Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 287 alin. (1) lit. b) din Codul penal, excepţie ridicată de Corneliu Alexandru Tanco şi Elena Tanco în Dosarul nr. 1.922/289/2018 al Judecătoriei Reghin şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 142D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 756D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 287 alin. (1) lit. b) din Codul penal, excepţie ridicată de Corneliu Alexandru Tanco şi Elena Tanco în Dosarul nr. 16.441/320/2018/a1 al Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia penală. 4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 142D/2019 şi nr. 756D/2019 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. 6. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că sunt întrunite condiţiile pentru conexarea dosarelor. 7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 756D/2019 la Dosarul nr. 142D/2019, care a fost primul înregistrat. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, în principal, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât autorul acesteia este nemulţumit, în realitate, de modul de aplicare a textului de lege criticat, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 9. Prin Încheierea penală nr. 201/CCP din 12 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.922/289/2018/a1, admiţând recursul împotriva Încheierii din 20 noiembrie 2018 a Judecătoriei Reghin (Dosarul nr. 1.922/289/2018), Tribunalul Mureş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 287 alin. (1) lit. b) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Corneliu Alexandru Tanco şi Elena Tanco într-o cauză penală având ca obiect plângerea împotriva unei soluţii de clasare dispuse de procuror cu privire la săvârşirea infracţiunii de nerespectare a unei hotărâri judecătoreşti, infracţiune reglementată de prevederile art. 287 alin. (1) lit. b) din Codul penal. 10. Prin Încheierea penală din 14 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 16.441/320/2018/a1, Judecătoria Târgu Mureş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 287 alin. (1) lit. b) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Corneliu Alexandru Tanco şi Elena Tanco într-o cauză penală având ca obiect plângerea împotriva unei soluţii de clasare dispuse de procuror cu privire la săvârşirea infracţiunii de nerespectare a unei hotărâri judecătoreşti, infracţiune reglementată de prevederile art. 287 alin. (1) lit. b) din Codul penal. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 287 alin. (1) lit. b) din Codul penal încalcă principiul legalităţii, egalitatea în drepturi şi dreptul la un proces echitabil. Arată că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „refuzul organului de executare“ se înţelege refuzul părţii unui raport juridic, care poate fi orice persoană sau entitate, de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească prin care este obligată să îndeplinească un anumit act. Consideră că sintagma menţionată este neclară şi imprevizibilă în raport cu multitudinea de obligaţii ce pot fi dispuse în sarcina debitorilor prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie civilă. Prin modul de interpretare restrâns la organul de executare silită, sintagma criticată conduce la imposibilitatea sancţionării unor fapte penale evidente de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti. Arată că, în speţă, instanţa civilă a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri, obligând comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor la punerea în posesie a proprietarului şi, respectiv, comisia judeţeană la emiterea titlului de proprietate de îndată, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Întrucât punerea în posesie nu a avut loc şi nu a fost emis titlul de proprietate, a fost formulată plângere penală pentru nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, însă organul de urmărire penală a interpretat, în mod greşit, că organ de executare poate fi numai executorul judecătoresc, pornind de la prevederile art. 623 din Codul de procedură civilă, care stabilesc că executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepţia celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene şi bugetului Comunităţii Europene a Energiei Atomice, se realizează numai de către executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel. Autorii excepţiei subliniază că, potrivit dispoziţiilor art. 622 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie şi numai în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, dacă prin lege specială nu se prevede altfel, ceea ce înseamnă că, în speţă, organe de executare sunt comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi, respectiv, comisia judeţeană, care sunt două entităţi învestite prin lege cu punerea în posesie şi, respectiv, emiterea titlului de proprietate corespunzător. Consideră că viciul de redactare a normei juridice criticate determină încălcarea dreptului la un proces echitabil, deoarece existenţa infracţiunii este apreciată de organele judiciare în mod arbitrar, în funcţie de consideraţii subiective. De asemenea, dispoziţiile de lege criticate aduc atingere şi principiului nediscriminării, deoarece acelaşi act poate fi interpretat de un procuror ca fiind corespunzător, iar de un altul ca necorespunzător. 