Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 137 din 16 martie 2022 asupra sesizării de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158, ale art. 245^1 şi ale art. 246 alin. (1) lit. g)-j) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum a fost modificat şi completat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/2022 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, precum şi a Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 8/2022, în ansamblul său

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 137 din 16 martie 2022 asupra sesizării de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158, ale art. 245^1 şi ale art. 246 alin. (1) lit. g)-j) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum a fost modificat şi completat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/2022 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, precum şi a Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 8/2022, în ansamblul său

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 327 din 4 aprilie 2022

Comenteaza legea


┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte           │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian      │- judecător            │
│Deliorga      │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător            │
│Morar         │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria    │- judecător            │
│Pivniceru     │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina   │- judecător            │
│Stanciu       │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina  │- judecător            │
│Tănăsescu     │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila  │- judecător            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │-                      │
│Marieta Safta │prim-magistrat-asistent│
│              │delegat                │
└──────────────┴───────────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea sesizării de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 alin. (3), (4) şi (5), ale art. 245^1, ale art. 246 alin. (1) lit. g) şi ale art. 246 alin. (1) lit. i) şi j) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum a fost modificat şi completat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/2022 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, formulată de Grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România din Camera Deputaţilor, sub semnătura liderului de grup.
    2. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. c) din Constituţie şi al art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.529 din 15 februarie 2022 şi constituie obiectul Dosarului nr. 394 C/2022.
    3. În motivarea sesizării se invocă prevederile constituţionale ale art. 1 - Statul român, ale art. 8 - Pluralismul şi partidele politice, ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 31 - Dreptul la informaţie, ale art. 68 - Caracterul public al şedinţelor, ale art. 69 - Mandatul reprezentativ şi ale art. 70 - Mandatul deputaţilor şi al senatorilor. Se invocă, de asemenea, dispoziţiile din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cuprinse în art. 10 - Libertatea de exprimare, precum şi cele ale Cartei drepturilor şi libertăţilor fundamentale cuprinse în art. 11 - Libertatea de exprimare şi de informare.
    4. Se expun, mai întâi, o serie de „consideraţii prealabile asupra întinderii competenţei Curţii Constituţionale de a cenzura Regulamentul Camerei Deputaţilor“, astfel cum a fost modificat prin hotărârea în cauză, şi a admisibilităţii, din această perspectivă, a sesizării formulate.
    5. În continuare, printr-o primă grupare de argumente, se susţine că dispoziţiile art. 158 alin. (3), (4) şi (5), ale art. 245^1 şi ale art. 246 alin. (1) lit. g) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum a fost modificat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/2022, încalcă dreptul la informaţie, egalitatea în drepturi, libertatea presei, precum şi, în ceea ce priveşte limitarea caracterului public al şedinţelor Camerei, principiul pluralismului politic.
    6. Astfel, se apreciază că prin interzicerea implicită a posibilităţii de a înregistra lucrările din Cameră de către presa care nu a primit acreditare, ca şi de către oricare membru al publicului, precum şi prin restrângerea dreptului deputaţilor, care, în exercitarea mandatului lor, înregistrează lucrările pentru prezentarea activităţii în faţa cetăţenilor, se aduce o gravă atingere drepturilor cetăţeneşti enumerate.
    7. Condiţia acreditării încalcă atât libertatea presei, cât şi egalitatea în faţa legii. Restrângerea implicită a numărului celor cărora li se permite înregistrarea şedinţelor viciază calitatea informării publicului, care va primi cu precădere, dacă nu exclusiv, imagini cu pupitrul de la care se vorbeşte, respectiv cu prezidiul. Or, în ceea ce priveşte libertatea de exprimare prin presă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut rolul indispensabil de „câine de pază“ care revine presei într-o societate democratică (Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 27 martie 1996, pronunţată în Cauza Goodwin împotriva Regatului Unit, paragraful 39).
    8. Se consideră că derogarea prevăzută la art. 158 alin. (5), şi anume norma privind înregistrarea şedinţelor numai din perimetrul alocat, nu prezintă predictibilitatea necesară unui act normativ, deoarece la şedinţele comisiilor nu există perimetru alocat. Aceasta lasă locul aplicării arbitrare, putând fi sancţionat un deputat care se deplasează pentru că doreşte să filmeze dintr-un loc mai favorabil înregistrării şi alte zone decât pupitrul.
    9. Se apreciază că limitarea şi sancţionarea posibilităţilor de exprimare reprezintă o încălcare a principiului pluralismului. Folosirea de astfel de mijloace - bannere (strict cele care expun mesaje legitime), butaforii, costume, produse - a fost şi este o metodă legală şi eficientă a parlamentarilor aparţinând tuturor formaţiunilor politice, atunci când s-au aflat în opoziţie, de a-şi sublinia poziţiile politice în ultimele trei decenii, în special cu ocazia moţiunilor şi a interpelărilor, în cadrul exercitării democraţiei parlamentare constituţionale.
    10. Cu referire la raporturile majoritate-opoziţie, astfel cum au fost analizate şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, se arată că regula majorităţii implică, în mod necesar, în cadrul procedurilor parlamentare, evitarea oricăror mijloace care ar conduce la o manifestare abuzivă din partea majorităţii sau a oricăror mijloace obstrucţioniste care ar avea drept scop împiedicarea desfăşurării normale a procedurii parlamentare. Principiul majoritatea decide, opoziţia se exprimă implică, în mod necesar, un echilibru între necesitatea de exprimare a poziţiei minorităţii politice cu privire la o anumită problemă şi evitarea folosirii mijloacelor de obstrucţie, în scopul asigurării, pe de o parte, a confruntării politice din Parlament, deci a caracterului contradictoriu al dezbaterilor, şi, pe de altă parte, al îndeplinirii de către acesta a competenţelor sale constituţionale şi legale. Cu alte cuvinte, parlamentarii, fie că provin din rândul majorităţii, fie că provin din cel al opoziţiei, trebuie să se abţină de la exercitarea abuzivă a drepturilor procedurale şi să respecte o regulă de proporţionalitate, de natură să asigure adoptarea deciziilor ca urmare a unei dezbateri publice prealabile.
    11. Atât în procesul legislativ, cât şi în activitatea de control parlamentar asupra Guvernului sau în realizarea celorlalte atribuţii constituţionale, parlamentarii, în exercitarea mandatului, sunt, potrivit prevederilor art. 69 alin. (1) din Legea fundamentală, „în serviciul poporului“. Dezbaterea parlamentară a problemelor importante ale naţiunii trebuie să asigure respectarea valorilor supreme consacrate de Legea fundamentală, precum statul de drept, pluralismul politic şi democraţia constituţională. Acesta este motivul pentru care Curtea Constituţională a considerat că „este necesară exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor şi obligaţiilor constituţionale atât de către majoritatea, cât şi de minoritatea parlamentară, precum şi cultivarea unei conduite a dialogului politic, care să nu excludă aprioric consensul, chiar dacă motivaţiile sunt diferite, atunci când miza este interesul major al naţiunii“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012). În condiţiile în care expunerea de motive în susţinerea unei iniţiative legislative, propunerea de amendamente, prezentarea de opinii pro şi contra, dezbaterea lor, aşadar, dialogul politic de la tribuna Parlamentului sau din comisiile de lucru, în cadrul activităţilor prin intermediul cărora Parlamentul îşi realizează funcţiile constituţionale, reprezintă aspecte care ţin de esenţa parlamentarismului, interzicerea perturbării activităţii parlamentare, prin proferarea de insulte sau calomnii sau prin adoptarea unor comportamente şi limbaje denigratoare, rasiste sau xenofobe, dă expresie nevoii de a disciplina acest dialog şi de a crea premisele respectării principiului majoritatea decide, opoziţia se exprimă.
    12. Pe de altă parte, principiul invocat asigură dreptul opoziţiei de a se exprima liber, de a-şi face cunoscute opiniile, de a se manifesta critic cu privire la poziţiile adoptate de majoritatea parlamentară. În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului şi, respectând cu bună-credinţă normele constituţionale şi procedurile parlamentare instituite prin regulamentele celor două Camere, au obligaţia de a apăra interesele cetăţenilor pe care îi reprezintă, adoptând o conduită activă, avizată şi responsabilă, care să corespundă interesului general.
    13. Mai mult, asemenea oricărui cetăţean al României, parlamentarul are libertate de exprimare, garantată de art. 30 din Constituţie, iar, potrivit art. 72 alin. (1) din Legea fundamentală, el nu răspunde juridic pentru votul sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. El este chemat să găsească mijloacele adecvate de exprimare, care, pe de o parte, să asigure exercitarea mandatului cu obiectivitate şi probitate şi, pe de altă parte, să nu împiedice buna desfăşurare a activităţilor forului legiuitor.
    14. Se apreciază astfel că interzicerea şi sancţionarea desfăşurării de bannere, prin art. 245^1 şi art. 246 lit. g) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, fără a distinge cu privire la conţinutul mesajului expus, contravine dispoziţiilor art. 30 din Constituţie şi ignoră jurisprudenţa Curţii Constituţionale, sens în care se invocă Decizia nr. 649 din 24 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.045 din 10 decembrie 2018, din care se citează considerente, cu referire şi la alte decizii ale Curţii, precum Decizia nr. 756 din 1 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 7 iulie 2010.
    15. În ceea ce priveşte art. 246 alin. (1) lit. i) şi j) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum a fost modificat, se susţine că încalcă dispoziţiile constituţionale privind principiul pluralismului politic şi pe cele privind mandatul parlamentar.
    16. Se arată că, prin sancţionarea grupului parlamentar pentru fapta deputatului, este încălcat principiul răspunderii juridice personale pentru fapta proprie (caracterul personal al răspunderii juridice), conform căruia răspunderea revine numai celui efectiv vinovat de comiterea faptei ilicite, regulă cu caracter absolut în cazul răspunderii sancţionatorii (represive). În cazul răspunderii reparatorii există uneori, în condiţiile legii, şi răspunderea pentru fapta altuia cu caracter limitat, dar posibil de înlăturat (răspunderea părinţilor pentru copiii minori, a persoanei juridice pentru faptele membrilor) sau răspunderea solidară ori împreună cu alţii.
    17. Textele criticate nu au caracter reparator, ci sancţionator represiv, neputând constitui o excepţie de la principiul enunţat. Intenţia evidentă a introducerii lor este aceea de a îngreuna, dacă nu chiar a paraliza acţiunile opoziţiei, prin sancţionarea unui grup parlamentar, compus din zeci de deputaţi, pentru o faptă individuală. Efectele aplicării unei astfel de sancţiuni unui grup parlamentar ar fi acelea că zeci de deputaţi ai opoziţiei ar fi limitaţi să se exprime şi să îşi exercite pe deplin mandatul acordat de cetăţeni sau chiar, în anumite situaţii, împiedicaţi să participe la lucrări.
    18. Ca regulă generală, răspunderea juridică revine numai celui ce a săvârşit fapta ilicită, iar întinderea răspunderii se stabileşte după circumstanţele personale ale autorului faptei. Principiul răspunderii juridice personale pentru fapta proprie este enunţat în doctrina juridică, iar instituirea unor sancţiuni, cu încălcarea acestui principiu, prin Regulamentul Camerei Deputaţilor, conduce la condiţii inegale de exercitare a mandatului parlamentar, cu grave efecte asupra pluralismului politic şi vieţii democratice. Se invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la exercitarea mandatului parlamentar, fiind citate considerente cuprinse în Decizia nr. 81 din 27 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 14 martie 2013.
    19. Având în vedere că prin activităţile lor participă la un exerciţiu colectiv al libertăţii de exprimare, partidele politice pot invoca drepturile prevăzute de art. 10 şi art. 11 din Convenţie. Nu există democraţie fără pluralism. De aceea, libertatea de exprimare consacrată prin art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este valabilă, sub rezerva paragrafului 2, nu numai pentru „informaţii“ sau „idei“ primite favorabil sau considerate inofensive ori indiferente, dar şi pentru cele care frapează, şochează sau îngrijorează (a se vedea, printre altele, Cauza Handyside împotriva Regatului Unit, Hotărârea din 7 decembrie 1976, paragraful 49, şi Cauza Jersild împotriva Danemarcei, Hotărârea din 23 septembrie 1994, paragraful 37).
    20. În considerarea tuturor argumentelor expuse, se solicită admiterea sesizării de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 alin. (3), (4) şi (5), ale art. 245^1 tezele „Este interzisă participarea la desfăşurarea unui banner în sala de şedinţe a plenului sau în sălile comisiilor Camerei Deputaţilor, înregistrarea sau transmiterea în direct a şedinţelor Camerei Deputaţilor, Biroului permanent, Comitetului liderilor grupurilor parlamentare sau ale comisiilor“, ale art. 246 alin. (1) lit. g) tezele „Abaterile de la regulament atrag următoarele sancţiuni: diminuarea indemnizaţiei cu până la 50% până la 6 luni pentru participarea la desfăşurarea unui banner în sala de şedinţe a plenului sau în sălile comisiilor Camerei Deputaţilor, pentru înregistrarea sau transmiterea în direct a şedinţelor Camerei Deputaţilor cu încălcarea derogării prevăzute de art. 158 alin. (5) paragraful al II-lea, Biroului permanent, Comitetului liderilor grupurilor parlamentare sau a comisiilor“ şi ale art. 246 alin. (1) lit. i) şi j) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum acesta a fost modificat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8 din 9 februarie 2022 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor.
    21. În conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedintelui Camerei Deputaţilor, pentru a comunica punctul de vedere al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.
    22. Cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.183 din 7 martie 2022, a fost transmis Curţii punctul de vedere al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, prin care se apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi se propune respingerea acesteia.
    23. Se arată astfel că nu pot fi reţinute criticile dispoziţiilor art. 158 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările stabilite prin hotărârea criticată. Prin noul text normativ s-a consacrat posibilitatea transmiterii în direct şi înregistrării şedinţelor Camerei Deputaţilor, din oficiu, de către serviciile Camerei Deputaţilor, de către presa acreditată şi de către deputaţi din zona alocată acestora în sala plenului Camerei Deputaţilor. Se apreciază că acestea trebuie coroborate cu prevederile art. 145 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi cu prevederile art. 18 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare. Din interpretarea acestor dispoziţii şi a sensului literar al termenului „acreditare“ se deduce că acreditarea presei este necesară în vederea acordării accesului în sediile şi la lucrările autorităţilor şi instituţiilor publice, ziariştilor şi reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă care nu vor recurge la fapte care împiedică desfăşurarea normală a activităţii autorităţii/instituţiei publice care acordă acreditarea, fără ca această acţiune să privească opiniile exprimate în presă de respectivii ziarişti, în condiţiile şi în limitele legii.
    24. Reliefarea în cadrul noilor prevederi regulamentare a necesităţii obţinerii unei acreditări prealabile în vederea transmiterii în direct şi înregistrării de către persoanele care asistă la lucrările Camerei Deputaţilor nu are ca scop limitarea caracterului public al şedinţelor, cenzurarea libertăţii presei, încălcarea egalităţii în faţa legii şi a dreptului la informaţie. Astfel, nu se „aduce o gravă atingere drepturilor cetăţeneşti“, ci, dimpotrivă, se asigură căile procedurale prin care aceste principii pot fi puse în practică. Această condiţie reprezintă un mijloc de asigurare a prezenţei mijloacelor de informare în masă care acţionează cu profesionalism, fără a periclita solemnitatea şi securitatea lucrărilor autorităţii legislative, şi de limitare a accesului persoanelor care au încălcat aceste standarde, prin retragerea acreditării. Pentru cadrul juridic al acreditării se invocă prevederile art. 145 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi Hotărârea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor nr. 4/2010 prin care s-a aprobat „Regulamentul privind acreditarea jurnaliştilor la Camera Deputaţilor“, anterior acesteia fiind în vigoare Hotărârea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor nr. 3/2002 cu acelaşi obiect de reglementare.
