Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 775/1/2018
┌─────────────┬────────────────────────┐
│ │- vicepreşedintele │
│Ilie Iulian │Înaltei Curţi de Casaţie│
│Dragomir │şi Justiţie, │
│ │preşedintele completului│
├─────────────┼────────────────────────┤
│Lavinia │- preşedintele delegat │
│Curelea │al Secţiei I civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Rodica Dorin │- pentru preşedintele │
│ │Secţiei a II-a civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │- preşedintele Secţiei │
│Ionel Barbă │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mirela Sorina│- preşedintele Secţiei │
│Popescu │penale │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Geanina │- judecător la Secţia │
│Cristina │penală │
│Arghir │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Francisca │- judecător la Secţia │
│Maria Vasile │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Florentina │- judecător la Secţia │
│Dragomir │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Anca Mădălina│- judecător la Secţia │
│Alexandrescu │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Lucia Tatiana│- judecător la Secţia │
│Rog │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Ştefan Pistol│- judecător la Secţia │
│ │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Dan Andrei │- judecător la Secţia │
│Enescu │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Rodica Cosma │- judecător la Secţia │
│ │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Aurel │- judecător la Secţia │
│Gheorghe Ilie│penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Silvia Cerbu │- judecător la Secţia │
│ │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Simona │- judecător la Secţia │
│Daniela │penală │
│Encean │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Ioana Alina │- judecător la Secţia │
│Ilie │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Simona │- judecător la Secţia │
│Cristina │penală │
│Neniţă │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Ioana Bogdan │- judecător la Secţia │
│ │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Nina │- judecător la Secţia I │
│Ecaterina │civilă │
│Grigoraş │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Bianca Elena │- judecător la Secţia I │
│Ţăndărescu │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│George-Bogdan│- judecător la Secţia a │
│Florescu │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Marian Budă │- judecător la Secţia a │
│ │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mădălina │- judecător la Secţia de│
│Elena Grecu │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia de│
│Eugenia Marin│contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
└─────────────┴────────────────────────┘
Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 775/1/2018 este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală şi ale art. 27^2 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Şedinţa este prezidată de către vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Ilie Iulian Dragomir. La şedinţa de judecată participă doamna Georgina Bodoroncea, procuror din cadrul Serviciului judiciar penal, Biroul de reprezentare, Secţia judiciară din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă doamna Veronica Junger, magistrat-asistent în cadrul Completului competent să judece recursul în interesul legii, conform art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare sesizarea formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, vizând natura juridică a termenului în care, de la data comunicării, inculpatul, persoana vătămată şi celelalte părţi pot formula cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Magistratul-asistent referă cu privire la obiectul recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 775/1/2018, aflat pe rolul completului de judecată, precum şi cu privire la faptul că la dosarul cauzei s-a depus, la data de 7 mai 2018, raportul întocmit de doamna judecător Anca Mădălina Alexandrescu, desemnată judecător-raportor conform art. 473 alin. (4) din Codul de procedură penală. După prezentarea referatului cauzei, preşedintele completului, domnul judecător Ilie Iulian Dragomir, vicepreşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând că în cauză nu sunt cereri de formulat sau excepţii de invocat, a acordat cuvântul doamnei procuror Georgina Bodoroncea. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a a arătat că în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor prevăzute de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, referitor la natura juridică a termenului prevăzut de această normă. În acest sens a arătat că în jurisprudenţă s-au conturat două opinii. Referindu-se la prima orientare jurisprudenţială a arătat că termenul prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală este considerat a fi unul de decădere, astfel că neinvocarea neregularităţilor rechizitoriului ori a nelegalităţilor urmăririi penale în termenul stabilit pentru fiecare subiect procesual principal conduce la decăderea acestuia din dreptul de a le mai invoca. În sprijinul acestui punct de vedere a menţionat că în practică s-a invocat interpretarea sistematică a prevederilor art. 344 alin. (2),(3) şi (4) din Codul de procedură penală, considerându-se că acestea instituie două categorii de termene procedurale: pe de o parte, un termen procedural, imperativ, absolut, indisolubil legat de exerciţiul dreptului procesual al părţilor sau al persoanei vătămate de a formula cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor sau a efectuării actelor urmăririi penale şi, pe de altă parte, un termen procedural de recomandare, relativ, fixat de judecătorul de cameră preliminară pentru soluţionarea cererilor şi excepţiilor, a cărui eventuală nerespectare nu a fost considerată a produce efecte în privinţa legalităţii actului îndeplinit. Or, calificarea termenului prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală ca fiind un termen imperativ, absolut, conduce la concluzia că, în cazul nerespectării sale, intervine sancţiunea