Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria Eleonora Centea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, excepţie ridicată de Marius Aurelian Pop în Dosarul nr. 2.167/234/2014* al Judecătoriei Odorheiu Secuiesc şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 261D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece criticile ce vizează încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie ţin, în realitate, de interpretarea textului de lege criticat, iar dispoziţiile art. 148 alin. (2) din Constituţie şi cele ale art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate de autorul excepţiei, nu au legătură cu textul criticat din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea nr. 4 din 17 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.167/234/2014*, Judecătoria Odorheiu Secuiesc a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de inculpatul Marius Aurelian Pop, în cadrul soluţionării unei acţiuni penale, autorul excepţiei fiind trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals în declaraţii, cauza aflându-se în faza de rejudecare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia - pădurar în cadrul Ocolului Silvic Miercurea-Ciuc - arată, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, deoarece sintagma „care desfăşoară activitate concurenţială“ este contrară principiului legalităţii incriminării, al securităţii raporturilor juridice, al calităţii legii şi al libertăţii individuale, respectiv nu corespunde cerinţelor de accesibilitate şi previzibilitate, întrucât textul criticat foloseşte noţiuni care nu sunt definite nici în actul normativ în care se regăseşte incriminarea, nici în alte acte normative. În esenţă, nu se poate stabili dacă: activitatea concurenţială vizează doar concurenţa neloială (aşa cum s-a apreciat majoritar, în teoria şi practica judiciară) sau orice fel de concurenţă; această sintagmă vizează doar acţiuni de participare la aceleaşi licitaţii publice la care a participat şi Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA (denumită în continuare Romsilva), pentru achiziţionarea de lucrări de natura celor prevăzute în obiectul său de activitate, îndeosebi cele de exploatare silvică ce fac obiectul incriminării în cauză, sau orice acţiuni; această sintagmă vizează acţiunile de concurenţă doar în raport cu unitatea silvică la care este angajat personalul silvic sau cu toate unităţile silvice din subordinea Romsilva; această sintagmă vizează acţiunile de concurenţă doar în raport cu perioada reţinută în actul de acuzaţie sau în raport cu întreaga perioadă de existenţă a unităţilor silvice din cadrul Romsilva. 6. În final, autorul arată că textul criticat are legătură cu două fapte pentru care este acuzat, şi anume: aceea de a fi efectuat, în calitate de administrator al unei societăţi, operaţiuni financiare, ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia de pădurar, şi tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei; aceea de a declara, cu ocazia completării declaraţiei privind starea de incompatibilitate, prevăzută de art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, că nu se află în niciuna dintre situaţiile prevăzute de lege, deşi soţia sa era administrator al acelei societăţi. 7. Judecătoria Odorheiu Secuiesc şi-a exprimat opinia în sensul temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că sintagma „activitate concurenţială“ nu este definită în mod clar nici de Codul fiscal, nici de Codul de procedură fiscală şi nici de Legea concurenţei nr. 21/1996. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece un act normativ nu poate fi exhaustiv în descrierea unei anumite conduite sau incompatibilităţi, ci este necesar ca redactarea textului să poată conduce la înţelegerea clară a conţinutului normei juridice de către destinatarul acesteia, dar şi a conduitei interzise. Cu privire la sintagma „care desfăşoară activitate concurenţială“ precizează că înţelesul acesteia, în lipsa unei definiţii din partea legiuitorului, poate fi dedus pe cale de interpretare a legii, fiind determinat prin raportare la înţelesul comun al cuvintelor ce o compun. În această logică, dispoziţiile criticate nu aduc atingere normelor constituţionale privind principiul legalităţii, deoarece îndeplinesc criteriile de claritate şi previzibilitate, astfel încât destinatarii îşi pot adapta în mod corespunzător conduita. Cât priveşte celelalte critici, consideră că acestea nu pot fi reţinute. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 30 mai 2000, cu următorul conţinut: „Calitatea de personal silvic angajat al unei unităţi silvice care administrează fond forestier proprietate publică a statului este incompatibilă cu aceea de proprietar, membru asociat sau de salariat al unei societăţi comerciale care desfăşoară activitate concurenţială sau cu care sunt stabilite relaţii contractuale. Incompatibilitatea are loc şi atunci când membrii de familie ai personalului silvic se află în una dintre situaţiile de proprietar sau de membru asociat al unei asemenea societăţi comerciale. În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin familie se înţelege: soţul, soţia, copiii şi părinţii soţilor, care locuiesc şi gospodăresc împreună.