Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din Legea nr. 130/2011 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Republica Moldova în domeniul securităţii sociale, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010, excepţie ridicată de Nina Pavaluca în Dosarul nr. 42.350/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.737D/2017. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Iurie Aramă din cadrul Baroului Bucureşti, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii Constituţionale acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, se arată că legea criticată este neconstituţională pentru că ratifică un acord care încalcă art. 11 alin. (3), art. 16, art. 20, art. 44 şi art. 53 din Constituţie. Astfel, se susţine că această lege discriminează persoanele care s-au pensionat după anul 2011 în raport cu cele care s-au pensionat anterior acestui an. Se arată că expunerea de motive a legii de ratificare nu cuprinde nicio dispoziţie de natură a justifica discriminarea la care sunt supuse persoanele pensionate după anul 2011. Totodată, întrucât dreptul de pensie este un bun şi este asimilat unui drept de proprietate, sunt încălcate şi prevederile art. 44 din Constituţie. 4. Se precizează că, anterior intrării în vigoare a legii criticate, s-au aplicat prevederile Convenţiei dintre România şi fosta Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste privind colaborarea în domeniul prevederilor sociale, care consacra principiul teritorialităţii în materie de stabilire a pensiilor, pe când noua reglementare consacră principiul coordonării sistemelor de securitate socială. În aceste condiţii, transferarea în România a echivalentului sumei aferente drepturilor de pensie, acordate conform reglementărilor din Republica Moldova, nu ţine cont de faptul că persoanei care se pensionează în România după anul 2011 i se aplică un tratament juridic diferenţiat comparativ cu cea pensionată anterior anului 2011 şi care au beneficiat de vechiul acord, care prevedea că pensiile se calculează luând ca bază salariul mediu tarifar/câştigul mediu lunar în conformitate cu legile acelei părţi pe teritoriul căreia s-au mutat, respectiv România. Se încalcă, astfel, şi art. 20 alin. (2) din Constituţie raportat la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest context, se invocă şi Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 16 septembrie 1996, pronunţată în Cauza Gaygusuz împotriva Austriei, prin care s-a stabilit că pensia este un drept patrimonial. 5. Se mai arată că sunt încălcate şi prevederile art. 53 din Constituţie, întrucât au fost restrânse, în mod nejustificat, dreptul la pensie şi dreptul de proprietate privată. Totodată, se apreciază că sunt încălcate şi prevederile art. 22 şi art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. 6. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens se arată că situaţia diferită în care se află cetăţenii în raport cu reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu aduce atingere egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 31 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 42.350/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din Legea nr. 130/2011 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Republica Moldova în domeniul securităţii sociale, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010, excepţie ridicată de Nina Pavaluca într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva deciziei de pensionare care valorifică prevederile Acordului dintre România şi Republica Moldova în domeniul securităţii sociale, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că art. 20-22 din Acordul dintre România şi Republica Moldova în domeniul securităţii sociale, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010, ratificat prin Legea nr. 130/2011, stabileşte un tratament juridic diferit în privinţa cetăţenilor Republicii Moldova care deţin şi cetăţenia română, stabiliţi definitiv în România şi care beneficiază de pensie în România, în funcţie de data ieşirii lor la pensie, respectiv înainte sau după 2011, data intrării în vigoare a acordului. Se încalcă astfel prevederile constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi şi dreptul de proprietate privată. 