Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 13 din 28 iunie 2021 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 13 din 28 iunie 2021 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 913 din 23 septembrie 2021

Comenteaza legea

Dosar nr. 1.238/1/2021


┌──────────────┬───────────────────────┐
│              │- preşedintele Înaltei │
│Corina-Alina  │Curţi de Casaţie şi    │
│Corbu         │Justiţie - preşedintele│
│              │completului            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Laura-Mihaela │- preşedintele Secţiei │
│Ivanovici     │I civile               │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Budă   │- preşedintele Secţiei │
│              │a II-a civile          │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Angelica      │- preşedintele Secţiei │
│Denisa        │de contencios          │
│Stănişor      │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel        │- preşedintele Secţiei │
│Grădinaru     │penale                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen        │- judecător la Secţia I│
│Georgeta      │civilă                 │
│Negrilă       │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Simona Lala   │- judecător la Secţia I│
│Cristescu     │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mari Ilie     │- judecător la Secţia I│
│              │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Bianca Elena  │- judecător la Secţia I│
│Ţăndărescu    │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mihaela       │- judecător la Secţia I│
│Paraschiv     │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Lavinia       │- judecător la Secţia I│
│Dascălu       │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Rodica Dorin  │- judecător la Secţia a│
│              │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│George Bogdan │- judecător la Secţia a│
│Florescu      │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Roxana Popa   │- judecător la Secţia a│
│              │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Diana Manole  │- judecător la Secţia a│
│              │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ruxandra      │- judecător la Secţia a│
│Monica Duţă   │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ileana Izabela│- judecător la Secţia a│
│Dolache-Bogdan│II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adrian Remus  │- judecător la Secţia  │
│Ghiculescu    │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Claudia       │- judecător la Secţia  │
│Marcela       │de contencios          │
│Canacheu      │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Iuliana       │- judecător la Secţia  │
│Măiereanu     │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Horaţiu       │- judecător la Secţia  │
│Pătraşcu      │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Luiza Maria   │- judecător la Secţia  │
│Păun          │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marius Ionel  │- judecător la Secţia  │
│Ionescu       │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Săndel Lucian │- judecător la Secţia  │
│Macavei       │penală                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Andrei Claudiu│- judecător la Secţia  │
│Rus           │penală                 │
└──────────────┴───────────────────────┘

    1. Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 1.238/1/2021 este constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (3) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).
    2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror-şef al Secţiei judiciare, Antonia Constantin.
    4. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 35 din Regulament.
    5. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov.
    6. Magistratul-asistent referă cu privire la obiectul recursului în interesul legii, precum şi cu privire la faptul că la dosar au fost depuse hotărâri definitive contradictorii pronunţate de instanţele judecătoreşti, raportul întocmit de judecătorii-raportori, precum şi punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    7. Constatând că nu există chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, acordă cuvântul reprezentantului procurorului general asupra recursului în interesul legii.
    8. Doamna procuror Antonia Constantin, rezumând orientările divergente ale practicii judiciare identificate prin sesizare, arată că opinia exprimată de procurorul general este că recursul în interesul legii de faţă este inadmisibil. Apreciind că sunt îndeplinite cerinţele legale referitoare la calitatea titularului şi la dovada existenţei practicii neunitare, susţine că nu este îndeplinită cerinţa existenţei unei veritabile probleme de drept, apte a fi soluţionate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în mecanismul de unificare a practicii reprezentat de recursul în interesul legii. Invocă considerentele de la paragrafele 75-79 din Decizia nr. 12 din 17 februarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 23 iunie 2020 (Decizia nr. 12 din 17 februarie 2020), prin care s-a reţinut că dispoziţiile art. 60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010), nu au caracter lacunar, neclar, susceptibil de mai multe interpretări. Chiar dacă aceste considerente au fost reţinute de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în analiza condiţiei dificultăţii problemei de drept, condiţiile de admisibilitate a sesizării pot fi transpuse mutatis mutandis şi în privinţa sesizării cu recurs în interesul legii. Dispoziţiile art. 60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 sunt clare şi lipsite de echivoc în a permite cumulul reducerilor vârstei standard de pensionare prevăzute de art. 55 din Legea nr. 263/2010 doar cu reducerile prevăzute în alte acte normative, astfel încât o interpretare extensivă a normei în sensul solicitat de autorul sesizării excedează pronunţării unei decizii interpretative.
    9. Doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
    I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    10. La data de 12 aprilie 2021, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului în interesul legii vizând următoarea problemă de drept: interpretarea sintagmei „alte acte normative“ din cuprinsul art. 60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, în sensul de a se stabili dacă aceasta are în vedere exclusiv dispoziţii cuprinse în acte normative distincte de Legea nr. 263/2010 sau poate fi vorba şi de un text de lege prin care se instituie o excepţie de la regula cu caracter general, chiar dacă textul de lege este inclus într-un act normativ ce constituie dreptul comun în materie.
    11. Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 28 aprilie 2021, formându-se Dosarul nr. 1.238/1/2021, cu termen de soluţionare la 28 iunie 2021.

