Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.928/1/2021
┌─────────────┬────────────────────────┐
│Laura-Mihaela│- preşedintele Secţiei I│
│Ivanovici │civile - preşedintele │
│ │completului │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Elena Carmen │- judecător la Secţia I │
│Popoiag │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mirela Vişan │- judecător la Secţia I │
│ │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia I │
│Georgeta │civilă │
│Negrilă │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Beatrice │- judecător la Secţia I │
│Ioana Nestor │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mioara │- judecător la Secţia I │
│Iolanda Grecu│civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Denisa Livia │- judecător la Secţia I │
│Băldean │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Andreia Liana│- judecător la Secţia I │
│Constanda │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Cristina │- judecător la Secţia I │
│Truţescu │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia I │
│Curelea │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Adina │- judecător la Secţia I │
│Georgeta │civilă │
│Nicolae │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mari Ilie │- judecător la Secţia I │
│ │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mihaela │- judecător la Secţia I │
│Tăbârcă │civilă │
└─────────────┴────────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 2.928/1/2021 a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 36 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Laura-Mihaela Ivanovici, preşedintele Secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă în Dosarul nr. 42.192/3/2018. 5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar s-a depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; după comunicarea raportului, părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. 6. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a dispus, prin Încheierea din 29 iunie 2021, în Dosarul nr. 42.192/3/2018, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: Interpretarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 165/2013), în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 189 din 18 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 4 mai 2021 (Decizia nr. 189 din 18 martie 2021), conferă persoanei îndreptăţite dreptul de a beneficia de măsuri compensatorii, respectiv de a-şi valorifica dreptul de creanţă/speranţa legitimă de a obţine un drept de creanţă (născut ca urmare a imposibilităţii de restituire în natură a imobilului preluat) în temeiul dispoziţiilor art. 1.516 din Codul civil? Sancţiunea nerespectării obligaţiei pozitive a statului de a pune în acord dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 189 din 18 martie 2021 conferă posibilitatea persoanei îndreptăţite de a beneficia de daune-interese, iar, în caz afirmativ, modalitatea de evaluare a acestora este cea stabilită de dispoziţiile art. 1.531 din Codul civil? 8. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 24 noiembrie 2021, cu nr. 2.928/1/2021, termenul de judecată fiind stabilit la 7 martie 2022. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile 9. Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare ART. 21 "(...) (6) Evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte şi se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Naţională, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia. Un punct are valoarea de un leu. (...)" III. Expunerea succintă a procesului 10. Procesul a început la data de 3 decembrie 2018. 11. Prin Sentinţa civilă nr. 1.625 din 27 iunie 2019, Tribunalul Bucureşti -– Secţia a III-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta X în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi a obligat pârâta să soluţioneze propunerea cuprinsă în Dispoziţia nr. xxxx din 18 martie 2008, aşa cum a fost modificată prin Dispoziţia nr. xxxxx din 17 aprilie 2009, emisă de către primarul general al municipiului Bucureşti, prin care s-au propus măsuri reparatorii în echivalent în beneficiul persoanei îndreptăţite, pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 480 mp şi construcţie demolată în suprafaţă de 471 mp, situat în Bucureşti, sectorul 2, imobil imposibil de restituit în natură, reţinând că pârâta nu şi-a respectat obligaţia prevăzută de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, de a se pronunţa în termen de 60 de luni de la înregistrarea dosarului la Secretariatul Comisiei Naţionale, printr-o dispoziţie motivată, asupra cererii de acordare a măsurilor reparatorii. 12. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel părţile. 13. Apelanta-reclamantă a susţinut că, raportat la dispoziţiile exprese ale art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, instanţa învestită cu o cerere formulată împotriva refuzului de soluţionare are plenitudine jurisdicţională şi se pronunţă nu doar în ce priveşte obligaţia autorităţii de a soluţiona cererea persoanei îndreptăţite, ci şi asupra întinderii dreptului şi asupra limitelor despăgubirilor ce se acordă. Prin urmare, instanţa de fond avea obligaţia ca, raportat la obiectul cererii sale, să stabilească şi valoarea despăgubirilor şi să dispună obligarea intimatei de a emite decizia de compensare cu valoarea stabilită prin evaluarea realizată în cauză, fiind nelegală respingerea probei cu expertiză tehnică evaluatorie. 