Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina-Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) şi (6) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Voichiţa Violeta Chira în Dosarul nr. 11.380/211/2018 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 252D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, arătând că aceasta priveşte o omisiune de reglementare fără relevanţă constituţională. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 23 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 11.380/211/2018, Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) şi (6) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Excepţia a fost ridicată de Voichiţa Violeta Chira într-o cauză având ca obiect plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, respectiv desfiinţarea unei construcţii existente, cu nerespectarea prevederilor autorizaţiei şi a proiectului tehnic, contravenţie sancţionată potrivit art. 26 alin. (2) liniuţa a patra din Legea nr. 50/1991. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că art. 1 alin. (5) din Constituţia României consacră principiul general al legalităţii, iar noţiunea „respectarea legilor“ trebuie înţeleasă ca o obligaţie generală impusă atât în sarcina fiecărui participant la un anumit raport juridic, cât şi în sarcina legiuitorului. În speţa dedusă judecăţii, această obligaţie trebuie analizată prin prisma dispoziţiilor aplicabile în materie contravenţională, cu precădere a celor privind aplicarea sancţiunilor contravenţionale. Astfel, Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor este considerată „legea-cadru“ care stabileşte principiile generale aplicabile în materie contravenţională. Referitor la sancţiunile contravenţionale, în acest act normativ se stabileşte, cu valoare de principiu, că aplicarea sancţiunilor trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei. Mai mult, potrivit art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune. 6. Cu toate acestea, arată autoarea, prevederile art. 26 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 instituie o regulă diferită de cea stabilită de art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 în materie contravenţională, arătându-se că „în condiţiile prezentei legi nu se aplică sancţiunea avertisment“. Aşa fiind, consideră că, în materia contravenţiilor reglementate în domeniul construcţiilor, normele de sancţionare nu sunt corelate cu regulile de drept comun. Necesitatea respectării dreptului comun, respectiv a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 - prin intermediul celorlalte reglementări în materie -, se impune din raţiunea instituirii unui echilibru între legile edictate. Printr-o atare corelare a legislaţiei s-ar respecta principiul general al legalităţii şi al securităţii raporturilor juridice, precum şi principiul încrederii legitime a cetăţenilor în actul normativ care îi angajează juridic. 7. În ceea ce priveşte componenta accesibilităţii şi previzibilităţii normei, se arată că aceste elemente se referă, pe de o parte, la rigorile de conceptualizare a dreptului, iar, pe de altă parte, la rigori de redactare a actelor normative, rigori care se circumscriu tehnicii legislative. În acest sens, potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, se impune necesitatea unificării şi coordonării legislaţiei - inclusiv în domeniul contravenţional - atât cu legislaţia naţională, cât şi cu legislaţia Uniunii Europene pentru a realiza stabilitatea şi eficienţa legislativă. 8. Prin respectarea acestui principiu se urmăreşte integrarea noilor norme în ansamblul legilor existente, cu consecinţa evitării paralelismelor legislative. În aceste condiţii, raportat şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cum ar fi, spre exemplu, Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, necorelarea textelor de lege speciale cu normele care stabilesc un principiu general de drept într-o anumită materie contravine prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, care consacră principiul legalităţii şi principiul securităţii raporturilor juridice. 9. Se arată, de asemenea, că art. 26 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, care stabileşte sancţiunea amenzii de la 50.000 de lei la 100.000 de lei pentru contravenţiile reglementate la art. 26 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege, este neconstituţional prin raportare la art. 53 alin. (2) şi la art. 16 alin. (1) din Constituţie. În ceea ce priveşte încălcarea principiului proporţionalităţii sancţiunii, se arată că art. 26 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 reglementează un minim special al amenzii stabilit la suma de 50.000 de lei, care reprezintă un cuantum exagerat de ridicat raportat la gravitatea abstractă a faptei. Stabilirea unui minim special într-un cuantum atât de ridicat încalcă principiul proporţionalităţii sancţiunilor din perspectiva valorii sociale ocrotite, dar şi prin raportare la minimul special stabilit pentru o faptă mai gravă reglementată în aceeaşi categorie, în condiţiile în care respectarea proporţionalităţii se regăseşte atât în art. 5 alin. (5), cât şi în art. 21 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. 