Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Elena Andreea Frăsie în Dosarul nr. 9.439/3/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.274D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că, în opinia sa, nu sunt nesocotite prevederile din Legea fundamentală invocate în motivarea acesteia, făcând trimitere şi la cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 754 din 1 iunie 2010. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 30 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 9.439/3/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Elena Andreea Frăsie într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de constatare a dreptului autoarei acesteia de a primi de la pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română o plată compensatorie pentru încetarea contractului individual de muncă. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că sintagma „dacă partea poate cere“ din cuprinsul dispoziţiilor legale criticate are un caracter echivoc, ambiguu, fiind lipsită de claritatea, accesibilitatea şi previzibilitatea pe care trebuie să le aibă un text de lege. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate sunt incompatibile cu principiul fundamental care impune respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Lipsa de claritate şi de previzibilitate a sintagmei menţionate lasă loc arbitrariului, în absenţa altor precizări/dacă nu se fac alte precizări. În acest sens arată că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, prima instanţă a reţinut că, înainte de momentul introducerii acţiunii în constatare, partea ar fi putut cere, în abstract, realizarea dreptului, cu toate că la momentul introducerii acţiunii în constatare şi la momentul soluţionării acesteia nu se mai putea cere realizarea dreptului întrucât dreptul material la acţiunea în realizare era prescris. Consecinţa directă o reprezintă limitarea accesului la justiţie şi negarea dreptului fundamental la un proces echitabil. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la cerinţele calitative pe care trebuie să le îndeplinească actele normative. 6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că textul de lege criticat este constituţional, prevederile acestuia nefiind lacunare, incomplete, contradictorii sau susceptibile de interpretare. Arată că sintagma criticată vizează opţiunea părţii de a sesiza instanţa cu o acţiune în constatarea existenţei sau a inexistenţei unui drept şi nu conferă textului un caracter echivoc sau ambiguu. În opinia sa, nu se încalcă nici accesul liber la justiţie, care nu constituie un drept absolut de care partea să poată să se folosească în orice mod consideră. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, precizând că, prin art. 35 din Codul de procedură civilă, legiuitorul dă preferinţă realizării dreptului, pentru a înlătura definitiv neînţelegerile cu privire la dreptul respectiv, şi, numai în măsura în care acest lucru nu este posibil, permite introducerea unei cereri în constatare. Arată că, în aplicarea legii, instanţele trebuie să examineze dacă părţile au la îndemână un alt mijloc decât acţiunea în constatare. În baza rolului lor activ, instanţele trebuie să pună în discuţia părţilor necesitatea transformării acţiunii în constatare în acţiune în realizarea dreptului şi să nu se invoce automat principiul disponibilităţii pentru a respinge acţiunea ca inadmisibilă, în condiţiile în care art. 204 alin. (2) pct. 4 din Codul de procedură civilă permite o asemenea înlocuire, verbal, în şedinţă. În ceea ce priveşte pretinsa critică de neconstituţionalitate în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, arată că sintagma „poate să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept“ este o expresie a principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, ce constă în facultatea părţilor de a dispune de obiectul procesului şi de mijloacele procesuale de apărare a drepturilor lor. În aceste condiţii, apreciază că nu se pot reţine criticile referitoare la pretinsa lipsă de claritate şi precizie a textului de lege criticat. 9. Avocatul Poporului consideră că textul de lege este constituţional. În opinia sa, acesta este suficient de precis şi de clar pentru a se observa că exercitarea acţiunii în constatare se promovează cu îndeplinirea anumitor condiţii, iar sensul sintagmei „dacă partea poate cere“ poate fi determinat prin raportare la înţelesul comun al cuvintelor ce o compun. Apreciază că nu este nesocotit nici dreptul de acces liber la justiţie, în condiţiile în care stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Sub acest aspect, principiul accesului liber la justiţie presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a le utiliza, în formele şi în modalităţile instituite de lege. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 35 teza a doua din Codul de procedură civilă, care au următoarea redactare: „[Cel care are interes poate să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept.] Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege“. 13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalităţii, în componenta sa referitoare la calitatea legii, şi art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că acţiunea în constatare are ca finalitate pronunţarea de către instanţa de judecată a unei hotărâri prin care aceasta să statueze, cu caracter definitiv şi autoritate de lucru judecat, cu privire la existenţa în patrimoniul reclamantului a unui anumit drept sau, după caz, la inexistenţa unui drept al pârâtului împotriva reclamantului. Textul de lege criticat instituie o cauză de inadmisibilitate a acţiunii în constatare. Astfel, în ipoteza în care sunt prevăzute la nivel legal mijloace procedurale prin care reclamantul poate să îşi realizeze în mod efectiv dreptul pe calea unei acţiuni judiciare, prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate impun utilizarea acestora, în detrimentul unei simple acţiuni în constatare. 15. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a analizat soluţia legislativă similară care se regăsea în cuprinsul art. 111 din Codul de procedură civilă din 1865, prin raportare la critici asemănătoare. Prin Decizia nr. 662 din 11 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 16 iunie 2010, şi Decizia nr. 754 din 1 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 7 iulie 2010, Curtea a observat că textul menţionat consacră acţiunea în constatare, numită şi în recunoaşterea dreptului sau în confirmare, pentru exercitarea căreia este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: partea să nu poată cere realizarea dreptului, să justifice un interes şi prin acţiune să nu urmărească contestarea existenţei sau inexistenţei unei stări de fapt. Curtea a arătat că o particularitate importantă a acţiunii în constatare rezidă în caracterul său preventiv, scopul exercitării sale fiind acela de a preîntâmpina contestarea unui raport juridic. Dispoziţiile criticate statornicesc, de asemenea, principiul subsidiarităţii acţiunii în constatare în raport cu acţiunea în realizarea dreptului. Caracterul subsidiar şi limitat al acestei acţiuni constituie expresia voinţei legiuitorului de a adopta norme prin care actul de justiţie să fie gestionat în mod eficient, astfel încât activitatea organelor judiciare să nu fie încărcată cu două acţiuni paralele: una în constatare şi una în realizarea dreptului. 16. Totodată, prin Decizia nr. 857 din 17 decembrie 2019*), încă nepublicată la data pronunţării prezentei decizii, Curtea a reţinut, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, că, prin regula pe care o instituie, art. 35 teza a doua din Codul de procedură civilă nu face altceva decât să confirme posibilitatea persoanei interesate de a se adresa instanţelor judecătoreşti competente, dând expresie dreptului de acces liber la justiţie. Astfel, textul de lege criticat dă prevalenţă realizării efective a dreptului, prin intermediul justiţiei, pe cale administrativă sau prin „orice altă cale prevăzută de lege“. Curtea a apreciat că reglementarea criticată este de natură să confere astfel eficienţă actului jurisdicţional, soluţia legislativă în discuţie având ca finalitate evitarea declanşării unui eventual nou proces în care, după constatarea existenţei dreptului, să se solicite ulterior şi realizarea acestuia. În condiţiile în care, la nivel legal, există mecanisme procedurale pe care persoana interesată le poate folosi pentru a-şi realiza efectiv dreptul, prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate încurajează partea să uzeze de acestea şi să urmărească însăşi realizarea dreptului, nu doar constatarea existenţei acestuia, care ar permite perpetuarea acelor situaţii conflictuale care sunt de natură să necesite intervenţia instanţelor judecătoreşti. Or, o astfel de atitudine procesuală ar conduce la încărcarea inutilă a rolului instanţelor şi la trenarea clarificării situaţiilor potenţial litigioase. Prin urmare, textul de lege criticat nu îngrădeşte accesul liber la justiţie, ci, dimpotrivă, îi oferă persoanei interesate posibilitatea să îşi valorifice pe deplin acest drept garantat la nivel constituţional. *) Decizia nr. 857 din 17 decembrie 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 23 aprilie 2020. 17. Totodată, Curtea constată că nu pot fi reţinute argumentele ţinând de situaţia de fapt existentă în cauză, aduse de autoarea excepţiei în motivarea pretinsei neconstituţionalităţi, având în vedere că verificarea constituţionalităţii unor dispoziţii de lege se face prin raportare la prevederi şi principii cuprinse în Legea fundamentală, iar nu prin raportare la o situaţie factuală specifică unui anumit proces. Incidenţa textului de lege se verifică de către instanţa de judecată în fiecare caz în parte, în funcţie de circumstanţele concrete ce caracterizează fiecare situaţie, judecătorul urmând să aprecieze dacă acţiunea în constatare este unica posibilitate procedurală aflată la îndemâna justiţiabilului sau dacă este utilizabilă calea acţiunii în realizarea dreptului. În cauza de faţă, a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea în constatare prin care autoarea excepţiei a solicitat instanţei de judecată să constate dreptul său de a primi de la pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română o plată compensatorie pentru încetarea contractului individual de muncă. Motivarea instanţei a avut la bază împrejurarea că fusese, în precedent, deja soluţionată o acţiune în realizarea acestui drept, care fusese însă respinsă ca prescrisă. Aşadar, Curtea subliniază că aprecierea cu privire la existenţa căii legale de realizare a dreptului aparţine exclusiv instanţelor sesizate cu soluţionarea acţiunilor în constatare, urmând să fie analizată, aşa cum s-a arătat mai sus, de la caz la caz, în funcţie de împrejurările specifice cauzei. 18. De asemenea, nu pot fi reţinute nici criticile referitoare la pretinsa lipsă de claritate şi precizie a textului de lege criticat, de natură să conducă la nesocotirea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. Prin redactarea sa, norma supusă controlului de constituţionalitate este suficient de clară şi explicită încât să permită destinatarului său să înţeleagă prescripţiile acesteia. Formularea folosită de legiuitor nu ridică dificultăţi în ceea ce priveşte posibilitatea de adaptare a comportamentului procesual al celui care intenţionează să introducă o astfel de acţiune în constatare. Condiţionarea de imposibilitatea legală de a uza de calea acţiunii în realizarea dreptului este exprimată într-un limbaj uşor accesibil, care nu pune probleme de înţelegere a exigenţei procedurale pe care o impune. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Elena Andreea Frăsie în Dosarul nr. 9.439/3/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 35 teza a doua din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 12 martie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
