Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) şi ale art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Roxana Ştefănescu în Dosarul nr. 19.873/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 603D/2020. 2. La apelul nominal lipseşte autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate şi menţinerea jurisprudenţei instanţei de control constituţional. În acest sens invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 663 din 11 noiembrie 2014, nr. 529 din 11 iulie 2017 şi nr. 41 din 4 februarie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 26 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 19.873/3/2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) şi alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Roxana Ştefănescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate de autoarea excepţiei împotriva unei ordonanţe a procurorului, a cărei soluţie a fost menţinută de procurorul ierarhic superior, în privinţa căreia petenta a susţinut că este nelegală şi netemeinică, întrucât în cauză nu au fost efectuate cercetări complete cu mijloace specifice investigării infracţiunilor cibernetice. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că normele procesual penale criticate încalcă accesul liber la justiţie prin faptul că în cauzele în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală soluţia de clasare nu poate fi supusă controlului judecătorului de cameră preliminară decât în ceea ce priveşte temeinicia acesteia, verificarea soluţiei atacate realizându-se pe baza lucrărilor, a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, conform art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală. Susţine că, potrivit prevederilor legale criticate, legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale poate fi supusă controlului judecătorului de cameră preliminară doar în cauzele în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală. Susţine că nu există nicio raţiune pentru diferenţa de tratament juridic anterior menţionată şi că aceasta creează discriminare între părţile proceselor penale aflate în etapa urmăririi penale în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi cele în care nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale. 6. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală apreciază că normele procesual penale criticate sunt constituţionale, fiind conforme cu art. 16 alin. (1) şi art. 21 din Constituţie, în raport cu criticile formulate de petentă. În acest sens reţine că, în situaţia în care se va admite plângerea şi se va dispune punerea în mişcare a acţiunii penale, petenta va avea dreptul de a solicita judecătorului să verifice aspectele invocate, să sancţioneze actele efectuate cu încălcarea legii şi să excludă probe, neexistând astfel o inegalitate de tratament şi nici încălcarea dreptului său la apărare. Totodată, reţine că există posibilitatea respingerii ca nefondată a plângerii, înainte ca petenta să invoce nulităţi absolute sau relative, însă nimic nu o împiedică pe aceasta ca, prin plângerea pe care o formulează, să invoce aspectele menţionate, urmând ca judecătorul de cameră preliminară să aibă în vedere susţinerile invocate pe fondul cauzei, putând chiar să admită plângerea şi să dispună completarea urmăririi penale (cu indicaţia de a se reface actele anulabile). 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi invocă în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 529 din 11 iulie 2017, nr. 394 din 28 mai 2015 şi nr. 599 din 21 octombrie 2014. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, prevederile art. 341 alin. (2) şi alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate Curtea reţine că autoarea critică, în realitate, dispoziţiile art. 341 alin. (2) fraza a doua şi alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „(2) [...] Dacă în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală, petentul şi intimaţii pot formula cereri şi ridica excepţii şi cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. [...] (7) În cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară: [...] 2. verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii şi: [...].“ 12. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că normele procesual penale criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 341 alin. (2) fraza a doua şi alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, Curtea Constituţională pronunţând, în acest sens, mai multe decizii, printre care Decizia nr. 793 din 4 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 2 februarie 2021, Decizia nr. 119 din 2 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 491 din 11 mai 2021, Decizia nr. 62 din 24 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 698 din 13 iulie 2022, prin care a respins, ca neîntemeiate, excepţiile astfel invocate. 14. Prin Decizia nr. 793 din 4 noiembrie 2020, precitată, paragrafele 13-17, Curtea a reţinut că limitarea mijloacelor de probă, pe baza cărora judecătorul de cameră preliminară poate soluţiona plângerea formulată împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată, este justificată, având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al ordonanţei procurorului, atacată sub aspectul legalităţii acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluţionării plângerii, instanţa să verifice, pe baza materialului şi a lucrărilor existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei de neurmărire/netrimitere în judecată atacate, dacă această soluţie a fost sau nu dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale. Aşa fiind, Curtea nu a primit critica potrivit căreia se încalcă dreptul de acces liber la justiţie, plângerea reglementată de dispoziţiile art. 341 din Codul de procedură penală reprezentând, prin ea însăşi, o garanţie a realizării acestui drept. Curtea a reţinut că stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul judecării plângerii împotriva ordonanţei procurorului de neurmărire/ netrimitere în judecată este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale şi nu încalcă accesul liber la justiţie. Potrivit jurisprudenţei Curţii, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 15. Totodată, instanţa de control constituţional a reţinut că în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, se menţionează că aceasta a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, având în vedere faptul că, de la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală şi până la data adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, Curtea Constituţională a pronunţat un număr mare de decizii care au produs un impact semnificativ asupra codului şi care necesită intervenţie legislativă asupra unor instituţii importante. În acest sens este menţionată procedura soluţionării plângerii împotriva soluţiilor procurorului, fiind citate: Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, prin care s-a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor este neconstituţională; Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, prin care s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă fără participarea procurorului şi a inculpatului, este neconstituţională; Decizia nr. 733 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 27 ianuarie 2016, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 341 alin. (6) lit. c) şi, prin extindere, ale art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale prin împiedicarea accesului la justiţie în cazul soluţiilor de renunţare la urmărirea penală. Astfel, Curtea a reţinut că, prin modificarea normelor procesual penale în acord cu deciziile instanţei de control constituţional anterior citate, viciile de neconstituţionalitate constatate au fost acoperite. 