Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 alin. (1) şi (2) din Legea bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018, excepţie ridicată de Fondul Proprietatea - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.986/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 156D/2019. 2. Dezbaterile au avut loc la data de 9 decembrie 2021, în prezenţa reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, avocat Ciprian Donţiu din Baroul Bucureşti, şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 18 ianuarie 2022. La această dată, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, Curtea, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 27 ianuarie 2022, când, pentru aceleaşi motive şi pentru aceleaşi temeiuri, a amânat pronunţarea pentru data de 23 februarie 2022. La această dată, constatând imposibilitatea constituirii cvorumului legal de şedinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 51 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 9 martie 2022. La această dată, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 16 martie 2022, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 27 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.986/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) şi (2) din Legea bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018, excepţie invocată de Fondul Proprietatea - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ, respectiv a unei hotărâri a Guvernului. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată, în esenţă, că prevederile legale criticate dau naştere unei contradicţii legislative cu dispoziţiile art. 264 alin. (1) din Codul de procedură fiscală care stabilesc o cu totul altă procedură pentru situaţia în care capitalul social al unei societăţi, având statul ca acţionar majoritar, se măreşte cu valoarea obligaţiilor fiscale incumbând respectivei societăţi. 5. Astfel, atunci când statul doreşte să intervină prin stingerea obligaţiilor fiscale ale unei societăţi al cărei acţionar majoritar este, operaţiunea nu se realizează printr-o procedură „clasică“ de majorare a capitalului social prin aport în numerar, urmată de plata creanţelor fiscale, ci printr-o conversie în acţiuni a obligaţiilor fiscale pe care statul intenţionează să le stingă. 6. În acest sens, art. 264 din Codul de procedură fiscală reglementează, în detaliu, modalitatea de stingere a unei obligaţii fiscale prin conversia în acţiuni, atât din punctul de vedere al dreptului societar, stabilind obligativitatea acordării dreptului de preferinţă, valoarea la care se emit acţiunile şi faptul că acţiunile revin ministerului de resort, cât şi din punct de vedere fiscal, stabilind data de la care se suspendă executarea silită, moment de la care nu se mai datorează accesorii, precum şi data la care se sting obligaţiile fiscale. 7. Nu se poate accepta existenţa unui paralelism, reprezentat de opţiunea statului între cele două modalităţi, respectiv: (i) fie să facă o majorare de capital cu aport în numerar, din care societatea să achite apoi obligaţiile fiscale, (ii) fie să facă o conversie în acţiuni a obligaţiilor fiscale, parcurgând procedura prevăzută de art. 264 din Codul de procedură fiscală. Instituirea unei măsuri alternative la conversia obligaţiilor fiscale în acţiuni creează imprevizibilitate în privinţa procedurii care se va urma, încălcându-se principiul securităţii juridice. 8. Ca atare, dacă statul a luat decizia de a sprijini Compania Naţională „Poşta Română“ - S.A. prin stingerea datoriilor sale bugetare, prevederile criticate ar fi trebuit să stipuleze obligaţia adoptării unei hotărâri a Guvernului prin care să se aprobe conversia în acţiuni a obligaţiilor fiscale, iar nu majorarea contribuţiei statului la capitalul social printr-un aport în numerar egal cu valoarea datoriilor bugetare. 9. Cea de-a doua modalitate evocată mai sus nu este prevăzută de Codul de procedură fiscală şi, mai mult, nu este predictibilă faţă de scopul declarat al legiuitorului, respectiv acela de a ajuta Compania Naţională „Poşta Română“ - S.A. în depăşirea dificultăţilor financiare, prin stingerea datoriilor sale bugetare. 