Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Cristian Deliorga│- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, cu privire la sintagma „dacă se constată nevinovăţia“, excepţie ridicată de Banca Comercială Română - S.A. cu sediul în Bucureşti în Dosarul nr. 2.576/86/2019 al Tribunalului Suceava - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 13D/2021. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.656D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ridicată de aceeaşi autoare în Dosarul nr. 3.135/86/2019 al Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Magistratul-asistent-şef menţionează că, în ambele dosare, autoarea excepţiei a transmis note scrise prin care arată, în esenţă, că, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, problema de drept deferită acesteia prin prezenta excepţie de neconstituţionalitate a primit rezolvare printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, astfel că lasă la aprecierea Curţii Constituţionale oportunitatea admiterii excepţiei. În plus, solicită judecata în lipsă. 6. Luând act de cele învederate, Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor anterior strigate. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura procesuală propusă. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.656D/2021 la Dosarul nr. 13D/2021, care este primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât criticile formulate vizează, în realitate, modalitatea de interpretare şi aplicare a textului legal atacat, aşa cum recunoaşte, de altfel, chiar autoarea excepţiei prin notele de şedinţă transmise la dosar, la care s-a făcut anterior referire. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 8. Prin Încheierea din 21 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.576/86/2019, Tribunalul Suceava - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, cu privire la sintagma „dacă se constată nevinovăţia“. Cauza formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 13D/2021. 9. Prin Decizia nr. 488 din 18 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 3.135/86/2019, Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Cauza formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.656D/2021. 10. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Banca Comercială Română - S.A. cu sediul în Bucureşti în cauze în care reclamanţii, în calitate de angajaţi, au solicitat obligarea acesteia la plata tuturor drepturilor salariale calculate de la decizia de suspendare a contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă în muncă, suspendare dispusă în baza art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii, şi anume ca urmare a formulării de către angajator a unei plângeri penale împotriva salariatului. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că sintagma „dacă se constată nevinovăţia“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 52 alin. (2) din Codul muncii sunt lipsite de claritate şi previzibilitate în raport cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, prin care a fost dezincriminată infracţiunea de abuz în serviciu în ipoteza în care nerespectarea legii se raportează la acte normative de nivel secundar. În fapt, angajatorul (BCR) - autoare a excepţiei - a emis câte o decizie de suspendare a contractului de muncă al reclamanţilor în temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii, ca urmare a formulării unor plângeri penale împotriva acestora. Ulterior pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, în dosarul penal a fost emisă ordonanţa de clasare în temeiul art. 16 lit. b) teza întâi din Codul penal (fapta nu este prevăzută de legea penală). Considerând că această soluţie a procurorului echivalează cu constatarea lipsei vinovăţiei lor în cauză, reclamanţii (angajaţi) au solicitat angajatorului despăgubiri în temeiul art. 52 alin. (2) din Codul civil, text care prevede acordarea de despăgubiri în cuantum egal cu salariul şi celelalte drepturi de care angajatul a fost lipsit pe perioada suspendării contractului, dacă se constată nevinovăţia acestuia. 12. Or, această expresie din cuprinsul dispoziţiilor legale criticate este neclară şi echivocă, fiind contrară art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie şi jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, deoarece este susceptibilă de mai multe interpretări, dovadă fiind şi practica judiciară neunitară şi chiar contradictorie. Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016 nu operează niciun fel de distincţie în ipoteza dezincriminării infracţiunii de abuz în serviciu şi nici cu privire la efectele pentru trecut şi asupra raporturilor juridice lato sensu, inclusiv din sfera dreptului muncii, astfel că unele instanţe de judecată au considerat că „se constată nevinovăţia“ în ipoteza în care în cursul procesului penal s-a făcut aplicarea deciziei Curţii Constituţionale şi s-a dispus clasarea, în timp ce altele au apreciat că, dimpotrivă, în acest caz s-a făcut dovada implicită a vinovăţiei salariatului şi că dezincriminarea nu echivalează cu constatarea nevinovăţiei. 13. În aceste circumstanţe, autoarea excepţiei consideră că textul criticat este per se neconstituţional, având în vedere lipsa sa de claritate şi de predictibilitate, generată chiar şi după declararea lui ca neconstituţional, în contextul în care, în numeroase cauze, angajatorii au procedat la suspendarea contractului de muncă pentru ca, după decizia Curţii Constituţionale prin care infracţiunea de abuz în serviciu a fost declarată neconstituţională, să fie expuşi plăţii unor despăgubiri însemnate, având în vedere durata considerabilă de soluţionare a proceselor penale în această materie (în speţă, de circa 10 ani). 