14. În şedinţa publică din 29 iunie 2021, instanţa, din oficiu, a pus în discuţia părţilor necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept în discuţie. 15. Prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, referitoare la admisibilitatea procedurii 16. Instanţa de trimitere, procedând la analiza condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru declanşarea procedurii pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a apreciat că acestea sunt întrunite cumulativ. 17. Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea se află în curs de judecată, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, care urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care este definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 21 alin. (6) cu referire la art. 35 din Legea nr. 165/2013 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 76/2012). 18. Este îndeplinită şi condiţia ca de chestiunea de drept respectivă să depindă soluţionarea pe fond a litigiului, deoarece dezlegarea dată de instanţa supremă acestei chestiuni de drept se va regăsi în soluţia ce va fi cuprinsă în dispozitivul deciziei ce urmează a fi pronunţată în cauză. 19. Prin apelul formulat, apelanta-reclamantă a susţinut că şia întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, ca urmare a nerespectării de către intimată a obligaţiei de a soluţiona cererea de despăgubire în termenul de 60 de luni de la data intrării în vigoare a legii şi că a solicitat primei instanţe să se pronunţe asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi să dispună acordarea de măsuri reparatorii în conformitate cu dispoziţiile legale incidente în cauză. De asemenea, a solicitat stabilirea de către instanţă a cuantumului măsurilor compensatorii, prin încuviinţarea administrării probei cu expertiză tehnică evaluatorie. 20. Instanţa de apel a constatat că, pe parcursul soluţionării litigiului, au apărut numeroase modificări legislative ale dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 şi au fost pronunţate decizii ale Curţii Constituţionale, prin care s-a declarat neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale privind modalitatea de stabilire şi evaluare a măsurilor compensatorii. 21. Redând succesiunea în timp a dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, instanţa de trimitere a arătat că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 189 din 18 martie 2021 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate, constatându-se că prevederile acestui text de lege, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (Legea nr. 219/2020), sunt neconstituţionale. 22. Conform art. 147 alin. (1) din Constituţia României, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept. 23. Prin urmare, începând cu data de 4 mai 2021, prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, sunt suspendate de drept, urmând să îşi înceteze efectele juridice începând cu data de 18 iunie 2021, dacă legiuitorul nu intervine pentru modificarea prevederilor atacate. 24. În această situaţie, în intervalul de timp de la data pronunţării deciziei Curţii Constituţionale (18 martie 2021) şi data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României (4 mai 2021) s-a pus în discuţie existenţa sau inexistenţa unei modalităţi de evaluare a cuantumului măsurilor compensatorii, ca urmare a declarării neconstituţionale a dispoziţiilor susmenţionate, precum şi necesitatea respectării garanţiilor dreptului de acces la instanţă prevăzut de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia). 25. Ca urmare a situaţiei create, instanţele de judecată erau învestite cu soluţionarea litigiilor întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 165/2013, fiind obligate să stabilească cuantumul măsurilor compensatorii în lipsa unei modalităţi de evaluare care să fie reglementată prin dispoziţiile legale în vigoare şi nedeclarate neconstituţionale. 26. Această situaţie s-a menţinut şi după publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 189 din 18 martie 2021 în Monitorul Oficial al României, Partea I. 27. De asemenea, prin Decizia nr. 46 din 7 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 752 din 2 august 2021, s-au stabilit următoarele: „Ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 189 din 18 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 4 mai 2021, dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii modificate, nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.“ 28. La data de 29 iunie 2021, instanţa de apel a constatat lipsa unui cadru legislativ cu privire la modalitatea de evaluare a măsurilor compensatorii în condiţiile în care dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, au fost declarate neconstituţionale, instanţa fiind învestită cu soluţionarea unei cereri de chemare în judecată întemeiate pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 şi care trebuia să stabilească în concret cuantumul măsurilor compensatorii. 29. Chestiunea de drept enunţată este nouă, deoarece problema stabilirii unei modalităţi concrete de evaluare şi de stabilire a cuantumului măsurilor compensatorii, în condiţiile declarării neconstituţionale a dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, este nouă şi cu efecte directe în prezenta cauză, fiind o problemă de drept serioasă şi suficient de dificilă, în privinţa căreia nu s-a cristalizat încă o practică judiciară. 30. Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare sau a unei alte sesizări pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie consultate la data pronunţării încheierii de sesizare. V. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 31. Părţile nu au formulat un punct de vedere cu privire la problema de drept supusă dezlegării, nici în faţa instanţei de trimitere şi nici după comunicarea raportului întocmit de judecătorul-raportor, în condiţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 32. Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelurilor în Dosarul nr. 42.192/3/2018 a constatat că legiuitorul a adoptat Legea nr. 193/2021 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 9 iulie 2021 (Legea nr. 193/2021). 33. În cuprinsul actului normativ, la punctul 2 cu referire la art. 2^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 se stipulează următoarele: „La articolul 21 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(6) Evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte şi se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Naţională, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia. Un punct are valoarea de un leu." 34. Având în vedere că între data formulării prezentei sesizări şi data motivării acesteia de către instanţa de judecată a fost legiferată o modalitate de stabilire şi evaluare a măsurilor compensatorii de către legiuitor, instanţa de apel a constatat că întrebările formulate au devenit caduce, împrejurare faţă de care nu mai subzistă considerentele avute în vedere la data de 29 iunie 2021. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 35. La data de 18 martie 2021, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 189, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 4 mai 2021, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, sunt neconstituţionale. 36. Instanţa de contencios constituţional a reţinut că: „28. Ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 725 din 7 octombrie 2020, a intrat în vigoare Legea nr. 219/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.011 din 30 octombrie 2020, care, prin art. I pct. 1, a menţinut, de principiu, soluţia legislativă a cărei neconstituţionalitate a fost constatată de Curtea Constituţională, consacrând o modalitate de reglementare similară celei cuprinse în Legea privind adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 - în sensul că a instituit acelaşi dublu standard în privinţa modalităţii de evaluare a bunului imobil, în funcţie de calitatea persoanei căreia i se acordă măsuri compensatorii -, soluţie legislativă asupra căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin decizia mai sus menţionată. 29. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, astfel că, în situaţia în care instanţa de control constituţional a constatat neconstituţionalitatea unei anumite soluţii legislative în controlul a priori de constituţionalitate, nu este permis ca aceasta să devină parte a dreptului pozitiv prin intermediul unui alt act normativ, diferit de cel cu privire la care Curtea Constituţională s-a pronunţat. Or, în cazul de faţă, ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 725 din 20 octombrie 2020, Legea nr. 219/2020 a intrat în vigoare şi a transpus în dreptul pozitiv o soluţie legislativă care conservă viciul de neconstituţionalitate al art. I pct. 1 din Legea privind adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020. O asemenea reglementare este contrară Deciziei nr. 725 din 7 octombrie 2020 şi, prin urmare, nesocoteşte art. 147 alin. (4) din Constituţie.“ VIII. Raportul asupra chestiunii de drept 37. Prin raportul întocmit, judecătorul-raportor a apreciat că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării, astfel cum sunt acestea reglementate prin art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că lipseşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept care se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: 38. În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: - existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – problema supusă interpretării să se identifice într-o chestiune de drept; – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare; – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată. 39. Primele trei condiţii enumerate sunt îndeplinite, întrucât curtea de apel, legal învestită cu soluţionarea unui apel în materia Legii nr. 165/2013, urmează să pronunţe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012. 40. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că nu subzistă condiţia privind existenţa unei chestiuni de drept, iar ultimele două condiţii nu se mai impun a fi analizate. 41. Referitor la condiţia ca problema supusă interpretării să se identifice într-o chestiune de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a arătat în jurisprudenţa sa că art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de „chestiune de drept“. 42. În doctrină s-a arătat însă că, pentru a fi vorba despre o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. „37. (...) Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.“ (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016). 