fiscal │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Adriana Florina│de contencios │
│Secreţeanu │administrativ şi │
│ │fiscal │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Marius Ionel │de contencios │
│Ionescu │administrativ şi │
│ │fiscal │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Virginia │de contencios │
│Filipescu │administrativ şi │
│ │fiscal │
├───────────────┼──────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Claudia Marcela│de contencios │
│Canacheu │administrativ şi │
│ │fiscal │
└───────────────┴──────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 36 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Denisa-Angelica Stănişor, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent Bogdan Georgescu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 391/39/2021. 5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că recurentul din dosarul în care a fost formulată sesizarea a formulat punct de vedere cu privire la chestiunea de drept şi a depus la dosar cerere de suspendare a judecării sesizării, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1^1 din Codul de procedură civilă, până la data soluţionării definitive de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a trimiterii adresate de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 10 martie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 793/46/2021, în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), având ca obiect următoarea întrebare preliminară: „Având în vedere dispoziţiile art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care prevăd iniţierea unei procedurii disciplinare şi sancţionarea disciplinară a judecătorului pentru nerespectarea unei decizii a Curţii Constituţionale, este necesar să se considere că art. 19 alin. (1) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) cu referire la art. 2 din TUE şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind independenţa judecătorilor, precum şi principiul colaborării loiale, prevăzut de art. 4 din TUE, trebuie interpretat ca opunându-se dispoziţiilor naţionale ale unui stat membru UE, care îi înlătură judecătorului naţional posibilitatea de a aplica Decizia Comisiei Europene 2006/928/CE din 13 decembrie 2006 de stabilire a unui mecanism de cooperare şi de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referinţă specifice în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 354 din 14 decembrie 2006 (Decizia 2006/928), şi rapoartele întocmite de Comisie pe baza deciziei, aşa cum a interpretat Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 390/2021, în condiţiile în care judecătorul este chemat să lase neaplicate din oficiu prevederile naţionale dacă vin în contradicţie cu dreptul european şi să stabilească prioritatea de aplicare a dreptului Uniunii Europene, iar considerentele unei decizii a Curţii Constituţionale înlătură judecătorului naţional posibilitatea de a aplica hotărârea CJUE pe care o consideră prioritară?“ 6. În urma deliberării, cu unanimitate, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept respinge cererea de suspendare a judecăţii, reţinând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1^1 din Codul de procedură civilă, întrucât prezenta sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu este, în sensul dispoziţiilor menţionate, o cauză similară celei aflate pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia în care a fost sesizată Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu o cerere de decizie preliminară. 7. Nefiind invocate alte chestiuni prealabile, preşedintele completului declară dezbaterile închise, iar completul rămâne în pronunţare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 8. Prin Încheierea din 24 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 391/39/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept: În interpretarea art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018), se poate aprecia că această procedură este de natură să confere Guvernului o competenţă directă de numire în aceste funcţii şi să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi? În situaţia în care răspunsul la prima întrebare este afirmativ, această reglementare este de natură să afecteze legalitatea actelor emise în perioada interimatului? II. Expunerea succintă a procesului A. Cererea de chemare în judecată 9. Prin acţiunea înregistrată la 26 mai 2021, pe rolul Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii AB şi CD, în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară şi EF - inspector-şef al Inspecţiei Judiciare, au solicitat anularea Ordinului inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 134/2018 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare (Ordinul IJ nr. 134/2018), iar, în temeiul art. 15 raportat la art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 554/2004), au solicitat suspendarea executării actului administrativ ce formează obiectul acţiunii în anulare. 10. În sensul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în justificarea vătămării şi interesului legitim de promovare a acţiunii în anulare, reclamanţii au arătat că interesul legitim pentru promovarea acţiunii în anulare este justificat de faptul că, prin Rezoluţia din 14 aprilie 2021, s-a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de ei pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), b) şi d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 303/2004), actele de cercetare disciplinară fiind îndeplinite în temeiul dispoziţiilor Ordinului IJ nr. 134/2018, iar vătămarea constă în faptul că sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 pentru abaterile prevăzute de art. 99 lit. b) şi d) din aceeaşi lege sunt extrem de grave, respectiv „retrogradarea“ sau „excluderea din magistratură“. 11. În susţinerea acţiunii în anulare şi a cererii de suspendare a executării, reclamanţii au expus, în esenţă, argumentele arătate în continuare: (i) Ordinul IJ nr. 134/2018 este emis de o persoană care nu avea calitatea cerută de lege, aceea de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare, legal numit în funcţie, fiind emis cu încălcarea normelor de competenţă funcţională. (ii) Raportat la considerentele de la paragrafele 177, 200 şi 205 din Hotărârea CJUE din 18 mai 2021, pronunţată în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 şi C-397/19 (Hotărârea CJUE din 18 mai 2021), în mod constant, în anii 2018 şi 2019, rapoartele întocmite de Comisie au subliniat deficienţa sistemului judiciar din România, constând în acţiunea Guvernului de a face numiri în funcţiile de conducere ale organului care are misiunea de a efectua cercetările disciplinare şi de a exercita acţiunea disciplinară împotriva judecătorilor şi procurorilor cu încălcarea procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul naţional. (iii) Pârâtul EF a ocupat funcţia de inspector-şef interimar în perioada 1 septembrie 2018-15 mai 2019, în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, şi a semnat Ordinul IJ nr. 134/2018 în perioada în care mandatul său nu era valid, conform principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene şi caracterului obligatoriu al hotărârilor CJUE. (iv) În considerarea caracterului obligatoriu al Hotărârii CJUE din 18 mai 2021, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 nu se mai aplică, fiind contrare dreptului Uniunii Europene, astfel că toate actele emise în perioada interimatului de inspectorul-şef, printre care şi Ordinul IJ nr. 134/2018 ori actele de numire în funcţie a unor inspectori selectaţi în acest temei, inclusiv inspectorul-şef, sunt nule. (v) La 19 mai 2021, Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a constatat nulitatea acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară împotriva unui magistrat, reţinând, în esenţă, că toate actele emise de EF, în exercitarea funcţiei de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare, în perioada 1 septembrie 2018-14 mai 2019, sunt nule absolut, ca efect al Hotărârii CJUE din 18 mai 2021. B. Apărările intimatei Inspecţia Judiciară 12. Pe fondul acţiunii în anularea Ordinului IJ nr. 134/2018, pârâta Inspecţia Judiciară a formulat următoarele apărări în susţinerea netemeiniciei: (i) Prin Hotărârea din 18 mai 2021, CJUE nu a statuat asupra nelegalităţii actelor administrative emise de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare în perioada 1 septembrie 2018-14 mai 2019, actul normativ vizat de întrebarea adresată CJUE fiind Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018. (ii) CJUE nu a constatat neconcordanţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 cu dreptul Uniunii Europene, ci, în mod generic, a subliniat că normele europene se opun unei reglementări naţionale adoptate de guvernul unui stat membru care îi permite acestuia din urmă să facă numiri interimare în funcţiile de conducere ale organului judiciar însărcinat cu efectuarea cercetărilor disciplinare şi cu exercitarea acţiunii disciplinare împotriva judecătorilor şi a procurorilor fără respectarea procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul naţional, atunci când această reglementare este de natură să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor acestui organ ca instrument de presiune asupra activităţii respectivilor judecători şi procurori sau de control politic al acestei activităţi. (iii) Din analiza de ansamblu a considerentelor hotărârii CJUE, cu precădere a celor de la paragrafele 205 şi 206, rezultă că instanţa europeană a reţinut că îi revine instanţei naţionale în faţa căreia se invocă dreptul Uniunii Europene să analizeze