    25. În ceea ce priveşte reglementarea conform căreia deputaţii pot transmite în direct sau înregistra şedinţele Camerei Deputaţilor şi ale comisiilor numai din perimetrul alocat grupului din care fac parte se apreciază că aceasta nu este de natură să afecteze exercitarea liberă a mandatului de deputat şi că formularea acesteia nu este de natură să încalce exigenţele de tehnică legislativă specifice criteriului predictibilităţii unui act normativ, după cum a susţinut autorul sesizării. Noua reglementare, ce face trimitere la „perimetrul [...] alocat grupului parlamentar“, se află în strânsă corelare cu prevederile art. 18 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, care prevăd că „Preşedintele Camerei Deputaţilor împreună cu liderii grupurilor parlamentare repartizează, la începutul primei sesiuni a legislaturii, locurile în sala de şedinţe pentru fiecare grup parlamentar“. Legătura dintre cele două prevederi regulamentare este reliefată şi în Decizia Biroului permanent al Camerei Deputaţilor nr. 3 din 22 februarie 2022 cu privire la aplicarea prevederilor art. 158 alin. (5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, anexată punctului de vedere.
    26. În ceea ce priveşte afectarea liberei exercitări a mandatului de deputat se apreciază că noua reglementare aprobată de Plenul Camerei Deputaţilor nu are o asemenea natură, deoarece aceasta reprezintă o măsură de conduită parlamentară care impune o restrângere (a mobilităţii deputaţilor care înregistrează sau transmit lucrările Camerei Deputaţilor) justificată şi proporţională, prezervând exercitarea cu bună-credinţă a mandatului de deputat şi a rolului opoziţiei parlamentare. Prin reglementarea unui cadru definit de manifestare se realizează echilibrul, reiterat constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, între imperativul respectării cadrului, scopului, reputaţiei şi solemnităţii puterii legislative, cât şi al neprejudicierii şi neafectării activităţii şi imaginii Parlamentului, şi imperativul respectării libertăţii de exprimare şi exercitare a propriului mandat de deputat fără lezarea exercitării altor mandate.
    27. Se concluzionează că prevederile art. 158 alin. (5), ale art. 245^1 şi ale art. 246 alin. (1) lit. g) din Regulamentul Camerei Deputaţilor au fost adoptate cu respectarea exigenţelor constituţionale.
    28. În ceea ce priveşte reglementarea interdicţiei de a participa la desfăşurarea unui banner în sala de şedinţe a plenului sau în sălile comisiilor Camerei Deputaţilor, se apreciază că aceasta reprezintă o măsură justificată şi proporţională cu specificul activităţii forului legislativ. Cu trimitere la definiţia bannerului din Decizia Curţii Constituţionale nr. 649 din 24 octombrie 2018, precum şi la definiţia legală a bannerului, consacrată la art. 3 lit. c) din Legea nr. 185/2013 privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate, coroborat cu normele specifice de amplasare, reglementate la prevederile art. 36 din acelaşi act normativ, se concluzionează că bannerul reprezintă un mijloc de comunicare şi exprimare cu destinaţie specifică, destinat cu precădere spaţiilor publice deschise, şi nu unor spaţii închise, aşa cum este o sală de şedinţe. În autonomia sa de reglementare, Camera Deputaţilor are autoritatea să aprecieze că un asemenea mijloc de exprimare este de natură să afecteze buna sa funcţionare sau să lezeze imaginea şi prestigiul autorităţii legiuitoare ori exercitarea neîngrădită a mandatului unor deputaţi şi, în consecinţă, să interzică utilizarea acestuia în sălile de şedinţă. Măsura este justificată şi apără exerciţiul mandatului tuturor deputaţilor în cadrul şedinţelor Camerei Deputaţilor şi ale comisiilor acesteia, excluzând riscul perturbării bunei funcţionări a acestora sau alterarea desfăşurării procedurilor parlamentare cu ocazia utilizării unui banner pe durata acestora.
    29. Se exprimă, în concluzie, opinia potrivit căreia prevederile art. 245^1 şi ale art. 246 alin. (1) lit. g) din Regulamentul Camerei Deputaţilor au fost adoptate cu respectarea exigenţelor constituţionale.
    30. Referitor la presupusa încălcare a prevederilor art. 8 alin. (1), ale art. 69 şi 70 din Constituţie, se apreciază că sesizarea este neîntemeiată. Astfel, din examinarea prevederilor art. 246 alin. (1) lit. i) din Regulamentul Camerei Deputaţilor rezultă că acestea prevăd sancţiunea aplicabilă pentru săvârşirea abaterii disciplinare care constă în utilizarea de către deputaţi a violenţei verbale, proferarea de injurii, invective sau calomnie la adresa unui alt deputat, iar lit. j) a aceluiaşi alineat al art. 246 reglementează sancţiunea aplicabilă grupului parlamentar care prin acţiunile sale, ale deputaţilor sau ale angajaţilor săi pune în pericol buna funcţionare şi siguranţa autorităţii publice, a demnitarilor sau a angajaţilor acesteia în incinta Camerei Deputaţilor, precum şi procedura aplicabilă în aceste situaţii.
    31. Având în vedere interpretarea sistematică a prevederilor regulamentare contestate, prin raportare la dispoziţiile constituţionale şi la argumentele invocate de autorii sesizării, se subliniază că măsura sancţionatoare vizează, în egală măsură, sub aspect juridic, deputaţii tuturor grupurilor parlamentare şi deopotrivă grupurile din care aceştia fac parte. Neconstituţionalitatea unei prevederi regulamentare presupune nerespectarea unor principii ori dispoziţii din Legea fundamentală, iar eventualul caracter injust al unei asemenea dispoziţii faţă de anumite persoane ori grupuri, precum şi modalităţile de punere în practică a acesteia nu pot echivala cu neconstituţionalitatea măsurii preconizate.
    32. În al doilea rând, se constată că sancţiunile reglementate contestate de autorii sesizării nu aduc atingere libertăţii de exprimare a deputaţilor. Ele se circumscriu săvârşirii unei abateri disciplinare, care constă în utilizarea de către deputaţi a violenţei verbale, proferarea de injurii, invective sau calomnie la adresa unui alt deputat sau unor acţiuni ale unui grup parlamentar, deputaţi membri ai acestuia sau angajaţi ai săi, care pun în pericol buna funcţionare şi siguranţa autorităţii publice, a demnitarilor sau a angajaţilor acesteia în incinta Camerei Deputaţilor. Este evident că într-o societate democratică exercitarea libertăţii de exprimare comportă în mod obligatoriu şi corelativ îndatoriri şi responsabilităţi şi de aceea poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau chiar sancţiuni, în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale şi cu dispoziţiile art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dispoziţiile art. 30 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală trebuie interpretate în mod sistematic, atât prin prisma conexiunilor indisolubile dintre prevederile înscrise în cele 8 alineate ale art. 30, cât şi prin raportare la celelalte dispoziţii constituţionale. În virtutea acestei interpretări se remarcă faptul că aceste libertăţi nu au caracter absolut, iar exercitarea lor nu este nelimitată. Însuşi legiuitorul constituant a prevăzut, în alin. (6) şi (7) ale aceluiaşi articol, mai multe limitări ale libertăţii de exprimare, determinate de respectarea şi protejarea altor interese care au, de asemenea, caracter fundamental.
    33. Se semnalează frecvenţa şi gravitatea abuzurilor manifestate în şedinţele de plen ale Camerei Deputaţilor care au determinat reglementarea acestor sancţiuni disciplinare mai aspre în Regulamentul Camerei Deputaţilor, prin care se încearcă asigurarea unui just echilibru între drepturile fundamentale enunţate, respectiv modalitatea de exercitare a acestora, îndeplinirea competenţelor constituţionale ale forului legiuitor, realizarea activităţilor înscrise pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, cu respectarea programului de lucru al acesteia, desfăşurarea şedinţelor de plen şi a celor ale organelor de lucru ale Camerei Deputaţilor într-un cadru oficial, solemn, corespunzător statutului şi rolului Parlamentului în ierarhia autorităţilor publice.
    34. Referitor la pretinsa necorelare a dispoziţiilor art. 246 alin. (1) lit. j) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, cu prevederile constituţionale invocate, se apreciază că această susţinere este lipsită de fundament juridic. Potrivit dispoziţiilor criticate, sancţiunea reglementată în cadrul lit. j) a alin. (1) al art. 246 se aplică exclusiv în situaţia constatării afectării bunei funcţionări a activităţii Camerei Deputaţilor.
    35. Se mai arată că, deşi autorii sesizării invocă o relaţie directă de cauzalitate între posibilitatea aplicării sancţiunilor contestate şi încălcarea principiului pluralismului, anumite limitări ale exercitării drepturilor sunt permise, în măsura în care acestea se circumscriu unui scop legitim. În acest sens, sunt apreciate ca edificatoare prevederile art. 57 din Constituţia României, care reglementează expres obligaţia cetăţenilor de a-şi exercita drepturile cu bună-credinţă, fără a încălca drepturile şi libertăţile celorlalţi. Se invocă şi prevederile art. 10 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora „Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru [...] protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora“. În situaţia examinată, sancţiunile sunt determinate de împiedicarea realizării competenţelor constituţionale ale Camerei Deputaţilor în parametri adecvaţi rolului acesteia.
    36. De altfel, simpla reglementare a acestor sancţiuni nu este incompatibilă în mod automat cu principiul pluralismului. Trebuie să avem în vedere că, în situaţia examinată, modalităţile şi frecvenţa aplicării sancţiunilor sunt în relaţie de interdependenţă cu conduita deputatului, a grupului ori a angajaţilor acestuia. Instituirea lor este în acord cu prevederile constituţionale, întrucât eventuala limitare a drepturilor se face proporţional cu gravitatea faptei săvârşite şi cu titlu de excepţie. Prin prevederile constituţionale ale art. 8 alin. (2) este accentuată existenţa unor limite constituţionale ale pluralismului şi subordonarea acestuia unor valori esenţiale, partidele politice fiind obligate să îşi desfăşoare activitatea „respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei“.
    37. Ataşat punctului de vedere a fost transmisă Curţii Constituţionale Decizia Biroului permanent al Camerei Deputaţilor nr. 3 din 22 februarie 2022 cu privire la aplicarea prevederilor art. 158 alin. (5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, având 7 anexe unde sunt delimitate zonele din sala de plen a Camerei Deputaţilor aflate sub incidenţa art. 158 alin. (5) teza I şi teza a II-a din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
    38. Pe rolul Curţii Constituţionale se află şi soluţionarea sesizării de neconstituţionalitate a Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 8/2022 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 9 februarie 2022, formulată de Grupul parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor din Camera Deputaţilor, sub semnătura liderului de grup.
    39. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. c) din Constituţie şi al art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.874 din 24 februarie 2022 şi constituie obiectul Dosarului nr. 494 C/2022.
    40. În motivarea sesizării se invocă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) care reglementează principiul respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 8 - Pluralismul şi partidele politice, ale art. 29 alin. (1) referitor la libertatea conştiinţei, ale art. 30 alin. (1) şi (2) referitoare la libertatea de exprimare, ale art. 31 alin. (2) referitor la dreptul la informaţie, ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 68 - Caracterul public al şedinţelor şi ale art. 147 alin. (4) referitor la caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale.
    41. Se expun, mai întâi, o serie de consideraţii referitoare la admisibilitatea sesizării formulate. În continuare, argumentele de neconstituţionalitate sunt grupate în critici de neconstituţionalitate extrinsecă şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă.
    42. În motivarea neconstituţionalităţii extrinseci se invocă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie şi considerente cuprinse în decizii ale Curţii Constituţionale referitoare la exigenţele de calitate a legii. Se susţine că hotărârea criticată nu respectă textul constituţional invocat, „actul contestat având multiple carenţe din perspectiva tehnicii legislative de natură a impieta asupra statului de drept, caracterizat, înainte de toate, prin respectarea supremaţiei Constituţiei şi a legilor.“ Se arată astfel că „aşa-zisa expunere de motive a Hotărârii are un caracter pur formal, nefiind antamate nici considerentele care ţin de motivul emiterii actului normativ, de impactul asupra sistemului juridic, de consultările derulate în vederea elaborării proiectului, nici activităţile de informare publică privind elaborarea şi implementarea proiectului Hotărârii.“ Proiectul acestui act a fost introdus intempestiv pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, „de manieră a induce percepţia că Hotărârea nu ar fi altceva decât o demonstraţie de forţă a coaliţiei majoritare, îndreptată împotriva opoziţiei parlamentare.“ Conţinutul actului normativ „este cu totul necorelat cu alte acte normative, inclusiv cu acte normative cu o forţă juridică superioară faţă de Hotărâre (cu deosebire, Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor).“
    43. În motivarea neconstituţionalităţii intrinseci se invocă, mai întâi, încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, cu referire la exigenţele de calitate a legii dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (precizie, previzibilitate şi predictibilitate). Potrivit autorilor sesizării, prevederile art. 158 alin. (5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum a fost modificat, nu respectă aceste exigenţe. Astfel „perimetrele“ de care se face vorbire „nu există în realitate“, nefiind adoptată o hotărâre a Camerei Deputaţilor de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor prin care să se dispună cu privire la înfiinţarea unor astfel de perimetre. Noţiunea de „perimetru“ nu se regăseşte în niciun act normativ de nivelul Regulamentului Camerei Deputaţilor şi nici nu se poate corela cu alte prevederi legale, pentru clarificarea juridică.
    44. Potrivit sesizării, faptul că prin hotărâre, aflată incontestabil pe o poziţie inferioară în ierarhia actelor normative din România, se reglementează interdicţii şi sancţiuni suplimentare faţă de cele stabilite prin Legea nr. 96/2006, se încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în ceea ce priveşte supremaţia şi caracterul obligatoriu al legilor.
    45. Sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate şi prevederile art. 245^1, nou-introdus în Regulamentul Camerei Deputaţilor, în ceea ce priveşte exprimarea de „ţipete, injurii, ameninţări, invective, calomnie“ la adresa unui alt parlamentar. Textul citat nu permite destinatarului să înţeleagă cu exactitate care sunt limitele restrângerilor aduse, ce au un efect negativ vădit şi considerabil asupra dreptului la liberă exprimare, nefiind stabilite criterii în funcţie de care să poată fi delimitate acele luări de cuvânt care reprezintă critici fireşti ale opoziţiei (ori ale oricărei alte persoane, de altfel) şi cele care reprezintă, de exemplu, calomnii.
    46. După cum rezultă şi din paragraful 23 al Deciziei nr. 553 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, Curtea Constituţională a reţinut că standardul constituţional de protecţie a libertăţii individuale impune ca limitarea acesteia să se realizeze într-un cadru normativ care, pe de o parte, să stabilească expres cazurile de limitare a acestei valori constituţionale, iar, pe de altă parte, să le prevadă într-un mod clar, precis şi previzibil, situaţie în care nu ne regăsim în cauza de faţă. Totodată, în aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că, în ipoteza infracţiunilor, legiuitorul trebuie să indice în mod clar şi neechivoc obiectul material al acestora în chiar cuprinsul normei sau acesta să poată fi identificat cu uşurinţă prin trimiterea la un alt act normativ cu care textul incriminator se află în conexiune, în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei infracţiunii. De asemenea, s-a constatat că, dacă legiuitorul îşi respectă numai din punct de vedere formal competenţa constituţională de a legifera, fără ca prin conţinutul normativ al textului incriminator să stabilească clar şi cu precizie obiectul material al infracţiunii, aceasta poate determina o lipsă de previzibilitate a respectivului text. Se apreciază că aceste considerente sunt pe deplin incidente şi în cauza de faţă, argumentele statuate de Curtea Constituţională putând fi extrapolate, pentru identitate de raţiune, tuturor tipurilor de sancţiuni aplicabile unui subiect de drept, inclusiv celor disciplinare, întrucât exigenţele constituţionale referitoare la claritatea, precizia şi previzibilitatea legii se impun a fi respectate în toate situaţiile care vizează „incriminarea“ unei fapte şi „pedepsirea“ acesteia, indiferent de natura faptei şi a sancţiunii. În susţinerea acestor argumente se invocă şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, respectiv cauzele Beyeler împotriva Italiei (paragraful 109), Rotaru împotriva României (paragraful 52), Sissanis împotriva României (paragraful 66) şi Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României (paragraful 34).
    47. Se mai arată că Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor prevede cu titlu limitativ, la art. 52, sfera sancţiunilor aplicabile reprezentanţilor aleşi, acestea fiind: „a) atenţionarea verbală; b) chemarea la ordine; c) retragerea cuvântului; d) îndepărtarea din sală pe durata şedinţei; e) avertismentul scris.“ Textul citat nu prevede niciuna dintre sancţiunile nou-introduse prin hotărâre, ceea ce contravine principiului ierarhiei actelor normative şi al legalităţii stabilirii acestor sancţiuni. De asemenea, cele două sancţiuni colective introduse la art. 246 alin. (1) lit. i) şi j) din Regulamentul Camerei Deputaţilor „contravin oricăror principii de drept existente şi, în principal, celui al răspunderii personale“. Se solicită Curţii să constate că aceste dispoziţii încalcă în mod flagrant prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, având unicul şi văditul scop de a sancţiona opoziţia pentru acţiunile fireşti pe care aceasta le poate întreprinde în exercitarea rolului ei fundamental, fapt de nepermis într-o societate democratică.