14. În ceea ce priveşte efectul retroactiv al art. 52 alin. (2) din Codul muncii, interzis de art. 15 alin. (2) din Constituţie, se arată că acesta este consacrat prin constatarea nevinovăţiei şi repunerea salariatului în situaţia anterioară, în sensul că, fictiv, legiuitorul consideră că activitatea s-a reluat şi pentru trecut şi, chiar dacă salariatul nu a prestat muncă, are dreptul la salariu pentru perioada anterioară, de suspendare a contractului de muncă. O asemenea soluţie ar fi valabilă doar dacă am fi sub imperiul aceleiaşi legi penale, care permite, într-adevăr, retroactivarea legii penale mai favorabile (în cazul de faţă, dezincriminarea faptei prin decizia Curţii Constituţionale). Însă atât timp cât nu ne aflăm în sfera raporturilor de drept penal, ci de drept al muncii, iar dezincriminarea nu are nicio legătură directă cu niciuna dintre părţile acestui din urmă raport juridic, retroactivarea dispoziţiilor art. 52 alin. (2) din Codul muncii este neconstituţională dacă se consideră că sintagma „constată nevinovăţia“ acoperă şi ipoteza dezincriminării. 15. Se precizează că, în speţe, pentru a constata dezincriminarea, organele de cercetare penală au realizat, în prealabil, încadrarea juridică a faptelor, analizând latura obiectivă şi latura subiectivă ale faptei incriminate. Infracţiunea de abuz în serviciu este, spre deosebire de neglijenţa în serviciu, o faptă săvârşită cu vinovăţie în forma intenţiei. Or, dacă s-a constatat existenţa infracţiunii de abuz în serviciu, înseamnă că s-a constatat şi vinovăţia specifică laturii subiective a acestei fapte, fiind îndeplinite toate condiţiile răspunderii penale, care a fost înlăturată doar ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale de dezincriminare. A considera că dezincriminarea, care este o măsură de politică penală, produce efecte retroactive şi în plan civil, prin îndreptăţirea salariatului la încasarea drepturilor salariale pentru toată perioada în care a operat suspendarea contractului de muncă, echivalează cu o încălcare flagrantă a principiului constituţional al neretroactivităţii legii în materie civilă. 16. În concluzie, autoarea excepţiei arată că este esenţial să se clarifice care este interpretarea corectă a Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, din perspectiva Curţii Constituţionale, în raport cu dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Codul muncii, respectiv dacă acestea se aplică retroactiv sau nu în materie civilă, lato sensu, implicit în cadrul raporturilor juridice de muncă. Consideră că, în raporturile de drept privat, măsura dezincriminării nu poate să agraveze răspunderea contractuală a angajatorului pentru măsura de suspendare a contractului de muncă şi că efectul retroactiv al dezincriminării operate prin decizia Curţii Constituţionale este limitat strict la soluţia în procesul penal, adică la legea penală mai favorabilă. Nu este de conceput ca dezincriminarea, un act de politică penală de clemenţă care profită făptuitorului, să se transforme într-un temei de sancţionare civilă a altor persoane care au raporturi juridice civile cu făptuitorul sau să antreneze răspunderea contractuală faţă de făptuitor a altor persoane care au acţionat cu bună-credinţă în apărarea intereselor lor legitime faţă de faptele săvârşite. Precizează că, prin Decizia nr. 116 din 13 martie 2018, Curtea Constituţională nu a avut în vedere în mod expres ipoteza pusă în discuţie în prezenta cauză. 17. Tribunalul Suceava - Secţia I civilă opinează, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 13D/2021, că dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Codul muncii, raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, cu privire la sintagma „dacă se constată nevinovăţia“ nu contravin prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 15 alin. (2) din Constituţie. 18. Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă apreciază, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.656D/2021, că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. 19. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele de şedinţă depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, cu privire la sintagma „dacă se constată nevinovăţia“. Legea nr. 53/2003 - Codul muncii a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, iar dispoziţiile art. 52 alin. (2) au următorul conţinut: „În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară şi i se plăteşte, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.“ 23. Dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, la care norma criticată face trimitere, prevăd următoarele: „(1) Contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în următoarele situaţii: a) pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condiţiile legii; b) în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti;“. 24. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. a), Curtea constată că acestea au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 261 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 7 iulie 2016. Întrucât legiuitorul nu a intervenit asupra acestui text în sensul punerii sale în acord cu Decizia Curţii Constituţionale, rezultă, în aplicarea art. 147 alin. (1) din Constituţie, că acesta şi-a încetat efectele juridice şi nu mai face parte din fondul activ al legislaţiei. 25. Cât priveşte lit. b) a alin. (1) al art. 52, instanţa de contencios constituţional observă că prin Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015, Curtea a constatat neconstituţionalitatea tezei întâi a acesteia, potrivit căreia contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului ca urmare a formulării unei plângeri prealabile de către angajator împotriva salariatului. În virtutea aceluiaşi art. 147 alin. (1) din Constituţie, rezultă că nici prevederile art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii nu mai fac parte din fondul activ al legislaţiei, în vigoare fiind numai art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul muncii. 26. Cu toate acestea, în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate va fi stabilit în raport cu textele de lege criticate în redactarea care a produs efecte juridice în cauzele în care Curtea Constituţională a fost sesizată, chiar dacă aceasta nu mai este în vigoare la data pronunţării prezentei decizii. 27. Prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, în raport cu care este stabilit obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal, referitoare la abuzul în serviciu, sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos“ din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii“, legea reprezentând, în acest caz, actele normative cu caracter primar, nu şi secundar. 28. Normele constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5), cu referire la standardele de calitate a legii, şi ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii civile. 29. Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Codul muncii au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, însă din perspectiva unor critici diferite. Prin Decizia nr. 116 din 13 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 16 iulie 2018, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, constatând că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 23 alin. (11) şi ale art. 41 din Constituţie. Acea cauză viza ipoteza salariatului faţă de care angajatorul a formulat o plângere penală anterior anului 2015 şi faţă de care a fost dispusă soluţia de clasare, pe motiv că a intervenit prescripţia răspunderii penale, iar criticile formulate din oficiu de instanţa de judecată arătau faptul că, atât timp cât nu există un act judiciar care să constate formal nevinovăţia salariatului al cărui contract de muncă a fost suspendat în temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii, acesta nu poate obţine despăgubirile prevăzute de art. 52 alin. (2) din acelaşi act normativ decât dacă solicită continuarea urmăririi penale, ceea ce ar fi o sarcină excesivă contrară prezumţiei de nevinovăţie şi care, în plus, afectează dreptul la muncă al acestuia. 30. În prezenta cauză, autoarea excepţiei ridică problema din perspectiva angajatorului care a formulat o plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva unui angajat şi a dispus suspendarea facultativă a contractului individual de muncă încheiat cu acesta, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii, anterior constatării neconstituţionalităţii acestui din urmă text legal prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, pentru ca ulterior, în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, fapta să fie dezincriminată, iar angajatul să solicite, în temeiul art. 52 alin. (2) din Codul muncii, despăgubiri compensatorii pentru întreaga perioadă de suspendare a contractului de muncă. 31. Curtea reţine că, ulterior sesizării sale cu prezenta excepţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu soluţionarea unui recurs în interesul legii cu scopul de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, prin care a răspuns problemelor de drept invocate şi în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 15 din 19 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1065 din 3 noiembrie 2022, instanţa supremă a admis recursul în interesul legii şi a stabilit următoarele: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, [...] în cazul salariatului cu privire la care angajatorul a emis, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, decizie de suspendare a contractului individual de muncă, urmare a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015, în situaţia în care raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii constatate ca fiind neconstituţionale nu a fost definitiv consolidat, în patrimoniul salariatului ia naştere un drept de creanţă constând într-o despăgubire echivalentă cu remuneraţia cuvenită, pe toată durata suspendării, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale.“ 32. Faţă de cele mai sus statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, Curtea Constituţională reţine că, în cauzele în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, deciziile de suspendare a contractului de muncă au fost emise în perioada 2009-2010 şi s-au întemeiat pe art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii, iar în anul 2019 s-a dispus prin ordonanţe ale procurorului clasarea cauzelor în temeiul art. 16 lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală, în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, ca urmare şi exclusiv în baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016. 33. Având în vedere, pe de o parte, criticile de neconstituţionalitate formulate în cauzele de faţă şi circumstanţele specifice acestora şi, pe de altă parte, dezlegarea în drept dată de instanţa supremă în temeiul art. 126 alin. (3) din Constituţie prin Decizia nr. 15 din 19 septembrie 2022, Curtea constată - aşa cum confirmă şi autoarea excepţiei prin notele de şedinţă transmise la dosar - că, prin decizia instanţei supreme a fost stabilit modul unitar de interpretare şi aplicare judiciară a dispoziţiilor de lege ce constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, criticile de neconstituţionalitate formulate de autoarea prezentei excepţii rămânând, astfel, fără obiect. 34. Aşadar, criticile de neconstituţionalitate vizează, în realitate, aspecte legate de operaţiunile judiciare de interpretare şi aplicare a textului legal atacat în contextul unei decizii a Curţii Constituţionale, atribuţii ce nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, ci a instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului sau a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în exercitarea rolului conferit de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, ceea ce, de altfel, s-a şi întâmplat în cazul de faţă. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. 35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, cu privire la sintagma „dacă se constată nevinovăţia“, excepţie ridicată de Banca Comercială Română - S.A. cu sediul în Bucureşti în Dosarul nr. 2.576/86/2019 al Tribunalului Suceava - Secţia I civilă şi în Dosarul nr. 3.135/86/2019 al Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Suceava - Secţia I civilă şi Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 martie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent-şef, Claudia-Margareta Krupenschi -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
