Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (6) din Legea nr. 130/2015 pentru completarea Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi ale art. 68 din Legea nr. 567/2004, excepţie ridicată de Georgeta Buşoi în Dosarul nr. 39.716/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Aneta Balta, Elena Maria Bungărdean şi Elena Manole în Dosarul nr. 3.641/30/2018 al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă şi de Aurica Costea în Dosarul nr. 33.293/3/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 747D/2019, nr. 1.019D/2019 şi nr. 2.756D/2019. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 2 noiembrie 2021, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată când Curtea a dispus conexarea dosarelor nr. 1.019D/2019 şi nr. 2.756D/2019 la Dosarul nr. 747D/2019 şi, în temeiul art. 57 şi al art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi în aplicarea art. 76 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus întocmirea de adrese către curţile de apel pentru a comunica jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti în materie, a amânat pronunţarea pentru data de 23 noiembrie 2021 şi, ulterior, pentru aceleaşi motive, pentru data de 27 ianuarie 2022. La această din urmă dată, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 23 februarie 2022, iar, ulterior, în temeiul dispoziţiilor art. 51 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 9 martie 2022, după care, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 16 martie 2022, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 3. Prin încheierile din 8 martie 2019 şi 8 octombrie 2019, pronunţate în dosarele nr. 39.716/3/2018 şi nr. 33.293/3/2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II alin. (6) din Legea nr. 130/2015 pentru completarea Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice. Excepţia a fost ridicată de Georgeta Buşoi într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri privind recalcularea pensiei şi de Aurica Costea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii referitoare la decizia de pensionare, aflată în stadiul procesual al apelului. 4. Prin Încheierea din 28 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.641/30/2018, Tribunalul Timiş - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II alin. (6) din Legea nr. 130/2015 şi ale art. 68 din Legea nr. 567/2004. Excepţia a fost ridicată de reclamantele Aneta Balta, Elena Maria Bungărdean şi Elena Manole într-o cauză având ca obiect obligaţia de a face, respectiv obligarea pârâtelor la eliberarea unei adeverinţe şi la rectificarea deciziilor de pensionare aflate în plată. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarele acesteia susţin, în esenţă, că pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate, conform prevederilor Legii nr. 567/2004, se actualizează ori de câte ori se majorează salariul de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi nivel al instanţei sau parchetului, cu menţinerea numai a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu. Însă, din 3 aprilie 2011 şi până la 17 mai 2018, fostul angajator - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - nu a solicitat actualizarea pensiei de serviciu a autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate din dosarele nr. 747D/2019 şi nr. 2.756D/2019. 6. Se arată că la data de 10 iunie 2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Legea nr. 130/2015, care completează prevederile Legii nr. 567/2004 în ceea ce priveşte pensia de serviciu a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti. Se afirmă că, prin dispoziţiile acestei legi, pensia de serviciu a personalului auxiliar de specialitate se recalculează prin actualizarea pensiei la nivelul anului 2018 şi din oficiu, în fiecare an, concomitent cu modificările valorii punctului de pensie, cu procentul corespunzător ratei de inflaţie utilizat la stabilirea valorii punctului de pensie, conform prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare. 7. Se susţine că prevederile Legii nr. 130/2015 nu se aplică persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu în temeiul hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile sau, după caz, al hotărârilor judecătoreşti definitive, contrar principiilor consacrate prin dispoziţiile constituţionale ale art. 20 şi 53. Aşadar, reglementarea unei astfel de dispoziţii ce vizează o anumită parte a pensionarilor grefieri conduce la instituirea unui tratament discriminatoriu. Se afirmă că, practic, un grefier pensionat în acelaşi timp cu autoarele excepţiei, cu aceeaşi încadrare, care nu a beneficiat de hotărâri judecătoreşti prin care s-a menţinut pensia de serviciu stabilită iniţial, are o pensie mai mare decât cei care au beneficiat de aceste hotărâri judecătoreşti. Mai mult, pensia de serviciu a acestuia se majorează anual, prin actualizarea dispusă din oficiu. Prin urmare, pensionarul care a ocupat funcţia de personal auxiliar de specialitate şi a beneficiat de hotărâri judecătoreşti cu privire la menţinerea pensiei de serviciu stabilite iniţial este discriminat din punctul de vedere al cuantumului acesteia, fără a exista o justificare obiectivă şi rezonabilă. 