43. Din analiza conţinutului art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă nu rezultă că aceste norme impun cerinţa ca problema de drept soluţionată diferit de instanţe să decurgă exclusiv din interpretarea şi aplicarea diferită a unui text de lege, întrucât conceptul de „problemă de drept“ este mai cuprinzător decât atât. 44. Printr-o jurisprudenţă constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cadrul mecanismelor de unificare s-a reţinut că noţiunea de „problemă de drept“ (în ceea ce priveşte recursul în interesul legii) şi cea de „chestiune de drept“ (în contextul hotărârilor prealabile) pot presupune nu numai clarificarea unei norme juridice echivoce sau susceptibile de mai multe sensuri, ci, în egală măsură, permit, de exemplu: stabilirea unei concluzii ce se impune din coroborarea unor norme juridice, prin aplicarea corespunzătoare a regulilor de interpretare; a se decide dacă o normă juridică mai este în vigoare sau nu, ca efect al unor modificări sau evenimente legislative succesive, în absenţa unei abrogări exprese; identificarea efectelor legale ale unor decizii pronunţate de instanţa de contencios constituţional; statuarea cu privire la incidenţa unei norme de drept într-o anumită categorie de cauze, având un anumit obiect; clarificarea raportului dintre două norme pe baza categoriilor de normă generală/normă specială şi prioritatea incidenţei normei speciale etc. 45. În sensul celor anterior menţionate au fost pronunţate, spre exemplu, deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 3 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 2 martie 2018, paragraful 46; nr. 4 din 14 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 19 februarie 2019, paragrafele 56 şi 57; deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 18 din 5 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 28 octombrie 2015, paragraful 41; nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 7 noiembrie 2011; nr. 5 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 19 februarie 2020, paragrafele 43-45 etc. 46. În acest context trebuie menţionat că, aşa cum a constatat şi instanţa de trimitere - completul de judecată învestit cu soluţionarea apelurilor în Dosarul nr. 42.192/3/2018, legiuitorul a adoptat Legea nr. 193/2021, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 9 iulie 2021. 47. Art. 2^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2021, prevede următoarele: „La articolul 21 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(6) Evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte şi se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Naţională, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia. Un punct are valoarea de un leu." 48. Luând în considerare că între data formulării prezentei sesizări şi data motivării acesteia de către instanţa de judecată a fost legiferată o modalitate de stabilire şi evaluare a măsurilor compensatorii de către legiuitor, aşa cum a constatat şi instanţa de trimitere, întrebările formulate au devenit caduce, împrejurare faţă de care nu mai subzistă considerentele avute în vedere la data de 29 iunie 2021, data încheierii, prin care s-a dispus sesizarea instanţei supreme cu prezenta cerere de pronunţare a unei hotărâri prealabile, în Dosarul nr. 42.192/3/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. 49. În măsura în care, până la data soluţionării sesizării, chestiunea de drept a fost tranşată legislativ, fie prin modificarea normei juridice pentru care anterior se punea problema interpretării şi aplicării diferite, fie prin adoptarea altor dispoziţii legale care lămuresc problema de drept în discuţie, dispare însăşi premisa pronunţării unei hotărâri prealabile care, în esenţă, vizează existenţa unei reglementări îndoielnice, lacunare ori neclare, necesar a fi lămurită sub aspectul interpretării, pentru preîntâmpinarea unei aplicări neunitare a acesteia. 50. Drept urmare, nu poate fi reţinută îndeplinirea condiţiei privind existenţa chestiunii de drept, faţă de noile dispoziţii legale adoptate, motiv pentru care nu se mai impune analiza celorlalte condiţii de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. 51. Pentru toate aceste considerente, sesizarea urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 42.192/3/2018, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: Interpretarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 189 din 18 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 4 mai 2021, conferă persoanei îndreptăţite dreptul de a beneficia de măsuri compensatorii, respectiv de a-şi valorifica dreptul de creanţă/speranţa legitimă de a obţine un drept de creanţă (născut ca urmare a imposibilităţii de restituire în natură a imobilului preluat), în temeiul dispoziţiilor art. 1.516 din Codul civil? Sancţiunea nerespectării obligaţiei pozitive a statului de a pune în acord dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 189 din 18 martie 2021 conferă posibilitatea persoanei îndreptăţite de a beneficia de daune-interese, iar, în caz afirmativ, modalitatea de evaluare a acestora este cea stabilită de dispoziţiile art. 1.531 din Codul civil? Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 martie 2022. PREŞEDINTELE SECŢIEI I CIVILE LAURA-MIHAELA IVANOVICI Magistrat-asistent, Elena Adriana Stamatescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