    II. Prevederile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    12. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este chemată să interpreteze, în vederea aplicării unitare, următoarele prevederi legale:
    Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare
    ART. 55

    "(1) Persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare, după cum urmează:
    a) conform tabelului nr. 1, în situaţia persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiţii deosebite de muncă; (...)
    b) conform tabelului nr. 2, în situaţia persoanelor care au realizat stagii de cotizare în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, precum şi în situaţia celor care au realizat stagii de cotizare în locurile de muncă încadrate în condiţii speciale prevăzute la art. 30 alin. (1); (...)
    c) cu câte 6 luni, pentru fiecare an de privare de libertate, de deportare în străinătate, după data de 23 august 1944, şi/sau de prizonierat, în situaţia persoanelor cărora le-au fost stabilite drepturi privind vechimea în muncă, în condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-c) şi la alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat.
(2) Persoanele care au realizat stagii de cotizare atât în sistemul public de pensii, cât şi în sisteme neintegrate acestuia beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare, în condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), numai pentru stagiile de cotizare realizate în sistemul public de pensii."

    ART. 58

    "Persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5, în funcţie de gradul de handicap, după cum urmează:
    a) cu 15 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap grav, dacă au realizat, în condiţiile handicapului preexistent calităţii de asigurat, cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare;
    b) cu 10 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap accentuat, dacă au realizat, în condiţiile handicapului preexistent calităţii de asigurat, cel puţin două treimi din stagiul complet de cotizare;
    c) cu 10 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap mediu, dacă au realizat, în condiţiile handicapului preexistent calităţii de asigurat, stagiul complet de cotizare."

    Este de precizat că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 632 din 9 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 995 din 26 noiembrie 2018 (Decizia nr. 632 din 9 octombrie 2018), s-a constatat că sintagma „preexistent calităţii de asigurat“ cuprinsă în art. 58 din Legea nr. 263/2010 este neconstituţională.
    ART. 60

    "(…)(2) Reducerile vârstelor standard de pensionare prevăzute la art. 55, precum şi cele prevăzute de alte acte normative pot fi cumulate fără ca reducerea totală să fie mai mare de 13 ani. (…)"

    III. Examenul practicii judiciare
    13. Din verificarea practicii instanţelor judecătoreşti, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov a identificat existenţa a două orientări ale practicii în această problemă de drept.
    14. Astfel, într-o primă orientare s-a apreciat că nu se poate cumula reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută de art. 58 din Legea nr. 263/2010 pentru condiţii de handicap cu reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută de art. 55 din aceeaşi lege pentru activitatea lucrată în grupele I şi a II-a de muncă, deoarece sintagma „alte acte normative“ din conţinutul art. 60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 nu permite un cumul de beneficii din aceeaşi lege.
    15. În susţinerea acestei opinii au fost aduse următoarele argumente:
    - reducerea vârstei standard de pensionare, la care se referă art. 58, pentru persoanele ce au realizat stagii de cotizare în condiţii de handicap, este prevăzută chiar de Legea nr. 263/2010, iar nu de alte acte normative, astfel cum stipulează art. 60 din Legea nr. 263/2010, pentru a putea fi cumulată cu aceea prevăzută de art. 55;
    – se mai invocă argumente care ţin de topografia art. 60, normă care este situată după toate celelalte articole despre care s-a făcut vorbire în precedent, ce instituie derogări sub aspectul vârstei standard de pensionare, iar în măsura în care intenţia legiuitorului ar fi fost aceea de a acorda posibilitatea cumulului reducerilor de vârstă prevăzute de art. 56-59 cu cele de la art. 55, ar fi prevăzut-o în mod expres la art. 60, lucru care nu s-a întâmplat;
    – instanţa nu poate extinde beneficiul prevăzut de articolul menţionat şi la alte situaţii numai pentru simplul fapt că acestea ar fi discriminatorii, întrucât un astfel de mod de interpretare ar conduce la crearea unor norme pe cale judiciară, lucru care nu este permis, întrucât s-ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat;
    – Curtea Constituţională a României, prin deciziile nr. 818, 819, 820 şi 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, a reţinut că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege pe motiv că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

    16. În sensul acestei orientări a practicii judiciare s-a depus Decizia civilă nr. 2.131 din 13 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 38.736/3/2018.
    17. În cea de-a doua orientare a practicii s-a considerat că se pot cumula beneficiile reducerii vârstei standard de pensionare, fără a se depăşi o reducere totală de 13 ani, cumul ce s-ar aplica doar asiguraţilor cu handicap mediu sau accentuat, întrucât asiguraţii cu handicap grav beneficiază deja, în temeiul art. 58 din Legea nr. 263/2010, de o reducere cu 15 ani a vârstei de pensionare, prin urmare, mai mare decât limita permisă de art. 60 alin. (2) din aceeaşi lege.
    18. În susţinerea acestei soluţii au fost invocate următoarele argumente:
    - raţiunea cumulării celor două reduceri, fără însă a se depăşi o reducere totală de 13 ani, rezultă din interpretarea sintagmei „alte acte normative“ din conţinutul art. 60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 în sensul că pentru stabilirea caracterului special al normei nu este neapărat necesar ca aceasta să fie cuprinsă întru-un act normativ separat, ci poate fi vorba şi de un text de lege care instituie o excepţie de la regula generală, chiar dacă acel text de lege este inclus într-un act normativ ce constituie dreptul comun în materie la data deschiderii dreptului la pensie al părţii reclamante;
    – un argument similar a fost invocat în opinia procurorului general, redată în considerentele Deciziei nr. 6 din 8 decembrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 2 februarie 2015 (Decizia nr. 6 din 8 decembrie 2014), conform căruia „caracterul special al unei reglementări de drept poate îmbrăca fie forma unui act normativ distinct, fie a unor articole inserate într-o lege care are valoarea unei reglementări generale, esenţial fiind ca norma să reglementeze o situaţie de excepţie de la regula generală“, în speţă, regula generală fiind cea prevăzută de art. 55 din Legea nr. 263/2010;
    – nu prezintă relevanţă deciziile Curţii Constituţionale nr. 818, 819, 820 şi 821 din 3 iulie 2008, întrucât nu se refuză aplicarea unui act normativ cu putere de lege, ci este vorba de modul de interpretare a prevederilor cuprinse în art. 60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.

