Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (4) lit. a) şi b), ale art. 282 alin. (4) lit. a), ale art. 347, ale art. 386 alin. (1), ale art. 396 alin. (1), ale art. 421 alin. (2) lit. b) teza finală, ale art. 551 pct. 4 teza finală şi ale art. 552 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nicolai Bogdan Cihodaru şi Ciprian Gheorghe Maftei în Dosarul nr. 817/45/2013* al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 792D/2018. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021, în prezenţa domnului avocat Tudorel Toader din cadrul Baroului Iaşi, în calitate de reprezentant al autorului excepţiei Nicolai Bogdan Cihodaru, şi a reprezentantului Ministerului Public, procuror Irina-Ioana Kuglay, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 18 ianuarie 2022. Constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus amânarea pronunţării succesiv pentru data de 27 ianuarie 2022 şi de 23 februarie 2022, când, constatându-se că judecătorii Curţii nu sunt prezenţi în număr de cel puţin două treimi din numărul total al acestora, în temeiul dispoziţiilor art. 51 alin. (1) şi ale art. 57 din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 9 martie 2022. La această ultimă dată, Curtea, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 16 martie 2022, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 16 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 817/45/2013*, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 281 alin. (4) lit. a) şi b), ale art. 282 alin. (4) lit. a), ale art. 347, ale art. 386 alin. (1), ale art. 396 alin. (1), ale art. 421 alin. (2) lit. b) teza finală, ale art. 551 pct. 4 teza finală şi ale art. 552 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nicolai Bogdan Cihodaru şi Ciprian Gheorghe Maftei într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelurilor declarate împotriva unei sentinţe penale prin care, printre altele, a fost respinsă cererea de refacere a procedurii de cameră preliminară şi de constatare a nulităţii absolute a procedurii de cameră preliminară desfăşurate în cauză. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia Nicolai Bogdan Cihodaru susţine că procedura de cameră preliminară are o funcţie judiciară autonomă în cadrul procesului penal, distinctă de celelalte funcţii judiciare. Camera preliminară urmăreşte, concomitent, să rezolve chestiunile privitoare la legalitatea trimiterii în judecată a inculpatului şi la legalitatea administrării probelor, păstrând, în acelaşi timp, premisele pentru soluţionarea cu celeritate a cauzei în fond. Se susţine că, din interpretarea prevederilor art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală, rezultă că singura cale de atac permisă, contestaţia, nu are un caracter devolutiv, putând fi ridicate direct în această fază doar cazurile de nulitate absolută. Se arată că dispoziţiile legale menţionate anterior trebuie coroborate cu cele ale art. 54 din Codul de procedură penală, care dispun asupra competenţei judecătorului de cameră preliminară, în sensul că acesta: verifică legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror; verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală; soluţionează plângerile împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată; soluţionează alte situaţii expres prevăzute de lege. Este invocată, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 641 din 11 noiembrie 2014, paragraful 26. 5. Cu toate că din reglementarea atribuţiilor pe care le presupune funcţia exercitată de judecătorul de cameră preliminară rezultă că activitatea acestuia nu priveşte fondul cauzei, actul procesual exercitat de acesta neantamând şi nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esenţiale ale raportului juridic penal de conflict, respectiv fapta, persoana şi vinovăţia (este invocată, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 641 din 11 noiembrie 2014, paragraful 28), rezultatul procedurii de cameră preliminară referitor la stabilirea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală are o influenţă directă asupra desfăşurării judecăţii pe fond, putând să fie decisiv pentru stabilirea vinovăţiei sau a nevinovăţiei inculpatului. Sunt invocate, totodată, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994 şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 540 din 12 iulie 2016, paragraful 22, şi nr. 18 din 17 ianuarie 2017. 6. Se susţine că de vreme ce, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, Curtea Constituţională a stabilit că dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt aplicabile şi procedurii de cameră preliminară, deci unei proceduri penale care nu ţine de soluţionarea pe fond a cauzei, dreptul de acces la o instanţă urmează a fi apreciat şi din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. În acest context, sunt invocate Hotărârea din 7 mai 2002, pronunţată în Cauza McVicar împotriva Regatului Unit, paragraful 46, şi Hotărârea din 15 februarie 2005, pronunţată în Cauza Steel şi Morris împotriva Regatului Unit, paragraful 59. 