Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, precum şi ale art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, excepţie ridicată de Dumitru Marcel Bujor în Dosarul nr. 2.693/2/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.425D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Dosarul se află la al doilea termen de judecată, fiind amânat la cererea autorului excepţiei în vederea pregătirii apărării. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată. Excepţia priveşte, în opinia sa, interpretarea şi aplicarea normelor criticate la situaţia particulară a autorului excepţiei, şi anume deţinerea calităţii de administrator neremunerat într-o societate care avea activitatea suspendată. În subsidiar, se arată că excepţia este neîntemeiată pentru aceleaşi considerente care au stat la baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 97 din 7 martie 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 30 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.693/2/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, precum şi ale art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Excepţia a fost invocată de Dumitru Marcel Bujor într-o cauză având ca obiect recursul împotriva sentinţei civile prin care s-a respins acţiunea autorului având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. 10.438/G/II/12 martie 2014 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul arată, în esenţă, că legiuitorul a stabilit incompatibilitatea calităţii de senator cu funcţiile enumerate în textele de lege criticate, funcţii remunerate ce presupun un interes pecuniar, adică economic. La momentul adoptării textelor de lege, intenţia legiuitorului a fost aceea de a stabili incompatibilitatea în cazul în care persoana exercită funcţia la o societate care îşi desfăşoară activitatea şi obţine venituri, iar nu la o societate inactivă. 6. Autorul arată că, în practică, atunci când se pronunţă asupra cazului de incompatibilitate, judecătorii interpretează legea astfel: în sensul în care calitatea de senator este incompatibilă cu funcţia de administrator la o societate, fără a face o analiză în fond a cauzei deduse judecăţii. De asemenea, se susţine că legiuitorul utilizează două noţiuni, noţiunea de „calitate“ şi pe aceea de „funcţie“. Diferenţa dintre aceste noţiuni este că funcţia se referă la o activitate prestată în mod regulat şi organizat într-o instituţie, în schimbul unui salariu, dar şi la un grad pe care îl deţine cineva într-o ierarhie administrativă. Pe de altă parte, noţiunea de „calitate“ vizează o poziţie, situaţie, un titlu care conferă un drept. Cele două noţiuni nu sunt sinonime şi nu se pot substitui, astfel că este necesar să fie clar definite atât ele, cât şi scopul pentru care au fost reglementate. 7. Autorul mai arată că, pentru a nu se interpreta în mod arbitrar de către instanţe şi pentru ca destinatarii legii să poată înţelege ce anume presupune funcţia de administrator, este necesar să existe o reglementare unitară a textelor de lege şi o claritate şi previzibilitate a acestora. Totodată, face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii, arătând că textele de lege criticate sunt redactate fără a se respecta cerinţele art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ceea ce duce la încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. O atare conduită pune serioase semne de întrebare cu privire la securitatea raporturilor juridice, întrucât echivalează cu posibilitatea autorităţilor publice de a ocoli cadrul legal oricând şi în orice condiţii. De altfel, principiul supremaţiei Constituţiei şi principiul legalităţii sunt de esenţa cerinţelor statului de drept în sensul sintagmei cuprinse în art. 16 alin. (2), potrivit căreia „Nimeni nu este mai presus de lege“. 8. Autorul face referire şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a stabilit că principiul securităţii raporturilor juridice decurge implicit din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi constituie unul dintre principiile statului de drept. În acest sens invocă hotărârile din 6 decembrie 2007, 2 iulie 2009, 2 noiembrie 2010, 20 octombrie 2011 şi din 16 iulie 2013, pronunţate în cauzele Beian împotriva României (paragraful 39), Iordan Iordanov şi alţii împotriva Bulgariei (paragraful 47), Ştefănică şi alţii împotriva României (paragraful 31), Nejdet Sahin şi Perihan Sahin împotriva Turciei (paragraful 56) şi Remuszko împotriva Poloniei (paragraful 92). De asemenea, când statul adoptă o soluţie, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate şi coerenţă, pentru a evita, pe cât este posibil, insecuritatea juridică şi incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de către măsurile de aplicare a acestei soluţii (a se vedea în acest sens Cauza Beian împotriva României, paragraful 33). 9. Totodată, se arată că prin dispoziţiile Legii nr. 24/2000 legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care ţine cont de principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesare. Aşa fiind, arată autorul excepţiei, nerespectarea normelor de tehnică legislativă determină apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii. 10. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 81 din 27 februarie 2013, nr. 345 din 7 mai 2015 şi nr. 869 din 10 decembrie 2015. 13. Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere în sensul constituţionalităţii textelor de lege criticate, arătând că incompatibilităţile au menirea de a asigura transparenţa funcţiei publice, constituind un important instrument de prevenire a corupţiei şi o garanţie a exercitării cu imparţialitate a funcţiei publice. De asemenea, incompatibilitatea funcţiei de deputat sau senator cu anumite funcţii private nu este o condiţie de eligibilitate şi înlăturarea ei depinde de voinţa celui ales, care poate opta pentru una dintre cele două calităţi. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, precum şi ale art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 87/2017 pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 2 mai 2017. Textele de lege criticate au următorul conţinut: - Art. 16 alin. (2) lit. a): „Calitatea de deputat sau de senator este, de asemenea, incompatibilă cu: a) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare/reasigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice.“ – Art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003: „(1) Calitatea de deputat şi senator este, de asemenea, incompatibilă cu: a) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice.“ 17. Curtea observă că prin articolul unic pct. 1 din Legea nr. 87/2017 pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei au fost modificate atât prima teză a art. 82, cât şi litera a) din acest articol, care nu mai păstrează soluţia legislativă iniţială. Prin urmare, obiectul excepţiei îl constituie prevederile art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 87/2017 pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. 18. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi din Constituţie. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile legale criticate stabilesc în mod clar, precis şi previzibil incompatibilităţi specifice calităţii de deputat sau senator, dând expresie voinţei legiuitorului, al cărui scop este acela de a asigura exercitarea funcţiei de demnitate publică în condiţii de integritate şi transparenţă decizională. Textele de lege criticate sunt adecvate scopului urmărit, deoarece excluderea de la practicarea unei activităţi comerciale în calitate de administrator al unei societăţi constituie un mijloc apt să impună transparenţă şi obiectivitate crescute cu privire la exercitarea funcţiei de senator. În ceea ce priveşte caracterul necesar al măsurii, Curtea observă că acesta este justificat, deoarece funcţia de senator presupune apartenenţa la autoritatea legiuitoare care adoptă actele normative aplicabile societăţilor (a se vedea, ad similis, cele reţinute prin Decizia nr. 420 din 21 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 950 din 9 noiembrie 2018, paragraful 32). 20. Prin urmare, Curtea constată că instituirea prin textele de lege criticate a incompatibilităţii menţionate este o opţiune a legiuitorului şi se circumscrie scopului legii de înlăturare a cauzelor şi a condiţiilor care determină corupţia, astfel încât funcţia de administrator la societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990 să nu constituie un factor generator de corupţie, în cazul persoanelor care au calitatea de deputat sau senator (a se vedea, ad similis, cele reţinute prin Decizia nr. 345 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 7 august 2015, paragraful 21). 21. În jurisprudenţa sa, Curtea a observat că stabilirea în concret a stării de incompatibilitate revine instanţei judecătoreşti, care, cu prilejul soluţionării acţiunii formulate împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, analizează particularităţile fiecărei speţe, în lumina dispoziţiilor legale incidente în materie, astfel încât soluţia pronunţată să corespundă scopului legii de asigurare a imparţialităţii şi de protejare a interesului social (a se vedea în acest sens Decizia nr. 167 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 12 iunie 2015, paragraful 27, Decizia nr. 114 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 13 mai 2016, paragraful 21, Decizia nr. 774 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 16 martie 2017, paragraful 27, şi Decizia nr. 420 din 21 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 950 din 9 noiembrie 2018, paragraful 33). 22. Referitor la critica privind încălcarea principiului securităţii juridice, cu referire la cele reţinute prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 81 din 27 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 14 martie 2013, se observă că instanţa de contencios constituţional a făcut trimitere la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit căruia „Reglementările de acelaşi nivel şi având acelaşi obiect se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ“, şi a recomandat „reglementarea unitară a incompatibilităţilor şi conflictelor de interese, în scopul realizării unei sistematizări a materiei, cu consecinţa creşterii accesibilităţii şi predictibilităţii legii, de natură să determine eliminarea interpretărilor divergente“. Această recomandare nu se poate converti însă într-un motiv de constatare a neconstituţionalităţii a două texte de lege, unul cuprins într-o reglementare cu caracter general - Legea nr. 161/2003 şi altul într-o lege ce reglementează incompatibilităţi specifice - Legea nr. 96/2006, ce au un conţinut similar. 23. Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 24. Curtea reţine că aspectele invocate de autorul excepţiei, respectiv faptul că „legiuitorul lasă loc de interpretare în ceea ce priveşte exercitarea efectivă a funcţiei de administrator, judecătorul având posibilitatea să analizeze conţinutul lor în mod abuziv, fără a face o analiză a fiecărui caz în parte“, se constituie în critici referitoare la interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele judecătoreşti, care excedează competenţei Curţii Constituţionale. 25. Cu privire la art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi art. 24 referitor la dreptul la apărare din Constituţie, Curtea constată că autorul nu a arătat în ce constă încălcarea acestora; prin urmare, critica nu poate fi analizată prin raportare la aceste prevederi. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dumitru Marcel Bujor în Dosarul nr. 2.693/2/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, precum şi ale art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 87/2017 pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 ianuarie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
