Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală ce reglementează termenul de 30 de zile în care poate fi formulată contestaţia în anulare, pentru cazul prevăzut de art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1), art. 16, art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi alin. (2), art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului“, excepţie ridicată de Camelia Claudia Costache în Dosarul nr. 14/35/2019 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 579D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 752D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ale art. 426 lit. d) şi ale art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dorian Ion în Dosarul nr. 230/93/2019 al Tribunalului Ilfov - Secţia penală, în Dosarul nr. 896D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) cu referire la art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Raul Zetocha în Dosarul nr. 147/35/2019 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 969D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lucian Iacob în Dosarul nr. 42/32/2019 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi în Dosarul nr. 1.179D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adrian Georgel Bogza în Dosarul nr. 34/2/2019 (16/2019) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală. 4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 752D/2019, nr. 896D/2019, nr. 969D/2019 şi nr. 1.179D/2019 la Dosarul nr. 579D/2019, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, reţine că formularea într-un anume termen a contestaţiei în anulare - cale extraordinară de atac, de retractare - are ca finalitate buna administrare a justiţiei, soluţionarea într-un termen rezonabil a procesului, ocrotirea garanţiilor procesuale ale părţilor şi a autorităţii de lucru judecat, aspecte constatate şi de instanţa de control constituţional prin Decizia nr. 375 din 18 iunie 2020. Cât priveşte cazul de contestaţie în anulare, reglementat de art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, apreciază că acesta nu poate avea în vedere compunerea instanţei de fond, de vreme ce contestaţia în anulare vizează numai deciziile definitive, pronunţate în apel, iar nelegala compunere a instanţei de fond poate fi criticată de parte ca motiv de apel. Referitor la art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, apreciază că situaţia din speţă nu este identică cu ipoteza reglementată de normă, aşa încât solicită respingerea excepţiei. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 6 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 14/35/2019, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală ce reglementează termenul de 30 de zile în care poate fi formulată contestaţia în anulare, pentru cazul prevăzut de art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1), art. 16, art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi alin. (2), art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului“. Excepţia a fost ridicată de Camelia Claudia Costache în soluţionarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare declarate de autoare împotriva Deciziei penale nr. 520/A/2015 din data de 9 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 20.135/271/2013. 8. Prin Încheierea din 14 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 230/93/2019, Tribunalul Ilfov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, ale art. 426 lit. d) şi ale art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Dorian Ion în soluţionarea contestaţiei în anulare formulate de acesta împotriva Sentinţei penale nr. 27 din 28 ianuarie 2016, pronunţată de Tribunalul Ilfov. 9. Prin Încheierea din 4 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 147/35/2019, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) cu referire la art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Raul Zetocha în soluţionarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, precum şi a cererii de suspendare a executării Deciziei penale nr. 905/A din data de 21 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 2.568/111/2016, formulate de autor. 10. Prin Decizia penală nr. 343 din 19 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 42/32/2019, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Lucian Iacob în soluţionarea contestaţiei în anulare declarată de acesta împotriva Deciziei penale nr. 513 din 12 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 1.573/110/2017. 11. Prin Decizia penală nr. 395/A din 22 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 34/2/2019 (16/2019), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Adrian Georgel Bogza în soluţionarea contestaţiei în anulare formulate de către acesta împotriva Deciziei penale nr. 1.433/A din 19 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală în Dosarul nr. 20.815/300/2016. 