procedurală a decăderii, în condiţiile prevăzute de art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, părţile nemaiavând posibilitatea de a contesta ulterior legalitatea actelor de urmărire penală, pentru motive sancţionabile cu nulitatea relativă. În legătură cu cea de a doua interpretare jurisprudenţială, majoritară, împărtăşită şi de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a precizat că termenul prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală a fost considerat ca fiind un termen de recomandare. În acest sens a susţinut că dispoziţiile care reglementează faza procesuală a camerei preliminare trebuie interpretate în mod sistematic, prin corelare cu textele legale exprese care reglementează nulităţile actelor de procedură, respectiv art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală (nulitatea absolută) şi art. 282 alin. (4) lit. a) din acelaşi cod (nulitatea relativă), texte ce prevăd că aceste sancţiuni pot fi invocate, în privinţa actelor de urmărire penală, până la închiderea procedurii de cameră preliminară. Precizând că sesizarea privind recursul în interesul legii formulată realizează, între altele, o trecere în revistă a termenelor procesuale, a arătat că, potrivit doctrinei, acestea se împart în termene procedurale, stabilite pentru sistematizarea, organizarea, disciplinarea activităţilor procesuale, şi termene substanţiale, stabilite pentru protejarea unor interese ale participanţilor la proces. Totodată, reprezentantul Ministerului Public a făcut referire la împrejurarea că sesizarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie realizează şi o altă clasificare a termenelor, în termene legale şi termene judiciare, în raport cu modalitatea de stabilire, arătând că, de principiu, termenele legale nu pot fi modificate, în timp ce termenele judiciare pot fi modificate de organul care le-a fixat. A considerat că dispoziţiile art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, referitoare la sancţiunea ce intervine în cazul nerespectării unui termen stabilit de lege pentru exercitarea unui drept procesual, se aplică strict termenelor legale, nu şi celor judiciare, legea fiind de strictă interpretare. În plus, a precizat că în atare situaţie sancţiunea procesuală nu este decăderea, ci poate fi, în funcţie de vătămarea produsă, nulitatea prevăzută de art. 268 alin. (3) din Codul de procedură penală. Ca urmare, în stabilirea naturii juridice a termenului stabilit de judecătorul de cameră preliminară, conform art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, pentru formularea cererilor şi excepţiilor cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, prevalează momentul final al acestui termen, stabilit de art. 344 alin. (4) şi art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală. Din această perspectivă a opinat că termenul prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală este un termen judiciar, astfel încât neformularea excepţiilor sau cererilor până la termenul fixat de judecătorul de cameră preliminară nu conduce la sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a le formula. A argumentat arătând că, deşi invocarea nulităţii absolute poate fi realizată până la momentul încheierii procedurii camerei preliminare, astfel cum este precizat în textul art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, iar invocarea nulităţii relative se poate face, conform art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, în interiorul aceluiaşi termen, cu condiţia ca încălcarea ce atrage această sancţiune să fi intervenit în cursul urmăririi penale, totuşi, potrivit art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală, cazurile de nulitate absolută pot fi invocate şi în contestaţie, chiar dacă nu au fost menţionate sau invocate în faţa judecătorului de cameră preliminară. În consecinţă, în raport cu regimul nulităţilor, anterior arătat, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că termenul prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală este un termen judiciar, neformularea excepţiilor sau cererilor până la termenul fixat de judecătorul de cameră preliminară neputând conduce la sancţiunea decăderii din dreptul de a le formula. În concluzie, a solicitat Completului competent să judece recursul în interesul legii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să constate că această problemă de drept a primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti, impunându-se admiterea sesizării formulate şi pronunţarea unei decizii obligatorii prin care să se stabilească un mod unitar de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală cu privire la natura juridică a termenului în care, de la data comunicării, inculpatul, persoana vătămată şi celelalte părţi pot formula cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Preşedintele Completului competent să judece recursul în interesul legii, constatând că nu sunt întrebări din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, dosarul fiind reţinut în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: 1. Problema de drept care a generat practica neunitară 1.1. Problema de drept Prin Sesizarea nr. 6/6/III-5/2018 din data de 22 martie 2018, formulată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ce formează obiectul Dosarului nr. 775/1/2018, s-a arătat că în practica judiciară a fost relevată o practică neunitară a instanţelor naţionale cu privire la natura juridică a termenului prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, în care, de la data comunicării, inculpatul, persoana vătămată şi celelalte părţi pot formula cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. În acest sens s-a arătat că instanţele judecătoreşti fie au apreciat că termenul prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală este unul de decădere, astfel încât neinvocarea neregularităţilor rechizitoriului ori a nelegalităţilor urmăririi penale în termenul stabilit, conform art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, pentru fiecare subiect procesual principal, atrage decăderea acestuia din dreptul de a le mai invoca, fie au apreciat că acest termen judiciar nu este unul de decădere, ci un termen de recomandare, sens în care s-a considerat că dispoziţiile care reglementează faza procesuală a camerei preliminare trebuie analizate în mod sistematic, prin corelare cu dispoziţiile care reglementează nulităţile actelor de procedură, respectiv art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală (nulitatea absolută) şi art. 282 alin. (4) lit. a) din acelaşi cod (nulitatea relativă), care prevăd că nulităţile pot fi invocate, în privinţa actelor de urmărire penală, până la închiderea fazei de cameră preliminară. 