7. Se arată că ignorarea acestei legături intrinseci între legalitatea probelor şi soluţionarea fondului cauzei îl plasează practic pe inculpat în imposibilitatea de a răsturna prezumţia de legalitate a unor probe ce nu pot fi combătute decât prin administrarea unor alte mijloace probatorii, fiind invocate Decizia Curţii Constituţionale nr. 641 din 11 noiembrie 2014, paragraful 15, şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 24 noiembrie 1993, 8 februarie 1996, 7 ianuarie 2003 şi 6 ianuarie 2010, pronunţate în cauzele Imbrioscia împotriva Elveţiei, paragraful 36, John Murray împotriva Regatului Unit, paragraful 62, Korellis împotriva Ciprului şi Vera Fernández-Huidobro împotriva Spaniei, paragrafele 108-114. 8. Făcând în continuare trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 641 din 11 noiembrie 2014, paragrafele 32, 40, 59, 61, 63, şi la hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 2 martie 1987, 30 martie 1989, 23 octombrie 1996 şi 22 mai 2008, pronunţate în cauzele Monnell şi Morris împotriva Regatului Unit, Lamy împotriva Belgiei, Ankerl împotriva Elveţiei şi Gacon împotriva Franţei, se arată că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (4) din Codul de procedură penală, care nu permite invocarea cazurilor de nulitate absolută prevăzute la art. 281 alin. (1) lit. e) şi f) din Codul de procedură penală în orice stare a procesului, indiferent de momentul în care a intervenit încălcarea, aduce atingere principiului legalităţii şi dreptului la un proces echitabil în componenta sa privind egalitatea armelor, întrucât creează o evidentă inegalitate de tratament între acuzare - care beneficiază de o poziţie privilegiată, întrucât, potrivit art. 281 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, participarea procurorului, atunci când este obligatorie potrivit legii, constituie un caz de nulitate absolută ce poate fi invocată în orice stare a procesului, conform art. 281 alin. (3) din Codul de procedură penală - şi apărare, care poate invoca prevederile art. 281 alin. (1) lit. e) şi f) din Codul de procedură penală doar într-o anumită fază procesuală şi numai până la un anumit moment al procesului penal. 9. De altfel, se arată că, în ipoteza în care încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la art. 281 alin. (1) lit. e) şi f) din Codul de procedură penală ar interveni cu prilejul soluţionării contestaţiei prevăzute la art. 347 din Codul de procedură penală (ipoteză în care se află şi unul dintre autorii excepţiei de neconstituţionalitate), inculpatul şi avocatul acestuia ar fi în imposibilitate de a invoca nulitatea absolută, ulterior soluţionării contestaţiei, în condiţiile în care dispoziţiile art. 281 alin. (4) din Codul de procedură penală prevăd că încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la art. 281 alin. (1) lit. e) şi f) din Codul de procedură penală trebuie invocată numai până la încheierea procedurii de cameră preliminară, fără nicio distincţie între situaţiile în care la data judecării cauzei procedura nu a fost legal îndeplinită sau inculpatul nu a fost prezent sau reprezentat. Se susţine că, într-un asemenea caz, dreptul procesual de a invoca nulitatea absolută devine unul iluzoriu, fiind obstrucţionat până la suprimare printr-o reglementare insuficientă, selectivă şi inechitabilă. 10. Pe de altă parte, în cazurile de nulitate absolută prevăzute de art. 281 alin. (1) lit. e) şi f) din Codul de procedură penală, instanţa prin care se exercită funcţia de judecată prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod nu se mai încadrează în definiţia dată prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia prin „instanţă“ se înţelege un organism judiciar cu plenitudine de jurisdicţie care trebuie să exercite un control complet de legalitate şi care trebuie să fie competent să examineze toate chestiunile de fapt şi de drept relevante cauzei. Se susţine că, pentru aceste considerente, şi soluţia legislativă prevăzută de art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală privind nulităţile relative este neconstituţională. 11. Se arată că reglementarea invocării nulităţii relative „până la încheierea procedurii de cameră preliminară“, indiferent dacă soluţionarea acesteia s-a făcut sau nu cu procedura legal îndeplinită şi indiferent dacă motivul de nulitate relativă a intervenit la judecarea contestaţiei, iar inculpatul nu a fost prezent sau reprezentat, aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi principiului legalităţii, precum şi celor ale art. 21 privind dreptul la un proces echitabil. 