Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 134 din 2 martie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 549^1 alin. (1) şi (5) din Codul de procedură penală

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 134 din 2 martie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 549^1 alin. (1) şi (5) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 507 din 15 mai 2021

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu     │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria         │- judecător       │
│Pivniceru          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Siţa şi Pepa Siţa în Dosarul nr. 1.620/2/2019 (778/2019) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.246D/2019.
    2. La apelul nominal răspunde apărătorul autoarei excepţiei Pepa Siţa, domnul avocat Valentin Aldea, având împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.725D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 549^1 alin. (5) şi ale art. 549^1, în ansamblul său, din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Hotel Dacia - S.R.L. în Dosarul nr. 2.961/115/2018 al Tribunalului Timiş - Secţia penală.
    4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autoarea a depus la dosar un set de înscrisuri, iar partea Ilie Cristescu a comunicat o cerere prin care solicită judecarea în lipsă a excepţiei de neconstituţionalitate.
    5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.725D/2019 la Dosarul nr. 1.246D/2019, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând susţinerile cuprinse în notele scrise aflate la dosar.
    7. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Reţine că, reglementând doar cu privire la procuror calitatea de titular al dreptului de a sesiza judecătorul de cameră preliminară în vederea desfiinţării unui înscris, legiuitorul s-a plasat în marja sa de apreciere, în virtutea rolului constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) din Constituţie. Nu se poate aprecia că introducerea acţiunii având un atare obiect este lăsată la arbitrariul procurorului, de vreme ce, doar după adoptarea unei soluţii de clasare sau de renunţare la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, se poate sesiza judecătorul de cameră preliminară cu o cerere de desfiinţare de înscrisuri. Invocă şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 299 din 4 mai 2017, paragrafele 22 şi 23.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    8. Prin Încheierea F/CP din 18 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.620/2/2019 (778/2019), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Ioan Siţa şi Pepa Siţa în cauza având ca obiect desfiinţarea totală a unei procuri şi desfiinţarea parţială a unui contract, acţiunea fiind formulată, în temeiul art. 21 din Constituţie, de către autori.
    9. Prin Încheierea din 24 mai 2019 pronunţată în Dosarul nr. 2.961/115/2018, Tribunalul Timiş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 549^1 alin. (5) şi ale art. 549^1, în ansamblul său, din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Societatea Hotel Dacia - S.R.L. în cauza având ca obiect desfiinţarea totală a unor înscrisuri.
    10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia, din Dosarul Curţii nr. 1.246D/2019, susţin, în esenţă, că în lipsa accesului la procedura prevăzută de art. 549^1 din Codul de procedură penală, persoana vătămată are dreptul de a se adresa instanţei civile pentru constatarea nulităţii absolute a înscrisului în cauză, însă, în faţa acestei din urmă instanţe, acţiunea în constatarea nulităţii este evaluabilă în bani şi se taxează conform art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxe care se plătesc anticipat, conform art. 33 din acelaşi act normativ. Spre deosebire de acţiunea civilă, persoana vătămată, care ar avea acces la procedura prevăzută de art. 549^1 din Codul de procedură penală, nu trebuie să plătească taxa judiciară de timbru. În plus, susţin că promovarea unei acţiuni la instanţa civilă după împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale presupune iniţierea şi parcurgerea unei proceduri judiciare cu o întindere cronologică semnificativă, care, adunată cu durata procedurii penale parcurse deja, prelungeşte, într-un mod nerezonabil, termenul de soluţionare a cauzei în privinţa persoanei vătămate.