8. Se apreciază că, în temeiul dispoziţiilor de lege criticate, s-au dispus măsuri neunitare şi discriminatorii pentru aceeaşi categorie de personal, încălcându-se principiile universalităţii şi egalităţii şi aplicându-se un tratament degradant, prevederile discriminatorii ale art. II alin. (6) din Legea nr. 130/2015 fiind invocate de către pârâte pentru a nu da curs cererilor ce le sunt adresate. 9. Se consideră că, având în vedere interpretarea dată dispoziţiilor art. II alin. (6) din Legea nr. 130/2015, interpretare ce afectează substanţa dreptului la pensie, este necesară o clarificare a înţelesului şi a modului de interpretare şi de aplicare a normei criticate, aşa încât să conducă la stabilirea corectă a tuturor drepturilor, „inclusiv a coeficientului valorii de referinţă sectorială de care beneficiază grefierii în activitate“. 10. În final, în Dosarul nr. 1.019D/2019 se afirmă că se invocă şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor „art. 68 din Legea nr. 567/2004, cu ultimele modificări, deoarece încalcă dispoziţii imperative ale Constituţiei prevăzute în art. 15, art. 16 şi art. 22“. 11. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Tribunalul Timiş - Secţia I civilă îşi exprimă opinia în sensul că, prin dispoziţiile art. II alin. (6) din Legea nr. 130/2015 şi cele ale art. 68 din Legea nr. 567/2004, nu sunt încălcate prevederile art. 15, 16 şi 22 din Constituţie. 13. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât excluderea de la recalcularea drepturilor de pensie rezultând din prevederile de lege criticate conduce la instituirea unui tratament discriminatoriu, fără nicio justificarea rezonabilă şi obiectivă. Astfel, dispoziţia legală ce exclude de la recalculare pensiile de serviciu ale persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu în temeiul hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile sau, după caz, al hotărârilor judecătoreşti definitive ignoră faptul că o asemenea pensie de serviciu se stabileşte tot pe baza prevederilor legale incidente în materia drepturilor de pensie ale grefierilor, intervenţia instanţelor de judecată fiind necesară tocmai pentru că au fost nesocotite dispoziţiile legale de către casa de pensii la momentul emiterii deciziilor contestate. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 16. Prin Adresa nr. 8.781 din 4 noiembrie 2021, Curtea Constituţională, în temeiul art. 76 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a solicitat curţilor de apel să comunice hotărâri judecătoreşti prin care acestea şi tribunalele din circumscripţia lor au soluţionat cereri având ca obiect stabilirea pensiei/actualizarea pensiei/obligaţia de a face/contestaţie decizie de pensionare, formulate în temeiul Legii nr. 130/2015. 17. Curţile de apel, ca răspuns la solicitarea formulată de către Curtea Constituţională, au comunicat jurisprudenţa solicitată. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, înscrisurile aflate la dosare, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivelor încheierilor de sesizare, dispoziţiile art. II alin. (6) din Legea nr. 130/2015 pentru completarea Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 10 iunie 2015, şi ale art. 68 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1197 din 14 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare. Însă, având în vedere notele autoarelor excepţiei din Dosarul nr. 1.019D/2019, depuse în susţinerea acesteia, potrivit cărora se invocă şi neconstituţionalitatea „art. 68 din Legea nr. 567/2004, cu ultimele modificări“, Curtea reţine că acestea vizează de fapt dispoziţiile art. 68^5 din Legea nr. 567/2004, care reglementează condiţiile de acordare a pensiei de serviciu. Dispoziţiile art. II alin. (6) din Legea nr. 130/2015 au următorul cuprins: „Prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu în temeiul hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile sau, după caz, al hotărârilor judecătoreşti definitive.“ 20. În opinia autoarelor excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 privind universalitatea, ale art. 16 care consacră egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 22 referitoare la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că Legea nr. 567/2004 a prevăzut, în redactarea iniţială a art. 68, acordarea pensiei de serviciu personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea. Prin art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, s-a dispus transformarea acestor pensii de serviciu în pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000. Ca urmare, pensiile personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea au fost recalculate în temeiul principiului contributivităţii. Abrogând Legea nr. 19/2000, Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, a