12. Se susţine că constatarea nulităţii, indiferent dacă este absolută sau relativă, determină lipsirea de efecte juridice a actului afectat din chiar momentul efectuării acestuia, legiuitorul având obligaţia de a reglementa sancţiuni adecvate pentru asigurarea aplicării efective a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 302 din 4 mai 2017. 13. Se susţine că, din această perspectivă, dispoziţiile art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în condiţiile în care deşi instanţa constată încălcări ale dispoziţiilor legale sancţionate cu nulitate absolută, prevăzute la art. 281 alin. (1) lit. a)-f) din Codul de procedură penală, aceasta nu poate hotărî şi restituirea cauzei pentru refacerea urmăririi penale, atunci când încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, sau reluarea procedurii de cameră preliminară, atunci când încălcarea a intervenit în cursul acestei proceduri, în vederea refacerii actului sau a actelor declarate nule. 14. Se susţine că această reglementare insuficientă şi incoerentă lipseşte de conţinut sancţiunea nulităţii absolute prin inexistenţa unei soluţii adecvate, instanţa de judecată neîndeplinind astfel cerinţele unui „tribunal“, în sensul definiţiei date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv cerinţa de a avea o jurisdicţie deplină şi puterea de a decide anularea şi refacerea unui act nul. 15. Se arată că aceleaşi argumente sunt valabile şi în cazurile de nulitate relativă, care pot fi invocate şi din oficiu, iar refacerea actului este necesară şi posibilă, conform art. 280 alin. (3) din Codul de procedură penală. 16. Pentru aceleaşi considerente, se susţine că soluţia legislativă prevăzută de art. 421 pct. 2 lit. b) teza finală din Codul de procedură penală aduce atingere principiului legalităţii şi dreptului la un proces echitabil în condiţiile în care, în cazurile de nulitate absolută, instanţa de apel nu are deplina putere de jurisdicţie pentru a dispune refacerea actelor procedurale prin trimiterea cauzei direct organului judiciar care a încălcat dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. a)-f) din Codul de procedură penală. De asemenea, se arată că excluderea posibilităţii instanţei de apel de a sancţiona nulităţile relative invocate în etapele procesuale anterioare, în cazurile în care cauzele de nulitate fie nu au fost examinate, fie au fost respinse în mod nelegal, constituie o încălcare a principiului legalităţii şi a dreptului la un proces echitabil în acele situaţii în care vătămarea drepturilor procesuale nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului nul, iar refacerea acestuia este necesară şi posibilă. 17. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate Ciprian Gheorghe Maftei susţine că a fost pus în situaţia schimbării încadrării juridice date faptelor sale direct prin hotărârea judecătorească a instanţei de fond, presupune imposibilitatea exprimării unui punct de vedere cu privire la noua încadrare juridică şi, prin urmare, imposibilitatea de a se putea apăra, fiind condamnat la o pedeapsă cu închisoarea. Or, prevederile art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală nu disting în privinţa ipotezei schimbării încadrării juridice dintr-o infracţiune mai gravă într-o infracţiune mai puţin gravă, motiv pentru care punerea în discuţie a noii încadrări juridice şi respectarea dreptului la apărare reprezintă obligaţii ale instanţei de judecată în ambele ipoteze anterior menţionate. Se susţine că, în caz contrar, îi sunt încălcate inculpatului dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, aspecte ce contravin prevederilor art. 6 paragrafele 1 şi 3 lit. a) şi b) din Convenţie, astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 12 aprilie 2011, pronunţată în Cauza Adrian Constantin împotriva României. Se susţine că remediul prevăzut de Codul de procedură penală în cazul constatării de către instanţa de apel a unei astfel de încălcări a legii şi a dreptului inculpatului la un proces echitabil impune intervenţia Curţii Constituţionale, pentru constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate în raport cu prevederile art. 20 din Constituţie, raportat la art. 6 paragrafele 1 şi 3 lit. a) şi b) din Convenţie, precum şi în raport cu dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi ale art. 24 alin. (1). 