    19. În sensul acestei orientări a practicii instanţelor de judecată a fost depusă Decizia civilă nr. 118/Ap din 9 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă, în Dosarul nr. 107/62/2020.
    20. Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie, potrivit documentării realizate de titularul recursului în interesul legii.

    IV. Opinia titularului sesizării - Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov
    21. Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov a apreciat că se pot cumula beneficiile reducerii vârstei standard de pensionare, fără a se depăşi reducerea totală de 13 ani, cumul ce s-ar aplica doar asiguraţilor cu handicap mediu şi celor cu handicap accentuat, întrucât asiguraţii cu handicap grav beneficiază deja, în temeiul art. 58 din Legea nr. 263/2010, de o reducere cu 15 ani a vârstei de pensionare, aşadar, mai mare decât limita stabilită de art. 60 alin. (2) din aceeaşi lege.

    V. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    22. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat, în principal, că recursul în interesul legii este inadmisibil, nefiind îndeplinită condiţia referitoare la existenţa unei probleme de drept apte a fi soluţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în mecanismul de unificare declanşat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov.
    23. În fundamentarea punctului său de vedere, procurorul general a invocat Decizia nr. 12 din 17 februarie 2020, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru interpretarea dispoziţiilor art. 60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, în sensul de a se stabili dacă reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută de art. 58 poate fi cumulată cu cea reglementată de art. 55 din Legea nr. 263/2010, reţinând lipsa condiţiei de admisibilitate privind existenţa unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite.
    24. În acel context, instanţa supremă a arătat că, pentru a fi justificată intervenţia sa prin intermediul mecanismului procedural al pronunţării unei hotărâri prealabile, este necesar ca norma juridică ce face obiectul sesizării să nască probleme reale de interpretare, fiind redactată în termeni neclari, imprecişi şi, în acest fel, să poată duce la soluţii diferite în practica judiciară.
    25. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a observat că aceasta presupune o interpretare literală şi sistematică a normei cuprinse în art. 60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată, deoarece operaţiunea de interpretare a textului de lege la diferite circumstanţe ce caracterizează un litigiu nu poate fi delegată completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    26. În considerentele decisive dezvoltate în paragrafele 75-79 ale acestei decizii s-a reţinut că dispoziţiile art. 60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 nu au un caracter neclar, lacunar, susceptibil de mai multe interpretări şi, pe de altă parte, că în procedura cu care a fost învestită nu se poate substitui instanţei de contencios constituţional.
    27. Chiar dacă aceste considerente au fost formulate în contextul analizării dificultăţii chestiunii de drept, condiţiile şi limitele de admisibilitate a sesizării pot fi transpuse mutatis mutandis şi în privinţa sesizării cu recurs în interesul legii.
    28. Aşadar, concluzia procurorului general a fost aceea că dispoziţiile art. 60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 sunt clare şi lipsite de echivoc în a permite cumulul reducerilor vârstei standard de pensionare prevăzute de art. 55 din Legea nr. 263/2010 doar cu reducerile prevăzute în alte acte normative, astfel încât o interpretare extensivă a normei în sensul solicitat de autorul sesizării excedează pronunţării unei decizii interpretative.
    29. Asupra fondului problemei de drept, procurorul general a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, în vederea înscrierii la pensia pentru limită de vârstă, asiguraţii care au realizat stagii de cotizare în condiţii de handicap accentuat şi mediu nu pot cumula reducerile vârstelor standard de pensionare prevăzute de art. 58 lit. b) şi c) cu reducerile vârstelor de pensionare prevăzute de art. 55 alin. (1) lit. a) şi b) din lege, sintagma „alte acte normative“ conţinută de art. 60 alin. (2) având semnificaţia de acte normative distincte de Legea nr. 263/2010.

    VI. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    30. Din verificările efectuate rezultă că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 55 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, respingând excepţiile invocate.
    31. Astfel, prin Decizia nr. 547 din 18 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 9 ianuarie 2019, instanţa de contencios constituţional a reţinut următoarele:
    "21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reaminteşte că, în Decizia nr. 395 din 14 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 19 august 2016 (paragraful 16), a reţinut că dreptul la pensie, ca şi dreptul la alte forme de asigurări sociale ori de protecţie socială, se acordă potrivit legii. Astfel, legiuitorul este în drept ca, în reglementarea cadrului sistemului public de pensii, să stabilească criteriile şi condiţiile concrete în care asiguraţii pot beneficia de pensie, tipurile de pensii care pot fi acordate, regulile generale de acordare a acestora şi regulile derogatorii pentru situaţii deosebite, precum şi modul de calcul al pensiilor. În acest sens este şi Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2007. Prin Decizia nr. 1.359 din 13 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 16 decembrie 2011, Curtea a stabilit că în sistemul public de pensii există mai multe categorii socioprofesionale care se bucură de un regim juridic mai favorabil în ceea ce priveşte calculul pensiilor, fără ca aceasta să aibă semnificaţia unei discriminări. În acest sens pot fi amintite persoanele care au desfăşurat activitatea în condiţii deosebite ori speciale de muncă şi care beneficiază de vârste de pensionare şi stagii de cotizare mai reduse. Factorul determinant în instituirea tratamentului
    juridic diferenţiat îl constituie condiţiile specifice în care aceste categorii socioprofesionale au desfăşurat activitatea."