1.2. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti 1.2.1. Sesizarea formulată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că, într-o primă orientare a practicii, instanţele au considerat că termenul prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală este unul de decădere, neinvocarea neregularităţilor rechizitoriului ori a nelegalităţilor urmăririi penale în termenul stabilit pentru fiecare subiect procesual principal atrăgând decăderea acestuia din dreptul de a le mai invoca. În sprijinul acestui punct de vedere s-a invocat interpretarea sistematică a prevederilor art. 344 alin. (2),(3) şi (4) din Codul de procedură penală, susţinându-se că acestea instituie două categorii de termene procedurale, cu efecte distincte: pe de o parte, un termen procedural, imperativ, absolut, indisolubil legat de exerciţiul dreptului procesual al părţilor sau al persoanei vătămate de a formula cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor sau a efectuării actelor urmăririi penale, şi, pe de altă parte, un termen procedural de recomandare, relativ, fixat de judecătorul de cameră preliminară pentru soluţionarea cererilor şi excepţiilor, a cărui eventuală nerespectare nu are efecte în privinţa legalităţii actului îndeplinit. Din calificarea termenului prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală ca fiind un termen imperativ, absolut, a decurs concluzia că, în cazul nerespectării acestuia, sancţiunea procedurală intervenită este cea a decăderii, în condiţiile prevăzute de art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. S-a considerat că o atare opţiune legislativă este concordantă cu rolul şi funcţionalitatea termenelor prevăzute de art. 344 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, menite să disciplineze activităţile în cameră preliminară şi să imprime acestei proceduri celeritatea necesară atingerii finalităţii sale. Pe de altă parte, s-a apreciat că reglementarea implicită, dar neechivocă, a decăderii, ca sancţiune aplicabilă părţilor care nu au uzat de dreptul lor procesual în procedura camerei preliminare, cu respectarea tuturor exigenţelor procedurale temporale ori formale prescrise de lege, reiese din interpretarea dispoziţiilor prevăzute de art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală. Astfel, instanţele au arătat că încălcările normelor legale sancţionabile cu nulitatea relativă, intervenite în cursul urmăririi penale, trebuie invocate în etapa reglementată de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, iar nulităţile similare, intervenite în procedura camerei preliminare, trebuie prezentate judecătorului învestit în prim grad ori, după caz, atunci când s-au ivit în această etapă, judecătorului sesizat în contestaţie. În sprijinul acestei opinii jurisprudenţiale s-a făcut trimitere la hotărârile judecătoreşti ce constituie anexele nr. 1-11 la sesizarea formulată. 1.2.2. În cuprinsul sesizării se detaliază cea de a doua orientare a practicii, majoritară, în cadrul căreia instanţele au apreciat că termenul prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală nu este unul de decădere, ci un termen de recomandare. În acest sens, în practica judecătorească s-a susţinut că dispoziţiile care reglementează faza procesuală a camerei preliminare trebuie analizate în mod sistematic, prin corelaţie cu dispoziţiile exprese care reglementează nulităţile actelor de procedură, respectiv art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală (nulitatea absolută) şi art. 282 alin. (4) lit. a) din acelaşi cod (nulitatea relativă). Instanţele au concluzionat că din analiza dispoziţiilor legale anterior menţionate reiese că legiuitorul a stabilit momentul procesual până la care pot fi invocate nulităţile actelor de urmărire penală, ca fiind „până la închiderea procedurii de cameră preliminară“, iar nu până la împlinirea termenului acordat de judecătorul de cameră preliminară, în conformitate cu dispoziţiile art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală (anexele nr. 12-27). 1.3. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 1.3.1. În sensul primei orientări jurisprudenţiale, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a indicat Încheierea nr. 1.139 din 14 septembrie 2016, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanţei supreme în Dosarul nr. 106/64/2016/a1 (anexa nr. 10), având ca obiect contestaţiile formulate de inculpaţi împotriva Încheierii penale din 6 iunie 2016 pronunţate, în acelaşi dosar, de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Braşov. Cu prilejul susţinerii cererilor şi excepţiilor deja formulate în scris, în termenul prevăzut de lege, unul dintre inculpaţii în cauză a mai invocat o excepţie, în privinţa căreia judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Braşov a constatat că „nu a fost formulată în termenul legal prevăzut de lege“. „Cum Codul de procedură penală în vigoare a instituit disciplina procesuală, orice alte excepţii, cu excepţia nulităţilor absolute prevăzute de art. 281 lit. a)-d) din Codul de procedură penală, nu mai pot fi invocate. În consecinţă, această cerere (...) este tardivă şi nu mai poate fi primită“ (fila nr. 71 din hotărâre). Din lecturarea Încheierii nr. 1.139 din 14 septembrie 2016 se constată că judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanţei supreme nu a analizat această critică făcută cu depăşirea termenului instituit de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală. 1.3.2. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat hotărâri judecătoreşti în sensul celei de a doua orientări jurisprudenţiale, majoritară (anexele nr. 28-32 la sesizare). Într-o decizie de speţă, instanţa supremă a apreciat că „sintagma folosită de legiuitor în dispoziţiile art. 281 şi art. 282 din Codul de procedură penală, închiderea procedurii de cameră preliminară - ca termen-limită până la care pot fi invocate nulităţile absolute, respectiv relative, desemnează momentul procesual cu care, în faza de cameră preliminară, se încheie verificarea dosarului de urmărire penală. În plus, lipsa unei sancţiuni prevăzute de legiuitor în dispoziţiile art. 342-348 din Codul de procedură penală conduce la concluzia că nerespectarea termenelor acordate de judecătorul de cameră preliminară pentru formularea cererilor şi excepţiilor nu atrage sancţiunea decăderii“ (Încheierea din 10 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.517/1/2015, fila nr. 26). Au fost considerate relevante şi încheierile definitive pronunţate anterior modificării art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală prin Legea nr. 75 din 28 aprilie 2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016, întrucât norma de drept menţionată nu a fost modificată sub aspectul termenului ce urmează a fi stabilit de judecătorul de cameră preliminară pentru formularea cererilor şi excepţiilor cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. 1.4. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 1.4.1. Din studiul jurisprudenţei Curţii Constituţionale a României rezultă că, în legătură directă cu aspectul concret al problemei de practică neunitară identificate, instanţa de contencios constituţional a pronunţat Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 6 februarie 2018, prin care a decis că soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu permite judecătorului de cameră preliminară în soluţionarea cererilor şi excepţiilor formulate ori excepţiilor ridicate din oficiu să administreze alte mijloace de probă în afara „oricăror înscrisuri noi prezentate“, este neconstituţională. În considerentele deciziei menţionate (paragraful 29), referindu-se la împrejurarea că nerespectarea interdicţiei absolute statuate în cuprinsul normelor procesual penale ale art. 102 alin. (1) din Codul de procedură penală - potrivit căreia probele obţinute prin tortură, precum şi probele derivate din acestea nu pot fi folosite „în cadrul procesului penal“ - şi ale dispoziţiilor art. 101 alin. (1)-3) din Codul de procedură penală privind interzicerea explicită a administrării probelor prin practici neloiale atrage nulitatea absolută a actelor procesuale şi procedurale prin care probele au fost administrate şi excluderea necondiţionată a probei în faza camerei preliminare, Curtea Constituţională a statuat că nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în normele precitate cade sub incidenţa inadmisibilităţii care produce efecte prin intermediul nulităţii absolute. Totodată, instanţa de contencios constituţional a constatat că o verificare a loialităţii/legalităţii administrării probelor, din această perspectivă, este admisă şi în cursul judecăţii, aplicându-se, în acest mod, regula generală potrivit căreia nulitatea absolută poate fi invocată pe tot parcursul procesului penal. În continuarea raţionamentului, instanţa de contencios constituţional a precizat că „interdicţia categorică a legii în obţinerea probelor prin practici/procedee neloiale/nelegale justifică competenţa judecătorului de fond de a examina şi în cursul judecăţii aceste aspecte. Altfel spus, probele menţinute ca legale de judecătorul de cameră preliminară pot face obiectul unor noi verificări de legalitate în cursul judecăţii din perspectiva constatării inadmisibilităţii procedurii prin care au fost obţinute şi a aplicării nulităţii absolute asupra actelor procesuale şi procedurale prin care probele au fost administrate, în condiţiile în care, în această ipoteză, se prezumă iuris et de iure că se aduce atingere legalităţii procesului penal, vătămarea neputând fi acoperită. De altfel, potrivit art. 346 alin. (5) din Codul de procedură penală, doar probele excluse în camera preliminară nu mai pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei“. 1.4.2. În legătură cu dispoziţiile art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională a mai pronunţat Decizia nr. 803 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 21 februarie 2018, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 344 alin. (2),art. 345 alin. (1) şi (3),art. 346 alin. (1) şi (4^1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate [autorul excepţiei susţinând că prevederile art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în faţa legii şi accesul liber la justiţie prin faptul că rechizitoriul nu este comunicat persoanei vătămate şi celorlalte părţi din procesul penal, precum şi reprezentanţilor legali, cum ar fi tutorii şi lichidatorii judiciari]. 2. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Cu referire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat, astfel cum s-a menţionat anterior, că în opinia sa soluţia legală cu privire la chestiunea sesizată este ilustrată de cea de-a doua orientare jurisprudenţială. S-a precizat că, potrivit doctrinei, în funcţie de scopul pentru care sunt instituite termenele, acestea se împart în termene procedurale, stabilite pentru sistematizarea, organizarea, disciplinarea activităţilor procesuale, şi termene substanţiale, stabilite pentru protejarea unor interese ale participanţilor la proces. Referitor la clasificarea termenelor, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţionat Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, care a stabilit că „după sancţiunea ce intervine în caz de nerespectare, termenele sunt: absolute (cominatorii) care atrag, în caz de nerespectare, consecinţe referitoare la validitatea actului îndeplinit; relative (de recomandare) sunt acelea care, în caz de nerespectare, nu atrag efecte în privinţa actului îndeplinit (...). Sancţiunile privind nerespectarea termenelor procedurale derivă din principiul legalităţii procesului penal, enunţat de art. 2 din Codul de procedură penală şi consfinţit prin dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, şi sunt reglementate în cuprinsul normelor procesual penale ale art. 268 alin. (1)-(3), şi anume: decăderea din exerciţiul unui drept, nulitatea actului făcut peste termen şi încetarea unei măsuri procesuale temporare (...)