Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (5) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Societatea Agricolă Melba din comuna Recea, judeţul Braşov, în Dosarul nr. 5.220/226/2015 al Judecătoriei Făgăraş şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.134D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 392 din 15 octombrie 1997. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 29 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 5.220/226/2015, Judecătoria Făgăraş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 alin. (5) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Societatea Agricolă Melba din comuna Recea, judeţul Braşov, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri prin care Comisia Locală de Fond Funciar Recea a solicitat desfiinţarea de drept a societăţii autoare a excepţiei de neconstituţionalitate. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că art. 27 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 răstoarnă prezumţia de nevinovăţie în sensul că nu reclamantul este obligat să dovedească culpa pârâtului, ci pârâtul este obligat să îşi dovedească lipsa de culpă. Se mai susţine că desfiinţarea de drept a societăţilor agricole în temeiul textului criticat reprezintă o sancţiune antidemocratică, prin care se restrâng exerciţiul dreptului de asociere şi libertatea economică. 6. Totodată, se indică faptul că, prin Decizia nr. 392 din 15 octombrie 1997, Curtea Constituţională nu s-a raportat la toate drepturile pe care textul criticat le încalcă. 7. Judecătoria Făgăraş apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât din textul criticat reiese faptul că sunt necesare o constatare şi apreciere a condiţiilor legale în care aplicarea acestei măsuri este imputabilă societăţii agricole. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, se arată că societăţile agricole, potrivit art. 1 din Legea nr. 36/1991, se constituie numai de către proprietarii al căror aport în societate nu poate fi decât folosinţa terenurilor pe care le stăpânesc în calitate de proprietar. Fiind o condiţie constitutivă, înfiinţarea unei asemenea societăţi de persoane care nu au calitatea de proprietar sau pe terenuri care nu le aparţin în această calitate este ilegală. Se arată că până la desfiinţarea de drept a societăţilor agricole este necesară aprecierea îndeplinirii condiţiei legale, în care aplicarea acestei măsuri este imputabilă doar societăţii agricole în cauză. Neexecutarea unor obligaţii impuse de lege ţine de culpa membrilor societăţii agricole, ceea ce se răsfrânge asupra persoanei juridice înseşi. 10. Se mai susţine că art. 23 alin. (11) din Constituţie nu este incident în cauză deoarece textul criticat nu are legătură cu prezumţia de nevinovăţie. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 27 alin. (5) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, care au următorul cuprins: "(5) Încălcarea prevederilor alineatelor precedente atrage desfiinţarea, de drept, a societăţilor agricole în cauză." 14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie, ale art. 40 privind dreptul de asociere, ale art. 45 privind libertatea economică şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că principala critică de neconstituţionalitate vizează faptul că desfiinţarea de drept a societăţilor agricole în temeiul art. 27 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 încalcă dreptul de asociere şi libertatea economică, prevăzute de art. 40 şi art. 45 din Constituţie. Totodată, se consideră că textul criticat răstoarnă prezumţia de nevinovăţie, prevăzută de art. 23 alin. (11) din Constituţie, în sensul că pârâta, societatea agricolă, trebuie să facă dovada că neîntrunirea condiţiilor legale care duc la desfiinţarea sa de drept nu îi este imputabilă, cu alte cuvinte, să dovedească lipsa sa de culpă. 16. În jurisprudenţa sa cu privire la prezumţia de nevinovăţie reglementată de art. 23 alin. (11) din Constituţie, Curtea a reţinut că aceasta este proprie doar procesului penal, neavând nicio legătură cu cauzele de natură civilă, comercială, fiscală sau de contencios administrativ. Prezumţia de nevinovăţie este reglementată în legătură cu libertatea individuală a persoanei privind reţinerea, arestarea şi soluţionarea procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Astfel, art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală consacră prezumţia de nevinovăţie, dar exclusiv pentru ipoteza răspunderii penale. Această concluzie rezultă nu numai din termenii reglementării constituţionale, făcându-se referire explicită la „hotărârea judecătorească de condamnare“, ci şi din economia reglementărilor, prevederile art. 23 alin. (11) din Constituţie fiind înscrise în cuprinsul dispoziţiilor cu privire la „libertatea individuală“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.368 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 13 ianuarie 2011, sau Decizia nr. 60 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iunie 2019, paragraful 25). 