Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.562/1/2018
┌─────────┬────────────────────────────┐
│Mirela │- preşedintele cu delegaţie │
│Sorina │al Secţiei penale a Înaltei │
│Popescu │Curţi de Casaţie şi Justiţie│
├─────────┼────────────────────────────┤
│Alexandra│ │
│Iuliana │- judecător la Secţia penală│
│Rus │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Oana │- judecător la Secţia penală│
│Burnel │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ionuţ │ │
│Mihai │- judecător la Secţia penală│
│Matei │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Luciana │- judecător la Secţia penală│
│Mera │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Marius │ │
│Dan │- judecător la Secţia penală│
│Foitoş │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Geanina │ │
│Cristina │- judecător la Secţia penală│
│Arghir │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ştefan │- judecător la Secţia penală│
│Pistol │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ioana │- judecător la Secţia penală│
│Bogdan │ │
└─────────┴────────────────────────────┘
S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori prin Încheierea din data de 9 mai 2018 pronunţată în Dosarul nr. 3.654/245/2017, prin care, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „Care este numărul de judecători ce intră în componenţa completului de judecată învestit cu soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei hotărâri date de către instanţa de apel într-o cauză având ca obiect contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din Codul de procedură penală şi care vizează o hotărâre ce a fost pronunţată potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală anterior“. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27^4 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele cu delegaţie al Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu. La şedinţa de judecată a participat doamna Oana-Valentina Temerel, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Alexandra Iuliana Rus, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că au transmis puncte de vedere asupra chestiunii de drept curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara, instanţele arondate acestora, Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Departamentul drept public şi ştiinţe administrative al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Craiova. De asemenea, a învederat că, la data de 16 iulie 2018, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus concluzii scrise. În continuare, a arătat că a fost depus la dosar raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat părţilor la data de 5 septembrie 2018, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt alte cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror Marinela Mincă să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 1.562/1/2018. Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava este inadmisibilă, întrucât nu este îndeplinită condiţia privind existenţa unei legături de dependenţă între lămurirea chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei, reglementată de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală. Astfel, a susţinut că stabilirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe calea pronunţării unei hotărâri prealabile, a numărului de judecători care intră în componenţa completului învestit cu soluţionarea contestaţiei formulate împotriva unei hotărâri pronunţate într-un dosar având ca obiect contestaţie la executare nu produce consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a cauzei. Aspectul sesizat de instanţa de trimitere poate reprezenta, cel mult, o problemă de legalitate a hotărârii pronunţate, însă nu are nicio legătură cu soluţia care urmează a se pronunţa pe fondul cauzei. De altfel, reprezentantul Ministerului Public a subliniat că părţile din cauză au mai solicitat, anterior, lămurirea dispozitivului hotărârii, acesta fiind un al treilea demers în acest sens. Ca atare, a apreciat că este inadmisibilă contestaţia formulată, hotărârile precedente bucurându-se de autoritate de lucru judecat. Prin urmare, a susţinut că, nici din această perspectivă, eventuala dezlegare a problemei privind numărul judecătorilor care trebuie să compună completul de judecată învestit cu soluţionarea contestaţiei formulate împotriva unei hotărâri pronunţate într-un dosar având ca obiect contestaţie la executare nu ar avea înrâurire asupra fondului cauzei. Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, a solicitat respingerea sesizării ca inadmisibilă. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE, asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea de şedinţă din data de 9 mai 2018 pronunţată în Dosarul nr. 3.654/245/2017, Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept: „Care este numărul de judecători ce intră în componenţa completului de judecată învestit cu soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei hotărâri date de către instanţa de apel într-o cauză având ca obiect contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din Codul de procedură penală şi care vizează o hotărâre ce a fost pronunţată potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală anterior.“ II. Expunerea succintă a cauzei Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost sesizată cu judecarea contestaţiei formulate de contestatoarea S.G. împotriva Sentinţei penale nr. 24 din 2 februarie 2018 pronunţate de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 3.654/245/2017. Prin Sentinţa penală nr. 24 din data de 2 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 3.654/245/2017, în baza dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din Codul de procedură penală a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatoarea S. G. cu privire la Sentinţa penală nr. 3.881 din 25 noiembrie 1997 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. 4.069/1997, modificată prin Decizia penală nr. 1.078 din 4 decembrie 2000 a Tribunalului Suceava, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 210 din 28 februarie 2001 a Curţii de Apel Suceava. Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 10 februarie 2017 sub nr. 3.654/245/2017 contestatoarea S. G. a solicitat lămurirea dispozitivului Sentinţei penale nr. 3.881 din 25 noiembrie 1997 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. 