Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) teza finală şi ale art. 426 lit. a), c)-h) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Călin Raita în Dosarul nr. 674/111/2018 al Tribunalului Bihor - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 138D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 348D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) teza finală şi ale art. 426 lit. a), c)-h) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alina Lăcrămioara Moş în Dosarul nr. 1.441/111/2018 al Tribunalului Bihor - Secţia penală. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 348D/2019 la Dosarul nr. 138D/2019, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate şi menţinerea jurisprudenţei instanţei de control constituţional în materie. În acest sens, invocă Decizia Curţii nr. 467 din 25 iunie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Sentinţa penală nr. 3/CA din 19 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 674/111/2018, Tribunalul Bihor - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) teza finală şi ale art. 426 lit. a), c)-h) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Călin Raita în soluţionarea contestaţiei în anulare formulate de acesta împotriva Încheierii penale nr. 174/Î/CP din 4 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 5.812/111/2017. 8. Prin Sentinţa penală nr. 1/CA din 29 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.441/111/2018, Tribunalul Bihor - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) teza finală şi ale art. 426 lit. a), c)-h) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Alina Lăcrămioara Moş în soluţionarea contestaţiei în anulare formulate de aceasta împotriva Încheierii penale nr. 16/Î/CP din 5 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 5.847/111/2017. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că se creează o inechitate între persoanele care, nemulţumite fiind de soluţiile pronunţate în apel şi regăsindu-se într-unul dintre cazurile prevăzute la art. 426 din Codul de procedură penală, au temeiul legal pentru a promova calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, pe de o parte, şi persoanele nemulţumite de soluţiile pronunţate de judecătorul de cameră preliminară, care nu au temeiul legal pentru a promova calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, pe de altă parte. 10. Tribunalul Bihor - Secţia penală opinează că nu sunt încălcate principiile constituţionale ale legalităţii, egalităţii în drepturi, liberului acces la justiţie şi la un proces echitabil, dreptului la apărare, limitării restrângerii unor drepturi sau libertăţi şi nediscriminării. Invocă considerentele Deciziei Curţii nr. 637 din 17 octombrie 2017, potrivit cărora contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive numai în cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale art. 426 şi în termenul prevăzut de art. 428 din Codul de procedură penală. Sub aspectul asigurării egalităţii cetăţenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, arată că în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că, în instituirea regulilor de acces al justiţiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ţinut de respectarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. Reţine că în teoria şi practica judiciară procesual penală privind căile de atac s-a admis şi se aplică regula potrivit căreia, în principiu, posibilitatea exercitării unei căi extraordinare de atac este recunoscută şi prevăzută de lege numai în cazul hotărârilor care au, potrivit legii, căi de atac ordinare şi în cazurile în care persoana interesată a uzat de aceste căi ordinare de atac. În această concepţie, contestaţia în anulare ar trebui să aibă ca obiect numai greşeli de judecată petrecute la judecata apelului, care nu ar mai putea fi invocate într-o altă cale ordinară de atac. Precizează că doar în situaţii deosebite - precum cele aferente motivelor de la lit. b) şi i) ale art. 426 din Codul de procedură penală - posibilitatea exercitării contestaţiei în anulare poate fi recunoscută şi împotriva hotărârilor rămase definitive prin neapelare. Apreciază că, dacă am considera admisibilă contestaţia în anulare declarată împotriva hotărârilor pentru care legea nu prevede calea de atac a apelului [cu excepţia cazurilor de la art. 426 lit. b) şi i) din Codul de procedură penală], ar însemna că împotriva hotărârii date ulterior admiterii căii extraordinare de atac şi rejudecării cauzei să poată fi declarat apelul, deşi este o cauză pentru care legea nu prevede o astfel de cale de atac. Invocă, totodată, faptul că, în jurisprudenţa instanţei de control constituţional, s-a reţinut că nu există un drept fundamental - prevăzut de Constituţie sau de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - la exercitarea unor căi extraordinare de atac în materie penală. Unul dintre elementele principiului preeminenţei dreptului îl constituie securitatea raporturilor juridice, aceasta impunând ca soluţia dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţe să nu mai poată fi rediscutată. Art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede numai dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, ceea ce înseamnă judecarea cauzei în fond şi în apel. Consideră că reglementarea limitativă a cazurilor în care se poate exercita calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare reflectă echilibrul între necesitatea respectării principiului de drept al autorităţii de lucru judecat (securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive) şi necesitatea remedierii unor grave erori de procedură. Or, realizarea acestui echilibru constituie o prerogativă exclusivă a legiuitorului în a cărui competenţă se află instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 428 alin. (1) teza finală şi ale art. 426 lit. a), c)-h) din Codul de procedură penală. Având în vedere motivele de neconstituţionalitate formulate de autori prin notele scrise, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 426 partea introductivă din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: […]“. 15. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor penale criticate, autorii excepţiei invocă încălcarea atât a prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 20 privind tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul părţilor la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 124 alin. (1) şi (2) referitoare la înfăptuirea justiţiei. Invocă, totodată, şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că a pronunţat deciziile nr. 804 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 19 februarie 2018, şi nr. 467 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 din 8 octombrie 2020, prin care, examinând critici similare celor formulate în prezenta cauză, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 partea introductivă din Codul de procedură penală. 17. În considerentele deciziilor precitate, Curtea a reţinut, referitor la contestaţia în anulare, că vizează hotărâri judecătoreşti definitive şi se promovează în condiţii procedurale mult mai stricte decât căile ordinare de atac - cât priveşte titularii, termenul de introducere, cazurile de contestaţie în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susţinerea lor, având în vedere caracterul aparte indus de legiuitor pentru această instituţie juridică, datorat aspectului că, prin aceasta, se tinde la înlăturarea autorităţii de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă şi care îşi produce efecte. Totodată, în Decizia nr. 501 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 21 septembrie 2016, paragraful 18, Curtea a reţinut că, indiferent de motivul invocat, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei. Curtea a constatat, totodată, că intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestaţiei în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situaţiile excepţionale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului şi doar în condiţiile reglementate expres în art. 426-432 din Codul de procedură penală, stabilind, totodată, că legiuitorul poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna părţilor, fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale. 18. Curtea a reţinut, de asemenea, că art. 21 alin. (3) din Constituţie garantează dreptul părţilor la acces liber la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dreptul de acces liber la justiţie presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime. Potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“. Această normă constituţională cuprinde două teze: prima teză consacră dreptul subiectiv al oricărei părţi a unui proces, indiferent de obiectul procesului, precum şi dreptul Ministerului Public de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate; cea de-a doua teză prevede că exercitarea căilor de atac se poate realiza în condiţiile legii. Prima teză exprimă, în alţi termeni, dreptul fundamental înscris în art. 21 din Constituţie privind liberul acces la justiţie, conţinând aşadar o reglementare substanţială. Cea de-a doua teză se referă la reguli de procedură, care nu pot însă aduce atingere substanţei dreptului conferit prin cea dintâi teză decât în condiţiile restrictive stabilite în art. 53 din Constituţie. Aşa fiind, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. 19. Dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3), coroborate cu cele ale art. 129, nu presupun însă accesul la toate căile de atac şi la toate categoriile de instanţe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluţionată. Dreptul la un proces echitabil, invocat în susţinerea excepţiei, reprezintă un standard constituţional a cărui îndeplinire este apreciată în funcţie de ansamblul procesului şi ţinând cont de specificul normelor procedurale aplicabile. Totodată, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea şi egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părţi să dispună de posibilităţi suficiente, echivalente şi adecvate de a-şi susţine apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă. La rândul său, art. 6 din Convenţie, referitor la dreptul la un proces echitabil, obligă statele membre la asigurarea prin legislaţia naţională a unor garanţii procesuale, precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunţate, publicitatea procesului, soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumţia de nevinovăţie şi asigurarea dreptului la apărare. În completare, art. 13 din Convenţie prevede dreptul la un recurs efectiv, drept cu caracter subsidiar, ce presupune epuizarea tuturor căilor interne de atac, conform art. 35 paragraful 1 din Convenţie. 20. În aceste condiţii, având în vedere caracterul contestaţiei în anulare de cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată în condiţii procedurale stricte şi ţinând cont că legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, poate stabili, prin lege, procedura de judecată şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, cu condiţia respectării normelor şi a principiilor privind drepturile şi libertăţile fundamentale şi a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală, instanţa de control constituţional fiind competentă a cenzura norma legală numai în măsura în care se aduce atingere acestora din urmă, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 partea introductivă din Codul de procedură penală. 21. Întrucât nu au apărut elemente noi, care să impună reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Călin Raita în Dosarul nr. 674/111/2018 al Tribunalului Bihor - Secţia penală şi de Alina Lăcrămioara Moş în Dosarul nr. 1.441/111/2018 al Tribunalului Bihor - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 426 partea introductivă din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bihor - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 martie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