10. Astfel, majorarea capitalului social urmată de plata creanţelor fiscale nu face decât să încarce şi mai mult societatea, întrucât amână stingerea obligaţiilor fiscale, cu consecinţa acumulării de accesorii suplimentare în sarcina Poştei Române. În această variantă, reglementată de art. 41 din Legea nr. 2/2018, creanţele fiscale se achită după finalizarea procedurii de majorare şi virării efective a sumei către societate. Până la acel moment, obligaţiile fiscale vor acumula şi mai multe accesorii, majorând suma restantă, iar societatea va putea fi executată silit. 11. Prin contrast, în cazul conversiei în acţiuni, societatea nu mai datorează accesorii de la data emiterii certificatului de atestare fiscală, conform art. 264 alin. (11) din Codul de procedură fiscală, iar orice executare silită pentru creanţele ce urmează a se stinge ca urmare a conversiei se suspendă de la momentul emiterii hotărârii Guvernului, conform alin. (12). 12. Modalitatea de stingere a obligaţiilor fiscale prevăzută prin dispoziţiile criticate dezavantajează şi statul, întrucât presupune ca acesta să transfere societăţii o sumă de bani, cu titlu de aport în numerar, pe care să aştepte să o primească înapoi de la societate ulterior finalizării procedurii - cu titlu de creanţe bugetare. 13. În cazul conversiei obligaţiilor fiscale în acţiuni, statul nu trebuie să mai aloce din bugetul său nicio sumă de bani pentru plata creanţelor fiscale, contribuţia sa la capitalul social al companiei majorându-se, în mod direct, cu valoarea datoriilor bugetare. Astfel, stingerea creanţelor fiscale se realizează întrun termen mult mai scurt, ceea ce este atât în beneficiul organului fiscal, cât şi al societăţii. 14. Ca atare, Compania Naţională „Poşta Română“ - S.A. este defavorizată faţă de companiile ale căror obligaţii fiscale sunt stinse prin metoda conversiei în acţiuni prevăzute de art. 264 din Codul de procedură fiscală, fără ca pentru această diferenţă de tratament să existe o justificare obiectivă şi rezonabilă. 15. În speţă, atingerea adusă dreptului de proprietate privată al Fondului Proprietatea constă în „diluarea“ participaţiei sale în cadrul Companiei Naţionale „Poşta Română“ - S.A., ca urmare a nerespectării procedurii conversiei obligaţiilor fiscale în acţiuni, ceea ce a facilitat majorarea contribuţiei statului român la capitalul social al companiei cu o sumă mult mai mare decât valoarea efectivă a obligaţiilor sale fiscale. 16. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu şi-a exprimat opinia. 17. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi (2) din Legea bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2018, potrivit cărora: "(1) Cu suma de 170.000 mii lei prevăzută în bugetul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale la capitolul 85.01 «Comunicaţii», titlul 72 «Active financiare», alineatul 72.01.01 «Participare la capitalul social al societăţilor comerciale» ministerul poate majora contribuţia statului la capitalul social al Companiei Naţionale «Poşta Română» - S.A. proporţional cu cota de participare deţinută, iar ceilalţi acţionari pot participa la majorarea capitalului social proporţional cu cota de participare deţinută, cu respectarea prevederilor Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Participarea statului român, reprezentat prin Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale la majorarea capitalului social al Companiei Naţionale «Poşta Română» - S.A. se va aproba prin hotărâre a Guvernului.(2) Suma prevăzută la alin. (1) se virează de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, după parcurgerea procedurilor în domeniul ajutorului de stat, Companiei Naţionale «Poşta Română» - S.A. într-un cont de disponibil deschis la Trezoreria Statului şi se utilizează pentru achitarea datoriilor restante la bugetul general consolidat." 21. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) în componenta sa privind principiul securităţii raporturilor juridice, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 44 alin. (1)-(3) privind proprietatea, art. 135 alin. (2) lit. a) privind economia, coroborat cu art. 45 - Libertatea economică, şi în art. 136 alin. (5) privind proprietatea. Se mai invocă art. 1 privind protecţia proprietăţii din primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul excepţiei apreciază că prevederile legale criticate reprezintă un caz de paralelism legislativ şi că sunt de natură să îi aducă prejudicii prin încălcarea dreptului de proprietate. Astfel, prin majorarea capitalului social al Companiei Naţionale „Poşta Română“ - S.A. cu o sumă mult mai mare decât cea rezultată din obligaţiile fiscale principale restante, autorul excepţiei este pus în situaţia în care, dacă vrea să îşi păstreze cota de participaţie, este nevoit să participe cu o sumă considerabilă de bani. În situaţia în care s-ar fi făcut conversia obligaţiilor fiscale în acţiuni, potrivit art. 264 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, autorul excepţiei de neconstituţionalitate sugerează că pierderile financiare ar fi fost mult mai mici. 23. Curtea reţine că, în acest dosar, critica principală este legată de faptul că legiuitorul a elaborat norme speciale în scopul de a sprijini Compania Naţională „Poşta Română“ - S.A., deşi exista un cadru legal prevăzut de Codul de procedură fiscală. 24. Astfel, dispoziţiile legale criticate au, în final, drept obiectiv recapitalizarea Companiei Naţionale „Poşta Română“ - S.A. care este o companie de interes public, cu capital majoritar de stat. Prin dispoziţiile legale criticate, legiuitorul a ales soluţia legislativă care să permită continuarea activităţii Companiei Naţionale „Poşta Română“ - S.A. în condiţii optime, adică nu numai o suplimentare echivalentă cu valoarea datoriilor fiscale, ci şi sume suplimentare care să îi permită continuarea în fapt a exercitării activităţii. 25. De altfel, există o deosebire esenţială între cele două categorii de dispoziţii legale. Cadrul legal prevăzut de Codul de procedură fiscală este mult mai restrictiv. Astfel, el se referă doar la conversia obligaţiilor fiscale în acţiuni. Or, art. 210 alin. (1) din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, la care face referire art. 41 alin. (1) din Legea nr. 2/2018 prevede: „Capitalul social se poate mări prin emisiunea de acţiuni noi sau prin majorarea valorii nominale a acţiunilor existente în schimbul unor noi aporturi în numerar şi/sau în natură.“ Aşadar, Legea nr. 2/2018 prevede majorarea capitalului social, prin aport în numerar, majorând valoarea nominală a acţiunilor existente. 26. Din analiza art. 2 al Hotărârii Guvernului nr. 38/2018 privind participarea statului român, reprezentat prin Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, la majorarea capitalului social al Companiei Naţionale „Poşta Română“ - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 128 din 9 februarie 2018, reiese că această majorare de capital social a fost decisă prin emiterea unui număr de 226.666.667 de acţiuni, cu o valoare nominală de 1 leu, fără aprobarea unei prime de emisiuni şi cu oferirea spre subscriere a unui număr de 56.666.667 de acţiuni acţionarului minoritar, corespunzător cotei de participare deţinute în societate. 27. Aşadar, statul român nu a avut în vedere majorarea capitalului social al Companiei Naţionale „Poşta Română“ - S.A. prin majorarea valorii nominale a acţiunilor şi cu oferirea spre subscriere a unui număr de acţiuni acţionarului minoritar, corespunzător cotei sale de participare deţinute în societate, ci emiterea de acţiuni suplimentare (modalitate acoperită de Legea societăţilor nr. 31/1990). 28. O altă deosebire, care este foarte importantă de făcut, este legată de faptul că prevederea legală criticată se referă la utilizarea sumei aduse ca aport pentru achitarea datoriilor restante la bugetul general consolidat. Codul de procedură fiscală, la care se raportează autorul excepţiei de neconstituţionalitate, prevede opţiunea conversiei în acţiuni a obligaţiilor fiscale principale administrate de organul fiscal central reprezentând impozite, taxe, contribuţii sociale obligatorii şi alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv amenzile de orice fel care se fac venit la bugetul de stat, precum şi obligaţiile fiscale accesorii, datorate şi neachitate, cu excepţia obligaţiilor fiscale principale cu reţinere la sursă şi a accesoriilor aferente acestora şi obligaţiile fiscale către fondul de risc ca urmare a împrumuturilor interne şi externe garantate de stat şi a subîmprumuturilor acordate ca urmare a contractării de împrumuturi interne şi externe de către stat. Aşadar, în timp ce Codul de procedură fiscală prevede o serie de excepţii importante, Legea