    48. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 8 alin. (1) din Constituţia României, se arată că noţiunea de pluralism nu se rezumă şi nu se poate rezuma doar la nivel de ansamblu al arhitecturii statale, fiind evident aplicabil şi la nivel parlamentar, în calitate de organ reprezentativ suprem al poporului român şi de unică autoritate legiuitoare a ţării. Pluralismul constă în existenţa unei majorităţi parlamentare, a unei opoziţii şi, eventual, a unor parlamentari independenţi, ca expresie a diversităţii, libertăţii de conştiinţă şi de exprimare, printre altele, dovezi ale unei democraţii moderne sănătoase şi funcţionale. În orice stat democrat, partidul care obţine majoritatea mandatelor în Parlament deţine instrumentele formale pentru a-şi transpune programul politic în decizii care poartă autoritatea statului, dar acest lucru nu trebuie să aibă ca rezultat transformarea partidului de guvernământ într-un partid-stat. Opoziţia parlamentară reprezintă o cerinţă esenţială a democraţiei şi o expresie a pluralismului politic, după cum o consacră şi actele internaţionale în materie (de exemplu, Rezoluţia nr. 1.601/2008 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei). Este absolut necesar ca formaţiunile ce o compun să aibă la dispoziţie toate instrumentele pentru a contesta şi critica public programul şi politica majorităţii şi de a propune electoratului acţiuni, măsuri şi luări de poziţie prin care să se justifice drept o alternativă viabilă la majoritate - toate acestea fiind considerate în doctrina de drept constituţional finalitatea şi legitimitatea politică a opoziţiei.
    49. Or, prin scopul urmărit şi prin modificările adoptate prin hotărârea atacată, pluralismul consfinţit de prevederile art. 8 alin. (1) din Constituţie este vătămat, printr-o formă de asuprire a opoziţiei de către „tirania majorităţii“, aceasta din urmă intervenind, în mod deliberat, asupra Regulamentului Camerei Deputaţilor cu efectul slăbirii opoziţiei şi chiar al suprimării vocii sale, astfel încât activitatea majorităţii să nu mai fie supusă constant atenţiei şi supravegherii publicului, fapt care era permis de varianta aflată în vigoare anterior adoptării hotărârii. De asemenea, sancţiunile ce au fost introduse prin hotărâre, în special cele prevăzute la lit. i) şi j) ale art. 246 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, au repercusiuni directe asupra posibilităţii opoziţiei de a-şi desfăşura activitatea, prin sancţionarea întregului grup parlamentar din care face parte deputatul care ar fi săvârşit o presupusă faptă dintre cele în mod expres enunţate.
    50. Se susţine, în continuare, că prin introducerea art. 245^1 au fost atinse într-o manieră gravă libertatea gândirii şi a opiniilor, consacrată de art. 29 alin. (1) din Constituţie, dar şi libertatea de a exprima aceste gânduri şi opinii, consacrată de art. 30 alin. (1) din Constituţie. Astfel, prevederile din hotărâre prin care a fost modificat Regulamentul Camerei Deputaţilor au practic efectul interzicerii libertăţii de a exprima gânduri şi opinii în Camera Deputaţilor şi, implicit, al anihilării libertăţii de conştiinţă, care rămâne un drept iluzoriu, lipsit de un element vital - posibilitatea de a-l exprima. Reglementările aprobate prin hotărârea atacată au urmărit, în realitate, cenzurarea oricăror opinii şi critici ce ar putea fi aduse în legătură cu maniera defectuoasă (uneori chiar şi vădit nelegală) în care membri ai majorităţii parlamentare şi alte persoane care participă la şedinţele care au loc în Camera Deputaţilor şi-au exercitat ori îşi exercită atribuţiile. Or, formularea unor astfel de critici nu poate reprezenta un temei legitim pentru interzicerea şi sancţionarea opiniilor ori a exprimării lor. Din contră, acesta este chiar rolul asumat al opoziţiei, care nu doar că are dreptul, ci şi obligaţia de a critica şi de a lupta, prin toate mijloacele democratice pe care le are la dispoziţie, împotriva majorităţii parlamentare. Maniera echivocă de redactare a prevederilor hotărârii în care este reluată sintagma „ţipete, injurii, ameninţări, invective, calomnie“, efectuate la adresa unui alt parlamentar, poate genera probleme în legătură cu aprecierea următoarelor aspecte: care opinii au caracter de injurii, ameninţări, invective ori reprezintă calomnie şi cine are competenţa de a face această apreciere, având în vedere lipsa definirii acestora şi stabilirea unor limite de aplicare. Se face referire în acest sens la considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului, reţinute în Cauza nr. 5.493/72 - Handyside împotriva Marii Britanii, arătându-se că larga marjă de apreciere (ca efect al lipsei de claritate, precizie şi previzibilitate a normei) poate conduce la considerarea unor critici oneste ca fiind, cu titlu de exemplu, simple calomnii, corolarul fiind aplicarea unor sancţiuni cu simplul scop de a pedepsi aceste critici, fapt nepermis într-o societate democratică şi contrar prevederilor constituţionale invocate, care atrag neconstituţionalitatea.
    51. Referitor la pretinsa încălcare a art. 53 din Constituţie, se arată că prin hotărârea atacată au fost introduse restrângeri ale exerciţiului dreptului la liberă exprimare, dar şi sancţiuni care, prin gravitatea lor, echivalează cu anihilarea dreptului la liberă exprimare şi cu punerea reprezentanţilor aleşi ai poporului român în imposibilitatea de a-şi exercita mandatul. Or, faţă de sensul strict al noţiunii de „lege“ utilizat de art. 53 din Constituţie, se apreciază că este neconstituţională restrângerea exerciţiului dreptului la liberă exprimare printr-o hotărâre a Camerei Deputaţilor. Mai mult, din cauza modului în care au fost reglementate, aceste restrângeri şi sancţiuni prevăzute de hotărâre afectează nu doar exerciţiul dreptului la liberă exprimare, ci chiar esenţa sa.
    52. De asemenea, se susţine că normele adoptate au drept rezultat punerea reprezentanţilor aleşi ai poporului în imposibilitatea de a-şi exercita mandatul primit de la cetăţeni. Restrângerile şi sancţiunile adoptate prin hotărâre interferează cu datoria parlamentarului de a-şi îndeplini - prin exprimarea liberă şi neîngrădită a opiniilor şi prin participarea la dezbaterile plenului şi ale comisiilor Camerei - mandatul. Or, îndatoririle parlamentarului se exercită în mod continuu, din momentul în care acesta intră în exerciţiul mandatului şi până la data încetării calităţii de deputat sau de senator, iar legiuitorul, prin reglementările pe care le adoptă, fie că sunt legi, fie că sunt regulamente, nu poate împiedica îndeplinirea acestora, sens în care se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 81 din 27 februarie 2013. Participarea unui deputat la activităţile care se desfăşoară în cadrul Camerei Deputaţilor nu se rezumă doar la prezenţa lui fizică, ci reprezintă o activitate complexă prin care acesta îşi exercită drepturile şi obligaţiile care îi revin în virtutea mandatului dat de popor, inclusiv prin luări de cuvânt ce pot include critici, care devin cenzurabile în mod nejustificat prin prisma prevederilor hotărârii, situaţie care le face incontestabil incompatibile cu normele constituţionale amintite. Totodată, în sarcina reprezentanţilor aleşi incumbă şi obligaţia de informare a cetăţenilor, în vederea transparentizării activităţii lor şi a Parlamentului în ansamblu. Satisfacerea acestei obligaţii este în mod nejustificat îngreunată de modificările aduse Regulamentului Camerei Deputaţilor prin hotărâre, cu consecinţe grave asupra transparenţei instituţionale.
    53. Se mai solicită Curţii să observe că modificările adoptate, care au avut ca efect restrângerea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu îşi găsesc justificarea în niciunul dintre scopurile exhaustiv menţionate de textul art. 53 din Constituţie şi nu respectă principiul proporţionalităţii prin raportare la pretinsa cauză a adoptării lor. Sancţiunile nou-introduse, în special cele prevăzute la art. 246 alin. (1) lit. i) şi j) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, reprezintă, de fapt, sancţiuni care vizează un grup parlamentar, iar nu deputatul care ar fi săvârşit presupusa abatere, afectând însăşi exercitarea mandatului reprezentativ al deputaţilor, dar şi posibilitatea opoziţiei de a-şi îndeplini rolul pe care îl are într-o societate democratică.
    54. De asemenea, modificările aduse prin hotărâre au afectat însăşi existenţa dreptului, contravenind, astfel, prevederilor art. 53 din Constituţie, exerciţiul drepturilor şi libertăţilor enunţate fiind restrâns într-o asemenea manieră încât aceste drepturi şi libertăţi au fost, în fapt, anihilate.
    55. Referitor la pretinsa încălcare a art. 68 alin. (1) din Constituţia României, se arată că textul constituţional indicat instituie principiul publicităţii şedinţelor celor două Camere ale Parlamentului, singura excepţie instituită fiind cea prevăzută la art. 68 alin. (2) din Constituţie, când se hotărăşte caracterul secret al unei şedinţe. Date fiind progresul tehnologic şi impactul pe care acesta l-a avut şi îl are asupra societăţii în care trăim, conceptul de publicitate s-a extins, în acesta fiind înglobate şi mijloacele moderne de difuzare a informaţiilor în spaţiul public, respectiv transmisiile în direct în mediul online, inclusiv pe reţelele de socializare, efectuate cu echipamente electronice precum telefoanele tip smartphone. Scopul urmărit de legiuitorul constituant prin introducerea publicităţii şedinţelor celor două Camere ale Parlamentului a fost acela de a transparentiza activitatea acestei autorităţi publice, în vederea consolidării încrederii publicului în organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.
    56. Or, prin modificările survenite prin adoptarea hotărârii, a fost instituită de plano interdicţia de a transmite în direct şi de a înregistra şedinţele în plen şi în comisii ale Camerei Deputaţilor, cu excepţia mass-mediei acreditate şi a deputaţilor, care pot efectua aceste activităţi din interiorul unui „perimetru“ care, după cum am argumentat mai sus, nu există din punct de vedere juridic. De asemenea, în urma modificărilor survenite, în privinţa şedinţelor Biroului permanent şi ale Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, înregistrarea se realizează de către Camera Deputaţilor, prin grija secretarului general, deciziile referitoare la publicitatea şedinţelor fiind lăsate la latitudinea Camerei Deputaţilor, cu încălcarea prevederilor constituţionale referitoare la publicitatea şedinţelor.
    57. Totodată, a fost afectat în mod grav gradul de responsabilitate al Parlamentului, ca urmare a impunerii unor restricţii drastice în ceea ce priveşte publicitatea şedinţelor, restricţii care, în realitate, anihilează însuşi caracterul public al lucrărilor şi reduc posibilitatea electoratului de a supraveghea îndeaproape activitatea instituţiei şi a reprezentanţilor săi. Drept concluzie, întrucât, pe de o parte, publicitatea şedinţelor a devenit iluzorie, date fiind modificările care au suprimat-o, iar, pe de altă parte, aceste prevederi tind să anihileze efectele pozitive generate în societate de transparenţa sporită oferită de reprezentanţii aleşi ai poporului român, dispoziţiile art. 68 din Constituţie au fost încălcate, hotărârea atacată fiind, şi sub acest aspect, neconstituţională.
    58. Faţă de criticile de neconstituţionalitate prezentate, se solicită Curţii Constituţionale admiterea sesizării şi constatarea neconstituţionalităţii Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 8/2022.
    59. În conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedintelui Camerei Deputaţilor pentru a comunica punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.
    60. Cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.184 din 7 martie 2022, a fost transmis Curţii punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, prin care se apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi se propune respingerea acesteia.
    61. Referitor la motivele de neconstituţionalitate extrinsecă, se apreciază că sunt neîntemeiate şi nu pot fi reţinute. Astfel, hotărârea criticată este redactată într-un stil juridic specific, clar, lipsit de echivoc, care permite destinatarilor săi, indiferent de pregătirea profesională, să înţeleagă şi să îşi asume conduita permisă prin interpretarea sistematică şi logico-juridică a prevederilor conţinute şi prin raportare la amplele exemplificări.
    62. Se arată că autorii sesizării nu prezintă în cuprinsul acesteia, în mod concret, presupusele vicii de constituţionalitate extrinsecă pe care le enunţă, iar, sub aspect juridic, această formă de neconstituţionalitate ar presupune fie vicierea procedurii constituţionale de adoptare (respectiv neîndeplinirea majorităţii absolute necesare adoptării acestui tip de hotărâre), fie neconstituţionalitatea tuturor prevederilor esenţiale ale actului normativ, ceea ce ar atrage nejustificarea existenţei sale. În cazul de faţă, niciuna dintre aceste situaţii nu este întrunită.
    63. În ceea ce priveşte presupusa nerespectare a supremaţiei legislaţiei superioare în cadrul ierarhiei normative prin necorelarea şi excedarea de la prevederile Legii nr. 96/2006, se precizează că prevederile nou-introduse în Regulamentul Camerei Deputaţilor sunt în acord cu prevederile şi principiile constituţionale şi statutare, deopotrivă. Astfel, legitimarea posibilităţii reglementării unor noi obligaţii şi sancţiuni prin Regulamentul Camerei Deputaţilor rezidă din interpretarea dispoziţiilor înscrise în Statutul deputaţilor şi al senatorilor la: art. 27 (referitor la izvorul îndatoririlor şi obligaţiilor deputaţilor şi senatorilor), art. 14 (referitor la principiul respectării regulamentelor şi a normelor de conduită), art. 35 alin. (2) (care statuează principiul exercitării mandatului numai în formele şi cu procedura prevăzute în regulamente), art. 42 alin. (3) (ce reliefează posibilitatea majorării sau reducerii indemnizaţiei în condiţiile prevăzute de lege şi regulamente), art. 51 lit. b) (ce include în sfera abaterilor disciplinare nerespectarea de către deputaţi şi senatori a regulamentelor), art. 51 lit. c) (ce include în sfera abaterilor disciplinare exercitarea abuzivă a mandatului de deputat/senator) şi art. 51 lit. d) (ce include în sfera abaterilor disciplinare nerespectarea normelor de conduită pe durata exercitării mandatului de deputat/senator).
    64. În temeiul autonomiei regulamentare consacrate la nivel constituţional şi al dispoziţiilor statutare menţionate, coroborate, Camerele Parlamentului au competenţa să instituie atât forme specifice de particularizare a principiilor şi obligaţiilor înscrise în Statutul deputaţilor şi al senatorilor, cât şi procedurile aferente, inclusiv sub forma definirii unor obligaţii şi interdicţii particulare, atât timp cât se subscriu în sfera generală a abaterilor şi obligaţiilor statutare, şi sancţiunile corelative acestora.
    65. Cu privire la criticile autorilor în legătură cu expunerea de motive şi conţinutul acesteia, se precizează că procedura de adoptare a hotărârilor Camerelor, respectiv ale Parlamentului, nu este aceeaşi cu procedura specifică de adoptare a legilor sau a hotărârilor puterii executive, reglementată prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul hotărârilor Camerelor Parlamentului nu este prevăzută şi deci nici necesară etapa prealabilă de consultare şi informare publică, potrivit tehnicii legislative, aşa cum susţin autorii sesizării. În consecinţă, instrumentul de prezentare şi motivare trebuie adaptat, sub aspectul conţinutului său, la specificul obiectului de reglementare al hotărârii, în cazul de faţă fiind vorba despre organizarea şi funcţionarea Camerei Deputaţilor.
    66. În concluzie, Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/2022 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor a fost adoptată cu respectarea exigenţelor constituţionale.
    67. Referitor la motivele de neconstituţionalitate intrinsecă, se apreciază că nu pot fi reţinute, de asemenea.
    68. Este neîntemeiată critica privind presupusa încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţia României, care consacră principiul legalităţii şi al supremaţiei Constituţiei şi legilor, întrucât hotărârea criticată este redactată în acord cu normele de tehnică legislativă şi în corelare cu dreptul pozitiv.
    69. Cu privire la prevederile art. 158 alin. (5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, nou-reglementat, şi la noţiunea de „perimetru“ utilizată acolo, se apreciază că acestea nu sunt de natură să afecteze exercitarea liberă a mandatului de deputat şi că modul de formulare/redactare a acestora nu este de natură să încalce exigenţele de tehnică legislativă specifice criteriului predictibilităţii unui act normativ. Reglementarea ce face trimitere la „perimetrul (...) alocat grupului parlamentar“ trebuie interpretată în mod sistematic, ţinând cont de ansamblul dispoziţiilor regulamentare, întrucât se află în strânsă corelare cu prevederile art. 18 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, care prevăd că „Preşedintele Camerei Deputaţilor împreună cu liderii grupurilor parlamentare repartizează, la începutul primei sesiuni a legislaturii, locurile în sala de şedinţe pentru fiecare grup parlamentar“, precum şi ale Deciziei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor nr. 3 din 22 februarie 2022 cu privire la aplicarea prevederilor art. 158 alin. (5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, anexată punctului de vedere. Referitor la repartizarea perimetrelor la nivelul sălilor de şedinţe ale comisiilor Camerei Deputaţilor, se observă că aceasta se subordonează principiului autonomiei de organizare internă a comisiilor parlamentare, consacrat în Regulamentul Camerei Deputaţilor, neputând ţine direct de domeniul de reglementare al Regulamentului Camerei Deputaţilor.
    70. În ceea ce priveşte pretinsa afectare a liberei exercitări a mandatului de deputat, se apreciază că noua reglementare, aprobată de plenul Camerei Deputaţilor, nu are o asemenea natură şi nici nu produce un asemenea efect, deoarece reprezintă o măsură de conduită parlamentară care impune o restrângere a mobilităţii deputaţilor care înregistrează sau transmit lucrările Camerei Deputaţilor, justificată şi proporţională, prezervând principiile referitoare la îndeplinirea cu bună-credinţă a mandatului de deputat şi la exercitarea rolului opoziţiei parlamentare. Doar prin reglementarea unui cadru definit de manifestare se poate realiza echilibrul, reiterat constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, între imperativul respectării cadrului, scopului, reputaţiei şi solemnităţii şedinţelor puterii legislative, al neprejudicierii şi neafectării activităţii şi imaginii Parlamentului, şi imperativul respectării libertăţii de exprimare şi exercitare a propriului mandat de deputat, fără a leza exercitarea mandatului de către un alt deputat.