abrogat totodată, prin art. 196 lit. f), şi dispoziţiile art. 68-68^1 alin. (2) şi ale art. 68^2-68^4 din Legea nr. 567/2004. Pensiile acordate personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea au fost acordate, în continuare, pe principii contributive, în temeiul Legii nr. 263/2010. Ulterior, considerând că se impune acordarea din nou a pensiei de serviciu personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, personalului de specialitate criminalistică şi personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică, precum şi tehnicienilor criminalişti din cadrul parchetelor, legiuitorul, prin art. I din Legea nr. 130/2015, prevede completarea Legii nr. 567/2004 cu art. 68^5 care stabileşte condiţiile acordării acestui drept. 22. Anterior modificărilor operate prin Legea nr. 130/2015, unii grefieri, printre care şi autoarele excepţiei de neconstituţionalitate, au obţinut în instanţă anularea operaţiunilor de recalculare şi revizuire realizate în temeiul Legii nr. 119/2010 şi menţinerea în plată a pensiilor de serviciu acordate în baza Legii nr. 567/2004, în forma iniţială. 23. Curtea reţine că, prin Decizia nr. 502 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 5 noiembrie 2018, paragraful 22, a constatat că odată cu acordarea din nou a dreptului la pensie de serviciu, Legea nr. 130/2015 a stabilit totodată şi condiţiile în care acesta se acordă, însă aceste dispoziţii nu reprezintă o repunere în fondul activ al legislaţiei a dispoziţiilor abrogate ale art. 68 din Legea nr. 567/2004, ci o reglementare nouă, de sine stătătoare, care îşi produce efectele de la intrarea sa în vigoare pentru viitor. Totodată, la paragraful 25, Curtea a reţinut că persoanele prevăzute la art. II alin. (1) din Legea nr. 130/2015, respectiv personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea, al fostelor notariate de stat, precum şi al fostelor arbitraje de stat sau departamentale sunt cele care, la data intrării în vigoare a legii, beneficiază de o categorie de pensie din sistemul public de pensii şi au obţinut pensia de serviciu în temeiul Legii nr. 130/2015. Din contră, persoanele menţionate în ipoteza art. II alin. (6) din aceeaşi lege beneficiază de pensia de serviciu în baza hotărârilor judecătoreşti având ca temei legislaţia anterioară Legii nr. 130/2015. Prin urmare, temeiurile legale ale acordării dreptului la pensia de serviciu sunt diferite în cazul celor două categorii de persoane. Or, situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 861 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 22 ianuarie 2007). 24. Astfel, analizând conţinutul normativ al Legii nr. 130/2015, Curtea observă că aceasta reglementează două ipoteze: art. I al legii vizează ipoteza acordării pentru viitor a pensiei de serviciu persoanelor care vor îndeplini condiţiile prevăzute de lege şi art. II al legii - normă cu caracter tranzitoriu şi reparatoriu - se referă la ipoteza persoanelor în privinţa cărora pensiile de serviciu aflate în plată au fost transformate în pensii contributive, conform prevederilor Legii nr. 119/2010, precum şi la cea a persoanelor care nu au beneficiat de o pensie de serviciu ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 şi a Legii nr. 263/2010. 25. Aşadar, Curtea reţine că, potrivit art. II alin. (5) din Legea nr. 130/2015, în situaţia persoanelor prevăzute la alin. (1)-(4) ale aceluiaşi articol, care îndeplinesc condiţiile impuse de lege, pensia de serviciu se acordă la cerere, se cuvine şi se plăteşte începând cu luna următoare înregistrării acesteia la casa teritorială de pensii din raza de domiciliu sau de reşedinţă a solicitantului sau, după caz, la casa de pensii sectorială competentă. 26. Analizând prevederile Legii nr. 130/2015, Curtea observă că pentru beneficiarii unei pensii din sistemul public [vizaţi de norma tranzitorie reprezentată de art. II alin. (1) din Legea nr. 130/2015] baza de calcul al pensiei de serviciu o reprezintă media salariilor de bază brute lunare din ultimele 12 luni anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare, realizate de personalul auxiliar de specialitate aflat în activitate în condiţii identice de funcţie, vechime, grad sau treaptă şi nivel al instanţei sau parchetului unde a funcţionat solicitantul înaintea eliberării din funcţia de personal auxiliar de specialitate, precum şi media sporurilor, în procent, avute în ultimele 12 luni anterioare lunii în care acesta a fost eliberat din funcţie. 27. Referitor la actualizarea pensiei de serviciu, potrivit art. 68^5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, astfel cum a fost completată prin art. I din Legea nr. 130/2015, acesta se realiza „din oficiu, în fiecare an, odată cu modificările valorii punctului de pensie, cu procentul corespunzător ratei inflaţiei utilizat la stabilirea valorii punctului de pensie, conform prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, se păstrează pensia aflată în plată.