dacă, în mod concret, legislaţia naţională în discuţie respectă standardele impuse de normele europene prin prisma elementelor de interpretare oferite de CJUE. (iv) În cauza dedusă judecăţii, în raport cu ansamblul elementelor de fapt şi de drept, actul normativ a cărui anulare se cere nu este de natură să dea naştere la îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiei inspectorului-şef ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi procurorilor sau de control politic al acestei activităţi. (v) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 nu conţine dispoziţii propriu-zise de numire a unor persoane determinate în funcţiile de conducere ale Inspecţiei Judiciare, ci completează Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 317/2004), cu norme cu aplicabilitate permanentă, iar nu doar la acel moment, acoperind un vid legislativ. (vi) Soluţia normativă adoptată prevede ca funcţia de conducere să fie exercitată de aceeaşi persoană care ocupase funcţia până la acel moment, în urma numirii sale conform procedurii ordinare prevăzute de dreptul naţional, astfel că nu a fost încălcată procedura ordinară de numire a inspectorului-şef, atât timp cât, la momentul adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, legislaţia internă nu reglementa situaţia în care mandatele funcţiilor de inspector-şef şi inspector-şef adjunct din cadrul Inspecţiei Judiciare expirau înainte de finalizarea concursurilor pentru ocuparea acestor funcţii şi nici posibilitatea exercitării cu titlu interimar a respectivelor funcţii de conducere în situaţia în care acestea devin vacante din alte motive. (vii) Persoana care a asigurat conducerea interimară a Inspecţiei Judiciare, respectiv inspectorul-şef al cărui mandat expirase, a fost numită ulterior în aceeaşi funcţie, în baza procedurii ordinare prevăzute de lege. C. Hotărârea primei instanţe 13. Prin Sentinţa civilă nr. 59 din 14 iulie 2021, Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanţii AB şi CD, în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară şi EF - inspector-şef al Inspecţiei Judiciare, pentru următoarele considerente: (i) Singurul motiv de nelegalitate a actului contestat este reprezentat de faptul că pârâtul EF, inspector-şef în cadrul Inspecţiei Judiciare şi semnatar al Ordinului IJ nr. 134/2018, nu avea calitatea cerută de lege pentru a emite un astfel de act, întrucât era interimar la conducerea Inspecţiei, iar această modalitate de asigurare a conducerii instituţiei este în dezacord cu dreptul Uniunii Europene, astfel cum a fost acesta explicitat prin Hotărârea CJUE din 18 mai 2021. (ii) Întradevăr, la data emiterii Ordinului IJ nr. 134/2018, mandatul pârâtului EF la conducerea Inspecţiei Judiciare încetase, însă acesta continua să ocupe funcţia în baza prevederilor art. I şi II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018. (iii) Raportat la considerentele de la pct. 201 şi 206 din Hotărârea CJUE din 18 mai 2021, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 nu este de natură nici de a conferi Guvernului o competenţă directă de numire în funcţia de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare, şi nici nu poate genera îndoieli cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi. (iv) Asigurarea interimatului în funcţii de conducere este o procedură uzuală în sistemul funcţiei publice, răspunzând cerinţelor de asigurare a coordonării instituţiei în ipoteza vacantării, din diverse motive, a funcţiei respective, chiar CJUE reţinând că interimatul, în situaţii de felul celei în cauză, este o procedură acceptabilă, neputând genera, per se, îndoieli de felul celor anterior amintite (paragraful 203 din hotărâre). (v) În ceea ce îl priveşte pe ocupantul provizoriu al funcţiei: a) persoana respectivă are calitatea de judecător, iar dispoziţiile art. 124 alin. (3) din Constituţie şi ansamblul reglementărilor naţionale oferă suficiente garanţii pentru protejarea independenţei magistraţilor de orice ingerinţe, inclusiv, cu caracter politic; b) persoana respectivă a fost numită în urma unui concurs organizat de CSM, în funcţia de inspector judiciar, şi, ulterior participării la un alt concurs organizat tot de CSM, a fost numită în funcţia de inspector-şef, ceea ce exclude influenţa unor factori cu caracter politic; c) ulterior epuizării primului mandat la conducerea Inspecţiei Judiciare, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, care reglementa asigurarea interimatului funcţiei de conducere, fără însă a nominaliza o anumită persoană, ci stabilind că funcţia va fi exercitată provizoriu, până la ocuparea în condiţiile legii, de către inspectorul-şef, fiind, în mod evident, de preferat ca situaţia de provizorat să fie gestionată de fostul conducător, care este la curent cu sarcinile ce îi revin în această calitate; d) de vreme ce, atât statutul de judecător al persoanei în cauză, cât şi procedura de numire în funcţie prezentau garanţii privitoare la lipsa oricăror ingerinţe externe, nu sunt relevate elemente care să genereze îndoieli în ceea ce priveşte ingerinţa factorului politic în procedura de numire analizată. În plus, prin Hotărârea CSM nr. 82/2019, aceeaşi persoană a fost numită pentru un nou mandat în funcţia de inspector-şef, începând cu 15 septembrie 2019. (vi) Prin urmare, modalitatea de asigurare a interimatului funcţiei de inspector-şef este una care corespunde exigenţelor legate de garanţiile de independenţă şi imparţialitate ce trebuie asigurate judecătorilor, astfel cum au fost acestea conturate de jurisprudenţa CJUE. D. Recursul declarat împotriva hotărârii primei instanţe 14. Împotriva sentinţei menţionate la pct. II lit. C, au declarat recurs reclamanţii AB şi CD, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, reiterând, în esenţă, susţinerile din cererea de chemare în judecată. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. 391/39/2021. E. Cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile 15. În Dosarul nr. 391/39/2021, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost înregistrată la 21 septembrie 2021 cererea formulată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă. III. Prevederile normative supuse interpretării 16. Prevederile din dreptul intern ce formează obiectul sesizării sunt cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, care prevede următoarele: "ART. I La articolul 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, cu modificările ulterioare, după alineatul (6) se introduc două noi alineate, alineatele (7) şi (8), cu următorul cuprins: "(7) În situaţia vacantării funcţiei de inspector-şef sau, după caz, de inspector-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare ca urmare a expirării mandatului, interimatul funcţiei se asigură de inspectorul-şef sau, după caz, de inspectorul-şef adjunct ale căror mandate au expirat, până la data ocupării acestor funcţii în condiţiile legii.(8) În caz de încetare a mandatului de inspector-şef ca urmare a altor situaţii decât expirarea mandatului, interimatul funcţiei se asigură de către inspectorul-şef adjunct până la data ocupării acestei funcţii în condiţiile legii, iar în caz de încetare a mandatului de inspector-şef adjunct ca urmare a altor situaţii decât expirarea mandatului, interimatul funcţiei se asigură de către un inspector judiciar numit de inspectorul-şef până la data ocupării acestei funcţii în condiţiile legii." ART. II Prevederile art. 67 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cu completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se aplică şi situaţiilor în care funcţia de inspector-şef sau, după caz, de inspector-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare este vacantă la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă." IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la chestiunea de drept 17. Recurentul-reclamant AB şi-a exprimat punctul de vedere în sensul că problemele de drept cu privire la care este formulată sesizarea au fost suficient de clar lămurite prin Hotărârea CJUE din 18 mai 2021, motiv pentru care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu ar putea decât să statueze dacă hotărârea CJUE şi, implicit, dreptul Uniunii Europene au caracter obligatoriu şi se aplică cu prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legislaţia naţională, prin prisma art. 148 alin. (2) din Constituţie. 18. Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară şi-a exprimat punctul de vedere în sensul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 nu este de natură să dea naştere unei îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiei Inspecţiei Judiciare, ca instrument de presiune asupra judecătorilor şi procurorilor, fiind reiterate argumentele din întâmpinarea prezentată la pct. II lit. B din prezenta decizie. V. Punctul de vedere al instanţei de trimitere 19. Instanţa de trimitere a argumentat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate în raport cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă şi a apreciat că se impune reformularea chestiunii de drept cu care urmează să fie sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, în sensul celor arătate la paragraful 8 din prezenta decizie. 20. Cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, instanţa de trimitere şi-a exprimat opinia în sensul că procedura reglementată de art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 nu este de natură să confere Guvernului o competenţă directă de numire în aceste funcţii şi să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare, ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi. VI. Jurisprudenţa şi punctele de vedere teoretice ale instanţelor naţionale 21. În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au fost identificate repere de practică judiciară cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. 