12. Tribunalul Mureş - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 287 alin. (1) lit. b) din Codul penal nu sunt contrare prevederilor constituţionale invocate, autorii excepţiei urmărind, de fapt, interpretarea textului de lege criticat. 13. Judecătoria Târgu Mureş - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Consideră că autorii excepţiei urmăresc, în realitate, interpretarea textului de lege criticat sub aspectul definirii noţiunii de „organ de executare“. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 287 alin. (1) lit. b) din Codul penal, care au următorul cuprins: „(1) Nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti săvârşită prin: [...] b) refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească, prin care este obligat să îndeplinească un anumit act;“. 18. În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, precum şi ale art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti era reglementată prin prevederile art. 271 din Codul penal din 1969 într-o formă mult diferită faţă de cea prevăzută de dispoziţiile art. 287 din noul Cod penal. Astfel, legiuitorul a modificat elementele constitutive ale infracţiunii, renunţând, în noua reglementare, la varianta săvârşirii faptei prin ameninţare sau prin acte de violenţă faţă de organul de executare, în această situaţie reţinându-se existenţa unui concurs de infracţiuni. De asemenea, legiuitorul a renunţat la variantele de incriminare referitoare la nerespectarea hotărârilor judecătoreşti privind executarea unor sancţiuni sau altor măsuri de drept penal (pedepse aplicate persoanei juridice ori măsuri de siguranţă), acestea fiind incriminate distinct, în noua reglementare, sub denumirea de „neexecutarea sancţiunilor penale“ (art. 288 din noul Cod penal). Totodată, au fost introduse variante noi de incriminare referitoare la: refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească prin care este obligat să îndeplinească un anumit act; refuzul de a sprijini organul de executare în punerea în aplicare a hotărârii, de către persoanele care au această obligaţie conform legii; neexecutarea hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea în muncă a unui salariat; neexecutarea hotărârii judecătoreşti privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată; nerespectarea hotărârilor judecătoreşti privind stabilirea, plata, actualizarea şi recalcularea pensiilor; nerespectarea unei măsuri de protecţie dispuse în executarea unui ordin european de protecţie. Legiuitorul a introdus, de asemenea, pentru anumite variante de comitere, principiul disponibilităţii în ceea ce priveşte punerea în mişcare a acţiunii penale, în sensul că aceasta se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum şi în ceea ce priveşte înlăturarea răspunderii penale prin împăcarea părţilor. 20. Curtea reţine că infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti este reglementată, prin dispoziţiile art. 287 alin. (1) din Codul penal, în mai multe variante alternative de comitere, şi anume: a) împotrivirea la executare, prin opunerea de rezistenţă faţă de organul de executare; b) refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească, prin care este obligat să îndeplinească un anumit act; c) refuzul de a sprijini organul de executare în punerea în aplicare a hotărârii, de către persoanele care au această obligaţie conform legii; d) neexecutarea hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea în muncă a unui salariat; e) neexecutarea hotărârii judecătoreşti privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată; f) nerespectarea hotărârilor judecătoreşti privind stabilirea, plata, actualizarea şi recalcularea pensiilor; g) împiedicarea unei persoane de a folosi, în tot sau în parte, un imobil deţinut în baza unei hotărâri judecătoreşti, de către cel căruia îi este opozabilă hotărârea; h) nerespectarea unei măsuri de protecţie dispuse în executarea unui ordin european de protecţie. 21. Infracţiunea analizată are ca obiect juridic special relaţiile sociale care asigură autoritatea hotărârilor judecătoreşti, adică relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei, existând şi un obiect juridic special secundar care constă în relaţiile sociale privitoare la drepturile cetăţenilor care se realizează prin hotărâri judecătoreşti. În situaţia în care actele de violenţă se realizează asupra unor bunuri, infracţiunea are şi un obiect material, care este format din acele bunuri - imobile sau părţi ale unor imobile. 22. În cazul infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 287 alin. (1) lit. a) din Codul penal, subiect activ poate fi, de regulă, orice persoană. Nu este necesar ca făptuitorul să fi avut calitatea de parte în procesul civil în care s-a pronunţat hotărârea respectivă, fiind suficient să existe o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a recunoscut un drept şi făptuitorul să fi ştiut că acea hotărâre a fost pusă în executare. În celelalte variante normative, subiectul activ nemijlocit este calificat, acesta fiind organul de executare [lit. b)] ori persoanele care au obligaţia de a sprijini organul de executare în punerea în aplicare a hotărârii [lit. c)], angajatorul [lit. d) şi e)], casa publică de pensii sau administratorul fondului privat de pensii [lit. f)] ori persoana căreia îi este opozabilă hotărârea [lit. g) şi h)]. Participaţia penală este posibilă în toate formele sale: coautorat, instigare sau complicitate. 