Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina-Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Ioan Uţiu în Dosarul nr. 25.190/211/2016 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 169D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Curtea acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor constituie dreptul comun în ceea priveşte individualizarea sancţiunilor contravenţionale. Legea nr. 50/1991 este o lege specială care face trimitere la legea generală, în condiţiile în care nu cuprinde alte prevederi derogatorii de la aceasta, astfel că în speţă va fi aplicabilă legea generală. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 8 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 25.190/211/2016, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Excepţia a fost ridicată de Ioan Uţiu într-o cauză având ca obiect apelul împotriva sentinţei civile prin care a fost respinsă plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991, respectiv executarea totală ori parţială fără autorizaţie a unei construcţii - contravenţie sancţionată potrivit art. 26 alin. (2) liniuţa întâi din Legea nr. 50/1991. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că art. 21 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 reglementează cu privire la modul în care se analizează proporţionalitatea unei sancţiuni, respectiv împrejurările în care a fost săvârşită fapta, modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, precum şi circumstanţele personale ale contravenientului. Spre deosebire de art. 21 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, textul criticat nu reglementează criteriile de individualizare a amenzii, deşi sancţiunea cu amenda poate varia între 1.000-100.000 lei. Având în vedere diferenţa semnificativă dintre minimul şi maximul amenzii, ar fi trebuit ca legiuitorul să prevadă criterii în baza cărora agentul constatator să stabilească cuantumul amenzii aplicabile, respectiv în baza cărora contravenientul să poată prevedea care vor fi consecinţele încălcării prevederilor Legii nr. 50/1991. Întrucât art. 26 alin. (2) liniuţa întâi din Legea nr. 50/1991 nu reglementează criteriile de individualizare a amenzii, acesta nu este accesibil şi previzibil, având o redactare defectuoasă, generatoare de confuzii şi incertitudini, aducând atingere principiului securităţii juridice prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie. 6. Se mai susţine că principiul proporţionalităţii exprimă ideea necesităţii realizării unui echilibru just şi raţional între relaţiile provenind din raportul de putere dintre particular şi stat. Proporţionalitatea este un mecanism juridic pentru a cuantifica legalitatea ingerinţei în drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, conferind totodată efect şi principiului nediscriminării, reglementat de art. 16 alin. (1) din Constituţie. Nerespectarea principiului proporţionalităţii rezultă din tratamentul sancţionator diferit aplicat în situaţii similare în lipsa reglementării unor criterii obiective în baza cărora să se stabilească gravitatea faptei, respectiv amenda ce va fi aplicată. Astfel, în lipsa unor criterii de individualizare a sancţiunii, pentru o faptă contravenţională de o gravitate mai mică poate fi aplicat un regim sancţionator specific unei fapte contravenţionale ce comportă un pericol social mult mai ridicat. În acest caz cetăţenii nu mai sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, unii fiind discriminaţi şi alţii privilegiaţi. 7. Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât principiile constituţionale pretins încălcate nu au legătură cu modul de individualizare a sancţiunii amenzii contravenţionale prevăzute la articolul criticat. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum rezultă din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004. În realitate, din examinarea notelor scrise depuse de autorul excepţiei, rezultă că sancţiunea aplicată este cea prevăzută de art. 26 alin. (2) liniuţa întâi din Legea nr. 50/1991, astfel încât Curtea Constituţională reţine ca obiect al excepţiei aceste dispoziţii, care are următorul cuprins: - Art. 26 alin. (2) liniuţa a întâi din Legea nr. 50/1991: „Contravenţiile prevăzute la alin. (1), săvârşite de persoanele fizice sau juridice, se sancţionează cu amendă după cum urmează: - de la 1.000 lei la 100.000 lei, cele prevăzute la lit. a);“. 12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea unor drepturi sau a unor libertăţi. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, a reţinut că Legea nr. 50/1991 reglementează condiţiile în care trebuie să aibă loc executarea lucrărilor de construcţii, stabilind în sarcina deţinătorului titlului de proprietate asupra unui imobil - teren şi/sau construcţii - anumite obligaţii ce derivă din necesitatea protejării interesului general pe care urbanismul şi amenajarea teritoriului, precum şi securitatea şi siguranţa în construcţii îl reprezintă. 