22. Curţile de apel Bacău, Braşov, Cluj, Bucureşti, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Târgu Mureş şi Timişoara au comunicat faptul că, în raza lor teritorială de competenţă, nu a fost identificată practică judiciară cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării. 23. Curtea de Apel Suceava a comunicat Sentinţa civilă nr. 59 din 14 iulie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 391/39/2021 (prezentată la pct. II lit. C din prezenta decizie) şi Sentinţa civilă nr. 73 din 4 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 390/39/2021, care conţine considerente similare primei sentinţe menţionate. 24. Unele instanţe au comunicat puncte de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, în sensul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 nu este de natură să confere Guvernului o competenţă directă de numire în funcţiile de conducere vacante de inspector-şef sau, după caz, de inspector-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare şi să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare, ca instrument de presiune sau de control politic asupra activităţii judecătorilor şi procurorilor, fiind expuse argumente similare celor prezentate la pct. II lit. C din prezenta decizie. 25. Alte instanţe au exprimat puncte de vedere teoretice în sensul că se poate aprecia că procedura prevăzută de art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 este de natură că confere Guvernului o competenţă directă de numire în funcţiile de conducere de la Inspecţia Judiciară şi să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare, deoarece Guvernul, în calitate de emitent al actului normativ, a preluat o funcţie dată în competenţa exclusivă a CSM, şi anume desemnarea conducerii Inspecţiei Judiciare. 26. În Dosarul nr. 4/P2019, prin Hotărârea nr. 3P din 19 mai 2021, Secţia pentru procurori în materie disciplinară a CSM a constatat nulitatea acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară, ca efect al Hotărârii CJUE din 18 mai 2021, reţinând, în esenţă, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, care a permis Guvernului să facă numiri interimare în funcţiile de conducere ale organului judiciar însărcinat cu efectuarea cercetărilor disciplinare şi cu exercitarea acţiunii disciplinare împotriva judecătorilor şi a procurorilor, respectiv Inspecţia Judiciară, fără respectarea procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul naţional, încalcă articolul 2 şi articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf din TUE, precum şi Decizia 2006/928, această reglementare fiind de natură să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor acestui organ ca instrument de presiune asupra activităţii respectivilor judecători şi procurori şi de control politic al acestei activităţi. Hotărârea Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a CSM formează obiectul recursului în Dosarul nr. 2.782/1/2021, aflat pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. VII. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 27. Prin Adresa nr. 2.187/C/5731/III-5/2021 din 30 decembrie 2021, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la momentul respectiv, nu se verifică practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la chestiunile de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene 28. Prezenta sesizare a fost formulată în considerarea Hotărârii CJUE din 18 mai 2021, pronunţată în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 şi C-397/19. 29. Cu referire la întrebarea cu care a fost sesizată prin mecanismul instituit prin art. 267 din TFUE, în sensul de a se lămuri, printre altele, dacă reglementările care guvernează organizarea justiţiei în România, precum cele referitoare la numirea interimară în funcţiile de conducere a Inspecţiei Judiciare, intră în domeniul de aplicare al Deciziei 2006/928/CE şi dacă acestea trebuie să respecte cerinţele care decurg din valoarea statului de drept prevăzută la articolul 2 TUE, CJUE a declarat că: "Articolul 2 şi articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, precum şi Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naţionale adoptate de guvernul unui stat membru care îi permite acestuia din urmă să facă numiri interimare în funcţiile de conducere ale organului judiciar însărcinat cu efectuarea cercetărilor disciplinare şi cu exercitarea acţiunii disciplinare împotriva judecătorilor şi a procurorilor fără respectarea procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul naţional atunci când această reglementare este de natură să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor acestui organ ca instrument de presiune asupra activităţii respectivilor judecători şi procurori sau de control politic al acestei activităţi." 30. În considerentele hotărârii, care fundamentează răspunsul CJUE menţionat la paragraful 29 din prezenta decizie, sunt expuse următoarele argumente: " Cu privire la a patra întrebare adresată în cauza C-83/19 şi la a treia întrebare adresată în cauza C-355/19 179 Prin intermediul celei de a patra întrebări adresate în cauza C-83/19 şi al celei de a treia întrebări adresate în cauza C355/19, care trebuie analizate împreună, instanţele de trimitere solicită în esenţă să se stabilească dacă reglementările care guvernează organizarea justiţiei în România, precum cele referitoare la numirea interimară în funcţiile de conducere a Inspecţiei Judiciare (...), intră în domeniul de aplicare al Deciziei 2006/928/CE şi dacă acestea trebuie să respecte cerinţele care decurg din valoarea statului de drept prevăzută la articolul 2 TUE. [...] 182 Referitor mai precis la reglementarea naţională în discuţie în cauza C-83/19, aceasta guvernează numirea interimară în funcţiile de conducere ale Inspecţiei Judiciare, care este un organism cu personalitate juridică din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, a cărui responsabilizare face în mod expres obiectul primului obiectiv de referinţă care figurează în anexa la Decizia 2006/928, ca garanţie a unui proces judiciar mai transparent şi totodată mai eficient. Acest organism dispune de competenţe esenţiale în procedurile disciplinare din cadrul puterii judecătoreşti, precum şi în procedurile referitoare la răspunderea personală a magistraţilor. Structura instituţională şi activitatea acestuia, precum şi reglementarea în discuţie în cauza C-83/19 au făcut de altfel obiectul unor rapoarte ale Comisiei întocmite în temeiul articolului 2 din Decizia 2006/928, în special în anii 2010, 2011 şi 2017-2019. [...] 184 Rezultă că asemenea reglementări intră în domeniul de aplicare al Deciziei 2006/928 şi că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 178 din prezenta hotărâre, ele trebuie să respecte cerinţele care decurg din dreptul Uniunii şi în special din valoarea statului de drept prevăzută la articolul 2 TUE. 185 Prin urmare, trebuie să se răspundă la a patra întrebare adresată în cauza C-83/19 şi la a treia întrebare adresată în cauza C-355/19 că reglementările care guvernează organizarea justiţiei în România, cum sunt cele referitoare la numirea interimară în funcţiile de conducere ale Inspecţiei Judiciare (...), intră în domeniul de aplicare al Deciziei 2006/928, astfel încât acestea trebuie să respecte cerinţele care decurg din dreptul Uniunii şi în special din valoarea statului de drept prevăzută la articolul 2 TUE. Cu privire la a treia întrebare adresată în cauza C-83/19 186 Prin intermediul celei de a treia întrebări adresate în cauza C-83/19, instanţa de trimitere solicită în esenţă să se stabilească dacă articolul 2 şi articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, precum şi Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naţionale adoptate de guvernul unui stat membru care îi permite acestuia din urmă să efectueze numiri interimare în funcţiile de conducere ale organului judiciar însărcinat cu efectuarea cercetărilor disciplinare şi cu exercitarea acţiunii disciplinare împotriva judecătorilor şi a procurorilor fără respectarea procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul naţional pentru astfel de funcţii. 187 După cum reiese din cererea de decizie preliminară, instanţa de trimitere adresează această întrebare ca urmare a faptului că misiunile cu care este învestit un organ judiciar precum cel vizat de reglementarea naţională în discuţie în litigiul principal şi în special întinderea competenţelor de care dispun în cadrul acestor misiuni membrii cu funcţii de conducere ai acestui organ sunt de natură să ridice semne de întrebare în raport cu cerinţa de independenţă a judecătorilor. 188 În această privinţă trebuie amintit că articolul 19 TUE, care concretizează valoarea statului de drept afirmată la articolul 2 TUE, încredinţează instanţelor naţionale şi Curţii sarcina de a garanta deplina aplicare a dreptului Uniunii în toate statele membre, precum şi protecţia jurisdicţională a drepturilor conferite justiţiabililor de dreptul menţionat [Hotărârea din 25 iulie 2018, Minister for Justice and Equality (Deficienţele sistemului judiciar), C-216/18 PPU, EU:C:2018:586, punctul 50, Hotărârea din 24 iunie 2019, Comisia/Polonia (Independenţa Curţii Supreme), C-619/18, EU:C:2019:531, punctul 47, precum şi Hotărârea din 5 noiembrie 2019, Comisia/Polonia (Independenţa instanţelor de drept comun), C-192/18, EU:C:2019:924, punctul 98]. 