Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (4) din Codul penal, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla în Dosarul nr. 1.668/235/2018 al Judecătoriei Gherla şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.349D/2018. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 24 februarie 2022, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria Eleonora Centea, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul dezbaterii, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 15 martie 2022, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 18 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.668/235/2018, Judecătoria Gherla a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 159 alin. (4) din Codul penal, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în care, ulterior invocării prezentei excepţii de neconstituţionalitate, instanţa a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a împăcării părţilor, infracţiunea, comisă asupra victimei cu vârsta sub 14 ani, fiind cea de violenţa în familie, prevăzută la art. 199 din Codul penal, în cazul căreia acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 159 alin. (4) din Codul penal încalcă dispoziţiile constituţionale invocate, întrucât nu permit persoanei vătămate minore, lipsită de capacitate de exerciţiu, să beneficieze de protecţia garantată de legea penală în ceea ce priveşte tragerea la răspundere penală a inculpatului, în condiţiile în care acesta a comis o infracţiune gravă, pentru care urmărirea penală se pune în mişcare din oficiu, iar reprezentaţii legali ai persoanei minore în cauză procedează la împăcarea părţilor. Se arată că această formă de protecţie penală este asigurată de lege pentru infracţiuni de o gravitate mai redusă, pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se realizează la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, însă, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu, în condiţiile legii. Se arată că, potrivit art. 158 alin. (4) din Codul penal, în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de formularea unei plângeri prealabile, retragerea acesteia produce efecte numai dacă a fost însuşită de către procuror, în timp ce pentru infracţiuni mai grave, precum infracţiunea de violenţă în familie (infracţiune pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie), în cazul căreia acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, nu este necesar acordul procurorului pentru împăcarea părţilor. Se susţine că drepturile persoanelor vătămate, în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu şi pentru care împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, trebuie protejate cel puţin în aceeaşi măsură cu cele ale persoanelor vătămate prin comiterea unor infracţiuni pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în condiţiile prevăzute la art. 158 alin. (4) din Codul penal. În acest context, se arată că deşi în cazul infracţiunii de lovire sau alte violenţe săvârşite asupra unei persoane lipsite de capacitate de exerciţiu retragerea plângerii prealabile este condiţionată de însuşirea acesteia de către procuror, conform art. 158 alin. (4) din Codul penal, în ipoteza săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie asupra unei persoane lipsite de capacitate de exerciţiu legea nu prevede acordul procurorului pentru împăcarea părţilor. Se susţine că, pentru aceste motive, prevederile art. 159 alin. (4) din Codul penal discriminează persoanele vătămate din cadrul celor două categorii de infracţiuni mai sus menţionate şi le anulează persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu din cea de-a doua categorie accesul la justiţie. Se arată că, pentru aceleaşi motive, textul criticat încalcă dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică al persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu în condiţiile în care acestea au calitatea de persoane vătămate prin comiterea unor infracţiuni pentru care legea prevede posibilitatea împăcării părţilor. Se mai susţine că soluţia juridică criticată nu permite procurorului să îşi exercite rolul constituţional prevăzut la art. 131 alin. (1) din Legea fundamentală şi, de asemenea, că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 49 alin. (1) din Constituţie referitoare la protecţia copiilor şi a tinerilor. 5. Judecătoria Gherla opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, arătând că aceasta întruneşte dispoziţiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 8. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 9. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 159 alin. (4) din Codul penal, care au următorul cuprins: „Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, împăcarea se face numai de reprezentanţii lor legali, iar persoanele cu capacitate de exerciţiu restrânsă se pot împăca cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege.“ 10. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1)-(3) cu privire la accesul liber la justiţie, ale art. 22 alin. (1) referitor la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, ale art. 49 alin. (1) privind protecţia copiilor şi a tinerilor şi ale art. 131 alin. (1) referitor la rolul Ministerului Public. 11. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că împăcarea părţilor este o cauză care înlătură răspunderea penală, ce poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu, atunci când legea prevede, în mod expres, aplicabilitatea acesteia. Prin urmare, împăcarea constituie înţelegerea intervenită între persoana vătămată/partea civilă şi suspect/inculpat şi, dacă este cazul, partea responsabilă civilmente de a pune capăt conflictului născut din săvârşirea infracţiunii şi de a renunţa la punerea în mişcare a acţiunii penale sau la continuarea procesului penal. Instituţia împăcării este reglementată prin dispoziţiile art. 159 din Codul penal, articol ce încheie sediul materiei rezervat ansamblului cauzelor care înlătură răspunderea penală. Act bilateral caracterizat prin acordul de voinţă dintre persoanele între care intervine, împăcarea este o cauză care - în privinţa anumitor infracţiuni - înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă, efecte care se produc dacă împăcarea are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei [art. 159 alin. (1)-(3) din Codul penal]. Conţinutul instituţiei împăcării din noul Cod penal a fost substanţial reconsiderat faţă de cel din Codul penal din 1969 (art. 132) prin instituirea unor noi condiţii şi introducerea de dispoziţii exprese privind funcţionarea instituţiei în cazul persoanei juridice, remarcându-se, totodată, restrângerea sferei infracţiunilor în cazul cărora este aplicabilă. 12. Astfel, noul Cod penal a restrâns instituţia împăcării numai la situaţiile în care sunt îndeplinite cumulativ două condiţii, şi anume: acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu şi legea să prevadă în mod expres împăcarea drept cauză de înlăturare a răspunderii penale. 13. În Codul penal din 1969, împăcarea, ca şi instituţia retragerii plângerii prealabile, era prevăzută în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se punea în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate (spre exemplu, lovirea sau alte violenţe - art. 180 alineatul final, vătămarea corporală - art. 181 alineatul final, violarea de domiciliu - art. 192 alineatul final ş.a.). De asemenea, intervenea numai în cazul infracţiunilor pentru care legea prevedea că împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, menţiune cuprinsă de regulă în alineatul final al articolului care incrimina fapta. Practic, era vorba despre aceleaşi infracţiuni pentru care acţiunea penală se punea în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Numai în mod excepţional în Codul penal anterior se prevedea că împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, deşi acţiunea penală se punea în mişcare din oficiu (de exemplu, în cazul infracţiunii de seducţie - art. 199 din Codul penal din 1969) (a se vedea Decizia nr. 11 din 8 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iunie 2019, pct. 9.2). 14. Astfel, prin noul Cod penal s-a produs răsturnarea regulii valabile în reglementarea anterioară, împăcarea putând interveni numai în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu şi numai dacă legea o prevede în mod expres [art. 159 alin. (1) din Codul penal]. Instituţia împăcării este incidentă în cazul următoarelor infracţiuni prevăzute de Codul penal: furtul - art. 228; furtul calificat săvârşit în condiţiile art. 229 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c); furtul în scop de folosinţă - art. 230; însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor - art. 243; înşelăciunea - art. 244; înşelăciunea privind asigurările - art. 245. De asemenea, în materia violenţei în familie, potrivit art. 199 alin. (2) din Codul penal, în cazul infracţiunilor de lovire sau alte violenţe - art. 193 şi de vătămare corporală din culpă - art. 196 săvârşite asupra unui membru de familie, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu, caz în care împăcarea înlătură răspunderea penală (a se vedea Decizia nr. 397 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 15 iulie 2016, paragrafele 31 şi 32). 15. Prin urmare, potrivit noului Cod penal, în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, iar acţiunea penală a fost pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, încetarea procesului penal este posibilă numai ca urmare a retragerii plângerii prealabile, legea neprevăzând posibilitatea împăcării în aceste situaţii (a se vedea Decizia nr. 11 din 8 aprilie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, precitată, pct. 9.2). Ca atare, în raport cu noua formulare a instituţiei împăcării, aceasta nu mai are nicio legătură cu plângerea prealabilă, deoarece ea intervine numai atunci când acţiunea penală a fost pornită din oficiu şi dacă legea o prevede în mod expres. 16. În ceea ce priveşte plângerea prealabilă, aceasta este plângerea de a cărei formulare legea condiţionează punerea în mişcare a acţiunii penale în cazul anumitor infracţiuni, în cazul cărora legea prevede, în mod expres, această condiţie. Punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată în cazul următoarelor infracţiuni prevăzute de Codul penal: lovirea sau alte violenţe - art. 193; vătămarea corporală din culpă - art. 196; ameninţarea - art. 206; agresiunea sexuală - art. 219 alin. (1); hărţuirea sexuală - art. 223; violarea de domiciliu - art. 224; violarea sediului profesional - art. 225; violarea vieţii private - art. 226 alin. (1) şi (2); divulgarea secretului profesional - art. 227; furtul săvârşit în condiţiile art. 231 alin. (1); abuzul de încredere - art. 238; abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor - art. 239; bancruta simplă - art. 240; bancruta frauduloasă - art. 241; gestiunea frauduloasă - art. 242; distrugerea - art. 253 alin. (1) şi (2); tulburarea de posesie - art. 256; asistenţa şi reprezentarea neloială - art. 284; nerespectarea hotărârilor judecătoreşti - art. 287 alin. (1) lit. d)-g); violarea secretului corespondenţei - art. 302 alin. (1); abandonul de familie - art. 378; nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului - art. 379; împiedicarea exercitării libertăţii religioase - art. 381. Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă [art. 158 alin. (2) din Codul penal] şi poate interveni până la pronunţarea unei hotărâri definitive [art. 158 alin. (1) din Codul penal] (a se vedea Decizia nr. 397 din 15 iunie 2016, precitată, paragraful 30). Aşadar, potrivit art. 158 din Codul penal, retragerea plângerii prealabile constituie o cauză de înlăturare a răspunderii penale. 17. Aşadar, Codul penal în vigoare separă sfera infracţiunilor pentru care poate interveni împăcarea [aceasta fiind incidentă, potrivit art. 159 alin. (1) din Codul penal, în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres] de cea a infracţiunilor în cazul cărora este incidentă instituţia retragerii plângerii prealabile [care, conform art. 158 alin. (1) din Codul penal, poate interveni în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile]. 18. În acest context, dispoziţiile art. 295 alin. (3) (referitoare la plângerea prealabilă) coroborate cu cele ale art. 289 alin. (8) din Codul de procedură penală prevăd că, pentru persoana lipsită de capacitate de exerciţiu, plângerea prealabilă se face de către reprezentantul său legal, precum şi faptul că persoana cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate face plângere cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de legea civilă. Prin urmare, în acest caz, plângerea prealabilă va fi promovată de către părinte, tutore sau curator, respectiv cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de legea civilă. Totodată, dispoziţiile legale anterior menţionate prevăd că, în cazul în care făptuitorul este persoana care reprezintă legal sau încuviinţează actele persoanei vătămate, sesizarea organelor de urmărire penală se face din oficiu. 19. Cu privire la această ultimă ipoteză, dispoziţiile art. 157 alin. (4) din Codul penal prevăd că acţiunea penală se poate pune în mişcare şi din oficiu. Din analiza acestor dispoziţii legale, Curtea reţine că acestea stabilesc regula conform căreia, în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, dacă persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsă, punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă formulată de reprezentantul său legal, respectiv cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de legea civilă, precum şi o excepţie, reglementată în scopul protejării drepturilor şi intereselor legale ale acestor categorii de persoane, respectiv aceea că punerea în mişcare a acţiunii penale se poate face şi din oficiu. 20. Aşadar punerea în mişcare a acţiunii penale din oficiu în cazul persoanelor vătămate lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă are un caracter facultativ, iar nu obligatoriu, regula fiind aceea că, în ipoteza analizată, acţiunea penală este pusă în mişcare la plângerea prealabilă formulată de reprezentantul legal al persoanei vătămate, respectiv cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de legea civilă. 21. Or, în aceste condiţii, ipoteza prevăzută la art. 157 alin. (4) prin raportare la prevederile art. 199 alin. (2) din Codul penal, în forma lor în vigoare la data invocării prezentei excepţii de neconstituţionalitate [„În cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193 şi art. 196 săvârşite asupra unui membru de familie, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu. Împăcarea înlătură răspunderea penală.“], atrage incidenţa dispoziţiilor art. 158 din Codul penal, referitoare la retragerea plângerii prealabile, şi nu a celor reglementate la art. 159 din Codul penal cu privire la împăcare. 22. De altfel, aceeaşi soluţie legislativă a stat la baza adoptării Legii nr. 233/2020 pentru modificarea art. 199 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.036 din 5 noiembrie 2020, al cărei articol unic prevede modificarea art. 199 alin. (2) din Codul penal referitor la violenţa în familie, în sensul că în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193 şi 196 din Codul penal, săvârşite asupra unui membru de familie, şi în care acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu, a fost înlăturată, din cuprinsul alin. (2) al art. 199 din Codul penal, teza finală care prevedea că „împăcarea înlătură răspunderea penală“, legiuitorul punând astfel în acord aceste prevederi cu instituţia retragerii plângerii prealabile, prevăzută în art. 158 alin. (1), (3) şi (4) coroborat cu art. 157 alin. (4) din Codul penal. Aşadar, prin legea anterior menţionată, în cazul infracţiunilor de violenţă în familie - infracţiuni care se cercetează la plângerea prealabilă a persoanei vătămate -, legiuitorul a reglementat, în mod expres, regula prevăzută la art. 157 alin. (4) din Codul penal, în cazul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi de vătămare corporală din culpă asupra unui membru de familie, respectiv regula potrivit căreia pentru această categorie de infracţiuni nu poate opera instituţia împăcării părţilor, ci doar cea a retragerii plângerii prealabile, punând astfel în acord textul de lege cu instituţia retragerii plângerii prealabile prevăzută la art. 158 din Codul penal. 23. În aceste condiţii, Curtea reţine că dispoziţiile art. 159 alin. (4) din Codul penal, invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, nu au legătură cu soluţionarea prezentei cauze, în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie - infracţiune ce se cercetează la plângerea prealabilă a persoanei vătămate -, pentru care este incidentă doar instituţia retragerii plângerii prealabile, şi nu cea a împăcării părţilor. Or, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei (...).“ 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (4) din Codul penal, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla în Dosarul nr. 1.668/235/2018 al Judecătoriei Gherla. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Gherla şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 martie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