23. Subiectul pasiv principal al infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti este statul. Subiect pasiv secundar este persoana al cărei drept se valorifică prin punerea în executare a hotărârii judecătoreşti. În variantele normative prevăzute de dispoziţiile art. 287 alin. (1) lit. d)-g) din Codul penal, subiectul pasiv secundar este salariatul a cărui reintegrare în muncă a fost dispusă [lit. d)], angajatul al cărui salariu s-a dispus să fie plătit de angajator [lit. e)], pensionarul [lit. f)], cel ce deţine un imobil în baza unei hotărâri judecătoreşti [lit. g)] şi, respectiv, persoana protejată printr-un ordin european de protecţie [lit. h)]. 24. Sub aspectul conţinutului constitutiv al infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, în varianta normativă prevăzută de dispoziţiile art. 287 alin. (1) lit. b) din Codul penal, Curtea reţine că fapta se săvârşeşte prin refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească, prin care este obligat să îndeplinească un anumit act. Infracţiunea se poate comite, în această variantă normativă, atât prin refuzul de executare, ca urmare a unei somaţii exprese, cât şi prin simpla neîndeplinire a obligaţiilor de către organul de executare, aceasta fiind asimilată refuzului, în cazul în care există prin lege obligaţia de punere în executare a hotărârii. 25. În ceea ce priveşte procesele penale, Curtea constată că organul de executare este reprezentat, în primul rând, potrivit prevederilor art. 553 şi 554 din Codul de procedură penală, de instanţa de executare şi de judecătorul delegat cu executarea. Astfel, hotărârea instanţei penale, rămasă definitivă la prima instanţă de judecată sau la instanţa ierarhic superioară ori la instanţa de apel, se pune în executare de către prima instanţă de judecată. Hotărârile pronunţate în primă instanţă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pun în executare, după caz, de Tribunalul Bucureşti sau de tribunalul militar. Aceste dispoziţii sunt aplicabile şi în cazul hotărârilor nedefinitive, dar executorii, cu excepţia celor privind măsurile de siguranţă, măsurile asigurătorii şi măsurile preventive, care se pun în executare, după caz, de judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau de instanţa care le-a dispus. Instanţa de executare deleagă unul sau mai mulţi dintre judecătorii săi pentru efectuarea punerii în executare. 26. Noţiunea de „organ de executare“ nu se limitează însă numai la cele enumerate mai sus, ci se aplică şi celor cărora li se adresează organele enumerate mai sus pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti. Astfel, sunt menţionate explicit ca organe de executare, potrivit prevederilor art. 556 din Codul de procedură penală, organul de poliţie, administraţia locului de deţinere, organul competent să elibereze paşaportul şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. 27. De asemenea, Curtea observă că există şi alte instituţii cu atribuţii în punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti, care, deşi nu sunt menţionate expres ca organe de executare, pot fi considerate organe de executare în sensul dispoziţiilor art. 287 alin. (1) lit. b) din Codul penal, şi anume: serviciul de probaţiune pentru punerea în executare a măsurilor educative neprivative de libertate (art. 511 din Codul de procedură penală) ori înlocuirea pedepsei amenzii cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii (art. 560 din Codul de procedură penală) sau în cazul anumitor măsuri şi obligaţii impuse de instanţă (art. 576 din Codul de procedură penală), organul de poliţie ori comandantul locului de deţinere în cazul punerii în executare a măsurilor educative privative de libertate (art. 514 şi 515 din Codul de procedură penală), organele responsabile cu executarea silită a creanţelor fiscale, în cazul punerii în executare a pedepsei amenzii (art. 559 din Codul de procedură penală), amenzii judiciare (art. 577 din Codul de procedură penală) sau cheltuielilor judiciare avansate de stat (art. 578 din Codul de procedură penală), consiliul local în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul condamnatul, precum şi organul care supraveghează exercitarea acestor drepturi, în cazul punerii în executare a pedepsei interzicerii exerciţiului unor drepturi ori a măsurii de siguranţă a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori o altă activitate (art. 562 şi 573 din Codul de procedură penală), unitatea militară din care a făcut parte persoana condamnată, în cazul punerii în executare a pedepsei complementare a degradării militare (art. 564 din Codul de procedură penală), autoritatea de sănătate publică din judeţul pe teritoriul căruia locuieşte persoana faţă de care s-a luat această măsură, în cazul punerii în executare a măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical (art. 566 din Codul de procedură penală) sau a internării medicale (art. 569 din Codul de procedură penală), mandatarul judiciar în cazul punerii în executare a pedepsei complementare a plasării sub supraveghere judiciară a persoanei juridice (art. 39 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 14 august 2013). De exemplu, în sfera organelor vizate de dispoziţiile art. 573 alin. (2) din Codul de procedură penală intră filialele judeţene şi filiala municipiului Bucureşti ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, care au obligaţia radierii din tabloul acestui corp profesional a persoanelor condamnate pentru săvârşirea anumitor infracţiuni, potrivit prevederilor art. 23 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 8 ianuarie 2008. 