“ 13. Curtea reţine că, ulterior sesizării sale, prevederile art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 au fost modificate prin Legea nr. 234/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1004 din 13 decembrie 2019, soluţia legislativă criticată regăsindu-se, în prezent, la art. 40 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, cu următorul conţinut: „Calitatea de personal silvic angajat în structurile administratorilor fondului forestier proprietate publică a statului este incompatibilă cu aceea de proprietar, membru asociat sau de salariat al unei societăţi comerciale care desfăşoară activitate concurenţială sau cu care sunt stabilite relaţii contractuale. Incompatibilitatea are loc şi atunci când membrii de familie ai personalului silvic se află în una dintre situaţiile de proprietar sau de membru asociat al unei asemenea societăţi comerciale. În sensul prezentei legi, prin familie se înţelege: soţul, soţia, copiii şi părinţii soţilor, care locuiesc şi gospodăresc împreună.“ 14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii şi art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 7 paragraful 1 privind principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate, pădurar în cadrul unui ocol silvic, arată că a fost acuzat şi condamnat pentru fals în declaraţii, deoarece, cu ocazia completării declaraţiei privind starea de incompatibilitate, prevăzută de textul de lege criticat, a declarat că nu se află în niciuna dintre situaţiile prevăzute de lege, deşi soţia sa era administrator al unei societăţi cu răspundere limitată, el fiind şi angajat în cadrul acesteia, societate care desfăşura „activitate concurenţială“ cu Romsilva. 16. Cu privire la categoria personalului silvic, Curtea observă că, potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, personalul silvic este format din persoane care au pregătire de specialitate în domeniul silviculturii şi care îşi desfăşoară activitatea profesională în domeniul silviculturii, iar, potrivit art. 3 din acelaşi act normativ, în exercitarea atribuţiilor de serviciu privind paza fondului forestier, a fondului cinegetic, a fondului piscicol şi a ariilor naturale protejate, în constatarea contravenţiilor şi în aplicarea sancţiunilor corespunzătoare, precum şi în constatarea faptelor ce constituie infracţiuni, potrivit legii, personalul silvic care îşi desfăşoară activitatea în entităţile prevăzute la art. 2 lit. a)-f) este învestit cu exerciţiul autorităţii publice, în limitele competenţelor stabilite de lege. Potrivit art. 1 alin. (2) lit. c) şi d) din acelaşi act normativ, domeniul silvicultură cuprinde activităţile care au ca obiective administrarea fondului forestier naţional şi asigurarea serviciilor silvice pentru acesta, precum şi gestionarea fondului forestier naţional şi a fondului cinegetic naţional. 17. Curtea reţine că dispoziţiile criticate - art. 40 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 - fac parte din statutul personalului silvic şi instituie o incompatibilitate între calitatea de personal silvic angajat în structurile administratorilor fondului forestier proprietate publică a statului şi aceea de proprietar, membru asociat sau de salariat al unei societăţi „care desfăşoară activitate concurenţială“. De asemenea, incompatibilitatea are loc şi atunci când membrii de familie (soţul, soţia, copiii şi părinţii soţilor, care locuiesc şi gospodăresc împreună) ai personalului silvic se află în una dintre situaţiile de proprietar sau de membru asociat al unei asemenea societăţi. 18. Curtea constată că raţiunea instituirii acestei incompatibilităţi este necesitatea asigurării îndeplinirii cu obiectivitate de către personalul silvic a atribuţiilor ce le revin potrivit legii, în deplină concordanţă cu principiile care stau la baza exercitării funcţiei şi/sau profesiei de către personalul silvic, şi anume: legalitate, imparţialitate şi obiectivitate, transparenţă, profesionalism, eficienţă şi eficacitate, responsabilitate, în conformitate cu art. 37 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000. 19. În ceea ce priveşte invocarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin prisma neclarităţii sintagmei „care desfăşoară activitate concurenţială“, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). 20. În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, sau Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). 21. Curtea Constituţională a mai statuat că principiul securităţii juridice este instituit, implicit, de art. 1 alin. (5) din Constituţie, principiu care exprimă în esenţă faptul că cetăţenii trebuie protejaţi contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze, impunând ca legea să fie accesibilă şi previzibilă (Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2012, sau Decizia nr. 240 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 12 iunie 2020, paragraful 105). Securitatea juridică a persoanei se defineşte ca un complex de garanţii de natură sau cu valenţe constituţionale inerente statului de drept, în considerarea cărora legiuitorul are obligaţia constituţională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât şi valorificarea în condiţii optime a drepturilor şi a libertăţilor fundamentale (Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 68). 22. Analizând dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 şi ale Legii concurenţei nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 29 februarie 2016, Curtea observă că acestea nu definesc sintagma „activitate concurenţială“, astfel că, potrivit jurisprudenţei sale, sensul sintagmei trebuie căutat în Dicţionarul explicativ al limbii române (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 439 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 2 noiembrie 2016, paragraful 17). 