Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 13 din 7 mai 2019 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 13 din 7 mai 2019 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: "În cazul anulării amânării aplicării unei pedepse, urmate de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante, termenul de supraveghere, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 din Codul penal, se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care anterior s-a dispus amânarea aplicării pedepsei sau de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante?"

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 479 din 12 iunie 2019

Comenteaza legea

Dosar nr. 577/1/2019


┌─────────┬────────────────────────────┐
│         │- preşedintele Secţiei      │
│Daniel   │penale a Înaltei Curţi de   │
│Grădinaru│Casaţie şi Justiţie,        │
│         │preşedintele completului    │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Săndel   │                            │
│Lucian   │- judecător la Secţia penală│
│Macavei  │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Leontina │- judecător la Secţia penală│
│Şerban   │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ştefan   │- judecător la Secţia penală│
│Pistol   │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Marius   │                            │
│Dan      │- judecător la Secţia penală│
│Foitoş   │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ionuţ    │                            │
│Mihai    │- judecător la Secţia penală│
│Matei    │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ana      │                            │
│Hermina  │- judecător la Secţia penală│
│Iancu    │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ioana    │- judecător la Secţia penală│
│Bogdan   │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Alexandra│                            │
│Iuliana  │- judecător la Secţia penală│
│Rus      │                            │
└─────────┴────────────────────────────┘

    S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, în Dosarul nr. 2.225/330/2018, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept : „În cazul anulării amânării aplicării unei pedepse, urmate de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante, termenul de supraveghere, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 din Codul penal, se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care anterior s-a dispus amânarea aplicării pedepsei sau de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante?“
    Completul competent să judece sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile ce formează obiectul Dosarului nr. 577/1/2019 a fost legal constituit conform dispoziţiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi, potrivit procesului-verbal din 2 mai 2019, s-a dispus înlocuirea doamnei judecător Anca Mădălina Alexandrescu cu doamna judecător Ioana Bogdan.
    Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru.
    La şedinţa de judecată a participat doamna Cristina Roşu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
    Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, domnul Ştefan Pistol, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă.
    Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 577/1/2019, aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că, urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse puncte de vedere asupra problemei de drept deduse dezlegării.
    Totodată, a menţionat că a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt cereri sau excepţii prealabile, a solicitat doamnei procuror Marinela Mincă să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 577/1/2019.
    Reprezentantul Ministerului Public a susţinut, în principal, că sesizarea este inadmisibilă, întrucât nu sunt întrunite condiţiile prevăzute cumulativ de art. 475 din Codul de procedură penală, nefiind o veritabilă chestiune de drept care să necesite o dezlegare de drept. Astfel, instanţa de trimitere, analizând condiţiile de admisibilitate, a constatat că este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă care ar ridica o chestiune de drept asupra căreia Înalta Curte nu s-a pronunţat până în prezent, întrucât instanţa de fond nu a precizat şi momentul de la care a început sau ar începe să curgă termenul de supraveghere în respectiva cauză.
    Prin urmare, este vorba în realitate de omisiunea instanţei de fond de a face aplicarea art. 92 alin. (2) din Codul penal, text potrivit căruia termenul de supraveghere începe să curgă de la momentul rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat suspendarea sub supraveghere a pedepsei, iar această omisiune a instanţei de fond reprezintă o judecată incompletă, greşită, care evident poate fi remediată prin intermediul căii de atac exercitate în cauză, cu atât mai mult cu cât apelul este devolutiv. Instanţa de trimitere a observat această omisiune a instanţei de fond, însă a apreciat că este în prezenţa unei chestiuni de drept care trebuie dezlegată, apreciind că dispoziţiile legale ar fi lacunare şi neîndestulătoare.
    S-a susţinut că textele legale în această materie sunt clare şi neechivoce, că art. 92 alin. (2) din Codul penal stabileşte regula potrivit căreia calcularea termenului de supraveghere al suspendării sub supraveghere a pedepsei începe să curgă de la momentul rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat o astfel de suspendare, iar art. 97 alin. (2) teza a II-a din acelaşi cod stabileşte o situaţie de excepţie, în sensul că acest termen începe să curgă de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care anterior s-a dispus tot suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
    Prin urmare, atâta vreme cât anterior nu s-a dispus o pedeapsă a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere, termenul nu poate curge de la acel moment, respectiv de la momentul rămânerii definitive a hotărârii iniţiale. Or, în prezenta cauză, anterior se dispusese amânarea aplicării pedepsei, aşadar nu se încadrează în situaţia de excepţie prevăzută de art. 97 alin. (2) teza a II-a din Codul penal,  ci în situaţiile regulii generale prevăzută de art. 92 alin. (2) din Codul penal, în sensul că termenul începe să curgă de la data la care rămâne definitivă hotărârea prin care se dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante, ca urmare a anulării amânării pedepsei aplicate iniţial.
    Aşadar, în final, a susţinut că acestea sunt motivele pentru care apreciază, în principal, că sesizarea este inadmisibilă, întrucât nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept, însă, în subsidiar, în măsura în care se va analiza pe fond această chestiune de drept, în raport cu argumentele pe care le-a expus în înscrisul depus la dosar, soluţia, în opinia sa, este aceea că, în ipoteza anulării amânării aplicării pedepsei dispuse printr-o hotărâre anterioară, termenul de supraveghere al suspendării stabilit pentru pedeapsa rezultantă curge de la momentul rămânerii definitive a acestei hotărâri ulterioare prin care se dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante, şi nu de la momentul rămânerii definitive a hotărârii iniţiale prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, a acordat cuvântul membrilor completului, în situaţia în care au întrebări de formulat.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt întrebări din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut cauza în pronunţare.
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    Prin Încheierea de şedinţă din data de 7 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.225/330/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat, în temeiul art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: „În cazul anulării amânării aplicării unei pedepse, urmate de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante, termenul de supraveghere, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 din Codul penal, se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care anterior s-a dispus amânarea aplicării pedepsei sau de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante?“

