Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 21/1/2020
┌────────────┬─────────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei │
│Daniel │penale a Înaltei Curţi de│
│Grădinaru │Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Leontina │- judecător la Secţia │
│Şerban │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Săndel │- judecător la Secţia │
│Lucian │penală │
│Macavei │ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Ana Hermina │- judecător la Secţia │
│Iancu │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Rodica Cosma│- judecător la Secţia │
│ │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Anca │- judecător la Secţia │
│Mădălina │penală │
│Alexandrescu│ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Simona │- judecător la Secţia │
│Cristina │penală │
│Neniţă │ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia │
│Valeria │penală │
│Lefterache │ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Lucia │- judecător la Secţia │
│Tatiana Rog │penală │
└────────────┴─────────────────────────┘
Pe rol se află pronunţarea în cauza având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 918/271/2019, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept: „dacă, în condiţiile art. 335 alin. (3) din Codul penal, acţiunea de încredinţare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa alcoolului trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge sau este suficient ca aceasta să aibă o îmbibaţie alcoolică, indiferent de gradul de alcoolemie“. Dezbaterile au avut loc în şedinţa din data de 28 aprilie 2020, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, domnul procuror Teodor Manea, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a amânat pronunţarea la data de 25 mai 2020, când a pronunţat prezenta decizie. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea de şedinţă din data de 10 decembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 918/271/2019 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a dispus, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: "dacă, în condiţiile art. 335 alin. (3) din Codul penal, acţiunea de încredinţare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa alcoolului trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge sau este suficient ca aceasta să aibă o îmbibaţie alcoolică, indiferent de gradul de alcoolemie" II. Expunerea succintă a cauzei La data de 10 decembrie 2019, învestită cu soluţionarea apelului declarat de reprezentantul Ministerului Public împotriva sentinţei penale pronunţate cu privire la inculpatul intimat A., trimis în judecată sub aspectul acuzaţiei săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal, şi la inculpatul intimat B., pentru comiterea infracţiunii de încredinţare a unui vehicul pentru a fi condus unei persoane aflate sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 335 alin. (3) teza ultimă din Codul penal, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a admis cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform dispoziţiilor art. 475 şi 476 din Codul de procedură penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul „dacă, în condiţiile art. 335 alin. (3) din Codul penal, acţiunea de încredinţare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa alcoolului trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge sau este suficient ca aceasta să aibă o îmbibaţie alcoolică, indiferent de gradul de alcoolemie“. În acest sens, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a constatat că judecătorul de fond a fost de părere că acţiunea de încredinţare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa alcoolului trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Atât timp cât cel care conduce autovehiculul nu comite infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (1) sau (2) din Codul penal ori de art. 336 din Codul penal, nu se poate reţine comiterea unei fapte tipice de către cel care i-a încredinţat vehiculul. Ministerul Public a apreciat că acţiunea de încredinţare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa alcoolului nu trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, fiind suficient ca aceasta să aibă o îmbibaţie alcoolică, indiferent de gradul de alcoolemie. S-a mai precizat că textul de incriminare, art. 335 alin. (3) din Codul penal, teza finală, are în vedere o stare de fapt preexistentă, ce constă în aceea că persoana căreia i se încredinţează autoturismul trebuie să se afle sub influenţa alcoolului, fără o altă precizare suplimentară privind nivelul alcoolemiei. III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a apreciat sesizarea