nr. 2/2018 nu distinge între categoriile de obligaţii fiscale. Astfel, interesul adoptării art. 41 din Legea nr. 2/2018 este legat de această deosebire foarte importantă (adică să fie incluse obligaţiile fiscale principale cu reţinere la sursă şi accesoriile aferente acestora, precum şi obligaţiile fiscale către fondul de risc ca urmare a împrumuturilor interne şi externe garantate de stat şi a subîmprumuturilor acordate ca urmare a contractării de împrumuturi interne şi externe de către stat.) 29. În consecinţă, prevederile art. 264 alin. (14) din Codul de procedură fiscală nu impun obligaţia ca această capitalizare a Companiei Naţionale „Poşta Română“ - S.A. să se realizeze exclusiv prin procedura conversiei în acţiuni a obligaţiilor fiscale, ci lasă la aprecierea statului, care este acţionar majoritar (75%) cu privire la această modalitate/cale, fireşte în condiţiile legii şi cu respectarea procedurilor privind ajutorul de stat. Ca atare, cele două dispoziţii legale au finalităţi, scopuri şi modalităţi de aplicare diferite. În consecinţă, nu se poate pune problema încălcării principiului securităţii juridice atât timp cât cele două dispoziţii legale nu sunt identice şi/sau recurente, statul având dreptul, în calitatea sa de acţionar majoritar să decidă politica fiscală aplicabilă. Mai mult decât atât, art. 264 din Codul de procedură fiscală reprezintă o normă specială de procedură, prin raportare la Legea nr. 31/1990, care conţine dispoziţii de drept comun în materia majorării capitalului social. 30. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a arătat că, în cazul conversiei în acţiuni a obligaţiilor fiscale, societatea nu mai datorează accesorii, conform art. 264 alin. (11) din Codul de procedură fiscală, de la data emiterii certificatului de atestare fiscală, iar orice executare silită pentru creanţele ce urmează a se stinge ca urmare a conversiei se suspendă de la momentul emiterii hotărârii Guvernului, conform alin. (12) al aceluiaşi articol. În schimb, în modalitatea reglementată prin art. 41 din Legea nr. 2/2018, datoriile bugetare urmează a se achita abia ulterior finalizării procedurii de majorare şi virării efective a sumei aduse ca aport. În final, susţine faptul că este evident că, până la acel moment, obligaţiile fiscale ale Poştei Române vor continua să acumuleze accesorii, majorând suma restantă, iar societatea poate oricând să fie executată silit. 31. Însă, Curtea reţine că procedura conversiei în acţiuni prevăzută de art. 264 din Codul de procedură fiscală nu este obligatorie pentru statul român, alin. (1) al articolului menţionat folosind expresia „se poate aproba, în condiţiile legii şi cu respectarea procedurilor privind ajutorul de stat“. Statul a ales ca, într-un caz punctual, să apeleze la o procedură specială prevăzută de Legea nr. 2/2018, iar din momentul în care procedura prevăzută de legea menţionată este parcursă, toate dobânzile şi penalităţile de întârziere încetează să mai curgă. 32. Curtea constată că între cele două soluţii legislative comparate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu există incompatibilitate, ele vizând situaţii juridice diferite. Aşadar, soluţia legislativă prevăzută de legea criticată are un scop distinct faţă de cea prevăzută de Codul de procedură fiscală. Aceasta este opţiunea legiuitorului, fiind în concordanţă cu prevederile constituţionale invocate. 33. Aşadar, în ceea ce priveşte faptul că reglementarea criticată ar institui paralelisme legislative, Curtea reţine că această reglementare nu se suprapune cu dispoziţiile din Codul de procedură fiscală care să determine situaţii de incoerenţă şi instabilitate legislativă, ci, mai degrabă, între cele două reglementări există un raport de la diferenţă specifică la gen proxim. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a afirmat constant că, în exercitarea controlului de constituţionalitate, are competenţa de a se pronunţa asupra constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor criticate prin raportare la dispoziţiile sau principiile consacrate de Legea fundamentală, iar nu de a corobora sau corela diversele acte normative ce fac parte din dreptul intern. Curtea a mai constatat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi sau texte legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel sar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Rezultă, deci, că într-o astfel de situaţie nu se pune în discuţie o chestiune privind constituţionalitatea, ci o simplă contrarietate între norme legale din acelaşi domeniu, coordonarea legislaţiei în vigoare fiind de competenţa autorităţii legiuitoare (a se vedea Decizia nr. 126 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 16 iunie 2020, Decizia nr. 105 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 8 mai 2020, Decizia nr. 6 din 14 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 7 februarie 2003). În aceste condiţii, nu se poate reţine încălcarea art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii din Constituţie. 34. În ceea ce priveşte criticile referitoare la respectarea dreptului de proprietate, Curtea reţine că drepturile acţionarului minoritar sunt avute în vedere, prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 2/2018 stipulând că trebuie respectate dispoziţiile Legii societăţilor nr. 31/1990. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 212 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, societatea pe acţiuni îşi va putea majora capitalul social, cu respectarea dispoziţiilor prevăzute pentru constituirea societăţii. 35. De asemenea, potrivit art. 113 lit. f) din Legea nr. 31/1990, adunarea generală extraordinară se întruneşte ori de câte ori este necesar a se lua o hotărâre pentru majorarea capitalului social, iar pentru validitatea deliberărilor se impune respectarea art. 115 din aceeaşi lege. 36. Trebuie precizat că exerciţiul atribuţiei prevăzute de art. 113 lit. f) poate fi delegat consiliului de administraţie sau administratorului unic prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale extraordinare. 37. Având în vedere dispoziţiile art. 110 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora adunările generale sunt ordinare şi extraordinare, Curtea reţine că prevederile art. 132 privind hotărârile luate de adunarea generală şi cele ale art. 133 privind suspendarea acestora sunt aplicabile inclusiv hotărârilor adunărilor generale extraordinare ale acţionarilor. Cu alte cuvinte, pentru a fi opozabile terţilor, hotărârile adunării generale extraordinare vor fi depuse în termen de 15 zile la oficiul registrului comerţului, spre a fi menţionate în registru şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. În cazul în care aceste hotărâri implică modificarea actului constitutiv, se va putea publica numai actul adiţional cuprinzând textul integral al clauzelor modificate. Ele nu vor putea fi executate mai înainte de aducerea la îndeplinire a acestor formalităţi. 38. Hotărârile luate de adunarea generală extraordinară în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru acţionarii care nu au luat parte la adunare ori au votat contra. Hotărârile adunării generale extraordinare contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei. Când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată şi de orice persoană interesată. 39. Aşadar, în fapt, au fost respectate condiţiile prevăzute de dreptul comun, respectiv Legea societăţilor nr. 31/1990. În aceste condiţii au fost prevăzute toate garanţiile legale astfel încât dreptul de proprietate al acţionarilor minoritari să nu fie încălcat. Dispoziţiile legale criticate sunt aplicabile acţionarilor aflaţi în aceeaşi situaţie juridică, astfel încât Curtea nu poate reţine încălcarea principiului egalităţii în faţa legii. 40. În prezentul dosar, a fost solicitată documentaţia privind ajutorul de stat, documentaţie deţinută de Consiliul Concurenţei şi care a fost transmisă de acesta în data de 18 ianuarie 2022. Din documentaţie reiese faptul că instituţia menţionată a indicat Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale trei căi de urmat în parcurgerea procedurilor legate de ajutorul de stat, iar varianta agreată a fost cea de realizare a măsurii de capitalizare a Companiei Naţionale „Poşta Română“ - S.A. fără transmiterea documentaţiei la Comisia Europeană, varianta considerată cea mai rapidă, având în vedere că beneficiarul (Compania Naţională „Poşta Română“ - S.A.) nu dobândeşte un avantaj competitiv pe care nu l-ar putea obţine în condiţii normale de piaţă, măsura neîndeplinind condiţiile cumulative pentru a fi considerată ajutor de stat. 41. Ca atare, raţionamentul care a stat la baza majorării de capital l-a reprezentat concluzia raportului unei societăţi de consultanţă cu privire la randamentul planului de afaceri propus de Compania Naţională „Poşta Română“ - S.A., din perspectiva definiţiei cu care operează art. 2 lit. h^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 9 decembrie 2014, care defineşte avantajul economic. 