    71. Referitor la dispoziţiile art. 245^1, nou-introdus prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/2022, se apreciază ca neîntemeiate criticile formulate referitoare la pretinsa neconstituţionalitate a sintagmei „ţipete, injurii, ameninţări, invective, calomnie“. Enumerarea invocată nu este lipsită de claritate, precizie şi predictibilitate, aşa cum susţin autorii sesizării. În fapt şi în drept, aceasta are rolul principal de a clarifica/explica sintagma juridică „violenţă verbală (...) la adresa unui alt parlamentar“ şi nicidecum de a permite arbitrarul cu ocazia aplicării acestor prevederi. Întrucât termenii utilizaţi în cuprinsul art. 245^1, contestat de autorii sesizării, nu beneficiază de o definiţie specifică în cuprinsul Regulamentului Camerei Deputaţilor, în consecinţă, cu ocazia aplicării acestei dispoziţii, sunt relevante şi deci utilizate definiţiile înscrise în Dicţionarul explicativ al limbii române cu privire la aceştia, sens în care sunt citate aceste definiţii.
    72. Privitor la critica de neconstituţionalitate constând în nerespectarea ierarhiei normative prin pretinsa necorelare cu prevederile Legii nr. 96/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin pretinsa adăugare la prevederile art. 52 din acest act normativ prin introducerea unor sancţiuni noi în Regulamentul Camerei Deputaţilor, se apreciază că aceasta nu este susţinută deoarece, prin corelarea dispoziţiilor Statutului deputaţilor şi al senatorilor, se evidenţiază o legitimare a celor două Camere ale Parlamentului de a lua măsuri specifice de disciplină parlamentară atât timp cât acestea se încadrează şi se justifică în cadrul sferei generale definite la nivel statutar. Astfel, Legea nr. 96/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, legitimează noile măsuri regulamentare introduse prin hotărârea criticată, sens în care sunt citate art. 27, art. 14 alin. (1), art. 35 alin. (2), art. 42 alin. (3) şi art. 51. Se apreciază că toate acestea, într-o interpretare sistematică, constituie, prin conţinutul lor, temei pentru dispunerea noilor sancţiuni şi interdicţii definite la nivelul Regulamentului Camerei Deputaţilor, acestea din urmă particularizând prevederile statutare şi adaptând cadrul general la noile realităţi specifice întâlnite în cadrul activităţii parlamentare, în vederea asigurării unui mediu echilibrat de manifestare a tuturor mandatelor de deputat, indiferent de apartenenţa titularilor acestora la majoritatea sau la minoritatea parlamentară, după caz. Se observă, în acelaşi timp, că art. 52 din Statutul deputaţilor şi al senatorilor defineşte sfera sancţiunilor disciplinare aferente abaterilor disciplinare prevăzute la art. 51 din acelaşi act normativ, fără a exclude însă posibilitatea definirii unor alte abateri sau interdicţii specifice şi a unor sancţiuni corelative acestora, prevăzute la alt nivel de reglementare [a se vedea, de exemplu, situaţia prevăzută la art. 19 alin. (1) din Statutul deputaţilor şi al senatorilor, care reglementează şi sancţionează o conduită ce nu este cuprinsă la art. 51 şi 52].
    73. Referitor la criticile aduse prevederilor art. 246 alin. (1) lit. i) şi j), nou-introduse prin hotărârea ce face obiectul prezentului control de constituţionalitate, se apreciază că acestea sunt neîntemeiate. Măsura sancţionatoare vizează în egală măsură, sub aspect juridic, deputaţii tuturor grupurilor parlamentare şi deopotrivă grupurile din care aceştia fac parte. Eventualele inechităţi rezultate din modalităţile de punere în practică a acesteia nu pot echivala cu neconstituţionalitatea măsurii preconizate. În al doilea rând, sancţiunile reglementate, contestate de autorii sesizării, nu aduc atingere libertăţii de exprimare a deputaţilor. Ele se circumscriu săvârşirii unei abateri disciplinare, care constă în utilizarea de către deputaţi a violenţei verbale, proferarea de injurii, invective sau calomnie la adresa unui alt deputat sau unor acţiuni ale unui grup parlamentar, deputaţi membri ai acestuia sau angajaţi ai săi, care pun în pericol buna funcţionare şi siguranţa autorităţii publice, a demnitarilor sau a angajaţilor acesteia în incinta Camerei Deputaţilor. Este evident că într-o societate democratică exercitarea libertăţii de exprimare comportă, în mod obligatoriu şi corelativ, îndatoriri şi responsabilităţi şi, de aceea, poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau chiar sancţiuni, în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale şi cu dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi dispoziţiile art. 30 alin. (6) şi (7) din Constituţie.
    74. Sunt semnalate frecvenţa şi gravitatea abuzurilor manifestate în şedinţele de plen ale Camerei Deputaţilor, care au determinat reglementarea acestor sancţiuni disciplinare mai aspre în Regulamentul Camerei Deputaţilor, prin care se încearcă: (i) asigurarea unui just echilibru între drepturile fundamentale enunţate anterior, respectiv modalitatea de exercitare a acestora; (ii) îndeplinirea competenţelor constituţionale ale forului legiuitor; (iii) realizarea activităţilor înscrise pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, cu respectarea programului de lucru al acesteia; (iv) desfăşurarea şedinţelor de plen şi a celor ale organelor de lucru ale Camerei Deputaţilor într-un cadru oficial, solemn, corespunzător statutului şi rolului Parlamentului în ierarhia autorităţilor publice.
    75. Referitor la pretinsa necorelare a dispoziţiilor art. 246 alin. (1) lit. j) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, cu prevederile constituţionale invocate, se apreciază că această susţinere este lipsită de fundament juridic. Potrivit dispoziţiilor criticate, sancţiunea reglementată în cadrul lit. j) a alin. (1) al art. 246 se aplică exclusiv în situaţia constatării afectării bunei funcţionări a activităţii Camerei Deputaţilor.
    76. Se subliniază că anumite limitări ale exercitării drepturilor sunt permise, în măsura în care acestea se circumscriu unui scop legitim. În acest sens, sunt edificatoare prevederile art. 57 din Constituţia României, care reglementează expres obligaţia cetăţenilor de a-şi exercita drepturile cu bună-credinţă, fără a încălca drepturile şi libertăţile celorlalţi, precum şi ale art. 10 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În situaţia examinată, sancţiunile sunt determinate de împiedicarea realizării competenţelor constituţionale ale Camerei Deputaţilor în parametrii adecvaţi rolului acesteia. De altfel, simpla reglementare a acestor sancţiuni nu este incompatibilă în mod automat cu principiul pluralismului. Prin prevederile constituţionale ale art. 8 alin. (2) se accentuează existenţa unor limite constituţionale ale pluralismului şi subordonarea acestuia unor valori esenţiale în cadrul unei societăţi democratice funcţionale, partidele politice fiind obligate să îşi desfăşoare activitatea „respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei“.
    77. Referitor la presupusa încălcare a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Constituţia României, care consacră principiul fundamental al pluralismului, prin introducerea interzicerii posibilităţii persoanelor prezente de a transmite în direct şi de a înregistra lucrările Camerei Deputaţilor se arată că prin noul text normativ s-a consacrat posibilitatea transmiterii în direct şi a înregistrării şedinţelor Camerei Deputaţilor din oficiu, de către serviciile Camerei Deputaţilor, de către presa acreditată şi de către deputaţi din zona alocată acestora în sala plenului Camerei Deputaţilor. Se citează dispoziţiile art. 145 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, arătându-se că reglementarea obligativităţii obţinerii în prealabil a unei acreditări de către reprezentanţii presei care doresc să asiste şi să înregistreze sau să transmită şedinţele Camerei Deputaţilor există, noile prevederi contestate fiind în corelare cu cele citate.
    78. Se subliniază, totodată, caracterul preponderent declarativ al criticilor autorilor, apreciindu-se că aceste critici sunt lipsite de fundament juridic cât timp nu reliefează un raţionament logico-juridic bazat pe o legătură de cauzalitate între pretinsa încălcare a dispoziţiilor Legii fundamentale şi prevederile regulamentare contestate. Simpla expunere a principiului pluralismului şi redarea anumitor prevederi ale Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 8/2022 sunt insuficiente.
    79. În subsidiar, se evidenţiază că obiectivul actului atacat este reprezentat atât de asigurarea unui cadru sigur, neutru, unitar, echilibrat şi solemn, în care să se poată exprima deopotrivă toţi membrii Camerei Deputaţilor, fără a favoriza/defavoriza majoritatea sau minoritatea parlamentară, cât şi de eliminarea posibilelor abuzuri în exercitarea mandatului de deputat şi a derapajelor în activitatea acestei autorităţi publice.
    80. Totodată, ideea „asupririi“ opoziţiei parlamentare prin reglementarea prevederilor regulamentare contestate nu se poate reţine, având în vedere că organismele împuternicite prin art. 246 alin. (2)-(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor să constate şi să aplice sancţiunile sunt structuri ale acestei Camere, alcătuite în acord cu exigenţele constituţionale referitoare la respectarea configuraţiei politice, esenţă a respectării principiului pluralismului în cadrul puterii legislative. În cadrul Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi sunt reprezentate atât majoritatea, cât şi opoziţia parlamentară, ambele având posibilitatea să se exprime, iar în acord cu prevederile Statutului deputaţilor şi al senatorilor, este instituită posibilitatea contestării, în plenul Camerei Deputaţilor, a măsurilor/sancţiunilor disciplinare dispuse.
    81. Referitor la presupusa încălcare a prevederilor art. 29 alin. (1), ale art. 30 alin. (1) şi (2) şi ale art. 31 alin. (2) din Constituţia României de către prevederile art. 158, ale art. 245^1 şi ale art. 246 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, se apreciază că aceasta este neîntemeiată. Se arată că în cadrul criticii de neconstituţionalitate se realizează repetitiv o suprapunere între necesitatea şi datoria opoziţiei parlamentare de a se manifesta activ şi critic cu privire la acţiunile şi deciziile majorităţii parlamentare şi ale Guvernului şi modalitatea de exprimare a acestor „critici“ printr-o conduită lipsită de curtoazie/civilizaţie/respect faţă de oameni, manifestată prin violenţă verbală (proferarea de injurii, ofensă şi calomnie) sau violenţă/agresivitate fizică. Or, este necesară excluderea celor două sfere în cadrul unei societăţi moderne, funcţionale, bazate pe dialog şi argumente constructive, putându-se formula critici fără ca acestea să implice violenţa de orice natură sau o conduită necivilizată. Normele regulamentare contestate nu cenzurează critica în sine, ci exclusiv modalităţile nelegitime (violente şi denigratoare) de manifestare a acesteia, nespecifice unui mediu civilizat dedicat dezbaterii parlamentare, corelativ principiului „opoziţia se exprimă, majoritatea decide“.
    82. Se apreciază că este neîntemeiată şi pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţia României. Astfel, în ceea ce priveşte afectarea liberei exercitări a mandatului de deputat, noua reglementare nu are o asemenea natură, având în vedere că aceasta reprezintă o măsură de conduită parlamentară justificată şi proporţională, prezervând exercitarea cu bună-credinţă a mandatului de deputat şi rolul opoziţiei parlamentare. Doar prin reglementarea unui cadru definit de manifestare în timpul şedinţelor Camerei Deputaţilor se realizează necesarul echilibru, menţionat constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, între imperativul respectării cadrului, scopului, reputaţiei şi solemnităţii puterii legislative, al neprejudicierii şi neafectării activităţii şi imaginii Parlamentului, şi imperativul respectării libertăţii de exprimare şi de exercitare a propriului mandat de deputat, fără a leza exercitarea mandatului de către alţi deputaţi din partea opoziţiei sau majorităţii parlamentare.
    83. De altfel, în mod eronat, noile măsuri regulamentare sunt identificate ca o restrângere a exerciţiului unor drepturi şi libertăţi, în aplicarea dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală (reacţie la o necesitate stringentă, temporară şi extraordinară intervenită în plan social). Prin noile prevederi, Regulamentul Camerei Deputaţilor nu restrânge sau interzice vreun drept sau vreo libertate fundamentală. În realitate, au fost adoptate reguli specifice de conduită parlamentară menite să prevină exercitarea abuzivă şi cu rea-credinţă a libertăţii de exprimare şi să preîntâmpine afectarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane şi buna funcţionare a Camerei Deputaţilor, în vederea îndeplinirii prerogativelor constituţionale.
    84. Referitor la presupusa încălcare a prevederilor art. 68 alin. (1) din Constituţia României, care consacră principiul caracterului public al şedinţelor Camerelor Parlamentului, de către prevederile art. 158 alin. (1)-(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, se apreciază că este neîntemeiată, de asemenea. Prevederea constituţională invocată este relevantă doar cu privire la şedinţele Camerei Deputaţilor, respectiv lucrările în plenul Camerei, definirea mijloacelor de asigurare a implementării principiului statutar al transparenţei rămânând în sfera autonomiei regulamentare. În acest sens, nu se justifică susţinerea conform căreia lucrările Biroului permanent şi ale Comitetului liderilor grupurilor parlamentare vor fi lipsite de transparenţă în noua reglementare, întrucât Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede la art. 34 alin. (6) şi (7) că stenogramele şi actele adoptate în şedinţele Biroului permanent sunt disponibile pe site-ul instituţiei.
    85. Având în vedere aspectele prezentate, se apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi se propune respingerea acesteia.
    86. Ataşat punctului de vedere, a fost transmisă Curţii Constituţionale Decizia Biroului permanent al Camerei Deputaţilor nr. 3 din 22 februarie 2022 cu privire la aplicarea prevederilor art. 158 alin. (5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, având 7 anexe unde sunt delimitate zonele din sala de plen a Camerei Deputaţilor aflate sub incidenţa art. 158 alin. (5) teza I şi teza a II-a din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
    87. Curtea, având în vedere obiectul celor două sesizări de neconstituţionalitate, precum şi criticile formulate, în temeiul art. 139 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, a dispus conexarea Dosarului nr. 494C/2022 la Dosarul nr. 394C/2022, care a fost primul înregistrat.
    CURTEA,
    examinând sesizările de neconstituţionalitate, punctul de vedere ale Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, dispoziţiile regulamentare criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    88. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate.
    89. În ceea ce priveşte obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea constată că în ambele cauze, ce formează obiectul dosarelor nr. 394C/2022 şi nr. 494C/2022, Curtea Constituţională a fost sesizată cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 8/2022 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 9 februarie 2022.
    90. Astfel, în cauza care formează Dosarul nr. 394C/2022, autorii critică art. 158 alin. (3), (4) şi (5), art. 245^1 şi art. 246 alin. (1) lit. g), i) şi j) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum a fost modificat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/2022 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor. În cauza care formează Dosarul nr. 494C/2022, autorii critică atât Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/2022, în ansamblul său, din punctul de vedere al neconstituţionalităţii extrinseci, cât şi prevederi pe care aceasta le cuprinde, din punctul de vedere al neconstituţionalităţii intrinseci, fără a realiza o structurare a sesizării în mod corespunzător articolelor criticate, ci o structurare în raport cu textele constituţionale pretins încălcate.
    91. Prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/2022 a fost modificat şi completat Regulamentul Camerei Deputaţilor, după cum urmează: art. 129 alin. (2) - modificat strict sub aspectul corelării cu noile dispoziţii ale art. 246 referitoare la sancţiunile aplicabile [în sensul trimiterii la lit. g) a art. 246 alin. (1) în loc de lit. c) a aceluiaşi articol şi alineat]; art. 158 - modificat cu reguli referitoare la transmiterea în direct sau înregistrarea şedinţelor Camerei Deputaţilor de către mass-media acreditată, interzicerii transmiterii în direct sau a înregistrării şedinţelor Camerei Deputaţilor, Biroului permanent, Comitetului liderilor grupurilor parlamentare sau comisiilor prin alte mijloace decât cele regulamentare, interzicerea utilizării violenţei fizice sau verbale şi sancţiuni pentru nerespectarea acestor reguli); art. 245^1 - nou-introdus, prin care sunt interzise participarea la desfăşurarea unui banner în sala de şedinţe a plenului sau în sălile comisiilor Camerei Deputaţilor, înregistrarea sau transmiterea în direct a şedinţelor, utilizarea violenţei fizice sau verbale; art. 246 alin. (1) - completat cu patru noi litere, lit. g)-j), cuprinzând sancţiuni disciplinare pentru regulile de conduită instituite; art. 246 alin. (2) şi (3) - modificate cu referire la aplicarea sancţiunilor şi constatarea abaterilor.
    92. Observând conţinutul motivării sesizărilor, se constată că nu se critică modificarea art. 129 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor (câtă vreme se referă doar la o corelare de texte) şi nici modificarea art. 246 alin. (2) şi (3) vizând aplicarea sancţiunilor şi constatarea abaterilor (în privinţa lor fiind incidente doar eventuale corelări în ipoteza unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii prevederilor la care trimit). Celelalte norme modificate şi, respectiv, completate prin hotărârea criticată sunt vizate prin critici punctuale sau generale, care sunt, în parte, similare în cele două sesizări.
    93. Curtea reţine ca obiect al controlului de constituţionalitate dispoziţiile art. 158, ale art. 245^1 şi ale art. 246 alin. (1) lit. g)-j) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum a fost modificat şi completat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/2022 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, precum şi Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/2022, în ansamblul său.