    11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia din Dosarul Curţii nr. 1.725D/2019 susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 549^1 din Codul de procedură penală, în ansamblu, sunt neconstituţionale, întrucât nu stabilesc un termen în care poate fi exercitată acţiunea, fiind lăsat la arbitrariul procurorului momentul în care urmează să sesizeze instanţa de judecată cu privire la desfiinţarea unor înscrisuri, fără a ţine cont de data la care acestea au fost întocmite. De asemenea, susţine că normele procesual penale criticate aduc atingere şi principiului egalităţii în faţa legii, câtă vreme persoana vătămată în procesul penal nu ar putea solicita desfiinţarea sau anularea înscrisurilor decât în cazul în care inculpatul este trimis în judecată sau, pe cale separată, în faţa instanţei civile în cadrul termenului de prescripţie extinctivă reglementat de lege, pe când Ministerul Public beneficiază de posibilitatea de a solicita oricând desfiinţarea aceloraşi înscrisuri în urma clasării, fără ai fi impus un termen în care să-şi exercite această prerogativă. Totodată, susţine că singura soluţie pe care, în mod aparent, ar putea-o pronunţa judecătorul de cameră preliminară sesizat cu propunerea de desfiinţare a unui înscris în urma clasării este cea prevăzută de art. 549^1 alin. (5) lit. b) din Codul de procedură penală, când admite propunerea şi dispune confiscarea bunurilor sau, după caz, desfiinţarea înscrisului.
    12. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală opinează, în Dosarul Curţii nr. 1.246D/2019, că excepţia de neconstituţionalitate nu este fondată. Apreciază că dispoziţiile art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală nu încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta referitoare la calitatea legii, în condiţiile în care prevederile legale criticate sunt precise, clare, neechivoce, previzibile şi accesibile, nefiind de natură să ducă la adoptarea unor soluţii diferite de către instanţele de judecată. Totodată, consideră că nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât prevederile criticate nu instituie o discriminare între justiţiabilii aflaţi în aceeaşi situaţie, în sensul prefigurat prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de vreme ce nicio persoană vătămată nu poate sesiza judecătorul uzând de procedura prevăzută la art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală. Observă că procedura reglementată de dispoziţiile art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală nu reprezintă o modalitate pentru persoanele vătămate de a alege alternativ calea procesului civil ori calea procesului penal (ce presupune neplata unor taxe de timbru), în funcţie de situaţie şi interesul particular al acestora. Sub acest aspect, judecătorul apreciază că raţiunea legii nu este aceea de a crea pentru persoanele vătămate posibilitatea de a formula plângeri penale pentru fapte prescrise, spre exemplu, urmând ca, în urma adoptării soluţiei de clasare, să se adreseze instanţei penale, potrivit dispoziţiilor art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, evitând plata unor taxe de timbru. Dimpotrivă, legea acordă procurorului o marjă de apreciere tocmai având în vedere rolul constituţional al acestuia, reglementat de dispoziţiile art. 131 alin. (1) din Constituţie. Ca atare, reţine că, în exercitarea rolului său constituţional, procurorul va dispune sesizarea judecătorului pentru desfiinţarea unor înscrisuri, potrivit dispoziţiilor art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, ori de câte ori este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, ţinând seama şi de necesitatea ca acesta să acţioneze în funcţie de probele administrate în dosar, ce ar putea fundamenta convingerea sa că anumite înscrisuri sunt supuse desfiinţării. Apreciază că dispoziţiile criticate nu încalcă nici dispoziţiile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie şi nici dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, vizând dreptul la un proces echitabil, în componenta accesului liber la o instanţă. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale (spre exemplu, Decizia nr. 266 din 7 mai 2014) potrivit căreia accesul liber la justiţie reprezintă facultatea fiecărei persoane de a se adresa unei instanţe judecătoreşti pentru apărarea drepturilor sale sau valorificarea intereselor sale legitime. Observă că, după cum au admis şi autorii excepţiei, aceştia se pot adresa liber instanţei civile pentru a solicita desfiinţarea unor înscrisuri, nici dispoziţiile Constituţiei şi nici cele ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale neconsacrând dreptul persoanelor de a se adresa direct instanţei penale pentru soluţionarea unor aspecte civile, atunci când acestea apreciază că s-ar fi comis infracţiuni, în condiţiile în care procurorul a dispus, în cadrul urmăririi penale, soluţii de netrimitere în judecată.