admisibilă, având în vedere că instanţa supremă nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii asupra problemei de drept cu care este sesizată, a fost învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, iar lămurirea chestiunii de drept supuse dezbaterii este hotărâtoare asupra soluţiei pe fond a cauzei. Chestiunea de drept supusă dezbaterii a fundamentat soluţia primei instanţe privind pe inculpatul B. şi, în prezent, formează obiectul căii de atac exercitate de către Ministerul Public. Chestiunea de drept supusă analizei priveşte o chestiune nouă, care nu a primit o dezlegare jurisprudenţială până în prezent, în doctrină şi în mediul juridic coexistând puncte de vedere diferite cu privire la interesul incriminării infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (3) din Codul penal, în sensul că acţiunea de încredinţare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa alcoolului trebuie să vizeze fie o persoană care să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, fie o persoană care are o îmbibaţie alcoolică, indiferent de gradul de alcoolemie. Motivat de împrejurarea că problema de drept ce se cere a fi dezlegată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie priveşte chiar obiectul apelului formulat în cauză şi de scopul de a evita o incompatibilitate considerată evidentă în situaţia în care s-ar exprima un punct de vedere în cauză, membrii completului de apel nu şi-au spus părerea cu privire la problema de drept supusă analizei. IV. Punctele de vedere ale procurorului şi părţii asupra chestiunii de drept supuse dezlegării Opinia reprezentantului Ministerului Public a fost în sensul că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este admisibilă, în jurisprudenţă nefiind identificate soluţii de trimitere în judecată în această materie. S-a făcut precizarea că subzistă incertitudini cu privire la înţelesul sintagmei „persoană aflată sub influenţa alcoolului“. Opiniile apărătorilor inculpaţilor au fost în sensul că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, respectiv, că este lăsată la aprecierea instanţei cererea Parchetului. În prima opinie s-a apreciat că împrejurarea potrivit căreia nu există jurisprudenţă în această materie nu constituie un motiv pentru admisibilitatea unei cereri privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile în care dispoziţiile art. 335 alin. (3) teza ultimă din Codul penal sunt clare şi neechivoce, detaliindu-se ce înseamnă ca o persoană să fie sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv se face referire la faptul că este vorba despre o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. V. Dispoziţii legale incidente Art. 335 din Codul penal - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere: "(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.(2) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana care încredinţează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că se află în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) sau sub influenţa alcoolului ori a unor substanţe psihoactive." VI. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 564 din 18 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 28 ianuarie 2019, Curtea Constituţională a reţinut că denumirea marginală a articolului 336 din Codul penal este „Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe“, legiuitorul folosind în acest caz sintagma „influenţa alcoolului“. Plecând de la aceste premise, Curtea a mai reţinut că, potrivit art. 47 alin. (5) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „La coduri şi la legi de mare întindere, articolele vor fi prevăzute cu denumiri marginale, exprimând sintetic obiectul lor; acestea nu au semnificaţie proprie în conţinutul reglementării“. Cu alte cuvinte, denumirea marginală a unui articol este folosită de către legiuitor în scopul unei mai bune sistematizări a actului normativ respectiv, aceasta neproducând efecte juridice. Astfel, Curtea a constatat că nu se poate face o eventuală corelaţie între sintagma „sub influenţa băuturilor alcoolice“, din cuprinsul art. 196 alin. (1) din Codul penal, şi sintagma „sub influenţa alcoolului“, conţinută în denumirea marginală a art. 336 din acelaşi act normativ. În al treilea rând, Curtea a arătat că sintagmele „sub influenţa băuturilor alcoolice“ şi „îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge“ sunt utilizate de către legiuitor în conţinutul mai multor acte normative. Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 191/2003 privind infracţiunile la regimul transportului naval, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 16 mai 2003, „Exercitarea atribuţiilor de serviciu sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe interzise de autoritatea de reglementare constituie infracţiune şi se pedepseşte cu amendă“. Totodată, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, „Este considerată sub influenţa băuturilor alcoolice persoana care are o îmbibaţie alcoolică în sânge de până la 0,80 g/l alcool pur în sânge“. De asemenea, potrivit art. 93 alin. (1) lit. j) din Codul aerian civil, „Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să constituie infracţiuni, următoarele fapte: (...) efectuarea serviciului de către personalul aeronautic civil sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe interzise de autoritatea de reglementare. Se consideră sub influenţa băuturilor alcoolice personalul care are o îmbibaţie alcoolică în sânge de până la 0,8‰“. Din analiza celor două dispoziţii reţinem că sintagmele „sub influenţa băuturilor alcoolice“ şi „îmbibaţie alcoolică în sânge de până la 0,8 g/l“ sunt utilizate de legiuitor în corelaţie atât în definirea infracţiunii [art. 4 alin. (1) din Legea nr. 191/2003], cât şi în definirea contravenţiei [art. 93 alin. (1) lit. j) din Codul aerian civil]. Cu alte cuvinte, aflarea unei persoane sub influenţa băuturilor alcoolice nu presupune, în mod necesar şi exclusiv, existenţa unei alcoolemii mai mari de 0,8 g/l. Astfel, influenţa băuturilor alcoolice se poate manifesta atât în ceea ce priveşte îmbibaţia alcoolică de până la 0,8 g/l, cât şi la cea de peste 0,8 g/l. În ceea ce priveşte dispoziţiile criticate, Curtea a mai arătat că legiuitorul nu a precizat dacă în cazul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă trebuie să se constate existenţa unei alcoolemii mai mari de 0,8 g/l. În acest context, se observă că, potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, atunci când legiuitorul nu face el singur distincţia între anumite elemente avute în vedere în momentul legiferării, interpretul nu poate realiza această distincţie (în acelaşi sens, Decizia nr. 355 din 4 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2007; Decizia nr. 305 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 29 iunie 2016). Principiul anterior menţionat este aplicabil indiferent de caracterul normei supuse interpretării sau de materia în care aceasta a fost adoptată. În acest sens, în practica judiciară s-a reţinut că „acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă (...), chiar dacă este în discuţie o zonă normativă specială (...). Astfel (...), formulării generale a textului îi corespunde o aplicare în aceeaşi măsură generală, neputând fi introduse distincţii dacă legea nu le încorporează“ (Decizia nr. 10 din 18 iunie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 19 iulie 2012). Din examinarea dispoziţiilor art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal reiese că legiuitorul a înţeles să incrimineze fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice fără a face vreo referire la o limită a îmbibaţiei alcoolice. Din această perspectivă, Curtea a constatat că atât timp cât legiuitorul nu a prevăzut vreo distincţie în cuprinsul art. 196 alin. (1) din Codul penal, nici interpretul nu poate realiza această distincţie, în sensul coroborării acestor dispoziţii cu cele ale art. 336 din acelaşi act normativ. Mai mult, Curtea a reţinut că infracţiunile prevăzute în dispoziţiile art. 196 alin. (1) din Codul penal şi art. 336 alin. (1) din acelaşi act normativ au un obiect juridic diferit. Astfel, în timp ce, în cazul infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzute de art. 196 alin. (1) din Codul penal, obiectul juridic constă în relaţiile sociale referitoare la dreptul persoanei la integritate corporală şi sănătate, în ipoteza infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la protecţia siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, ale căror existenţă şi desfăşurare normale sunt condiţionate de interzicerea conducerii vehiculului sub influenţa băuturilor alcoolice peste o anumită limită sau sub influenţa unor substanţe psihoactive. Curtea a constatat că dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal sunt aplicabile numai în ipoteza conducerii vehiculelor pe drumurile publice, în timp ce norma de incriminare cuprinsă în art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal nu este limitată la vătămările corporale produse prin accidentele de circulaţie ale conducătorilor de vehicule pe drumurile publice. VII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Prin Decizia nr. 8 din 23 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 28 iunie 2018, s-a stabilit că: „În interpretarea dispoziţiilor art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal, care incriminează fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, existenţa infracţiunii de vătămare corporală din culpă nu este condiţionată de o anumită limită a îmbibaţiei alcoolice.