“ (paragrafele 25-26). Referindu-se la faptul că, în raport cu modalitatea de stabilire, termenele sunt legale (stabilite de lege) şi judiciare (stabilite de organul în faţa căruia se desfăşoară actele de procedură), s-a precizat că, astfel cum s-a relevat în doctrină, „de principiu, termenele legale nu pot fi modificate - nici prelungite, nici abreviate - , în timp ce termenele judiciare pot fi modificate de organul care le-a fixat“ (Teodor-Viorel Gheorghe în N. Volonciu - Noul Cod de procedură penală, comentat, ediţia a 2-a, revizuită şi adăugită, Editura Hamangiu, 2015, pagina 666). Potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen. S-a considerat că dispoziţiile legale se referă expres doar la termenele legale, nu şi la cele judiciare, decăderea neputând opera în acest ultim caz, legea fiind de strictă interpretare. Pe de altă parte, s-a susţinut că, în cazul nerespectării termenelor imperative de către organele judiciare, sancţiunea procesuală nu este decăderea, ci poate fi, în funcţie de vătămarea produsă, nulitatea întemeiată pe art. 268 alin. (3) din Codul de procedură penală. În raport cu aceste clasificări, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţionat că, sub aspectul naturii juridice, termenul stabilit de judecătorul de cameră preliminară, conform art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, pentru formularea cererilor şi excepţiilor cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, are o natură mixtă, atât judiciară - cu privire la durata lui, cât şi legală - cu privire la momentul final, prevăzut în conţinutul art. 344 alin. (4) şi art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală. Referitor la definirea momentului final al procedurii de cameră preliminară, procurorul general a considerat, pe de o parte, că acesta trebuie apreciat în raport cu modalitatea în care se desfăşoară procedura de cameră preliminară, respectiv dacă au fost sau nu formulate cereri sau excepţii ce pot viza competenţa, sesizarea, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor procedurale/procesuale de către organele de urmărire penală. Pe de altă parte, a subliniat că acest moment final al procedurii de cameră preliminară este marcat de momentele procesuale limită până la care pot fi invocate dispoziţiile procedurale privitoare la regimul nulităţilor, fie acestea absolute sau relative. Astfel, a susţinut că pentru a marca sfârşitul etapei camerei preliminare, legiuitorul s-a referit, în cazul nulităţilor absolute, la momentul încheierii procedurii în camera preliminară, precizat în textul art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, iar în cazul nulităţii relative a folosit noţiunea „până la închiderea procedurii de cameră preliminară“, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare, conform art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul procedură penală. În situaţia în care părţile sau subiecţii procesuali principali au depus cereri şi excepţii, raportându-se la dispoziţiile art. 282 alin. (4) lit. a) şi art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, după expirarea termenului stabilit de către judecător potrivit art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor prevăzute de art. 347 alin. (4) din acelaşi cod reiese că excepţiile şi cererile ce vizează nulităţile pot fi invocate chiar şi la termenul stabilit de către judecător, potrivit art. 345 din Codul de procedură penală. Având în vedere dispoziţiile prevăzute de art. 282 alin. (3) şi alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, potrivit cărora nulităţile pot fi invocate până la încheierea procedurii de cameră preliminară, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că momentul încheierii procedurii de cameră preliminară este momentul finalizării dezbaterilor şi soluţionării cererilor şi excepţiilor în procedura prevăzută de art. 345 din Codul de procedură penală. Această concluzie se desprinde, în opinia titularului sesizării, şi din interpretarea dispoziţiilor art. 346 din Codul de procedură penală, care prevăd soluţia ce urmează a fi pronunţată: restituirea cauzei la parchet sau începerea judecăţii, întrucât numai după ce au fost epuizate toate cererile şi excepţiile invocate, judecătorul de cameră preliminară poate dispune prin acte procesuale specifice, unele dintre acestea având un caracter definitiv, altele putând fi contestate. S-a invocat în acest sens jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional care a statuat că „judecătorul de cameră preliminară va putea pune în discuţie, la cerere sau din oficiu, în condiţiile art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, neregularităţi ale actului de sesizare, cu respectarea principiului contradictorialităţii şi oralităţii. Prin urmare, elementele de noutate invocate de autor pot fi combătute înainte ca judecătorul de cameră preliminară să emită încheierea ce se va comunica parchetului în temeiul art. 345 alin. (2) din acelaşi cod (...)