    13. Tribunalul Timiş - Secţia penală opinează, în Dosarul Curţii nr. 1.725D/2019, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 549^1 alin. (5) din Codul de procedură penală, cu privire la soluţiile ce pot fi pronunţate, constată că argumentele autoarei excepţiei pornesc de la o interpretare gramaticală greşită a acestora. Reţine că dispoziţiile menţionate conferă judecătorului de cameră preliminară posibilitatea de a respinge atât propunerea procurorului de luare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale, cât şi pe cea de desfiinţare a unui înscris. În ceea ce priveşte momentul sesizării de către procuror a judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau desfiinţării unui înscris ca urmare a unei soluţii de clasare, observă că, deşi dispoziţiile art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală nu prevăd în mod expres un termen de decădere, acestea stipulează faptul că sesizarea are loc după expirarea termenului prevăzut la art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală ori, după caz, la art. 340 din Codul de procedură penală sau după pronunţarea hotărârii prin care plângerea a fost respinsă ori prin care a fost confirmată ordonanţa de renunţare la urmărire penală. Prin urmare, reţine că momentul sesizării judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris nu este unul arbitrar.
    14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, dispoziţiile art. 549^1 alin. (1) şi (5) şi ale art. 549^1, în ansamblul său, din Codul de procedură penală. Având în vedere motivele de neconstituţionalitate formulate de autori, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 549^1 alin. (1) şi (5) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „(1) În cazul în care procurorul a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, şi sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris, ordonanţa de clasare sau, după caz, ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărire penală confirmată de judecătorul de cameră preliminară, însoţită de dosarul cauzei, se înaintează instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, după expirarea termenului prevăzut la art. 339 alin. (4) ori, după caz, la art. 340 sau după pronunţarea hotărârii prin care plângerea a fost respinsă ori prin care a fost confirmată ordonanţa de renunţare la urmărire penală. [...] (5) Judecătorul de cameră preliminară, soluţionând cererea, poate dispune una dintre următoarele soluţii: a) respinge propunerea şi dispune, după caz, restituirea bunului ori ridicarea măsurii asigurătorii luate în vederea confiscării; b) admite propunerea şi dispune confiscarea bunurilor ori, după caz, desfiinţarea înscrisului. [...]“.
    18. Autorii excepţiei din Dosarul Curţii nr. 1.246D/2019 susţin că prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil. De asemenea, invocă şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    19. Autoarea excepţiei din Dosarul Curţii nr. 1.725D/2019 susţine că dispoziţiile art. 549^1 din Codul de procedură penală contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi art. 124 alin. (2) potrivit cărora justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. De asemenea, invocă şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 47 paragraful 2 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Cât priveşte dispoziţiile art. 549^1 alin. (5) din Codul de procedură penală, invocă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitoare la dreptul la apărare, ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi fundamentale şi ale art. 124 alin. (2) şi (3), potrivit cărora justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, iar judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.
    20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 299 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 11 august 2017, a respins ca neîntemeiată critica privind nerecunoaşterea dreptului persoanei vătămate de a sesiza judecătorul de cameră preliminară cu o cerere de desfiinţare a unor înscrisuri.
    21. În motivarea soluţiei sale, Curtea a constatat că reglementarea calităţii de titular a procurorului în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris este justificată prin aceea că el este cel care dispune soluţia în ceea ce priveşte rezolvarea acţiunii penale. De asemenea, Curtea a constatat că, în calitate de reprezentant al intereselor generale ale societăţii, procurorul apără ordinea de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor - rol esenţial în activitatea judiciară, consacrat de art. 131 din Constituţie. Or, între formele concrete prin care Ministerul Public îşi îndeplineşte rolul consacrat de norma constituţională precitată se află şi sesizarea instanţelor judecătoreşti, potrivit art. 63 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în condiţiile în care art. 67 alin. (1) din acelaşi act normativ stabileşte că procurorul are „rol activ în aflarea adevărului“.
    22. Aşadar, Curtea a reţinut că, în actuala reglementare procesual penală, procurorul nu va mai dispune cu privire la confiscarea specială în cazul emiterii unei soluţii de netrimitere în judecată, ci va sesiza judecătorul de cameră preliminară şi, de asemenea, nu va mai sesiza instanţa civilă cu propunere de desfiinţare totală sau parţială a unui înscris, ci judecătorul de cameră preliminară. Aşa încât, în cazul confiscării sau desfiinţării unui înscris, în ipoteza clasării, legea procesual penală în vigoare reglementează o procedură în care procurorul are calitatea de titular al cererii formulate în acest sens, îndreptată către judecătorul de cameră preliminară. Doar procurorul poate sesiza judecătorul de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris, dispoziţia de sesizare va fi menţionată în ordonanţa de clasare, respectiv de renunţare la urmărirea penală, înaintarea acesteia împreună cu dosarul de urmărire penală urmând să se facă în termenul reglementat în art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală.
