Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.791/1/2022
┌─────────────┬────────────────────────┐
│ │- vicepreşedintele │
│Gabriela │delegat al Înaltei Curţi│
│Elena Bogasiu│de Casaţie şi Justiţie -│
│ │preşedintele completului│
├─────────────┼────────────────────────┤
│Laura-Mihaela│- preşedintele Secţiei I│
│Ivanovici │civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Marian Budă │- preşedintele Secţiei a│
│ │II-a civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Eugenia │- judecător la Secţia I │
│Puşcaşiu │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Valentin │- judecător la Secţia I │
│Mitea │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mariana │- judecător la Secţia I │
│Hortolomei │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Andreia Liana│- judecător la Secţia I │
│Constanda │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Cristina │- judecător la Secţia I │
│Truţescu │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia a │
│Zaharia │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Petronela │- judecător la Secţia a │
│Iulia Niţu │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Diana Manole │- judecător la Secţia a │
│ │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Adina Oana │- judecător la Secţia a │
│Surdu │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Minodora │- judecător la Secţia a │
│Condoiu │II-a civilă │
└─────────────┴────────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.791/1/2022 este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele delegat al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Harghita - Secţia civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: "a) Având în vedere dispoziţiile art. 2.009 din Codul civil prin care mandatul este contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părţi, numită mandant, se poate spune că poate avea calitatea de mandatar doar avocatul, întrucât, conform Legii nr. 51/1995, doar el poate să facă acte juridice, fiind interzis mandatarului să apeleze la un avocat pentru ca acesta să redacteze acte juridice?;b) Se poate considera că, atunci când un mandatar, acţionând în baza unui contract de mandat încheiat conform dispoziţiilor art. 2.009 şi următoarele din Codul civil, apelează la un avocat pentru ca acesta să redacteze actele juridice la încheierea cărora mandatarul este obligat conform art. 2.009 din Codul civil, încalcă dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995?;c) Se poate considera că, atunci când un mandatar, acţionând în baza unui contract de mandat încheiat conform art. 2.009 şi următoarele din Codul civil, apelează la un avocat pentru ca acesta să încheie un contract de asistenţă juridică direct cu clientul-mandant pentru a-l reprezenta pe clientul-mandant la instanţa de judecată, încalcă dispoziţiile din Legea nr. 51/1995?;d) Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.026 alin. (1) şi art. 1.027 alin. (3) din Codul de procedură civilă, instanţa de judecată, din oficiu, poate dispune constatarea nulităţii absolute a unui contract în cadrul cererii de valoare redusă ce are ca obiect plata unor sume de bani sau pentru a putea dispune şi constata din oficiu nulitatea absolută a unui contract trebuie să pună în discuţie părţilor necesitatea judecării acţiunii potrivit dreptului comun şi să procedeze la judecarea acţiunii pe dreptul comun?" 5. Magistratul-asistent învederează că la dosarul cauzei au fost depuse raportul întocmit, comunicat părţilor, şi punctul de vedere din partea Uniunii Naţionale a Barourilor din România. 6. Preşedintele completului, doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 7. Tribunalul Harghita - Secţia civilă a dispus, prin Încheierea din 14 decembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 2.220/258/2021, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept anterior menţionate. II. Normele de drept intern incidente 8. Codul de procedură civilă Art. 1.026 alin. (1) - Prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii, nu depăşeşte suma de 10.000 lei la data sesizării instanţei. [...] Art. 1.027 alin. (3) - Atunci când cererea nu poate fi soluţionată potrivit dispoziţiilor prevăzute de prezentul titlu, instanţa judecătorească îl informează pe reclamant în acest sens, iar dacă reclamantul nu îşi retrage cererea, aceasta va fi judecată potrivit dreptului comun. 9. Codul civil Art. 2.009 alin. (1) - Mandatul este contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părţi, numită mandant. Alin. (2) - Mandatul poate avea ca obiect şi încheierea actelor destinate să asigure, în cazul survenirii incapacităţii mandantului de a se îngriji de persoana sa ori de a-şi administra bunurile, ocrotirea persoanei mandantului, administrarea, în tot sau în parte, a bunurilor sale şi, în general, bunăstarea sa morală şi materială. 10. Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 51/1995 Art. 3 alin. (1) - Activitatea avocatului se realizează prin: [...] lit. c) redactarea de acte juridice, atestarea identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor prezentate spre autentificare; [...] Alin. (2) - Activităţile prevăzute la alin. (1) se exercită numai de avocat, dacă legea nu prevede altfel. Art. 28 alin. (1) - Avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste şi să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândeşte dată certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidenţă. [...] 11. Statutul profesiei de avocat din 3 decembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare Art. 41^1 alin. (1) - Este interzis avocatului ca în exercitarea oricărei activităţi din cele prevăzute la art. 3 din Lege să colaboreze în orice mod cu persoane fizice sau juridice care îndeplinesc acte ori desfăşoară fără drept activităţi specifice profesiei de avocat. (1^1) Este interzis avocatului ca în exercitarea oricărei activităţi din cele prevăzute la art. 3 din Lege să încheie contracte de asistenţă juridică cu persoane juridice care au calitatea de mandatari ai altor persoane fizice sau juridice care sunt beneficiarii activităţilor profesionale ale avocatului. III. Expunerea succintă a procesului 12. Prin cererea de valoare redusă formulată, A a solicitat obligarea pârâtei B la plata sumei în cuantum de 357,12 lei reprezentând onorariu datorat conform Contractului de mandat nr. 171.890 din 14 octombrie 2016 şi la plata penalităţilor de întârziere de 1% pe zi raportate la valoarea obiectului contractului de mandat, ca urmare a incidenţei în cauză a clauzelor de la art. 6 anexa nr. I din contractul de mandat, arătând că, deşi reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, cu diligenţa unui bun proprietar conform art. 2.018 din Codul civil, pârâta, în mod nejustificat, a înţeles să revoce mandatul acordat reclamantei, conform solicitării din 7 decembrie 2019, devenind, astfel, incidente în cauză dispoziţiile contractuale anterior menţionate, precum şi prevederile art. 2.027 şi art. 2.032 alin. (1) din Codul civil. 13. Judecătoria Miercurea-Ciuc, prin Sentinţa civilă nr. 1.688/2021 din 9 noiembrie 2021, a respins acţiunea introductivă, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative ale răspunderii contractuale prevăzute de art. 1.350 din Codul civil, constatând caracterul ilicit al cauzei contractului, deoarece prestaţia la care s-a angajat reclamanta, în baza contractului, nu este în concordanţă cu legea, mandatara exercitând în concret activităţi specifice profesiei de avocat, ştiind că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în vederea exercitării acesteia. 14. Totodată, s-a apreciat că mandatul contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), respectiv art. 5 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, precum şi prevederilor art. 3 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat, astfel încât s-a constatat pe cale incidentală nulitatea absolută a Contractului de mandat nr. 171.890 din 14 octombrie 2016 încheiat între părţi, atât pentru obiectul ilicit al obligaţiei asumate, cât şi pentru cauză ilicită a acesteia. 15. Având în vedere dispoziţiile art. 1.254 alin. (1) din Codul civil, potrivit cărora contractul lovit de nulitate absolută sau anulat este considerat a nu fi fost niciodată încheiat, s-a reţinut lipsa existenţei unui temei contractual în virtutea căruia pârâta ar putea fi obligată la plata către reclamantă a sumelor pretinse prin acţiunea introductivă. IV. Punctul de vedere al instanţei de trimitere 16. Prin încheierea de sesizare, Tribunalul Harghita a opinat în sensul că, în procedura specială a cererilor de valoare redusă, nu se poate dispune şi constata nulitatea absolută a unui contract, în speţă a contractului de mandat. 17. Mai mult, potrivit art. 1.030 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „Procedura cu privire la cererile cu valoare redusă este scrisă şi se desfăşoară în întregul ei în camera de consiliu“. 18. Aşa fiind, o cerere de chemare în judecată având ca obiect „constatare nulitatea absolută a unui contract“ nu poate fi judecată în camera de consiliu şi doar pe bază de înscrisuri, întrucât sunt situaţii în care este nevoie de un probatoriu mult mai amplu pentru a soluţiona cauza. 19. A judeca, pe cale incidentală, în cadrul procedurii speciale privind cererile de valoare redusă, constatarea nulităţii absolute a unui contract înseamnă a nesocoti normele de procedură privitoare la publicitatea şedinţei, dreptul la un proces echitabil al părţilor şi dreptul la apărare. 