“ VIII. Opiniile instanţelor judecătoreşti Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Ploieşti, Oradea, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara. În urma consultării judecătorilor instanţelor menţionate s-au exprimat două opinii: 1. La nivelul Secţiei I penale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în majoritate, s-a opinat în sensul că elementul de tipicitate al infracţiunii incriminate de art. 335 alin. (3) din Codul penal presupune că acţiunea de încredinţare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa alcoolului trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l pur în sânge. Opinia majoritară a judecătorilor din cadrul Secţiei penale şi pentru cauze cu minori a Curţii de Apel Galaţi, opinia unanimă a judecătorilor Secţiei penale şi pentru cauze cu minori şi de familie din cadrul curţilor de apel Târgu Mureş şi Piteşti, opinia majoritară a Secţiei penale şi pentru cauze cu minori a Curţii de Apel Iaşi, a Judecătoriei Şimleu Silvaniei, a unei părţi dintre judecătorii Secţiei penale şi pentru cauze cu minori a Curţii de Apel Oradea, a judecătoriilor Oneşti, Reşiţa, Lugoj, Pătârlagele şi Buzău, a Tribunalului Timiş şi a unei părţi dintre judecătorii Judecătoriei Caransebeş a fost exprimată în acelaşi sens. 2. Opinia majoritară exprimată de judecătorii din cadrul Curţii de Apel Suceava şi Judecătoriei Brăila este în sensul că acţiunea de încredinţare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa alcoolului nu trebuie să vizeze o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, ci este suficient ca aceasta să aibă o îmbibaţie alcoolică, indiferent de gradul de alcoolemie. Curtea de Apel Alba Iulia nu a exprimat o opinie, însă a înaintat copia Sentinţei penale nr. 352 din 12 iunie 2019 pronunţate de Judecătoria Alba Iulia, din care rezultă punctul de vedere exprimat anterior. În cadrul Secţiei a II-a penale a Curţii de Apel Bucureşti, opinia majoritară a fost în acelaşi sens, fiind invocate următoarele argumente: gravitatea faptei; absenţa unei distincţii în cuprinsul textului incriminator şi Decizia nr. 8/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală cu privire la interpretarea sintagmei „sub influenţa băuturilor alcoolice“. În urma consultării judecătorilor din cadrul Secţiei penale şi de minori a Curţii de Apel Cluj nu s-a exprimat o opinie, dar s-au înaintat xerocopii de pe deciziile penale nr. 1.269/A din 22 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.644/309/2014, şi nr. 394/A din 14 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.114/309/2015. În urma consultării magistraţilor Secţiei penale a Curţii de Apel Braşov, în unanimitate, s-a apreciat că, pentru a reţine dispoziţiile art. 335 alin. (3) din Codul penal, nu interesează valoarea alcoolemiei persoanei căreia îi este încredinţat autoturismul spre a fi condus pe drumurile publice, atât timp cât este probat că cel care a încredinţat autovehiculul cunoştea starea de ebrietate a conducătorului auto, respectiv că acesta se afla „sub influenţa alcoolului“. În acelaşi sens au apreciat că trebuie interpretate dispoziţiile art. 335 alin. (3) din Codul penal şi următoarele instanţe: curţile de apel Oradea, Bacău, Timişoara şi Ploieşti, tribunalele Iaşi, Bacău (în majoritate) şi Caraş-Severin, judecătoriile Bistriţa, Baia Mare, Carei, Negreşti-Oaş, Hârlău, Roman, Târgovişte şi Vaslui. Judecătoria Dej a precizat că are argumente în favoarea ambelor soluţii. IX. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat sesizarea admisibilă, întrucât solicitarea aparţine unei instanţe învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, chestiunea de drept ce face obiectul sesizării vizează un element de care depinde soluţionarea în fond a cauzei, asupra căreia instanţa supremă nu s-a pronunţat anterior printr-o hotărâre prealabilă sau recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Referitor la fondul chestiunii prealabile, reprezentantul Ministerului Public a menţionat că sunt pe deplin valabile considerentele inserate în Decizia nr. 8/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Sintagma utilizată de legiuitor în textul art. 335 alin. (3) din Codul penal este: „sub influenţa alcoolului ori a unor substanţe psihoactive“, formulare de la care nu se poate trage concluzia că se face referire strict la condiţiile de incriminare cuprinse în art. 336 din Codul penal, deoarece denumirea marginală a normei nu este cea