4.069/1997, în ceea ce priveşte dispoziţia privind anularea „actelor şi declaraţiilor false“. Prin Sentinţa penală nr. 1.047 din 20 aprilie 2017 pronunţată de Judecătoria Iaşi în Dosarul nr. 3.654/245/2017 s-a dispus, în baza dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din Codul de procedură penală, respingerea, ca nefondată, a contestaţiei la executare formulate de contestatoarea S. G. cu privire la Sentinţa penală nr. 3.881 din 25 noiembrie 1997 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. 4.069/1997, modificată prin Decizia penală nr. 1.078 din 4 decembrie 2000 a Tribunalului Suceava, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 210 din 28 februarie 2001 a Curţii de Apel Suceava. Împotriva acestei hotărâri contestatoarea S. G. a formulat contestaţie, iar Tribunalul Iaşi, prin Decizia nr. 421 din 14 septembrie 2017, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, a admis contestaţia formulată de contestatoarea petentă S. G. împotriva Sentinţei penale nr. 1.047 din 20 aprilie 2017 a Judecătoriei Iaşi pronunţate în Dosarul nr. 3.654/245/2017, sentinţă pe care a desfiinţat-o integral şi, în baza dispoziţiilor art. 50 din Codul de procedură penală coroborate cu prevederile art. 598 alin. (2) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de petenta S. G., în favoarea Tribunalului Suceava. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 10 noiembrie 2017, cu prim termen de judecată la data de 8 decembrie 2017. În condiţiile în care prin Decizia nr. 1.078/2000 a Tribunalului Suceava, menţinută prin Decizia nr. 210 din 28 februarie 2001 a Curţii de Apel Suceava, s-a desfiinţat integral Sentinţa nr. 3.881 din 25 noiembrie 1997 a Judecătoriei Iaşi, ceea ce se execută este o decizie a unei instanţe de apel, fapt pentru care s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, cu modificările ulterioare, cu referire la art. 111 alin. (2) lit. a) din acelaşi Regulament, reîntregindu-se completul de judecată cu judecătorul din planificarea de permanenţă din ziua în care s-a constatat neregularitatea. Analizând actele dosarului, Tribunalul Suceava a reţinut că Sentinţa penală nr. 3.881 din 25 noiembrie 1997 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. 4.069/1997, a fost modificată prin Decizia penală nr. 1.078 din 4 decembrie 2000 a Tribunalului Suceava (în sensul desfiinţării în totalitate a sentinţei), hotărâre menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 210 din 28 februarie 2001 a Curţii de Apel Suceava. S-a dispus, printre altele, anularea actelor false, fără a se indica, în concret, nici în cuprinsul dispozitivului şi nici în cuprinsul considerentelor care sunt acestea. Prin Încheierea de şedinţă din data de 12 iulie 2006 pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 838/2000 a fost analizată solicitarea contestatoarei şi a fost admisă cererea de înlăturare a omisiunii vădite strecurate în dispozitivul Deciziei penale nr. 1.078 din 4 decembrie 2000 a Tribunalului Suceava. Astfel, prin încheierea anterior menţionată s-a înlăturat omisiunea vădită şi s-a dispus anularea următoarelor acte: cererea pentru eliberarea unui paşaport formulată de inculpatul A.D.M. şi adresată Serviciului de Paşapoarte Iaşi la data de 4 martie 1996 şi Adeverinţa de salariu nr. 1.423 din 29 august 1995 emisă de IML Iaşi. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei penale. Prin Decizia penală nr. 502 din 9 octombrie 2006 a Curţii de Apel Suceava a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petenta S. G. împotriva Încheierii din data de 12 iulie 2006 a Tribunalului Suceava, pronunţată în Dosarul nr. 838/2000. Împotriva Sentinţei penale nr. 24 din 2 februarie 2018 pronunţate de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 3.654/245/2017, petenta S. G. a formulat contestaţie. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Suceava la data de 14 februarie 2018. La termenul din 2 aprilie 2018, judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei, faţă de dispoziţiile art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, cu modificările ulterioare, a apreciat că se impune reîntregirea completului de judecată cu doi judecători din lista de permanenţă de la data înregistrării contestaţiei la executare. După reîntregirea completului, instanţa a adus la cunoştinţă obiectul cauzei şi dispoziţiile la care a făcut referire în privinţa reîntregirii completului. Judecătorii care au reîntregit completul au apreciat că prezenta contestaţie trebuie soluţionată în complet de un singur judecător, întrucât normele procesual penale sunt de imediată aplicare şi nu pot fi completate în lipsa unor dispoziţii tranzitorii. Astfel, au menţionat că, potrivit dispoziţiilor art. 597 şi 601 din Codul de procedură penală, contestaţia se soluţionează de un singur judecător atât în primă instanţă, cât şi în calea de atac. În plus, s-a susţinut că o hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii nu poate adăuga la dispoziţiile unei legi organice. Faţă de cele expuse, ambii magistraţi s-au retras din completul de judecată. Prin Încheierea din 9 mai 2018 pronunţată în Dosarul nr. 3.654/245/2017, Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept: "Care este numărul de judecători ce intră în componenţa completului de judecată învestit cu soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei hotărâri date de către instanţa de apel într-o cauză având ca obiect contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din Codul de procedură penală şi care vizează o hotărâre ce a fost pronunţată potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală anterior" Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală, a dispus suspendarea judecăţii cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile. În esenţă, Curtea de Apel Suceava a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, având în vedere următoarele: - a fost învestită cu judecarea contestaţiei formulate de contestatoarea S. G. împotriva Sentinţei penale nr. 24 din 2 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 3.654/245/2017, şi, potrivit dispoziţiilor art. 551 şi 552 din Codul de procedură penală, hotărârea pronunţată în calea de atac a contestaţiei rămâne definitivă la data pronunţării acesteia, fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută la art. 475 din Codul de procedură penală referitoare la soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; – în speţă a fost identificată, din oficiu, o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, respectiv