Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gabriela Mazilu şi Ovidiu Mazilu în Dosarul nr. 3.510/110/2015 al Tribunalului Bacău - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.985D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa autorilor excepţiei. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă. Se arată, în acest sens, că, ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, Curtea a pronunţat Decizia nr. 55 din 4 februarie 2020, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 15 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.510/110/2015, Tribunalul Bacău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gabriela Mazilu şi Ovidiu Mazilu într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorilor excepţiei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi, respectiv, complicitate la luare de mită. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că sintagma „orice alte înregistrări“ din cuprinsul art. 139 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, fiind astfel contrară exigenţelor constituţionale referitoare la calitatea legii, astfel cum acestea sunt impuse de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie. În acest sens, se remarcă faptul că textul criticat are un caracter general, nelimitativ şi că, sub rezerva aplicării dispoziţiilor art. 75 din Codul penal, pot fi considerate atingeri aduse vieţii private: intrarea sau rămânerea fără drept în locuinţă sau luarea din aceasta a oricărui obiect fără acordul celui care o ocupă în mod legal; interceptarea fără drept a unei convorbiri private, săvârşită prin orice mijloace tehnice, sau utilizarea, în cunoştinţă de cauză, a unei asemenea interceptări; captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spaţiu privat, fără acordul acesteia; difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unui spaţiu privat, fără acordul celui care îl ocupă în mod legal; ţinerea vieţii private sub observaţie, prin orice mijloace, în afară de cazurile prevăzute expres de lege; difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viaţa intimă, personală sau de familie, fără acordul persoanei în cauză; difuzarea de materiale conţinând imagini privind o persoană aflată la tratament în unităţile de asistenţă medicală, precum şi a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate, problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstanţe în legătură cu boala şi cu alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei, fără acordul persoanei în cauză, iar, în cazul în care aceasta este decedată, fără acordul familiei sau al persoanelor îndreptăţite; utilizarea, cu rea-credinţă, a numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă persoană; difuzarea sau utilizarea corespondenţei, a manuscriselor ori a altor documente personale, inclusiv a datelor privind domiciliul, reşedinţa, precum şi numerele de telefon ale unei persoane sau ale membrilor familiei sale, fără acordul persoanei căreia acestea îi aparţin sau care, după caz, are dreptul de a dispune de ele. 6. În acest context, se arată că dispoziţiile legale criticate nu permit destinatarilor legii să înţeleagă care sunt acele categorii/metode de înregistrare neinterzise de lege, având în vedere faptul că această măsură a înregistrării implică o intruziune considerabilă în viaţa privată a persoanelor înregistrate. Astfel, se arată că, prin modul de redactare a textului criticat, nu se asigură standardele constituţionale de protecţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute la art. 26, 28 şi 53 din Legea fundamentală, ce impun ca limitarea acestor drepturi şi libertăţi să se realizeze într-un cadru normativ care, pe de o parte, să stabilească expres cazurile de restrângere a exercitării acestor valori constituţionale, iar, pe de altă parte, să prevadă, într-un mod clar, precis şi previzibil, care sunt cazurile de restrângere. Se susţine că, în lipsa unei astfel de reglementări, se ajunge la posibilitatea încălcării, întrun mod aleatoriu/abuziv, a unora dintre drepturile fundamentale esenţiale într-un stat de drept: viaţa intimă, familială şi privată şi secretul corespondenţei. Se arată că este îndeobşte admis că drepturile prevăzute la art. 26 şi 28 din Constituţie nu sunt drepturi absolute, însă limitarea lor trebuie făcută cu respectarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, iar gradul de precizie a termenilor şi noţiunilor folosite cu prilejul reglementării trebuie să fie unul ridicat, având în vedere natura şi importanţa drepturilor fundamentale a căror exercitare este limitată. Aşadar, standardul constituţional de protecţie a vieţii intime, familiale şi private şi a secretului corespondenţei impune ca limitarea acestor drepturi să se realizeze într-un cadru normativ care să stabilească expres, întrun mod clar, precis şi previzibil, care sunt organele abilitate să efectueze operaţiunile care constituie ingerinţe în sfera protejată prin reglementarea drepturilor anterior referite. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016. Sunt invocate, totodată, prevederile art. 8 alin. (4) şi ale art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, despre care se afirmă că prevăd cerinţele de claritate, fluiditate, exigenţă lingvistică, simplitate şi concizie a normelor juridice. 7. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la cerinţele de calitate a legii impuse de principiul legalităţii, respectiv la hotărârile din 5 ianuarie 2000, 4 mai 2000, 25 ianuarie 2007 şi 24 mai 2007, pronunţate în cauzele Beyeler împotriva Italiei (paragraful 109), Rotaru împotriva României (paragraful 52), Sissanis împotriva României (paragraful 66) şi Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României (paragraful 34), prin care s-a reţinut obligativitatea asigurării acestor standarde de calitate a legii drept garanţie a principiului legalităţii, prevăzut la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se arată că, prin Hotărârea pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României (paragraful 66), instanţa europeană a reţinut că sintagma „prevăzută de lege“ impune ca măsura incriminată să aibă un temei în dreptul intern, însă vizează, de asemenea, calitatea legii în cauză, care trebuie să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Se arată că s-a reţinut, prin aceeaşi jurisprudenţă, că, pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului. Se menţionează că, în plus, a fost statuat faptul că poate fi considerată „lege“ doar o normă enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite cetăţeanului să îşi controleze conduita; apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintro anumită faptă. De asemenea, prin Hotărârea pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României (paragraful 52), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit jurisprudenţa sa constantă, conform căreia „prevăzut de lege“ înseamnă nu doar o anume bază legală în dreptul intern, ci şi calitatea legii în cauză; astfel, aceasta trebuie să fie accesibilă persoanei şi previzibilă. 8. De asemenea, se arată că din evaluarea juridică a textului criticat rezultă că aceste categorii de înregistrări rezultate din activităţi extra procesual penale (extrajudiciare) au un caracter permanent/continuu, nefiind limitate în timp, situaţie ce contravine atât art. 21 din Constituţie şi deciziilor Curţii Constituţionale, cât şi dreptului/jurisprudenţei europene. De altfel, se susţine că sintagma „orice alte înregistrări“, care are înţelesul „imprimării/reţinerii/stocării tehnice pe orice suport întro formă scrisă/electronică (audio/video) a conţinutului comunicărilor efectuate prin diverse mijloace electronice“, intră sub incidenţa normelor privind protecţia datelor cu caracter personal, întrucât nu este definită legal, putând suferi interpretări multiple. În acest sens, se susţine că, în situaţia unor înregistrări provenite din interceptarea comunicaţiilor electronice şi a comunicărilor persoanelor, sintagma criticată se poate referi, printre altele, şi la date de trafic, de localizare geografică, de localizare a terminalelor telefonice, vocale şi/sau a imaginilor video, la date biometrice, genetice, ID şi IP al mijloacelor tehnice de comunicaţie etc. 9. Se arată, totodată, că imprecizia şi lipsa de previzibilitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală încalcă principiul legalităţii, dar şi dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţie şi la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 10. Tribunalul Bacău - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că atât prevederile art. 139 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală, cât şi cele ale art. 91^6 alin. 2 teza finală din Codul de procedură penală din 1968 permit folosirea oricăror alte înregistrări ca mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege, iar procesele-verbale de transcriere a convorbirilor sunt mijloace de probă şi servesc la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu celelalte probe. Se menţionează că probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Se arată că proba se obţine în procesul penal prin mijloacele enumerate la art. 97 alin. (2) din Codul de procedură penală, care, la lit. f), face referire la orice alt mijloc de probă care nu este interzis de lege. Or, textul de lege criticat prevede că „orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege“, prin aceasta neaducându-se atingere dreptului la un proces echitabil şi nici celorlalte drepturi şi libertăţi ale inculpaţilor, care sunt judecaţi de o instanţă independentă şi imparţială. Se susţine că, potrivit art. 21 alin. (1) din Constituţie, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime, iar, potrivit art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de Convenţie au fost încălcate are dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale. 11. Se susţine că dispoziţiile constituţionale şi convenţionale amintite, precum şi jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional şi a celei europene impun o obligaţie pozitivă a statului ce are ca obiect reglementarea, în cadrul legislaţiei interne, a unui „recurs efectiv“ care să permită înlăturarea eventualei încălcări a drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Or, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie tocmai verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, inclusiv în ceea ce priveşte înregistrările efectuate de părţi sau de alte persoane sau orice alte înregistrări, „dacă nu sunt interzise de lege“. 12. În consecinţă, se apreciază că textul criticat nu contravine principiilor constituţionale care guvernează înfăptuirea justiţiei, deoarece, potrivit principiul liberei aprecieri a probelor, probele nu au nicio valoare dinainte stabilită de lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Se arată că, în procesul penal, probele constând în convorbirile inculpatului, de cele mai multe ori, nu constituie probe izolate, pe care se întemeiază exclusiv hotărârea judecătorească ce se va pronunţa în cauză, ci alături de acestea, de regulă, în dosar există şi alte probe. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în Hotărârea din 25 septembrie 2001, pronunţată în Cauza P.G. şi J.H. împotriva Regatului Unit, a apreciat că, în cazul în care „înregistrările nu au constituit singura probă împotriva acuzatului, iar acesta a avut posibilitatea să conteste atât autenticitatea, cât şi folosirea lor“, nu s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil. Se menţionează că, în baza principiului liberei aprecieri a probelor - dincolo de aprecierea asupra legalităţii probatoriului efectuată de către judecătorul de cameră preliminară -, instanţa are posibilitatea să înlăture motivat şi acele probe care nu au creat convingerea că exprimă adevărul. Se susţine că toate înregistrările care intră în sfera supravegherii tehnice - convorbiri, imagini, date de localizare sau tranzacţii financiare - efectuate în afara cadrului judiciar pot fi folosite ca mijloace de probă în proces dacă nu sunt interzise de lege. Singura limitare a acestui principiu, conform art. 139 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură penală, priveşte înregistrarea unei comunicări de către o persoană, care poate fi utilizată ca mijloc de probă numai dacă autorul înregistrării a participat nemijlocit la schimbul de informaţii - conversaţie, e-mail, SMS. În consecinţă, se arată că toate celelalte înregistrări (inclusiv cele realizate în baza unor mandate de siguranţă naţională sau de camerele de supraveghere în cadrul unor transmisiuni TV etc.) sunt admisibile în măsura în care au fost realizate cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează probele. Se susţine că, cu atât mai mult, o înregistrare realizată în baza autorizaţiei emise de judecător poate fi folosită ca mijloc de probă cu privire la alte persoane care comunică cu persoana pentru care a fost autorizată supravegherea tehnică, după cum poate fi folosită şi în alte cauze penale. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, prevederile art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine însă că autorii critică, în realitate, dispoziţiile art. 139 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „[...] Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege.“ 17. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la calitatea legii, ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în faţa legii, ale art. 21 alin. (1)-(3) cu privire la accesul liber la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil, ale art. 26 privind viaţa intimă, familială şi privată, ale art. 28 cu privire la secretul corespondenţei, ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 124 cu privire la înfăptuirea justiţiei. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 55 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 17 iunie 2020, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 139 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităţilor specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului desfăşurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 18 martie 2014. În esenţă, Curtea a reţinut că, în principiu, legiuitorul are libertatea de a reglementa categoria mijloacelor de probă şi includerea sau excluderea anumitor elemente din această categorie. Cu toate acestea, orice reglementare în domeniu trebuie să fie realizată cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale incidente. Astfel, deşi legiuitorul se bucură de o marjă de apreciere destul de întinsă, având în vedere că acesta se află într-o poziţie care îi permite să aprecieze, în funcţie de o serie de criterii, necesitatea unei anumite politici penale, această competenţă nu este absolută în sensul excluderii exercitării controlului de constituţionalitate asupra măsurilor adoptate. Prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că trebuie plecat de la premisa că includerea unui element în categoria mijloacelor de probă trebuie însoţită de garanţiile necesare respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale. În materia analizată, reglementarea garanţiilor specifice se circumscrie legiferării unei proceduri clare şi efective care să permită analiza legalităţii mijlocului de probă şi a procedeului probatoriu prin care au fost obţinute înregistrările. Lipsa unei astfel de proceduri determină, în fapt, lipsa garanţiilor specifice şi, implicit, neconstituţionalitatea includerii anumitor elemente în categoria mijloacelor de probă. 19. Având în vedere că instanţa de contencios constituţional a fost sesizată cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, anterior pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 55 din 4 februarie 2020 şi publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 17 iunie 2020, şi având în vedere şi dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, conform cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 139 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă. 20. În acord cu jurisprudenţa constantă a Curţii în materie, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate este respinsă ca devenită inadmisibilă, decizia de constatare a neconstituţionalităţii va produce efecte, în egală măsură, şi în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, prin raportare la considerentele acestei decizii (a se vedea şi considerentele de principiu dezvoltate prin Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragrafele 57-59, precum şi Decizia nr. 162 din 4 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 22 iunie 2021, paragrafele 11-12). 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gabriela Mazilu şi Ovidiu Mazilu în Dosarul nr. 3.510/110/2015 al Tribunalului Bacău - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bacău - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 martie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