    II. Expunerea succintă a cauzei
    Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a fost învestită cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni împotriva Sentinţei penale nr. 317 din 1 noiembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Urziceni în Dosarul nr. 2.225/330/2018.
    Prin sentinţa penală menţionată, în temeiul art. 335 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. (2) şi alin. (10) din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul P.L. la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul penal.
    S-a constatat că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatului i s-a aplicat pedeapsa de 8 luni închisoare dispusă prin Sentinţa penală nr. 15 din 25.01.2018 a Judecătoriei Lehliu-Gară, definitivă prin neapelare la data de 12.02.2018.
    În temeiul art. 89 alin. (1) din Codul penal, s-a anulat amânarea aplicării pedepsei de 8 luni închisoare dispuse prin Sentinţa penală nr. 15 din 25.01.2018 a Judecătoriei Lehliu-Gară, definitivă prin neapelare la data de 12.02.2018.
    S-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 8 luni închisoare, dispusă prin Sentinţa penală nr. 15 din 25.01.2018 a Judecătoriei Lehliu-Gară, definitivă prin neapelare la data de 12.02.2018.
    În baza art. 38 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal şi art. 40 alin. (1) din Codul penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, la care s-a adăugat 1/3 din cealaltă pedeapsă (8 luni închisoare), respectiv 2 luni şi 20 de zile închisoare, inculpatul urmând a executa o pedeapsă rezultantă de 10 luni şi 20 de zile închisoare.
    În temeiul art. 91 din Codul penal, s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei, stabilind conform art. 92 din Codul penal un termen de supraveghere de 2 ani.
    În baza art. 93 alin. (1) din Codul penal a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune C., la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
    În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din Codul penal, s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
    În baza art. 93 alin. (3) din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus că inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul serviciilor de specialitate din cadrul primăriei din comuna B., judeţul C., pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.
    În baza art. 94 alin. (1) din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) se comunică serviciului de probaţiune competent, potrivit art. 32 alin. (4) raportat la art. 32 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune.
    În baza art. 94 alin. (2) din Codul penal, s-a dispus ca supravegherea executării obligaţiilor prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din Codul penal să se facă de serviciul de probaţiune.
    În baza art. 91 alin. (4) din Codul penal şi art. 404 alin. (2) din Codul de procedură penală, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere impuse, neexecutării obligaţiilor impuse sau de săvârşire de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.
    În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei (din care 300 lei pentru faza de urmărire penală), reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
    Împotriva sentinţei penale anterior menţionate a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni, invocând, în esenţă, omisiunea primei instanţe de a determina data de la care se calculează termenul de supraveghere aferent pedepsei rezultante pentru care, prin sentinţa apelată, s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere.
    La termenul de judecată din data de 7 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, din oficiu, a pus în discuţia reprezentantului Ministerului Public şi a inculpatului prezent la şedinţa de judecată sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art. 475 din Codul de procedură penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se statueze asupra problemei de drept expuse în preambulul prezentului raport.
    Prin Încheierea din data de 7 februarie 2019, aceeaşi instanţă a constatat îndeplinite toate cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală şi, ca urmare, a dispus sesizarea instanţei supreme.

    III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    După menţionarea textelor de lege incidente şi a opiniilor exprimate în jurisprundenţa instanţei, dar şi a celorlalte instanţe, precum şi a opiniei majoritare, adoptată în cadrul întâlnirii de lucru a preşedinţilor secţiilor penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale curţilor de apel cu procurorii şefi secţie urmărire penală de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, structurilor specializate - Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel, desfăşurată în data de 18 mai 2018, s-a opiniat în sensul că, în lipsa unei dispoziţii legale derogatorii, valabilă pentru situaţia particulară care a atras aplicarea pedepsei rezultante cu executarea suspendată, în urma anulării amânării aplicării pedepsei anterior stabilite pentru o infracţiune concurentă cu cea care face obiectul judecăţii în prezenta cauză, data de la care se calculează termenul de supraveghere este, potrivit regulii generale prevăzute de art. 92 alin. (2) din Codul penal, cea a rămânerii definitive a hotărârii pronunţate.

    IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate
    În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.
    În urma consultării instanţelor de judecată s-au evidenţiat două opinii, fără a se putea considera că una sau alta dintre acestea este majoritară într-o modalitate semnificativă.
    De asemenea, cele mai multe dintre hotărârile judecătoreşti anexate, pe de o parte, nu au expus argumentele pentru care au optat pentru una sau alta dintre cele două opinii jurisprudenţiale, iar, pe de altă parte, nu au menţionat expres data de la care se calculează termenul de supraveghere.
    Astfel, conform primei opinii jurisprudenţiale, în sensul că în cazul anulării amânării aplicării unei pedepse urmate de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante, termenul de supraveghere, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 din Codul penal, se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care anterior s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, au fost menţionate următoarele argumente juridice:
    Ambele modalităţi de individualizare a executării pedepsei, deşi vizează aplicarea unor măsuri alternative pedepselor privative de libertate, în ipoteza anulării amânării aplicării pedepsei şi contopirii tuturor pedepselor, conform regulilor de la concursul de infracţiuni, prin opţiunea instanţei către instituţia de individualizare a executării pedepsei principale rezultante prevăzute de art. 91 din Codul penal, se sancţionează întreaga pluralitate de infracţiuni. De asemenea s-a mai susţinut că un argument îl constituie şi măsurile de supraveghere şi obligaţiile corelative ce pot fi instituite în sarcina inculpatului pe durata termenului de supraveghere, corespunzător art. 85 din Codul penal şi art. 92 din Codul penal. S-a precizat că textul de lege nu prevede în mod expres un alt moment şi nu se pot aplica prin analogie dispoziţiile art. 97 alin. (2) din Codul penal sau art. 89 alin. (2) din Codul penal. Raţiunea instituirii termenului de supraveghere în cazul amânării aplicării pedepsei este stabilirea unui interval de timp în care inculpatul să îndeplinească măsurile de supraveghere şi obligaţiile stabilite de instanţă, interval de timp în care să nu comită infracţiuni de natură să atragă revocarea acestui beneficiu legal.
    Conform celei de-a doua opinii jurisprudenţiale, în sensul că termenul de supraveghere, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 din Codul penal, se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, şi nu de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior amânarea aplicării pedepsei, au fost menţionate următoarele argumente juridice:
    Articolul 92 alin. (2) din Codul penal prevede, în mod expres, că termenul de supraveghere se calculează de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă şi nu există dispoziţii derogatorii. De asemenea, amânarea aplicării pedepsei şi suspendarea sub supraveghere au natură juridică diferită. În lipsa unor dispoziţii legale derogatorii privind calculul termenului de supraveghere în situaţia particulară a anulării amânării aplicării pedepsei urmate de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi în condiţiile existenţei unei prevederi exprese a legii cu privire la calculul termenului de supraveghere în cazul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, chiar dacă aceasta este rezultată în urma contopirii, data de la care se calculează acest termen nu poate fi decât cea a rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