42. Practic, în contextul litigiului din dosarul de fond, aceste aspecte legate de respectarea legislaţiei în domeniu ţin de interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele judecătoreşti, excedând competenţei Curţii Constituţionale. 43. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile legale criticate legiferează dreptul statului de a diminua participarea procentuală a Fondului Proprietatea - S.A., determinând o afectare substanţială a dreptului de proprietate al acestuia din urmă (prin „diluarea“ cotei sale de participare), Curtea reţine că dispoziţiile criticate nu trebuie considerate ca „o privare de bunuri“, ci, mai degrabă, ca o ingerinţă în dreptul la respectarea bunurilor autorului excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul primei teze a art. 1 din primul Protocol la Convenţie. Nu este o privare de bunuri, întrucât Fondul Proprietatea - S.A. avea posibilitatea să participe la mărirea capitalului social, în conformitate cu prevederile din Legea societăţilor nr. 31/1990, proporţional cu cota de participare deţinută. 44. Curtea constată că această ingerinţă este prevăzută de lege, în sensul art. 1 din primul Protocol la Convenţie, şi că urmăreşte un scop de utilitate publică, şi anume menţinerea activităţii unei societăţi de interes general, respectiv Compania Naţională „Poşta Română“ - S.A. 45. În continuare, Curtea reţine că orice ingerinţă în dreptul la proprietate poate fi justificată numai de o cauză de utilitate publică sau interes general. În această privinţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut constant că, datorită unei cunoaşteri directe a propriei societăţi şi a necesităţilor acesteia, autorităţile naţionale se află, în principiu, într-o poziţie mai adecvată decât instanţa internaţională pentru a stabili ce anume este „de utilitate publică“. În consecinţă, în cadrul mecanismului de protecţie creat de Convenţie, este de competenţa acestora să se pronunţe primele cu privire la existenţa unei probleme de interes general. Prin urmare, beneficiază, în această privinţă, de o anumită marjă de apreciere, ca şi în alte domenii asupra cărora funcţionează garanţiile Convenţiei. În plus, noţiunea de „utilitate publică“ este o noţiune amplă în sine. Considerând normal ca legiuitorul să dispună de o mare libertate în conducerea unei politici economice şi sociale, Curtea respectă modul în care acesta percepe imperativele „utilităţii publice“, cu excepţia cazului în care raţionamentul său se dovedeşte în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil [Hotărârea din 12 februarie 2003, pronunţată în Cauza Zvolsk\'fd şi Zvolská împotriva Republicii Cehe, paragraful 67; Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele conexate Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României (cererile nr. 44.232/11 şi nr. 44.605/11), paragraful 19]. 46. Totodată, astfel cum a statuat şi instanţa europeană, o măsură care reprezintă o ingerinţă în dreptul la respectarea bunurilor trebuie să păstreze un „echilibru just“ între cerinţele de interes general ale comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că trebuie să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat de orice măsură prin care o persoană este privată de proprietatea sa. Curtea de la Strasbourg, controlând totodată respectarea acestei cerinţe, îi recunoaşte statului o largă marjă de apreciere atât pentru a alege modalităţile de punere în aplicare, cât şi pentru a hotărî dacă consecinţele acestora sunt motivate, în interesul general, de preocuparea de a atinge obiectivul legii în cauză [Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele conexate Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României (cererile nr. 44.232/11 şi 44.605/11), paragraful 20]. 