“ (paragraful 20 din Decizia nr. 803 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 21 februarie 2018), fiind necesar ca, în procedura de cameră preliminară, „verificarea legalităţii administrării probelor de către organele de urmărire penală să fie realizată, în mod nemijlocit, în contradictoriu cu părţile şi persoana vătămată, cu posibilitatea administrării oricăror mijloace de probă“ (paragraful 46 din Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 6 februarie 2018). Aşadar, procurorul general a apreciat că posibilitatea suplimentării cererilor şi excepţiilor după expirarea termenului stabilit, dar nu mai târziu de momentul dezbaterii acestora în faţa judecătorului de cameră preliminară, este un argument în favoarea soluţiei că termenul de formulare a cererilor şi excepţiilor nu este unul de decădere. Deopotrivă, a considerat că, după momentul dezbaterilor asupra cererilor şi excepţiilor, până la momentul pronunţării soluţiei de către judecătorul de cameră preliminară, aceste cereri şi excepţii nu mai pot fi formulate, întrucât se încalcă principiul contradictorialităţii, excepţie făcând cazurile de nulitate absolută, care pot fi invocate şi în contestaţie, chiar dacă nu au fost invocate în faţa judecătorului de cameră preliminară, conform art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală. Prin urmare, a considerat că, în stabilirea naturii juridice a termenului prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, prevalează momentul final până la care pot fi invocate nulităţile. A concluzionat că sintagma „închiderea procedurii de cameră preliminară“ nu semnifică expirarea termenului stabilit de judecătorul de cameră preliminară pentru depunerea cererilor şi excepţiilor, ci este determinată în funcţie de expirarea termenului stabilit pentru soluţionarea procedurii de cameră preliminară, conform art. 345 din Codul de procedură penală, termen la care părţile sunt legal citate, cu asigurarea caracterului echitabil al procedurii. În consecinţă, în raport cu regimul nulităţilor, precum şi faţă de faptul că, potrivit principiului contradictorialităţii, la termenul stabilit în camera de consiliu, judecătorul de cameră preliminară trebuie să pună în dezbatere contradictorie cererile şi excepţiile depuse în scris sau invocate în şedinţă, precum şi cele invocate din oficiu, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că termenul prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală este un termen judiciar, iar neformularea excepţiilor sau cererilor până la termenul fixat de judecătorul de cameră preliminară nu conduce la sancţiunea decăderii din dreptul de a le formula. 3. Raportul asupra recursului în interesul legii În raportul întocmit în cauză judecătorul-raportor a apreciat că, din interpretarea coroborată a art. 471 şi 472 din Codul de procedură penală, este admisibilă sesizarea formulată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitoare la practica neunitară a instanţelor naţionale cu privire la natura juridică a termenului prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, în care, de la data comunicării, inculpatul, persoana vătămată şi celelalte părţi pot formula cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Judecătorul-raportor a apreciat, în esenţă, că aceste termene nu sunt unele de decădere, ci au caracter de recomandare. În acest sens a considerat că termenul stabilit de judecătorul de cameră preliminară este unul judiciar, iar nu legal, părţile având posibilitatea invocării de cereri sau excepţii noi chiar la termenul stabilit pentru asigurarea contradictorialităţii procedurii. Astfel, a apreciat că invocarea cererilor şi excepţiilor cu depăşirea termenului judecătoresc, dar anterior pronunţării încheierii de soluţionare a procedurii de cameră preliminară, nu echivalează cu o neformulare a cererilor, judecătorul fiind dator să se pronunţe asupra celor invocate. Raportul face referire la textul art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală şi constată faptul că acest text vizează doar termenele legale, nu şi cele judecătoreşti, sancţiunea decăderii neputând opera în acest caz, deoarece legea penală este de strictă interpretare şi, ca atare, nu trebuie să se creeze norme noi prin interpretare, ci să se explice cele deja existente. Totodată, din interpretarea corelată a dispoziţiilor art. 281 alin. (4) din Codul de procedură penală şi ale art. 282 alin. (4) din acelaşi act normativ, raportul concluzionează că sintagma „închiderea procedurii de cameră preliminară“ nu semnifică expirarea termenului stabilit de judecător pentru depunerea cererilor şi excepţiilor, ci chiar termenul la care această procedură este finalizată, prin pronunţarea unei soluţii de către judecătorul de cameră preliminară. În concluzie, raportul întocmit de judecătorul-raportor desemnat conchide că termenul în care inculpatul, persoana vătămată şi celelalte părţi pot formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală este un termen de recomandare. 4. Dispoziţii legale aplicabile Codul de procedură penală "Partea generală TITLUL VI Acte procesuale şi procedurale comune CAP. II Termenele ART. 268 Consecinţele nerespectării termenului (1) Când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen. .............................................................................................. (3) Pentru celelalte termene procedurale se aplică, în caz de nerespectare, dispoziţiile privitoare la nulităţi. Partea specială TITLUL II Camera preliminară ART. 344 Măsurile premergătoare (1) După sesizarea instanţei prin rechizitoriu, dosarul se repartizează aleatoriu judecătorului de cameră preliminară. (2) Copia certificată a rechizitoriului şi, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică inculpatului la locul de deţinere ori, după caz, la adresa unde locuieşte sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedură. Inculpatului, celorlalte părţi şi persoanei vătămate li se aduc la cunoştinţă obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-şi angaja un apărător şi termenul în care, de la data comunicării, pot formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Termenul este stabilit de către judecătorul de cameră preliminară, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, dar nu poate fi mai scurt de 20 de zile. (3) În cazurile prevăzute la art. 90, judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu şi stabileşte, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, termenul în care acesta poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, care nu poate fi mai scurt de 20 de zile. (4) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) şi (3), dacă s-au formulat cereri sau excepţii ori dacă a ridicat excepţii din oficiu, judecătorul de cameră preliminară stabileşte