18. Se arată că inculpatul aflat în ipoteza mai sus analizată este pus în situaţia de a se apăra, pentru prima dată, în legătură cu noua încadrare juridică, în faţa instanţei de apel, fără ca împotriva hotărârii pronunţate de către aceasta din urmă să aibă o cale de atac. În consecinţă, chiar dacă instanţa de apel constată că procedura de judecată în faţa primei instanţe s-a desfăşurat fără respectarea dreptului la un proces echitabil, prin încălcarea dreptului la apărare al inculpatului, aceasta nu găseşte în legea procesual penală naţională o prevedere expresă de trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanţă. În aceste condiţii, instanţa de apel pronunţă o nouă hotărâre, conform art. 421 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, ori dispune rejudecarea aplicând direct remediul încălcării dreptului fundamental la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţie. 19. Se susţine că remediul încălcării unui drept fundamental într-o democraţie constituţională trebuie să fie nulitatea absolută a actului juridic viciat, astfel că omisiunea legii de a conţine acest remediu încalcă prevederile art. 21 alin. (3) şi ale art. 24 alin. (1) din Constituţie, cu referire la art. 6 paragrafele 1 şi 3 lit. a) şi b) din Convenţie. Se arată că singurul remediu în acord cu prevederile constituţionale invocate îl constituie desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, pentru rejudecare. Se conchide că se impune constatarea caracterului neconstituţional, în sensul mai sus arătat, al prevederilor art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală ori constatarea caracterului exemplificativ al cazurilor de nulitate absolută enumerate de art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală şi, în consecinţă, constatarea caracterului neconstituţional al dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, prin raportare la nevoia de asigurare a dreptului la un proces echitabil, în ipoteza invocată de autorul excepţiei - aceea a schimbării încadrării juridice prin sentinţă, fără punerea acestei împrejurări în discuţia contradictorie a părţilor, urmată de condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii, conform noii încadrări juridice. 20. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, din analiza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 802 din 5 decembrie 2017, se constată că criticile formulate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la nulitatea mijloacelor de probă pot fi analizate de instanţa de fond sau de instanţa de control judiciar în cadrul soluţionării acţiunii penale. 21. Se arată că, în decizia anterior menţionată, instanţa de control constituţional nu a statuat cu privire la nevoia „omogenizării“ fazelor procesului penal şi la posibilitatea revenirii la fazele acestuia soluţionate prin hotărâri definitive şi nici nu a identificat necesitatea unui mecanism apt să conducă la întoarcerea cauzei în procedura de cameră preliminară. Mai mult, se susţine că prin Decizia nr. 13 din 3 iulie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că, în urma admiterii cererii de redeschidere a procesului penal pentru persoanele condamnate judecate în lipsă, cauza se reia din faza judecăţii în primă instanţă, şi nu din faza procedurii de cameră preliminară. De asemenea, se arată că aspectele referitoare la schimbarea încadrării juridice direct prin sentinţă, fără o eventuală dezbatere contradictorie în faţa instanţei, pot fi decelate de instanţa de apel fără a fi necesară intervenţia instanţei de control constituţional şi că, de altfel, acestea fac obiectul căii ordinare de atac. 22. Conchizând, se apreciază că împrejurările invocate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate pot fi analizate de instanţa de control judiciar şi nu impun constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale invocate, în condiţiile în care instanţa de control constituţional nu a statuat în deciziile pronunţate în această materie cu privire la mecanismul şi posibilitatea întoarcerii cauzei în procedura de cameră preliminară. 23. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 24. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 25. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 26. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 281 alin. (1) şi (4) lit. a) şi b), ale art. 282 alin. (4) lit. a), ale art. 347, ale art. 386 alin. (1), ale art. 396 alin. (1), ale art. 421 pct. 2 lit. b) teza finală, ale art. 551 pct. 4 teza finală şi ale art. 552 alin. (2) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: - Art. 281 alin. (1) şi (4) lit. a) şi b): "(1) Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind: a) compunerea completului de judecată; b) competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente; c) publicitatea şedinţei de judecată; d) participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; e) prezenţa suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie. […](4) Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f) trebuie invocată: a) până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare; b) în orice stare a procesului, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecăţii; […];" – Art. 282 alin. (4) lit. a): „Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) poate fi invocată: a) până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură; […]“; – Art. 347: "(1) În termen de 3 zile de la comunicarea încheierilor prevăzute la art. 346 alin. (1)-(4^2), procurorul, părţile şi persoana vătămată pot face contestaţie. Contestaţia poate privi şi modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor.(2) Contestaţia se judecă de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate. Când instanţa sesizată este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contestaţia se judecă de către completul competent, potrivit legii.(3) Contestaţia se soluţionează în camera de consiliu, cu citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi cu participarea procurorului. Dispoziţiile art. 345 şi 346 se aplică în mod corespunzător.(4) În soluţionarea contestaţiei nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepţii decât cele invocate sau ridicate din oficiu în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută." – Art. 386 alin. (1): „Dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea.“; – Art. 396 alin. (1): „Instanţa hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.“; – Art. 421 pct. 2 lit. b) teza finală: „Instanţa, judecând apelul, pronunţă una dintre următoarele soluţii: [...] b) [...] Rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată se dispune şi atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acţiunii civile ori când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepţia cazului de necompetenţă, când se dispune rejudecarea de către instanţa competentă.“; – Art. 551 pct. 4 teza finală: „Hotărârile primei instanţe rămân definitive […] 4. la data pronunţării hotărârii prin care s-a respins apelul sau, după caz, contestaţia.“; – Art. 552 alin. (2): „Hotărârea pronunţată în calea de atac a contestaţiei rămâne definitivă la data pronunţării acesteia, atunci când contestaţia a fost admisă şi procesul a luat sfârşit în faţa instanţei care o judecă.“ 27. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la un recurs efectiv şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 142 cu privire la structura Curţii Constituţionale, precum şi prevederilor art. 6 paragrafele 1 şi 3 lit. a) şi b) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil. 28. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorii excepţiilor au fost trimişi în judecată prin Rechizitoriul nr. 102/P/2012 din 29 noiembrie 2013 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, cauza formând obiectul Dosarului nr. 817/45/2013* înregistrat la Curtea de Apel Iaşi. La data de 16 decembrie 2013, autorii excepţiilor au formulat o cerere de strămutare a judecării cauzei, cerere care a fost soluţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Sentinţa penală nr. 398 din 25 aprilie 2014, prin care a fost admisă strămutarea cauzei la Curtea de Apel Suceava, cu menţinerea actelor îndeplinite în cauză. Anterior admiterii cererii de strămutare, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, Curtea de Apel Iaşi a procedat la soluţionarea Dosarului nr. 817/45/2013* în faza camerei preliminare. Astfel, prin Încheierea din 17 aprilie 2014, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins cererile şi excepţiile formulate, conform art. 344 din Codul de procedură penală, de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii. Împotriva acestei încheieri, autorii excepţiei de neconstituţionalitate au formulat contestaţie, care a fost respinsă prin Încheierea nr. 1.931 din 5 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. 29. La Curtea de Apel Suceava, învestită cu soluţionarea cauzei, în urma admiterii cererii de strămutare, autorii excepţiei au solicitat trimiterea cauzei în procedura de cameră preliminară şi refacerea acestei proceduri, susţinând că Încheierea din 17 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, este desfiinţată de drept, prin efectul dispoziţiilor art. 74 alin. (5) din Codul de procedură penală. Această cerere a fost respinsă de Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori prin Încheierea din 25 noiembrie 2014, cu motivarea că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, prin Încheierea nr. 1.931 din 5 iunie 2014, prin care a soluţionat contestaţia în camera preliminară, nu a constatat că Încheierea din 17 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, ar fi desfiinţată prin efectul admiterii cererii de strămutare, pronunţându-se pe fondul contestaţiei, în sensul respingerii acesteia. Mai mult, s-a arătat că în hotărârea de admitere a cererii de strămutare nu s-a dispus desfiinţarea, ci menţinerea actelor deja îndeplinite în cauză, inclusiv a încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară de la fond. Aşadar, aceste acte nu sunt desfiinţate prin efectul admiterii cererii de strămutare, ci numai dacă instanţa care a hotărât strămutarea dispune expres aceasta. Excepţie face doar hotărârea pronunţată în faza de judecată asupra fondului cauzei, respectiv cea prin care se soluţionează acţiunea penală, cu privire la care art. 74 alin. (5) din Codul de procedură penală prevede că: „Dacă instanţa de la care a fost strămutată cauza a procedat între timp la judecarea cauzei, hotărârea pronunţată este desfiinţată prin efectul admiterii cererii de strămutare.