care este numărul de judecători care intră în componenţa completului de judecată învestit cu soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei hotărâri pronunţate de către instanţa de apel într-o cauză având ca obiect contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din Codul de procedură penală şi care vizează o hotărâre care a fost pronunţată potrivit dispoziţiilor din Codul de procedură penală anterior. Astfel, s-a apreciat că, deşi problema de drept necesar a fi clarificată vizează o dispoziţie procedural-penală, şi nu de drept material, aceasta are o influenţă directă asupra modalităţii de soluţionare a cauzei pe fond, prin prisma legalităţii soluţiei ce se va pronunţa, în sensul vizat de legala compunere a completului de judecată. Prin urmare, s-a considerat că prima condiţie impusă de art. 475 teza I din Codul de procedură penală este îndeplinită. - chestiunea de drept enunţată este nouă deoarece asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat nici printr-un recurs în interesul legii, nici printr-o hotărâre prealabilă, potrivit art. 474, respectiv art. 477 din Codul de procedură penală; – chestiunea de drept enunţată nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Punctele de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept au fost exprimate astfel: Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este admisibilă. Contestatoarea, deşi a fost legal citată, nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nici nu şi-a exprimat poziţia cu privire la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar potrivit art. 90 din Codul de procedură penală asistenţa juridică a acesteia nu este obligatorie. Punctul de vedere al completului de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Expunerea pe scurt a chestiunii de drept Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, contestaţia la executare se poate face când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare. Alin. 2 al aceluiaşi articol prevede, printre altele, că, în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, contestaţia se face la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. În situaţia în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispoziţiile art. 425^1 din Codul de procedură penală fiind aplicabile când legea nu prevede altfel. Contestaţia se depune la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, la instanţa care a pronunţat hotărârea care se atacă şi se motivează până la termenul stabilit pentru soluţionare, dispoziţiile art. 415 din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător. Potrivit alin. 5 al articolului anterior menţionat, contestaţia se soluţionează de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa superioară celei sesizate sau, după caz, de către instanţa superioară celei sesizate, respectiv de completul competent al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţă publică, cu participarea procurorului. În opinia instanţei, contrar poziţiei celorlalţi judecători chemaţi în cauză pentru întregirea completului (poziţie consemnată în Încheierea de şedinţă din data de 2 aprilie 2018), calea de atac exercitată de contestatoarea S. G. se soluţionează în complet de trei judecători. Astfel, s-a reţinut că scopul şi limitele contestaţiei la titlu se rezumă la lămurirea sau explicitarea necesară în legătură cu ceea ce s-a judecat şi se reflectă în dispozitivul titlului executoriu. Or, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a unei astfel de cereri, legea prevede în mod clar că este competentă să soluţioneze acest tip special de contestaţie instanţa care a pronunţat hotărârea atacată. În situaţia în care contestaţia la titlu are ca obiect decizia tribunalului pronunţată în apel de către un complet format din doi judecători, contestaţia se judecă în aceeaşi compunere a instanţei, iar nu de către un singur judecător. Potrivit dispoziţiilor art. 54 alin. (1^2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, contestaţiile împotriva hotărârilor pronunţate în cursul judecăţii în materie penală în primă instanţă de judecătorii şi tribunale se soluţionează în complet format dintr-un judecător. În opinia instanţei, însă, nu pot fi reţinute ca fiind aplicabile dispoziţiile mai sus menţionate, în speţă nefiind vorba despre soluţionarea unei cauze în primă instanţă. Din analiza de ansamblu a prevederilor care reglementează instituţia contestaţiei la titlu reiese că legiuitorul a înţeles să atribuie competenţa de soluţionare a acesteia instanţei care a pronunţat hotărârea atacată. În caz contrar, nu ar fi utilizat sintagma generică „contestaţia se face (...) la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută“. De asemenea, s-a apreciat că în sensul celor de mai sus sunt şi dispoziţiile art. 111 alin. (6) teza a II-a din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, cu modificările ulterioare, care prevăd că, în cazul contestaţiei la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din Codul de procedură penală, soluţionarea acesteia intră în competenţa completului care a soluţionat cauza, în timp ce în celelalte situaţii cauza se repartizează aleatoriu, în sistem informatic, între completurile care judecă în materie. În concluzie, s-a precizat că soluţionarea contestaţiei formulate împotriva unei hotărâri pronunţate de către instanţa de apel într-o cauză având ca obiect contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din Codul de procedură penală şi care vizează o hotărâre care a fost pronunţată potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală anterior ar trebui să se realizeze de un complet format din trei judecători. În plus, s-a subliniat că această compunere a completului se justifică şi prin raţiuni de simetrie juridică, având în vedere că după o analiză a cererii prin prisma limitelor legale referitoare la modalitatea în care hotărârea poate fi interpretată/lămurită, instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei va pronunţa o hotărâre ce va face corp comun cu hotărârea a cărei lămurire se solicită. III. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate: Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara, care, după caz, au făcut referire şi la punctele de vedere ale unora dintre instanţele arondate. Cu privire la admisibilitatea sesizării, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a apreciat că sesizarea nu vizează o veritabilă problemă de drept care să necesite o rezolvare de principiu dată de instanţa supremă, ci se solicită indicarea soluţiei ce trebuie adoptată în cauză cu privire la compunerea instanţei. Cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării s-au conturat următoarele opinii: 1. Contestaţia formulată împotriva unei hotărâri pronunţate într-o cauză având ca obiect contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din Codul de procedură penală şi care vizează o hotărâre pronunţată de către curtea de apel potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală anterior se soluţionează de acelaşi număr de judecători ca şi hotărârea definitivă contestată, respectiv în complet de trei judecători. În susţinerea acestei opinii s-a arătat că o contestaţie la executare nu reprezintă o cale de atac, ci o procedură jurisdicţională de rezolvare a anumitor situaţii privind executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. De asemenea, s-a precizat că nelămurirea reglementată de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din Codul de procedură penală vizează limitele în care hotărârea se execută, şi nu valabilitatea acesteia. Aşadar, s-a subliniat că hotărârea prin care se aduc lămuriri trebuie să fie pronunţată de acelaşi număr de judecători ca şi hotărârea definitivă contestată. Totodată, s-a menţionat că titlul reprezentat de o decizie pronunţată în calea ordinară a apelului nu poate fi lămurit decât printr-o hotărâre judecătorească de acelaşi tip, cu aceeaşi forţă juridică, pronunţată de instanţa care a pronunţat şi hotărârea a cărei lămurire se solicită. În plus, s-au invocat dispoziţiile art. 111 alin. (6) teza a II-a din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, cu modificările ulterioare, care prevăd în mod expres că soluţionarea contestaţiilor la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din Codul de procedură penală se realizează de completul care a pronunţat hotărârea a cărei lămurire se solicită. Mai mult, pentru similitudine de situaţie, s-a apreciat că trebuie avută în vedere şi Decizia nr. 2 din 2 februarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că „în urma desfiinţării deciziei date în recurs, în calea de atac a revizuirii reglementată în procedura prevăzută de art. 465 din Codul de procedură penală, în condiţiile în care cauza a parcurs trei grade de jurisdicţie (prima instanţă, apel şi recurs), în ultimă instanţă soluţionându-se recursul procurorului, calea de atac este recursul în forma şi reglementarea prevăzută de lege la data judecării recursului iniţial“. 2. Contestaţia formulată împotriva unei hotărâri pronunţate de către instanţa de apel într-o cauză având ca obiect contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din Codul de procedură penală şi care vizează o hotărâre pronunţată potrivit Codului de procedură penală anterior se soluţionează în complet format dintr-un singur judecător. S-a argumentat că, din prevederile art. 54 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (referitoare la compunerea completurilor de judecată în cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă) coroborate cu dispoziţiile art. 598 alin. (2) ultima teză din Codul de procedură penală (referitoare la cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel, competenţa revine instanţei de apel) rezultă că voinţa legiuitorului este clară în asimilarea unei astfel de situaţii unei judecăţi în fond. De asemenea, s-au avut în vedere şi dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, cu modificările ulterioare, conform cărora legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul acestei legi, coroborate cu prevederile art. 13 alin. (1) din Codul de procedură penală, referitoare la aplicarea legii procesuale penale în timp şi spaţiu, care statuează că „Legea procesuală penală se aplică în procesul penal actelor efectuate şi măsurilor dispuse, de la intrarea ei în vigoare şi până în momentul ieşirii din vigoare, cu excepţia situaţiilor prevăzute în dispoziţiile tranzitorii“. Or, din cuprinsul art. 4 şi următoarele din Legea nr. 255/2013, cu modificările ulterioare, nu rezultă dispoziţii tranzitorii referitoare la chestiunea de drept pusă în discuţie de Curtea de Apel Suceava. Aşadar, s-a subliniat că normele procesual penale sunt de imediată aplicare, iar contestaţia împotriva hotărârii pronunţate într-o cauză având ca obiect contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală este de competenţa unui complet compus dintr-un singur judecător. În acelaşi sens au fost menţionate şi dispoziţiile art. 8 din Legea 255/2013, cu modificările ulterioare, potrivit cărora „Hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora prevăzute de legea nouă“. 3. Contestaţia formulată împotriva unei hotărâri pronunţate de către instanţa de apel într-o cauză având ca obiect contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală şi care vizează o hotărâre pronunţată potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală anterior ar trebui soluţionată în complet format din doi judecători, întrucât dispoziţiile noului Cod de procedură penală nu mai reglementează completuri de recurs. 4. Numărul de judecători care intră în componenţa completului de judecată învestit cu soluţionarea unei căi de atac formulate împotriva unei hotărâri pronunţate de către instanţa de apel într-o cauză având ca obiect contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din Codul de procedură penală şi care vizează o hotărâre pronunţată potrivit Codului de procedură penală anterior este diferit, în funcţie de calificarea dată acelei căi de atac. Astfel, în situaţia în care respectiva cale de atac va fi calificată, potrivit noului Cod de procedură penală, contestaţie, completul de judecată va fi compus dintr-un singur judecător, iar în ipoteza în care va fi calificată recurs (având în vedere că vizează o hotărâre pronunţată potrivit Codului de procedură penală anterior) completul de judecată va fi compus din trei judecători. De asemenea, în situaţia în care va fi calificată apel [recurs ce va fi recalificat apel conform noului Cod de procedură penală potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 255/2013] completul de judecată va fi compus din doi judecători. IV. Examenul jurisprudenţei Instanţele la care au fost identificate hotărâri judecătoreşti în această materie sunt: Curtea de Apel Alba Iulia (Tribunalul Sibiu) şi Curtea de Apel Constanţa. Astfel, prin Decizia nr. 419/P din 11 aprilie 2017 pronunţată în Dosarul nr. 671/36/2016 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, contestaţia la executare formulată împotriva unei decizii pronunţate de aceeaşi instanţă în anul 2013 a fost soluţionată în complet de trei judecători. V. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Prin Decizia nr. 187 din 24 februarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată împotriva unei decizii pronunţate de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care s-a admis contestaţia la executare şi s-a lămurit dispozitivul unei hotărâri pronunţate de aceeaşi instanţă. În esenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că „Titlul reprezentat de o decizie pronunţată în calea ordinară a apelului nu poate fi lămurit decât printr-o hotărâre judecătorească de acelaşi tip, cu aceeaşi forţă juridică, pronunţată de instanţa ce a pronunţat şi hotărârea a cărei lămurire se solicită, sens în care sunt incidente dispoziţiile art. 598 alin. (2) din Codul de procedură penală care prevăd că (...) în cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Astfel, cum hotărârea judecătorească a cărei lămurire se solicită nu este supusă vreunei căi de atac, şi hotărârea pronunţată în contestaţia la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală este definitivă.“ Prin Decizia nr. 83 din 20 ianuarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a fost respinsă ca nefondată contestaţia formulată împotriva unei decizii prin care s-a respins contestaţia la executare formulată de condamnată. În ceea ce priveşte admisibilitatea căii de atac în raport cu dispoziţiile art. 597 alin. (7) din Codul de procedură penală, care prevăd că hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că, „în condiţiile în care dispoziţiile Codului de procedură penală anterior prevedeau posibilitatea atacării hotărârii cu privire la care s-a ivit nelămurirea cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, (...) este admisibilă calea de atac exercitată de contestatoare“. VI. Punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Prin Adresa nr. 472 din 15 iunie 2018, Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică a înaintat punctul de vedere asupra chestiunii de drept a cărei dezlegare s-a solicitat, apreciind, în esenţă, că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu este îndeplinită condiţia privind existenţa unei legături de dependenţă între lămurirea chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei, reglementată în dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală şi conturată în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. VII. Opinia specialiştilor consultaţi În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării. Singurul punct de vedere transmis a fost cel al doamnei prof. univ. dr. Ruxandra Răducanu, directorul Departamentului drept public şi ştiinţe administrative al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Craiova, care a precizat următoarele: Dispoziţiile art. 598 din Codul de procedură penală, deşi prevăd în mod generic noţiunea de „instanţă“, fac trimitere la întregul complet de judecată, format din acelaşi număr de judecători care au pronunţat şi hotărârea atacată. De asemenea, s-a apreciat că în sprijinul acestei afirmaţii sunt şi prevederile art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, cu modificările ulterioare, care impun judecătorilor din completul colegial care au pronunţat hotărârea să se reunească. Prin urmare, dacă prima contestaţie la executare prevăzută de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din Codul de procedură penală va fi soluţionată de completul care a pronunţat iniţial hotărârea, se impune ca şi calea de atac exercitată împotriva acestei soluţii să fie repartizată unui complet format în mod simetric din acelaşi număr de judecători. Totodată, s-a considerat că dispoziţiile art. 54 alin. (1^2) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt incidente, întrucât contestaţia nu este formulată împotriva unei hotărâri pronunţate în primă instanţă, ci vizează o hotărâre a unei instanţe de apel. Aşadar, s-a susţinut că respectiva contestaţie trebuie soluţionată de un număr egal de judecători prin prisma motivelor care pot fi invocate (lipsa de precizie a dispozitivului hotărârii, caracterul său echivoc, existenţa unei nelămuriri cu privire la perioada privării de libertate etc.), dar şi din raţiuni ce ţin de simetrie juridică şi de garantarea dreptului la un proces echitabil. VIII. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Prin Adresa nr. 1.494/C/1.444/III-5/2018 din 16 iulie 2018, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară - Serviciul judiciar penal a înaintat concluziile formulate de procuror asupra chestiunii de drept a cărei dezlegare s-a solicitat, comunicând totodată că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la această chestiune de drept. În concluziile formulate, procurorul a apreciat că sesizarea care face obiectul cauzei de faţă este inadmisibilă, nefiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. Astfel, s-a arătat că, în speţă, nu este îndeplinită condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei. În acest sens s-a menţionat că, potrivit jurisprudenţei constante a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, admisibilitatea sesizării este condiţionată, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât şi atunci când vizează o dispoziţie de drept procesual penal, de împrejurarea ca interpretarea dată de instanţa supremă să aibă consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. Prin urmare, între problema de drept a cărei lămurire se solicită şi soluţia dată asupra acţiunii penale şi/sau civile de către instanţa pe rolul căreia se află cauza în ultimul grad de jurisdicţie trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul că decizia instanţei supreme să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate o are în cadrul soluţionării pe fond a litigiului. Din această perspectivă, procurorul a apreciat că de lămurirea chestiunii de drept procesual penal ce face obiectul sesizării nu depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât aceasta este o chestiune prealabilă, incidentală judecării fondului, şi nu poate influenţa soluţia ce urmează a fi pronunţată pe fondul cauzei. Astfel, s-a menţionat că prin Încheierea de şedinţă din 12 iulie 2006 pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 838/2000 (menţinută prin Decizia penală nr. 502 