23. Astfel, potrivit sensului comun, activitatea concurenţială este o activitate în care intervine sau poate interveni concurenţa. În literatura de specialitate, s-a afirmat că, în accepţiunea sa juridică, „concurenţa este confruntarea dintre agenţi economici cu activităţi similare sau asemănătoare, exercitată în domeniile deschise pieţei, pentru câştigarea şi conservarea clientelei, în scopul rentabilizării propriei clientele“ (a se vedea G. Boroi, Dreptul concurenţei, Bucureşti, 1996, p. 5). De asemenea, s-a făcut distincţie între noţiunea generică, economică şi specifică a concurenţei, în funcţie de care se defineşte concurenţa ca fiind „confruntarea dintre agenţii economici cu activităţi similare sau asemănătoare, exercitată în domeniile deschise pieţei, pentru câştigarea şi conservarea clientelei, în scopul rentabilizării propriei întreprinderi“ (a se vedea O. Căpăţână, Dreptul concurenţei comerciale. Concurenţa onestă, Ed. Lumina Lex, 1992, p. 82). Potrivit Glosarului de termeni utilizaţi în politica de concurenţă şi control al concentrărilor în Uniunea Europeană, elaborat de Consiliul Concurenţei, concurenţa este „o situaţie pe piaţă, în care vânzătorii unui produs sau serviciu acţionează independent, pentru captarea clientelei, pentru a atinge un obiectiv comercial precis, adică un anumit nivel al beneficiilor, al volumului de vânzări şi/sau al cotei de piaţă. Această concurenţă între întreprinderi poate avea loc în domeniul preţurilor, calităţii, service-ului sau al unei combinaţii între acestea, precum şi în domeniul altor factori care pot prezenta importanţă pentru clienţi“. Prin urmare, concurenţa este caracterizată de similitudinea produselor (mărfuri, servicii, lucrări) pe care operatorii economici le comercializează pe piaţa respectivă. 24. Incompatibilitatea prevăzută de textul de lege criticat are loc între calitatea de personal silvic angajat în structurile administratorilor fondului forestier proprietate publică a statului şi aceea de proprietar, membru asociat sau de salariat al unei societăţi „care desfăşoară activitate concurenţială“, aplicându-se şi atunci când un membru al familiei personalului silvic are calitatea de proprietar sau de membru asociat al unei asemenea societăţi. 25. Curtea reţine că Romsilva are atât calitatea de administrator al fondului forestier proprietate publică a statului, cât şi pe cea de operator economic. Astfel, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, „Fondul forestier proprietate publică a statului se administrează de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, regie autonomă de interes naţional, aflată sub autoritatea statului, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, care se reorganizează în Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea» şi de Regia Autonomă «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat», prin ocolul silvic propriu constituit în condiţiile legii“. Art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 16 martie 2009, prevede următoarele: „(1) Romsilva are ca scop principal gestionarea durabilă şi unitară a fondului forestier proprietate publică a statului. (2) Activitatea principală desfăşurată de Romsilva este «Silvicultură şi alte activităţi forestiere», clasa CAEN 0210.“ 26. Având în vedere aceste dispoziţii care stabilesc cu claritate obiectul de activitate al Romsilva şi ţinând cont de jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la cerinţele de claritate şi previzibilitate ale legii, Curtea constată că o persoană interesată - care poate apela, la nevoie, şi la sfatul unui specialist - poate să prevadă că activitatea pe care o desfăşoară societatea la care este angajat (sau la care un membru al familiei sale este proprietar sau membru asociat) este „concurenţială“ cu cea desfăşurată de Romsilva, adică oferă produse (mărfuri, servicii, lucrări) similare în domeniul silviculturii şi al activităţilor forestiere. 27. Prin urmare, în definirea „activităţii concurenţiale“, ca element al incompatibilităţii prevăzute în art. 40 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, nu este relevantă clasificarea pe care o invocă autorul excepţiei de neconstituţionalitate între concurenţa loială şi cea neloială, clasificare specifică dreptului concurenţei, ci ceea ce este esenţial este ca societatea (al cărei proprietar, membru asociat sau angajat este şi personal silvic) să aibă un obiect de activitate similar cu cel al Romsilva, în domeniul silviculturii şi al activităţilor forestiere. 28. În concluzie, textul de lege criticat este suficient de clar şi previzibil, astfel că nu sunt încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie privind principiul legalităţii, în componenta privind claritatea legii. 29. Având în vedere acestea, Curtea constată că nici dispoziţiile art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu sunt încălcate prin dispoziţiile de lege criticate, textul criticat fiind suficient de clar şi previzibil. 30. Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 148 alin. (2) din Constituţie, Curtea reţine că acestea nu au incidenţă în cauza de faţă, deoarece se referă la prioritatea de aplicare a actelor europene cu caracter obligatoriu faţă de legile interne. Or, autorul excepţiei nu a invocat în susţinerea acesteia vreo normă europeană cu caracter obligatoriu. 31. În final, cu privire la celelalte critici ale autorului excepţiei referitoare, în esenţă, la perioada reţinută în actul de acuzare, Curtea reţine că acestea reprezintă aspecte de fapt care intră în competenţa de soluţionare a instanţei judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale. 32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marius Aurelian Pop în Dosarul nr. 2.167/234/2014* al Judecătoriei Odorheiu Secuiesc şi constată că dispoziţiile art. 40 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Odorheiu Secuiesc şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 martie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