189 Existenţa însăşi a unui control jurisdicţional efectiv destinat să asigure respectarea dreptului Uniunii este inerentă unui stat de drept [Hotărârea din 27 februarie 2018, Associaθăo Sindical dos Juízes Portugueses, C-64/16, EU:C:2018:117, punctul 36, precum şi Hotărârea din 25 iulie 2018, Minister for Justice and Equality (Deficienţele sistemului judiciar), C-216/18 PPU, EU:C:2018:586, punctul 51]. 190 În acest temei şi astfel cum prevede articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, revine statelor membre sarcina să prevadă un sistem de căi de atac şi de proceduri care să le asigure justiţiabililor respectarea dreptului lor la protecţie jurisdicţională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii. Principiul protecţiei jurisdicţionale efective a drepturilor conferite justiţiabililor de dreptul Uniunii, la care se referă articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, constituie un principiu general al dreptului Uniunii care decurge din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre, care a fost consacrat la articolele 6 şi 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, şi care în prezent este afirmat la articolul 47 din cartă [Hotărârea din 2 martie 2021, A. B. şi alţii (Numirea judecătorilor la Curtea Supremă - Căi de atac), C-824/18, EU:C:2021:153, punctele 109 şi 110, precum şi jurisprudenţa citată]. 191 În consecinţă, orice stat membru trebuie să se asigure că organismele care, în calitate de „instanţă“ în sensul definit de dreptul Uniunii, fac parte din sistemul său de căi de atac în domeniile reglementate de dreptul Uniunii îndeplinesc cerinţele unei protecţii jurisdicţionale efective [Hotărârea din 27 februarie 2018, Associaθăo Sindical dos Juízes Portugueses, C-64/16, EU:C:2018:117, punctul 37, precum şi Hotărârea din 25 iulie 2018, Minister for Justice and Equality (Deficienţele sistemului judiciar), C-216/18 PPU, EU:C:2018:586, punctul 52]. 192 În ceea ce priveşte domeniul de aplicare material al articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, trebuie amintit că această dispoziţie vizează „domeniile reglementate de dreptul Uniunii“, independent de situaţia în care statele membre pun în aplicare acest drept, în sensul articolului 51 alineatul (1) din cartă [Hotărârea din 2 martie 2021, A. B. şi alţii (Numirea judecătorilor la Curtea Supremă - Căi de atac), C-824/18, EU:C:2021:153, punctul 111, precum şi jurisprudenţa citată]. 193 Reglementări naţionale precum cele în discuţie în litigiul principal se aplică magistraturii în ansamblul său şi, prin urmare, judecătorilor de drept comun, care sunt chemaţi, în această calitate, să statueze cu privire la chestiuni legate de aplicarea sau de interpretarea dreptului Uniunii. Întrucât aceştia din urmă fac parte, în calitate de „instanţe“, în sensul definit de acest drept, din sistemul român de căi de atac în „domeniile reglementate de dreptul Uniunii“, în sensul articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, ei trebuie să îndeplinească cerinţele unei protecţii jurisdicţionale efective. 194 Or, trebuie amintit că, pentru a garanta că instanţele care pot fi chemate să statueze cu privire la chestiuni legate de aplicarea sau de interpretarea dreptului Uniunii sunt în măsură să asigure protecţia jurisdicţională efectivă impusă de această dispoziţie, prezervarea independenţei acestora este primordială, astfel cum se confirmă la articolul 47 al doilea paragraf din cartă, care menţionează accesul la o instanţă judecătorească „independentă“ printre cerinţele legate de dreptul fundamental la o cale de atac efectivă [a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 martie 2021, A. B. şi alţii (Numirea judecătorilor la Curtea Supremă - Căi de atac), C-824/18, EU:C:2021:153, punctul 115, precum şi jurisprudenţa citată]. 195 Această cerinţă de independenţă a instanţelor, care este inerentă activităţii de judecată, ţine de conţinutul esenţial al dreptului la protecţie jurisdicţională efectivă şi al dreptului fundamental la un proces echitabil, care are o importanţă esenţială în calitate de garant al protecţiei ansamblului drepturilor conferite justiţiabililor de dreptul Uniunii şi al prezervării valorilor comune ale statelor membre prevăzute la articolul 2 TUE, în special a valorii statului de drept. Conform principiului separării puterilor ce caracterizează funcţionarea unui stat de drept, trebuie în special să fie garantată independenţa instanţelor faţă de puterile legislativă şi executivă [a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 martie 2021, A. B. şi alţii (Numirea judecătorilor la Curtea Supremă - Căi de atac), C-824/18, EU:C:2021:153, punctele 116 şi 118, precum şi jurisprudenţa citată]. 196 Potrivit unei jurisprudenţe constante, garanţiile de independenţă şi de imparţialitate impuse în temeiul dreptului Uniunii postulează existenţa unor norme care să permită înlăturarea, în percepţia justiţiabililor, a oricărei îndoieli legitime referitoare la impenetrabilitatea instanţei în cauză în privinţa unor elemente exterioare şi la neutralitatea sa în raport cu interesele care se înfruntă [a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 septembrie 2006, Wilson, C-506/04, EU:C:2006:587, punctul 53 şi jurisprudenţa citată, Hotărârea din 2 martie 2021, A. B. şi alţii (Numirea judecătorilor la Curtea Supremă - Căi de atac), C-824/18, EU:C:2021:153, punctul 117, precum şi Hotărârea din 20 aprilie 2021, Repubblika, C-896/19, EU:C:2021:311, punctul 53]. 197 În acest sens, trebuie ca judecătorii să se afle la adăpost de intervenţii sau de presiuni exterioare care le pot pune în pericol independenţa. Normele aplicabile statutului judecătorilor şi exercitării funcţiei lor de judecător trebuie în special să permită excluderea nu numai a oricărei influenţe directe, sub formă de instrucţiuni, ci şi a formelor de influenţă indirectă susceptibile să orienteze deciziile judecătorilor în discuţie şi să înlăture astfel o lipsă a aparenţei de independenţă sau de imparţialitate a acestora care să poată aduce atingere încrederii pe care justiţia trebuie să o inspire justiţiabililor într-o societate democratică şi într-un stat de drept [a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 martie 2021, A. B. şi alţii (Numirea judecătorilor la Curtea Supremă - Căi de atac), C-824/18, EU:C:2021:153, punctele 119 şi 139, precum şi jurisprudenţa citată]. 198 Referitor mai precis la normele care guvernează regimul disciplinar, cerinţa de independenţă impune, conform unei jurisprudenţe constante, ca acest regim să prezinte garanţiile necesare pentru a evita orice risc de utilizare a unui astfel de regim ca sistem de control politic al conţinutului deciziilor judiciare. În această privinţă, adoptarea unor norme care definesc printre altele atât comportamentele ce constituie încălcări disciplinare, cât şi sancţiunile aplicabile în mod concret, care prevăd intervenţia unei instanţe independente în conformitate cu o procedură care garantează pe deplin drepturile consacrate la articolele 47 şi 48 din cartă, în special dreptul la apărare, şi care consacră posibilitatea de a contesta în justiţie deciziile organelor disciplinare constituie un ansamblu de garanţii esenţiale pentru prezervarea independenţei puterii judecătoreşti [Hotărârea din 25 iulie 2018, Minister for Justice and Equality (Deficienţele sistemului judiciar), C-216/18 PPU, EU:C:2018:586, punctul 67, Hotărârea din 24 iunie 2019, Comisia/Polonia (Independenţa Curţii Supreme), C-619/18, EU:C:2019:531, punctul 77, precum şi Hotărârea din 5 noiembrie 2019, Comisia/Polonia (Independenţa instanţelor de drept comun), C-192/18, EU:C:2019:924, punctul 114]. 199 În plus, după cum a arătat în esenţă domnul avocat general la punctul 268 din Concluziile prezentate în cauzele C83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19 şi C-355/19, întrucât perspectiva iniţierii unei cercetări disciplinare este în sine susceptibilă să exercite o presiune asupra celor care au sarcina de a judeca, este esenţial ca organul competent să efectueze cercetările şi să exercite acţiunea disciplinară să acţioneze în cadrul exercitării misiunilor sale în mod obiectiv şi imparţial şi în acest scop să fie la adăpost de orice influenţă exterioară. 200 Prin urmare, dat fiind că persoanele care ocupă funcţiile de conducere în cadrul unui astfel de organ pot exercita o influenţă determinantă asupra activităţii acestuia, normele care guvernează procedura de numire în aceste funcţii trebuie să fie concepute, după cum a arătat în esenţă domnul avocat general la punctul 269 din Concluziile prezentate în cauzele C-83/19, C127/19, C-195/19, C-291/19 şi C-355/19, astfel încât să nu poată da naştere niciunei îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor organului menţionat ca instrument de presiune asupra activităţii judiciare sau de control politic al acestei activităţi. 201 Revine în cele din urmă instanţei de trimitere sarcina de a se pronunţa cu privire la acest aspect după ce va fi efectuat aprecierile necesare în acest scop. Astfel, trebuie să se amintească faptul că articolul 267 TFUE nu abilitează Curtea să aplice normele dreptului Uniunii la o speţă determinată, ci numai să se pronunţe cu privire la interpretarea tratatelor şi a actelor adoptate de instituţiile Uniunii. Cu toate acestea, conform unei jurisprudenţe constante, în cadrul cooperării judiciare create prin articolul 267 TFUE, Curtea, plecând de la elementele dosarului, poate furniza instanţei naţionale elementele de interpretare a dreptului Uniunii care ar putea să îi fie utile în aprecierea efectelor uneia sau ale alteia dintre dispoziţiile acestuia [Hotărârea din 19 noiembrie 2019, A. K. şi alţii (Independenţa Camerei Disciplinare a Curţii Supreme), C-585/18, C-624/18 şi C-625/18, EU:C:2019:982, punctul 132, precum şi Hotărârea din 2 martie 2021, A. B. şi alţii (Numirea judecătorilor la Curtea Supremă - Căi de atac), C-824/18, EU:C:2021:153, punctul 96]. 