47. În lumina celor statuate de instanţa europeană, Curtea constată că măsura criticată nu este arbitrară, întrucât ea vizează pe toţi acţionarii Companiei Naţionale „Poşta Română“ - S.A. (în fapt, este vorba de statul român şi de Fondul Proprietatea - S.A.). Astfel, Curtea reţine că măsura criticată de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate se înscrie în limitele marjei de apreciere a statului, permiţând menţinerea unui echilibru just între interesele în cauză. Capitalizarea prevăzută de dispoziţiile legale criticate este de natură să asigure Poştei Române evitarea insolvenţei sau chiar a falimentului. 48. În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor constituţionale ale art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), coroborate cu cele ale art. 45, Curtea constată că nici această critică nu poate fi reţinută. Prin Decizia nr. 566 din 20 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 februarie 2005, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 135 din Constituţie privind economia trebuie interpretate sistematic şi prin luarea în considerare a finalităţii lor, fără a se absolutiza una dintre obligaţiile ce revin statului conform alin. (2) al acestui articol, până la înlăturarea celorlalte obligaţii la fel de importante. Astfel, prevederile constituţionale ale art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) trebuie interpretate şi aplicate în concordanţă cu cele ale alin. (2) lit. b) al aceluiaşi articol, care prevăd obligaţia statului de a proteja interesele naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară. 49. Pronunţând Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, potrivit cărora statul are obligaţia să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară, se traduc prin obligaţia constituţională a statului de a veghea la protejarea intereselor sus-menţionate în vederea asigurării stabilităţii sale economice şi financiare. 50. În continuare, Curtea a statuat că drepturile fundamentale consacrate prin Constituţie nu au o existenţă abstractă, ele exercitându-se în corelare şi coroborare cu celelalte prevederi constituţionale. Această interdependenţă funcţională determină atât cadrul în care aceste drepturi se exercită, cât şi conţinutul material concret al acestora. A nu lua în considerare prevederile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie ar echivala cu convertirea unor drepturi esenţialmente normative de natură constituţională în concepte filosofice abstracte. Prin urmare, drepturile fundamentale sunt influenţate de principiile de bază care călăuzesc însăşi existenţa statului, iar conţinutul lor normativ ţine cont de această situaţie. Desigur, numai Curtea Constituţională este competentă să aprecieze asupra acestui conţinut, întrucât este garantul supremaţiei Constituţiei şi unica autoritate de jurisdicţie constituţională din România [a se vedea în acest sens art. 142 alin. (1) din Constituţie, precum şi art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992]. De asemenea, conţinutul drepturilor şi libertăţilor fundamentale astfel stabilit determină însuşi nivelul de protecţie pe care Constituţia îl garantează acestora. 51. Astfel, în cazul de faţă, raţiunea pe care actul normativ se întemeiază face ca reglementarea legală dedusă controlului de constituţionalitate să ofere cadrul juridic necesar protejării intereselor naţionale în activitatea economică şi financiară, în concordanţă cu exigenţa prevăzută de art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie [a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 272 din 23 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 564 din 4 septembrie 2013]. 52. În aceste condiţii, pentru toate argumentele de mai sus, Curtea constată că nu sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), ale art. 16 alin. (1), ale art. 44 alin. (1)-(3), ale art. 135 alin. (2) lit. a), coroborat cu cele ale art. 45, şi nici cele ale art. 136 alin. (5). 53. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Fondul Proprietatea - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.986/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi (2) din Legea bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 martie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Fabian Niculae -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