    Admisibilitatea sesizării
    94. Obiectul sesizărilor îl constituie o hotărâre de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor, iar sesizările sunt formulate de Grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România, respectiv cel al Alianţei pentru Unirea Românilor, fiind semnate de liderii acestor grupuri parlamentare, astfel că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate referitoare la obiectul şi titularii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, stabilite de prevederile art. 146 lit. c) din Constituţie.

    Dispoziţiile constituţionale invocate
    95. În susţinerea neconstituţionalităţii extrinseci sunt invocate dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, cu referire la exigenţele de calitate a legii. În susţinerea neconstituţionalităţii intrinseci sunt invocate, în Dosarul nr. 394 C/2022, prevederile constituţionale ale art. 1 - Statul român, ale art. 8 - Pluralismul şi partidele politice, ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 31 - Dreptul la informaţie, ale art. 68 - Caracterul public al şedinţelor, ale art. 69 - Mandatul reprezentativ, ale art. 70 - Mandatul deputaţilor şi al senatorilor. Se invocă, de asemenea, dispoziţiile din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cuprinse în art. 10 - Libertatea de exprimare, precum şi cele ale Cartei drepturilor şi libertăţilor fundamentale cuprinse în art. 11 - Libertatea de exprimare şi de informare. În Dosarul nr. 494D/2022 sunt invocate dispoziţiile constituţionale ale art. 8 - Pluralismul şi partidele politice, art. 29 alin. (1) referitor la libertatea conştiinţei, art. 30 alin. (1) şi (2) referitoare la libertatea de exprimare, art. 31 alin. (2) referitor la dreptul la informaţie, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 68 - Caracterul public al şedinţelor şi art. 147 alin. (4) referitor la caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale.

    Examinarea criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă
    96. În motivarea neconstituţionalităţii extrinseci se susţine, cu raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie şi la exigenţele de calitate a legii dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, caracterul pur formal al expunerii de motive a hotărârii contestate, precum şi introducerea „intempestivă“ pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor a actului menţionat, „de manieră a induce percepţia că Hotărârea nu ar fi altceva decât o demonstraţie de forţă a coaliţiei majoritare, îndreptată împotriva opoziţiei parlamentare.“ Se mai invocă şi o lipsă de corelare cu alte acte normative, inclusiv cu acte normative cu o forţă juridică superioară (cu deosebire, Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor).
    97. Examinând fişa Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 8/2022, disponibilă pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor, se constată că a fost elaborată o expunere de motive, în cuprinsul căreia se precizează raţiunea promovării modificărilor regulamentare aprobate prin hotărârea adoptată, cu referire la „acţiunile unor deputaţi (...) care ignoră cutumele conduitei parlamentare şi agresează fizic şi verbal colegii de cameră parlamentară“. Se arată că „în această situaţie, în temeiul autonomiei de reglementare, majoritatea deputaţilor consideră necesară extinderea interdicţiilor aplicate activităţii parlamentare sub aspectul conduitei în cadrul şedinţelor cu caracter parlamentar şi înăsprirea sancţiunilor disciplinare“.
    98. Faţă de modificările şi completările operate prin hotărârea criticată, rezultă că acestea se reflectă în conţinutul expunerii de motive, astfel încât nu se poate reţine o lipsă de fundamentare sub acest aspect, de natură că conducă la o neconstituţionalitate în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie. De altfel, aşa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, faptul că o expunere de motive nu este suficient de precisă sau că nu lămureşte toate aspectele de conţinut ale normelor adoptate nu determină, ut singuli, concluzia că însăşi norma/însuşi actul respectiv este neconstituţională/neconstituţional pentru acest motiv. Expunerea de motive este un instrument pentru interpretarea actului normativ şi desluşirea sensului/ înţelesului acestuia (prin interpretare teleologică), putând constitui un criteriu de evaluare a constituţionalităţii coroborată cu alte elemente ce configurează calitatea, în ansamblu, a reglementării. Astfel, „dacă în urma parcurgerii tuturor metodelor interpretative, inclusiv a celei teleologice, se ajunge la concluzia că textul legal este neclar/imprecis/imprevizibil, atunci se poate constata încălcarea Constituţiei“ (a se vedea Decizia nr. 794 din 23 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1198 din 17 decembrie 2021, paragraful 45).
    99. Cât priveşte pretinsul caracter „intempestiv“ al modificării Regulamentului Camerei Deputaţilor, critica pune în discuţie oportunitatea reglementării criticate, iar nu constituţionalitatea sa. Or, în considerarea principiului autonomiei regulamentare, consacrat de art. 64 alin. (1) din Constituţie, şi ţinând seama de competenţa sa astfel cum este configurată de Constituţie, instanţa de contencios constituţional nu se poate pronunţa cu privire la oportunitatea adoptării unor modificări la Regulamentul Camerei Deputaţilor, ci numai cu privire la constituţionalitatea modificărilor respective. Chestiunea dacă momentul în care a fost iniţiat proiectul de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor este sau nu unul adecvat sau oportun, în sensul că actul legiferării nu ar fi justificat de o reală necesitate şi că ar fi avut în vedere o situaţie singulară/particulară, nu poate reprezenta o reală critică de constituţionalitate asupra căreia Curtea să se pronunţe, ci reprezintă un aspect de oportunitate asupra căruia poate decide doar Camera parlamentară în cauză (a se vedea în acest sens Decizia nr. 225 din 31 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 14 mai 2021, paragraful 40).
    100. Referitor la critica vizând pretinsa necorelare a modificărilor cu „alte acte normative“, precum Legea nr. 96/2006, aceasta nu poate fi reţinută, întrucât nu intră în competenţa Curţii Constituţionale compararea dispoziţiilor legale pentru a stabili aspectele de corelare a lor, cu atât mai mult cu cât nu este evidenţiată în mod clar relevanţa constituţională a eventualei necorelări sesizate.
    101. În consecinţă, pentru motivele arătate, Curtea constată că sunt neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate extrinsecă formulate.