202 În acest sens trebuie arătat că simplul fapt că membrii cu funcţii de conducere ai organului care are misiunea de a efectua cercetări disciplinare şi de a exercita acţiunea disciplinară în privinţa judecătorilor şi a procurorilor sunt numiţi de guvernul unui stat membru nu este de natură să dea naştere unor îndoieli, precum cele menţionate la punctul 200 din prezenta hotărâre. 203 Situaţia este aceeaşi în ceea ce priveşte dispoziţiile naţionale care prevăd că interimatul unei funcţii de conducere din cadrul unui astfel de organ este asigurat, în situaţia vacantării acestei funcţii ca urmare a expirării mandatului în cauză, de conducătorul al cărui mandat a expirat, până la data ocupării acestei funcţii în condiţiile legii. 204 Cu toate acestea, condiţiile de fond şi modalităţile procedurale aplicabile la adoptarea deciziilor de numire a acestor conducători trebuie să fie concepute astfel încât să îndeplinească cerinţele amintite la punctul 199 din prezenta hotărâre. 205 Mai exact, o reglementare naţională poate genera îndoieli, precum cele menţionate la punctul 200 din prezenta hotărâre atunci când are ca efect, fie şi cu titlu provizoriu, să permită guvernului statului membru în cauză să facă numiri în funcţiile de conducere ale organului care are misiunea de a efectua cercetările disciplinare şi de a exercita acţiunea disciplinară împotriva judecătorilor şi a procurorilor cu încălcarea procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul naţional. 206 Revine instanţei de trimitere sarcina de a verifica, ţinând seama de ansamblul elementelor pertinente ale contextului de fapt şi de drept naţional, dacă reglementarea naţională în discuţie în litigiul principal a avut ca efect să confere guvernului naţional o competenţă directă de numire în aceste funcţii şi dacă a putut da naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi. 207 Având în vedere consideraţiile care precedă, este necesar să se răspundă la a treia întrebare adresată în cauza C-83/19 că articolul 2 şi articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, precum şi Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naţionale adoptate de guvernul unui stat membru care îi permite acestuia din urmă să facă numiri interimare în funcţiile de conducere ale organului judiciar însărcinat cu efectuarea cercetărilor disciplinare şi cu exercitarea acţiunii disciplinare împotriva judecătorilor şi a procurorilor fără respectarea procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul naţional atunci când această reglementare este de natură să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor acestui organ ca instrument de presiune asupra activităţii respectivilor judecători şi procurori sau de control politic al acestei activităţi." IX. Raportul asupra chestiunii de drept 31. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din acelaşi cod şi s-a propus soluţia de admitere a sesizării şi pronunţarea unei hotărâri prealabile prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie A. Cu privire la admisibilitatea sesizării 32. Din cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, rezultă următoarele condiţii de admisibilitate a sesizării, necesar a fi îndeplinite cumulativ: (i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; (ii) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit să soluţioneze cauza; (iii) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; (iv) ivirea unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; (v) chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; (vi) asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 33. Sunt îndeplinite primele trei şi a şasea dintre condiţiile de admisibilitate, întrucât sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu în materia contenciosului administrativ aflat în stadiul de recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţă care a formulat sesizarea şi care judecă litigiul în ultimă instanţă, iar instanţa supremă nu a statuat asupra chestiunilor de drept supuse dezlegării, care nici nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 34. În ceea ce priveşte a patra condiţie de admisibilitate, vizând existenţa unei „chestiuni de drept veritabile“, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reţinut că scopul mecanismului procedural reglementat de art. 519-521 din Codul de procedură civilă este de a contribui la transformarea practicii judiciare într-una predictibilă (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragrafele 34 şi 36), iar premisele declanşării acestei proceduri constau în iminenta apariţie a unei practici judiciare neunitare (Decizia nr. 79 din 12 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 14 februarie 2019, paragrafele 90-91) şi în potenţialul chestiunii de drept de a suscita interpretări diferite, fie ele doar prefigurate sau deja afirmate (Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020, paragraful 47). 35. În cauză, cel puţin aparent, există riscul iminent al apariţiei unei practici judiciare neunitare, întrucât ne aflăm în prezenţa a două orientări jurisprudenţiale divergente, şi anume: pe de o parte, Sentinţa civilă nr. 59 din 14 iulie 2021 a Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal (prezentată la pct. II lit. C din prezenta decizie), ce formează obiectul recursului în Dosarul nr. 391/39/2021, aflat pe rolul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; pe de altă parte, Hotărârea Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a CSM nr. 3P din 19 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 4/P/2019 (menţionată la paragraful 26 din prezenta decizie), ce formează obiectul recursului în Dosarul nr. 2.782/1/2021, aflat pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 36. Dificultatea şi incertitudinea de interpretare a dispoziţiilor în discuţie rezultă din interpretările diferite date prin hotărârile menţionate în paragraful anterior, aflându-ne în prezenţa unei reale şi veritabile chestiuni de drept, aptă să genereze divergenţe de jurisprudenţă, fiind îndeplinită şi a patra condiţie de admisibilitate a sesizării. 37. În ceea ce priveşte a cincea condiţie de admisibilitate, referitoare la caracterul de noutate, aceasta este cu evidenţă îndeplinită, întrucât chestiunile de drept în discuţie sunt de dată recentă şi au fost generate de Hotărârea CJUE din 18 mai 2021, pronunţată în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 şi C-397/19, astfel că, abia în prezent, precum şi în viitorul apropiat, instanţele se vor confrunta cu litigii în care se va ridica aceeaşi problemă de drept, existând, aşa cum s-a arătat anterior, riscul apariţiei unor divergenţe de jurisprudenţă. 38. De altfel, riscul apariţiei unei jurisprudenţe neunitare, reliefată deja în paragraful 35 din prezenta decizie, rezultă implicit chiar din soluţia şi considerentele de la paragrafele 200-203 din Hotărârea CJUE din 18 mai 2021, sintetizate în par. 206 al hotărârii, în care se afirmă expres că, finalmente, „Revine instanţei de trimitere sarcina de a verifica, ţinând seama de ansamblul elementelor pertinente ale contextului de fapt şi de drept naţional, dacă reglementarea naţională în discuţie în litigiul principal a avut ca efect să confere guvernului naţional o competenţă directă de numire în aceste funcţii şi dacă a putut da naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi“. 39. Aşadar, pentru că revine oricăreia dintre instanţele naţionale în faţa cărora se invocă dreptul Uniunii să analizeze dacă, în concret, legislaţia naţională în discuţie respectă standardele impuse de normele europene prin prisma elementelor de interpretare oferite de CJUE, devine inevitabilă pronunţarea unor hotărâri contradictorii, în funcţie de aprecierea fiecărei instanţe. 40. Or, în acest context şi în prezenţa interpretărilor deja divergente menţionate în paragraful 35 din prezenta decizie, rezultă cu evidenţă că suntem în prezenţa unei iminente apariţii a unei practici judiciare neunitare care ar avea un impact negativ semnificativ asupra sistemului judiciar atât timp cât ar da naştere unor îndoieli asupra legalităţii exercitării funcţiilor de conducere de inspector-şef şi inspector-şef adjunct ale Inspecţiei Judiciare, cu consecinţe asupra procedurilor disciplinare derulate în perioada asigurării interimatului acestor funcţii în temeiul dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018. 41. În aceste condiţii, funcţia mecanismului hotărârii prealabile de a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare (control a priori) se poate realiza în acest stadiu, neexistând niciun exemplu de jurisprudenţă definitivă prin care să se fi statuat cu privire la chestiunile de drept în discuţie şi care să permită deci conturarea unei practici stabile a instanţelor de judecată, fiind îndeplinite atât condiţia „noutăţii“, cât şi „scopul“ mecanismului procedural. 42. Pentru toate argumentele expuse, se apreciază că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel încât se impune a se da eficienţă mecanismului de asigurare a unei practici judiciare unitare reprezentat de pronunţarea unei hotărâri prealabile. B. Cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării 43. Chestiunea de drept a cărei dezlegare o solicită instanţa de trimitere este aceea de a stabili dacă procedura reglementată de art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 este de natură să confere Guvernului o competenţă directă de numire a conducerii interimare a Inspecţiei Judiciare şi să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi. 44. Cu titlu prealabil, este de observat faptul că, deşi sesizarea vizează interpretarea dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, analiza efectuată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este strâns legată şi de dispoziţiile art. I din ordonanţa de urgenţă. 