20. De altfel, nici cererea reconvenţională nu se judecă împreună cu cererea principală, dacă într-o astfel de procedură nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la art. 1.026 din Codul de procedură civilă, aceasta urmând a fi disjunsă şi judecată potrivit dreptului comun. 21. Reţinând că se impune lămurirea situaţiei, anume dacă doar un avocat poate fi un mandatar al unei părţi dintr-un litigiu şi dacă se încalcă Legea nr. 51/1995 atunci când mandatarul efectuează acte juridice pentru mandant şi chiar apelează la un avocat, instanţa de sesizare a admis cererea şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, suspendând judecata apelului, conform prevederilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă. V. Punctul de vedere al părţilor 22. Încheierea de sesizare nu conţine un punct de vedere al părţilor cu privire la chestiunile ce fac obiectul prezentei sesizări. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 23. Cu privire la prima întrebare, anume dacă, având în vedere dispoziţiile art. 2.009 din Codul civil prin care mandatul este contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părţi, numită mandant, poate avea calitatea de mandatar doar avocatul, întrucât, conform Legii nr. 51/1995, doar el poate să facă acte juridice, fiind interzis mandatarului să apeleze la un avocat pentru ca acesta să redacteze acte juridice, prin punctele de vedere teoretice înaintate s-a apreciat că poate avea calitatea de mandatar şi o altă persoană decât avocatul. 24. Referitor la cea de a doua întrebare, respectiv dacă se poate considera că, atunci când un mandatar, acţionând în baza unui contract de mandat încheiat conform dispoziţiilor art. 2.009 şi următoarele din Codul civil, apelează la un avocat pentru ca acesta să redacteze actele juridice la încheierea cărora mandatarul este obligat conform art. 2.009 din Codul civil, încalcă dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, din analiza opiniilor teoretice exprimate a rezultat că mandatarul, acţionând în temeiul art. 2.009 şi următoarele din Codul civil, atunci când apelează la un avocat, nu încalcă prevederile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995. 25. În ceea ce priveşte cea de a treia întrebare - „se poate considera că, atunci când un mandatar, acţionând în baza unui contract de mandat încheiat conform art. 2.009 şi următoarele din Codul civil, apelează la un avocat pentru ca acesta să încheie un contract de asistenţă juridică direct cu clientul-mandant pentru a-l reprezenta pe clientul-mandant la instanţa de judecată, încalcă dispoziţiile din Legea nr. 51/1995?“- curţile de apel au formulat puncte de vedere teoretice, apreciindu-se într-o opinie că mandatarul nu încalcă prevederile Legii nr. 51/1995, iar într-o a doua opinie că sunt încălcate dispoziţiile Legii nr. 51/1995. 26. Cu privire la cea de a patra întrebare, anume dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.026 alin. (1) şi art. 1.027 alin. (3) din Codul de procedură civilă, instanţa de judecată, din oficiu, poate dispune constatarea nulităţii absolute a unui contract în cadrul cererii de valoare redusă ce are ca obiect plata unor sume de bani sau pentru a putea dispune şi constata din oficiu nulitatea absolută a unui contract trebuie să pună în discuţie părţilor necesitatea judecării acţiunii potrivit dreptului comun şi să procedeze la judecarea acţiunii pe dreptul comun, analiza opiniilor teoretice înaintate a relevat următoarele orientări: - nulitatea absolută a contractului poate fi invocată din oficiu şi discutată în condiţii de contradictorialitate, însă instanţa poate constata nulitatea contactului în considerentele hotărârii, nu şi în dispozitivul acesteia, în lipsa unei cereri exprese a uneia dintre părţi care să învestească instanţa în acest sens; – instanţa nu poate dispune din oficiu constatarea nulităţii absolute a unui contract, fără a fi învestită în acest sens - indiferent de procedura specială sau generală urmată - conform art. 9 din Codul de procedură civilă, ci poate, atât pe calea dreptului comun, cât şi în procedura cererii de valoare redusă, ca, pe cale incidentală - în analiza temeiniciei cererilor formulate - reţinând, din oficiu, în considerente, incidenţa unui caz de nulitate absolută, să statueze în sensul stabilirii netemeiniciei unor apărări ori cereri ale părţilor litigante. Din lecturarea art. 1.026 alin. (1) şi art. 1.027 alin. (3) din Codul de procedură civilă nu se poate conchide că analiza unui caz de nulitate absolută nu ar putea face obiectul cercetărilor în cadrul procedurii cererii de valoare redusă, fiind necesară exclusiv parcurgerea procedurii de drept comun, întrucât: (i) cererea de valoare redusă presupune analiza pe fond a acţiunii, instanţa statuând cu autoritate de lucru judecat, fiind necesară analiza tuturor apărărilor formulate; (ii) cererea de valoare redusă reprezintă o procedură