“ 28. Curtea observă că, ulterior, dispoziţiile art. 68^5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004 au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 7 august 2017, în sensul că „Pensia de serviciu se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie mai mică, se păstrează pensia aflată în plată.“. Totodată, potrivit art. VIII alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1332 din 31 decembrie 2020, şi art. XLIII alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1202 din 18 decembrie 2021, prin derogare de la art. 68^5 alin. (10) din Legea nr. 567/2004, în anii 2021 şi 2022 pensiile de serviciu stabilite în condiţiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei. 29. Curtea reţine că, potrivit art. 68^5 alin. (15) din Legea nr. 567/2004, prevederile acestei legi, referitoare la pensii, se completează cu cele ale legislaţiei privind pensiile din sistemul public de pensii cu privire la modalităţile de stabilire şi plată, la modificarea, suspendarea, reluarea, încetarea, recuperarea sumelor încasate necuvenit şi jurisdicţia. Astfel, potrivit art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, în situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire. De asemenea, potrivit art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor şi/sau a stagiilor de cotizare, perioadelor asimilate stagiilor de cotizare prevăzute de lege şi prin valorificarea altor documente de natură să conducă la modificarea drepturilor de pensie, nevalorificate la stabilirea acesteia. Totodată, potrivit art. 107 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, pensionarii pentru limită de vârstă care, după data înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare, pot solicita recalcularea pensiei, în condiţiile legii. 30. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (6) din Legea nr. 130/2015, formulată din perspectiva unui tratament discriminatoriu reglementat în privinţa categoriei pensionarilor grefieri care au obţinut în instanţă, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile sau, după caz, hotărâri judecătoreşti definitive, acordarea pensiei de serviciu, Curtea constată temeinicia acesteia din perspectiva argumentelor ce vor fi prezentate. 31. Astfel, cu privire la principiul egalităţii în drepturi, Curtea Constituţională a reţinut într-o jurisprudenţă constantă, începând cu Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Ca urmare, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, sau Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, paragraful 55, Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 23). Principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă uniformitate, încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării existând atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite (a se vedea în acest sens Decizia nr. 20 din 24 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 10 aprilie 2002, Decizia nr. 156 din 15 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 26 iunie 2001, Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019). Nesocotirea principiului egalităţii are drept consecinţă neconstituţionalitatea discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului. Curtea a mai stabilit că discriminarea se bazează pe noţiunea de „excludere de la un drept“ (Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea în acest sens Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012, Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, sau Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014). În schimb, privilegiul se defineşte ca un avantaj sau o favoare nejustificată acordată unei persoane/categorii de persoane; în acest caz, neconstituţionalitatea privilegiului nu echivalează cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea sa, respectiv cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat. Aşadar, Curtea a reţinut că sintagma „fără privilegii şi fără discriminări“ din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constituţie priveşte două ipoteze normative distincte, iar incidenţa uneia sau alteia dintre acestea implică, în mod necesar, sancţiuni de drept constituţional diferite, astfel cum sa arătat mai sus. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, în aplicarea prevederilor art. 14 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind interzicerea discriminării, că reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferenţă de tratament săvârşită de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă (de exemplu, prin Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, Hotărârea din 13 noiembrie 2007, pronunţată în Cauza D.H. şi alţii împotriva Republicii Cehe, paragraful 175, Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60, Hotărârea din 16 martie 2010, pronunţată în Cauza Carson şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 61). 