17. În consecinţă, raportat la cauza de faţă, Curtea constată că un aspect care ţine de sarcina probei în cadrul procesului civil nu are legătură cu art. 23 alin. (11) din Constituţie. 18. Se mai reţine că prin Decizia nr. 392 din 15 octombrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997, pronunţată în cadrul unui control de constituţionalitate a priori, s-a stabilit că desfiinţarea de drept a societăţii agricole este constituţională „numai în măsura în care fapta este imputabilă societăţii agricole în cauză, iar constatarea desfiinţării se face în condiţiile legii“. Cu alte cuvinte, „în însuşi sistemul introdus prin textul criticat, apare necesară o constatare şi apreciere a condiţiilor legale în care aplicarea acestei măsuri este imputabilă societăţii agricole (respectiv înfiinţarea unei asemenea societăţi cu persoane care nu au calitatea de proprietar sau pe terenuri care nu le aparţin în această calitate - s.n.). În niciun caz nu rezultă din text voinţa legiuitorului de a institui un caz de răspundere obiectivă sau pentru fapta altuia“. Prin urmare, prezumţia de constituţionalitate a normei juridice analizate este condiţionată de cele stabilite în această decizie sub rezervă de interpretare pronunţată de Curtea Constituţională, astfel că pentru a se dispune desfiinţarea societăţii agricole pe motiv că asociatul/ asociaţii nu are/au calitatea de proprietar, condiţie sine qua non pentru constituirea societăţii, reclamantul este cel care trebuie să demonstreze faptul că o asemenea situaţie este imputabilă societăţii agricole, şi nu autorităţilor publice. O atare constatare decurge în mod firesc din principiul securităţii juridice şi dreptul la un proces echitabil, consacrate în art. 1 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, fără a avea legătură cu prezumţia de nevinovăţie, reglementată de art. 23 alin. (11) din Constituţie. Având însă în vedere art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 şi art. 126 alin. (1) din Constituţie, examinarea unui aspect de fapt, şi anume dacă reclamantul a demonstrat sau nu caracterul imputabil al conduitei societăţii agricole, ţine de interpretarea şi aplicarea legii de către instanţa judecătorească, soluţionarea sa excedând, astfel, competenţei Curţii Constituţionale. 19. În jurisprudenţa sa referitoare la art. 40 din Constituţie privind dreptul la asociere, Curtea a statuat că acesta se referă la asociaţiile cu scop nelucrativ, care nu urmăresc obţinerea sau împărţirea de beneficii, ci scopuri politice, religioase sau culturale, şi care exprimă libertatea de gândire şi de exprimare. Aşadar, temeiul constituirii lor nu este un contract de societate, ci libertatea de asociere, consacrată la nivel constituţional (Decizia nr. 218 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 9 iunie 2015, paragraful 24). Prin urmare, în decizia precitată s-a arătat că societăţile constituite în temeiul Legii nr. 31/1990 nu sunt o expresie a dispoziţiilor art. 40 din Constituţie, astfel că acest text constituţional nu are incidenţă într-o cauză care vizează constituirea acestor societăţi. 20. Raportat la cauza de faţă, Curtea reţine că, potrivit art. 1.881 din Codul civil, contractul de societate stă la baza constituirii societăţilor, acesta încheindu-se de către asociaţi cu scopul de a împărţi beneficiile sau de a se folosi de economia ce ar putea rezulta. Formele societare reglementate de art. 1.888 din Codul civil sunt cele simple, în participaţie, în nume colectiv, în comandită simplă, cu răspundere limitată, pe acţiuni, în comandită pe acţiuni, cooperative şi alte tipuri de societate anume reglementate de lege. Codul civil reglementează societăţile simple şi în participaţie, în timp ce Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, pe cele în nume colectiv, în comandită simplă, cu răspundere limitată, pe acţiuni, în comandită pe acţiuni, iar Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 20 mai 2014, pe cele cooperative. 21. Potrivit art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 6 mai 1991, exploatarea pământului se poate face în forme de asociere simplă, care se definesc ca fiind asocierile dintre două sau mai multe familii în baza unui contract de societate, având ca scop exploatarea terenurilor agricole, creşterea animalelor, aprovizionarea, depozitarea, condiţionarea, prelucrarea şi vânzarea produselor, prestarea unor servicii, precum şi alte activităţi. Potrivit art. 5 şi 16 din Legea nr. 36/1991, societatea agricolă este o societate de tip privat, cu personalitate juridică, cu capital variabil şi un număr nelimitat şi variabil de asociaţi, având ca obiect exploatarea agricolă a pământului, uneltelor, animalelor şi altor mijloace aduse în societate, precum şi realizarea de investiţii de interes agricol. Potrivit art. 4^1 din Legea nr. 36/1991, societăţile agricole se pot reorganiza prin transformare, în condiţiile acestei legi, în una dintre formele societare prevăzute şi reglementate de Legea nr. 31/1990. Prin urmare, întrucât societăţile agricole sunt reglementate de Legea nr. 36/1991, rezultă că acestea se încadrează în alte tipuri de societate anume reglementate de lege [art. 1.888 lit. i) din Codul civil]. 