    V. Opinia specialiştilor consultaţi
    În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.
    V.1. Catedra de drept penal a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a opinat în sensul că, în cazul anulării amânării aplicării unei pedepse, urmate de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, termenul de supraveghere, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 din Codul penal, se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante, argumentele juridice fiind, în sinteză, următoarele:
    - amânarea aplicării pedepsei este reglementată de legea procesual penală ca o soluţie distinctă faţă de condamnare. Prin urmare, ar fi atipic să se considere că o soluţie procesuală cu alt regim juridic produce efecte retroactive, de la momentul pronunţării unei hotărâri de amânare;
    – pedeapsa rezultantă finală a cărei executare este suspendată sub supraveghere poate să nu îndeplinească toate condiţiile prevăzute de lege pentru dispunerea amânării (de regulă, acesta fiind şi motivul pentru care se dispune suspendarea, iar nu amânarea). Or, în acest caz, din nou, raportarea la momentul procesual anterior ar putea produce consecinţe care depăşesc voinţa legiuitorului când a reglementat mecanismul, chiar dacă în contextul particular în care - suplimentar - era pronunţată şi o hotărâre prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pentru cea de-a doua infracţiune. În acest caz, ulterior anularii amânării, dacă sunt întrunite (şi) condiţiile anulării suspendării, se va calcula pedeapsa rezultantă, care este susceptibilă de suspendare a executării;
    – situarea pe aceeaşi poziţie a inculpatului judecat deodată pentru ambele/toate infracţiunile concurente cu cel judecat la momente diferite. Astfel, vedem în acest caz că soluţia amânării nu ar fi fost ab initio incidentă.
    În final, s-a arătat că argumentele de oportunitate şi de echitate, invocate de opinia contrară, ar trebui să reprezinte un punct de plecare pentru modificarea de către legiuitor a textelor de lege pentru a se permite ca, de lege ferenda, termenul de supraveghere să înceapă să curgă de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de amânare.

    V.2. Centrul de cercetări în ştiinţe penale al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, cu privire la rezolvarea de principiu a chestiunii de drept, a menţionat, în sinteză, următoarele argumente:
    - diferenţa de natură juridică între instituţia amânării aplicării pedepsei - ce este un mod de individualizare judiciară a pedepsei amenzii sau închisorii - şi instituţia suspendării executării pedepsei sub supraveghere - ce este un mod de individualizare judiciară a executării pedepsei închisorii. Dacă în cazul amânării aplicării pedepsei hotărârea judecătorească prin care s-a dispus amânarea nu este o hotărâre de condamnare şi deci nu atrage decăderi, interdicţii şi incapacităţi [art. 90 alin. (1) din Codul penal], în cazul instituţiei suspendării executării pedepsei sub supraveghere, hotărârea prin care se dispune suspendarea este o hotărâre de condamnare cu toate consecinţele ce decurg din acest fapt;
    – în cazul ambelor instituţii legiuitorul a prevăzut un termen de supraveghere ce este însă diferit - 2 ani în cazul amânării aplicării pedepsei şi curge de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei conform art. 84 din Codul penal şi, respectiv, un interval de timp între 2 şi 4 ani, ce nu poate fi mai mic decât durata pedepsei aplicate, în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
    – în ciuda naturii juridice diferite a celor două instituţii, scopul termenului de supraveghere este acelaşi: termenul de supraveghere este perioada de timp fixată de instanţă în care activităţile condamnatului sunt controlate printr-o serie de măsuri de supraveghere stabilite prin lege şi prin unele obligaţii fixate de instanţă, având ca scop monitorizarea conduitei condamnatului după aplicarea acestor tipuri de măsuri de individualizare a executării pedepsei. S-a apreciat că scopul termenului de supraveghere constituie cheia rezolvării chestiunii de drept indicate, ce trebuie să primească o abordare în spiritul şi logica legii, iar nu în litera ei, astfel cum propune Curtea de Apel Bucureşti;
    – s-a subliniat şi simetria reglementării celor două instituţii, atât în ceea ce priveşte stabilirea condiţiilor, cât şi a măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor, a revocării şi anulării. Astfel, potrivit art. 89 din Codul penal, anularea amânării aplicării pedepsei se dispune dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana supravegheată mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, urmând a se aplica, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară. În caz de concurs de infracţiuni, instanţa poate dispune amânarea aplicării pedepsei rezultante dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 83 din Codul penal. Dacă se dispune amânarea aplicării pedepsei, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior amânarea aplicării pedepsei [art. 89 alin. (2) din Codul penal]. Raţiunea pentru care legislatorul a stabilit astfel modul de calcul al termenului de supraveghere după anularea amânării aplicării pedepsei şi dispunerea pentru pedeapsa rezultantă în caz de concurs de infracţiuni sau pluralitate intermediară din nou a amânării aplicării pedepsei este tocmai faptul că supravegherea conduitei inculpatului s-a realizat efectiv cu prilejul dispunerii iniţiale a amânării aplicării pedepsei, astfel că o prelungire a acestei supravegheri la care s-ar ajunge dacă noul termen de supraveghere s-ar calcula altfel ar fi nejustificată;
    – legiuitorul a prevăzut o reglementare simetrică în cazul anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Astfel, potrivit art. 97 din Codul penal, anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere se dispune dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, se descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, urmând a fi aplicate, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară. În caz de concurs de infracţiuni sau pluralitate intermediară, instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei rezultante, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 91 din Codul penal. Dacă se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunţat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere [art. 97 alin. (2) din Codul penal]. S-a subliniat că raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut un astfel de mod de calcul al termenului de supraveghere (identic cu cel din cazul anulării amânării pedepsei analizat mai sus) - de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus iniţial suspendarea, iar nu de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante - este aceeaşi: dacă nu s-ar calcula în acest mod, s-ar ajunge la o extindere nejustificată a duratei supravegherii conduitei condamnatului;
    – examinând măsurile de supraveghere şi obligaţiile indicate de legiuitor pe durata termenului de supraveghere s-au menţionat următoarele:

    În cazul termenului de supraveghere prevăzut pentru amânarea aplicării pedepsei, în art. 85 din Codul penal se indică cinci măsuri de supraveghere (obligatorii) şi zece obligaţii (cu caracter facultativ).
    S-a făcut referire la următoarele diferenţe între cele două instituţii supuse analizei: în ceea ce priveşte măsurile de supraveghere, în cazul măsurii prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. c) din Codul penal, nu mai trebuie comunicată şi întoarcerea; în ceea ce priveşte obligaţiile, prima diferenţă e dată de caracterul obligatoriu în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere faţă de cel facultativ în cazul amânării aplicării pedepsei; a doua diferenţă priveşte numărul mai mare de obligaţii (dublu - zece) în cazul amânării aplicării pedepsei faţă de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (cinci); a treia diferenţă este dată de limitele diferite în ceea ce priveşte obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii - între 30 şi 60 de zile în cazul amânării aplicării pedepsei faţă de 60 până la 120 de zile în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
    Diferenţele indicate ar putea fi interpretate în sensul respingerii tezei calculării termenului de încercare a suspendării executării pedepsei rezultante sub supraveghere dispuse ca urmare a anulării amânării aplicării pedepsei de la data hotărârii iniţiale prin care s-a dispus amânarea. Însă acestea reprezintă doar un impediment aparent, întrucât: în ceea ce priveşte măsurile de supraveghere, ele sunt mai restrictive în cazul amânării aplicării pedepsei, persoana în cauză fiind obligată să comunice, pe lângă schimbarea locului de muncă şi a deplasărilor de orice fel, şi întoarcerea din aceste deplasări, or, qui potest majus, potest minor; în ceea ce priveşte obligaţiile, chiar dacă au un caracter facultativ în cazul amânării aplicării pedepsei, acestea sunt mai numeroase şi se dispun în număr destul de mare în practică, tocmai pentru o mai bună monitorizare a conduitei persoanei în cauză pe durata termenului de supraveghere. În cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, obligaţiile se dispun de către instanţă obligatoriu, însă, deşi sunt în număr mai mic, cele care se dispun [art. 93 alin. (2) lit. a)-d) din Codul penal] se suprapun perfect peste obligaţiile prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. a),c),d),i) din Codul penal. Celelalte obligaţii prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. e),f), g), h), j) din Codul penal ce nu au corespondent în art. 93 alin. (2) din Codul penal se pot dispune de către instanţă ca pedeapsă complementară (cu caracter facultativ) regăsindu-se la art. 66 alin. (1) lit. g), h), i), m), n) din Codul penal. Acest lucru este posibil deoarece hotărârea prin care se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este o hotărâre de condamnare.
    Referitor la obligaţia de a presta o muncă în folosul comunităţii, dacă pe perioada termenului de supraveghere a amânării aplicării pedepsei o astfel de obligaţie a fost dispusă de către instanţă în sarcina persoanei în cauză, iar ulterior se dispune anularea amânării aplicării pedepsei şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, obligaţia de a presta o muncă în folosul comunităţii corespunzătoare acestui nou termen de supraveghere se reindividualizează şi ea de către instanţă pe cale administrativă, zilele de muncă deja prestate în perioada termenului de supraveghere al amânării aplicării pedepsei urmând a fi luate în considerare de către instanţa ce dispune anularea amânării şi suspendarea executării pedepsei rezultante.
    În final, s-a opinat în sensul că, în cazul anulării amânării aplicării unei pedepse, urmate de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante, termenul de supraveghere, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 din Codul penal, se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care anterior s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.

    VI. Examenul jurisprudenţei în materie
    1. Jurisprudenţa naţională relevantă
    În hotărârile judecătoreşti transmise de curţile de apel a fost identificată practică relevantă în materie, cu precizarea că nu au fost menţionate argumentele pentru care s-a optat pentru una sau alta dintre cele două opinii jurisprudenţiale.