al cărei scop este de a asigura celeritatea soluţionării unei cauze în condiţiile unor costuri minimale, astfel încât scopul procedurii nu este nesocotit prin analiza incidenţei instituţiei juridice anterior evocate; (iii) art. 1.030 alin. (8) din Codul de procedură civilă stabileşte că instanţa poate solicita părţilor să furnizeze mai multe informaţii, în cadrul procedurii cererii de valoare redusă, fără a fi necesară, în ipoteza necesităţii completării informaţiilor, parcurgerea procedurii de drept comun; a fortiori, nu este imperioasă parcurgerea procedurii de drept comun pentru analiza nulităţii absolute; – instanţa poate dispune din oficiu constatarea nulităţii absolute a unui contract în cadrul cererii de valoare redusă ce are ca obiect plata unei sume de bani; – instanţa de judecată nu poate dispune din oficiu constatarea nulităţii absolute a unui contract în cadrul cererii de valoare redusă ce are ca obiect plata unor sume de bani şi nu poate dispune şi constata din oficiu nulitatea absolută a unui contract, fără a pune în discuţia părţilor necesitatea judecării acţiunii potrivit dreptului comun. 27. S-a ataşat practică judiciară pe chestiuni de drept colaterale. 28. Ministerul Public a arătat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problemele de drept care formează obiectul prezentei sesizării. VII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 29. În legătură cu problemele de drept ce formează obiectul sesizării, pot prezenta relevanţă următoarele decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: - Decizia nr. XXII din 12 iunie 2006 a Secţiilor Unite, pronunţată în Dosarul nr. 10/2006 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 20 noiembrie 2006, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a stabilit că, în aplicarea dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cererile de autorizare a constituirii şi de înmatriculare a societăţilor comerciale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică sunt inadmisibile; – Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunţată în Dosarul nr. 507/1/2016 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016, prin care s-a admis sesizarea formulată de Tribunalul Braşov - Secţia I civilă în Dosarul nr. 21.531/197/2015 şi s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept 30. Prin raportul întocmit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă s-a apreciat că sesizarea Tribunalului Harghita nu întruneşte cerinţele legale din perspectiva regularităţii acesteia şi nu sunt îndeplinite nici condiţiile de admisibilitate a mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile reglementat de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 31. Conform art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor“. 32. Astfel, din perspectiva regularităţii sesizării, art. 520 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă impune ca actul de sesizare al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să îndeplinească anumite exigenţe de ordin structural, respectiv să cuprindă motivele care susţin admisibilitatea sesizării, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, punctul de vedere al completului, prin care să se argumenteze în concret necesitatea declanşării mecanismului de unificare a jurisprudenţei pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi punctul de vedere al părţilor. 33. Raţiunea instituirii acestor condiţii formale ale sesizării constă în asigurarea scopului pentru care a fost instituit acest nou mecanism procedural, respectiv uniformizarea jurisprudenţei şi asigurarea predictibilităţii acesteia, fără ca prin acest mecanism procedural să se determine suspendarea nejustificată a judecării unei cauze, printr-o interpretare arbitrară a necesităţii declanşării sale de către instanţa de judecată, cu consecinţa prelungirii duratei procedurii judiciare şi afectării articolului 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului ce instituie şi protejează dreptul la un proces echitabil, cu garanţia sa esenţială constând în soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. 34. Procedura sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile s-a considerat ca fiind o procedură sui-generis care se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul procesului al cărui obiect îl constituie o problemă de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei, având menirea de a elimina riscul apariţiei unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei chestiuni de drept esenţiale, apărută într-o cauză aflată în curs de soluţionare în ultimă instanţă. 35. În acest context, rămâne de apreciat care este consecinţa absenţei din încheierea de sesizare a acestor elemente esenţiale pentru soluţionarea chestiunii prealabile, câtă vreme legiuitorul nu a reglementat, printr-o normă expresă, soluţiile posibile într-o asemenea ipoteză. 