    32. Prin Decizia nr. 632 din 9 octombrie 2018, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 58 din Legea nr. 263/2010, Curtea Constituţională a avut un reviriment jurisprudenţial în ceea ce priveşte evaluarea constituţionalităţii acestei norme din perspectiva prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţia României, republicată, referitoare la principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor şi interzicerea discriminării, dar şi în raport cu garanţiile constituţionale antrenate de art. 50 din Constituţie, care oferă o protecţie specială unei anumite categorii de titulari de drepturi fundamentale, respectiv persoanele cu handicap.
    33. Din conţinutul acestei decizii, pentru fondul problemei de drept deduse soluţionării pe calea prezentului recurs în interesul legii, prezintă relevanţă următoarele paragrafe:
    "30. Curtea observă însă că există aspecte ce se convertesc în motive de reviriment jurisprudenţial, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate ce face obiectul prezentei cauze.
31. Astfel, în primul rând, Curtea reţine că pensia de invaliditate nu reprezintă un beneficiu care poate fi acordat exclusiv persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap ulterior calităţii de asigurat. Dimpotrivă, potrivit dispoziţiilor art. 68 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 263/2010, «Pensia de invaliditate se cuvine persoanelor care nu au împlinit vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 şi care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de munca, din cauza: a) accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, conform legii; b) neoplaziilor, schizofreniei şi SIDA; c) bolilor obişnuite şi accidentelor care nu au legătură cu munca», deci inclusiv persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat. Or, câtă vreme posibilitatea de a obţine pensia de invaliditate este deschisă şi persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat, acordarea acesteia persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap ulterior calităţii de asigurat nu mai poate avea semnificaţia unei compensări pentru neacordarea beneficiului prevăzut de art. 58 din Legea nr. 263/2010.
32. În al doilea rând, cuantumul pensiei de invaliditate este, în principiu, mai mic decât al pensiei pentru limită de vârstă, acordate în condiţiile art. 58 din Legea nr. 263/2010. Acest lucru reiese, cu claritate, din coroborarea dispoziţiilor care reglementează modalitatea de calcul al pensiei de invaliditate şi, respectiv, al pensiei prevăzute de dispoziţiile art. 58 din Legea nr. 263/2010. Astfel, în ceea ce priveşte calculul pensiei de invaliditate, relevante sunt dispoziţiile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora «Pentru stagiul potenţial, acordat persoanelor în drept să obţină o pensie de invaliditate, punctajul lunar este de: a) 0,70 puncte pentru gradul I de invaliditate; b) 0,55 puncte pentru gradul II de invaliditate; c) 0,35 puncte pentru gradul III de invaliditate», iar, pentru calculul pensiei prevăzute de art. 58 din Legea nr. 263/2010, sunt relevante dispoziţiile art. 95 alin. (1) şi (2) din aceasta, potrivit cărora «(1) Punctajul mediu anual realizat de asigurat se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare, prevăzut în anexa nr. 5», respectiv «(2) În situaţia persoanelor prevăzute la art. 56-59, la stabilirea punctajului mediu anual se iau în considerare stagiile de cotizare complete prevăzute la aceste articole». Astfel, în vreme ce punctajul lunar, definit de art. 3 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 263/2010 drept «numărul de puncte realizat de asigurat într-o lună, calculat prin raportarea câştigului salarial brut lunar sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică», luat în calculul pensiei de invaliditate, nu poate fi niciodată supraunitar, în cazul calculului pensiei acordate în condiţiile art. 58 din Legea nr. 263/2010, acesta poate, în principiu, să fie supraunitar. Având în vedere semnificaţiile noţiunilor de punctaj anual şi, respectiv, punctaj mediu anual [Dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. m) şi n) din Legea nr. 263/2010 dispun că «În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: (…) m) punctaj anual - numărul de puncte realizat de asigurat pe parcursul unui an calendaristic, obţinut prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare; n) punctaj mediu anual - numărul de puncte realizat de asigurat, calculat prin raportarea punctajului total realizat de acesta în întreaga perioadă de activitate la numărul anilor corespunzători stagiului complet de cotizare prevăzut de lege la data pensionării»], precum şi dispoziţiile art. 94 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora «Cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie», rezultă că, întotdeauna, cuantumul pensiei, indiferent de natura acesteia, deci inclusiv a celei de invaliditate, este influenţat de punctajul lunar.
33. Prin urmare, Curtea reţine că posibilitatea oferită persoanelor care au realizat, în condiţii de handicap ulterior calităţii de asigurat, un stagiu de cotizare de a obţine pensia de invaliditate nu reprezintă o compensare completă a faptului că nu beneficiază de pensia prevăzută de art. 58 din Legea nr. 263/2010 şi, ca atare, nu se mai poate susţine caracterul justificat al acestuia.