    2. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    2.1. Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti pronunţate de Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
    2.2. În ceea ce priveşte deciziile de speţă a fost identificată Decizia nr. 387/A din 8 noiembrie 2017 a Secţiei penale din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care, expres, se menţionează că termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

    3. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

    VII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului
    Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

    VIII. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    Conform notei transmise la dosar, s-a opinat în sensul că, în cazul anulării amânării aplicării unei pedepse, urmată de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante, termenul de supraveghere, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 alin. (1) din Codul penal, se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante, în conformitate cu dispoziţiile art. 92 alin. (2) din Codul penal, fiind expuse, în sinteză, următoarele argumente:
    - dispoziţiile art. 92 alin. (2) din Codul penal reglementează regula generală privind calculul termenului de supraveghere în materia suspendării executării pedepsei sub supraveghere, aplicabilă în toate ipotezele în care legiuitorul nu a adoptat dispoziţii derogatorii;
    – în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, legiuitorul a adoptat dispoziţii derogatorii de la art. 92 alin. (2) din Codul penal, în materia anulării suspendării. În acest sens, în ipoteza anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în temeiul dispoziţiilor art. 97 alin. (2) din Codul penal, în caz de concurs de infracţiuni sau pluralitate intermediară, instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei rezultante, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 91 din Codul penal, iar dacă se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunţat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
    – dispoziţiile art. 97 alin. (2) din Codul penal sunt aplicabile exclusiv în cazul anulării suspendării executării unei pedepse, urmată de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante. Numai în acest caz termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunţat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, iar nu de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunţat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante;
    – referindu-se în mod explicit şi exclusiv la ipoteza anulării suspendării executării unei pedepse, urmată de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante, dispoziţiile art. 97 alin. (2) din Codul penal nu sunt incidente în ipoteza anulării amânării aplicării unei pedepse, urmată de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante. În această din urmă ipoteză, legiuitorul nu a adoptat niciun temei legal care să permită calculul termenului de supraveghere de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior amânarea aplicării pedepsei;
    – în condiţiile în care legiuitorul reglementează în mod explicit calculul termenului de supraveghere în ipoteza anulării amânării aplicării unei pedepse, urmată de amânarea aplicării pedepsei rezultante - stabilind în art. 89 alin. (2) din Codul penal că termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior amânarea aplicării pedepsei -, dar nu reglementează în cuprinsul aceluiaşi articol o derogare de la dispoziţiile art. 92 alin. (2) din Codul penal, privind calculul termenului de supraveghere în ipoteza anulării amânării aplicării unei pedepse, urmată de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante, se impune concluzia că în această din urmă ipoteză este aplicabilă regula generală prevăzută în art. 92 alin. (2) din Codul penal;
    – s-a făcut trimitere atât la soluţia legislativă adoptată în art. 89 alin. (2) din Codul penal, cât şi la soluţia legislativă adoptată în art. 97 alin. (2) din Codul penal, care instituie calculul termenului de supraveghere de la data primei amânări a aplicării pedepsei şi a primei suspendări a executării pedepsei sub supraveghere şi se întemeiază pe caracterul omogen al măsurii dispuse în urma anulării, în sensul că o modificare a modului de calcul al termenului de supraveghere este posibilă fie atunci când după anularea amânării se dispune amânarea aplicării pedepsei rezultante, fie atunci când după anularea suspendării se dispune suspendarea executării pedepsei principale rezultante sub supraveghere. În absenţa caracterului omogen al măsurii dispuse în urma anulării, legiuitorul nu a adoptat o dispoziţie prin care să modifice modul de calcul al termenului de supraveghere;
    – în conformitate cu dispoziţiile art. 396 din Codul de procedură penală, amânarea aplicării pedepsei constituie o soluţie care nu presupune condamnarea persoanei inculpate, în timp ce suspendarea executării pedepsei sub supraveghere implică pronunţarea unei soluţii de condamnare. Această diferenţă substanţială constituie un impediment pentru cumularea termenului de supraveghere al amânării aplicării pedepsei cu termenul de supraveghere al suspendării, în condiţiile în care termenul de supraveghere al suspendării este stabilit printr-o hotărâre judecătorească de condamnare;
    – în raport cu diferenţa substanţială rezultată din pronunţarea unei soluţii de condamnare în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, s-a apreciat că există o serie de diferenţe din punctul de vedere al caracterului facultativ sau obligatoriu al impunerii anumitor obligaţii pe durata termenului de supraveghere şi al titlului cu care se execută unele interdicţii, diferenţe care exclud continuitatea între termenul de supraveghere al amânării şi termenul de supraveghere al suspendării.

    În primul rând, pe durata termenului de supraveghere al suspendării executării pedepsei, prestarea muncii neremunerate în folosul comunităţii are caracter obligatoriu; dimpotrivă, pe durata termenului de supraveghere al amânării aplicării pedepsei, impunerea obligaţiei de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii are caracter facultativ.
    În al doilea rând, impunerea uneia sau a mai multor obligaţii prevăzute în art. 93 alin. (2) din Codul penal pe durata termenului de supraveghere al suspendării are caracter obligatoriu, în timp ce impunerea aceloraşi obligaţii, care se regăsesc în art. 85 alin. (2) lit. a), c), d) şi i) din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere al amânării are caracter facultativ.
    În al treilea rând, obligaţiile prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. e), f), g), h) şi j) din Codul penal, care pot fi impuse persoanei care beneficiază de amânarea aplicării pedepsei pe durata termenului de supraveghere, nu sunt prevăzute cu titlu de obligaţii ce pot fi impuse persoanei condamnate care beneficiază de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, ci sunt incluse de legiuitor în conţinutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi [art. 66 alin. (1) lit. n),m),i), h) şi g) din Codul penal] şi pot fi aplicate persoanei condamnate care beneficiază de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere cu titlu de pedeapsă complementară.
    - toate aceste diferenţe se opun posibilităţii de a stabili, pe cale de interpretare, o continuitate între termenul de supraveghere al amânării aplicării pedepsei şi termenul de supraveghere al suspendării executării pedepsei.