utilizată în cuprinsul art. 335 alin. (3) din Codul penal, ci „Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe“, iar în textul art. 336 alin. (1) din Codul penal legiuitorul face vorbire despre „Conducerea (...) de către o persoană care (...) are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge“, şi nu despre o persoană care se află sub influenţa alcoolului. În acest context, nu există niciun temei, nici măcar terminologic, care să conducă la concluzia că incidenţa infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (3) din Codul penal, prin care este sancţionat cel care încredinţează un vehicul, este condiţionată de pragul impus la art. 336 alin. (1) din Codul penal, pentru fapta persoanei care conduce vehiculul pe drumurile publice. În consecinţă, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, s-a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să dea următoarea dezlegare chestiunii de drept cu judecata căreia a fost învestită: „În condiţiile art. 335 alin. (3) din Codul penal, acţiunea de încredinţare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice trebuie să vizeze o persoană despre care autorul ştia că se află sub influenţa alcoolului, indiferent de gradul de alcoolemie al acesteia“. X. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost în sensul că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat printr-o hotărâre prealabilă asupra chestiunii de drept ridicate de către instanţa de trimitere, în accepţiunea conferită acestei condiţii de admisibilitate în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, referitoare la dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală. XI. Punctul de vedere al specialiştilor cu privire la problema de drept supusă dezlegării În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti recunoscuţi cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării. Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Drept, Centrul de Cercetări în Ştiinţe Penale a dat curs solicitării, apreciind că sesizarea Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori se impune a fi respinsă ca inadmisibilă, dat fiind faptul că lipsa de previzibilitate a normei constatată de către instanţa de apel poate fi tranşată doar de către Curtea Constituţională, printr-o eventuală constatare a neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale cuprinse în art. 335 alin. (3) din Codul penal. Pe fondul sesizării, s-a opinat în sensul că acţiunea de încredinţare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa alcoolului trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. A fost înaintată la dosar şi opinia domnului profesor universitar doctor din cadrul Departamentului de Drept penal al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, Valerian Cioclei, care a concluzionat în sensul că infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (3) teza finală din Codul penal există numai în ipoteza în care persoana căreia i se încredinţează vehiculul „are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge“, aşa cum prevede art. 336 alin. (1) din Codul penal. XII. Jurisprudenţa C.E.D.O. În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului nu au fost identificate decizii relevante asupra problemei de drept analizate. XIII. Opinia judecătorului-raportor Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul admiterii sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 918/271/2019 şi statuării că, în interpretarea dispoziţiilor art. 335 alin. (3) din Codul penal, care incriminează fapta unei persoane de a încredinţa un vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa alcoolului, existenţa infracţiunii nu este condiţionată de o anumită limită a îmbibaţiei alcoolice. XIV. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie XIV.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea curţilor de apel sau a tribunalelor, învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu respectivei probleme de drept. Faţă de cele arătate rezultă că, pentru a fi admisibilă sesizarea în baza dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, respectiv existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute expres de articolul anterior menţionat, soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii. Or, în speţă, se constată că este îndeplinită condiţia privind existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori fiind învestită, în Dosarul nr. 918/271/2019, cu soluţionarea apelului declarat de Ministerul Public. De asemenea, rezolvarea dată chestiunii de drept ce face obiectul trimiterii preliminare este susceptibilă a avea consecinţe juridice directe asupra modului de soluţionare a fondului cauzei. Deopotrivă, problema de drept nu a fost dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti şi nu face, în prezent, obiectul unui recurs în interesul legii. Prin urmare, în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 335 alin. (3) din Codul penal. XIV.2. Privitor la fondul chestiunii de drept Prealabil, trebuie subliniat că problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări o constituie chestiunea dacă sintagma „sub influenţa alcoolului“, folosită de legiuitor în cuprinsul art. 335 alin. (3) din Codul penal, este echivalentă cu sintagma „sub influenţa băuturilor alcoolice“, cuprinsă în dispoziţiile art. 196 alin. (1) din Codul penal ori trebuie să ne raportăm în stabilirea înţelesului acesteia la aceea din cuprinsul art. 336 din Codul penal, respectiv „sub influenţa alcoolului“. Completul învestit consideră că sintagmele „sub influenţa băuturilor alcoolice“, utilizată în dispoziţiile art. 196 alin. (1) din Codul penal, şi „sub influenţa alcoolului“, utilizată în art. 335 alin. (3) din Codul penal (ce face obiectul prezentei sesizări), nu sunt echivalente. Pentru a ajunge la această concluzie, trebuie avut în vedere că cele două infracţiuni au un obiect juridic diferit. Astfel, în timp ce, în cazul infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzute de art. 196 alin. (1) din Codul penal, obiectul juridic constă în relaţiile sociale referitoare la dreptul persoanei la integritate corporală şi sănătate, în ipoteza infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la protecţia siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, ale căror existenţă şi desfăşurare normale sunt condiţionate de interzicerea conducerii vehiculului sub influenţa băuturilor alcoolice peste o anumită limită sau sub influenţa unor substanţe psihoactive. Pe de altă parte, aflarea unei persoane sub influenţa băuturilor alcoolice nu presupune, în mod necesar şi exclusiv, ca aceasta să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, această valoare putând fi chiar mai mică. De altfel, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală nr. 8/2018 s-a statuat că, în interpretarea dispoziţiilor art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal, care incriminează fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, existenţa infracţiunii de vătămare corporală din culpă nu este condiţionată de o anumită limită a îmbibaţiei alcoolice. Totodată, prin Decizia nr. 564/2018, Curtea Constituţională, sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 196 alin. (1) din Codul penal, a reţinut că aflarea unei persoane sub influenţa băuturilor alcoolice nu presupune, în mod necesar şi exclusiv, existenţa unei alcoolemii mai mari de 0,80 g/l. Astfel, influenţa băuturilor alcoolice se poate manifesta atât în ceea ce priveşte îmbibaţia alcoolică de până la 0,80 g/l, cât şi la cea de peste 0,80 g/l. De asemenea, a reţinut că, în ceea ce priveşte dispoziţiile criticate, legiuitorul nu a precizat dacă în cazul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă trebuie să se constate existenţa unei alcoolemii mai mari de 0,80 g/l. În acest context, s-a constatat că, potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, atunci când legiuitorul nu face el singur distincţia între anumite elemente avute în vedere în momentul legiferării, interpretul nu poate realiza această distincţie (în acelaşi sens, Decizia nr. 355 din 4 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2007; Decizia nr. 305 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 29 iunie 2016). Principiul anterior menţionat este aplicabil indiferent de caracterul normei supuse interpretării sau de materia în care aceasta a fost adoptată. În acest sens, în practica judiciară s-a reţinut că „acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă (...), chiar dacă este în discuţie o zonă normativă specială (...). Astfel (...), formulării generale a textului îi corespunde o aplicare în aceeaşi măsură generală, neputând fi introduse distincţii dacă legea nu le încorporează.