din 9 octombrie 2006 a Curţii de Apel Suceava), care se bucură de autoritate de lucru judecat, a fost soluţionată o solicitare cu obiect similar formulată de contestatoarea S. G., respectiv a fost admisă cererea de înlăturare a omisiunii vădite strecurate în Sentinţa penală nr. 3.881 din 25 noiembrie 1997 a Judecătoriei Iaşi, au fost indicate actele ce urmează a fi anulate şi s-a menţionat expres în considerente motivul pentru care nu au fost anulate şi înscrisurile indicate de petentă. Aceeaşi cerere a fost reiterată de petentă într-un alt cadru procesual (care vizează faza de executare a unei hotărâri definitive), contestatoarea solicitând pe calea contestaţiei la executare anularea unor înscrisuri asupra cărora instanţa s-a pronunţat anterior printr-o hotărâre definitivă care se bucură de autoritate de lucru judecat. Pentru aceste considerente, Tribunalul Suceava, prin Sentinţa penală nr. 24 din 2 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.654/245/2017, a respins ca nefondată contestaţia la executare. Împotriva acestei hotărâri petenta a formulat contestaţia ce face obiectul cauzei în care a fost formulată chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită. Or, în opinia procurorului, oricare ar fi dezlegarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar da-o problemei de drept cu care a fost sesizată, aceasta nu va avea consecinţe juridice asupra fondului cauzei, neinfluenţând în niciun mod soluţia dată de instanţă contestaţiei la executare. IX. Dispoziţii legale incidente Codul de procedură penală "ART. 597 Procedura la instanţa de executare (1) Când rezolvarea situaţiilor reglementate în prezentul titlu este dată în competenţa instanţei de executare, preşedintele completului de judecată dispune citarea părţilor interesate şi, în cazurile prevăzute la art. 90, ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu. La judecarea cazurilor de întrerupere a executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă se citează şi administraţia penitenciarului în care execută pedeapsa condamnatul. (...) (3) Participarea procurorului este obligatorie. (4) După ascultarea concluziilor procurorului şi a părţilor, instanţa se pronunţă prin sentinţă. (5) Dispoziţiile cuprinse în titlul III al părţii speciale privind judecata care nu sunt contrare dispoziţiilor prezentului capitol se aplică în mod corespunzător. (6) Dispoziţiile alin. (1)-(5) se aplică şi în cazul în care rezolvarea uneia dintre situaţiile reglementate în prezentul titlu este dată în competenţa instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere. În acest caz, soluţia se comunică instanţei de executare. (7) Hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare. (8) Judecarea contestaţiei la hotărârea primei instanţe se face în şedinţă publică, cu citarea persoanei condamnate. Condamnatul aflat în stare de detenţie sau internat într-un centru educativ este adus la judecată. Participarea procurorului este obligatorie. Decizia instanţei prin care se soluţionează contestaţia este definitivă. Prevederile alin. (5) se aplică în mod corespunzător. ART. 598 Contestaţia la executare (1) Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei. (2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d), contestaţia se face, după caz, la instanţa prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. ART. 599 Rezolvarea contestaţiei la executare (1) Procedura de rezolvare a contestaţiei la executare este cea prevăzută la art. 597. (2) În cazul arătat la art. 598 alin. (1) lit. d), dacă din hotărârea pusă în executare nu rezultă datele şi situaţiile de existenţa cărora depinde soluţionarea contestaţiei, constatarea acestora se face de către instanţa competentă să judece contestaţia. (3) Cererea poate fi retrasă de condamnat sau de procuror, când este formulată de acesta. (4) După pronunţarea soluţiei definitive ca urmare a admiterii contestaţiei la executare, se face o nouă punere în executare conform procedurii prevăzute de prezentul titlu. (5) Cererile ulterioare de contestaţie la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări. ART. 425^1 Declararea şi soluţionarea contestaţiei (1) Calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel. (2) Pot face contestaţie procurorul şi subiecţii procesuali la care hotărârea atacată se referă, precum şi persoanele ale căror interese legitime au fost vătămate prin aceasta, în termen de 3 zile, care curge de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru celelalte persoane, dispoziţiile art. 411 alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător. (3) Contestaţia se depune la judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, la instanţa care a pronunţat hotărârea care se atacă şi se motivează până la termenul stabilit pentru soluţionare, dispoziţiile art. 415 aplicându-se în mod corespunzător. (4) La soluţionarea contestaţiei, dispoziţiile art. 416 şi art. 418 se aplică în mod corespunzător; în cadrul acestor limite, la soluţionarea contestaţiei împotriva încheierii privind o măsură preventivă se poate dispune o măsură mai puţin gravă decât cea solicitată sau decât cea dispusă prin încheierea contestată ori se pot modifica obligaţiile din conţinutul măsurii contestate. (5) Contestaţia se soluţionează de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, respectiv de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa superioară celei sesizate sau, după caz, de către instanţa superioară celei sesizate, respectiv de completul competent al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţă publică, cu participarea procurorului. (6) La soluţionarea contestaţiei se citează persoana care a făcut contestaţia, precum şi subiecţii procesuali la care hotărârea atacată se referă, dispoziţiile art. 90 şi art. 91 aplicându-se în mod corespunzător. (7) Contestaţia se soluţionează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac, putându-se pronunţa una dintre următoarele soluţii: 1. respingerea contestaţiei, cu menţinerea hotărârii atacate: a) când contestaţia este tardivă sau inadmisibilă; b) când contestaţia este nefondată; 2. admiterea contestaţiei şi: a) desfiinţarea hotărârii atacate şi soluţionarea cauzei; b) desfiinţarea hotărârii atacate şi dispunerea rejudecării cauzei de către judecătorul sau completul care a pronunţat-o, atunci când se constată că nu au fost respectate dispoziţiile privind citarea. Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor ART. XXIV (1) Hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul." [] Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale "ART. 3 Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi. ART. 9 (1) Sentinţele supuse căilor de atac ordinare potrivit legii vechi, cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi, sunt supuse apelului. Apelul se judecă de către instanţa competentă conform legii noi, potrivit regulilor prevăzute de aceeaşi lege. (2) Cererile de recurs împotriva sentinţelor prevăzute la alin. (1) depuse anterior intrării în vigoare a legii noi se vor considera cereri de apel. (...) ART. 10 (1) Apelurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală se soluţionează de către aceeaşi instanţă, potrivit dispoziţiilor din legea nouă privitoare la apel. (2) Recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor pentru care legea veche nu prevede calea de atac a apelului, se soluţionează de către aceeaşi instanţă, conform dispoziţiilor din legea nouă privitoare la apel. (3) Deciziile pronunţate în apelurile soluţionate potrivit alin. (1) şi (2) sunt definitive, în condiţiile art. 552 alin. (1) din Codul de procedură penală. (...) ART. 11 (1) Deciziile pronunţate în apel înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac prevăzute de legea anterioară nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse recursului în casaţie. (...) (5) Deciziile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală. ART. 12 (1) Recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. (...)" [] Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (varianta în vigoare la data sesizării) "ART. 54 (1^2) Contestaţiile împotriva hotărârilor pronunţate în cursul judecăţii în materie penală în primă instanţă de judecătorii şi tribunale se soluţionează în complet format dintr-un judecător. (2) Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel." [] Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară "ART. 54 (...) (1^1) Contestaţiile formulate împotriva hotărârilor pronunţate în materie penală de către judecătorii şi tribunale în cursul judecăţii în primă instanţă, de către judecătorii de drepturi şi libertăţi şi judecătorii de cameră preliminară de la aceste instanţe se soluţionează în complet format din 2 judecători. (1^2) *** Abrogat prin Legea nr. 207/2018 (2) Apelurile şi recursurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel." [] Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015 "Art. 111 (...) (6) Cererile de îndreptare a erorilor materiale şi cererile de completare sau lămurire a hotărârii se soluţionează de completul care a pronunţat hotărârea a cărei îndreptare ori lămurire se solicită. Aceeaşi rezolvare se va da şi contestaţiilor la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din Codul de procedură penală şi de art. 712 alin. (2) din Codul de procedură civilă. În cazul completelor colegiale, judecătorii care au pronunţat hotărârea se vor reuni chiar dacă nu mai fac parte, împreună, din acelaşi complet. Dacă la data apariţiei oricăreia dintre situaţiile menţionate numai unul sau unii dintre respectivii judecători îşi desfăşoară activitatea în cadrul secţiei, completul va fi întregit cu unul ori, după caz, 2 judecători din lista de permanenţă de la data înregistrării cererii de îndreptare a erorilor materiale sau a cererii de completare ori lămurire a hotărârii, respectiv a contestaţiei la executare." X. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării Opinia judecătorului-raportor este în sensul că sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava este inadmisibilă. Astfel, s-a apreciat că stabilirea „numărului de judecători care intră în componenţa completului de judecată învestit cu soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei hotărâri date de către instanţa de apel într-o cauză având ca obiect contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din Codul de procedură penală şi care vizează o hotărâre ce a fost pronunţată potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală anterior“ nu poate produce efecte asupra cauzei de faţă, întrucât hotărârea pronunţată de Tribunalul Suceava nu este supusă contestaţiei şi nici altei căi de atac. În esenţă, s-a subliniat că Sentinţa penală nr. 24 din 2 februarie 2018 a Tribunalului Suceava este o hotărâre pronunţată, în conformitate cu dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Codul de procedură penală, de instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută, ca instanţă de apel, şi nu o hotărâre în primă instanţă. Prin urmare, hotărârea Tribunalului Suceava nu este supusă contestaţiei, deoarece, conform art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres. De asemenea, s-a apreciat că nu se poate reţine incidenţa Deciziei nr. 2 din 2 februarie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 6.03.2015) - prin care s-a stabilit că „în urma desfiinţării deciziei date în recurs, în calea de atac a revizuirii reglementată în procedura prevăzută de art. 465 din Codul de procedură penală, în condiţiile în care cauza a parcurs trei grade de jurisdicţie (prima instanţă, apel şi recurs), în ultimă instanţă soluţionându-se recursul procurorului, calea de atac este recursul în forma şi reglementarea prevăzută de lege la data judecării recursului iniţial“ - deoarece contestaţia la executare nu constituie o cale de atac împotriva unei hotătrâri care să justifice asigurarea aceloraşi căi de atac prevăzute de lege la data judecării cauzei iniţial. În plus, s-a subliniat că, în cauză, titlul împotriva căruia s-a formulat contestaţia la executare, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, este reprezentat de Decizia penală nr. 1.078 din 4 decembrie 2000 a Tribunalului Suceava, care constituie o hotărâre pronunţată de către instanţa de apel şi care, la acea dată, era supusă recursului. Ulterior, regimul juridic al căilor de atac a fost modificat succesiv, ultimele modificări fiind aduse prin Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, cu modificările ulterioare. Acest din urmă act normativ nu a stabilit, ca situaţie tranzitorie, ipoteza din speţa de faţă, devenind astfel incidente dispoziţiile art. 3, potrivit cărora legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare. Prin urmare, cum, în prezent, hotărârea judecătorească a cărei lămurire se solicită nu mai este supusă vreunei căi de atac, hotărârea pronunţată de o instanţă de apel în baza art. 598 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Codul