16. De asemenea, prin Decizia nr. 204 din 3 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 18 iulie 2018, paragraful 23, Curtea a constatat că textul criticat nu contravine nici prevederilor constituţionale ale art. 24, petentul şi intimaţii beneficiind de garanţiile realizării unei apărări eficiente, în condiţiile ce rezultă din ipoteza juridică reglementată prin dispoziţiile de lege criticate. Mai mult, în etapele procesuale pe care le parcurge, autorul plângerii formulate, conform prevederilor art. 340 din Codul de procedură penală, poate fi asistat de un avocat ales sau numit din oficiu, în conformitate cu exigenţele dreptului fundamental la apărare. 17. Referitor la pretinsa încălcare, prin dispoziţiile de lege criticate, a prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), Curtea - prin Decizia nr. 204 din 3 aprilie 2018, citată anterior, paragraful 24 - a reţinut că persoanele care formulează plângeri împotriva soluţiilor de clasare pronunţate în cauze în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală se află într-o situaţie diferită de cea a titularilor unor astfel de plângeri promovate în cauze în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, aspect ce justifică reglementarea în privinţa acestora a unui regim diferit, din perspectiva probelor care se impun a fi administrate cu ocazia soluţionării acestor plângeri de către judecătorul de cameră preliminară. În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa, că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, motiv pentru care el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, citată anterior, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). În acelaşi sens este şi Decizia nr. 529 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 24 noiembrie 2017. 18. Referitor la aceeaşi soluţie legislativă care nu permite judecătorului de cameră preliminară să verifice legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale şi să excludă probele nelegal administrate sau să sancţioneze actele de urmărire penală conform art. 280-282 din Codul de procedură penală, în cauzele în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, prin Decizia nr. 529 din 11 iulie 2017, precitată, paragrafele 29-32, Curtea a reţinut că textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil, aşa cum este acesta consfinţit de prevederile constituţionale şi de reglementările internaţionale invocate, câtă vreme petentul are deplina libertate de a demonstra în faţa instanţei de judecată nelegalitatea actului atacat, în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, cu notele scrise depuse, precum şi cu posibilitatea formulării de către inculpat a unor cereri sau excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. Faptul că aceste drepturi fundamentale nu sunt cu nimic îngrădite prin dispoziţiile legale supuse criticilor de neconstituţionalitate rezultă şi din reglementarea, prin dispoziţiile art. 341 alin. (6) şi (7) din Codul de procedură penală, a soluţiilor ce pot fi date de judecătorul de cameră preliminară plângerii împotriva ordonanţelor procurorului de neurmărire/netrimitere în judecată. Astfel, indiferent de soluţia pronunţată, judecătorul de cameră preliminară apreciază şi cu privire la probele administrate în dosarul de urmărire penală, inclusiv sub aspectul dacă acestea sunt sau nu suficiente pentru a fundamenta soluţia organului de cercetare penală. Admiţând plângerea şi desfiinţând soluţia atacată, instanţa poate să dispună, motivat, fie trimiterea cauzei procurorului pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală [art. 341 alin. (6) lit. b) şi alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală] ori a schimba temeiul de drept al soluţiei de clasare dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea [art. 341 alin. (6) lit. c) şi art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală], fie, atunci când probele legal administrate sunt suficiente pentru judecarea cauzei, desfiinţarea soluţiei şi începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, trimiţând dosarul spre repartizare aleatorie [art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală]. În ambele situaţii, dreptul la un proces echitabil al petentului este pe deplin asigurat, acesta având posibilitatea să se prevaleze de toate garanţiile procesuale ce caracterizează acest drept, sens în care, în cazul prevăzut de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c), procurorul şi inculpatul pot face, motivat, contestaţie cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, contestaţie care va fi soluţionată, în lumina Deciziei Curţii Constituţionale nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, cu participarea părţilor, a subiecţilor procesuali principali şi a procurorului, asigurându-se, în acest fel, comunicarea către aceştia a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului, precum şi posibilitatea de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse în faţa instanţei. De altfel, Curtea a reţinut că împrejurarea că judecătorul de cameră preliminară va putea verifica, în cauzele în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, putând să excludă probele nelegal administrate ori, după caz, să sancţioneze, potrivit art. 280-282, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, în aşa fel încât, în situaţia dispunerii începerii judecăţii, probele astfel excluse nu mai pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei, nu reprezintă altceva decât o reflectare a exigenţelor dreptului la un proces echitabil. 19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor mai sus invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Roxana Ştefănescu în Dosarul nr. 19.873/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (2) fraza a doua şi alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 martie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