34. În al treilea rând, aşa cum subliniază şi pârâta din cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, Casa Judeţeană de Pensii Cluj, este posibil ca, în fapt, o anumită boală, prin natura sa, să determine doar încadrarea în grad de handicap, fără a se naşte dreptul la pensie de invaliditate, deoarece capacitatea de muncă este pierdută într-un procent mai mic de 50%. Prin urmare, statutul de persoană cu handicap nu atrage eo ipso calitatea de persoană a cărei capacitate de muncă a fost eliminată sau, cel puţin, redusă la jumătate. De altfel, însuşi conţinutul reglementării criticate nu lasă loc de îndoială în această privinţă, câtă vreme este reglementată situaţia persoanelor care au dobândit un handicap anterior dobândirii calităţii de asigurat, inclusiv de către o persoană care munceşte.
35. În mod corelativ, o persoană care a obţinut pensie de invaliditate nu este, în mod necesar, şi persoană cu handicap, în înţelesul art. 2 din Legea nr. 448/2006. Astfel, oricare dintre bolile sau/şi accidentele care nu au legătură cu munca şi a căror survenire a generat pierderea totală sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă a unor persoane poate să nu afecteze în mod decisiv accesul acestora cu şanse egale la viaţa societăţii, valoare protejată de art. 50 din Constituţie şi Legea nr. 448/2006. O persoană care a dobândit una dintre bolile menţionate în art. 68 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 nu este eo ipso împiedicată, total sau parţial, să participe la viaţa societăţii, astfel că ea nu devine în mod implicit persoană cu handicap.
36. Deosebirea dintre noţiunea de handicap şi noţiunea de invaliditate se reflectă şi la nivel procedural, astfel cum a arătat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 16 din 21 septembrie 2015 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Avocatul Poporului privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 263/2010, respectiv ale art. 47 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, şi anume stabilirea înţelesului termenului «nevăzător», statuând că «încadrarea în grad de handicap şi încadrarea în grad de invaliditate sunt operaţiuni tehnico-medicale şi juridice diferite, cărora legea le atribuie efecte distincte, reglementându-le prin norme proprii fiecărei categorii». În plus, Curtea observă că, în Decizia nr. 680 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 9 august 2012, a statuat că pensia de invaliditate are natura juridică a unei prestaţii de asigurări sociale reglementate de art. 47 alin. (2) din Constituţie, pe când ajutorul acordat în temeiul Legii nr. 448/2006 are un caracter social, ce îşi găseşte justificarea în art. 50 din Constituţie; prin urmare, temeiurile acordării acestora sunt diferite.
37. Având în vedere aspectele anterior evidenţiate, Curtea reţine că trăsăturile care deosebesc categoriile de subiecte şi pe care statul le poate lua în considerare când le tratează în mod diferit trebuie să aibă relevanţă pentru scopul care se urmăreşte a fi realizat. Astfel, potrivit Hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului din 18 iulie 1994, pronunţată în Cauza Karlheinz Schmidt împotriva Germaniei, paragraful 24, «o diferenţă de tratament este discriminatorie din perspectiva articolului 14 dacă „nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă“, adică dacă nu urmăreşte un „scop legitim“ sau dacă nu există „o relaţie de proporţionalitate rezonabilă între mijloacele folosite şi scopul care se urmăreşte a fi realizat“».
38. Curtea reaminteşte că, prin Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014, a statuat că statutul de persoană cu handicap trebuie să îi plaseze într-o poziţie egală pe toţi cei care au acest statut, care trebuie să se bucure în aceeaşi măsură de aceleaşi facilităţi fiscale, în speţă fiind vorba de scutiri de impozit pe veniturile realizate. În mod contrar, se instituie o situaţie discriminatorie în cadrul aceleiaşi categorii de persoane, care este contrară principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. În paragraful 24 al deciziei antereferite, Curtea a mai arătat că, pe considerentul egalităţii de tratament între persoanele cu handicap grav sau accentuat, facilităţile fiscale aplicate veniturilor de natură salarială ar trebui să se extindă şi asupra veniturilor obţinute din activităţi independente - profesii libere, aşa cum, de altfel, legiuitorul a înţeles să le extindă şi asupra veniturilor realizate din pensii de către persoanele cu handicap grav sau accentuat.
39. Curtea reţine, în prezenta cauză, aplicând mutatis mutandis raţionamentul din decizia antereferită, că beneficiul prevăzut de art. 58 din Legea nr. 263/2010 trebuie să se extindă şi asupra persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap ulterior calităţii de asigurat. Ceea ce diferenţiază cele două categorii de persoane, respectiv momentul dobândirii handicapului, prin raportare la data la care persoana cu handicap a devenit asigurat în sistemul de asigurări sociale de stat, nu este un element decisiv care, având în vedere scopul urmărit de legiuitor, respectiv acordarea unui beneficiu în materia pensiei pentru limită de vârstă, să anuleze trăsătura comună a celor două categorii de persoane.
40. Or, în condiţiile în care obiectivul urmărit de legiuitor constă în compensarea condiţiei de handicap prin acordarea în condiţii avantajoase a pensiei pentru limită de vârstă, împrejurarea că unele persoane cu handicap au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat, în vreme ce alte persoane cu handicap au realizat un stagiu de cotizare ulterior calităţii de asigurat nu constituie o justificare obiectivă şi rezonabilă a diferenţei de tratament juridic pe care legiuitorul o instituie. Prin urmare, Curtea conchide că acest criteriu nu este unul rezonabil, ci, dimpotrivă, arbitrar."