45. Astfel, analizând conţinutul acestui act normativ, se constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 conţine în art. I o dispoziţie de principiu, care reglementează situaţia vacantării funcţiilor de conducere ale Inspecţiei Judiciare, ca urmare a expirării mandatelor, dispunând ca interimatul să fie asigurat, până la data ocupării acestora în condiţiile legii, de către inspectorul-şef sau, după caz, de inspectorul-şef adjunct ale căror mandate au expirat. Art. II introduce o dispoziţie tranzitorie, prevăzând expres că, pentru situaţia juridică expusă la art. I care se află în curs la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, se va aplica aceeaşi soluţie legislativă, respectiv exercitarea interimatului să fie asigurată de către cei ale căror mandate pe funcţiile de conducere au expirat. 46. Problematica interpretării dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 a fost generată de faptul că acestea au făcut obiectul cererilor preliminare în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 şi C-397/19. Prin Hotărârea din 18 mai 2021, CJUE, analizând însă în mod generic compatibilitatea dreptului Uniunii Europene cu o reglementare naţională plasată în contextul invocat în sesizare, a statuat că dreptul Uniunii Europene „se opune unei reglementări naţionale adoptate de guvernul unui stat membru care îi permite acestuia din urmă să facă numiri interimare în funcţiile de conducere ale organului judiciar însărcinat cu efectuarea cercetărilor disciplinare şi cu exercitarea acţiunii disciplinare împotriva judecătorilor şi a procurorilor fără respectarea procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul naţional atunci când această reglementare este de natură să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor acestui organ ca instrument de presiune asupra activităţii respectivilor judecători şi procurori sau de control politic al acestei activităţi.“ 47. În considerentele Hotărârii din 18 mai 2021, CJUE a reţinut, referitor la normele care guvernează regimul disciplinar, că cerinţa de independenţă impune ca acest regim să prezinte garanţiile necesare pentru a evita orice risc de utilizare a unui astfel de regim ca sistem de control politic al conţinutului deciziilor judiciare (paragraful 198 din hotărâre). Întrucât perspectiva iniţierii unei cercetări disciplinare este în sine susceptibilă să exercite o presiune asupra celor care au sarcina de a judeca, este esenţial ca organul competent să efectueze cercetările, să exercite acţiunea disciplinară şi să acţioneze în cadrul exercitării misiunilor sale în mod obiectiv şi imparţial şi în acest scop să fie la adăpost de orice influenţă exterioară (paragraful 199 din hotărâre). Prin urmare, dat fiind că persoanele care ocupă funcţiile de conducere în cadrul unui astfel de organ pot exercita o influenţă determinantă asupra activităţii acestuia, normele care guvernează procedura de numire în aceste funcţii trebuie să fie concepute astfel încât să nu poată da naştere niciunei îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor organului menţionat ca instrument de presiune asupra activităţii judiciare sau de control politic al acestei activităţi (paragraful 200 din hotărâre). 48. Aşadar, fără a constata neconcordanţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 cu dreptul Uniunii Europene, CJUE a decis că, în cele din urmă, „revine instanţei de trimitere sarcina de a verifica, ţinând seama de ansamblul elementelor pertinente ale contextului de fapt şi de drept naţional, dacă reglementarea naţională în discuţie în litigiul principal a avut ca efect să confere guvernului naţional o competenţă directă de numire în aceste funcţii şi dacă a putut da naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi“ (paragraful 206 din Hotărârea CJUE din 18 mai 2021). 49. În analiza prezentei sesizări se porneşte de la următoarele realităţi juridice acceptate şi statuate inclusiv în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2013): "Principiul aplicării cu prioritate a dreptului Uniunii Europene este consacrat de art. 148 alin. (2) din Constituţie, iar garantarea aducerii la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării la Uniunea Europeană şi din aplicarea acestui principiu revine, în ordine, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, Parlamentului, Preşedintelui României, Guvernului şi autorităţii judecătoreşti. (...) Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, având competenţa de interpretare a dreptului Uniunii Europene (...), hotărârile sale preliminare sunt obligatorii erga omnes, la nivelul tuturor statelor membre, sub rezerva solicitării la un moment ulterior, de către instanţele judecătoreşti naţionale, a unor lămuriri suplimentare asupra respectivei interpretări a Curţii." 50. Pe calea mecanismului hotărârii prealabile, în demersul de rezolvare de principiu a chestiunii de drept cu care a fost sesizată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând dispoziţiile supuse interpretării prin prisma condiţionalităţilor stabilite de CJUE, apreciază că, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare, dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 nu sunt de natură să confere Guvernului o competenţă directă de numire în aceste funcţii şi nici să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi. 51. Mai trebuie amintit şi faptul că art. 267 din TFUE nu abilitează CJUE să aplice normele dreptului Uniunii Europene la o speţă determinată, ci numai să se pronunţe cu privire la interpretarea tratatelor şi a actelor adoptate de instituţiile Uniunii, însă, conform unei jurisprudenţe constante, în cadrul cooperării judiciare create prin articolul respectiv, CJUE, plecând de la elementele dosarului, poate furniza instanţei naţionale elementele de interpretare a dreptului Uniunii care ar putea să îi fie utile în aprecierea efectelor uneia sau ale alteia dintre dispoziţiile acestuia (paragraful 201 din Hotărârea CJUE din 18 mai 2021). 52. Astfel, CJUE a subliniat că „o reglementare naţională poate genera îndoieli precum cele menţionate la punctul 200 din prezenta hotărâre atunci când are ca efect, fie şi cu titlu provizoriu, să permită guvernului statului membru în cauză să facă numiri în funcţiile de conducere ale organului care are misiunea de a efectua cercetările disciplinare şi de a exercita acţiunea disciplinară împotriva judecătorilor şi a procurorilor cu încălcarea procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul naţional“ (paragraful 205 din Hotărârea CJUE din 18 mai 2021). 53. Or, se impune a fi observat faptul că, în reperele indicate de CJUE, instanţa europeană a plecat de la premisa existenţei în ordinea juridică internă a unei proceduri ordinare de numire a interimatului conducerii Inspecţiei Judiciare, în timp ce, după cum se va arăta în continuare, raţiunea adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 a fost tocmai aceea a lipsei acestei proceduri şi a imposibilităţii asigurării conducerii curente a Inspecţiei Judiciare, ca urmare a expirării mandatelor funcţiilor de conducere. 54. Aşadar, elementul esenţial de la care porneşte analiza dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 constă în faptul că acestea nu au caracter derogatoriu de la eventuale norme legale cu caracter general care să reglementeze modul de asigurare a interimatului conducerii Inspecţiei Judiciare, fiind adoptate nu pentru eludarea, ci tocmai în considerarea inexistenţei acestora din urmă. 55. Un prim argument în susţinerea acestei observaţii este unul care rezultă chiar din titlul şi din obiectul reglementării. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii prevede în art. I alin. (1): „La articolul 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, (...) după alineatul (6) se introduc două noi alineate, alineatele (7) şi (8), cu următorul cuprins: (...)“. Ca urmare, este evident că scopul legiuitorului delegat a fost acela de a acoperi absenţa normării în privinţa situaţiilor expuse în conţinutul dispoziţiilor de completare. 