36. Astfel, instanţa de trimitere a unei întrebări prealabile ar trebui să fie preocupată nu doar de a primi un răspuns îndoielilor sale cu privire la un text legal, ci chiar de a realiza, prealabil acestei trimiteri, un examen riguros al îndeplinirii condiţiilor impuse de textul art. 519 din Codul de procedură civilă şi o interpretare proprie a textului normativ supus dezbaterii ce urmează a fi reflectat în punctul de vedere al completului, astfel cum este acesta reglementat în dispoziţiile art. 520 din Codul de procedură civilă. 37. Numai în această manieră şi cu îndeplinirea strictă a dispoziţiilor procedurale în materie, instanţa de judecată ar putea demonstra că respectă ea însăşi, atunci când legea impune în mod expres, o asemenea disciplină procesuală necesară. 38. Or, examinând sesizarea cu care a fost învestită instanţa supremă de către Tribunalul Harghita, se constată că în cuprinsul acesteia nu se regăsesc motivele care susţin admisibilitatea sesizării, punctul de vedere al completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei asupra îndeplinirii condiţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă şi punctul de vedere al părţilor, cerinţe impuse în mod expres de dispoziţiile art. 520 alin. (1) teza a II-a din acelaşi cod. 39. Din încheierea de sesizare lipsesc atât descrierea situaţiei litigioase pentru a se putea argumenta necesitatea formulării unor astfel de întrebări, precum şi justificarea admisibilităţii sesizării instanţei supreme, sub toate aspectele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, Tribunalul Harghita limitându-se la enumerarea textelor de lege aplicabile în cauză şi la expunerea sumară a punctului de vedere doar cu privire la ultima întrebare din cele patru care formează obiectul prezentei sesizări. 40. În acest context, este oportună, cel puţin pentru raţiuni de analogie, menţionarea jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional cu privire la nemotivarea sesizărilor de neconstituţionalitate. Astfel, în mod constant, aceasta a stabilit că sesizările de neconstituţionalitate adresate Curţii Constituţionale, fără a fi motivate, trebuie respinse ca inadmisibile, în considerarea dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora: „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate“, Curtea neputându-se substitui subiectelor îndreptăţite să o sesizeze, întrucât ar exercita un control din oficiu, ceea ce este contrar sistemului nostru constituţional, şi neputând formula critici la care, ulterior, să şi răspundă^1. ^1Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008; Decizia nr. 1.159 din 15 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 16 noiembrie 2011; Decizia nr. 1.563 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2012; Decizia nr. 640 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2015. 41. Tot astfel, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie^2, s-a sancţionat neregăsirea în încheierea de sesizare a punctului de vedere al completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei asupra condiţiilor prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, cerinţă impusă prin dispoziţiile art. 520 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă. ^2 Decizia nr. 20 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2015, şi Decizia nr. 31 din 19 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 11 decembrie 2015. 42. În virtutea acestor argumente şi urmând aceeaşi linie jurisprudenţială, încheierea care nu cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării, punctul de vedere al completului asupra tuturor chestiunilor de drept şi punctul de vedere al părţilor nu îndeplineşte condiţiile unui act de sesizare legal întocmit şi, deci, nu ar putea declanşa o examinare pe fond a problemei de drept supuse dezbaterii în cadrul mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile. 43. În ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, nici sub acest aspect, sesizarea nu poate fi declarată admisibilă. 44. Legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă; b) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; c) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; d) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 45. Primele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât tribunalul legal învestit cu soluţionarea unui apel aflat în curs de judecată urmează să pronunţe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă. 46. Următoarele condiţii impuse de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu sunt îndeplinite. 