10. Este încălcat, de asemenea, şi principiul egalităţii în faţa legii. Spre exemplu, în ipoteza în care două persoane diferite care construiesc acelaşi imobil, una dintre acestea având autorizaţie, iar cealaltă construind în lipsa unei autorizaţii, consecinţa este sancţionarea persoanei care a construit fără autorizaţie cu amenda în cuantum de 1.000 de lei şi a persoanei care avea autorizaţie, însă a modificat construcţia, cu amenda în cuantum de 50.000 de lei. 11. Disproporţia dintre cele două sancţiuni se concretizează într-o încălcare a principiului egalităţii de tratament chiar dacă fapta în sine este în esenţă diferită, iar explicaţia este următoarea: sancţiunea trebuie stabilită în raport cu pericolul social al faptei. Or, câtă vreme în domeniul construirii cel care construieşte fără autorizaţie este sancţionat mai uşor decât cel care construieşte în temeiul unei autorizaţii, cel care a construit fără autorizaţie se bucură în mod nejustificat de un regim privilegiat, ceea ce aduce atingere principiului egalităţii în faţa legii. 12. Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, este inadmisibilă, iar excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 prin raportare la art. 16 alin. (1) şi la art. 53 alin. (2) din Constituţie este neîntemeiată. Este incident însă un motiv de inadmisibilitate care poate fi constatat doar de Curtea Constituţională, şi anume acela că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta la dispoziţii ori principii constituţionale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 495 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005). 13. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) liniuţa a patra, prin raportare la art. 16 alin. (1) şi la art. 53 alin. (2) din Constituţie, prima critică formulată este fundamentată pe lipsa proporţionalităţii limitelor de pedeapsă cu gravitatea abstractă a faptelor sancţionate. Or, în ceea ce priveşte domeniul de aplicare al art. 53 din Constituţie, prin jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că acesta se referă la drepturile şi libertăţile fundamentale din capitolul II al titlului II din Constituţie, nu şi la alte drepturi (a se vedea Decizia nr. 503 din 16 noiembrie 2004). Cu privire la instituirea unui tratament sancţionator mai drastic pentru contravenţiile decurgând din nerespectarea autorizaţiilor de construire, faţă de contravenţiile constând în construirea sau demolarea fără autorizaţie, se apreciază că aceste distincţii sunt motivate de situaţii diferite. Or, egalitatea cetăţenilor în faţa legii îşi găseşte aplicare atunci când părţile se află în situaţii identice sau egale, care presupun acelaşi tratament juridic (a se vedea Decizia nr. 192 din 31 martie 2005). 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum rezultă din actul de sesizare al Curţii Constituţionale, îl constituie prevederile art. 26 alin. (2) şi (6) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004. Din examinarea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei rezultă că sancţiunea aplicată este cea prevăzută de art. 26 alin. (2) liniuţa a patra din Legea nr. 50/1991. 18. De asemenea, se observă că, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 26 alin. (2) liniuţa a patra din Legea nr. 50/1991 au fost modificate prin art. II pct. 12 din Legea nr. 7/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 8 ianuarie 2020, cuantumul amenzii prevăzute fiind diminuat substanţial. 19. Având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, precum şi faptul că dispoziţiile de lege criticate sunt aplicabile în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 26 alin. (2) liniuţa a patra din Legea nr. 50/1991, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 7/2020. 20. Textele de lege criticate au următorul cuprins: - Art. 26 alin. (2) liniuţa a patra din Legea nr. 50/1991: Contravenţiile prevăzute la alin. (1), săvârşite de persoanele fizice sau juridice, se sancţionează cu amendă după cum urmează: [...] – de la 50.000 lei la 100.000 lei, cele prevăzute la lit. b), d), e) şi e^1)“; – Art. 26 alin. (6) din Legea nr. 50/1991: „În condiţiile prezentei legi nu se aplică sancţiunea avertisment.“ 21. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 464 din 14 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 9 ianuarie 2014, a reţinut că soluţia legislativă potrivit căreia sancţiunea avertisment nu se aplică faptelor contravenţionale reglementate prin Legea nr. 50/1991 reprezintă opţiunea legiuitorului, care poate stabili, în virtutea dreptului său suveran şi în limitele prevăzute de Legea fundamentală, reguli adaptate fiecărei situaţii. Constituie, de asemenea, atributul său exclusiv edictarea de reglementări cu privire la natura sancţiunilor şi asprimea acestora, în funcţie de gravitatea faptei şi de valorile sociale afectate sau expuse riscului de a fi periclitate prin săvârşirea acesteia, iar verificarea oportunităţii adoptării unor astfel de reguli excedează competenţei Curţii Constituţionale. 