    Examinarea criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă
    102. Art. 158 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum a fost modificat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/2022, are următorul cuprins:
    "(1) Şedinţele Camerei Deputaţilor se transmit, se înregistrează şi se difuzează de către Camera Deputaţilor prin mijloace electronice şi se stenografiază, prin grija Secretariatului General.
(2) Şedinţele Biroului permanent şi Comitetului liderilor grupurilor parlamentare se înregistrează de către Camera Deputaţilor prin mijloace electronice şi se stenografiază, prin grija Secretariatului General.
(3) Şedinţele Camerei Deputaţilor pot fi transmise în direct sau înregistrate de către mass-media acreditată la Camera Deputaţilor.
(4) Şedinţele comisiilor Camerei Deputaţilor pot fi transmise în direct sau înregistrate de către mass-media acreditată la Camera Deputaţilor.
(5) Este interzisă transmiterea în direct sau înregistrarea şedinţei Camerei Deputaţilor, Biroului permanent, Comitetului liderilor grupurilor parlamentare sau comisiilor, prin alte mijloace decât cele menţionate la alin. (1)-(4). Prin derogare de la paragraful anterior, deputaţii pot transmite sau înregistra şedinţa Camerei Deputaţilor şi şedinţele comisiilor numai în perimetrul din sala de şedinţe alocat grupului parlamentar ai cărui membri sunt sau în cazul deputaţilor neafiliaţi în perimetrul alocat acestora.
(6) Este interzisă utilizarea violenţei fizice constând în gesturi agresive ori a violenţei verbale constând în injurii, invective sau calomnie la adresa unui alt parlamentar.
(7) Încălcarea prevederilor alin. (5) şi (6) atrage sancţiunea evacuării imediate din sală a persoanei sau persoanelor care încalcă interdicţiile.
(8) Evacuarea este obligatorie şi se dispune de către preşedintele de şedinţă din oficiu sau la solicitarea unui deputat, cu acordul majorităţii ponderate a liderilor grupurilor parlamentare.
(9) Chestorii asigură, fără întârziere, punerea în aplicare a măsurii disciplinare prevăzute la alin. (7) cu ajutorul personalului Direcţiei Afaceri Interne din Camera Deputaţilor, indiferent de calitatea, funcţia sau demnitatea deţinută de persoana care este evacuată.
(10) Preşedintele de şedinţă poate dispune concomitent şi măsura suspendării şedinţei până la evacuarea persoanei din sală sau până la renunţarea de către aceasta la utilizarea mijloacelor interzise sau prezentării scuzelor pentru agresivitate fizică sau verbală de la tribuna Camerei Deputaţilor. Persoana evacuată poate reveni în sala de şedinţă dacă renunţă să utilizeze mijloacele de transmitere în direct sau de înregistrare a şedinţei.
(11) În cazul încălcării repetate a interdicţiilor prevăzute la alin. (5) şi (6), preşedintele de şedinţă, un lider de grup parlamentar sau un deputat poate sesiza Biroul permanent pentru a aplica una dintre sancţiunile prevăzute de prezentul regulament.
(12) Stenogramele se introduc pe site-ul Camerei Deputaţilor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, în cel mult 10 zile, cu excepţia celor privitoare la şedinţele secrete.
(13) Sintezele şedinţelor comisiilor se publică pe site-ul Camerei Deputaţilor în cel mult 10 zile, cu excepţia celor privitoare la şedinţele secrete.
(14) Deputaţii au dreptul de a verifica exactitatea stenogramei, prin confruntarea ei cu înregistrarea electronică, în cel mult 5 zile de la data şedinţei.
(15) Până la apariţia Monitorului Oficial al României deputaţii au dreptul de a obţine o copie de pe stenogramă."

    103. În ambele sesizări se invocă încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, determinată de lipsa de claritate a reglementării art. 158 alin. (5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum a fost modificat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/2022, sub aspectul utilizării noţiunii de „perimetru“ din sala de şedinţe „alocat grupului parlamentar ai cărui membri sunt sau în cazul deputaţilor neafiliaţi în perimetrul alocat acestora“, fără ca această noţiune să fie definită.
    104. Analizând aceste critici, se constată, mai întâi, că prin Decizia Biroului permanent al Camerei Deputaţilor nr. 3 din 22 februarie 2022, transmisă Curţii Constituţionale odată cu punctul de vedere formulat în cauză, este definită, în art. 1 alin. (1), noţiunea de „perimetru“ prevăzută de art. 158 alin. (5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum a fost modificat, ca fiind „zona cu locurile repartizate grupului parlamentar la începutul legislaturii, conform art. 18 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum este prevăzută în Anexele 1-6 la prezenta Decizie“. De asemenea, potrivit alin. (2) al art. 1, în anexa 7 este prevăzută „zona cu locurile repartizate deputaţilor neafiliaţi“. Potrivit art. 2 din decizie, „Orice altă zonă a sălii de şedinţe a plenului Camerei Deputaţilor care nu este destinată locurilor/băncilor deputaţilor aparţinând unui grup parlamentar sau deputaţilor neafiliaţi se află sub incidenţa interdicţiei dispuse de art. 158 alin. (5) teza I din Regulamentul Camerei Deputaţilor“. Anexele menţionate cuprind reprezentarea grafică a sălii de plen a Camerei Deputaţilor, în fiecare anexă fiind delimitate zone, în mod corespunzător fiecărui grup parlamentar şi deputaţilor neafiliaţi, aflate sub incidenţa art. 158 alin. (5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum a fost modificat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/2022.
    105. Întrucât „perimetrul“ la care face referire norma criticată apare astfel delimitat cu claritate, nu poate fi reţinută critica invocată. Tot astfel, nu poate fi reţinută susţinerea potrivit căreia eventuala interpretare a dispoziţiilor regulamentare ar fi trebuit realizată „exclusiv printr-o hotărâre a Camerei Deputaţilor“, câtă vreme, în conformitate cu dispoziţiile art. 32 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Biroul permanent are între atribuţii şi pe aceea de a adopta, „cu respectarea prevederilor legale şi regulamentare, decizii privind activitatea sa, activitatea deputaţilor şi a personalului Camerei; deciziile Biroului permanent se publică pe site-ul Camerei Deputaţilor, cu excepţia celor care cuprind informaţii clasificate“ (litera p). De asemenea, art. 19 din Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede că „Preşedintele Camerei Deputaţilor împreună cu liderii grupurilor parlamentare repartizează, la începutul primei sesiuni a legislaturii, locurile în sala de şedinţe pentru fiecare grup parlamentar.“ Delimitarea unor zone cu locurile repartizate fiecărui grup parlamentar/deputaţilor neafiliaţi în sala de şedinţe a Camerei Deputaţilor este, aşadar, o problemă de aplicare a Regulamentului Camerei Deputaţilor, neputându-se pretinde, din această perspectivă, o încălcare a art. 1 alin. (5) din Constituţie prin faptul că definirea noţiunii de „perimetru“ nu s-ar fi realizat prin actul adecvat potrivit ierarhiei actelor normative.
    106. Cu argumente asemănătoare, care pun în discuţie modul în care este reglementată prin art. 158 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, modificat, posibilitatea înregistrării şi transmiterii şedinţelor Camerei Deputaţilor, precum şi sancţiunile instituite pentru încălcarea acestor reguli, se susţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 8 - Pluralismul şi partidele politice, ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 30 - Libertatea de exprimare, ale art. 31 - Dreptul la informaţie, ale art. 68 - Caracterul public al şedinţelor, în corelaţie cu art. 10 - Libertatea de exprimare din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cu cele ale Cartei drepturilor şi libertăţilor fundamentale cuprinse în art. 11 - Libertatea de exprimare şi de informare.
    107. Se susţine, în esenţă, că prin interzicerea implicită a posibilităţii de a înregistra lucrările din Cameră de către presa care nu a primit acreditare, ca şi de către oricare membru al publicului, precum şi prin restrângerea dreptului deputaţilor, care, în exercitarea mandatului lor, înregistrează lucrările pentru prezentarea activităţii în faţa cetăţenilor, se aduce o gravă atingere drepturilor cetăţeneşti şi dispoziţiilor constituţionale enumerate. Condiţia acreditării încalcă atât libertatea presei, cât şi egalitatea în faţa legii, în sensul de „asuprire“ a opoziţiei de „tirania majorităţii“.
    108. Curtea constată că nici aceste critici nu pot fi reţinute. Aşa cum a statuat Curtea Constituţională încă din primele sale decizii, înţelesul art. 8 din Constituţie nu este acela că partidele politice ar putea desfăşura orice fel de activitate, cât timp chiar prevederile constituţionale menţionate impun respectarea suveranităţii naţionale, integrităţii teritoriale, ordinii de drept şi principiilor democraţiei, iar, potrivit Constituţiei, partidele ce încalcă principiile precizate în acel alineat sunt neconstituţionale. Garanţia constituţională a misiunii publice îndeplinite de partid nu poate avea în vedere decât activităţile sale legale, conforme prevederilor şi principiilor Constituţiei şi legilor ţării (Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996). Or, stabilirea unor reguli de conduită parlamentară, inclusiv în ceea ce priveşte înregistrarea şi transmiterea publică a activităţilor desfăşurate în cadrul Camerei Deputaţilor, asigură cadrul necesar bunei organizări şi funcţionări a activităţii parlamentare. Aceste reguli vizând, între altele, posibilitatea înregistrării şi transmiterii şedinţelor Camerei Deputaţilor sunt aplicabile tuturor deputaţilor, în egală măsură, indiferent de partidul politic şi de plasarea în majoritate sau opoziţie, astfel că nu pot fi reţinute o favorizare a majorităţii în detrimentul opoziţiei şi o încălcare, din această perspectivă, a pluralismului politic sau a egalităţii în drepturi.
    109. Nu intră în discuţie o încălcare a dreptului la informaţie şi, respectiv, a regulii caracterului public al şedinţelor Camerei Deputaţilor, câtă vreme alin. (1)-(4) al art. 158 din Regulamentul Camerei Deputaţilor stabilesc chiar obligaţia transmiterii, înregistrării şi difuzării de către Camera Deputaţilor prin mijloace electronice şi a stenografierii, prin grija Secretariatului General, a şedinţelor Camerei Deputaţilor, înregistrarea şedinţelor Biroului permanent şi Comitetului liderilor grupurilor parlamentare prin mijloace electronice şi stenografierea lor, prin grija Secretariatului General, transmiterea în direct a şedinţelor Camerei Deputaţilor sau înregistrarea lor de către mass-media acreditată la Camera Deputaţilor. Condiţia acreditării presei nu constituie o interzicere, ci, dimpotrivă, o reglementare a accesului reprezentanţilor instituţiilor de presă centrale şi locale - (jurnalişti), cotidiene, periodice, agenţii de presă, posturi de radio şi de televiziune româneşti sau străine, precum şi al jurnaliştilor liber-profesionişti care doresc să reflecte lucrările parlamentare la lucrările Camerei Deputaţilor. Stabilirea unor condiţii de acces este necesară pentru ca pătrunderea oricărei persoane din exterior să fie cunoscută şi verificată, astfel încât să nu se impieteze asupra bunei desfăşurări a activităţii şi chiar a siguranţei în incinta Parlamentului.
    110. Art. 245^1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, introdus prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/2022, are următorul cuprins:
    "Este interzisă participarea la desfăşurarea unui banner în sala de şedinţe a plenului sau în sălile comisiilor Camerei Deputaţilor, înregistrarea sau transmiterea în direct a şedinţelor Camerei Deputaţilor, Biroului permanent, Comitetului liderilor grupurilor parlamentare sau ale comisiilor, utilizarea violenţei fizice folosite împotriva unui alt parlamentar sau violenţei verbale constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective, calomnie la adresa unui alt parlamentar."