    23. Curtea a reţinut, totodată, că, întrucât sesizarea judecătorului de cameră preliminară este o dispoziţie distinctă în cadrul ordonanţei procurorului, aceasta va fi motivată separat prin indicarea motivelor pentru care se solicită confiscarea bunului sau desfiinţarea înscrisului, precum şi a temeiului juridic al solicitării, astfel încât persoanele interesate care vor fi încunoştinţate de declanşarea acestei proceduri să îşi poată formula apărările în faţa judecătorului de cameră preliminară.
    24. De asemenea, Curtea a constatat că, în ipoteza în care procurorul nu dispune sesizarea judecătorului de cameră preliminară, întrucât nu există indicii din care să rezulte că înscrisul este fals, persoana interesată ar putea supune acest aspect analizei procurorului ierarhic superior, prin formularea unei plângeri, în temeiul art. 336 din Codul de procedură penală. În aceeaşi ipoteză menţionată, persoana care justifică un interes în vederea desfiinţării unui înscris poate sesiza instanţa civilă cu cerere de chemare în judecată având ca obiect anularea unui act juridic cu privire la care procurorul a apreciat că nu are caracter fals, astfel încât aceasta va avea posibilitatea de a administra probe într-o procedură contradictorie, cu respectarea dreptului fundamental la un proces echitabil.
    25. În aceste condiţii, Curtea a constatat că, reglementând doar cu privire la procuror calitatea de titular al dreptului de a sesiza judecătorul de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris, legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, s-a plasat în marja sa de apreciere, având în vedere că, prin lege, poate stabili procedura de judecată, aşadar, poate institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, alegerea mijloacelor procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia urmând să permită respectarea imperativelor art. 21 din Constituţie. Or, deşi nu li se recunoaşte dreptul de a sesiza judecătorul de cameră preliminară, persoana interesată, inclusiv persoana vătămată au suficiente garanţii în vederea respectării dreptului lor de acces la justiţie şi dreptului la un proces echitabil.
    26. Întrucât nu au apărut elemente noi, care să impună reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    27. Curtea constată, totodată, că susţinerile autoarei excepţiei din Dosarul Curţii nr. 1.725D/2019 - potrivit cărora normele procesual penale criticate sunt neconstituţionale, întrucât nu stabilesc un termen în care procurorul să sesizeze judecătorul de cameră preliminară cu privire la desfiinţarea unor înscrisuri - sunt neîntemeiate, în condiţiile în care alin. (1) al art. 549^1 din Codul de procedură penală prevede că ordonanţa de clasare sau, după caz, ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărire penală confirmată de judecătorul de cameră preliminară, însoţită de dosarul cauzei, se înaintează instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, după expirarea termenului prevăzut la art. 339 alin. (4) (20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus soluţia) ori, după caz, la art. 340 (20 de zile de la comunicarea soluţiei prim-procurorului, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorului şef secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau a procurorului ierarhic superior sau 20 de zile de la data la care trebuia soluţionată plângerea, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comunicării modului de rezolvare) sau după pronunţarea hotărârii prin care plângerea a fost respinsă ori prin care a fost confirmată ordonanţa de renunţare la urmărire penală. Aşadar, din coroborarea dispoziţiilor art. 549^1 din Codul de procedură penală cu prevederile art. 318, respectiv ale art. 340 şi 341 din acelaşi act normativ, Curtea reţine că, în cazul în care procurorul a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală, acesta va sesiza mai întâi judecătorul de cameră preliminară cu privire la confirmarea renunţării la urmărirea penală, respectiv va aştepta să se soluţioneze plângerea împotriva soluţiei de clasare ori să expire termenul prevăzut de lege pentru formularea plângerii, după care va sesiza judecătorul de cameră preliminară pentru a dispune confiscarea specială sau desfiinţarea unui înscris. În aceste condiţii, Curtea reţine că sesizarea judecătorului de cameră preliminară pentru a se pronunţa asupra confiscării bunurilor sau desfiinţării unui înscris poate avea loc după expirarea termenelor prevăzute de lege pentru a se formula plângere împotriva soluţiei de clasare sau, în situaţia în care a fost formulată o asemenea plângere la judecătorul de cameră preliminară, după pronunţarea unei soluţii cu privire la această plângere, precum şi după confirmarea de către judecătorul de cameră preliminară a soluţiei de renunţare la urmărirea penală, aşa încât Curtea constată că susţinerile autoarei excepţiei sunt neîntemeiate.