47. Astfel, din modul general în care sunt formulate întrebările, fără a se stabili limitele obiective în care interpretarea instanţei supreme să fie posibilă, nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată. 48. Art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de „chestiune de drept“. În jurisprudenţă s-a arătat însă că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare. 49. În acelaşi sens, întrebarea formulată în cadrul procedurii prealabile trebuie să vizeze o chestiune de drept punctuală, astfel încât soluţia dată în această procedură să fie una calificată, iar nu generică şi pur ipotetică. 50. Totodată, problema de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului, al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile. 51. Cum de chestiunea de drept respectivă depinde soluţionarea pe fond a cauzei, înseamnă că ea trebuie să fie una importantă şi să se regăsească în soluţia ce va fi cuprinsă în dispozitivul hotărârii ce urmează să fie dată, indiferent după cum cererea este admisă sau respinsă. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat deja că „admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile este condiţionată de împrejurarea ca interpretarea pe care o va da instanţa supremă să producă consecinţe juridice de natură să determine soluţionarea pe fond a cauzei, iar chestiunea de drept să conducă la dezlegarea în fond a cauzei, sub aspectul statuării în privinţa raportului juridic dedus judecăţii“^3. ^3 Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016. 52. Or, operaţiunile de interpretare şi aplicare a textului de lege la diferite circumstanţe ce caracterizează fiecare litigiu nu pot fi atribuite completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, ci revin instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei. 53. Din această perspectivă, se poate observa că sesizarea formulată de Tribunalul Harghita în Dosarul nr. 2.220/258/2021 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se stabilească interpretarea şi aplicarea normelor care reglementează procedura specială a cererilor de valoare redusă reprezintă însuşi obiectul cererii de chemare în judecată, aşadar, însăşi problema de fond asupra căreia apelanta reclamantă a solicitat instanţei de judecată să se pronunţe, iar nu doar o chestiune de drept care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea acesteia, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă. 54. Reamintind că obiectul procedurii prevăzute de aceste dispoziţii legale constă în interpretarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor norme de drept îndoielnice, lacunare sau neclare, care sunt determinante pentru soluţionarea pe fond a cauzei, iar finalitatea demersului constă în împiedicarea apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie, se apreciază că instanţa supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu înseşi interpretarea şi aplicarea legii în scopul soluţionării cauzei respective, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată. 55. Astfel cum s-a enunţat anterior, în încheierea de sesizare a Tribunalului Harghita, care trebuia să cuprindă şi argumentarea admisibilităţii acestei sesizări, nu se regăseşte niciun raţionament juridic care să conducă la concluzia că este vorba de identificarea unor texte de lege lacunare ori controversate şi care să necesite o rezolvare de principiu, în scopul împiedicării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie. 56. În ceea ce priveşte condiţia noutăţii chestiunii de drept şi cerinţa ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, caracterul inform al actului de sesizare nu permite analizarea acestora, întrucât din încheierea Tribunalului Harghita lipseşte cu desăvârşire expunerea succintă a obiectului litigiului, precum şi a faptelor pertinente, nefăcându-se referire la nicio circumstanţă factuală pe care se întemeiază întrebările adresate. 57. De altminteri, în cauză, aşa cum rezultă din conţinutul încheierii de sesizare, completul de judecată nu şi-a îndeplinit rolul de a arăta în ce constau complexitatea, gradul de dificultate şi posibilitatea dispoziţiilor legale de a genera confuzie în interpretarea şi aplicarea lor prin exprimarea unui punct de vedere pertinent cu privire la chestiunea de drept pentru care se solicită o rezolvare de principiu în sensul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă. 58. În sensul prevederilor art. 520 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă în partea privitoare la cuprinderea, în încheierea de sesizare, a punctului de vedere al completului de judecată, este necesar ca instanţa de sesizare să realizeze o proprie analiză a problemei de drept cu privire la care îi solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe printr-o hotărâre prealabilă, pentru a justifica utilitatea şi necesitatea sesizării. Exprimarea punctului de vedere al instanţei de trimitere contribuie la a se stabili inclusiv dacă problema de drept cu privire la care i se solicită instanţei supreme să o dezlege este reală şi dificilă, ea având vocaţie de a convinge şi, din această perspectivă, că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă^4. ^4 Decizia nr. 41 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 13 octombrie 2021; Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018. 