12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea din Dosarul Curţii nr. 579D/2019 susţine, în esenţă, că exercitarea, în mod condiţionat, a contestaţiei în anulare prevăzute de art. 426 lit. d), în măsura în care se invocă, spre exemplu, o cauză de nulitate absolută prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, este neconstituţională. Reţine că nelegalitatea constituirii instanţei poate fi cunoscută de către partea interesată în promovarea unei astfel de acţiuni şi ulterior expirării termenului de 30 de zile de la comunicarea deciziei instanţei de apel. 13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, autorul din Dosarul Curţii nr. 752D/2019 arată că, în temeiul art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, se poate formula contestaţie în anulare împotriva completului nelegal constituit doar în instanţa de apel. Aşa încât susţine că acest articol de lege este neconstituţional, întrucât se referă doar la nelegala compunere a instanţei de apel, nu şi la nelegala compunere a instanţei de fond. Afirmă, totodată, că art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală, care face referire la termenul de introducere a contestaţiei în anulare, încalcă accesul la justiţie, prin raportare la dispoziţiile art. 426 lit. d) din aceeaşi lege. De asemenea, susţine că dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 304/2004 sunt neconstituţionale, întrucât creează o gravă discriminare şi contravin art. 16 şi 21 din Constituţie, în sensul accederii în faţa unei instanţe imparţiale şi independente. Astfel, conform acestui articol de lege, doar la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători poate fi tras la sorţi, în mod aleatoriu, cu bile, asigurând dreptul la un proces echitabil şi imparţial doar anumitor cetăţeni, adică cei care sunt judecaţi în faţa acestei instanţe, în complet de 5 judecători. Prin urmare, cetăţenii care nu au infracţiuni foarte grave sau funcţii publice care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au dreptul la un proces echitabil, întrucât completul de judecată nu este constituit prin metoda tragerii la sorţi, în mod aleatoriu, cu bile, ceea ce creează o discriminare în faţa legii. 14. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul din Dosarul Curţii nr. 896D/2019 arată, în esenţă, că cerinţa impusă prin prevederile legale criticate, respectiv posibilitatea introducerii contestaţiei în anulare împotriva unei decizii penale definitive doar în termenul de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, este excesivă şi nejustificată, restrângând liberul acces la justiţie, în condiţiile în care actul normativ criticat nu are în vedere o serie de situaţii particulare ce pot să apară în mod obiectiv, cum ar fi cazul autorului, care a aflat despre existenţa cazului de incompatibilitate al unuia dintre judecătorii apelului la mai bine de doi ani de la comunicarea deciziei. 15. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul din Dosarul Curţii nr. 969D/2019 susţine, în esenţă, că textele criticate încalcă egalitatea în faţa legii, în sensul că unele părţi sau subiecţi procesuali pot formula contestaţie în anulare fără a fi ţinute de termenul de 30 de zile, pe când în ipoteza prevăzută de art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală apare o limitare în timp pentru exercitarea dreptului de a formula contestaţie în anulare. 16. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, autorul din Dosarul Curţii nr. 1.179D/2019 susţine, în esenţă, că textul de lege criticat, care limitează la 30 de zile termenul de introducere a unei contestaţii în anulare de la data comunicării deciziei instanţei de apel, este neconstituţional. 17. Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează, în Dosarul Curţii nr. 579D/2019, că excepţia de neconstituţionalitate invocată este nefondată. Reţine, în acest sens, că posibilitatea conferită contestatorului de a ataca o hotărâre penală definitivă este circumscrisă condiţiilor expres şi limitativ stipulate de către legiuitor. Aceste prevederi legale reprezintă norme de procedură a căror stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, după cum Curtea Constituţională a arătat în repetate rânduri în deciziile sale. Invocă Decizia nr. 501 din 30 iunie 2016, în considerentele căreia Curtea Constituţională a argumentat că formularea contestaţiei în anulare condiţionată de respectarea unui termen de introducere a acesteia are ca finalitate buna administrare a justiţiei, ocrotirea, pe de o parte, a garanţiilor procesuale ale părţilor, iar, pe altă parte, a autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive, a securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive. 18. Tribunalul Ilfov - Secţia penală opinează, în Dosarul Curţii nr. 752D/2019, că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 304/2004 prin raportare la art. 16 şi art. 21 din Constituţie este netemeinică. În acest sens, reţine, pe de o parte, că egalitatea în faţa legii se păstrează pentru toţi condamnaţii judecaţi de către completul de 5 judecători (conform normelor de competenţă materială), iar, pe de altă parte, prin raportare la dispoziţiile art. 52 şi art. 53 din Legea nr. 304/2004, toţi justiţiabilii urmează să beneficieze de procese echitabile, în sensul că, potrivit art. 53 din Legea nr. 304/2004, repartizarea cauzelor pe completuri de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat. Cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condiţiile prevăzute de lege. În plus, sistemul de repartizare aleatorie a cauzelor pe completuri de judecată se auditează extern, la fiecare doi ani, sub conducerea Ministerului Justiţiei şi cu implicarea societăţii civile şi a organizaţiilor profesionale ale magistraţilor, iar concluziile auditului sunt publice. În aceste condiţii, apreciază că, deşi doar componenţa completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se stabileşte „prin tragere la sorţi, în şedinţă publică“, asta nu înseamnă că la