Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) şi alin. (9) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Carina Anamaria Frunză în Dosarul nr. 2.566/252/2015/a1 al Tribunalului Timiş - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.069D/2016. 2. La apelul nominal răspunde pentru autoarea excepţiei apărătorul ales, având împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, autoarea a comunicat concluzii scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul apărătorului autoarei, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând susţinerile cuprinse în notele scrise aflate la dosar. 4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, observând, totodată, că neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate este dedusă din compararea acestora cu normele procesual penale ce reglementează camera preliminară, norme care reprezintă regula, respectiv situaţia în care trimiterea în judecată se face prin rechizitoriu. Arată că, prin art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul a reglementat excepţia de la această regulă, respectiv ipoteza în care judecătorul, de asemenea în procedura de cameră preliminară, face o analiză a ordonanţei de netrimitere în judecată şi constată că soluţia ar fi trebuit să fie contrară, respectiv de trimitere în judecată. Motiv pentru care legiuitorul a prevăzut la alin. (7) al art. 341 din Codul de procedură penală - exclusiv pentru ipoteza în care, în cauză, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, făptuitorul având calitatea de inculpat - că instanţa, în urma examenului pe care îl face, poate să admită plângerea şi să constate că sunt suficiente probe administrate, astfel încât să dispună efectuarea judecăţii în cauză. Arată că şi într-o astfel de procedură se prevede, la pct. 2 al alin. (7) al art. 341 din Codul de procedură penală, că judecătorul verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancţionează, potrivit art. 280-282, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii. Prin urmare, reţine că examenul pe care îl face judecătorul de cameră preliminară în această procedură este identic cu cel prevăzut de legiuitor în ipoteza în care trimiterea în judecată s-a făcut prin rechizitoriu. Arată că încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în această procedură, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, are valenţele unui act de sesizare a instanţei, iar judecătorul care pronunţă o astfel de încheiere devine incompatibil, cauza se trimite spre repartizare aleatorie, astfel încât nu se pot reţine susţinerile autoarei privind incompatibilitatea instanţei. Cu privire la contestaţia ce poate fi formulată, potrivit alin. (9) al art. 341 din Codul de procedură penală, arată că obligaţia de motivare a acesteia nu constituie o discriminare, întrucât de la momentul comunicării încheierii de admitere a plângerii partea ia cunoştinţă de toate aspectele pe care înţelege să le supună controlului prin formularea contestaţiei, astfel încât dreptul la apărare nu este încălcat. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Decizia penală nr. 324 din 28 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.566/252/2015/a1, Tribunalul Timiş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) şi alin. (9) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Carina Anamaria Frunză într-o cauză penală având ca obiect soluţionarea contestaţiilor declarate, printre alţii, de autoarea excepţiei, împotriva Încheierii din 13 ianuarie 2016, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Lugoj, prin care, în baza art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, s-a constatat legalitatea administrării tuturor probelor din Dosarul nr. 386/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, s-a admis plângerea formulată de petenta Societatea Comercială Stone Age Vest - S.R.L., în contradictoriu cu autoarea excepţiei şi alţi intimaţi, a fost desfiinţată ordonanţa de clasare din data de 19 iunie 2015, pronunţată în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj menţionat, precum şi ordonanţa prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, pronunţată la 31 august 2015, în Dosarul nr. 55/II/2/2015, şi s-a dispus începerea judecăţii cu privire la autoarea excepţiei şi alţi inculpaţi pentru săvârşirea de către fiecare dintre aceştia a infracţiunilor de delapidare, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea susţine, în esenţă, că există un regim discriminatoriu ce rezultă din compararea instituţiei plângerii împotriva soluţiilor procurorului - reglementată de art. 336, art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, cu instituţia procedurii camerei preliminare - reglementată de art. 342-348 din Codul de