“ (Decizia nr. 10 din 18 iunie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 19 iulie 2012). Din examinarea dispoziţiilor art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal reiese că legiuitorul a înţeles să incrimineze fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice fără a face vreo referire la o limită a îmbibaţiei alcoolice. Din această perspectivă, Curtea Constituţională a constatat, prin decizia menţionată mai sus, că atât timp cât legiuitorul nu a prevăzut vreo distincţie în cuprinsul art. 196 alin. (1) din Codul penal, nici interpretul nu poate realiza această distincţie, în sensul coroborării acestor dispoziţii cu cele ale art. 336 din acelaşi cod. În esenţă, Curtea Constituţională a constatat că denumirea marginală a articolului 336 din Codul penal este „Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe“, legiuitorul folosind în acest caz sintagma „influenţa alcoolului“. Totodată, a reţinut că, potrivit art. 47 alin. (5) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „La coduri şi la legi de mare întindere, articolele vor fi prevăzute cu denumiri marginale, exprimând sintetic obiectul lor; acestea nu au semnificaţie proprie în conţinutul reglementării“. Cu alte cuvinte, denumirea marginală a unui articol este folosită de către legiuitor în scopul unei mai bune sistematizări a actului normativ respectiv, aceasta neproducând efecte juridice. Astfel, Curtea a concluzionat că nu se poate face o eventuală corelaţie între sintagma „sub influenţa băuturilor alcoolice“, din cuprinsul art. 196 alin. (1) din Codul penal şi sintagma „sub influenţa alcoolului“, conţinută în denumirea marginală a art. 336 din acelaşi act normativ. Un alt argument reţinut este acela că dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal sunt aplicabile numai în ipoteza conducerii vehiculelor pe drumurile publice, în timp ce norma de incriminare cuprinsă în art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal nu este limitată la vătămările corporale produse prin accidentele de circulaţie ale conducătorilor de vehicule pe drumurile publice. În plus, trebuie subliniat şi că în art. 196 din Codul penal legiuitorul foloseşte expresia „sub influenţa băuturilor alcoolice“, în timp ce în art. 335 din Codul penal, ca şi în art. 336 din Codul penal, legiuitorul foloseşte expresia „sub influenţa alcoolului“. Aceste expresii, care nu sunt identice, nu sunt folosite întâmplător. În dispoziţiile art. 196 din Codul penal, legiuitorul preia expresia care se referă la fapta ce constituie contravenţie, nu pe cea care se referă la infracţiune. În acest sens, este de observat că în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, contravenţia prevăzută la art. 102 alin. (3) lit. a) se referă la: „conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune“. Astfel, rezultă că atunci când foloseşte expresia sub influenţa băuturilor alcoolice, legiuitorul se referă la fapta ce constituie contravenţie (o îmbibaţie alcoolică sub 0,80 g/l alcool pur), iar atunci când foloseşte expresia „sub influenţa alcoolului“ se referă la fapta ce constituie infracţiune (o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge). Prin urmare, sintagma „sub influenţa alcoolului“ folosită de legiuitor în art. 335 alin. (3) teza finală din Codul penal face trimitere la infracţiunea prevăzută de art. 336 din Codul penal, respectiv la condiţia ca îmbibaţia alcoolică a conducătorului auto să depăşească 0,8 g/l alcool pur în sânge. În final, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni drept în materie penală mai reţine că, în situaţia în care s-ar considera că săvârşeşte infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (3) din Codul penal, cel care încredinţează un vehicul unei persoane care se află sub influenţa băuturilor alcoolice, indiferent de valoarea alcoolemiei persoanei care conduce vehiculul, s-ar putea ajunge la situaţia absurdă ca cel care conduce vehiculul să nu răspundă penal, fapta săvârşită nefiind infracţiune (în situaţia în care valoarea alcoolemiei se situa sub limita de 0,80 g/l), iar cel care a încredinţat vehiculul să răspundă penal. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 918/271/2019, urmând a stabili că, în interpretarea dispoziţiilor art. 335 alin. (3) din Codul penal, care incriminează fapta unei persoane de a încredinţa un vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa alcoolului, trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 918/271/2019, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „dacă, în condiţiile art. 335 alin. (3) din Codul penal, acţiunea de încredinţare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa alcoolului trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge sau este suficient ca aceasta să aibă o îmbibaţie alcoolică, indiferent de gradul de alcoolemie“. Stabileşte că, în interpretarea dispoziţiilor art. 335 alin. (3) din Codul penal, care incriminează fapta unei persoane de a încredinţa un vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa alcoolului, acestea trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 mai 2020. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător DANIEL GRĂDINARU Magistrat-asistent, Monica Eugenia Ungureanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