    Neputându-se stabili o continuitate la nivelul termenelor de supraveghere, în cazul anulării amânării aplicării unei pedepse, urmată de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante, termenul de supraveghere nu se poate calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior amânarea aplicării pedepsei, ci de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante.

    IX. Punctul de vedere exprimat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    În „concluziile scrise“ depuse la dosar, Ministerul Public a apreciat că se impune respingerea ca inadmisibilă a sesizării pentru următoarele motive:
    În speţă, nu este îndeplinită condiţia existenţei unei veritabile chestiuni de drept, pentru motivele ce urmează a fi expuse:
    Referitor la interpretarea acestei sintagme (chestiune de drept), Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat în sensul că îndeplinirea acestei condiţii presupune ca problema de drept să tindă la interpretarea „in abstracto“ a unor dispoziţii legale determinante, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce ţin de particularităţile cauzei (Decizia nr. 14 din 12 mai 2015, publicată în Monitorial Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015; Decizia nr. 14 din 18 mai 2016, publicată în Monitorial Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 iunie 2016; Decizia nr. 4 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorial Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 12 aprilie 2017; Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorial Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 22 ianuarie 2018).
    În acest sens s-a stabilit că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ori de câte ori întrebarea formulată a depăşit cadrul unor interpretări „in abstracto“ a dispoziţiilor legale. Astfel, sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă, constatându-se că prin formularea acesteia se tinde, în realitate, la pronunţarea unei decizii definitive şi obligatorii cu privire la o chestiune de fapt, ceea ce excedează procedurii prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală (Decizia nr. 16 din 22 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 3 iulie 2015) ori la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce ţin de particularităţile fondului speţei (deciziile nr. 28 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 9 decembrie 2015, nr. 10 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorial Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 6 mai 2016; nr. 14 din 18 mai 2016, publicată în Monitorial Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 iunie 2016; Decizia nr. 26 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorial Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 2 februarie 2016; Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorial Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 22 ianuarie 2018).
    S-a arătat, astfel, că hotărârile prealabile trebuie pronunţate numai în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale, constituind o dezlegare de principiu a unei probleme de drept. În egală măsură, sesizarea trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii şi nu elemente particulare ale cauzei deduse judecăţii (Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorial Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016); pentru a constitui o problemă de drept, premisa de la care se porneşte în întrebarea ce formează obiectul sesizării trebuie să îşi găsească izvorul în dispoziţiile legale, şi nu într-o stare de fapt, aplicarea legii la situaţia de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită prin probatoriul administrat, fiind atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei (Decizia nr. 23 din 16 septembrie 2015, publicată în Monitorial Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 4 noiembrie 2015).
    Totodată, în jurisprudenţa sa, instanţa supremă a stabilit că raţiunea instituţiei sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu este aceea ca judecata instanţei supreme să se substituie celei a instanţei legal învestite (Decizia nr. 26 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorial Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 2 februarie 2016); rolul practicii şi al literaturii de specialitate este acela de a oferi repere instanţelor de judecată în ceea ce priveşte modul de aplicare a legii, cu precizarea expresă că adoptarea unor soluţii este atributul exclusiv al judecătorului (Decizia nr. 1 din 25 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 26 februarie 2017).
    Or, instanţa de trimitere, analizând condiţiile de admisibilitate, a constatat că este învestită cu soluţionarea prezentei cauze în ultimă instanţă, care ar ridica o chestiune de drept asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a mai pronunţat anterior, întrucât „instanţa de fond nu a precizat şi momentul de la care a început/începe să curgă termenul de supraveghere determinat“.
    De fapt, instanţa de fond a omis să aplice dispoziţiile art. 92 alin. (2) din Codul penal, conform cărora termenul de supraveghere se calculează de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă. Omisiunea aplicării unor dispoziţii echivalează cu o judecată incompletă, greşită.
    În practică, orice cale de atac duce la o judecată de control judecătoresc care poate avea ca rezultat fie respingerea căii de atac, fie admiterea acesteia.
    Reformarea implică constatarea că la instanţa care a dat hotărârea atacată s-au săvârşit greşeli, iar existenţa acestora rezultă, de regulă, din înseşi materialele aflate la dosarul cauzei sau din anumite lipsuri pe care le prezintă acest material.
    În genere, controlul judecătoresc provocat prin folosirea unei căi de atac ordinare sau extraordinare operează asupra întregii cauze penale, adică are efect devolutiv complet asupra tuturor soluţiilor cuprinse în hotărârea atacată, indiferent dacă ele privesc chestiuni de fapt sau chestiuni de drept.
    În cauză, instanţa de apel a observat omisiunea aplicării unor texte de lege, dar a apreciat că dispoziţiile legale ar fi neîndestulătoare şi lacunare.
    Or, textele de lege, în materia termenului de supraveghere al suspendării executării sunt clare şi neechivoce. Astfel, art. 92 alin. (2) din Codul penal stabileşte regula în această materie, respectiv calcularea termenului de supraveghere de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă; art. 97 alin. (2) teza a doua din acelaşi cod instituie o excepţie pentru o ipoteză particulară, respectiv calcularea termenului de supraveghere de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
    S-a arătat că, în cazul în care situaţia dedusă judecăţii nu se circumscrie ipotezei particulare prevăzute de art. 97 alin. (2) teza a II-a din Codul penal, vor fi incidente dispoziţiile legale care instituie regula, respectiv art. 92 alin. (2) din acelaşi cod. În acest context este evident că dispoziţiile legale furnizează elemente suficiente care să permită instanţei formularea silogismului judiciar prin care va fi identificată soluţia legală. Această concluzie este susţinută şi de jurisprudenţa instanţei supreme (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, Decizia penală nr. 387/A din 8 noiembrie 2017).
    De altfel, însăşi instanţa de trimitere ajunge la aceeaşi concluzie, pe baza aceluiaşi raţionament precum cel expus anterior: „Curtea consideră că, în lipsa unei dispoziţii legale derogatorii, valabilă pentru situaţia particulară care a atras aplicarea pedepsei rezultante cu executarea suspendată, în urma anulării amânării aplicării pedepsei anterior stabilite pentru o infracţiune concurentă cu cea care face obiectul judecăţii în prezenta cauză, data de la care se calculează termenul de supraveghere este, potrivit regulii generale prevăzute de art. 92 alin. (2) din Codul penal, cea a rămânerii definitive a hotărârii pronunţate“.
    În „concluziile orale“, reprezentantul Ministerului Public, în principal, a susţinut că sesizarea este inadmisibilă, întrucât nu sunt întrunite condiţiile prevăzute cumulativ de art. 475 din Codul de procedură penală, nefiind o veritabilă chestiune de drept care să necesite o dezlegare, iar în subsidiar, în măsura în care se va analiza pe fond sesizarea, a susţinut că soluţia este aceea că, în ipoteza anulării amânării pedepsei dispuse printr-o hotărâre anterioară, termenul de supraveghere al suspendării stabilit pentru pedeapsa rezultantă curge de la momentul rămânerii definitive a acestei hotărâri ulterioare prin care se dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante şi nu de la momentul rămânerii definitive a hotărârii iniţiale prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.