de procedură penală este de asemenea definitivă. Totodată, deşi, potrivit art. 408 alin. (1) din Codul de procedură penală, sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar în materia contestaţiei la executare se prevede în art. 597 alin. (4) că instanţa se pronunţă prin sentinţă, s-a apreciat că această hotărâre este de fapt o „decizie“ şi nu este supusă niciunei căi de atac, întrucât trebuie să urmeze acelaşi regim juridic, din punctul de vedere al caracterului definitiv, ca decizia instanţei de apel a cărei nelămurire se invocă. Prin urmare, dacă hotărârea instanţei de apel este definitivă, şi hotărârea pronunţată în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală de instanţa prevăzută la 598 alin. (2) din Codul de procedură penală este definitivă, aceasta nefiind supusă niciunei căi de atac (contestaţie sau apel). Pentru toate aceste motive, s-a apreciat că stabilirea compunerii completului de judecată, respectiv a numărului de judecători ce intră în componenţa acestuia nu are natura unei chestiuni de drept determinante, neputând produce efecte asupra modului de soluţionare pe fond a cauzei atâta vreme cât calea de atac exercitată este inadmisibilă. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. Astfel, în raport cu textul legal mai sus enunţat, se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor trei cerinţe: - existenţa unei chestiuni de drept care să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii; – soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării; – instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă. În cauză, se constată că, de principiu, prima şi a treia condiţie sunt îndeplinite în ceea ce priveşte sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava. În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală apreciază că aceasta nu este îndeplinită. Astfel, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a statuat că admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât şi atunci când priveşte o dispoziţie de drept procesual, de împrejurarea ca interpretarea dată de către instanţa supremă să aibă consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. Cu alte cuvinte, între problema de drept a cărei lămurire se cere şi soluţia dată asupra acţiunii penale şi/sau civile de către instanţa pe rolul căreia se află cauza în ultimul grad de jurisdicţie trebuie să existe o relaţie de dependenţă în sensul că decizia Înaltei Curţi pronunţată în procedura prevăzută de art. 476 şi art. 477 din Codul de procedură penală să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate o are în cadrul soluţionării pe fond a litigiului (Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014; Decizia nr. 17 din 1 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; Decizia nr. 24 din 6 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 11 noiembrie 2014; Decizia nr. 7 din 17 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 25 mai 2015; Decizia nr. 26 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 2 februarie 2016; Decizia nr. 28 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 9 decembrie 2015; Decizia nr. 1 din 25 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2017). De altfel, procedura reglementată în art. 475 din Codul de procedură penală priveşte exclusiv chestiunile de drept privind normele juridice pe care completul de judecată este chemat să le aplice în cauză, iar nu normele juridice care reglementează compunerea completului de judecată. Raportând aceste principii jurisprudenţiale la circumstanţele prezentei cauze, se constată că stabilirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe calea pronunţării unei hotărâri prealabile, a numărului de judecători care intră în componenţa completului de judecată nu produce consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei şi nu produce niciun efect concret asupra conţinutului hotărârii judecătoreşti, întrucât numărul de judecători din completul de judecată care pronunţă o soluţie nu poate influenţa substanţa soluţiei. În plus, aşa cum de altfel s-a reţinut şi în considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 17/2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 4 noiembrie 2016), natura căii de atac (recurs, apel sau contestaţie), deşi influenţează compunerea completului de judecată şi, în consecinţă, legalitatea hotărârii pronunţate în calea de atac, nu determină însă îndeplinirea condiţiei de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, întrucât nu conduce la stabilirea unei relaţii de dependenţă între problema de drept supusă discuţiei şi soluţia ce urmează a fi dată în calea de atac cu care instanţa respectivă este învestită. Aşadar, compunerea completului de judecată, respectiv stabilirea numărului de judecători care intră în componenţa completului de judecată, reprezintă o chestiune de drept care influenţează legalitatea hotărârii pronunţate în calea de atac, dar nu constituie, în acelaşi timp, o chestiune de drept de a cărei rezolvare depinde soluţia ce urmează a fi pronunţată în calea de atac. Prin urmare, deşi se constată îndeplinirea condiţiilor privind existenţa unei cauze pendinte, aflată în curs de judecată, sau chestiunea de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă, soluţionarea pe fond a cauzei nu depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării. În concluzie, sesizarea formulată de către Curtea de Apel Suceava nu îndeplineşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală şi, ca urmare, chestiunea de drept invocată nu poate primi o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de către Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 3.654/245/2017, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „Care este numărul de judecători ce intră în componenţa completului de judecată învestit cu soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei hotărâri date de către instanţa de apel într-o cauză având ca obiect contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din Codul de procedură penală şi care vizează o hotărâre ce a fost pronunţată potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală anterior“. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 septembrie 2018. PREŞEDINTELE CU DELEGAŢIE AL SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător MIRELA SORINA POPESCU Magistrat-asistent, Oana-Valentina Temerel ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