32. Aplicând aceste statuări în prezenta cauză, Curtea constată că excluderea persoanelor care beneficiază de pensia de serviciu în temeiul hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile sau, după caz, al hotărârilor judecătoreşti definitive de la dreptul/posibilitatea recalculării sau actualizării drepturilor de pensie conduce la instituirea unui tratament discriminatoriu, fără nicio justificare obiectivă şi rezonabilă. Prin excluderea instituită, legiuitorul a ignorat faptul că pensia de serviciu stabilită în temeiul unei hotărâri judecătoreşti se întemeiază pe aceleaşi prevederi legale pe baza cărora autoritatea administrativă competentă - casa de pensii - stabileşte drepturile de pensie ale grefierilor. 33. Curtea reţine că, prin pronunţarea hotărârii judecătoreşti, instanţa nu face decât să analizeze legalitatea şi temeinicia deciziei de pensie emise anterior de către casa de pensii, fără a se transforma în emitentul acestei decizii şi fără a aplica alte dispoziţii legale decât cele care stau la baza deciziilor emise de casele de pensii. Prin urmare, existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile sau, după caz, definitive, prin care s-a menţinut în plată pensia de serviciu stabilită iniţial nu poate justifica ulterior aplicarea unui tratament diferenţiat titularului dreptului de pensie din perspectiva dreptului la recalculare sau actualizare. 34. Având în vedere aceste argumente, Curtea constată că excluderea de la dreptul/posibilitatea recalculării sau actualizării drepturilor de pensie a persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu în temeiul hotărârilor judecătoreşti, reglementată de art. II alin. (6) din Legea nr. 130/2015, creează o discriminare, fără nicio justificare obiectivă şi rezonabilă, în cadrul aceleiaşi categorii de beneficiari ai pensiei de serviciu, respectiv grefieri. Ca atare, dispoziţiile art. II alin. (6) din Legea nr. 130/2015 contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără discriminări. 35. Curtea constată că remediul constituţional specific, în ipoteza constatării neconstituţionalităţii discriminării, în prezenta cauză, îl reprezintă acordarea beneficiului recalculării sau actualizării drepturilor de pensie şi persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu în temeiul hotărârilor judecătoreşti. 36. Totodată, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate stabilind că prevederile Legii nr. 130/2015 nu se aplică persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu în temeiul hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile sau, după caz, al hotărârilor judecătoreşti definitive contravin şi prevederilor constituţionale ale art. 124 şi 126 referitoare la înfăptuirea justiţiei şi la instanţele judecătoreşti. Astfel, cu privire la efectele hotărârilor judecătoreşti, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că înfăptuirea justiţiei, în numele legii, are semnificaţia că actul de justiţie izvorăşte din normele legale, iar forţa lui executorie derivă tot din lege. Altfel spus, hotărârea judecătorească reprezintă un act de aplicare a legii pentru soluţionarea unui conflict de drepturi sau interese, constituind un mijloc eficient de restabilire a ordinii de drept democratice şi de eficientizare a normelor de drept substanţial. Datorită acestui fapt, hotărârea judecătorească - desemnând tocmai rezultatul activităţii judiciare - reprezintă, fără îndoială, cel mai important act al justiţiei. Hotărârea judecătorească, având autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părţile având obligaţia să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicţional, fără posibilitatea de a mai pune în discuţie ceea ce s-a stabilit deja pe calea judecăţii. Prin urmare, hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficienţă specifică de către ordinea normativă constituţională. Pe de altă parte, un efect intrinsec al hotărârii judecătoreşti îl constituie forţa executorie a acesteia, care trebuie respectată şi executată atât de către cetăţeni, cât şi de către autorităţile publice. Or, a lipsi o hotărâre definitivă şi irevocabilă de caracterul ei executoriu reprezintă o încălcare a ordinii juridice a statului de drept şi o obstrucţionare a bunei funcţionări a justiţiei (a se vedea în acest sens Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, paragraful 20, Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2012, Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 decembrie 2013, şi Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, paragraful 24). De asemenea, Curtea a stabilit că sensul art. 124 alin. (1) din Constituţie este acela că organele care înfăptuiesc justiţia şi care, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, sunt instanţe judecătoreşti trebuie să respecte legea, de drept material sau procesual, aceasta fiind cea care determină comportamentul persoanelor fizice şi juridice în sfera publică şi în circuitul civil. Dispoziţia constituţională consacră principiul legalităţii actului de justiţie şi trebuie corelată cu prevederea art. 16 alin. (2) din Constituţie, potrivit căreia „Nimeni nu este mai presus de lege“, şi cu cea a art. 124 alin. (3) din Constituţie, care prevede alte două principii constituţionale: independenţa judecătorului şi supunerea lui numai legii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, precitată). 