“ 30. În urma cercetării judecătoreşti efectuate în cauză, Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a pronunţat Sentinţa penală nr. 18 din 24 martie 2017, hotărâre care a fost atacată cu apel de autorii excepţiilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. 31. În cursul judecării apelului, mai exact la termenul din data de 25 aprilie 2018, apelanţii inculpaţi, printre care şi Nicolai Bogdan Cihodaru şi Ciprian Gheorghe Maftei, au ridicat excepţiile de neconstituţionalitate din prezenta cauză, cu care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a învestit Curtea Constituţională la data de 16 mai 2018. 32. Astfel, Nicolai Bogdan Cihodaru a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (4) lit. a) şi b), ale art. 282 alin. (4) lit. a), ale art. 396 alin. (1), ale art. 421 pct. 2 lit. b) teza finală din Codul de procedură penală, invocând faptul că soluţionarea cauzei în faza camerei preliminare a avut loc fără citarea părţilor şi fără asigurarea prezenţei inculpatului la judecată, aspect ce contravine dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil. 33. Cu privire la criticile formulate de autorul excepţiei Nicolai Bogdan Cihodaru, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 281 alin. (4) lit. a) şi b) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că, din Dosarul nr. 817/45/2013* al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, rezultă că faza camerei preliminare în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate a debutat prin înscrierea Dosarului nr. 817/45/2013* pe rolul Curţii de Apel Iaşi, la data de 3 decembrie 2013, iar această primă etapă a fazei camerei preliminare s-a finalizat prin Încheierea din 17 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. 34. Împotriva încheierii anterior menţionate, o parte dintre inculpaţi, printre care şi autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate Nicolai Bogdan Cihodaru, au formulat contestaţie, potrivit art. 347 din Codul de procedură penală. Această contestaţie a fost soluţionată de judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală prin Încheierea nr. 1.931 din 5 iunie 2014, încheiere ce are caracter definitiv. 35. Însă, în cauza în care a fost invocată - în apel, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la 25 aprilie 2018 - prezenta excepţie de neconstituţionalitate, faza camerei preliminare, atât în etapa de fond, cât şi în etapa soluţionării contestaţiei, s-a derulat în anul 2014, deci în urmă cu 4 ani, şi a avut loc anterior pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014. Mai mult, Curtea Constituţională a fost sesizată cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate prin Încheierea din 16 mai 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în Dosarul nr. 817/45/2013*, aşadar la o dată mult ulterioară pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014. 36. Prin decizia anterior menţionată, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, că soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) şi în art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă „fără participarea procurorului şi a inculpatului“, este neconstituţională şi, de asemenea, că dispoziţiile art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală raportate la cele ale art. 344 alin. (4), ale art. 345 alin. (1) şi ale art. 346 alin. (1) din acelaşi cod sunt neconstituţionale. 37. În urma pronunţării Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014, a fost adoptată Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016. Prin articolul unic al Legii nr. 75/2016 a fost modificat art. I al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 15 decembrie 2014, fiind astfel modificate şi completate dispoziţiile art. 346 şi 347 din Codul de procedură penală, în sensul soluţionării cauzei în faza camerei preliminare, cu citarea părţilor, atât în etapa primei instanţe, cât şi în etapa soluţionării contestaţiei formulate conform art. 347 din Codul de procedură penală. 38. Potrivit art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014 a produs efecte numai pentru viitor, de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I. De asemenea, conform prevederilor art. 78 coroborat cu cele ale art. 15 alin. (2) din Constituţie, Legea nr. 75/2016 a produs efecte doar pentru viitor de la data intrării sale în vigoare. 