    28. Cu privire la susţinerile potrivit cărora dispoziţiile art. 549^1 alin. (5) din Codul de procedură penală - care reglementează soluţiile ce pot fi pronunţate de judecătorul de cameră preliminară - fac referire la posibilitatea de respingere a propunerii procurorului doar în cazul solicitării de luare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale, Curtea constată că sunt neîntemeiate, în condiţiile în care dispoziţiile procesual penale criticate conferă judecătorului de cameră preliminară posibilitatea de a respinge atât propunerea procurorului de luare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale, cât şi pe cea de desfiinţare a unui înscris. Atât lit. a), cât şi lit. b) ale alin. (5) al art. 549^1 din Codul de procedură penală reglementează soluţia de respingere ori de admitere a propunerii procurorului, care vizează, deopotrivă, confiscarea bunurilor ori desfiinţarea înscrisului, în timp ce conjuncţia „şi“ introduce măsurile subsecvente acestora şi care urmează a fi dispuse de judecătorul de cameră preliminară. Astfel, judecătorul de cameră preliminară, soluţionând cererea procurorului, poate admite propunerea privind confiscarea bunurilor ori desfiinţarea înscrisului şi dispune, după caz, confiscarea bunurilor ori desfiinţarea înscrisului [lit. b)], după cum poate respinge propunerea privind confiscarea bunurilor ori desfiinţarea înscrisului [lit. a)], iar, în ipoteza respingerii cererii de confiscare a bunurilor poate dispune, după caz, restituirea bunului ori ridicarea măsurii asigurătorii luate în vederea confiscării.
    29. Referitor la sesizarea privind desfiinţarea unui înscris, în cazul clasării sau renunţării la urmărirea penală, Curtea constată că ordonanţa de clasare sau, după caz, ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală reprezintă actul prin care judecătorul de cameră preliminară este sesizat, propunerea de desfiinţare a înscrisului având un fundament probator în dosarul de urmărire penală pe baza căruia judecătorul de cameră preliminară, în procedură contradictorie, va soluţiona sesizarea, administrând, fie din oficiu, fie la cererea părţilor, probele necesare, utile şi pertinente cauzei. Statuând însă asupra fondului cauzei (astfel cum a reţinut Curtea în Decizia nr. 166 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 21 aprilie 2015), judecătorul de cameră preliminară va pronunţa o încheiere prin care va admite ori va respinge sesizarea formulată de procuror, atât în cazul confiscării bunurilor, cât şi în ipoteza desfiinţării de înscrisuri.
    30. Aşa încât, având în vedere considerentele reţinute anterior, Curtea constată că susţinerile autoarei excepţiei sunt nefondate, în condiţiile în care, soluţionând propunerea procurorului cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris, în temeiul normelor procesual penale ale art. 549^1 alin. (5) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară poate pronunţa atât soluţia de admitere, cât şi soluţia de respingere a sesizării astfel formulate, în acord cu dispoziţiile constituţionale invocate.
    31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Siţa şi Pepa Siţa în Dosarul nr. 1.620/2/2019 (778/2019) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi de Societatea Hotel Dacia - S.R.L. în Dosarul nr. 2.961/115/2018 al Tribunalului Timiş - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 549^1 alin. (1) şi (5) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi Tribunalului Timiş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 2 martie 2021.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu

    ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 134 din 2 martie 2021

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 134 din 2 martie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 549^1 alin. (1) şi (5) din Codul de procedură penală

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 134 din 2 martie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 549^1 alin. (1) şi (5) din Codul de procedură penală