    X. Dispoziţiile legale incidente
    Art. 92 din Codul penal:
    "Termenul de supraveghere
(1) Durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie termen de supraveghere pentru condamnat şi este cuprinsă între 2 şi 4 ani, fără a putea fi însă mai mică decât durata pedepsei aplicate.
(2) Termenul de supraveghere se calculează de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă.
(3) Pe durata termenului de supraveghere condamnatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin, în condiţiile stabilite de instanţă."

    Articolul 97 alin. (1) şi (2) din Codul penal:
    "Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere
(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, suspendarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.
(2) În caz de concurs de infracţiuni sau pluralitate intermediară, instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei rezultante, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 91. Dacă se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunţat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere."

    Articolul 89 alin. (1) şi (2) din Codul penal
    "Anularea amânării aplicării pedepsei
(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana supravegheată mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, amânarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.
(2) În caz de concurs de infracţiuni, instanţa poate dispune amânarea aplicării pedepsei rezultante dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 83. Dacă se dispune amânarea aplicării pedepsei, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior amânarea aplicării pedepsei."

    XI. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării
    Judecătorul-raportor, după expunerea argumentelor juridice, a apreciat, pe de o parte, că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, iar, pe de altă parte, că soluţia dezlegării chestiunii de drept este în sensul că, în cazul anulării amânării aplicării unei pedepse, urmate de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante, termenul de supraveghere, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 din Codul penal, se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante.

    XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:
    A. Cu privire la condiţiile de admisibilitate ale sesizării
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal sesizată, fiind îndeplinite cerinţele impuse de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, existând o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 2.225/330/2018, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.
    Din verificările efectuate a rezultat şi faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii asupra chestiunii a cărei dezlegare se solicită şi, de asemenea, această chestiune de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    Constatând deci îndeplinite condiţiile de admisibilitate menţionate de art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate proceda la analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze.
    Asigurarea unei practici judiciare unitare este principala menire a oricărei instanţe supreme, ca exponent suprem a puterii judecătoreşti din stat.
    Însăşi Constituţia României conferă acest drept Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care constituie totodată şi o obligaţie judiciară, astfel cum se menţionează în art. 126.

    B. Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită
    Lipsa unui text de lege expres pentru soluţionarea ipotezei menţionate în sesizarea care face obiectul prezentei cauze este una aparentă, singurul text de lege incident pentru această situaţie juridică fiind art. 97 alin. (2) din Codul penal în sensul că - dacă instanţa apreciază, după caz, fie că nu se justifică o nouă soluţie de amânare a aplicării pedepsei chiar dacă, formal, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege [textul art. 89 alin. (2) din Codul penal folosind exprimarea „poate dispune amânarea aplicării pedepsei“], fie nu este legal posibilă o astfel de soluţie [ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 83 alin. (1)-(2) din Codul penal], însă se apreciază, îndeplinite fiind condiţiile prevăzute de art. 91 alin. (1)-(3) din Codul penal, că este justificată o soluţie neprivativă de libertate - termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus această modalitate de executare, iar nu de la data rămânerii definitive a primei hotărâri prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.
    Astfel, în cazul dispunerii suspendării executării pedepsei sub supraveghere, legiuitorul a instituit două reguli cu privire la data de la care se calculează acest termen:
    - regula generală, prevăzută de art. 92 alin. (2) din Codul penal    Termenul de supraveghere
    (1) Durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie termen de supraveghere pentru condamnat şi este cuprinsă între 2 şi 4 ani, fără a putea fi însă mai mică decât durata pedepsei aplicate.
    (2) Termenul de supraveghere se calculează de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă.
    (3) Pe durata termenului de supraveghere condamnatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin, în condiţiile stabilite de instanţă.