39. Aşa fiind, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, faza camerei preliminare s-a desfăşurat şi a fost finalizată anterior publicării Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014 în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intrării în vigoare a Legii nr. 75/2016, conform dispoziţiilor art. 344-347 din Codul de procedură penală, în forma lor în vigoare la data respectivă, aspect ce constituie o aplicare a principiului tempus regit actum, principiu care stă la baza aplicării normelor procesual penale. 40. În forma lor anterior menţionată, dispoziţiile art. 346 din Codul de procedură penală prevedeau soluţionarea de către judecătorul de cameră preliminară în camera de consiliu, fără citarea părţilor, a cererilor şi a excepţiilor invocate în etapa camerei preliminare, iar prevederile art. 347 din Codul de procedură penală reglementau o procedură similară pentru soluţionarea contestaţiei formulate împotriva încheierii pronunţate de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond. 41. Totodată, aşa cum reiese din Încheierea din 17 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi din Încheierea nr. 1.931 din 5 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, autorul excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv Nicolai Bogdan Cihodaru, a fost asistat de apărătorul ales, prin intermediul căruia şi-a exercitat efectiv dreptul la apărare în faza camerei preliminare, în ambele etape ale acesteia - fond şi contestaţie -, prin depunerea de memorii, cereri şi excepţii la Dosarul nr. 817/45/2013* al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, precum şi la dosarul cu acelaşi număr al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, conform prevederilor art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală, neputând invoca vreo vătămare a drepturilor sale sub acest aspect. 42. În realitate, ceea ce pretinde autorul excepţiei este ca deciziile Curţii Constituţionale să producă efecte şi pentru trecut, nu doar pentru viitor. Însă, în cauza în care s-a ridicat această excepţie nu s-a pus o problemă de încălcare a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. e) şi f) din Codul de procedură penală (deci una de aplicare a sancţiunii nulităţii) şi care să poată aduce în discuţie limitările temporale din art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, respectiv constituţionalitatea acestor limitări. 43. Deşi prin Decizia nr. 88 din 13 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 iunie 2019, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală raportate la art. 281 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ sunt neconstituţionale, cauza de nulitate absolută prevăzută la art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală - constând în încălcarea dispoziţiilor privind asistarea de către avocat a inculpatului, atunci când asistenţa este obligatorie - putând fi invocată în orice etapă a procesului penal, cu toate acestea, în prezenta cauză nu au existat încălcări ale dreptului la apărare în faza camerei preliminare, autorul excepţiei de neconstituţionalitate fiind asistat de apărătorul ales, care a depus la dosarul cauzei cereri şi memorii, examinate de judecătorii de cameră preliminară de la fond şi contestaţie. În aceste condiţii, soluţia şi considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 88 din 13 februarie 2019 - prin care instanţa de contencios constituţional a constatat că, deşi autoarea excepţiei avea dreptul de a fi asistată de un avocat din oficiu, asistenţa juridică fiind obligatorie potrivit legii, cu toate acestea, pe parcursul urmăririi penale şi în faza camerei preliminare nu a beneficiat de asistenţa juridică, fiind încălcate, astfel, prevederile art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală - nu sunt incidente în prezenta cauză. 44. Pentru aceste motive, criticile formulate cu privire la dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. e) şi f) şi alin. (4) lit. a) şi b) şi ale art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală nu sunt incidente în prezenta cauză. Mai mult, prevederile art. 281 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală reglementează ipoteza încălcării dispoziţiilor legale referitoare la prezenţa suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii, şi nu pe cea referitoare la citarea inculpatului. Dispoziţia procesual penală anterior menţionată este incidentă în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege, neconfundându-se cu dispoziţia referitoare la citarea inculpatului. Or, cu privire la faza camerei preliminare, Codul de procedură penală nu prevede prezenţa obligatorie a inculpatului la judecarea cauzei. 45. Având în vedere aspectele anterior menţionate, criticile formulate cu privire la dispoziţiile art. 396 alin. (1) şi ale art. 421 pct. 2 lit. b) teza finală din Codul de procedură penală nu au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât autorului excepţiei de neconstituţionalitate nu i-a fost încălcat dreptul la apărare în faza camerei preliminare. 