9. Se arată că prin efectul dispoziţiilor legale criticate pensia acordată nu este calculată şi conform stagiului contributiv din Republica Moldova, ci doar în raport cu stagiul efectuat pe teritoriul României. Or, înainte de anul 2011 drepturile de pensie ale cetăţenilor Republici Moldova care îşi stabileau domiciliul pe teritoriul României se acordau în baza Convenţiei dintre Republica Populară Română şi U.R.S.S. din data de 24 decembrie 1960 privind colaborarea în domeniul prevederilor sociale, care consacrau principiul teritorialităţii, pensia calculându-se prin luarea în considerare a salariului mediu tarifar în conformitate cu legile acelei părţi pe teritoriului căreia persoana s-a mutat. În consecinţă, prin aplicarea noului acord, drepturile de pensie sunt calculate numai conform stagiului de cotizare efectuat în România, fără a se ţine cont de cel realizat în Republica Moldova, ceea ce discriminează persoanele pensionate după anul 2011 faţă de cele pensionate anterior acestei date şi, în acelaşi timp, produce o diminuare a cuantumului pensiei. Se concluzionează în sensul că dreptul său de proprietate asupra pensiei este restrâns în mod disproporţionat. 10. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că, deşi excepţia de neconstituţionalitate vizează un text dintr-o lege în vigoare, în esenţă, sunt criticate dispoziţiile unui acord încheiat între România şi Republica Moldova în domeniul securităţii sociale. Or, controlul constituţionalităţii tratatelor şi acordurilor internaţionale se realizează în condiţiile art. 146 lit. b) din Constituţie, şi nu prin intermediul excepţiei de neconstituţionalitate reglementate de art. 146 lit. d) din Constituţie. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat şi reţinut în încheierea de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile articolului unic din Legea nr. 130/2011 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Republica Moldova în domeniul securităţii sociale, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 29 iunie 2011, care au următorul cuprins: „Se ratifică Acordul dintre România şi Republica Moldova în domeniul securităţii sociale, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010“. Prevederile acordului, vizate prin critica de neconstituţionalitate, sunt: - Art. 20: Stabilirea prestaţiilor fără totalizarea perioadelor de asigurare "Dacă o persoană îndeplineşte condiţiile pentru obţinerea unei prestaţii conform legislaţiei unei părţi contractante fără a ţine cont de perioadele de asigurare realizate conform legislaţiei celeilalte părţi contractante, instituţia competentă calculează prestaţiile numai în funcţie de perioadele de asigurare realizate conform legislaţiei pe care o aplică“; " – Art. 21: Totalizarea perioadelor de asigurare "(1) Dacă legislaţia unei părţi contractante condiţionează dreptul la prestaţii de realizarea unei perioade de asigurare, instituţia care aplică această legislaţie ia în considerare, dacă este necesar, perioadele de asigurare realizate conform legislaţiei celeilalte părţi contractante, în măsura în care acestea nu se suprapun, ca şi cum ar fi perioade realizate conform legislaţiei primei părţi contractante.(2) Dacă legislaţia unei părţi contractante condiţionează acordarea anumitor prestaţii de realizarea unei anumite perioade într-o profesie supusă unui regim special sau într-o profesie sau muncă determinată, perioadele realizate conform legislaţiei celeilalte părţi contractante nu sunt luate în considerare pentru stabilirea dreptului la aceste prestaţii decât dacă au fost realizate în baza unui regim similar sau, în lipsa acestuia, în aceeaşi profesie sau, după caz, în aceeaşi muncă.(3) Dacă legislaţia unei părţi contractante prevede că perioada în care persoana în cauză primeşte o pensie poate fi luată în considerare pentru stabilirea dreptului la prestaţie, instituţia competentă a acestei părţi contractante ţine cont, în acest scop, de perioada în care a primit o pensie conform legislaţiei celeilalte părţi contractante“; " – Art. 22: Acordarea şi calcularea prestaţiilor "(1) Dacă o persoană a fost supusă succesiv sau alternativ legislaţiilor celor două părţi contractante, instituţia fiecărei părţi contractante stabileşte, conform legislaţiei pe care o aplică, dacă această persoană are dreptul la prestaţii, ţinând cont, dacă este cazul, de dispoziţiile art. 21.(2) În acest caz, instituţia competentă calculează prestaţiile după cum urmează: 1. se calculează cuantumul teoretic al prestaţiilor datorate, ca şi cum toate perioadele de asigurare ar fi fost realizate conform legislaţiei pe care o aplică această instituţie; 2. se calculează apoi cuantumul efectiv al prestaţiei datorate persoanei, în funcţie de cuantumul teoretic calculat conform pct. 1 şi proporţional cu raportul dintre totalul perioadelor realizate înainte de producerea riscului, în conformitate cu legislaţia pe care o aplică şi totalul perioadelor realizate înainte de producerea riscului, în conformitate cu legislaţiile celor două părţi contractante.