22. Având în vedere cele arătate, Curtea constată că art. 40 din Constituţie nu are incidenţă nici în privinţa societăţii agricole reglementate de Legea nr. 36/1991, societate constituită în temeiul unui contract de societate, de drept privat, şi care urmăreşte obţinerea/împărţirea de beneficii. 23. În jurisprudenţa sa referitoare la art. 45 din Constituţie privind libertatea economică, Curtea a statuat că acesta garantează accesul liber al persoanei la o activitate economică, dar exercitarea acesteia trebuie să se realizeze în condiţiile legii. Principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 19 aprilie 2011, Decizia nr. 218 din 2 aprilie 2015, paragraful 26). 24. Astfel, libertatea economică se realizează în condiţiile legii, ceea ce, raportat la cauza de faţă, înseamnă că şi constituirea societăţilor agricole trebuie să se supună dispoziţiilor legii, în speţă, art. 1 din Legea nr. 36/1991. Astfel, în accepţiunea acestui text legal, societăţile agricole se constituie numai de către proprietarii al căror aport în societate nu poate fi decât folosinţa terenurilor pe care le stăpânesc în calitate de proprietar. Fiind o condiţie constitutivă, înfiinţarea unei asemenea societăţi de persoane care nu au calitatea de proprietar sau pe terenuri care nu le aparţin în această calitate este ilegală (Decizia nr. 392 din 15 octombrie 1997). În consecinţă, încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la constituirea societăţii agricole a impus o sancţiune corespunzătoare din partea legiuitorului, şi anume desfiinţarea de drept a acesteia. 25. Folosirea termenului „desfiinţarea de drept“ a societăţilor sus-menţionate reprezintă o inabilitate de exprimare a legiuitorului, pentru că, în însuşi sistemul introdus prin textul criticat, apare necesară o constatare şi apreciere a condiţiilor legale în care aplicarea acestei măsuri este imputabilă societăţii agricole. În niciun caz nu rezultă din text voinţa legiuitorului de a institui un caz de răspundere obiectivă sau pentru fapta altuia (Decizia nr. 392 din 15 octombrie 1997). 26. Prin urmare, Curtea constată că dacă o asemenea societate a fost constituită printr-o fraudă la lege, legiuitorul are deplina competenţă să stabilească măsurile legale necesare pentru revenirea la starea de legalitate, inclusiv şi mai ales prin desfiinţarea societăţii, fixând, astfel, conţinutul şi limitele libertăţii economice în domeniul exploatării pământului. Desfiinţarea unei forme de asociere reglementate de lege reprezintă o intervenţie etatică în libertatea economică a cetăţeanului, astfel că o asemenea intervenţie trebuie să aibă un scop legitim şi să fie proporţională cu aceasta. 27. Realizând testul de proporţionalitate (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013), Curtea constată că măsura desfiinţării societăţii agricole determinată de nerespectarea condiţiilor legale imperative referitoare la constituirea sa are un scop legitim, şi anume garantarea integrităţii circuitului economic şi protejarea în mod egal a libertăţii economice a tuturor cetăţenilor. Este adecvată îndeplinirii scopului legitim antereferit, putând atinge in abstracto finalitatea urmărită de legiuitor, este necesară, fiind o sancţiune cu caracter disuasiv şi având o intensitate corespunzătoare pentru restabilirea stării de legalitate, fără a depăşi ceea ce este strict necesar atingerii scopului legitim urmărit, şi păstrează un just raport de proporţionalitate între interesul general, reprezentat de exigenţele referitoare la respectarea legii, la desfăşurarea activităţilor economice în respectul acesteia şi la protecţia circuitului civil şi a celorlalţi operatori economici, respectiv cel individual, reprezentat de interesul persoanei de a realiza venituri de pe urma unei activităţi economice. 28. Totodată, Curtea reţine că art. 53 din Constituţie nu are incidenţă în cauză, având în vedere că nu există o abatere normativă de la conţinutul şi exerciţiul firesc al libertăţii economice (a se vedea şi Decizia nr. 190 din 28 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 30 mai 2019, paragraful 13). 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Agricolă Melba din comuna Recea, judeţul Braşov, în Dosarul nr. 5.220/226/2015 al Judecătoriei Făgăraş şi constată că dispoziţiile art. 27 alin. (5) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Făgăraş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 12 martie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Karoly ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