28. Potrivit prevederilor art. 581 din Codul de procedură penală, dispoziţiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile şi la cheltuielile judiciare cuvenite părţilor se execută potrivit legii civile. 29. Din punctul de vedere al legii civile, care prevede procedura executării silite, organ de executare este numai executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale se prevede altfel (art. 623 din Codul de procedură civilă). Face excepţie de la această regulă executarea silită a titlurilor executorii care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene şi bugetului Comunităţii Europene a Energiei Atomice. 30. Astfel fiind, Curtea reţine că titlurile executorii care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat se pun în executare de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile subordonate acesteia, precum şi de compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale (organele fiscale, potrivit art. 17 şi 220 din Codul de procedură fiscală). Ca excepţie, creanţele bugetare care, potrivit legii, se administrează de autorităţile sau instituţiile publice, inclusiv cele reprezentând venituri proprii, se pot executa prin executori fiscali organizaţi în compartimente de specialitate, aceştia fiind abilitaţi să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită [art. 220 alin. (3) din Codul de procedură fiscală]. Titlurile executorii care au ca obiect venituri datorate bugetului Uniunii Europene şi bugetului Comunităţii Europene a Energiei Atomice, precum şi titlurile executorii pentru recuperarea în România a unor creanţe stabilite într-un alt stat membru al Uniunii Europene se pun în executare de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, după caz (art. 313 din Codul de procedură fiscală). 31. În ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti prin care este obligată o instituţie - de exemplu, comisia de aplicare a legii fondului funciar, primăria de la domiciliul interzisului judecătoresc - să îndeplinească o obligaţie de a face, din punctul de vedere al Codului de procedură civilă, Curtea constată că acea instituţie are calitate de debitor al obligaţiei de a face, iar nu de organ de executare. Tot Codul de procedură civilă prevede modalitatea în care se poate executa o obligaţie de a face sau de a nu face cuprinsă într-un titlu executoriu, însă tot prin intermediul executorului judecătoresc, care emite somaţie, iar dacă debitorul respectivei obligaţii nu execută de bunăvoie, se va aplica o amendă judiciară (art. 903-909 din Codul de procedură civilă). În schimb, în cazul executării hotărârilor judecătoreşti referitoare la minori, dacă, după ce debitorul a fost obligat să plătească amenda, nu execută în termenul prevăzut de 3 luni, precum şi atunci când debitorul este de rea-credinţă şi ascunde minorul, executorul judecătoresc va consemna acest fapt şi va sesiza de îndată parchetul de pe lângă instanţa de executare în vederea începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti [art. 912 alin. (2) din Codul de procedură civilă]. 32. Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea constată că dispoziţiile art. 287 alin. (1) lit. b) din Codul penal sunt clare şi previzibile, astfel că nu poate fi reţinută critica autorilor excepţiei privind încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii. 33. De asemenea, Curtea observă că dispoziţiile de lege criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza acestora, fără privilegii şi fără discriminări, fiind conforme cu prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi. 34. În ceea ce priveşte cerinţele art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală referitor la dreptul la un proces echitabil - astfel cum se interpretează, potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) din Constituţie, şi prin prisma exigenţelor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale -, Curtea constată că acestea nu sunt aplicabile în cauză, întrucât textul de lege criticat reprezintă o normă de drept penal substanţial. Or, aplicarea principiului procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfăşurare a procesului, iar nu şi în ceea ce priveşte incriminarea faptelor, adică în domeniul dreptului substanţial, având în vedere că nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici din cel al art. 6 al convenţiei şi al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinţei procesului echitabil ar trebui să excedeze necesităţii asigurării garanţiilor procesuale, spre a se intra în materii din câmpul dreptului substanţial. 35. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Corneliu Alexandru Tanco şi Elena Tanco în Dosarul nr. 1.922/289/2018 al Judecătoriei Reghin şi în Dosarul nr. 16.441/320/2018/a1 al Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 287 alin. (1) lit. b) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Mureş - Secţia penală şi Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 martie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