(3) Dacă cuantumul prestaţiei se stabileşte în funcţie de numărul beneficiarilor, instituţia competentă ia în considerare şi persoanele care au domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul celeilalte părţi contractante" 15. Curtea reţine că, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu vizează Legea nr. 130/2011 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Republica Moldova în domeniul securităţii sociale, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010, ci prevederile acordului însuşi. Astfel, ceea ce se solicită Curţii Constituţionale este efectuarea unui control de constituţionalitate asupra prevederilor acordului, şi nu asupra legii. Prin urmare, obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie art. 20-22 din Acordul dintre România şi Republica Moldova în domeniul securităţii sociale, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010, ratificat prin Legea nr. 130/2011, dispoziţii care vor fi reţinute drept obiect al excepţiei de neconstituţionalitate şi cu privire la care Curtea se va pronunţa prin prezenta decizie. 16. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în faţa legii, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Se mai invocă art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 privind protecţia proprietăţii din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie, art. 8 privind dreptul la satisfacţia efectivă din partea instanţelor juridice naţionale, art. 22 privind dreptul la securitate socială, art. 23 privind dreptul la muncă şi art. 25 privind dreptul la un nivel de trai din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi art. 17 alin. (1) privind dreptul de proprietate şi art. 52 alin. (1) privind restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor recunoscute din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că tratatul este un act juridic, indiferent de denumire sau de formă, care consemnează în scris un acord la nivel de stat, la nivel guvernamental sau la nivel departamental, având scopul de a crea, de a modifica ori de a stinge drepturi şi obligaţii juridice sau de altă natură, guvernat de dreptul internaţional public şi consemnat într-un instrument unic ori în două sau în mai multe instrumente conexe [art. 1 lit. a) din Legea privind tratatele nr. 590/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 12 ianuarie 2004]. Rezultă că încheierea unui acord, specie a tratatului, reflectă voinţa concordantă a unor subiecte de drept internaţional, şi nu a unui singur asemenea subiect. Voinţa individuală a fiecărui stat parte nu îşi păstrează individualitatea, tratatul fiind expresia voinţei lor comune. Prin urmare, o parte contractantă, prin intermediul Curţii Constituţionale, nu poate constata neconstituţionalitatea unui text al acordului, cu consecinţa obligării celeilalte părţi contractante de a respecta caracterul general obligatoriu al deciziei instanţei constituţionale a părţii cocontractante. Curtea Constituţională are competenţa de a controla numai constituţionalitatea actelor de reglementare primară emise de statul român, respectiv voinţa suverană a statului materializată în actele de reglementare primară adoptate, şi nu voinţa comună şi concordantă a statelor părţi la tratat. Astfel, în principiu, în privinţa unei legi de ratificare/aderare, controlul de constituţionalitate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate poate privi doar exigenţele de constituţionalitate extrinsecă a acesteia, tocmai pentru că efectele deciziei Curţii Constituţionale se mărginesc numai la actele normative de reglementare primară emise de statul român, nu şi la cele de drept internaţional. Deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii în ordinea juridică a statului, acestea neputându-şi extinde efectele cu privire la alte subiecte de drept internaţional public. 18. Distinct de situaţia de faţă, în care a fost contestată constituţionalitatea unui acord internaţional în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie, Curtea Constituţională, potrivit art. 146 lit. b) din Constituţie, se pronunţă asupra tratatelor sau altor acorduri internaţionale la sesizarea unor subiecte de drept expres menţionate, iar, potrivit art. 146 lit. a) teza întâi, asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea lor, inclusiv a celor de ratificare. Însă, în privinţa celor două atribuţii menţionate, spre deosebire de cea de la art. 146 lit. d) din Constituţie, Curtea poate examina constituţionalitatea unor acorduri internaţionale care încă nu au fost ratificate sau la care încă statul român nu a aderat, iar neconstituţionalitatea constatată echivalează cu imposibilitatea statului român de a-şi da acordul pentru a deveni parte la acestea ca subiect de drept internaţional public, aşadar, la aplicarea art. 147 alin. (2) şi (3) teza a doua din Constituţie, după caz. 19. Totodată, în sensul celor de mai sus, Curtea reţine că tratatele internaţionale reprezintă rezultatul voinţei concordante a două state în calitate de subiecte de drept internaţional public şi sunt supuse unor reguli speciale, astfel că verificarea executării obligaţiilor cuprinse în acestea nu este la latitudinea jurisdicţiilor naţionale, ci este supusă regulilor de drept internaţional public, exterioare raporturilor juridice interne ce se stabilesc între subiecţii de drept din sfera naţională, în baza normelor juridice interne (Decizia nr. 841 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 12 februarie 2016, paragraful 34). Rezultă că un act de drept internaţional public nu devine lege/ordonanţă pentru a putea forma obiect al controlului de constituţionalitate în mod indirect, ci îşi păstrează individualitatea sa proprie. 