56. Din perspectiva tehnicii legislative, dispoziţiile prevăzute în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 24/2000), reglementează completarea unui act normativ ca fiind un eveniment legislativ care constă în introducerea unor dispoziţii noi, ce cuprind soluţii legislative şi ipoteze suplimentare care nu afectează însă concepţia generală ori caracterul unitar al acelui act. 57. În al doilea rând, relevante sunt şi motivele care au stat la baza emiterii ordonanţei de urgenţă, astfel cum sunt prezentate de către Guvern în preambulul acestui act normativ, reţinându-se, printre altele, următoarele: "Având în vedere că, potrivit prevederilor art. 65 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, Inspecţia Judiciară este condusă de un inspector-şef, care exercită funcţia de conducere şi organizare a activităţii Inspecţiei Judiciare, ajutat de un inspector-şef adjunct, numiţi prin concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, luând în considerare că, potrivit prevederilor art. 67 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, mandatul inspectorului-şef şi al inspectorului-şef adjunct este de 3 ani, putând fi reînnoit o singură dată, în condiţiile legii, întrucât dispoziţiile Legii nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, nu reglementează situaţia în care mandatele funcţiilor de inspector-şef şi inspector-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare expiră înainte de finalizarea concursurilor pentru ocuparea acestor funcţii şi nici posibilitatea exercitării cu titlu interimar a funcţiilor de inspector-şef şi inspector-şef adjunct, în situaţia în care acestea devin vacante din alte motive, (...) faţă de faptul că mandatul conducerii Inspecţiei Judiciare a expirat la data de 1 septembrie 2018 şi nu există o dispoziţie legală care să reglementeze expres modul de asigurare a interimatului pentru aceste funcţii, (...) considerând că situaţia prezentată mai sus este una extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, fiind necesară o intervenţie urgentă de natură legislativă care să acopere lacuna legislativă în această materie" 58. Prin urmare, contextul situaţiilor de fapt şi de drept care au condus la adoptarea ordonanţei de urgenţă relevă, pe de o parte, existenţa unui vid legislativ în privinţa interimatului funcţiilor de inspector-şef şi inspector-şef adjunct din cadrul Inspecţiei Judiciare, iar, pe de altă parte, o ipoteză particulară fără corespondent legal, în care vacantarea celor două funcţii de conducere la 1 septembrie 2018, generată de imposibilitatea de finalizare a concursului pentru ocuparea funcţiilor în termenul legal din cauza unor proceduri judiciare referitoare la regulamentul de concurs, nu îşi găsea rezolvare normativă. 59. Totodată, spre deosebire de situaţia altor funcţii de conducere din sistemul judiciar cu privire la care legiuitorul reglementase posibilitatea delegării în ipoteza vacanţei funcţiei, până la ocuparea acesteia prin concurs sau numire, în cazul conducerii Inspecţiei Judiciare nu exista o astfel de prevedere. Astfel, pot fi identificate în legislaţia specifică sistemului judiciar dispoziţiile art. 57 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că: "ART. 57 (...) (4) Delegarea în funcţii de conducere a judecătorilor de la curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al Magistraturii - Secţia pentru judecători, până la ocuparea funcţiei prin numire în condiţiile prezentei legi. (5) Delegarea în funcţiile de conducere de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecătorilor de la această instanţă se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii - Secţia pentru judecători, cu acordul scris al acestora, la propunerea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie." 60. Normele legale citate, care permit delegarea pe funcţii de conducere vacante la instanţe şi parchete, nu pot fi însă aplicate prin analogie şi cu atât mai puţin în mod direct în situaţia vacanţei funcţiilor de conducere de la nivelul Inspecţiei Judiciare. 61. Prin urmare, o primă concluzie este aceea că ipoteza „încălcării procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul naţional“, la care a făcut trimitere CJUE atunci când a furnizat elementele de interpretare a dreptului Uniunii Europene în raport cu care să fie evaluate efectele Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, nu se regăseşte în contextul legislativ existent la momentul adoptării acestui act normativ. 62. Dată fiind corelaţia expusă de CJUE (paragraful 52 din prezenta decizie), inexistenţa acestei premise ar face, ab initio, inutilă analiza îndeplinirii celor două condiţii referitoare la aptitudinea ordonanţei de urgenţă de a conferi Guvernului o competenţă directă de numire a interimatului conducerii Inspecţiei Judiciare şi de a da naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare, ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi. 63. Totuşi, din raţiuni ce ţin de necesitatea lămuririi tuturor aspectelor ce ar putea genera interpretări contradictorii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va analiza în continuare reperele indicate de CJUE pentru verificarea efectelor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, respectiv: numirea directă şi îndoiala legitimă. 64. Cu privire la condiţia ca norma în discuţie să confere Executivului competenţa directă de numire a conducerii Inspecţiei Judiciare, aşa cum s-a arătat anterior, circumstanţele în care a fost promovată ordonanţa de urgenţă relevă intenţia Guvernului de a reglementa, în virtutea delegării legislative ce îi este acordată de art. 115 alin. (4) din Constituţie, situaţia de vacantare a funcţiilor de conducere cu care se confrunta Inspecţia Judiciară din cauze obiective, neimputabile nici acestei instituţii, nici Consiliului Superior al Magistraturii şi cu atât mai puţin Executivului. 65. De altfel, în considerentele Hotărârii CJUE din 18 mai 2021 s-a reţinut că „simplul fapt că membrii cu funcţii de conducere ai organului care are misiunea de a efectua cercetări disciplinare şi de a exercita acţiunea disciplinară în privinţa judecătorilor şi a procurorilor sunt numiţi de guvernul unui stat membru nu este de natură să dea naştere unor îndoieli precum cele menţionate la punctul 200 din prezenta hotărâre. Situaţia este aceeaşi în ceea ce priveşte dispoziţiile naţionale care prevăd că interimatul unei funcţii de conducere din cadrul unui astfel de organ este asigurat, în situaţia vacantării acestei funcţii ca urmare a expirării mandatului în cauză, de conducătorul al cărui mandat a expirat, până la data ocupării acestei funcţii în condiţiile legii. Cu toate acestea, condiţiile de fond şi modalităţile procedurale aplicabile la adoptarea deciziilor de numire a acestor conducători trebuie să fie concepute astfel încât să îndeplinească cerinţele amintite la punctul 199 din prezenta hotărâre“ (paragrafele 202-204 din hotărâre). 66. Aşadar, atât în Hotărârea CJUE din 18 mai 2021, cât şi în jurisprudenţa sa din cauze similare [Hotărârea din 19 noiembrie 2019, A. K. şi alţii (Independenţa Camerei Disciplinare a Curţii Supreme), C-585/18, C-624/18 şi C-625/18, EU:C:2019:982], CJUE acceptă, de principiu, că interimatul, în situaţii de felul celei în cauză, nu este de natură să genereze, per se, îndoieli precum cele la care se raportează instanţa europeană (paragraful 203 din hotărâre), fiind necesară verificarea condiţiilor de fond şi de procedură în care se realizează numirile respective. 67. Însă, chiar şi în aceste condiţii, se impune a fi subliniat faptul că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, Guvernul nu a procedat la numirea directă a persoanelor care au exercitat cu caracter interimar funcţiile de inspector-şef şi inspector-şef adjunct din cadrul Inspecţiei Judiciare. Acest act normativ nu conţine dispoziţii propriu-zise de numire a unor persoane determinate în funcţiile de conducere respective, neavând, prin urmare, caracter intuitu personae. 68. Examinând dispoziţiile art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, prin care se introduc, în cuprinsul art. 67 din Legea nr. 317/2004, alin. (7) şi (8), care reglementează procedura de asigurare a interimatului în situaţia vacantării funcţiilor de inspector-şef şi inspector-şef adjunct din cadrul Inspecţiei Judiciare, ca urmare a expirării mandatului ori a altor situaţii, se constată că acestea reprezintă un eveniment legislativ menit a asigura soluţionarea unei ipoteze neacoperite de dispoziţiile în vigoare. 69. În aceste condiţii, este evident că legiuitorul delegat a urmărit completarea cadrului normativ existent cu norme cu aplicabilitate generală şi permanentă, iar nu doar la acel moment. Drept urmare, soluţia normativă introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 se regăseşte în prezent în fondul activ al legislaţiei, constituind forma actuală a art. 67 din Legea nr. 317/2004. 70. Deopotrivă, nu poate fi asimilat unei numiri directe nici faptul că dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 vizează situaţia particulară a vacanţei funcţiilor de conducere la data intrării sale în vigoare, ipoteză în privinţa căreia Executivul a dispus aplicarea aceleiaşi soluţii legislative, respectiv ca interimatul să fie asigurat de inspectorii aflaţi în funcţie ale căror mandate expiraseră la acel moment. 71. Din perspectiva tehnicii de reglementare, prin modul de redactare şi măsurile instituite cu privire la derularea situaţiilor juridice aflate în curs la data intrării în vigoare, dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 prezintă caracteristicile unor norme tranzitorii în sensul art. 54 din Legea nr. 24/2000, articol care prevede obligaţia emitentului de a reglementa expres şi în privinţa raporturilor juridice născute anterior, dar ale căror efecte continuă să se producă şi după adoptarea actului normativ, nefiind aşadar epuizate la intrarea în vigoare a acestuia. 72. În plus, conform art. 115 alin. (5) din Constituţie, „Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere“. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 5 septembrie 2018 şi a fost depusă spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera Deputaţilor cu nr. 616 din 5.09.2018 [conform menţiunilor din fişa proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 (PL-x nr. 449/2018), care poate fi consultată în secţiunea „Urmărirea procesului legislativ“ pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor, www.cdep.ro]. 73. Rezultă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 a intrat în vigoare la 5 septembrie 2018, astfel că, potrivit principiului aplicării în timp a legii civile, reglementat de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, se aplica raporturilor juridice existente la momentul respectiv, inclusiv vacanţei funcţiilor de inspector-şef şi inspector-şef adjunct intervenite la 1 septembrie 2018. 