procedură penală, şi care, în mod concret şi efectiv, încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. Autoarea identifică şi enumeră următoarele diferenţe între instituţiile menţionate anterior, care, în opinia ei, determină neconstituţionalitatea normelor procesual penale criticate, respectiv: nu se indică în art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală care este actul de sesizare al instanţei (respectiv, plângerea împotriva soluţiei procurorului sau încheierea judecătorului care soluţionează plângerea); se creează o situaţie discriminatorie între inculpaţii trimişi în judecată prin rechizitoriu şi care beneficiază de procedura camerei preliminare şi inculpaţii trimişi în judecată, în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c), care nu beneficiază de camera preliminară şi care nu pot solicita, similar camerei preliminare, verificarea competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei; situaţia intimatului din procedura plângerii este mai gravă, întrucât contestaţia trebuie motivată în termen de trei zile, în caz contrar fiind inadmisibilă, potrivit art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, în timp ce, în procedura camerei preliminare, contestaţia nu trebuie motivată, potrivit art. 347 din acelaşi act normativ, termenul pentru promovarea căii de atac fiind tot de trei zile de la comunicarea încheierii; nu se prevăd limitele în care judecătorul va soluţiona plângerea împotriva soluţiei procurorului, respectiv motivele din plângere sau poate analiza, din oficiu, şi alte acte ale dosarului de urmărire penală. 7. Tribunalul Timiş - Secţia penală opinează că prevederile legale criticate sunt constituţionale, în condiţiile în care, în cazul admiterii plângerii, persoana dedusă judecăţii beneficiază de aceleaşi drepturi cu cea trimisă în judecată prin rechizitoriu atât în ceea ce priveşte dreptul de acces la justiţie, cât şi în ceea ce priveşte dreptul la apărare, fiind prevăzut dreptul acesteia de a contesta legalitatea probelor şi a actelor de urmărire penală anterior trimiterii în judecată, precum şi dreptul de a contesta modul de soluţionare a excepţiilor privind administrarea probelor şi efectuarea urmăririi penale, similar dispoziţiilor corespunzătoare procedurii de cameră preliminară. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că, atunci când clasarea priveşte infracţiuni şi persoane în legătură cu care procurorul a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară verifică nu doar legalitatea şi temeinicia soluţiei de clasare, ci şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, competenţa sa fiind identică cu cea a judecătorului de cameră preliminară sesizat prin rechizitoriu. De asemenea reţine că actul de sesizare a instanţei de fond îl constituie încheierea de admitere a plângerii, iar nu plângerea formulată de persoana vătămată, iar, cu privire la cerinţele de admisibilitate şi limitele judecăţii în calea de atac a contestaţiei, reţine că acestea constituie chestiuni de procedură, reglementate de legiuitor în temeiul art. 126 alin. (1) din Constituţie. Pe de altă parte, apreciază că motivele invocate privesc modul de interpretare şi aplicare a legii, aspecte care excedează competenţei Curţii Constituţionale. 10. Avocatul Poporului arată că punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) şi art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală a fost transmis în dosarele Curţii Constituţionale nr. 703D/2015 şi nr. 374D/2014, acesta fiind reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 625 din 8 octombrie 2015 şi nr. 663 din 11 noiembrie 2014. Precizează că îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile scrise ale autoarei excepţiei, susţinerile apărătorului autoarei excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) şi alin. (9) din Codul de procedură penală. Ulterior sesizării Curţii, alin. (9) al art. 341 din Codul de procedură penală a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere însă că soluţionarea contestaţiilor s-a făcut prin Decizia penală nr. 324 din 28 aprilie 2016 pronunţată de Tribunalul Timiş - Secţia penală, care constituie şi actul de sesizare a Curţii, producând efecte norma de procedură prevăzută de textul art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală în redactarea cu care a fost sesizată Curtea, aceasta din urmă se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Textele de lege criticate au următorul conţinut: „(7) În cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară: […] 2. verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii şi: […] c) admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, când probele legal administrate sunt suficiente, trimiţând dosarul spre repartizare aleatorie; [...] (9) În cazul prevăzut la alin. (7) pct. 2 lit. c), în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, procurorul şi inculpatul pot face, motivat, contestaţie cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale. Contestaţia nemotivată este inadmisibilă.