niveluri inferioare de jurisdicţie (la curţi de apel, tribunale şi judecătorii) repartiţia dosarelor ar fi „dirijată“, ci e vorba tot despre o distribuţie aleatorie, conform art. 53 din Legea nr. 304/2004, precitat. Reţine că, prin raportare la dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 304/2004, compunerea completurilor e stabilită de către colegiile de conducere ale instanţelor, dar, ulterior, repartizarea fiecărui dosar la aceste completuri se face întotdeauna în mod aleatoriu, prin intermediul programului informatic Ecris, respectându-se astfel dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 304/2004. Cu referire la dispoziţiile art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens, invocă art. 21 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil. Reţine că „proces echitabil“ înseamnă, printre altele, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, legalitatea compunerii completului de judecată şi respectarea principiului repartizării aleatorii a cauzelor la oricare instanţă, la orice nivel de jurisdicţie, nu doar în faţa instanţei de apel, astfel cum este prevăzut în prezent în dispoziţiile art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală. Astfel, dacă după momentul pronunţării unei condamnări definitive se constată că în faţa uneia dintre instanţe dosarul a fost distribuit cu încălcarea dispoziţiilor art. 52 şi art. 53 din Legea nr. 304/2004 sau unul dintre judecătorii din compunerea completului era incompatibil, se impune ca, prin raportare la dispoziţiile art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, să se admită calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare şi dosarul să se rejudece de către un alt complet de judecată de la nivelul de jurisdicţie al oricărei instanţe unde s-a produs încălcarea legii (fie instanţă de fond, fie de apel, fie de contestaţie, fie de recurs în casaţie), iar nu doar în cazul în care o astfel de nelegalitate a vizat o instanţă de apel. În consecinţă, în opinia instanţei, prin raportare la art. 21 alin. (3) din Constituţie, sintagma „de apel“ din dispoziţiile art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală este neconstituţională şi ar trebui în viitor să fie înlăturată. De asemenea, prin raportare la art. 21 alin. (3) din Constituţie, opinează că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală este întemeiată. Reţine că dacă după momentul pronunţării unei condamnări definitive se constată la mai mult de 30 de zile că în faţa uneia dintre instanţe (implicate în judecarea acelui dosar) dosarul respectiv a fost distribuit cu încălcarea legii (spre exemplu, cu încălcarea dispoziţiilor art. 52 şi art. 53 din Legea nr. 304/2004) sau unul dintre judecătorii din compunerea completului era incompatibil, se impune ca, prin raportare la dispoziţiile art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, să se poată admite calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare şi dosarul să se rejudece de către un alt complet de judecată, indiferent de momentul promovării contestaţiei în anulare, iar nu doar în cazul în care o astfel de nelegalitate este descoperită într-un interval de timp de 30 de zile de la momentul comunicării minutei (dată de către instanţa de apel). În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 501 din 30 iunie 2016. 19. Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează, în Dosarul Curţii nr. 896D/2019, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, reţine că prevederile art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală nu cuprind reglementări de natură să afecteze drepturile fundamentale invocate din perspectiva argumentelor aduse în sprijinul excepţiei invocate. Legiuitorul a prevăzut condiţiile şi termenul în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile lor procesuale pe calea contestaţiei în anulare împotriva hotărârilor definitive pronunţate de instanţele de judecată, iar acest termen permite restabilirea legalităţii prin desfiinţarea hotărârii nelegale. Totodată, se apreciază că stabilirea unui termen de 30 de zile care curge de la data comunicării hotărârii în vederea exercitării căii de atac este menită să răspundă exigenţelor privitoare la celeritatea procesului penal. 20. Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie opinează, în Dosarul Curţii nr. 969D/2019, că prevederile vizate sunt constituţionale, întrucât acestea se referă la instituirea unui termen pentru exercitarea unei căi extraordinare de atac, reglementare care intră în sfera de competenţă exclusivă a legiuitorului. 21. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală opinează, în Dosarul Curţii nr. 1.179D/2019, că normele procesual penale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate. Reţine, în acest sens, că intră în competenţa legiuitorului stabilirea căilor de atac ce se pot exercita împotriva hotărârilor judecătoreşti şi termenele în care acestea se pot exercita. Reţine, totodată, că prin dispoziţiile invocate nu se fac discriminări, nu se instituie privilegii şi se asigură stabilitatea raporturilor juridice. 22. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 23. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 24. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 25. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 426 lit. d) şi ale art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005. Art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost modificat prin art. II pct. 110 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Textele de lege criticate au următorul cuprins: - Art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală: „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: [...] d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate [...]“; – Art. 428 din Codul de procedură penală: „(1) Contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. a) şi c)-h) poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.“; – Art. 32 din Legea nr. 304/2004: „(1) La începutul fiecărui an, la propunerea preşedintelui sau a vicepreşedinţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Colegiul de conducere aprobă numărul şi compunerea completurilor de 5 judecători. (2) În materie penală, completurile de 5 judecători sunt formate din judecători din cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. (3) În alte materii decât cea penală, completurile de 5 judecători sunt formate din judecători specializaţi, în funcţie de natura cauzelor. (4) Judecătorii care fac parte din aceste completuri sunt desemnaţi, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre cei 2 vicepreşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Schimbarea membrilor completurilor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. (5) Completul de 5 judecători este prezidat de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de unul dintre cei 2 vicepreşedinţi sau de preşedinţii de secţie atunci când aceştia fac parte din complet, desemnaţi potrivit alin. (4). (6) În cazul în care niciunul dintre aceştia nu a fost desemnat să facă parte din completurile de 5 judecători, completul este prezidat, prin rotaţie, de fiecare judecător, în ordinea vechimii în magistratură a acestora. (7) Cauzele care intră în competenţa completurilor de 5 judecători sunt repartizate aleatoriu în sistem informatizat.“ 26. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor penale criticate, autorii invocă încălcarea atât a prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) şi alin. (4) potrivit cărora respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, iar statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale, ale art. 11 referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 20 privind tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei, ale art. 125 privind statutul judecătorilor, ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti, ale art. 127 referitor la caracterul public al dezbaterilor, ale art. 128 privind folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie, ale art. 129 referitor la căile de atac şi ale art. 130 referitor la poliţia instanţelor, cât şi a dispoziţiilor art. 6 şi ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 27. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că a examinat critici similare celor formulate în prezenta cauză, statuând, în Decizia nr. 227 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 15 iulie 2019, că motivul de contestaţie în anulare, reglementat în art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, este nou-introdus în această materie, fiind corespunzător unora dintre motivele de recurs reglementate în art. 385^9 alin. 1 pct. 3 din Codul de procedură penală din 1968. În forma iniţială, la data intrării în vigoare a noii legi procesual penale, art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală avea următoarea formulare: „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: d) când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; [...]“. Astfel, Curtea a observat că, încă de la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, prevederile art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală au fost aplicabile în ipoteza în care a existat un caz de incompatibilitate dintre cele prevăzute de dispoziţiile art. 64 din acelaşi act normativ, referitoare la incompatibilitatea judecătorului. Deşi textul de lege vorbeşte generic de incompatibilitate, aceasta trebuie limitată doar la judecătorii care fac parte din complet, fiind inadmisibilă contestaţia prin care se invocă incompatibilitatea procurorului, organului de cercetare penală, grefierului, magistratului-asistent, expertului, invocarea unui caz de incompatibilitate a judecătorului, dintre cele prevăzute de art. 64 din Codul de procedură penală, folosind calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare, având drept scop garantarea imparţialităţii instanţei şi respectarea dreptului la un proces echitabil. 28. Curtea a reţinut, de asemenea, că, în formularea iniţială a textului de lege menţionat, incompatibilitatea judecătorului viza judecata în primă instanţă, dacă hotărârea a rămas definitivă prin neapelare, sau judecata în apel. Însă, în condiţiile în care nerespectarea exigenţei de imparţialitate era invocată ca motiv de apel, iar instanţa de apel nu admitea apelul sub acest aspect, partea nu mai putea reitera această neregularitate pe calea contestaţiei în anulare. Ulterior, art. 426 din Codul de procedură penală a fost modificat prin art. II pct. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, în sensul adăugării la lit. c)-h) ale art. 426 a unei condiţii specifice, referitoare la faza apelului, ceea ce exclude din domeniul de aplicare a contestaţiei în anulare hotărârile rămase definitive prin neapelare, cu excepţia cazurilor de la lit. b) şi lit. i) ale art. 426 din Codul de procedură penală. Potrivit formei în vigoare a textului de lege menţionat, contestaţia în anulare, pentru motivul prevăzut de art. 426 lit. d), poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale care au rămas definitive la instanţa de apel. Aşadar, este inadmisibilă contestaţia în anulare formulată cu privire la o hotărâre penală împotriva căreia se poate formula apel ori care poate fi supusă căii de atac ordinare a contestaţiei. 29. Curtea a reţinut însă că excluderea din domeniul de aplicare a contestaţiei în anulare a acestor din urmă hotărâri judecătoreşti îşi găseşte justificarea în dispoziţiile art. 432 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală, potrivit cărora „(1) La termenul fixat pentru judecarea contestaţiei în anulare, instanţa, ascultând părţile şi concluziile procurorului, dacă găseşte contestaţia întemeiată, desfiinţează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere şi procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desfiinţare. [...] (4) Sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.“ De asemenea, Curtea a constatat că modificarea - prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 - a art. 426 lit. a) şi lit. c)-h) din Codul de procedură penală, prin adăugarea condiţiei specifice referitoare la faza apelului, a pus capăt controversei din doctrină şi jurisprudenţă cu privire la admisibilitatea contestaţiei în anulare şi în privinţa unor hotărâri pentru care legea nu reglementa nicio cale de atac sau reglementa calea de atac ordinară a contestaţiei. Aşa fiind, Curtea a constatat că în aceste condiţii este înfăptuită justiţia, sens în care nu se poate admite ideea înfrângerii principiului constituţional consacrat de art. 124 alin. (2). În speţă, Curtea a constatat că autorul excepţiei de neconstituţionalitate avea posibilitatea să invoce incompatibilitatea judecătorului primei instanţe pe calea apelului, cale de atac ordinară de reformare, cu efect devolutiv, instanţa de apel fiind obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept. 30. Curtea a reţinut, totodată, că dreptul de acces liber la justiţie presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime. Potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“. Această normă constituţională cuprinde două teze: prima teză consacră dreptul subiectiv al oricărei părţi a unui proces, indiferent de obiectul procesului, precum şi dreptul Ministerului Public de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate; cea de-a doua teză prevede că exercitarea căilor de atac se poate realiza în condiţiile legii. Prima teză exprimă, în alţi termeni, dreptul fundamental înscris în art. 21 din Constituţie privind liberul acces la justiţie, conţinând, aşadar, o reglementare substanţială. Cea de-a doua teză se referă la reguli de procedură, care nu pot însă aduce atingere substanţei dreptului conferit prin cea dintâi teză decât în condiţiile restrictive stabilite în art. 53 din Constituţie. Aşa fiind, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Dispoziţiile constituţionale ale art. 21 coroborate cu cele ale art. 129 nu presupun însă accesul la toate căile de atac şi la toate categoriile de instanţe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluţionată. 31. În aceste condiţii, Curtea a constatat că prevederile art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în marja de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituţie, o aplicaţie în domeniul legii procesual penale a dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 129. Reglementarea de către legiuitor, alături de judecata în primă instanţă, şi a căii ordinare de atac a apelului, a căilor extraordinare de atac echivalează cu asigurarea unor garanţii procesuale suplimentare în scopul aflării adevărului, principiu al aplicării legii procesual penale prevăzut la art. 5 din Codul de procedură penală (Decizia nr. 655 din 17 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 9 ianuarie 2020, paragraful 19). 32. Întrucât până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 33. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală, prin deciziile nr. 206 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 4 iulie 2019, nr. 227 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 15 iulie 2019 şi nr. 375 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 13 octombrie 2020, Curtea a reţinut că exercitarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare poate avea loc în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, fiind un remediu procesual prin care se pot repara erori de neînlăturat pe alte căi procesuale. Observând că dispoziţiile de lege criticate reprezintă o normă de procedură, Curtea a reţinut că legiuitorul poate să reglementeze, în privinţa căilor de atac, termene, forma şi conţinutul, instanţa la care se depun, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate, astfel cum prevăd dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2). Curtea a constatat, aşadar, că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiţie, acesta presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie (în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Însă legiuitorul este ţinut să o facă orientându-se după principiul est modus in rebus, respectiv legiuitorul trebuie să fie preocupat ca exigenţele instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu pună sub semnul întrebării însăşi existenţa dreptului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 39 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 12 martie 2004, Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004, Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014). 