74. În aceste condiţii, se poate concluziona că dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 nu produc un alt efect decât cel pe care l-ar fi produs, în absenţa lor, dispoziţiile art. I din ordonanţa de urgenţă, context în care este superfluu a se discuta despre potenţialul risc de a conferi Guvernului competenţa de numire directă în funcţiile de conducere vacante la data intrării lor în vigoare. 75. Aşadar, prin prisma argumentelor expuse anterior, nu pot fi identificate elemente care să conducă la concluzia că dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 ar conferi sau ar fi conferit la momentul respectiv Guvernului competenţa directă de numire în funcţiile de inspector-şef şi inspector-şef adjunct din cadrul Inspecţiei Judiciare. 76. În privinţa celui de-al doilea standard probatoriu instituit de CJUE referitor la îndoiala legitimă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că împrejurările în care au fost adoptate prevederile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 reprezintă situaţii obiective excepţionale, ce nu pot fi privite ca elemente care să poată reliefa conduita sau intenţia Guvernului de a-şi aroga, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă, competenţa de numire directă în funcţiile de inspector-şef şi inspector-şef adjunct din cadrul Inspecţiei Judiciare de o manieră care „să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi“ (paragraful 200 din Hotărârea CJUE din 18 mai 2021). 77. Astfel, în preambulul ordonanţei de urgenţă sunt reflectate, aşa cum s-a arătat anterior (paragraful 57 din prezenta decizie), circumstanţele excepţionale care au reclamat intervenţia normativă a Guvernului la acel moment. 78. Se observă că, plecând de la premisa că legea în vigoare nu reglementa, de principiu, situaţia obiectivă în care vacanţa funcţiilor de conducere din cadrul Inspecţiei Judiciare intervenea ca urmare a expirării mandatelor înainte de finalizarea concursurilor pentru ocuparea acestora sau din alte motive obiective, Guvernul a arătat în preambulul ordonanţei de urgenţă că: „ţinând seama de importanţa instituţiei Inspecţiei Judiciare pentru menţinerea unui corp al magistraturii integru şi care să se bucure de toate garanţiile de independenţă şi imparţialitate, activitatea desfăşurată de această instituţie urmărind îmbunătăţirea calităţii actului de justiţie, a eficienţei şi eficacităţii sistemului judiciar, prin intermediul verificărilor şi evaluărilor realizate potrivit legii, şi luând în considerare că vacantarea funcţiei de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare are repercusiuni negative asupra desfăşurării activităţii acestei instituţii şi asupra procedurilor de cercetare disciplinară a magistraţilor, în condiţiile în care inspectorul-şef are atribuţii concrete în procedura disciplinară, confirmând rezoluţiile inspectorului judiciar (...)“, apreciind astfel că are obligaţia constituţională de a edicta în acest domeniu. 79. Date fiind condiţiile de constituţionalitate în care se realizează delegarea legislativă a Guvernului, astfel cum sunt prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie, ordonanţa de urgenţă nu poate fi apreciată ca fiind o alternativă aflată la discreţia Executivului care ar avea astfel libertatea de a adopta oricând, în regim de urgenţă, acte normative cu caracter de lege. Aşadar, este exclusă de plano o intervenţie subiectivă a Executivului prin intermediul ordonanţei de urgenţă. 80. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la art. 115 alin. (4) din Constituţie (spre exemplu, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005), Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare, reglementarea să nu poată fi amânată şi motivarea urgenţei în cuprinsul ordonanţei. 81. „Situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun şi au un caracter obiectiv, în sensul că existenţa lor nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă“ (a se vedea Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998). Curtea Constituţională observă, aşadar, că elementele invocate drept situaţii extraordinare, care să necesite remediere în regim de urgenţă, reprezintă stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pun în pericol un interes public şi, prin urmare, întrunesc exigenţele prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie (Decizia nr. 731 din 4 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.239 din 28 decembrie 2021). 82. Prin urmare, cadrul constituţional care îi permite Guvernului să legifereze exclude orice posibilitate de utilizare de către acesta a atributelor de legiuitor delegat, astfel încât să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi. 83. În al doilea rând, un asemenea potenţial risc nu poate fi luat în discuţie în condiţiile în care aceeaşi persoană, numită iniţial de CSM, a exercitat funcţia de conducere până la momentul vacantării (1 septembrie 2018) şi a fost numită ulterior în funcţie de CSM în urma concursului organizat şi desfăşurat în temeiul art. 67 alin. (1)-(3) din Legea nr. 317/2004. Aşadar, soluţia normativă adoptată a urmărit ca interimatul să fie asigurat de către persoane care au dat dovada competenţei profesionale şi manageriale, exercitând deja funcţiile respective, având o cunoaştere aprofundată a activităţii Inspecţiei Judiciare şi susţinând un concurs, atât la momentul numirii iniţiale, cât şi la momentul reînvestirii pentru un nou mandat, în condiţiile legii. 84. În fapt, în condiţiile expuse, în temeiul art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, funcţia de conducere de inspector-şef a fost exercitată cu caracter interimar, în perioada 1 septembrie 2018-14 mai 2019, de aceeaşi persoană care atât anterior interimatului, cât şi ulterior interimatului (în baza Hotărârii Plenului CSM nr. 82 din 15 mai 2019), a fost numită de CSM, potrivit procedurii prevăzute de art. 67 din Legea nr. 317/2004, în urma concursului, ceea ce exclude, de plano, orice minimă intervenţie a Guvernului în desemnarea persoanelor care exercită funcţiile de inspector-şef şi inspector-şef adjunct în cadrul Inspecţiei Judiciare. 85. Mai mult, soluţia legislativă adoptată prevede ca interimatul funcţiilor de conducere respective să fie asigurat de persoane în privinţa cărora CSM derulase anterior procedura de numire în urma concursului organizat potrivit legii, soluţie menită să asigure şi continuitatea actului managerial pentru o perioadă determinată, până la ocuparea postului în condiţiile legii. 86. Nu poate fi ignorat nici faptul că, în prezent, în privinţa instituţiei delegării pe funcţii de conducere la instanţe şi parchete, se poate constata prefigurarea unei practici administrative care reflectă această soluţie normativă, în sensul că, de regulă, se dispune delegarea pe o funcţie de conducere vacantă a aceluiaşi magistrat care exercitase anterior mandatul de conducere, tocmai în considerarea argumentelor expuse mai sus. 87. În plus, se cuvine a fi luat în considerare şi faptul că, potrivit art. 65 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, în funcţia de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare nu poate fi numit decât un judecător, a cărui întreagă carieră profesională este girată de CSM, garantul independenţei justiţiei, conform art. 133 alin. (1) din Constituţie, şi singura instituţie cu competenţe în numirea, promovarea, transferul şi sancţionarea judecătorilor, potrivit art. 125 alin. (2) din Constituţie, ceea ce înseamnă că persoana respectivă răspunde exigenţelor specifice corpului magistraţilor, prezentând garanţiile de imparţialitate şi independenţă în exercitarea funcţiei. 88. Astfel, deşi este necontestat faptul că interimatul celor două funcţii de conducere a fost exercitat în temeiul dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, Executivul nu a avut nicio implicare în selectarea sau numirea persoanelor care au asigurat interimatul, motiv pentru care nu se poate reţine incidenţa ipotezei avute în vedere de CJUE la paragraful 202 din Hotărârea din 18 mai 2021. 89. Ca urmare, nu se poate vorbi despre o numire într-o funcţie de conducere efectuată direct de puterea executivă, cu încălcarea procedurii ordinare de numire prevăzute de lege, ci de adoptarea unui act normativ, în baza unei abilitări constituţionale, în considerarea unor situaţii extraordinare, a căror reglementare nu putea fi amânată. 90. În concluzie, se apreciază că dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 nu sunt de natură să confere Guvernului o competenţă directă de numire în funcţiile de conducere din cadrul Inspecţiei Judiciare şi nici să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi. 91. Având în vedere că, pentru argumentele arătate, răspunsul la prima întrebare este negativ, este superfluă analiza celei de-a doua întrebări ce formează obiectul sesizării, întrebare ce are caracter subsidiar unui răspuns pozitiv la prima întrebare. 92. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 24 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 391/39/2021, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: Dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii nu sunt de natură să confere Guvernului o competenţă directă de numire în aceste funcţii şi să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 martie 2022. PREŞEDINTELE SECŢIEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL DENISA-ANGELICA STĂNIŞOR Magistrat-asistent, Bogdan Georgescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