termenul pentru soluţionarea acestora, cu citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi cu participarea procurorului. ART. 345 Procedura în camera preliminară (1) La termenul stabilit conform art. 344 alin. (4), judecătorul de cameră preliminară soluţionează cererile şi excepţiile formulate ori excepţiile ridicate din oficiu, în camera de consiliu, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, ascultând concluziile părţilor şi ale persoanei vătămate, dacă sunt prezente, precum şi ale procurorului. (2) Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă în camera de consiliu, prin încheiere, care se comunică de îndată procurorului, părţilor şi persoanei vătămate. (3) În cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularităţi ale actului de sesizare sau în cazul în care sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, procurorul remediază neregularităţile actului de sesizare şi comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei. ART. 346 Soluţiile (1) Dacă nu s-au formulat cereri şi excepţii în termenele prevăzute la art. 344 alin. (2) şi (3) şi nici nu a ridicat din oficiu excepţii, la expirarea acestor termene, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii. Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi fără participarea procurorului, prin încheiere, care se comunică de îndată acestora." 5. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele: Din analiza problemei de drept sesizate se constată că aceasta se referă la identificarea unui punct de vedere neunitar cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor prevăzute de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, vizând natura juridică a termenului în care, de la data comunicării, inculpatul, persoana vătămată şi celelalte părţi pot formula cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că soluţia legală cu privire la chestiunea sesizată este ilustrată de cea de-a doua orientare jurisprudenţială menţionată. Cu alte cuvinte, instanţele care, în opinie majoritară, au apreciat că termenul prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală nu este unul de decădere, ci reprezintă un termen de recomandare, au aplicat, în mod corect, legea. Astfel, se constată că, în ceea ce priveşte recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se pun în discuţie două probleme de drept cu privire la care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar trebui să se pronunţe în soluţionarea chestiunii de drept dezlegate în mod diferit de către instanţele judecătoreşti, după cum urmează: 5.1. Neformularea în scris a cererilor şi excepţiilor în faza camerei preliminare Astfel, o problemă apărută după pronunţarea Deciziei nr. 641, din data de 11 noiembrie 2014 a Curţii Constituţionale a României referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 344 alin. (4),art. 345,art. 346 alin. (1) şi art. 347 din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014 (denumită în continuare Decizia nr. 641/2014), a fost aceea de a stabili dacă mai este necesară formularea, în scris, a cererilor şi excepţiilor, din moment ce acestea trebuie puse în discuţie în şedinţă contradictorie. În legătură cu chestiunea formulării cererilor şi excepţiilor în faza camerei preliminare şi a momentului până la care asemenea cereri pot fi invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că cererile şi excepţiile ridicate în faţa judecătorului de cameră preliminară nu pot fi limitate strict la aspecte privind nulitatea absolută, având în vedere că însăşi legea prevede că nulităţile relative pot fi invocate până la închiderea procedurii de cameră preliminară. 5.2. Natura juridică a termenului de formulare a cererilor şi excepţiilor în faza camerei preliminare Relevanţa acestei chestiuni constă în aceea că, în cazul în care termenul respectiv ar fi considerat a fi unul de decădere, părţile sau persoana vătămată nu l-ar mai putea depăşi, iar cererile şi excepţiile formulate cu depăşirea acestui termen vor fi respinse, ca tardive. Totodată, de soluţia dată acestei chestiuni depinde şi posibilitatea ca acest termen să poată fi prelungit sau nu de către judecătorul care l-a stabilit. Această posibilitate este exclusă în cazul calificării termenului ca fiind unul de decădere, în timp ce, în cazul în care s-ar ajunge la concluzia că este vorba de un termen de recomandare, judecătorul de cameră preliminară ar putea să dispună prelungirea acestuia. De plano, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că, în raport cu dispoziţiile explicite ale art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, potrivit cărora nulităţile relative intervenite în cursul urmăririi penale pot fi invocate până la închiderea procedurii de cameră preliminară, nu se poate susţine că astfel de cereri trebuie invocate doar în cursul urmăririi penale, de îndată ce partea a luat cunoştinţă de acestea. Acesta este şi un argument în favoarea soluţiei că termenul de formulare a cererilor şi excepţiilor nu este unul de decădere, ci de recomandare, deoarece procedura de cameră preliminară nu se încheie la termenul acordat de judecător pentru formularea cererilor şi excepţiilor. Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că, nefiind vorba de un termen de decădere, este permisă şi suplimentarea cererilor şi excepţiilor după expirarea termenului prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, dar nu mai târziu de momentul dezbaterii cererilor şi excepţiilor în faţa judecătorului de cameră preliminară. După momentul dezbaterilor asupra cererilor şi excepţiilor, până la data pronunţării soluţiei de către judecătorul de cameră preliminară, cererile şi excepţiile nu ar mai putea fi formulate, deoarece acestea nu au fost puse în discuţie contradictorie. Singura excepţie o reprezintă invocarea unor cazuri de nulitate absolută, care pot fi iterate şi în calea de atac a contestaţiei, chiar dacă nu au fost formulate în faţa judecătorului de cameră preliminară de la fond. Noţiunea de închidere a procedurii de cameră preliminară trebuie definită ca fiind momentul procesual la care judecătorul