46. Pentru aceleaşi motive, dispoziţiile art. 347, ale art. 551 pct. 4 teza finală ce reglementează rămânerea definitivă a hotărârii primei instanţe şi ale art. 552 alin. (2) din Codul de procedură penală ce reglementează rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de apel şi a hotărârii pronunţate în calea de atac a contestaţiei nu au legătură cu soluţionarea cauzei. 47. Or, conform prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.“ 48. Pentru aceste motive, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (4) lit. a) şi b), ale art. 282 alin. (4) lit. a), ale art. 347, ale art. 396 alin. (1), ale art. 421 pct. (2) lit. b) teza finală, ale art. 551 pct. 4 teza finală şi ale art. 552 alin. (2) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. 49. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate formulată de Ciprian Gheorghe Maftei, cu privire la dispoziţiile art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală, acesta arată că a fost pus în situaţia schimbării încadrării juridice a faptelor sale direct prin hotărârea judecătorească a instanţei de fond, fără să fi putut exprima un punct de vedere cu privire la noua încadrare juridică şi, prin urmare, fără a se putea apăra. Or, prevederile legale anterior menţionate obligă instanţa să pună în discuţie noua încadrare juridică şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea, fără a face distincţie între ipoteza schimbării încadrării juridice a faptei într-o infracţiune mai gravă şi cea a schimbării încadrării juridice într-o infracţiune mai puţin gravă faţă de cea dată prin actul de sesizare. 50. Aşa fiind, motivele prezentate de autorul excepţiei sunt, în realitate, critici cu privire la nelegalitatea procedurală a soluţiei pronunţate de instanţa de judecată a fondului - mai exact, critici referitoare la încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 386 din Codul de procedură penală privind procedura schimbării încadrării juridice a faptelor. 51. Prin urmare, aspectele invocate de autorul excepţiei referitoare la lipsa punerii în discuţie a schimbării încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu constituie o problemă de interpretare şi aplicare a legii, şi nu o problemă de constituţionalitate. 52. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) şi ale art. 421 pct. 2 lit. b) teza finală din Codul de procedură penală, motivele invocate în susţinerea excepţiilor au în vedere modificarea şi completarea dispoziţiilor legale criticate şi nu pot fi primite simultan. Aceasta întrucât autorul excepţiilor formulează propuneri de lege ferenda în sensul soluţionării problemei de legalitate pe care o invocă, însă acesta ar trebui să identifice mai întâi chestiunea de neconstituţionalitate pe care doreşte să o supună examenului Curţii - cu alte cuvinte, să aleagă pe care dintre cele două soluţii de lege ferenda pe care le propune înţelege să o supună examenului Curţii, întrucât ambele soluţii nu ar putea funcţiona simultan în cauza în care au fost ridicate excepţiile. Astfel, dacă solicită completarea cazurilor de nulitate absolută (cu acela, inexistent de lege lata, constând în încălcarea dispoziţiilor privind procedura schimbării încadrării juridice), atunci rămâne fără sens critica referitoare la art. 421 pct. 2 lit. b) teza finală din Codul de procedură penală, care, în prezent, prevede nulitatea absolută drept cauză de trimitere spre rejudecare, din apel la prima instanţă. În schimb, dacă solicită completarea motivelor de trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanţă (cu cazul privind nerespectarea dispoziţiilor privind schimbarea încadrării juridice), atunci o atare completare ar face inutilă examinarea dispoziţiilor art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală. Însă, indiferent de critica pentru care ar opta autorul excepţiei, Curtea constată că nu este competentă să analizeze propuneri de lege ferenda formulate de autorii excepţiilor de neconstituţionalitate în motivarea acestora. 53. Având în vedere toate aceste considerente, precum şi prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1), ale art. 386 alin. (1) şi ale art. 421 pct. 2 lit. b) teza finală din Codul de procedură penală este inadmisibilă. 54. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) şi (4) lit. a) şi b), ale art. 282 alin. (4) lit. a), ale art. 347, ale art. 386 alin. (1), ale art. 396 alin. (1), ale art. 421 pct. 2 lit. b) teza finală, ale art. 551 pct. 4 teza finală şi ale art. 552 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nicolai Bogdan Cihodaru şi de Ciprian Gheorghe Maftei în Dosarul nr. 817/45/2013* al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 martie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