    34. Curtea Constituţională nu a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.

    VII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii judiciare
    35. Prin Decizia nr. 12 din 17 februarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 23 iunie 2020, s-a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru „interpretarea dispoziţiilor art. 60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută de art. 58 poate fi cumulată cu aceea reglementată de art. 55 din Legea nr. 263/2010“.
    36. Pentru identificarea motivelor decisive pentru respingerea sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile sunt relevante paragrafele 89-94 din decizia evocată:
    "89. În acord cu orientarea jurisprudenţială anterior menţionată, se constată că, în cauza pendinte, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu îndeplineşte condiţiile unui act de sesizare legal întocmit, în raport cu dispoziţiile art. 520 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă.
90. Aceasta deoarece, atunci când a trebuit să exprime punctul său de vedere asupra chestiunii de drept în legătură cu care a declanşat procedura pronunţării unei hotărâri prealabile, instanţa de trimitere s-a limitat să arate «a) situaţia de fapt», «b) cadrul legal incident» şi să prezinte două variante de interpretare a dispoziţiilor legale ce fac obiectul prezentei sesizări, arătând că ambele interpretări pot fi susţinute cu «argumente pertinente».
91. Nu s-ar putea considera că actul de sesizare al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile - încheierea dată în condiţiile art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă - îndeplineşte cerinţele impuse de textul de lege menţionat întrucât ar cuprinde implicit punctul de vedere al instanţei. În primul rând, dispoziţiile art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu permit o astfel de interpretare, legiuitorul impunând în mod expres condiţia ca încheierea de sesizare să cuprindă «punctul de vedere al completului de judecată». În al doilea rând redarea unor posibile interpretări ale normelor legale asupra cărora se cere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să dea o dezlegare de principiu nu poate reprezenta punctul de vedere al completului de judecată în sensul textului de lege anterior menţionat.
92. Cât timp titularul sesizării este însăşi instanţa de trimitere şi cât timp art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă impune condiţia ca încheierea de sesizare să cuprindă punctul de vedere al completului de judecată, împrejurarea că există mai multe interpretări posibile ale normelor legale în discuţie nu este nici relevantă şi cu atât mai puţin suficientă din perspectiva verificării îndeplinirii acestei condiţii prevăzute de art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
93. Nimic nu împiedica completul de judecată - dimpotrivă, norma cuprinsă în art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă instituie o obligaţie în acest sens în sarcina titularului sesizării - să opteze, argumentat, pentru una dintre interpretările posibile ale dispoziţiilor legale cu a căror dezlegare de drept învesteşte Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Numai în acest fel se poate considera îndeplinită condiţia cuprinsă în art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă - «încheierea (...) va cuprinde punctul de vedere al completului de judecată», legiuitorul nepermiţând acoperirea acestei condiţii prin prezentarea unor puncte de vedere doctrinare sau jurisprudenţiale.
94. Simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept sau divergenţa de interpretare existentă între reclamant şi pârât ori în plan doctrinar sau jurisprudenţial nu poate constitui temei pentru iniţierea acestui mecanism de unificare jurisprudenţială, fiind imperios necesar ca punctul de vedere al instanţei de trimitere să cuprindă o argumentare temeinică asupra admisibilităţii sesizării (în acest sens, Decizia nr. 20 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2015; Decizia nr. 31 din 19 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 11 decembrie 2015; Decizia nr. 21 din 13 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 4 octombrie 2016, etc.)."

    VIII. Opinia judecătorilor-raportori
    37. Judecătorii-raportori au apreciat că nu poate fi reţinută ca fiind îndeplinită condiţia cu privire la existenţa unei practici judiciare neunitare, astfel încât au propus respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării cu recurs în interesul legii.

    IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    38. Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele:

    Analiza condiţiilor de admisibilitate a recursului în interesul legii
    39. Verificând regularitatea sesizării, se constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal sesizată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov care, potrivit dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, are legitimare procesuală pentru declanşarea acestui mecanism de unificare a practicii, în scopul interpretării şi aplicării unitare a legii de către instanţele judecătoreşti.
    40. Cu referire la cerinţele de admisibilitate a recursului în interesul legii, art. 515 din Codul de procedură civilă stabileşte astfel: „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii.“
    41. Din cuprinsul normei anterior citate rezultă următoarele condiţii care trebuie îndeplinite pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil:
    - sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept;
    – problema de drept să fi fost dezlegată diferit de instanţele judecătoreşti;
    – dovada soluţionării diferite de instanţele judecătoreşti să se facă prin hotărâri judecătoreşti definitive;
    – hotărârile judecătoreşti definitive să fie anexate cererii.

