Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 145 din 12 martie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 145 din 12 martie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 380 din 12 mai 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Sorin-Gabriel Strutinsky în Dosarul nr. 40.387/3/2017 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4D/2018.
    2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile legale criticate au mai fost examinate de către Curtea Constituţională din perspectiva unor critici similare şi se propune menţinerea jurisprudenţei în materia analizată.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea penală nr. 171/P/JDL din 22 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 40.387/3/2017, Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Sorin-Gabriel Strutinsky într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii promovate împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă ca tardivă contestaţia formulată împotriva unei ordonanţe a procurorului prin care s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 24 din 20 ianuarie 2016, paragrafele 13-28 şi 30-32, prin care instanţa de contencios constituţional a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală care nu permite şi contestarea luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată este neconstituţională, încălcând prevederile art. 21 alin. (1) şi (3), ale art. 44 şi art. 129 din Constituţie. Se susţine că atât soluţia, cât şi considerentele deciziei anterior menţionate sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză.
    6. Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie opinează că prevederile art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Se susţine că, în prezenta cauză, nu sunt aplicabile considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 24 din 20 ianuarie 2016, prin care Curtea a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală care nu permite şi contestarea luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată este neconstituţională, întrucât soluţia prevăzută prin textul criticat este diferită de cea reglementată la art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală, necesitând pronunţarea unei soluţii diferite. Se susţine că reglementarea căilor de atac este atributul exclusiv al legiuitorului, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie şi că acesta poate stabili reguli diferite de exercitare a căilor de atac, potrivit fiecărei situaţii procesuale. Se mai arată că acestea trebuie exercitate în condiţiile legii, conform art. 129 din Legea fundamentală. Se mai arată că măsura sechestrului asigurător nu cade sub incidenţa dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, textul criticat nevizând soluţionarea unei acuzaţii în materie penală.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Avocatul Poporului opinează că dispoziţiile art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale şi arată că îşi menţine punctul de vedere exprimat şi reţinut de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 20 din 19 ianuarie 2016, nr. 28 din 20 ianuarie 2016 şi nr. 310 din 9 mai 2017.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
    prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Soluţionarea contestaţiei se face în camera de consiliu, cu citarea celui care a făcut contestaţia şi a persoanelor interesate, prin încheiere motivată, care este definitivă. Participarea procurorului este obligatorie.“
    12. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (3) referitor la accesul liber la justiţie, ale art. 44 cu privire la dreptul de proprietate privată şi ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, fiind pronunţate, în acest sens, mai multe decizii, printre care Decizia nr. 310 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 3 august 2017, Decizia nr. 511 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 6 noiembrie 2018, şi Decizia nr. 577 din 20 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.116 din 29 decembrie 2018, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.
    14. Prin Decizia nr. 511 din 17 iulie 2018, precitată, paragrafele 16-19, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, Constituţia nu cuprinde prevederi care să stabilească căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, stabilind în art. 129 că acestea se exercită „în condiţiile legii“ (în acest sens este Decizia nr. 251 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 18 iulie 2005). Împrejurarea că împotriva încheierii instanţei prin care s-a soluţionat contestaţia împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de ducere la îndeplinire a acesteia nu se poate promova nicio cale de atac nu este de natură să înfrângă dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, deoarece legiuitorul, în virtutea prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituţie, poate stabili reguli de procedură diferite, adecvate fiecărei situaţii juridice, iar, pe de altă parte, prevederile constituţionale nu garantează folosirea tuturor căilor de atac. Pentru motivele anterior arătate, Curtea a constatat că nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 şi ale art. 44 alin. (1).
    15. Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că textul criticat nu contravine dreptului la un proces echitabil, nefiind contrar niciunuia dintre standardele constituţionale specifice acestui drept fundamental. În acest sens, Curtea a constatat că soluţionarea contestaţiei formulate împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia se face cu citarea celui care a făcut contestaţia şi a persoanelor interesate, precum şi cu participarea obligatorie a procurorului. Astfel, părţile interesate au posibilitatea să participe la şedinţa de judecată, să cunoască argumentele invocate de părţile adverse sau de procuror şi să îşi formuleze propriile apărări, beneficiind, prin urmare, de garanţiile procesuale necesare apărării drepturilor şi intereselor lor procesuale, în condiţii de contradictorialitate şi oralitate. De asemenea, contestaţia reglementată la art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală este soluţionată prin încheiere motivată, părţile putând cunoaşte argumentele care au stat la baza soluţiei pronunţate, aspect ce constituie o altă garanţie a dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat la art. 21 alin. (3) din Constituţie.
    16. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele care au fundamentat deciziile anterior menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sorin-Gabriel Strutinsky în Dosarul nr. 40.387/3/2017 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 12 martie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Teodora Pop

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016