“ 14. Autoarea excepţiei apreciază că normele procesual penale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind liberul acces la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil şi art. 24 privind dreptul la apărare. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, a statuat că dispoziţiile art. 341 alin. (1)-(4), alin. (6)-(9) şi alin. (11) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile referitoare la dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) referitor la liberul acces la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil, precum şi la dispoziţiile art. 6 paragrafele 1 şi 2 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aceeaşi soluţie se regăseşte şi în Decizia nr. 408 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 13 iulie 2015. În deciziile precitate, instanţa de control constituţional a făcut trimitere la cele reţinute prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, în care, analizând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, a constatat - în paragrafele 33, 34 - că legea procesual penală în vigoare consacră trei modalităţi de acuzaţie în materie penală, reglementate de art. 307 referitor la aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect, art. 309 referitor la punerea în mişcare a acţiunii penale şi la aducerea la cunoştinţă a calităţii de inculpat şi art. 327 lit. a) referitor la rezolvarea cauzelor prin emiterea rechizitoriului şi sesizarea instanţei de judecată. Dacă în primele două situaţii, notificarea oficială constă în aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect înainte de prima sa audiere şi în comunicarea către inculpat a ordonanţei prin care s-a pus în mişcare acţiunea penală când, de asemenea, este chemat în vederea audierii, în cea de-a treia situaţie, notificarea oficială constă în comunicarea către inculpat a unei copii certificate a rechizitoriului în condiţiile art. 344 alin. (2) din acelaşi cod, ce dispune cu privire la procedura camerei preliminare. Pe lângă aceste trei modalităţi de formulare a unei acuzaţii penale, Curtea a identificat şi o altă posibilitate ce izvorăşte din procedura referitoare la soluţionarea plângerilor formulate împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată. Cu toate că procedura ce constituie obiectul analizei sale nu vizează ab initio existenţa unei acuzaţii în materie penală, deoarece ea a fost înlăturată de soluţiile pronunţate de procuror, câtă vreme, potrivit dispoziţiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară, prin încheiere, poate desfiinţa soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii, atunci încheierea pronunţată are valenţele unui rechizitoriu, deci a unei acuzaţii în materie penală. 16. De asemenea, în paragraful 21 al Deciziei nr. 663 din 11 noiembrie 2014, Curtea a reţinut că, în cazul plângerilor formulate împotriva soluţiilor de netrimitere sau neurmărire penală dispuse de procuror, în cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară, după ce înlătură inexistenţa aspectelor legate de tardivitate sau inadmisibilitate a plângerii formulate împotriva soluţiei de neurmărire sau netrimitere în judecată, verifică şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale. 17. Totodată, în Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, paragrafele 42-46, Curtea a reţinut că interesul persoanei care a avut calitatea de inculpat de a fi citată şi de a dezbate în contradictoriu plângerea formulată este evident, deoarece, potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară poate dispune începerea judecăţii. De aceea, atunci când o instanţă - aşa cum este judecătorul de cameră preliminară - este competentă să analizeze temeinicia unei plângeri prin analiza întregii probaţiuni existente care fundamentează în ansamblu stingerea acţiunii penale, ea nu poate, din motive ce ţin de echitatea procedurii, să tranşeze asupra chestiunilor respective fără o apreciere nemijlocită a declaraţiilor persoanei care susţine că nu a comis fapta considerată ca infracţiune. Prin urmare, prezenţa persoanei care a avut calitatea de inculpat este indispensabilă în acest stadiu al procedurii în care judecătorul de cameră preliminară trebuie să decidă atât cu privire la începerea sau nu a judecăţii, cât şi cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale. De asemenea, în cauzele în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, obiectul procedurii referitoare la soluţionarea plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată îl constituie nu numai admisibilitatea şi temeinicia acestora, cât şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale. Potrivit art. 341 alin. (11) din Codul de procedură penală, probele care au fost excluse de judecător în această fază nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei, dacă judecătorul de cameră preliminară a dispus şi începerea judecăţii. Or, câtă vreme probele reprezintă chintesenţa oricărui proces penal, iar organul de urmărire penală strânge şi administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului, atunci este evident că procedura desfăşurată în aceste situaţii are o influenţă directă asupra desfăşurării şi echităţii procedurii ulterioare, inclusiv asupra procesului propriu-zis. 18. Totodată, Curtea a constatat că garanţiile procedurale referitoare la dreptul la un proces echitabil ce guvernează întreaga procedură referitoare la temeinicia unei acuzaţii în materie penală trebuie să dubleze şi procedura ce ţine de instituirea definitivă a legalităţii acuzaţiei stabilită prin încheierea judecătorului de cameră preliminară de începere a judecăţii. Per a contrario, ar însemna să se accepte posibilitatea ca o procedură de judecată pe fond să se întemeieze pe o procedură anterioară care, într-o manieră incompatibilă cu garanţiile dreptului la un proces echitabil, restrânge, prin absenţa contradictorialităţii şi oralităţii, dreptul la apărare. Astfel, din perspectiva contradictorialităţii şi oralităţii, ca elemente esenţiale ale egalităţii de arme şi ale dreptului la un proces echitabil, Curtea a constatat că legea trebuie să prevadă posibilitatea părţilor, a subiecţilor procesuali principali şi a procurorului de a dezbate, în mod efectiv, observaţiile depuse judecătorului de cameră preliminară, fiind necesară citarea lor. 19. În continuare, Curtea reţine că normele procesual penale criticate îşi au corespondent în dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 şi sunt aplicabile doar în situaţia în care, în faza de urmărire penală, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, doar cu privire la faptele şi persoanele pentru care s-a dispus acest act procesual. Potrivit pct. 2 al alin. (7) al art. 341 din Codul de procedură penală, în soluţionarea plângerilor formulate în temeiul art. 340 din Codul de procedură penală, în cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii. Curtea constată că, verificând legalitatea şi temeinicia soluţiei procurorului, în ipoteza în care acesta a pus anterior în mişcare acţiunea penală în cauză, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii în urma efectuării aceloraşi tipuri de verificări pe care le face în procedura de cameră preliminară reglementată de art. 342 şi următoarele din Codul de procedură penală. Aşadar, judecătorul de cameră preliminară admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii după verificarea competenţei, verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, în aceste condiţii susţinerile autoarei excepţiei privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 şi art. 24 nefiind întemeiate. 20. Curtea constată, de asemenea, că soluţia prevăzută la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală se dispune prin încheiere, care constituie actul de sesizare a instanţei de fond şi care, astfel cum a reţinut Curtea Constituţională în jurisprudenţa precitată, are valenţele unui rechizitoriu. Încheierea de începere a judecăţii, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară, este supusă controlului judiciar în contestaţia reglementată de art. 341 alin. (9) şi (10) din Codul de procedură penală. Aşadar, procurorul şi inculpatul pot formula contestaţie cu privire la aspectele consemnate în încheiere referitor la stabilirea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală, în condiţiile normelor procesual penale anterior menţionate. 21. Curtea constată că această din urmă soluţie legislativă este similară celei instituite de art. 347 din Codul de procedură penală, obligaţia de a formula contestaţia cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, motivat, în termen de trei zile de la comunicarea încheierii, nefiind de natură a afecta constituţionalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, condiţiile procedurale de exercitare a căilor de atac fiind prevăzute „numai prin lege“. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Carina Anamaria Frunză în Dosarul nr. 2.566/252/2015/a1 al Tribunalului Timiş - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) şi alin. (9) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Timiş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 martie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