59. Complementar celor arătate, se constată că ceea ce solicită în realitate Tribunalul Harghita - Secţia civilă prin intermediul procedurii prealabile nu este pur şi simplu o dezlegare de principiu cu valoare teoretică şi generală a unei probleme de drept, ci o analiză, în concret, prin raportare la elementele cauzei, a situaţiei juridice din proces în vederea interpretării dispoziţiilor care reglementează contractul de mandat şi procedura specială a cererilor de valoare redusă. 60. Astfel, titularul sesizării nu identifică o veritabilă problemă de drept, respectiv nu solicită o interpretare a unei norme juridice, nu relevă nicio controversă cu privire la aplicarea prevederilor legale care fac obiectul întrebării prealabile, ci efectiv tinde la obţinerea unei soluţii asupra fondului litigiului în care este chemat să se pronunţe. 61. Or, în acest fel, instanţa de sesizare se depărtează de la scopul urmărit de legiuitor prin instituirea mecanismului privind asigurarea unei practici unitare reglementat de dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se poate substitui atributului instanţei de sesizare în ceea ce priveşte judecarea procesului, interpretarea şi aplicarea normelor legale, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor unor texte de lege, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză^5. ^5 Decizia nr. 1 din 18 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 26 martie 2021; Decizia nr. 5 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 14 aprilie 2021; Decizia nr. 16 din 15 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 11 mai 2021; Decizia nr. 25 din 12 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 617 din 23 iunie 2021. 62. Cum sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trebuie să aibă ca obiect o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită şi care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme, în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii, în condiţiile unei sesizări lacunare, prin care se solicită o interpretare abstractă a unui text legal, cu un grad de generalitate ridicat, cum este în cazul pendinte, se impune, potrivit jurisprudenţei instanţei supreme, respingerea ca inadmisibilă a sesizării. Pentru aceste motive, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Harghita - Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.220/258/2021, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: "1. Având în vedere dispoziţiile art. 2.009 din Codul civil prin care mandatul este contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părţi, numită mandant, se poate spune că poate avea calitatea de mandatar doar avocatul, întrucât, conform Legii nr. 51/1995, doar el poate să facă acte juridice, fiind interzis mandatarului să apeleze la un avocat pentru ca acesta să redacteze acte juridice?;2. Se poate considera că, atunci când un mandatar, acţionând în baza unui contract de mandat încheiat conform dispoziţiilor art. 2.009 şi următoarele din Codul civil, apelează la un avocat pentru ca acesta să redacteze actele juridice la încheierea cărora mandatarul este obligat conform art. 2.009 din Codul civil, încalcă dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995?;3. Se poate considera că, atunci când un mandatar, acţionând în baza unui contract de mandat încheiat conform art. 2.009 şi următoarele din Codul civil, apelează la un avocat pentru ca acesta să încheie un contract de asistenţă juridică direct cu clientul-mandant pentru a-l reprezenta pe clientul-mandant la instanţa de judecată, încalcă dispoziţiile din Legea nr. 51/1995?;4. Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.026 alin. (1) şi art. 1.027 alin. (3) din Codul de procedură civilă, instanţa de judecată, din oficiu, poate dispune constatarea nulităţii absolute a unui contract în cadrul cererii de valoare redusă ce are ca obiect plata unor sume de bani sau pentru a putea dispune şi constata din oficiu nulitatea absolută a unui contract trebuie să pună în discuţie părţilor necesitatea judecării acţiunii potrivit dreptului comun şi să procedeze la judecarea acţiunii pe dreptul comun" Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 martie 2023. VICEPREŞEDINTELE DELEGAT AL ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE GABRIELA ELENA BOGASIU Magistrat-asistent, Ileana Peligrad ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