    111. Printr-o primă categorie de critici se susţine încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, determinată de lipsa de claritate, precizie şi previzibilitate în ceea ce priveşte exprimarea de „ţipete, injurii, ameninţări, invective, calomnie“ la adresa unui alt parlamentar.
    112. Se mai susţine şi încălcarea art. 29 - Libertatea conştiinţei, art. 30 - Libertatea de exprimare, art. 31 - Dreptul la informaţie, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi din Constituţie, în corelaţie cu art. 10 - Libertatea de exprimare din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cu dispoziţiile Cartei drepturilor şi libertăţilor fundamentale cuprinse în art. 11 - Libertatea de exprimare şi de informare, în corelaţie cu principiul pluralismului, determinată de limitarea şi sancţionarea posibilităţilor de exprimare. Folosirea de astfel de mijloace - bannere (strict cele care expun mesaje legitime), butaforii, costume, produse - a fost şi este o metodă legală şi eficientă a parlamentarilor aparţinând tuturor formaţiunilor politice, atunci când s-au aflat în opoziţie, de a-şi sublinia poziţiile politice în ultimele trei decenii, în special cu ocazia moţiunilor şi a interpelărilor, în cadrul exercitării democraţiei parlamentare constituţionale.
    113. În plus, se susţine încălcarea prevederilor constituţionale şi convenţionale menţionate prin „maniera echivocă de redactare“ a prevederilor hotărârii contestate, cu referire la sintagma „ţipete, injurii, ameninţări, invective, calomnie“, apreciată ca fiind de natură să conducă la considerarea unor critici oneste drept calomnii şi la cenzurarea în acest mod a opoziţiei şi împiedicarea îndeplinirii rolului său, anihilându-se astfel şi libertatea de conştiinţă, ce rămâne un drept iluzoriu, lipsit de un element vital - posibilitatea de a-l exprima. Cu argumente extinse se reliefează, în ambele sesizări, rolul opoziţiei în viaţa parlamentară. Pluralismul implică toleranţa ideilor divergente şi deschiderea la noi concepte, „în lipsa cărora un stat democratic nu ar exista“.
    114. Examinând aceste critici, Curtea consideră că nu poate fi reţinută pretinsa neclaritate a sintagmei „ţipete, injurii, ameninţări, invective, calomnie“, termenii utilizaţi având un înţeles evident, astfel încât o definire a lor, mai ales în contextul normativ din care fac parte, ar fi fost superfluă. Aşa cum Curtea Constituţională a reţinut în mod constant în jurisprudenţa sa, având în vedere principiul generalităţii legilor, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). Întinderea noţiunii de previzibilitate depinde însă într-o largă măsură de conţinutul textului respectiv, de domeniul la care se referă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. În speţă, atât domeniul (conduita şi disciplina parlamentară), cât şi destinatarii normei (deputaţii) determină presupunerea rezonabilă că se cunoaşte sensul exact al sintagmei „ţipete, injurii, ameninţări, invective, calomnie“.
    115. Eventuala aplicare eronată, defectuoasă, părtinitoare a dispoziţiilor regulamentare nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate, după cum nu se poate porni, în fundamentarea concluziilor acestui control, de la o prezumţie de rea-credinţă a celor chemaţi să interpreteze şi să aplice legea, aşa cum par a induce criticile formulate.
    116. Referitor la aşa-zisa interdicţie de utilizare a unor „mijloace de exprimare“, se porneşte de la o premisă falsă, şi anume aceea a introducerii prin hotărârea criticată a acestei interdicţii, Or, astfel cum se poate observa din lecturarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, această interdicţie există în redactarea sa înainte de modificarea prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/2022, fiind stabilită în art. 156, având următorul conţinut: „(1) Este interzisă perturbarea activităţii parlamentare, proferarea de insulte sau calomnii atât de la tribuna Camerei, cât şi din sala de şedinţe a plenului, a comisiilor sau a celorlalte organisme de lucru ale Parlamentului. (2) Se interzice dialogul între vorbitorii aflaţi la tribună şi persoanele aflate în sală. (3) În dezbaterile parlamentare, deputaţii nu adoptă comportamente şi limbaje denigratoare, rasiste sau xenofobe şi nici nu desfăşoară pancarte sau bannere.“
    117. Asupra soluţiei legislative cuprinse în alin. (3) al art. 156 Curtea Constituţională s-a pronunţat, la momentul introducerii sale şi în numerotarea de atunci, corespunzătoare alin. (3) din art. 153 al Regulamentul Camerei Deputaţilor, prin Decizia nr. 649 din 24 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1045 din 10 decembrie 2018, constatând că este constituţională.
    118. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că, „În temeiul art. 30 alin. (1) din Constituţie, libertatea de exprimare este inviolabilă, însă, potrivit art. 30 alin. (6) şi (7) din Constituţie, ea nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine, fiind interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri. Limitele libertăţii de exprimare concordă întru totul cu noţiunea de libertate, care nu este şi nu poate fi înţeleasă ca un drept absolut. Concepţiile juridico-filozofice promovate de societăţile democratice admit că libertatea unei persoane se termină acolo unde începe libertatea altei persoane. În acest sens, art. 57 din Constituţie prevede expres obligaţia cetăţenilor români, cetăţenilor străini şi apatrizilor de aşi exercita drepturile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi. O limitare identică este, de asemenea, prevăzută în art. 10 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în conformitate cu care «Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru (...) protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora (...)», precum şi în art. 19 paragraful 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, care stabileşte că exerciţiul libertăţii de exprimare comportă îndatoriri speciale şi responsabilităţi speciale şi că aceasta poate fi supusă anumitor restricţii care trebuie să fie expres prevăzute de lege, ţinând seama de drepturile sau reputaţia altora. Fiind o normă cu caracter restrictiv, de natură să circumscrie cadrul în care poate fi exercitată libertatea de exprimare, enumerarea realizată de art. 30 alin. (6) şi (7) este una strictă şi limitativă (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 629 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 21 decembrie 2014).“ (Decizia nr. 649 din 24 octombrie 2018, precitată, paragraful 62).
    119. Curtea a mai statuat că, „reglementând obligaţia deputaţilor ca, în cadrul dezbaterilor parlamentare, aceştia să nu adopte comportamente şi limbaje denigratoare, rasiste sau xenofobe şi nici să nu desfăşoare pancarte sau bannere, Camera Deputaţilor, în virtutea autonomiei sale regulamentare, a transpus la nivel infraconstituţional limitele libertăţii de exprimare consacrate de norma constituţională. (...) Utilizarea diferitelor forme de exprimare a opiniilor politice trebuie să se circumscrie cadrului, scopului şi reputaţiei forului legislativ, trebuie să respecte solemnitatea şedinţelor plenului fiecărei Camere şi să nu prejudicieze imaginea Parlamentului şi, cu atât mai puţin, activitatea sa. De aceea, este necesar ca libertatea de exprimare, ale cărei limite sunt stabilite doar de Constituţie, să îşi găsească forme de manifestare adecvate, care, pe de o parte, să răspundă imperativului dreptului parlamentar al opoziţiei şi al fiecărui senator sau deputat, individual, de a se exprima şi de a-şi face cunoscute opiniile, poziţiile politice şi, pe de altă parte, să nu fie doar o declaraţie de drepturi, fără a fi urmată de o dezbatere reală asupra opiniilor politice, argumentelor juridice prezentate de către parlamentari în cadrul formal al activităţii forului legislativ.“ (a se vedea Decizia nr. 649 din 24 octombrie 2018, precitată, paragraful 63).
    120. Aşa fiind, Curtea a constatat că regulile instituite „respectă, pe de o parte, libertatea de exprimare a deputaţilor, consacrată de art. 30 alin. (1) din Constituţie, dar şi limitele constituţionale ale acestei libertăţi, prevăzute de art. 30 alin. (6) şi (7) din Legea fundamentală.“ (a se vedea Decizia nr. 649 din 24 octombrie 2018, paragraful 64).
    121. Aceste considerente, care au fundamentat constatarea constituţionalităţii interdicţiei de desfăşurare a pancartelor sau a bannerelor şi a exprimărilor care încalcă limitele libertăţii de exprimare, sunt deplin aplicabile şi în cauza de faţă, unde textul criticat interzice „participarea la desfăşurarea unui banner“. Ar fi, de altfel, lipsită de logică şi de natură să pună probleme în sfera tratamentului discriminatoriu sancţionarea doar a deputatului care desfăşoară pancarte sau bannere, iar nu şi a deputaţilor care participă în orice mod la aceeaşi acţiune. Pentru aceleaşi considerente, nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare a libertăţii conştiinţei în corelaţie cu egalitatea în drepturi, pentru că şi în această privinţă Constituţia stabileşte limite clare, prin dispoziţiile art. 29 alin. (2), potrivit căruia „libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.“ Or, exprimarea opiniilor prin „ţipete, injurii, ameninţări, invective, calomnie“ este contrară limitelor astfel instituite de legiuitorul constituant pentru libertatea conştiinţei. Cât priveşte dispoziţiile constituţionale ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât, aşa cum s-a arătat, cu trimitere deopotrivă la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, regulile de disciplină instituite dau expresie limitelor constituţionale ale drepturilor invocate.
    122. Dispoziţiile art. 246 lit. g)-j) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, introduse prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/2022, au următorul cuprins:
    - Art. 246 alin. (1), literele g)-j):
    "g) diminuarea indemnizaţiei cu până la 50% până la 6 luni pentru exprimarea votului prin mijloace electronice prin utilizarea cardului de vot electronic al altui deputat, pentru participarea la desfăşurarea unui banner în sala de şedinţe a plenului sau în sălile comisiilor Camerei Deputaţilor, pentru înregistrarea sau transmiterea în direct a şedinţelor Camerei Deputaţilor cu încălcarea derogării prevăzute de art. 158 alin. (5) paragraful al II-lea, Biroului permanent, Comitetului liderilor grupurilor parlamentare sau ale comisiilor, pentru violenţă fizică utilizată împotriva unui alt parlamentar sau violenţă verbală constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective sau calomnie la adresa unui alt parlamentar;
h) reducerea luării de cuvânt la maximum 10 secunde/ intervenţie pentru o perioadă de până la 3 luni în cadrul şedinţelor Camerei Deputaţilor, începând cu ziua aplicării sancţiunii disciplinare pentru săvârşirea abaterii disciplinare de violenţă verbală constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective, calomnie la adresa unui alt parlamentar;
i) reducerea la jumătate a timpului alocat cu ocazia moţiunilor, orei Guvernului, orei prim-ministrului sau şedinţelor solemne grupului parlamentar din care face parte deputatul sancţionat pentru săvârşirea abaterii disciplinare constând în violenţă verbală, injurii, invective sau calomnie la adresa unui alt parlamentar;
j) retragerea şi punerea la dispoziţia secretarului general al Camerei Deputaţilor pentru o perioadă de până la 6 luni a tuturor angajaţilor şi a logisticii auto repartizate grupului parlamentar care prin acţiunile sale, ale deputaţilor sau ale angajaţilor săi pune în pericol buna funcţionare şi siguranţa autorităţii publice, a demnitarilor sau angajaţilor acesteia în incinta Camerei Deputaţilor începând cu data constatării afectării bunei funcţionări a activităţii Camerei, aplicată prin decizie a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor conform procedurii prevăzute de art. 246 alin. (2), la sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, a unui grup parlamentar sau a unui deputat."