37. Aplicând aceste considerente de principiu rezultate din jurisprudenţa sa la speţă, Curtea reţine că dispoziţia legală criticată lipseşte de efecte juridice hotărârea judecătorească prin care s-au stabilit, odată cu dreptul la pensie de serviciu, implicit toate consecinţele ce decurg din acordarea acestuia, inclusiv actualizarea sau recalcularea acesteia. Astfel, hotărârea judecătorească reprezintă un act de aplicare a legii pentru soluţionarea unui conflict de drepturi sau interese şi un mijloc eficient de restabilire a ordinii de drept şi de eficientizare a normelor de drept substanţial, având în vedere că, în procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situaţiilor de fapt concrete la care norma juridică respectivă se referă şi în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme. Aşadar, nicio altă autoritate nu poate controla, anula ori modifica o hotărâre a unei instanţe judecătoreşti sau o măsură dispusă de instanţă ori de un judecător, în legătură cu activitatea de judecată. Or, dispoziţiile criticate, lipsind de efecte juridice hotărârile judecătoreşti prin care s-a stabilit dreptul la pensie de serviciu, inclusiv dreptul/posibilitatea recalculării sau actualizării acesteia, contravin principiului înfăptuirii justiţiei în numele legii şi principiului realizării justiţiei numai prin instanţele judecătoreşti, principii consacrate la nivel constituţional în art. 124 şi 126. 38. În ceea ce priveşte prevederile art. 68^5 din Legea nr. 567/2004, criticate în Dosarul nr. 1.019D/2019, Curtea reţine că autoarele excepţiei de neconstituţionalitate s-au limitat în motivarea acesteia la trimiterea la dispoziţiile constituţionale, fără să arate, în mod concret, în ce constă contrarietatea astfel reclamată. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate şi, prin urmare, Curtea nu se poate substitui autorului excepţiei în ceea ce priveşte formularea unor motive de neconstituţionalitate. Acest fapt ar avea semnificaţia exercitării unui control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispoziţiile art. 146 din Constituţie. De altfel, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea Constituţională a statuat că orice excepţie de neconstituţionalitate trebuie să aibă o anumită structură inerentă şi intrinsecă, ce va cuprinde trei elemente: „textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului criticat. (...) În condiţiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepţiei, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepţiei nu este o condiţie sine qua non a existenţei acesteia“. De aceea, Curtea a constatat că, în situaţia în care textul de referinţă invocat este suficient de precis şi clar, astfel încât instanţa constituţională să poată reţine, în mod rezonabil, existenţa unei minime critici de neconstituţionalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepţia de neconstituţionalitate şi să considere, deci, că autorul acesteia a respectat şi a cuprins în excepţia ridicată cele trei elemente menţionate. 39. Însă, în prezenta cauză, indicarea temeiurilor constituţionale nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autoare. În acelaşi sens a statuat Curtea şi prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, prilej cu care a stabilit că „simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că «sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi»“. 40. În consecinţă, dat fiind caracterul general al textelor constituţionale invocate, precum şi lipsa explicitării pretinsei relaţii de contrarietate a dispoziţiilor legale criticate faţă de acestea, Curtea constată că nu se poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituţionalitate, aşa încât excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68^5 din Legea nr. 567/2004 este inadmisibilă. 41. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Georgeta Buşoi în Dosarul nr. 39.716/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Aneta Balta, Elena Maria Bungărdean şi Elena Manole în Dosarul nr. 3.641/30/2018 al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă şi de Aurica Costea în Dosarul nr. 33.293/3/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. II alin. (6) din Legea nr. 130/2015 pentru completarea Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice sunt neconstituţionale. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68^5 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, excepţie ridicată de Aneta Balta, Elena Maria Bungărdean şi Elena Manole în Dosarul nr. 3.641/30/2018 al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalului Timiş - Secţia I civilă şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 martie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