14. Curtea a mai reţinut că obligaţia obţinerii autorizaţiei de construcţie a cărei neîndeplinire atrage răspunderea celor care nu o respectă protejează drepturile şi libertăţile celorlalte persoane, iar activitatea de edificare a construcţiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii. De asemenea, obligaţia obţinerii autorizaţiei de construcţie are drept scop prevenirea consecinţelor negative în cazul unor construcţii necorespunzătoare, astfel încât îndeplinirea acesteia are în vedere prevenirea consecinţelor unor sinistre în cazul executării unor construcţii necorespunzătoare, ceea ce justifică reglementarea restrictivă, prin Legea nr. 50/1991, a autorizării executării lucrărilor de construcţii. Aşa fiind, amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor sunt operaţiuni care trebuie să respecte planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului, precum şi anumite standarde de calitate şi siguranţă (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 4 din 18 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 23 martie 2005, Decizia nr. 409 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 5 august 2005, Decizia nr. 1.348 din 19 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 17 decembrie 2010, Decizia nr. 936 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 25 august 2011, şi Decizia nr. 383 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 8 octombrie 2021, paragrafele 17, 19 şi 20). 15. Referitor la critica autorului excepţiei privind încălcarea principiului securităţii juridice prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie prin nereglementarea în textul de lege criticat a unor criterii de individualizare a amenzii, Curtea observă că aceasta nu poate fi primită. Astfel, în ceea ce priveşte reglementarea contravenţiilor la regimul executării lucrărilor de construcţii, Legea nr. 50/1991 reprezintă o lege specială în raport cu Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, care reprezintă legea generală. Această concluzie rezultă în mod evident din prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora caracterul special al unei reglementări se determină în funcţie de obiectul acesteia, circumstanţiat la anumite categorii de situaţii, şi de specificul soluţiilor legislative pe care le instituie (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 383 din 8 iunie 2021, precitată, paragraful 18). 16. În aceste condiţii, Curtea reţine că nu poate fi primită critica autorului, deoarece în cauză sunt aplicabile art. 5 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, potrivit cărora sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal. 17. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, în principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). 18. Totodată, prin Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragrafele 22 şi 23, Curtea Constituţională s-a referit la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a constatat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde întro mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru Pidhorni împotriva României, paragraful 35, şi Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi SRL şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor. 19. Aplicând aceste considerente în cauza de faţă, Curtea reţine că rămâne în sarcina instanţelor de judecată să aprecieze asupra proporţionalităţii sancţiunii având în vedere criteriile de individualizare a amenzii stabilite prin art. 5 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. 20. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 din Constituţie, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, a statuat că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, astfel că unor situaţii egale trebuie să le corespundă un tratament egal, iar la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării are loc atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă şi rezonabilă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.006 din 27 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 1 februarie 2013, sau Decizia nr. 256 din 17 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 2 aprilie 1998). 21. Aplicând aceste considerente la cauza de faţă, Curtea reţine că textul de lege criticat nu instituie diferenţieri pe criterii arbitrare, ci este deopotrivă aplicabil tuturor persoanelor care săvârşesc contravenţiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991. În interiorul acestei categorii de persoane, niciun individ nu se bucură de un regim mai favorabil faţă de alte persoane care au săvârşit acelaşi tip de contravenţie. 22. Referitor la dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituţionale invocate, deoarece prevederile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în capitolul II - Drepturile şi libertăţile fundamentale din titlul II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale din Constituţie (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 267 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 25 august 2020). Prin urmare, nu se poate proceda la un examen de proporţionalitate în sensul art. 53 din Constituţie. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Uţiu în Dosarul nr. 25.190/211/2016 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 26 alin. (2) liniuţa întâi din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 martie 2023. Definitivă şi general obligatorie. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina-Cătălina Turcu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