34. Având în vedere cele arătate, Curtea a constatat că accesul, formularea şi exercitarea căilor de atac, aşadar, în cauza de faţă, a contestaţiei în anulare, pentru motivele reglementate în art. 426 lit. a) şi c)-h) din Codul de procedură penală, reprezintă un aspect al accesului liber la justiţie, drept fundamental protejat de art. 21 din Constituţie, în condiţiile în care instituirea unei căi de atac drept modalitate de acces la justiţie implică în mod necesar şi asigurarea posibilităţii de a o utiliza pentru toţi cei care au un drept, un interes legitim, capacitate şi calitate procesuală. Totodată, Curtea a constatat că formularea, în mod condiţionat, a contestaţiei în anulare - cale extraordinară de atac, de retractare -, prin respectarea unui termen de introducere a acesteia, are ca finalitate buna administrare a justiţiei, ocrotirea, pe de o parte, a garanţiilor procesuale ale părţilor, iar, pe de altă parte, a autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive, a securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive. Curtea a reţinut că intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu permite retractarea, pe calea contestaţiei în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situaţiile excepţionale în care se remarcă erori de procedură în apel şi doar în condiţiile reglementate expres în art. 426-432 din Codul de procedură penală. Aşadar, Curtea a reţinut că instituirea unui termen pentru formularea contestaţiei în anulare este in abstracto o măsură rezonabilă pentru impunerea unei rigori şi discipline procesuale, în vederea soluţionării într-un termen rezonabil a procesului penal, şi o garanţie că această cale de atac nu va deveni o posibilitate a părţilor interesate de a înlătura oricând efectele pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive (în acest sens, Decizia nr. 501 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 21 septembrie 2016, paragraful 25). 35. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Curtea reţine că acestea privesc aprobarea, la începutul fiecărui an, la propunerea preşedintelui sau a vicepreşedinţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de către Colegiul de conducere a numărului şi compunerii completurilor de 5 judecători. În acest sens, alin. (2)-(7) ale art. 32 din Legea nr. 304/2004 prevăd că, în materie penală, completurile de 5 judecători sunt formate din judecători din cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar, în alte materii decât cea penală, completurile de 5 judecători sunt formate din judecători specializaţi, în funcţie de natura cauzelor. Totodată, norma prevede că judecătorii care fac parte din aceste completuri sunt desemnaţi, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre cei 2 vicepreşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar schimbarea membrilor completurilor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Completul de 5 judecători este prezidat de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de unul dintre cei 2 vicepreşedinţi sau de preşedinţii de secţie atunci când aceştia fac parte din complet, desemnaţi potrivit aceleiaşi proceduri. În cazul în care niciunul dintre aceştia nu a fost desemnat să facă parte din completurile de 5 judecători, completul este prezidat, prin rotaţie, de fiecare judecător, în ordinea vechimii în magistratură a acestora. De asemenea, cauzele care intră în competenţa completurilor de 5 judecători sunt repartizate aleatoriu în sistem informatizat. 36. Totodată, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de autorul acesteia din Dosarul Curţii nr. 752D/2019, în cauza penală aflată pe rolul Tribunalului Ilfov - Secţia penală cu nr. 230/93/2019, având ca obiect soluţionarea contestaţiei în anulare formulate împotriva Sentinţei penale nr. 27 din 28 ianuarie 2016, pronunţată de Tribunalul Ilfov. 37. În aceste condiţii, Curtea constată că dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, raportate la obiectul cauzei în cadrul căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, nu au legătură cu soluţionarea acesteia, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată. „Legătura cu soluţionarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului. În consecinţă, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară este inadmisibilă. 38. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Camelia Claudia Costache în Dosarul nr. 14/35/2019 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, de Dorian Ion în Dosarul nr. 230/93/2019 al Tribunalului Ilfov - Secţia penală, de Raul Zetocha în Dosarul nr. 147/35/2019 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, de Lucian Iacob în Dosarul nr. 42/32/2019 al Curţii de Apel Bacău – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi de Adrian Georgel Bogza în Dosarul nr. 34/2/2019 (16/2019) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 426 lit. d) şi ale art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Dorian Ion în Dosarul nr. 230/93/2019 al Tribunalului Ilfov - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secţia penală, Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 martie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