23. Referitor la susţinerea potrivit căreia limita minimă foarte ridicată a amenzii prevăzute pentru contravenţia reglementată de art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 face imposibilă armonizarea sancţiunii cu gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, în contextul în care, în această materie, sancţiunea avertismentului este interzisă, prin Decizia nr. 70 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 27 aprilie 2015, paragraful 17, Curtea a statuat că, faţă de gradul de pericol social al faptelor ce pot constitui contravenţii la regimul executării lucrărilor de construcţii, de împrejurările specifice în care pot fi săvârşite, de modul şi mijloacele de săvârşire, precum şi de consecinţele posibile ale acestora, opţiunea legiuitorului de a nu permite aplicarea sancţiunii avertismentului apare ca justificată prin importanţa valorilor pe care le protejează, respectiv viaţa şi siguranţa persoanelor. Cu alte cuvinte, legiuitorul a apreciat că, faţă de gradul de pericol social al faptelor ce pot constitui contravenţii în această materie, aplicarea sancţiunii avertismentului nu poate fi suficientă pentru atingerea dublului scop, preventiv şi educativ, al sancţiunii. 24. Distinct de cele anterior reţinute, Curtea observă cu acest prilej că nu poate fi primită critica autorului excepţiei potrivit căreia sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie prin existenţa unui paralelism legislativ între art. 26 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, care nu permite aplicarea avertismentului, şi art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, care, de principiu, permite aplicarea acestei sancţiuni. Aceasta deoarece Legea nr. 50/1991 este o lege specială, care reglementează contravenţiile la regimul executării lucrărilor de construcţii, astfel că, faţă de cadrul general reprezentat de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, poate institui reguli diferite de sancţionare a acestui tip de contravenţii, în virtutea principiului specialia generalibus derogant. 25. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) liniuţa a patra din Legea nr. 50/1991 raportate la art. 16 din Constituţie, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 376 din 5 iulie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.082 din 9 noiembrie 2022, paragrafele 30 şi 31, asupra unei motivări similare celei din prezenta cauză. 26. Curtea a reţinut că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă unor situaţii egale trebuie să le corespundă un tratament egal, în situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit, iar încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării are loc atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă şi rezonabilă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.006 din 27 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 1 februarie 2013, sau Decizia nr. 256 din 17 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 2 aprilie 1998). Or, în cauză, textul de lege criticat nu instituie diferenţieri pe criterii arbitrare, ci este deopotrivă aplicabil tuturor persoanelor care săvârşesc contravenţiile prevăzute la lit. b), d), e) şi e^1) ale art. 26 alin. (1) din Legea nr. 50/1991. Aşadar, în interiorul acestei categorii de persoane, nicio persoană nu se bucură de un regim mai favorabil faţă de alte persoane care au săvârşit acelaşi tip de contravenţie. 27. Totodată, Curtea a observat că egalitatea de tratament juridic nu poate fi examinată prin compararea conţinutului a două contravenţii şi a sancţiunilor prevăzute de acestea, întrucât fiecare prezintă specificul său, fiind firesc să nu existe o identitate în ceea ce priveşte stabilirea sancţiunilor celor mai adecvate, care să îşi atingă scopul punitiv şi, în acelaşi timp, preventiv şi educativ. Din această perspectivă, o diferenţiere este nu doar admisibilă, ci chiar necesară. În acest sens, în jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit, în ceea ce priveşte principiul egalităţii consacrat prin art. 16 din Constituţie, că acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 28. Referitor la dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituţionale invocate, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în capitolul II - Drepturile şi libertăţile fundamentale din titlul II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale din Constituţie (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 267 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 25 august 2020). 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Voichiţa Violeta Chira în Dosarul nr. 11.380/211/2018 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 26 alin. (2) liniuţa a patra şi alin. (6) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Decizia se comunică Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 martie 2023. Definitivă şi general obligatorie. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina-Cătălina Turcu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