20. Este adevărat că art. 11 alin. (2) din Constituţie stabileşte că tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, fără ca ele să devină însă acte ale Parlamentului. Ratificarea prin lege are semnificaţia unei modalităţi de exprimare a consimţământului de a deveni parte la un tratat care a fost semnat de partea română. Aderarea prin lege are semnificaţia unei modalităţi de exprimare a consimţământului de a deveni parte la un tratat care nu a fost semnat de partea română. Astfel, ratificarea unui acord internaţional sau aderarea la acesta nu reprezintă un act de legiferare propriu-zis al Parlamentului, ci o modalitate de exprimare a consimţământului legiuitorului ca statul român să devină parte a acordului respectiv, cu consecinţa receptării în dreptul intern a prevederilor acestuia. Prin urmare, în cadrul controlului a posteriori de constituţionalitate se poate contesta doar forma materializată de exprimare a consimţământului - legea - şi numai pentru critici de neconstituţionalitate extrinsecă. 21. Totuşi, intervenţia Curţii Constituţionale într-o asemenea situaţie poate fi acceptată doar în privinţa încălcării principiilor fundamentale ale dreptului internaţional care îşi găsesc, în toate cazurile, o expresie constituţională corespondentă, precum şi a încălcării principiilor care stau la baza acordării consimţământului pentru încheierea tratatului/angajarea în raporturi de drept internaţional public (spre exemplu, condiţia reciprocităţii în cazul extrădării cetăţeanului român). Însă, în cazul dat, autoarea excepţiei nu contestă încălcarea unor asemenea principii, criticile sale circumscriindu-se principiului egalităţii, al dreptului de proprietate privată, al dreptului la un proces echitabil sau al dreptului la muncă şi securitate socială. 22. O asemenea abordare nu contravine liniei jurisprudenţiale trasate prin Decizia nr. 1.014 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 22 decembrie 2012, prin care Curtea a controlat constituţionalitatea Legii nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, cu referire la art. 1 şi art. 22 din tratat, precum şi la sintagma „tratat pentru extrădarea infractorilor“ din preambulul acestuia, întrucât, în decizia respectivă, Curtea a analizat respectarea unui principiu fundamental al dreptului internaţional reflectat în art. 23 alin. (11) din Constituţie privind prezumţia de nevinovăţie, principiu care a stat şi la baza acordării consimţământului statului român pentru încheierea tratatului. Or, în situaţia de faţă sunt aduse în discuţie aspecte ce ţin de opţiunea şi marja de apreciere a statelor, ca subiecte de drept internaţional public, în negocierea tratatelor internaţionale, respectiv modalitatea de stabilire a vechimii în muncă, calculul şi cuantumul pensiei. 23. Totodată, Curtea reţine că aspectele de aplicare ale acordului antereferit fac obiectul Aranjamentului administrativ semnat la Iaşi la 3 martie 2012, pentru aplicarea Acordului dintre România şi Republica Moldova în domeniul securităţii sociale, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 752/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 8 august 2012, iar problemele de interpretare şi aplicare rezultate din conţinutul acordului internaţional contestat în cauza de faţă revin autorităţii administrative competente, şi anume Casei Naţionale de Pensii Publice, iar actele acestei autorităţi pot fi contestate în faţa instanţei judecătoreşti competente, care are deplina competenţă de a statua asupra modului în care prevederile acordului au fost interpretate şi aplicate şi, în consecinţă, de a soluţiona contestaţia formulată. 24. Prin urmare, Curtea, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie şi al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, va respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate formulată. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20-22 din Acordul dintre România şi Republica Moldova în domeniul securităţii sociale, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010, ratificat prin Legea nr. 130/2011, excepţie ridicată de Nina Pavaluca în Dosarul nr. 42.350/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 12 martie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