    123. Se arată că Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor prevede cu titlu limitativ, la art. 52, sfera sancţiunilor aplicabile reprezentanţilor aleşi, acestea fiind: „a) atenţionarea verbală; b) chemarea la ordine; c) retragerea cuvântului; d) îndepărtarea din sală pe durata şedinţei; e) avertismentul scris.“ Potrivit autorilor sesizării, textul citat nu prevede niciuna dintre sancţiunile nou-introduse prin hotărâre, ceea ce contravine principiului ierarhiei actelor normative şi al legalităţii stabilirii acestor sancţiuni.
    124. De asemenea, cele două sancţiuni colective introduse la art. 246 alin. (1) lit. i) şi j) din Regulament „contravin oricăror principii de drept existente şi, în principal, celui al răspunderii personale“. Se încalcă astfel, în opinia autorilor sesizării, prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, normele criticate „având unicul şi văditul scop de a sancţiona opoziţia pentru acţiunile fireşti pe care aceasta le poate întreprinde în exercitarea rolului ei fundamental, fapt de nepermis într-o societate democratică“.
    125. Referitor la aceste critici, Curtea reţine că reglementarea, în sine, prin Regulamentul Camerei Deputaţilor (astfel cum a fost modificat prin hotărârea criticată) a unor reguli de conduită şi a sancţiunilor pentru încălcarea lor ţine de specificul regulamentelor parlamentare, al căror obiect este de a organiza funcţionarea internă a Camerelor Parlamentului, procedura de urmat în deliberările lor şi disciplina membrilor. Dată fiind importanţa acestei categorii de acte normative, legiuitorul constituant le-a configurat, sub aspectul majorităţii necesare pentru adoptare, întocmai ca pe legile organice, socotindu-le, în egală măsură, prelungiri ale dispoziţiilor constituţionale, cu specificul dat de domeniul de reglementare. În temeiul prevederilor constituţionale ale art. 61 privind rolul şi structura Parlamentului şi ale art. 64 privind organizarea internă a fiecărei Camere a Parlamentului, „fiecare Cameră este în drept să îşi stabilească, în limitele şi cu respectarea prevederilor constituţionale, regulile de organizare şi funcţionare, care, în substanţa lor, alcătuiesc regulamentul fiecărei Camere. Ca urmare, organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere a Parlamentului se stabilesc prin regulament propriu, adoptat prin hotărâre proprie a fiecărei Camere, cu votul majorităţii membrilor Camerei respective. Astfel, în virtutea principiului autonomiei regulamentare a Camerei Deputaţilor, consacrat de art. 64 alin. (1) teza întâi din Constituţie, orice reglementare privind organizarea şi funcţionarea Camerei Deputaţilor, care nu este prevăzută de Constituţie, poate şi trebuie să fie stabilită prin regulamentul propriu. Prin urmare, Camera Deputaţilor este suverană în a adopta măsurile pe care le consideră necesare şi oportune pentru buna organizare şi funcţionare a sa“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 667 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 7 iunie 2011). De principiu, stabilirea prin Regulament a unor reguli de conduită menite să asigure desfăşurarea în bune condiţii a activităţii Camerei Deputaţilor se subsumează normelor constituţionale menţionate, astfel cum au fost interpretate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
    126. Se constată în acest sens că instanţa constituţională sa mai pronunţat asupra raporturilor majoritate-opoziţie şi a rolului opoziţiei parlamentare într-o societate democratică, din perspectiva constituţionalităţii regulilor de disciplină parlamentară. Curtea a reţinut în acest sens că, „în domeniul dreptului parlamentar, principala consecinţă a naturii elective a mandatului reprezentativ şi a pluralismului politic o constituie principiul pe care doctrina l-a consacrat în mod sugestiv majoritatea decide, opoziţia se exprimă. Majoritatea decide întrucât, în virtutea mandatului reprezentativ primit de la popor, opinia majoritară este prezumat că reflectă sau corespunde opiniei majoritare a societăţii. Opoziţia se exprimă ca o consecinţă a aceluiaşi mandat reprezentativ care fundamentează dreptul inalienabil al minorităţii politice de a-şi face cunoscute opţiunile politice şi de a se opune, în mod constituţional şi regulamentar, majorităţii aflate la putere. Acest principiu presupune ca prin organizarea şi funcţionarea Camerelor Parlamentului să se asigure ca majoritatea să decidă numai după ce opoziţia s-a exprimat, iar decizia pe care aceasta o adoptă să nu fie obstrucţionată în cadrul procedurilor parlamentare. Regula majorităţii implică, în mod necesar, în cadrul procedurilor parlamentare, evitarea oricăror mijloace care ar conduce la o manifestare abuzivă din partea majorităţii sau a oricăror mijloace obstrucţioniste care ar avea drept scop împiedicarea desfăşurării normale a procedurii parlamentare. (...). Cu alte cuvinte, parlamentarii, fie că provin din rândul majorităţii, fie că provin din cel al opoziţiei, trebuie să se abţină de la exercitarea abuzivă a drepturilor procedurale şi să respecte o regulă de proporţionalitate, de natură să asigure adoptarea deciziilor ca urmare a unei dezbateri publice prealabile. Atât în procesul legislativ, cât şi în activitatea de control parlamentar asupra Guvernului sau în realizarea celorlalte atribuţii constituţionale, parlamentarii, în exercitarea mandatului, sunt, potrivit prevederilor art. 69 alin. (1) din Legea fundamentală, «în serviciul poporului». Dezbaterea parlamentară a problemelor importante ale naţiunii trebuie să asigure respectarea valorilor supreme consacrate de Legea fundamentală, precum statul de drept, pluralismul politic şi democraţia constituţională.“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 649 din 24 octombrie 2018, precizată, paragraful 56, care trimite la jurisprudenţa consecventă a Curţii Constituţionale în materie).
    127. Acesta este motivul pentru care Curtea Constituţională a considerat că „este necesară exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor şi obligaţiilor constituţionale atât de către majoritatea, cât şi de minoritatea parlamentară, precum şi cultivarea unei conduite a dialogului politic, care să nu excludă aprioric consensul, chiar dacă motivaţiile sunt diferite, atunci când miza este interesul major al naţiunii“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012).
    128. Ca urmare, „tocmai pentru realizarea acestui deziderat al dialogului politic sunt interzise folosirea, în cadrul lucrărilor parlamentare, a expresiilor sau cuvintelor jignitoare, indecente sau calomnioase, precum şi adoptarea unei conduite ostile care să înlăture orice posibilitate de comunicare între entităţile politice, partizane ale unor opinii politice diferite, uneori chiar contrare. (...) Pe lângă faptul că determină încălcarea obligaţiilor privind respectarea regulilor de onoare şi disciplină care incumbă fiecărui deputat, manifestarea unui comportament neadecvat, jignitor sau vexator poate determina împiedicarea sau stânjenirea activităţii celorlalţi parlamentari, constituind premisa perturbării activităţii întregului for legislativ. Or, în condiţiile în care expunerea de motive în susţinerea unei iniţiative legislative, propunerea de amendamente, prezentarea de opinii pro şi contra, dezbaterea lor, aşadar, dialogul politic de la tribuna Parlamentului sau din comisiile de lucru, în cadrul activităţilor prin intermediul cărora Parlamentul îşi realizează funcţiile constituţionale, reprezintă aspecte care ţin de esenţa parlamentarismului, interzicerea perturbării activităţii parlamentare, prin proferarea de insulte sau calomnii sau prin adoptarea unor comportamente şi limbaje denigratoare, rasiste sau xenofobe, dă expresie nevoii de a disciplina acest dialog şi de a crea premisele respectării principiului majoritatea decide, opoziţia se exprimă“. (a se vedea Decizia nr. 649 din 24 octombrie 2018, precitată, paragraful 57)
    129. Tot astfel, Curtea a reţinut că asemenea oricărui cetăţean al României, parlamentarul are libertatea de exprimare, garantată de art. 30 din Constituţie, iar, potrivit art. 72 alin. (1) din Legea fundamentală, el nu răspunde juridic pentru votul sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Însă el este chemat să găsească mijloacele adecvate de exprimare, care, pe de o parte, să asigure exercitarea mandatului cu obiectivitate şi probitate şi care, pe de altă parte, să nu împiedice buna desfăşurare a activităţilor forului legiuitor (a se vedea Decizia nr. 649 din 24 octombrie 2018, precitată, paragraful 59).
    130. Astfel, stabilirea prin Regulamentul Camerei Deputaţilor de reguli de conduită pentru deputaţi şi, în mod corespunzător, de sancţiuni pentru încălcarea lor, astfel cum sunt cele prevăzute la art. 246 alin. (1) lit. g) şi h), în forma modificată prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/2022, dă expresie acestor deziderate şi autonomiei regulamentare a Parlamentului, nefiind contrară regimului constituţional al actelor normative menţionate.
    131. Cât priveşte însă sancţiunile stabilite prin art. 246 alin. (1) lit. i) şi j) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum a fost modificat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/2022, se impune o distincţie în raport cu autorul faptelor imputate. Se observă astfel că prin dispoziţiile respective se stabilesc sancţiuni aplicabile grupurilor parlamentare, fără a se stabili în mod clar care este conduita imputabilă acestora, de natură a determina, în mod corespunzător, aplicarea de sancţiuni disciplinare în toate cazurile acolo menţionate.
    132. Curtea reţine că grupurile parlamentare sunt structuri organizatorice ale Camerelor Parlamentului, pe bază de afinitate politică. În acest sens, art. 13 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede că „Grupurile parlamentare sunt structuri ale Camerei Deputaţilor formate din cel puţin 10 deputaţi. Ele se pot constitui din deputaţi care au candidat în alegeri pe lista aceluiaşi partid politic, a aceleiaşi formaţiuni politice, pe listele unei alianţe politice sau alianţe electorale şi din deputaţi care au candidat ca independenţi. Deputaţii care reprezintă organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care au obţinut mandatul de deputat în conformitate cu art. 62 alin. (2) din Constituţia României, republicată, pot constitui un singur grup parlamentar“.
    133. Deşi nu au în sine putere decizională, în cadrul grupurilor parlamentare se definesc poziţiile comune ce vor fi adoptate de membri în şedinţele Camerei respective sau în şedinţele comune ale Camerelor Parlamentului.
    134. Dispoziţiile regulamentare se referă în mod detaliat la rolul grupurilor parlamentare, precum şi al conducerii acestora. Astfel, potrivit alin. (1) şi (2) al art. 15 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, „În prima sa şedinţă, fiecare grup parlamentar, după constituire, procedează la desemnarea conducerii proprii alcătuite din lider şi, după caz, din unul sau mai mulţi vicelideri şi unul sau mai mulţi secretari“, procedură care „se reia la începutul fiecărei sesiuni ordinare“. Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, „Liderul grupului parlamentar are următoarele atribuţii:
    a) prezintă Camerei Deputaţilor denumirea grupului parlamentar, componenţa numerică, nominală şi conducerea acestuia, precum şi orice modificări care survin pe parcursul mandatului;
    b) propune Camerei Deputaţilor reprezentanţii grupului parlamentar în Comisia de validare;
    c) reprezintă grupul parlamentar şi negociază în numele acestuia;
    d) nominalizează reprezentanţii grupului său parlamentar în comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor, în comisiile speciale sau de anchetă ale acesteia ori în comisiile comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului;
    e) nominalizează reprezentanţii grupului său parlamentar în instituţiile sau autorităţile publice aflate în subordinea Parlamentului României, în grupurile de prietenie interparlamentare, în structuri parlamentare internaţionale la care România este parte;
    f) face propuneri şi prezintă candidaţii grupului său parlamentar pentru funcţiile de conducere şi pentru reprezentanţii acestuia în diverse structuri ale Camerei Deputaţilor, funcţii care îi revin de drept, conform ponderii grupului său parlamentar în configuraţia politică a Camerei Deputaţilor şi negocierilor între liderii de grup;
    g) solicită revocarea din funcţie sau înlocuirea reprezentanţilor grupului său parlamentar din structurile Camerei Deputaţilor;
    h) participă la şedinţele Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi la dezbaterile acestuia fără a avea drept de vot;
    i) poate cere plenului Camerei Deputaţilor: pauză pentru consultări, verificarea cvorumului, ţinerea unor şedinţe nepublice ale plenului, încheierea dezbaterilor în Camera Deputaţilor şi modificarea programului de lucru;
    j) informează membrii grupului său parlamentar asupra activităţilor Camerei Deputaţilor şi ale structurilor acesteia;
    k) nominalizează reprezentantul/reprezentanţii grupului său parlamentar care participă la dezbateri;
    l) prezintă amendamentele grupului său parlamentar la proiectele de lege şi propunerile legislative aflate în dezbaterea comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor;
    m) propune retrimiterea la comisie a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative, în condiţiile prezentului regulament;
    n) propune plenului Camerei Deputaţilor modalitatea de vot;
    o) poate prezenta, în plenul Camerei Deputaţilor, punctul de vedere al grupului său parlamentar cu privire la cererea de reţinere, arestare sau percheziţie a unuia dintre membrii propriului grup ori cu privire la cererea de urmărire penală a unui ministru care are calitatea de deputat, membru al propriului grup;
    p) îşi poate delega atribuţiile unuia dintre membrii conducerii grupului său parlamentar; în lipsa acestora se pot delega atribuţiile sale oricărui membru al grupului.“

    135. În considerarea rolului lor ca structură internă a Camerei, grupurilor parlamentare li se pun la dispoziţie personal şi logistică proprie, sens în care art. 17 din Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede că:
    "(1) Grupurile parlamentare, în funcţie de ponderea lor în Camera Deputaţilor, au la dispoziţie personal angajat pentru munca de secretariat şi de specialitate, logistica necesară în vederea desfăşurării activităţii şi autoturisme, potrivit hotărârii Biroului permanent.
(2) Numirea şi schimbarea din funcţie a personalului angajat se fac la propunerea liderului grupului parlamentar respectiv, în condiţiile legii. În condiţiile în care un angajat care lucrează pentru grupul parlamentar nu mai este agreat de către parlamentarii acelui grup sau dacă acel grup parlamentar se desfiinţează, angajatul sau angajaţii acelui grup parlamentar vor fi transferaţi pe funcţii echivalente, prin grija secretarului general al Camerei Deputaţilor.
(3) Dacă două sau mai multe grupuri parlamentare se reunesc într-un singur grup parlamentar ca urmare a fuziunii partidelor pe care le reprezintă în Camera Deputaţilor, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti referitoare la fuziune, personalul angajat pentru munca de secretariat şi de specialitate, precum şi logistica necesară în vederea desfăşurării activităţii şi autoturismele alocate grupurilor parlamentare ce s-au reunit vor fi repartizate noului grup parlamentar rezultat conform art. 13 alin. (4), cu respectarea normelor aprobate de către Biroul permanent, precum şi a ponderii grupului parlamentar."

    136. Rolului şi recunoaşterii unor drepturi specifice ale grupurilor parlamentare le corespund însă evidente responsabilităţi. Respectarea disciplinei parlamentare, a regulilor subsumate necesităţii a ceea ce doctrina şi jurisprudenţa a calificat, cu titlu general, ca fiind reputaţia Parlamentului incumbă deopotrivă fiecărui parlamentar în mod individual, cât şi grupurilor parlamentare. Câtă vreme, însă, grupurile politice sunt structuri organizatorice care reprezintă, în esenţă, reunirea parlamentarilor unui partid politic pentru a hotărî asupra unei atitudini comune, numai în măsura în care o astfel de atitudine comună ar fi de natură să încalce regulile instituite se pot reţine răspunderea şi sancţionarea în consecinţă a grupului parlamentar. Grupul asigură liantul necesar pentru ca activitatea parlamentarilor să fie atât individualizată (întrucât fiecare parlamentar este în exerciţiul propriului mandat), cât şi corelată în cadrul unei structuri organizatorice interne a Parlamentului, subsumat realizării funcţiilor Parlamentului, cu respectarea principiului pluralismului politic. O faptă individuală nu poate atrage o sancţiune colectivă asupra grupului parlamentar dacă respectiva faptă nu este expresia contribuţiei/atitudinii comune a grupului, ci exclusiv a persoanei.
    137. Ca urmare, sunt neconstituţionale dispoziţiile regulamentare care creează premisele sancţionării grupului pentru fapte care nu dau expresie unei conduite culpabile a sa, ca structură organizatorică distinctă în cadrul Parlamentului.
    138. Or, prin art. 246 alin. (1) lit. i) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum a fost modificat prin Hotărârea nr. 8/2022, este sancţionat grupul parlamentar numai pentru faptul că din el face parte „deputatul sancţionat pentru săvârşirea abaterii disciplinare constând în violenţă verbală, injurii, invective sau calomnie la adresa unui alt parlamentar“, fără nicio distincţie în raport cu atitudinea grupului faţă de fapta/conduita deputatului respectiv.
    139. De asemenea, art. 246 alin. (1) lit. j) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aşa cum a fost modificat, stabileşte „retragerea şi punerea la dispoziţia secretarului general al Camerei Deputaţilor pentru o perioadă de până la 6 luni a tuturor angajaţilor şi a logisticii auto repartizate grupului parlamentar care prin acţiunile (...) deputaţilor sau ale angajaţilor săi pune în pericol buna funcţionare şi siguranţa autorităţii publice, a demnitarilor sau angajaţilor acesteia în incinta Camerei Deputaţilor începând cu data constatării afectării bunei funcţionări a activităţii Camerei“. Nici în acest caz nu rezultă cu claritate care este conduita imputabilă grupului parlamentar în toate ipotezele normative menţionate (acţiuni ale deputaţilor sau ale angajaţilor săi).
    140. Se creează, astfel, o reglementare confuză a regimului disciplinei parlamentare, contrară exigenţelor de claritate a legii impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie, de natură să creeze premisele încălcării principiului pluralismului politic, precum şi dispoziţiilor art. 69 - Mandatul reprezentativ şi ale art. 70 - Mandatul deputaţilor şi al senatorilor, prin restrângerea până la anihilare a posibilităţii de exprimare a partidelor politice organizate la nivelul Parlamentului în grupuri parlamentare, precum şi a deputaţilor membri ai acestor grupuri.
    141. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Admite sesizările de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 246 alin. (1) lit. i), precum şi sintagma „ale deputaţilor sau ale angajaţilor săi“ cuprinsă în art. 246 alin. (1) lit. j) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum a fost modificat şi completat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/2022 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, sunt neconstituţionale.
    2. Respinge sesizările de neconstituţionalitate formulate şi constată că dispoziţiile art. 158, ale art. 245^1 şi ale art. 246 alin. (1) lit. g), h) şi j), cu excepţia sintagmei „ale deputaţilor sau ale angajaţilor săi“ din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum a fost modificat şi completat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/2022, precum şi Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/2022, în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui Camerei Deputaţilor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 16 martie 2022.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Prim-magistrat-asistent delegat,
                    Marieta Safta

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 137 din 16 martie 2022

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"