    – regula specială, prevăzută de art. 97 alin. (2) din Codul penal    Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere
    (1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, suspendarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.
    (2) În caz de concurs de infracţiuni sau pluralitate intermediară, instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei rezultante, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 91. Dacă se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunţat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

    În consecinţă, regula generală se aplică în toate cazurile în care instanţa - pentru prima dată, fie pentru o singură infracţiune, fie pentru un concurs de infracţiuni - dispune faţă de un inculpat (pronunţând o soluţie de condamnare) o pedeapsă cu închisoarea, în modalitatea de individualizare a executării pedepsei/pedepsei rezultante aplicate suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
    Dimpotrivă, regula specială se aplică doar în situaţia în care, faţă de acelaşi inculpat (la data pronunţării celei de-a doua hotărâri, acesta fiind „condamnat“), a fost anterior pronunţată o soluţie de condamnare definitivă în modalitatea de individualizare a pedepsei/pedepsei rezultante aplicate suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
    Din examinarea textelor legale anterior menţionate rezultă că regula specială presupune existenţa a două hotărâri de condamnare:
    - o hotărâre de condamnare definitivă, având ca modalitate de individualizare a executării pedepsei/pedepsei rezultante aplicate suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
    – o hotărâre de condamnare nedefinitivă, prin care se aplică regulile concursului pentru toate infracţiunile (cele anterior judecate şi cele judecate ca urmare a faptului că au fost descoperite ulterior primei condamnări rămasă definitivă).

    În ipoteza regăsită în sesizare, prima soluţie dispusă faţă de inculpat (amânarea aplicării pedepsei) nu a fost o hotărâre judecătorească de condamnare, în timp ce a doua hotărâre este una de condamnare a acestuia.
    În consecinţă, dacă instanţa care anulează amânarea aplicării pedepsei ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 89 alin. (1) din Codul penal şi apreciază sau constată, după caz, că nu se justifică ori nu este legal posibilă o nouă soluţie de amânare a aplicării pedepsei pentru concursul de infracţiuni, însă optează, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 91 din Codul penal, pentru modalitatea de individualizare neprivativă de libertate a executării prevăzută de art. 91 şi următoarele din Codul penal, termenul de supraveghere nu se poate calcula decât de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se dispune această modalitate de executare.
    În această situaţie, practic instanţa care anulează amânarea aplicării pedepsei dispune efectiva condamnare a inculpatului şi efectiva executare a pedepselor stabilite prin hotărârea rămasă definitivă anterior.
    Numai în acest mod instanţa care judecă concursul de infracţiuni poate face aplicarea dispoziţiilor legale privitoare la concursul de infracţiuni, toate pedepsele (atât din hotărârea anterioară, cât şi din noua hotărâre judecătorească) devenind „pedepse aplicate“ (pedepse executabile), nefiind posibilă contopirea unor „pedepse stabilite“ cu „pedepse aplicate“ (pronunţându-se astfel o hotărâre de condamnare pentru toate infracţiunile săvârşite).
    Prin „pedepse aplicate“ se înţeleg pedepse care se vor executa fie în modalitatea privativă de libertate (ca modalitate de individualizare a executării pedepsei), fie într-o modalitate neprivativă de libertate (tot ca modalitate de individualizare a executării pedepsei).
    Noţiunea de „pedeapsă aplicată“ [în sensul art. 91 alin. (1) lit. a) din Codul penal] este diferită de noţiunea de „pedeapsă stabilită“ [în sensul art. 83 alin. (1) lit. a) din Codul penal], aceasta din urmă având un caracter „virtual“.
    De altfel, şi exprimarea legiuitorului este diferită pentru cele două modalităţi de individualizare a pedepsei: „persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei“ - art. 85-90 din Codul penal şi art. 582 din Codul de procedură penală, respectiv, „condamnat“ - art. 92-94 din Codul penal.
    Dispoziţiile art. 91 şi următoarele din Codul penal au ca obiect o condamnare la pedeapsa închisorii (aplicată pentru una sau mai multe infracţiuni în concurs).
    Un ultim aspect care poate fi enunţat este cel referitor la termenul de supraveghere anterior stabilit conform hotărârii definitive de amânare a aplicării pedepsei (durata efectivă în care persoana a respectat măsurile de supraveghere şi obligaţiile prevăzute de art. 85 din Codul penal).
    Codul penal nu reglementează ca instituţie „deducerea dintr-un termen de supraveghere a unui alt termen de supraveghere“ deoarece acestea nu constituie „pedepse“.
    Legea română reglementează numai computarea/deducerea din pedeapsă a măsurilor preventive, dar, şi în acest caz, numai a măsurilor preventive privative de libertate (arestarea preventivă, arestul la domiciliu), nu şi a măsurilor preventive neprivative de libertate (control judiciar, control judiciar pe cauţiune).
    În consecinţă, opţiunea jurisprudenţială a deducerii din termenul de supraveghere prevăzut de art. 92 din Codul penal a duratei termenului de supraveghere prevăzută de art. 84 din Codul penal ar echivala cu o adăugare la legea penală, adică cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat.
    Singurele situaţii care ar putea fi „echivalate“ cu o deducere din noul termen de supraveghere a termenului de supraveghere anterior sunt cele expres prevăzute de art. 89 alin. (2) din Codul penal şi art. 97 alin. (2) din Codul penal, însă acestea sunt opţiuni ale legiuitorului.
    Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală, în Dosarul nr. 2.225/330/2018, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: „În cazul anulării amânării aplicării unei pedepse, urmate de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante, termenul de supraveghere, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 din Codul penal, se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care anterior s-a dispus amânarea aplicării pedepsei sau de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante?“
    Va stabili că, în cazul anulării amânării aplicării unei pedepse, urmate de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante, termenul de supraveghere, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 din Codul penal, se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante.

    Pentru motivele arătate, în temeiul art. 475 şi 477 din Codul de procedură penală.
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală, în Dosarul nr. 2.225/330/2018, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: „În cazul anulării amânării aplicării unei pedepse, urmate de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante, termenul de supraveghere, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 din Codul penal, se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care anterior s-a dispus amânarea aplicării pedepsei sau de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante?“
    Stabileşte că în cazul anulării amânării aplicării unei pedepse, urmate de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante, termenul de supraveghere, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 din Codul penal, se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante.
    Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 mai 2019.

                    PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    judecător DANIEL GRĂDINARU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Roşu

    ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 13 din 7 mai 2019

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"