Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Octavian Alexandru Petrescu în Dosarul nr. 7.402/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.316D/2016 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal răspunde, pentru părţile Eugen Tătaru şi Liliana Tătaru, domnul avocat Barna Benedik Bölönyi, cu delegaţie de substituire a doamnei avocat Ana Victoria Bölönyi, apărătorul ales a cărui delegaţie se află, de asemenea, la dosar. Se constată lipsa autorului excepţiei de neconstituţionalitate şi a celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent învederează Curţii că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a transmis o cerere prin care solicită instanţei de contencios constituţional să ia act de faptul că renunţă la judecarea şi susţinerea acesteia, anexând şi o declaraţie autentificată în acest sens. 4. Preşedintele Curţii pune în discuţia părţilor această cerere. Având cuvântul, apărătorul părţilor reprezentate solicită Curţii să ia act de renunţarea autorului excepţiei la judecarea acesteia. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că instanţa de control constituţional nu poate ţine seama de declaraţia de renunţare a autorului excepţiei la susţinerea şi judecarea excepţiei, soluţionarea acesteia fiind de ordine publică. 5. Deliberând, Curtea respinge cererea, în temeiul art. 14 coroborat cu art. 55 din Legea nr. 47/1992, reţinând că, în cadrul procedurii contenciosului constituţional nu sunt aplicabile regulile Codului de procedură civilă referitoare la stingerea procesului, iar Curtea, legal sesizată, va proceda la exercitarea controlului de constituţionalitate. Aşadar, cererile ulterioare de renunţare nu pot avea nicio influenţă asupra exercitării acestei competenţe atribuite în mod expres prin art. 146 din Legea fundamentală şi a cărei finalitate este de ordin constituţional şi, în consecinţă, de interes general. 6. În continuare, preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.300D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi ale Legii nr. 10/2001, în ansamblul său, excepţie ridicată de Maria Cristina Popescu şi Ana Violeta Popescu în Dosarul nr. 22.135/300/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă. 7. La apelul nominal răspunde partea Doliniuk Jurko. Se constată lipsa autorilor excepţiei şi a celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 8. Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării celor două dosare. Părţile prezente - prin reprezentant, respectiv personal -, precum şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu propunerea de conexare. Deliberând, Curtea dispune, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conexarea Dosarului nr. 2.300D/2017 la Dosarul nr. 1.316D/2016, care a fost primul înregistrat. 9. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului părţilor reprezentate în Dosarul nr. 1.316D/2016. Acesta arată că, în opinia sa, aceasta este inadmisibilă. Curtea s-a mai pronunţat în repetate rânduri, neimpunându-se modificarea jurisprudenţei existente cu privire la art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Având cuvântul, partea prezentă în Dosarul nr. 2.300D/2017 arată că achiesează la concluziile puse de antevorbitorul său. 10. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând, în acest sens, că instituţia prescripţiei şi termenul de prescripţie nu sunt de natură să îngrădească accesul liber la justiţie, ci au rolul de a dinamiza procesul. Consideră, totodată, că nu poate fi reţinută nici critica prin raportare la prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât legea nouă se aplică de îndată tuturor efectelor create de situaţiile juridice formate după abrogarea vechii legi. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 11. Prin Sentinţa civilă nr. 861 din 28 iunie 2016 şi prin Încheierea din 19 iunie 2017, pronunţate în Dosarul nr. 7.402/3/2016 şi, respectiv, în Dosarul nr. 22.135/300/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi ale Legii nr. 10/2001, în ansamblul său, excepţie ridicată de Octavian Alexandru Petrescu şi, respectiv, Maria Cristina Popescu şi Ana Violeta Popescu, în cauze având ca obiect soluţionarea unor acţiuni în constatarea nulităţii absolute a unor contracte de vânzare-cumpărare. 12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat lipseşte de obiect şi efecte întreaga reglementare a Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului şi a Legii nr. 10/2001 în ce priveşte constatarea nulităţii absolute a actelor încheiate cu încălcarea prevederilor art. 11 din Legea nr. 112/1995 în cazurile în care o persoană este în imposibilitate de a afla despre cauzele de nulitate. Se arată că persoana vătămată printr-un contract nul este decăzută din dreptul de a formula acţiunea în constatarea nulităţii atât timp cât acesta nu este supus unei forme de publicitate şi nici vreuna dintre părţi nu avea obligaţia de a i-l comunica. Se susţine, totodată, că textul de lege criticat încalcă principiul neretroactivităţii legii, întrucât se aplică unor acte juridice de înstrăinare încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cu toate că aceste acte juridice rămân supuse reglementărilor legale aplicabile la data încheierii lor, şi anume prevederilor Legii nr. 112/1995. Autoarele excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 2.300D/2017 consideră, de asemenea, că soluţia instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea art. 20 din Constituţie coroborat cu art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la protecţia proprietăţii private şi cu art. 6 din aceeaşi convenţie privind procesul echitabil. 13. Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă apreciază că nu se poate reţine încălcarea dreptului de acces liber la justiţie, care nu este un drept absolut. Raţiunea pentru care termenul de prescripţie a fost reglementat o reprezintă protejarea securităţii raporturilor juridice civile. Arată, totodată, că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu sunt de natură a zădărnici soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, nu nesocotesc principiul neretroactivităţii legii şi nu aduc atingere nici dreptului de proprietate privată. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, evocând cele reţinute de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa. 16. Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale pronunţate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în sensul constituţionalităţii acestora. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor reprezentate, respectiv a celei prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, precum şi ale legii, în ansamblul său. Textul de lege menţionat are următoarea redactare: „(5) Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi“. 20. Termenul de un an prevăzut de textul de lege criticat a fost prelungit de două ori cu câte 3 luni, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2001 pentru prelungirea unor termene prevăzute de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 13 august 2001, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 145/2001 pentru prelungirea unor termene prevăzute de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 12 noiembrie 2001. 21. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Legea fundamentală cuprinse în art. 15 alin. (2), care consacră principiul neretroactivităţii legii şi art. 21 privind dreptul de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici asemănătoare. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 968 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2013, făcând referire la jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care îşi produce efectele aceasta nu pot fi considerate ca îngrădiri ale accesului liber la justiţie, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestui drept constituţional, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice civile. Totodată, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Or, art. 45 din Legea nr. 10/2001 recunoaşte dreptul titularului la exercitarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor preluate în mod abuziv şi asigură posibilitatea de valorificare a acestuia în cadrul unui termen impus de raţiuni sociale majore, respectiv de evitarea unor stări de incertitudine prelungite în ceea ce priveşte raporturile juridice civile, precum şi de asigurarea stabilităţii şi securităţii acestora, cu atât mai importante cu cât au ca obiect dreptul de proprietate. De asemenea, imprescriptibilitatea unor drepturi, consfinţită, în anumite cazuri, cu titlu de principiu în legislaţia civilă, nu este consacrată ca atare de Constituţie. Aşa fiind, legiuitorul poate, în considerarea unor raţiuni majore, să deroge de la acest principiu, aşa cum a procedat prin norma dedusă controlului, fără a îndreptăţi calificarea reglementării respective ca fiind neconstituţională. 23. De asemenea, prin mai multe decizii, ca, de exemplu, Decizia nr. 1.703 din 17 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2010, Decizia nr. 11 din 12 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 5 februarie 2010, sau Decizia nr. 76 din 21 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 128 din 25 februarie 2010, Curtea a observat că art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 recunoaşte dreptul titularului la exercitarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor preluate în mod abuziv şi asigură posibilitatea valorificării acestuia în cadrul unui termen, impus de raţiuni sociale majore, respectiv de evitarea unor stări de incertitudine prelungite în ceea ce priveşte raporturile juridice civile, precum şi de asigurarea stabilităţii şi securităţii acestora, cu atât mai importante cu cât au ca obiect dreptul de proprietate. Faptul că persoana interesată, deşi cunoştea sau trebuia să cunoască termenul de introducere a acţiunii în constatarea nulităţii, precum şi consecinţele juridice ale nerespectării acestuia, nu s-a conformat exigenţei legale lipseşte de îndreptăţire critica reglementării în cauză, potrivit principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans. Cele reţinute prin deciziile citate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă. 24. Referitor la pretinsa încălcare a principiului neretroactivităţii legii, Curtea reţine că prevederile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 instituie o regulă de procedură privitoare la termenul de introducere a acţiunii în anulare a actelor la care fac referire prevederile art. 45 alin. (2) şi (4) din aceeaşi lege, respectiv actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, considerate astfel anterior intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, cu excepţia celor încheiate cu bună-credinţă, sau având ca obiect imobile preluate cu titlu valabil, încheiate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării. Împrejurarea că textul de lege criticat stabileşte un anumit termen în care poate fi introdusă acţiunea în anulare nu este de natură să nesocotească dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, fiind aplicabile tuturor acţiunilor de acest tip ce au fost introduse ulterior momentului intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. Faptul că acţiunea în anulare vizează contracte încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 reprezintă, pe de o parte, o expresie a principiului tempus regit actum în ceea ce priveşte actele juridice la care se referă art. 45 alin. (4) potrivit căruia „actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele întocmite în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate cu titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării“, iar, pe de altă parte, o aplicare a principiului ocrotirii bunei-credinţe şi a celui al aparenţei în drept, în ce priveşte prevederile art. 45 alin. (2), care statuează că „actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, considerate astfel anterior intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credinţă“ (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 927 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2007). 25. În ce priveşte afirmaţia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 2.300D/2017, referitoare la faptul că soluţia instanţei de fond a fost pronunţată, în cauza acestora, cu încălcarea art. 20 din Constituţie coroborat cu art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la protecţia proprietăţii private şi cu art. 6 din aceeaşi convenţie privind procesul echitabil, Curtea observă că hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti nu pot forma obiect al controlului de constituţionalitate, întrucât competenţa Curţii Constituţionale este circumscrisă verificării conformităţii legilor şi a ordonanţelor sau a prevederilor din acestea, aplicabile în procesele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, fără ca, prin exercitarea unui astfel de control, Curtea să poată cenzura activitatea instanţelor în ce priveşte soluţionarea litigiilor cu care acestea sunt învestite. 26. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 10/2001 în ansamblul său, în cazul acţiunilor în revendicare întemeiate pe prevederile normelor de aplicare a Legii nr. 112/1995 şi generate de nesoluţionarea într-un termen rezonabil a cererii de restituire depuse de acestea, Curtea constată că este inadmisibilă, nefiind motivată prin prisma unor argumente privitoare la încălcarea unor texte sau prevederi din Legea fundamentală, ci prin raportare la modul în care autorităţile administrative au înţeles să aplice dispoziţiile acestei legi. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în ansamblul său, excepţie ridicată de Maria Cristina Popescu şi Ana Violeta Popescu în Dosarul nr. 22.135/300/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceleaşi autoare în acelaşi dosar, precum şi de Octavian Alexandru Petrescu în Dosarul nr. 7.402/3/2016 al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 martie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