    42. În ceea ce priveşte obiectul recursului în interesul legii se apreciază că acesta se constituie într-o veritabilă problemă de drept, în sensul celor ce se vor clarifica în continuare (nevoie ce reiese din constatarea existenţei unei neconcordanţe între dispozitivul hotărârii de colegiu prin care s-a decis formularea sesizării şi motivele arătate în cuprinsul acesteia).
    43. Astfel, deşi în dispozitivul Hotărârii nr. 30 din 16 aprilie 2021 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Braşov problema de drept a fost indicată ca vizând „interpretarea sintagmei «alte acte normative» din cuprinsul art. 60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, în sensul de a se stabili dacă aceasta are în vedere exclusiv dispoziţii cuprinse în acte normative distincte de Legea nr. 263/2010 sau poate fi vorba şi de un text de lege prin care se instituie o excepţie de la regula cu caracter general, chiar dacă textul de lege este inclus într-un act normativ ce constituie dreptul comun în materie“, se constată că ea nu coincide cu cele explicitate în cuprinsul memoriului de sesizare cu prezentul recurs în interesul legii şi care surprind în mod fidel şi adecvat problema de drept reală.
    44. Simpla explicitare a sintagmei menţionate din cuprinsul art. 60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, fără plasarea acesteia în contextul solicitării aplicării, într-o cauză determinată, atât a prevederilor art. 55, cât şi a dispoziţiilor art. 58 din Legea nr. 263/2010, cu consecinţa unui posibil cumul al reducerii vârstei standard de pensionare prevăzute de aceste norme, nu ar avea ea însăşi sau în mod singular aptitudinea de a clarifica problema de drept veritabilă generată în cauzele respective.
    45. Mai mult decât atât, sintagma „alte acte normative“ din cuprinsul art. 60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 constituie doar un argument ce trebuie evaluat în contextul raţionamentului juridic ce trebuie realizat pentru stabilirea unei concluzii cu privire la problema cumulului reducerii vârstei standard de pensionare pentru persoanele cu handicap care au desfăşurat activitate şi în condiţiile superioare de muncă, argument care ar putea conduce instanţele la concluzii divergente, pentru motivul că cele două beneficii (art. 55 şi 58), în ceea ce priveşte persoanele cu handicap, sunt cuprinse în acelaşi act normativ, iar nu în Legea nr. 263/2010 şi un alt act normativ, aspect care ar putea intra în contradicţie cu cele prevăzute de art. 60 alin. (2) din legea de referinţă.
    46. În schimb, în expozeul Hotărârii nr. 30 din 16 aprilie 2021 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Braşov se arată cu claritate că „problema de drept ce a creat divergenţă de practică judiciară vizează posibilitatea de a se cumula, în cazul persoanelor care beneficiază de încadrare într-un grad de handicap şi au desfăşurat şi activitate încadrată într-o grupă superioară de muncă, reducerea vârstei standard de pensionare reglementată de art. 58 din Legea nr. 263/2010 şi cea stabilită de art. 55 din acelaşi act normativ“, enunţ care corespunde problemei de drept cu privire la care se pretinde că a fost soluţionată în mod neunitar de către instanţele judecătoreşti, problemă de drept care va fi plasată în contextul interpretării şi aplicării art. 60 alin. (2) din acelaşi act normativ.
    47. O atare clarificare a obiectului prezentului recurs în interesul legii conduce la constatarea identităţii dintre problema de drept sesizată prin acest recurs în interesul legii şi chestiunea de drept care a constituit obiectul cererii formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, înregistrată în Dosarul nr. 2.672/1/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, finalizat prin pronunţarea Deciziei nr. 12 din 17 februarie 2020, în sensul respingerii sesizării, ca inadmisibilă.
    48. Având în vedere aceste precizări, se apreciază că obiectul recursului în interesul legii vizează o problemă de drept veritabilă având vocaţia teoretică de a fi dezlegată în cadrul acestui mecanism de unificare, întrucât ea constă în interpretarea coroborată a unor norme legale şi identificarea, prin aplicarea mecanismelor de interpretare a legii, a soluţiei în acord cu legea şi principiile de drept.
    49. Se constată însă că nu sunt îndeplinite celelalte condiţii de ordin formal pentru admisibilitatea recursului în interesul legii.
    50. Titularul sesizării a arătat în cuprinsul memoriului înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că există practică neunitară a instanţelor judecătoreşti în problema de drept semnalată, ataşând, pentru documentarea acestui aspect, două hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti şi, respectiv, de Curtea de Apel Braşov, prin care aceasta a primit o dezlegare neuniformă.
    51. Astfel, prin Decizia civilă nr. 2.131 din 13 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în Dosarul nr. 38.736/3/2018, s-a negat posibilitatea cumulării beneficiului reducerii vârstei standard de pensionare prevăzute de art. 55 şi 58 din Legea nr. 263/2010, concluzie stabilită, în principal, pe baza unei interpretări literale a normei de la art. 60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.
    52. Prin Decizia civilă nr. 118/Ap din 9 februarie 2021 a Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă s-a dat o dezlegare diferită aceleiaşi probleme de drept, instanţa reţinând că este posibil cumulul celor două beneficii reglementate de art. 55 şi 58 din Legea nr. 263/2010 de către contestatarul pricinii respective, apelându-se nu numai la interpretarea gramaticală sau literală, ci şi la celelalte metode de interpretare - interpretare logică, sistematică şi teleologică.
    53. Existenţa a doar două hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost pronunţate soluţii divergente asupra problemei de drept supuse analizei în prezentul recurs în interesul legii constituie însă numai un posibil indiciu în direcţia unei practici judiciare divergente, întrucât noţiunea de practică judiciară presupune că instanţele judecătoreşti au fost învestite cu soluţionarea acelei probleme de drept într-un număr mai semnificativ de cauze, astfel încât devine posibilă identificarea unei orientări majoritare şi a alteia minoritare sau a unei divergenţe serioase între instanţele judecătoreşti în interpretarea şi aplicarea legii.