dezbate cererile şi excepţiile, conform art. 345 din Codul de procedură penală. Dacă termenul stabilit de judecător în procedura scrisă pentru depunerea cererilor şi excepţiilor nu este unul de decădere, acest efect îl produce încheierea pronunţată în temeiul art. 345 din Codul de procedură penală. Ca atare, cererile şi excepţiile formulate de părţi până la închiderea procedurii camerei preliminare nu ar putea fi suplimentate în calea de atac a contestaţiei formulate împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond, cu excepţia mai sus arătată. Prin Decizia nr. 641/2014, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale dispoziţiile privind comunicarea cererilor şi excepţiilor formulate către Parchet cu posibilitatea acestuia din urmă de a răspunde în scris, precum şi prevederile referitoare la soluţionarea excepţiilor, fără participarea procurorului şi inculpatului. Mai mult, a statuat obligativitatea participării subiecţilor acţiunii civile la această procedură, precum şi caracterul oral şi contradictoriu al procedurii în camera preliminară. Ca urmare a modificărilor survenite prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (denumită în continuare Legea nr. 75/2016), alin. (2) al textului anterior al art. 346 din Codul de procedură penală a fost abrogat, iar alin. (1) al acestui articol, care tratează situaţia pasivităţii părţilor în a formula cereri sau excepţii, a fost reformulat astfel: "Dacă nu s-au formulat cereri şi excepţii în termenele prevăzute la art. 344 alin. (2) şi (3) şi nici nu a ridicat din oficiu excepţii, la expirarea acestor termene, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii. Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi fără participarea procurorului, prin încheiere, care se comunică de îndată acestora." În legătură cu termenele prevăzute de art. 344 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, la care face trimitere textul anterior citat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că aceste termene nu sunt unele de decădere, ci au caracter de recomandare. În acest sens se apreciază că termenul stabilit de judecătorul de cameră preliminară este unul judiciar, iar nu legal, părţile având posibilitatea invocării de cereri sau excepţii noi chiar la termenul stabilit pentru asigurarea contradictorialităţii procedurii. Şi dispoziţiile procedurale privitoare la regimul nulităţilor pledează în sensul posibilităţii invocării acestora la momente procesuale diferite decât cel limitat de art. 344 din Codul de procedură penală. Sintagmele închiderea/încheierea procedurii de cameră preliminară semnifică momentul procesual cu care, în faza camerei preliminare, se încheie verificarea dosarului de cameră preliminară. Or, în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 641/2014, acest moment nu poate fi decât unul la care părţile vor fi citate, cu asigurarea caracterului echitabil al procedurii. Este evident că principalele excepţii formulate în camera preliminară privesc nulităţile actelor de procedură, cu scopul excluderii probelor obţinute în mod nelegal, criticile de neregularitate având deseori doar finalitatea unei temporizări a acţiunii penale. Citarea părţilor şi participarea procurorului la soluţionarea procedurii de cameră preliminară depind aşadar de împrejurarea dacă s-au formulat cereri şi excepţii sau dacă acestea au fost invocate din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală şi, respectiv, art. 346 alin. (1) din acelaşi cod. Faţă de considerentele expuse anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că invocarea cererilor şi excepţiilor cu depăşirea termenului judecătoresc, dar anterior pronunţării încheierii de soluţionare a procedurii de cameră preliminară, nu echivalează cu o neformulare a cererilor, judecătorul fiind dator să se pronunţe asupra celor invocate. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen. Se constată faptul că acest text face referire expresă doar la termenele legale, nu şi la cele judecătoreşti, sancţiunea decăderii neputând opera în acest caz, deoarece legea penală este de strictă interpretare şi, ca atare, nu trebuie să se creeze norme noi prin interpretare, ci să se explice cele deja existente. În plus, sancţiunea depăşirii termenului judecătoresc, în această situaţie, trebuie privită în strânsă corelare cu regimul nulităţilor. În acest sens, art. 281 alin. (4) din Codul de procedură penală prevede că, în cazul nulităţii absolute, încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f) trebuie invocată până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare. Pe de altă parte, art. 282 alin. (4) din acelaşi cod prevede, în cazul nulităţilor relative, că acestea pot fi invocate până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură. Interpretarea corelată a acestor dispoziţii legale duce la concluzia că sintagma „închiderea procedurii de cameră preliminară“ nu semnifică expirarea termenului stabilit de judecător pentru depunerea cererilor şi excepţiilor, ci chiar termenul la care această procedură este finalizată, prin pronunţarea unei soluţii de către judecătorul de cameră preliminară. În considerarea celor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru judecarea recursului în interesul legii va admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor prevăzute de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, va stabili că termenul în care inculpatul, persoana vătămată şi celelalte părţi pot formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală este un termen de recomandare. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor prevăzute de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală stabileşte următoarele: Termenul în care inculpatul, persoana vătămată şi celelalte părţi pot formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală este un termen de recomandare. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2018. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE ILIE IULIAN DRAGOMIR Magistrat-asistent, Veronica Junger -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