    54. De regulă, un număr relativ restrâns de hotărâri judecătoreşti în soluţionarea neunitară a aceleiaşi probleme de drept se circumscrie, din perspectiva acestei condiţii de admisibilitate, mecanismului alternativ de unificare a pronunţării unei hotărâri prealabile pentru a se da o dezlegare de principiu chestiunii de drept în discuţie.
    55. Totodată, în evaluarea acestei condiţii vizând întinderea practicii judiciare, alături de celelalte condiţii de admisibilitate a procedurii hotărârii prealabile, ar fi necesar să fie luată în considerare şi vocaţia redusă în practică a aplicabilităţii concomitente a celor două norme - art. 55 şi 58 din Legea nr. 263/2010 - având în vedere premisele de fapt obligatorii, anume ca asiguratul să fie o persoană cu handicap grav, accentuat sau mediu şi, în acelaşi timp, să fi desfăşurat activitate în grupele superioare de muncă, situaţii care, se presupune, sunt rare totuşi în realitatea socială.
    56. Procedând şi la verificarea actelor Dosarului nr. 2.672/1/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în care sa pronunţat Decizia nr. 12 din 17 februarie 2020, de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la o chestiune de drept identică, se constată că şi în acel dosar au fost ataşate ori doar s-a făcut referire la trei hotărâri judecătoreşti pronunţate pe aceeaşi chestiune de drept, anume: Decizia civilă nr. 662/AS din 7 decembrie 2016 a Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă, Sentinţa civilă nr. 1.048 din 22 februarie 2019 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, aflată în apel pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la momentul respectiv, dar soluţionarea apelului a fost suspendată în temeiul art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă, şi Decizia civilă nr. 97 din 21 februarie 2019 a Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
    57. Prin urmare, chiar reunind cele două hotărâri judecătoreşti ataşate la memoriul de recurs în interesul legii cu cele două hotărâri judecătoreşti definitive din dosarul constituit pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, condiţia cu privire la existenţa unei practici judiciare neunitare, în contextul acestei cerinţe de admisibilitate a recursului în interesul legii, în continuare, nu poate fi reţinută ca fiind îndeplinită.
    58. În principiu, practica judiciară neunitară trebuie să fie mai consistentă în cazul recursului în interesul legii decât în mecanismul hotărârii prealabile, procedura din urmă justificându-şi pe deplin utilitatea şi eficienţa în ipoteza unei practici judiciare incipiente sau în curs de formare.
    59. Lipsa sau existenţa unei practici judiciare simbolice pentru declanşarea recursului în interesul legii a fost sancţionată cu inadmisibilitatea sesizării într-o jurisprudenţă constantă a instanţei supreme în cadrul acestui mecanism de unificare; în acest sens a se vedea deciziile Completului pentru soluţionarea recursului în interesul Legii nr. 6 din 8 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 2 februarie 2015; nr. 11 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 13 iulie 2016, paragrafele 24 şi 25; nr. 18 din 2 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 7 decembrie 2017, paragrafele 39-48; nr. 19 din 14 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.192 din 8 decembrie 2020, paragrafele 40-45; nr. 3 din 15 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 22 aprilie 2021, paragrafele 34, 35 şi 43-49 etc.
    60. Având în vedere neîntrunirea acestei cerinţe de ordin procedural, în aplicarea prevederilor art. 515 din Codul de procedură civilă, recursul în interesul legii va fi respins ca inadmisibil, neimpunându-se analizarea pe fond a problemei de drept.
    61. Nu este lipsită de importanţă precizarea că nu s-ar putea concluziona în sensul neîndeplinirii rolului constituţional al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale, astfel cum stabileşte art. 126 alin. (3) din Constituţia României, republicată, chiar dacă sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea aceleiaşi chestiuni de drept a fost şi ea respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 12 din 17 februarie 2020, soluţie identică şi în privinţa prezentului recurs în interesul legii, întrucât îndeplinirea acestui rol de către instanţa supremă nu se poate realiza decât în condiţiile legii, respectiv cu respectarea dispoziţiilor imperative ale art. 515 din Codul de procedură civilă (în cazul recursului în interesul legii) sau a prevederilor arătate în considerentele deciziei pronunţate în mecanismul hotărârii prealabile.
    62. În acest context, se apreciază că ar putea fi formulată o nouă sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu recurs în interesul legii, în măsura în care soluţiile definitive ce se vor pronunţa de către instanţele judecătoreşti cu privire la această problemă de drept vor fi divergente şi vor avea aptitudinea de a contura o veritabilă practică judiciară, la un nivel corespunzător pentru iniţierea recursului în interesul legii, depăşind stadiul unor soluţii izolate, inconsistente numeric.
    63. Pentru aceste motive, în aplicarea dispoziţiilor art. 515 din Codul de procedură civilă, prezentul recurs în interesul legii va fi respins ca inadmisibil.

    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibil, recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, cu privire la următoarea problemă de drept:
    Interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută de art. 58 poate fi cumulată cu aceea reglementată de art. 55 din Legea nr. 263/2010.
    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 iunie 2021.

                    PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    CORINA-ALINA CORBU
                    Magistrat-asistent,
                    Elena Adriana Stamatescu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 13 din 28 iunie 2021

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 13 din 28 iunie 2021 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 13 din 28 iunie 2021 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare