Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 13 din 13 martie 2023 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 13 din 13 martie 2023 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 401 din 10 mai 2023

Comenteaza legea

Dosar nr. 2.254/1/2022


┌──────────────┬───────────────────────┐
│              │- vicepreşedintele     │
│Gabriela Elena│delegat al Înaltei     │
│Bogasiu       │Curţi de Casaţie şi    │
│              │Justiţie - preşedintele│
│              │completului            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Laura-Mihaela │- preşedintele Secţiei │
│Ivanovici     │I civile               │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Budă   │- preşedintele Secţiei │
│              │a II-a civile          │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mariana       │- preşedintele Secţiei │
│Constantinescu│de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Beatrice Ioana│- judecător la Secţia I│
│Nestor        │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Simona Lala   │- judecător la Secţia I│
│Cristescu     │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Lavinia       │- judecător la Secţia I│
│Dascălu       │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristina      │- judecător la Secţia I│
│Petronela     │civilă                 │
│Văleanu       │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Georgeta│- judecător la Secţia I│
│Ponea         │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Veronica      │- judecător la Secţia a│
│Magdalena     │II-a civilă            │
│Dănăilă       │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Oana    │- judecător la Secţia a│
│Surdu         │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mirela        │- judecător la Secţia a│
│Poliţeanu     │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Virginia      │- judecător la Secţia a│
│Florentina    │II-a civilă            │
│Duminecă      │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Iulia Manuela │- judecător la Secţia a│
│Cîrnu         │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Lucian Cătălin│- judecător la Secţia  │
│Mihai Zamfir  │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Horaţiu       │- judecător la Secţia  │
│Pătraşcu      │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Emilia Claudia│- judecător la Secţia  │
│Vişoiu        │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena Diana   │- judecător la Secţia  │
│Tămagă        │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Liliana Vişan │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘

    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.254/1/2022, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).
    2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele delegat al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament.
    4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă în Dosarul nr. 3.542/120/2021.
    5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse două rapoarte întocmite de judecătorii-raportori, precum şi puncte de vedere de către doi membri ai completului, ce au fost comunicate părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; apelantele-reclamante au depus note scrise; intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a depus un punct de vedere asupra chestiunii de drept.
    6. De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice asupra problemei de drept, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.
    7. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    8. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 27 septembrie 2022, în Dosarul nr. 3.542/120/2021, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dacă diurna de detaşare în cuantum de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, prevăzută de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006), de care au beneficiat procurorii din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, în temeiul art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 304/2004), se include în indemnizaţia de încadrare brută lunară a unui magistrat şi cade sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016 (Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016) sau reprezintă un drept salarial distinct de aceasta.
    9. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 26 octombrie 2022 cu nr. 2.254/1/2022.

    II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile
    10. Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
    ART. 88^2

    "(1) Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic.
(2) Este interzisă delegarea sau detaşarea de procurori în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.
(3) Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie funcţionează cu un număr de 15 posturi de procuror.
(4) Numărul de posturi al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie poate fi modificat, în funcţie de volumul de activitate, prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la solicitarea procurorului-şef secţie, cu avizul conform al Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
(5) Pe durata desfăşurării activităţii în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, procurorii cu funcţii de conducere şi execuţie beneficiază de drepturile procurorilor detaşaţi, în condiţiile legii."

    11. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare
    ART. 13

    "(1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi, care sunt detaşaţi sau delegaţi în altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, pe toată durata delegării sau detaşării, de următoarele drepturi:
    a) diurnă în cuantum de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, dar nu mai puţin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unităţile bugetare; (...)"

    III. Expunerea succintă a procesului
    12. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa - Secţia I civilă, la data de 7 octombrie 2021, cu nr. 3.542/120/2021, reclamantele A, B şi C, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Vrancea şi Ministerul Justiţiei, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
    - recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a sporurilor aferente, în funcţie de salarizarea procurorilor din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (denumită în continuare S.I.I.J.), în sensul includerii în indemnizaţia de încadrare a drepturilor salariale specifice personalului detaşat, începând cu data de 16 octombrie 2018, care este data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 239/2019, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018), şi pentru viitor;
    – obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale rezultate dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare, începând cu data de 16 octombrie 2018 şi în continuare, pe viitor, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare;
    – obligarea pârâţilor la plata pe viitor a noii indemnizaţii de încadrare, prin includerea în indemnizaţia de încadrare a drepturilor specifice personalului detaşat;
    – actualizarea sumelor de plată restante cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală penalizatoare, de la data scadenţei fiecărui drept salarial lunar restant şi până la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâţilor la alocarea de fonduri necesare plăţii drepturilor salariale solicitate.

    13. Prin Sentinţa civilă nr. 692 din 22 martie 2022, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată prin întâmpinare de pârâtul Ministerul Justiţiei cu privire la obligaţia de plată a diferenţelor salariale şi a respins cererea sub acest aspect, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de Apel Galaţi şi a respins cererea formulată în contradictoriu cu aceasta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins, în rest, acţiunea ca neîntemeiată.
    14. Pentru a pronunţa această soluţie, pe fondul cauzei, a reţinut că reclamanţii, judecători şi foşti judecători (actuali pensionari), nu sunt îndreptăţiţi a fi salarizaţi la nivelul procurorilor S.I.I.J., deoarece deţin funcţia de judecători/foşti judecători în cadrul Tribunalului Vrancea.
    15. Obiectul acţiunii din prezentul dosar îl constituie deci, în esenţă, recunoaşterea (şi subsecvent plata) dreptului la acordarea unei diurne de detaşare în cuantum de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006.
    16. Reclamanţii au solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 88^2 din Legea nr. 304/2004, susţinând că acordarea şi plata sumelor în discuţie exclusiv procurorilor numiţi în cadrul S.I.I.J. reprezintă o situaţie profund inechitabilă faţă de alţi magistraţi numiţi, care nu beneficiază de drepturile magistraţilor detaşaţi, ca această categorie de procurori, în favoarea căreia legiuitorul a prevăzut beneficiul drepturilor procurorilor detaşaţi, deşi potrivit art. 88^2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 este interzisă delegarea sau detaşarea de procurori în cadrul S.I.I.J.
    17. Tribunalul a reţinut că acest beneficiu al drepturilor de detaşare în cazul unor procurori numiţi, nu detaşaţi, a fost reglementat expres doar în favoarea procurorilor numiţi în cadrul S.I.I.J., aspect care reiese din împrejurarea că dispoziţiile art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 se regăsesc distinct în secţiunea a 2^1-a din capitolul II al acestui act normativ. Reţinând modalitatea distinctă de reglementare, tribunalul a apreciat că dispoziţiile art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 nu le sunt direct aplicabile reclamanţilor ca judecători.
    18. Din perspectiva invocării discriminării, tribunalul a apreciat că nu este vorba despre o aplicare diferită a drepturilor aferente detaşării, nici reclamanţii şi nici procurorii numiţi în cadrul S.I.I.J. nefiind personal detaşat, ci este vorba de opţiunea legiuitorului în sensul de a recunoaşte expres doar procurorilor numiţi în cadrul acestei secţii beneficiul drepturilor procurorilor detaşaţi.
    19. De asemenea, nu poate fi reţinută discriminarea nici din perspectiva Deciziei nr. 36 din 4 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, deoarece ambele decizii au avut în vedere ipoteza egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim, prin raportare la majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar. Această ipoteză nu se regăseşte în prezenta speţă, nefiind invocată nicio hotărâre judecătorească definitivă care să fi recunoscut beneficiul drepturilor de detaşare în favoarea unor judecători. Instanţa de judecată nu are competenţa să anuleze o dispoziţie legală pe care o consideră discriminatorie şi, pentru a restabili situaţia de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăşi o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziţii prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanţei se consideră discriminată.
    20. Tribunalul a apreciat că, în cauză, acordarea de despăgubiri în temeiul discriminării nu poate fi susţinută nici prin invocarea dispoziţiilor constituţionale, comunitare sau ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
    21. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
    22. Pe fondul pretenţiilor, au arătat că, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), corelate cu cele ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, personalul salariat care lucrează în aceleaşi condiţii trebuie să beneficieze de acelaşi salariu, la nivel maxim.
    23. Atât S.I.I.J., cât şi instanţele de judecată sunt subordonate financiar aceluiaşi ordonator de credite - Ministerul Justiţiei.
    24. Au arătat că, în baza dispoziţiilor art. II pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, tuturor procurorilor din cadrul S.I.I.J. le-au fost acordate drepturi băneşti ce se cuveneau procurorilor detaşaţi, deşi, potrivit dispoziţiilor art. 88^2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, „Este interzisă delegarea sau detaşarea de procurori în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie“.
    25. În cazul procurorilor din cadrul S.I.I.J., spre deosebire de magistraţii detaşaţi în condiţiile legii, aceste drepturi sunt incluse în indemnizaţia de încadrare, astfel cum este aceasta definită de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), drepturile băneşti de care beneficiază doar această categorie profesională din familia ocupaţională „Justiţie“ nefiind acordate cu titlu de diurnă, precum în cazul magistraţilor detaşaţi.
    26. Au apreciat că acordarea şi plata, începând cu data de 16 octombrie 2018, a sumelor în litigiu, exclusiv procurorilor numiţi în cadrul S.I.I.J., creează o situaţie profund inechitabilă faţă de restul corpului de magistraţi numiţi în funcţii, care nu beneficiază de drepturile magistraţilor detaşaţi, cum beneficiază doar această categorie de procurori, rezultând astfel o diferenţiere prin aplicarea nelegală a Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 71/2015), indemnizaţia de bază fiind stabilită diferit, în funcţie de apartenenţa la o anumită categorie socioprofesională şi de locul de muncă.
    27. Intimaţii-pârâţi au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate, ca legală şi temeinică.
    28. Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a depus, la data de 9 august 2022, cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept menţionate, iar prin Încheierea de şedinţă pronunţată la 27 septembrie 2022 sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii.

    IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării
    29. Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.
    30. Astfel, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă este legal învestită cu soluţionarea unei cereri de apel, într-un litigiu având natura juridică a unui conflict de muncă, ceea ce conferă competenţă exclusivă, în primă instanţă, tribunalului, conform art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 62/2011), iar hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse numai apelului, conform art. 214 din aceeaşi lege, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie realizându-se de un complet din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă.
    31. Condiţia de admisibilitate referitoare la caracterul esenţial al chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei pendinte este îndeplinită, întrucât soluţionarea pe fond a prezentului dosar depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, respectiv să se stabilească dacă această diurnă este inclusă în indemnizaţia de încadrare brută lunară a unui magistrat, astfel cum este reglementată de Legea-cadru nr. 153/2017, şi cade sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2017 sau reprezintă un drept salarial distinct.
    32. Curtea a apreciat că este îndeplinită şi condiţia noutăţii, întrucât asupra acestei probleme de drept nu a fost identificată jurisprudenţă care să prezinte caracterul unei practici judiciare conturate şi constante, astfel încât mecanismul cu funcţie de prevenţie al hotărârii prealabile să fie înlăturat.
    33. Ca urmare a verificărilor efectuate din oficiu asupra acestui aspect rezultă că la nivelul Curţii de Apel Ploieşti nu există practică neunitară, până la acest moment acţiunile având un astfel de obiect fiind respinse, cu motivarea că astfel de drepturi băneşti nu sunt incluse în indemnizaţia de încadrare, definită de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, nefiind deci acordate cu titlu de diurnă, precum în cazul magistraţilor detaşaţi (Dosarul Tribunalului Dâmboviţa nr. 1.482/120/2021).
    34. Aceeaşi soluţie a fost identificată şi la nivelul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, care a apreciat că drepturile băneşti ce se achită în situaţia detaşării nu sunt incluse în salariul de bază/indemnizaţia de încadrare, ci reprezintă drepturi suplimentare, astfel cum reiese din art. 34 din Legea-cadru nr. 153/2017, fiind incluse în salariul lunar (Decizia civilă nr. 495 din 31 ianuarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 2.163/3/2021).
    35. S-a precizat că au fost identificate şi hotărâri de admitere a pretenţiilor formulate de reclamanţi, Tribunalul Bihor - Secţia I civilă apreciind că în cazul procurorilor S.I.I.J., spre deosebire de magistraţii delegaţi sau detaşaţi, în condiţiile legii, aceste drepturi băneşti sunt incluse în indemnizaţia de încadrare, astfel cum este definită de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017. Drepturile băneşti de care beneficiază doar această categorie profesională nu sunt acordate cu titlu de diurnă propriu-zisă, precum în cazul magistraţilor delegaţi sau detaşaţi, legiuitorul făcând trimitere la art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 exclusiv pentru a stabili cuantumul drepturilor. Adăugarea alin. (5) la art. 88^2 din Legea nr. 304/2004, cu privire la care nu există niciun argument inserat în nota de fundamentare a actului normativ intrat în vigoare la 16 octombrie 2018, constituie o încălcare gravă a art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea în drepturi (Sentinţa civilă nr. 23 din 20 ianuarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 1.708/111/2021).
    36. Având în vedere că asupra interpretării art. 88^2 din Legea nr. 304/2004 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a pronunţat, precum şi împrejurarea că nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor consultate la data sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, instanţa de trimitere a apreciat că este îndeplinită condiţia noutăţii.
    37. De asemenea, este îndeplinită şi condiţia ca problema în discuţie să comporte o anumită dificultate de natură să impună o interpretare cu caracter unificator, având în vedere dispoziţiile contradictorii din Legea nr. 304/2004 şi din Legea-cadru nr. 153/2017.
    38. Astfel, din dispoziţiile Legii nr. 304/2004 rezultă că nu sunt permise delegarea şi detaşarea procurorilor în cadrul S.I.I.J., iar pe de altă parte li se acordă acestora drepturi salariale de care beneficiază personalul delegat, conform art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006.
    39. Art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează principiile pe baza cărora se stabilesc salariile personalului bugetar, inclusiv magistraţilor, acestea fiind:
    "a) principiul legalităţii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forţa legii, cu excepţia hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), conform principiilor enunţate de art. 120 din Constituţia României, republicată, dar cu încadrare între limitele minime şi maxime prevăzute prin prezenta lege;
b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie;
c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală; (...)"

    40. În ceea ce priveşte drepturile băneşti cuvenite personalului detaşat, la art. 34 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că „Drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice care îndeplineşte unele activităţi cu caracter temporar, în ţară şi în străinătate, inclusiv cu ocazia delegării sau detaşării, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, dacă prin prezenta lege sau alte acte normative în vigoare nu se reglementează altfel“.
    41. Conform dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, aceste drepturi sunt reglementate distinct de indemnizaţia de încadrare ce reprezintă suma de bani corespunzătoare funcţiei, gradului, gradaţiei şi vechimii în funcţie, prevăzută în anexele nr. I-IX la legea-cadru, şi nu fac parte din aceasta. Însă, atât timp cât în cadrul S.I.I.J. nu se permit delegarea şi detaşarea, drepturile salariale prevăzute la art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 par a fi incluse în indemnizaţia de încadrare a procurorilor acestei secţii.
    42. Faţă de cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin deciziile nr. 36 din 4 iunie 2018 şi nr. 56 din 17 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 21 noiembrie 2018 (Decizia nr. 56 din 17 septembrie 2018), dacă drepturile salariale ce fac obiectul prezentei cauze sunt incluse în indemnizaţia de încadrare, salariile celorlalţi magistraţi ar trebui calculate prin raportare la această indemnizaţie de încadrare.
    43. Dacă se apreciază că drepturile salariale prevăzute de art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 sunt drepturi salariale distincte de indemnizaţia de încadrare brută lunară, atunci nu se impune egalizarea drepturilor salariale ale celorlalţi magistraţi.

    V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    44. Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea instanţei supreme în raport cu întrebarea formulată, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.
    45. Pe fondul chestiunii de drept, a apreciat că dispoziţiile legale supuse interpretării sunt aplicabile exclusiv procurorilor din cadrul S.I.I.J., fără a putea fi extinse la alte categorii de magistraţi. Întrucât în cauză se contestă o dispoziţie ce era cuprinsă într-o lege organică, respectiv art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, admiterea acţiunii ar echivala cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.
    46. Referitor la aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi a deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 36 din 4 iunie 2018 şi nr. 56 din 17 septembrie 2018 şi pretinsa discriminare care ar exista în cauză, a arătat că este relevantă decizia pronunţată în Cauza C-310/10, Agafiţei contra României, prin care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a respins ca inadmisibilă cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare solicitată de Curtea de Apel Bacău, în Dosarul nr. 5.569.1/110/2007, privind un eventual tratament discriminatoriu în materie de remunerare între magistraţi, în considerarea statutului de care beneficiază procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), stabilind că nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, şi nici în cel al Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, criteriul categoriei socioprofesionale.
    47. Aceleaşi argumente sunt valabile, în mod corespunzător, pentru a se constata că nu există discriminare pe criteriul categoriei socioprofesionale, deoarece judecătorii care funcţionează în cadrul instanţelor judecătoreşti nu au aceleaşi atribuţii şi competenţe cu cele pe care le îndeplineau procurorii S.I.I.J.
    48. Fiind vorba despre profesii distincte, reglementate prin norme diferite, situaţia reclamantului, judecător de judecătorie, nu este analoagă sau comparabilă cu cea a procurorilor S.I.I.J., pentru a se putea reţine o încălcare a art. 14 din Convenţie.
    49. Tocmai ţinând cont că reclamantul nu desfăşoară aceeaşi activitate cu cea a procurorilor care funcţionau în cadrul S.I.I.J., nu ar putea fi reţinută nici încălcarea principiului unei salarizări egale pentru muncă egală, consfinţit de art. 23 alin. (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Carta socială europeană revizuită, Pactul internaţional cu privire la drepturile economice sociale şi culturale, respectiv art. 5 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii).
    50. În acest context sunt amintite şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 818, 819 şi 820 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, şi nr. 1.325 din 4 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 23 decembrie 2008, prin care s-a constatat că înţelesul dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000), prin care se conferă instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa norme juridice sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este neconstituţional, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor.
    51. Ca atare, reglementarea, prin lege ori printr-un alt act normativ, a unor drepturi excedează cadrului legal stabilit prin Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, acest act normativ trasând competenţele CNCD şi instanţei de judecată exclusiv în ceea ce priveşte modul de aplicare a dispoziţiilor legale care instituie drepturile în discuţie.
    52. Totodată, Curtea Constituţională a stabilit că modul de salarizare a procurorilor DNA şi DIICOT (situaţie similară cu cea a salarizării procurorilor S.I.I.J.) nu instituie un tratament juridic diferit în raport cu judecătorii sau procurorii care au aceeaşi vechime în magistratură/grad profesional ca acelea ale procurorilor numiţi în cadrul acestor structuri specializate (Decizia nr. 861 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 28 iulie 2009, Decizia nr. 561 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 mai 2009, Decizia nr. 51 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 13 martie 2020).
    53. Faţă de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia discriminării, se poate constata că este exclusă discriminarea în prezenta cauză şi deci nu se poate vorbi de prejudiciu sau de repararea acestuia prin acordarea unor drepturi salariale neprevăzute de lege. Prin urmare, instituirea unui alt sistem de salarizare faţă de cel stabilit de legiuitor nu poate fi permis deoarece, în mod evident, acordarea prin hotărâre judecătorească a unei alte salarizări determină o răsturnare a sistemului de salarizare instituit prin legile de salarizare.
    54. S-a arătat că Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 nu este aplicabilă în cazul de faţă, dat fiind faptul că nu există hotărâri judecătoreşti definitive sau acte administrative care să stabilească un nivel de salarizare corespunzător procurorilor S.I.I.J. pentru alţi judecători cu grad profesional de judecătorie.
    55. Mai mult, se impunea ca procurorii din cadrul S.I.I.J. să primească diurna specifică celorlalţi judecători sau procurori detaşaţi în altă localitate, deoarece în caz contrar ar însemna că toţi procurorii din provincie ar fi fost discriminaţi în raport cu cei din Bucureşti şi că paleta de selecţie a acestora se limita excesiv doar la procurorii din Bucureşti. Aceasta deoarece în cazul S.I.I.J. nu era posibilă detaşarea, dar sediul acesteia era exclusiv în municipiul Bucureşti, nu ca în cazul celorlalte structuri ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (DNA şi DIICOT), care au structuri teritoriale şi în alte municipii.
    56. Or, a admite că toţi magistraţii români (procurori sau judecători) se pot detaşa la alte instanţe sau parchete (inclusiv DNA şi DIICOT) şi primesc diurnă dacă sunt din altă localitate, cu excepţia celor de la S.I.I.J., ar fi însemnat ca legiuitorul să fi instituit o discriminare pentru procurorii S.I.I.J., fără a avea la bază elemente obiective de diferenţiere.
    57. Aşadar, legea nu instituie o discriminare pentru ceilalţi judecători sau procurori, deoarece toţi vor avea drepturi identice dacă se vor detaşa la o instanţă sau un parchet din altă localitate decât cea în care îşi desfăşoară activitatea, dar şi dacă ar fi fost selectaţi de Consiliul Superior al Magistraturii să desfăşoare activitate în cadrul S.I.I.J.
    58. În consecinţă, faţă de cele expuse, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, având în vedere că această chestiune de drept este nouă şi constituie o problemă de drept reală, cu un anumit grad de dificultate, motiv pentru care solicită sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
    59. Apelantele-reclamante au formulat note scrise prin care au susţinut că, faţă de modalitatea de edictare a dispoziţiilor art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, pe perioada cât au fost în vigoare, şi faţă de obiectul acţiunii pendinte, ultima alegaţie, respectiv dacă aceştia nu sunt delegaţi sau detaşaţi în altă localitate decât cea de domiciliu, se impune a fi înlăturată, întrucât textul legal în vederea aplicării căruia se solicită pronunţarea hotărârii prealabile nu prevede pentru categoria magistraţilor-procurori cu funcţii de conducere şi procurorilor cu funcţii de execuţie acordarea acestor drepturi, cu condiţia delegării sau detaşării în altă localitate decât cea de domiciliu, aşa cum se solicită în cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Or, adăugarea acestei menţiuni tinde la deturnarea procedurii de sesizare de la scopul pentru care a fost edictată.
    60. În ceea ce priveşte admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, nu este îndeplinită condiţia existenţei unei veritabile chestiuni de drept de a cărei soluţionare depinde soluţionarea pe fond a cauzei de faţă.
    61. Astfel, prin acţiunea formulată, reclamantele au solicitat recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a sporurilor aferente, în funcţie de salarizarea procurorilor din cadrul S.I.I.J., în sensul includerii în indemnizaţia de încadrare a drepturilor salariale specifice personalului detaşat, începând cu data de 16 octombrie 2018, care este data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, şi pentru viitor, respectiv pe perioada menţinerii în vigoare a dispoziţiilor art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, drepturi recunoscute doar procurorilor cu funcţii de conducere şi procurorilor cu funcţii de execuţie din cadrul S.I.I.J.
    62. În vederea recunoaşterii acestui drept au fost invocate dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, corelate cu cele ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, potrivit cărora personalul salariat care lucrează în aceleaşi condiţii trebuie să beneficieze de acelaşi salariu, la nivel maxim.
    63. În ceea ce priveşte acest nivel maxim, dacă iniţial reclamantele au invocat autoritatea de lucru judecat provizoriu, la acest moment invocă autoritatea de lucru judecat, întrucât în Dosarul nr. 4.543/111/2021 al Tribunalului Bihor s-a stabilit în mod definitiv acest nivel maxim, prin includerea diurnei de 2% în indemnizaţia de bază a altor magistraţi, care de asemenea nu funcţionează în cadrul S.I.I.J.
    64. Chestiunea de drept reală vizează, astfel, nu aplicarea în concret a dispoziţiilor art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, ci recunoaşterea în beneficiul reclamantelor a dreptului la o salarizare unitară prin aplicarea nivelului maxim (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 corelată cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016), nivel maxim stabilit deja prin Sentinţa civilă nr. 317 din 22 martie 2022, pronunţată de Tribunalul Bihor - Secţia I civilă în Dosarul nr. 4.543/111/2021.
    65. Faţă de caracterul definitiv al acestei hotărâri, faţă de împrejurarea că deja salarizarea la nivelul procurorilor din cadrul S.I.I.J. s-a stabilit în beneficiul judecătorilor din cadrul Tribunalului Timiş prin hotărâre definitivă, apelantele-reclamante au apreciat că problema de drept a fost lămurită, astfel că nu suntem în prezenţa unei chestiuni de drept reale şi esenţiale în cauză.
    66. În aceste condiţii, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu ar avea decât efect dilatoriu, întârziind soluţionarea cauzei de faţă.
    67. În plus, sesizarea instanţei supreme este cerută de Ministerul Justiţiei, pârât faţă de care prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

    VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    68. Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 3.542/120/2021 a apreciat că drepturile salariale prevăzute de art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, în forma anterioară modificărilor şi completărilor operate prin Legea nr. 49/2022 privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, precum şi pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (Legea nr. 49/2022), prin raportare la art. 88^2 alin. (2) din aceeaşi lege şi la art. 7 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, sunt incluse în indemnizaţia de încadrare a unui magistrat, care poate fi majorată cu 2%, procent prevăzut de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006.
    69. Atât timp cât procurorii din cadrul S.I.I.J. sunt numiţi de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi nu se permite delegarea şi detaşarea în cadrul acestei structuri, drepturile salariale prevăzute la art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 sunt incluse în indemnizaţia de încadrare reglementată de Legea-cadru nr. 153/2017 la art. 7 lit. c), nefiind un drept salarial distinct de aceasta.
    70. În considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 s-a reţinut că principiul constituţional al egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, din moment ce situaţia juridică a personalului bugetar de acelaşi grad, aceeaşi gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii este identică, atunci şi tratamentul juridic aplicabil - salariul de bază/indemnizaţia de încadrare - trebuie să fie acelaşi, nefiind permis, spre exemplu, ca magistraţi de acelaşi grad, aceeaşi gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii să aibă indemnizaţii de încadrare diferite.
    71. Faţă de principiul salarizării la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, corespunzător fiecărei/fiecărui funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 71/2015, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015), astfel cum a fost amendată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, principiu ulterior preluat şi de Legea-cadru nr. 153/2017, indemnizaţia de încadrare a apelantelor-reclamante ar trebui majorată la nivelul maxim stabilit deja prin Sentinţa civilă nr. 317/LM din 22 martie 2022, pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 4.543/111/2021.
    72. Chiar dacă legiuitorul are dreptul de a adopta, modifica, completa sau revizui prevederi legale, în funcţie de personalul căruia i se aplică, aceasta trebuie să se realizeze doar cu respectarea principiului egalităţii şi nediscriminării, în speţă al plăţii egale pentru muncă egală. Însăşi Curtea Constituţională a României a arătat, într-o decizie a sa, că un tratament diferit nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii (Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, precitată).

    VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
    73. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat hotărâri judecătoreşti şi opinii ale magistraţilor, care conturează existenţa a două orientări jurisprudenţiale.
    74. Astfel, într-o opinie, s-a apreciat că diurna de detaşare în cuantum de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară prevăzută de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, de care au beneficiat procurorii din cadrul S.I.I.J., nu se include în indemnizaţia de încadrare brută lunară a unui magistrat, ci reprezintă un drept salarial distinct de aceasta.
    75. S-a menţionat că, pentru procurorii numiţi în cadrul S.I.I.J., legiuitorul a prevăzut că urmează să beneficieze de drepturile procurorilor detaşaţi, în condiţiile legii, adică ale art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, iar acest beneficiu al drepturilor de detaşare în cazul unor procurori numiţi, nu detaşaţi, a fost reglementat expres doar în favoarea acestei categorii profesionale, aspect care reiese din împrejurarea că dispoziţiile art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 se regăsesc distinct în secţiunea a 2^1-a din capitolul II din acest act normativ.
    76. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017, art. 7 lit. g) definind „funcţia similară“ ca fiind o funcţie de acelaşi fel din cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice, care implică aceleaşi condiţii de studii, grad/treaptă profesională, gradaţie, vechime în funcţie sau vechime în specialitate, după caz, şi condiţii de muncă. Or, drepturile băneşti ce se achită în situaţia detaşării nu sunt incluse în salariul de bază/indemnizaţia de încadrare, în raport cu care se verifică respectarea principiului amintit, pentru funcţii similare, ci reprezintă drepturi suplimentare, incluse în salariul lunar, astfel cum reiese din art. 34 din Legea-cadru nr. 153/2017, cele două noţiuni fiind diferite, potrivit art. 7 din aceeaşi lege.
    77. Aşadar, rezultă că nivelul maxim în plată este dat de cuantumul indemnizaţiei de încadrare de care se bucură persoane cu funcţii similare, iar nu de cuantumul venitului salarial lunar.
    78. Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 nu este incidentă în cazul pretenţiilor deduse judecăţii, întrucât acordarea drepturilor salariale specifice personalului detaşat nu constituie drepturi reglementate de norme cu aplicabilitate generală, aşa cum era situaţia majorărilor de 2%, 5% şi 11% de la care a plecat analiza Curţii Constituţionale - care au fost aplicate la valoarea de referinţă sectorială pentru întreg sistemul justiţiei, fără niciun fel de circumstanţiere faţă de situaţia personală a fiecărui angajat în parte, conducând la majorarea indemnizaţiilor de încadrare pentru toţi judecătorii.
    79. În acest sens s-au depus hotărâri judecătoreşti şi au fost exprimate opinii teoretice de către Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Călăraşi, Tribunalul Ialomiţa (în opinie majoritară), Tribunalul Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Sălaj - Secţia civilă, Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Galaţi, Curtea de Apel Iaşi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă, Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia I civilă.
    80. De asemenea, a fost exprimată şi opinia potrivit căreia drepturile salariale prevăzute de art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, în forma anterioară modificărilor şi completărilor operate prin Legea nr. 49/2022, prin raportare la art. 88^2 alin. (2) din aceeaşi lege şi la art. 7 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, sunt incluse în indemnizaţia de încadrare a unui magistrat, astfel încât pot conduce la majorarea acesteia cu 2%, procent prevăzut de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006.
    81. S-a avut în vedere faptul că procurorii din cadrul S.I.I.J. sunt numiţi de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi nu se permit delegarea şi detaşarea în cadrul acestei structuri, drepturile salariale prevăzute la art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 sunt incluse în indemnizaţia de încadrare reglementată de Legea-cadru nr. 153/2017 la art. 7 lit. c), nefiind un drept salarial distinct de aceasta.
    82. În acest sens a fost indicată Sentinţa civilă nr. 2.261 din 21 septembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă, şi a fost formulată o opinie teoretică de către judecătorii Tribunalului Ilfov.
    83. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

    VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    84. Prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, admiţând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, instanţa de contencios constituţional a reţinut următoarele:
    "21. (...) prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraţilor), s-au eliminat şi diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţii şi personalul asimilat, încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (în temeiul Codului de procedură civilă din 1865) sau definitive (în temeiul Codului de procedură civilă), prin care leau fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri judecătoreşti. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim. (...)
22. (...) prin dispoziţiile de lege criticate, introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, legiuitorul a stabilit că, la calculul nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice, nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.
25. (...) norma criticată stabileşte, în mod indirect, că nu sunt recunoscute hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Astfel, chiar dacă o parte dintre magistraţii care beneficiază de aceste hotărâri judecătoreşti au deja în plată majorarea indemnizaţiei de încadrare, faptul că textul criticat prevede că, la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice, nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti conduce la concluzia că, deşi o parte dintre magistraţi şi din personalul asimilat au obţinut majorarea indemnizaţiei de încadrare, aceasta nu este recunoscută la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare. (...)
28. (...) dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, afectează principiul fundamental al separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, deoarece, printr-un act normativ emis de Guvern, ca legiuitor delegat potrivit art. 115 alin. (4)-(6) din Constituţie, se consacră, pe cale legislativă, nerecunoaşterea hotărârilor judecătoreşti definitive, respectiv definitive şi irevocabile, emise de puterea judecătorească.
29. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 din Constituţie, Curtea reţine că, aşa cum a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, principiul constituţional al egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, din moment ce situaţia juridică a personalului bugetar de acelaşi grad, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii este identică, atunci şi tratamentul juridic aplicabil - salariul de bază/indemnizaţia de încadrare - trebuie să fie acelaşi, nefiind permis, spre exemplu, ca magistraţi de acelaşi grad, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii, să aibă indemnizaţii de încadrare diferite.
30. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situaţii profesionale identice, dar care nu au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizaţii de încadrare diferite (mai mici) faţă de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătoreşti, generând diferenţe în stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare. Or, tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă. De altfel, dispoziţiile de lege criticate lipsesc de sens şi, practic, anulează voinţa legiuitorului şi raţiunea esenţială a edictării actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în Preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, anume acelea de a egaliza veniturile personalului bugetar cu aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, prin raportate la nivelul maxim, şi de a elimina inechităţile existente. (...)
31. (...) Curtea constată că, pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."

    85. Prin Decizia nr. 561 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 mai 2009, s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) raportat la anexa A pct. 1-13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006.
    86. Prin Decizia nr. 861 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 28 iulie 2009, s-a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006.

    IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare
    87. Prin Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021, s-a stabilit că: „În interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V la aceeaşi lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depăşească limita prevăzută de art. 25 din aceeaşi lege, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale.“
    88. Prin Decizia nr. 3 din 7 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 8 aprilie 2022, s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru cuantificarea diurnei de care beneficiază judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi, care sunt delegaţi sau detaşaţi în altă localitate decât cea de domiciliu, se va avea în vedere timpul efectiv lucrat, iar nu totalitatea zilelor calendaristice ce intră în calculul perioadei de delegare sau detaşare, după caz.“

    X. Raportul asupra chestiunii de drept
    89. La dosar au fost depuse două rapoarte întocmite de judecătorii-raportori.
    90. Astfel, printr-un raport s-a propus respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării, deoarece nu are ca obiect o chestiune de drept veritabilă, de natură a justifica intervenţia mecanismului de unificare urmărit, răspunsul putând fi obţinut prin exerciţiul de interpretare şi aplicare coroborată a normelor de drept incidente, atribut al instanţelor de judecată de drept comun.
    91. Printr-un alt raport s-a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale vizate, dreptul reglementat de art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 are natura juridică a indemnizaţiei de încadrare brute lunare pentru procurorii care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul S.I.I.J., iar garanţiile principiului nediscriminării şi ale principiului egalităţii, prevăzute de art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, pot fi invocate doar de către magistraţii care ocupau o „funcţie similară“ cu a acestora, astfel cum este definită la art. 7 lit. g) din acelaşi act normativ coroborat cu art. 8 din secţiunea a 2-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017.
    92. De asemenea, la dosar a fost depus un punct de vedere întocmit de un membru al completului, prin care s-a apreciat că dreptul reglementat de art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 constituie pentru procurorii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul S.I.I.J. un drept de natură salarială, adiţional, distinct de indemnizaţia de încadrare brută lunară, având în vedere raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut un asemenea drept, neputând fi asimilat însă nici diurnei reglementate de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006.
    93. Achiesând la această concluzie, un alt membru al completului a depus un punct de vedere prin care a apreciat că în cauză nu poate fi invocată discriminarea ca temei al egalizării indemnizaţiilor între procurorii S.I.I.J. şi ceilalţi procurori şi judecători şi nici incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, fiind evident că nu este întrunită ipoteza avută în vedere de instanţa de contencios constituţional.

    XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:
    XI.1 Asupra admisibilităţii sesizării
    94. Potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
    95. Din cuprinsul prevederilor legale enunţate anterior se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite cumulativ, şi anume:
    - existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;
    – instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;
    – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al unei curţi de apel sau al unui tribunal învestit să soluţioneze cauza în ultimă instanţă;
    – să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei;
    – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate;
    – problema de drept semnalată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii sau al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

    96. Examinarea condiţiilor în care poate fi declanşat acest mecanism de unificare a practicii judiciare pune în evidenţă faptul că, în cazul concret al prezentei sesizări, sunt îndeplinite cerinţele legale cumulative pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    97. Astfel, din datele prezentate în cuprinsul încheierii de sesizare rezultă că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată de un complet al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia I civilă, legal învestit cu soluţionarea unui apel, formulat într-un litigiu având natura juridică a unui conflict de muncă, ceea ce conferă competenţă exclusivă în primă instanţă tribunalului, conform art. 208 din Legea nr. 62/2011. Hotărârea pronunţată în apel are caracter definitiv, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, fiind supusă numai apelului, conform art. 214 din Legea nr. 62/2011. Aşadar, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost dispusă de un complet din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă.
    98. Este îndeplinită şi condiţia de admisibilitate referitoare la relaţia dintre dezlegarea dată chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei. Astfel, între problema de drept ce face obiectul sesizării şi soluţionarea pe fond a cauzei există un raport de dependenţă, în sensul că hotărârea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o pronunţă în procedura mecanismului de unificare a practicii judiciare poate produce un efect concret asupra soluţiei din procesul pendinte. În cauză, sesizarea formulată de instanţa de trimitere pune în discuţie o chestiune de drept de a cărei lămurire poate depinde soluţionarea fondului cauzei deduse judecăţii, deoarece soluţionarea apelului şi, implicit, a acţiunii introductive este indisolubil legată de stabilirea naturii juridice a dreptului de care au beneficiat procurorii din cadrul S.I.I.J., în temeiul art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 şi al art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, în perioada de activitate a normei din legea de organizare.
    99. Este, totodată, de remarcat faptul că se confirmă şi cerinţa legală a noutăţii chestiunii de drept supuse atenţiei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    100. Astfel, într-o jurisprudenţă dezvoltată constant, instanţa supremă a statuat că este îndeplinită cerinţa noutăţii atunci când problema de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, cărora instanţele nu le-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial, ori în ipoteza unor chestiuni noi de drept, generate de un act normativ mai vechi, în situaţia în care aplicarea unei norme vechi a devenit de actualitate şi nu există jurisprudenţă cu privire la interpretarea acesteia sau dacă se impune clarificarea unei asemenea norme, într-un context legislativ nou, din care rezultă dificultăţi de interpretare.
    101. În acelaşi timp se apreciază că, în raport cu specificul şi finalitatea acestui mecanism de unificare jurisprudenţială, cerinţa noutăţii chestiunii disputate trebuie analizată în cheia necesităţii preîntâmpinării practicii judiciare neunitare. Or, chestiunea de drept pendinte îndeplineşte cerinţa de noutate, având în vedere că aceasta a fost generată de intrarea în vigoare - relativ recent - a dispoziţiilor art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, anume la data de 16 octombrie 2018, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, prin care Legea nr. 304/2004 a fost modificată şi completată.
    102. Se observă, totodată, în urma cercetărilor efectuate, că nu a fost identificată practică judiciară consistentă în materie, existând pe rolul mai multor instanţe judecătoreşti din ţară litigii având un obiect identic sau similar cu cel din cererea de chemare în judecată, ceea ce denotă că asupra chestiunii de drept nu s-a conturat o practică judiciară cristalizată şi consolidată, de o manieră evidentă, într-o anumită direcţie; drept urmare, numărul nerelevant de hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie nu este în măsură să înlăture caracterul de noutate al chestiunii de drept.
    103. Cu alte cuvinte, aceste împrejurări sunt de natură a crea premisele aplicării în continuare, în activitatea jurisdicţională, a normelor juridice în discuţie, cel puţin în privinţa cauzelor care sunt suspendate până la acest moment, context care ar presupune, ipotetic, asumarea riscului pronunţării unor soluţii divergente, astfel încât mecanismul cu funcţie de prevenţie al hotărârii prealabile îşi dovedeşte pe deplin utilitatea.
    104. Aşadar, având în vedere dificultăţile de interpretare generate de corelarea dispoziţiilor legale care ar putea prefigura apariţia unei practici neunitare, se constată că problema de drept care face obiectul sesizării este una veritabilă, care necesită o rezolvare de principiu pe calea unei hotărâri prealabile, în procedura prevăzută de art. 519 şi următoarele din Codul procedură civilă.
    105. De asemenea, este îndeplinită şi condiţia de admisibilitate privind inexistenţa unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, având ca obiect chestiunea de drept care formează obiectul prezentei sesizări. Se constată, totodată, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra modalităţii de interpretare a prevederilor art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 şi ale art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, prin pronunţarea unei decizii în recurs în interesul legii sau a unei hotărâri prealabile, în sensul de a fi stabilit dacă drepturile salariale prevăzute de art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 se includ sau nu în indemnizaţia de încadrare a unui magistrat şi dacă acestea intră sau nu sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016.

    XI.2. Asupra fondului chestiunii de drept supuse dezlegării
    106. Prin sesizarea formulată, instanţa de trimitere solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să dea o dezlegare de principiu, în cadrul mecanismului hotărârii prealabile, următoarei chestiuni de drept: dacă diurna de detaşare în cuantum de 2 % din indemnizaţia de încadrare brută lunară, prevăzută de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, de care au beneficiat procurorii din cadrul S.I.I.J., în temeiul art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, se include în indemnizaţia de încadrare brută lunară a unui magistrat şi cade sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 sau reprezintă un drept salarial distinct de aceasta.
    107. Instanţa de trimitere este învestită cu soluţionarea apelului împotriva sentinţei date de tribunal, prin care cererea formulată de judecători şi foşti judecători ai Tribunalului Vrancea, în calitate de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Vrancea, Ministerul Justiţiei şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, într-o cauză având ca obiect drepturi salariale, cererea fiind respinsă ca neîntemeiată împotriva pârâtului Tribunalului Vrancea şi în contradictoriu şi cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, iar în privinţa celorlalţi doi pârâţi s-a reţinut excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
    108. Reclamanţii din litigiul principal, în esenţă, au solicitat aplicarea şi în privinţa lor a dispoziţiilor art. 88^2 din Legea nr. 304/2004, susţinând că acordarea şi plata sumelor în discuţie exclusiv procurorilor numiţi în cadrul S.I.I.J. reprezintă o situaţie profund inechitabilă faţă de alţi magistraţi numiţi, care nu beneficiază de drepturile magistraţilor detaşaţi, aşa cum s-a prevăzut doar pentru această categorie de procurori, întrucât legiuitorul a prevăzut că aceştia beneficiază de drepturile procurorilor detaşaţi, deşi, potrivit art. 88^2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, este interzisă delegarea sau detaşarea de procurori în cadrul S.I.I.J.
    109. Din conţinutul întrebării prealabile se constată că problema de drept cu a cărei dezlegare de principiu este învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are două componente, şi anume:
    - să se stabilească dacă diurna de care au beneficiat procurorii din cadrul S.I.I.J., în temeiul art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, se include în indemnizaţia de încadrare sau reprezintă un drept salarial distinct de aceasta; cu alte cuvinte, prin această primă întrebare, instanţa de trimitere solicită să se stabilească natura juridică a drepturilor acordate de legiuitor - prin norma evocată - în beneficiul procurorilor numiţi în cadrul S.I.I.J.;
    – să se stabilească dacă drepturile anterior menţionate intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 sau, altfel spus, dacă acestea activează mecanismul de egalizare a salariului lunar pentru a se înlătura un eventual tratament discriminatoriu pentru cei aflaţi în situaţii comparabile (instanţa de trimitere referindu-se, generic, la categoria magistraţilor, fără alte circumstanţieri).

    110. Aşadar, obiectul sesizării de faţă priveşte o chestiune de drept complexă, ce nu presupune doar interpretarea unei norme juridice în sensul unei dezlegări punctuale referitoare la înţelesul unei dispoziţii legale ori al unei sintagme din conţinutul acesteia, ci identificarea unei soluţii de principiu, cu referire la cele două chestiuni enunţate, prima fiind premisa celei de-a doua probleme de drept (în acelaşi sens al noţiunii de chestiune sau problemă de drept, a se vedea deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 4 din 14 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 19 februarie 2019, paragrafele 56 şi 57; nr. 26 din 9 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 30 mai 2022, paragraful 58; deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 18 din 5 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 28 octombrie 2015, paragraful 41; nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 7 noiembrie 2011; nr. 5 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 19 februarie 2020, paragrafele 43-45 etc.).
    111. Cu privire la prima chestiune de drept, este necesar a se porni de la un scurt istoric al existenţei juridice a S.I.I.J. şi al salarizării procurorilor numiţi, în condiţiile legii, în cadrul acestei structuri a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    112. Astfel, această secţie a fost înfiinţată prin Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004, cu modificările ulterioare (Legea nr. 207/2018), ca structură fără personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu competenţa exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori, inclusiv judecătorii şi procurorii militari şi cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.
    113. Prin această lege au fost stabilite principiile de funcţionare a S.I.I.J., modalităţile de numire a conducerii Secţiei şi a procurorilor din cadrul acesteia, iar, în vederea operaţionalizării ei, începând cu data stabilită de legiuitor - 23 octombrie 2018 -, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.
    114. Dispoziţiile de la art. 88^2 alin. (5) au fost introduse în Legea nr. 304/2004 prin art. II pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 16 octombrie 2018.
    115. Prin art. 15 din Legea nr. 49/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 martie 2022, a fost abrogată secţiunea a 2^1-a, cuprinzând art. 88^1-88^11, din capitolul II al titlului III din Legea nr. 304/2004.
    116. Totodată, este de precizat că potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 49/2022:
    "(2) Începând cu data desfiinţării Secţiei, procurorii din cadrul acesteia, inclusiv cei cu funcţii de conducere, revin la parchetele de unde provin sau la parchetele unde au promovat în condiţiile legii, pe perioada desfăşurării activităţii în cadrul Secţiei. De la data revenirii la parchetul de unde provin ori la parchetele unde au promovat în condiţiile legii, procurorii care au activat în cadrul
    Secţiei îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, pe perioada desfăşurării activităţii în cadrul Secţiei.“ (s.n.)"

    117. Cum actul normativ de desfiinţare a S.I.I.J. a intrat în vigoare la 14 martie 2022, rezultă că drepturile stabilite prin dispoziţiile art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 în favoarea procurorilor numiţi în cadrul acestei structuri au avut o existenţă limitată în timp, fiind circumscrise intervalului 16 octombrie 2018-14 martie 2022.
    118. Pentru a se califica natura juridică a acestor drepturi stabilite prin dispoziţiile art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 este necesară analizarea conţinutului acestei norme de trimitere şi a normei la care se face trimitere - art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006.
    119. Astfel, art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 prevede că:
    "(5) Pe durata desfăşurării activităţii în cadrul Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, procurorii cu funcţii de conducere şi execuţie beneficiază de drepturile procurorilor detaşaţi, în condiţiile legii."

    120. Drepturile procurorilor detaşaţi sunt cele stabilite de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, potrivit căruia:
    "(1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi, care sunt detaşaţi sau delegaţi în altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, pe toată durata delegării sau detaşării, de următoarele drepturi:
    a) diurnă în cuantum de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, dar nu mai puţin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unităţile bugetare."

    121. Totodată, trebuie menţionat că art. 88^2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 stabilea că: „(2) Este interzisă delegarea sau detaşarea de procurori în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.“
    122. Din coroborarea acestor norme rezultă că procurorii numiţi în cadrul S.I.I.J., deşi nu puteau fi delegaţi sau detaşaţi în altă localitate decât cea de domiciliu [norma de la art. 88^2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 fiind imperativă], au beneficiat de drepturile reglementate de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, respectiv de diurnă în cuantum de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, dar nu mai puţin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unităţile bugetare.
    123. Norma de la art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 - în domeniul ei propriu de reglementare - a fost analizată şi interpretată, în vederea aplicării sale unitare, prin Decizia nr. 3 din 7 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 8 aprilie 2022.
    124. Prin această decizie de unificare - obligatorie pentru instanţele judecătoreşti de la data publicării ei - s-a reţinut astfel:
    "70. (...) se conturează concluzia că diurna de delegare sau detaşare (indemnizaţia de delegare ori de detaşare) reprezintă un drept de natură salarială, întrucât este prevăzută de lege a fi acordată salariatului delegat sau detaşat în legătură cu munca sau, altfel spus, se acordă pentru îndeplinirea atribuţiilor sau sarcinilor de serviciu, într-o altă localitate decât cea de domiciliu, în cadrul programului normal de lucru al unităţii la care salariatul este delegat ori detaşat. (...)
89. Calificarea indemnizaţiei primite de magistraţi, de personalul asimilat acestora sau de magistraţii-asistenţi pe perioada delegării/detaşării în interesul serviciului ca fiind drepturi de natură salarială reiese şi din reglementarea caracterului impozabil al acestora, aceste indemnizaţii fiind asimilate salariilor, conform art. 76 alin. (2) lit. k) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede:

    "(2) Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică şi următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor:
    k) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare, primite de salariaţi, potrivit legii, pe perioada delegării/detaşării, după caz, în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, pentru partea care depăşeşte plafonul neimpozabil (...)."
90. Un argument în acelaşi sens decurge şi din observarea definiţiei legale a noţiunii de salariu din art. 159 din Codul muncii ca reprezentând contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, normă aplicabilă în mod corespunzător şi magistraţilor, în baza art. 278 alin. (2) din Codul muncii.
91. Aplicarea particulară a noţiunii legale de salariu, în privinţa personalului din sistemul bugetar, se regăseşte în prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, dintre care prezintă interes dispoziţiile art. 7 lit. c) şi e) din acest act normativ, potrivit cărora indemnizaţia de încadrare reprezintă suma de bani corespunzătoare funcţiei, gradului, gradaţiei şi vechimii în funcţie, prevăzută în anexele nr. I-IX, iar salariul lunar cuprinde salariul de bază ori, după caz, indemnizaţia lunară sau indemnizaţia de încadrare, compensaţiile, indemnizaţiile, sporurile, adaosurile, primele, premiile, precum şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar (anexa V a acestei legi fiind consacrată familiei ocupaţionale de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curţii Constituţionale).
92. Prin urmare, odată stabilit că diurna reglementată de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 reprezintă un drept de natură salarială (fiind un venit asimilat salariului), aceasta dobândeşte regimul juridic al salariului care, în cazul magistraţilor, are drept componentă principală indemnizaţia de încadrare brută lunară."

    125. Ca atare, în domeniul propriu de reglementare al normei de la art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 este deja statuat că diurna reprezintă un drept de natură salarială, întrucât este recunoscut de lege în favoarea judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat acestora şi a magistraţilor-asistenţi care sunt detaşaţi sau delegaţi în altă localitate decât cea de domiciliu, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, astfel încât acesta intră în noţiunea de salariu lunar, în sensul celor prevăzute de art. 7 lit. g) din Legea-cadru nr. 153/2017, alături de indemnizaţia de încadrare lunară (componenta de substanţă a drepturilor salariale ale magistraţilor), de sporurile cu caracter permanent şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzătoare familiei ocupaţionale „Justiţie“.
    126. Însă, prin recunoaşterea explicită în norma de la art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 în favoarea procurorilor numiţi în cadrul S.I.I.J. a unui drept lunar de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, fără ca acest drept de natură salarială să fie în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu în altă localitate decât cea de domiciliu (ca efect al detaşării sau delegării), rezultă că, în privinţa acestor procurori numiţi, în condiţiile legii, în cadrul acestei structuri a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în realitate, legiuitorul a stabilit o indemnizaţie de încadrare suplimentară, superioară celei prevăzute de legea unică de salarizare pentru procurorii având gradul profesional de parchet general de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie“ şi Curtea Constituţională -, anume cea de la lit. B nr. 1).
    127. Opţiunea de a disocia aceste drepturi de îndeplinirea atribuţiilor de serviciu în altă localitate decât cea de domiciliu ca efect al unei măsuri de delegare sau detaşare (interzise în mod expres de lege în cazul procurorilor numiţi în cadrul S.I.I.J.) vădeşte intenţia neechivocă a legiuitorului de a stabili în favoarea acestora o indemnizaţie de încadrare lunară mai mare faţă de cea prevăzută de legea de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, având în vedere că art. 1 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede: „(3) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege.“, personalul la care face referire alin. (1) fiind cel din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.
    128. Potrivit celor arătate, dispoziţiile art. 88^2 alin. (5) nu au fost integrate în corpul Legii nr. 304/2004 în momentul adoptării actului normativ de înfiinţare a S.I.I.J. (prin Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004, intrată în vigoare la 23 iulie 2018), ci ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018, intrată în vigoare la 16 octombrie 2018, moment anterior faţă de cel stabilit de art. III din Legea nr. 207/2018, pentru începerea funcţionării S.I.I.J. - 3 luni de la data intrării în vigoare a legii (aşadar, la 23 octombrie 2018).
    129. Faptul că legiuitorul a ales să introducă în favoarea procurorilor din cadrul S.I.I.J. această indemnizaţie de încadrare suplimentară în cuprinsul Legii nr. 304/2004, iar nu prin modificarea Legii-cadru nr. 153/2017, reprezintă o constatare ce permite interpretului legii să extragă două concluzii:
    (i) că procurorii cu funcţii de execuţie, numiţi de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în cadrul S.I.I.J., după parcurgerea procedurii de concurs ce era prevăzută de art. 88^5 din Legea nr. 304/2004, au beneficiat de o indemnizaţie lunară de încadrare stabilită atât în temeiul Legii-cadru nr. 153/2017 (anexa nr. V capitolul I lit. B nr. 1), cât şi prin aplicarea art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 cu care prima era suplimentată; şi
    (ii) că această indemnizaţie de încadrare suplimentară stabilită prin Legea nr. 304/2004, ca efect al voinţei legiuitorului de a o încorpora în Legea nr. 304/2004, iar nu de a modifica Legea-cadru nr. 153/2017, este sustrasă de la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât nu este acordată prin legea-cadru, ci printr-un alt act normativ.

    130. Aceste constatări sunt valabile mutatis mutandis şi în privinţa procurorilor cu funcţii de conducere, având în vedere că aceştia, pe lângă indemnizaţia de încadrare şi suplimentul la aceasta, beneficiază şi de indemnizaţia de conducere, potrivit art. 10 alin. (1) lit. a) din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din justiţie, secţiunea a 2-a.
    131. În consecinţă, cu referire la prima întrebare a instanţei de trimitere, se constată că diurna de care au beneficiat procurorii cu funcţii de execuţie şi cu funcţii de conducere din cadrul S.I.I.J., în temeiul art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, a avut natura juridică a indemnizaţiei de încadrare brute lunare.
    132. În ceea ce priveşte a doua chestiune, prioritar, este necesar a se face referire la contextul legislativ al adoptării de către legiuitor a normei de la art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, normă introdusă în fondul activ al legislaţiei, aşa cum s-a menţionat, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 şi care a fost în vigoare în intervalul 16 octombrie 2018-14 martie 2022, deci, până la abrogarea ei prin Legea nr. 49/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 martie 2022.
    133. La data adoptării normei în discuţie era deja în vigoare - de la data de 1 iulie 2017 - Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017.
    134. În privinţa actului normativ prin care această dispoziţie a fost inserată în cuprinsul Legii nr. 304/2004 trebuie observat că operează prezumţia ce se desprinde din dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 24/2000), prezumţie referitoare la integrarea oricărui proiect de act normativ în ansamblul legislaţiei.
    135. Potrivit acestui text legal: „Actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, scop în care:
    a) proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel, cu care se află în conexiune;
    b) proiectul de act normativ, întocmit pe baza unui act de nivel superior, nu poate depăşi limitele competenţei instituite prin acel act şi nici nu poate contraveni principiilor şi dispoziţiilor acestuia;
    c) proiectul de act normativ trebuie să fie corelat cu reglementările comunitare şi cu tratatele internaţionale la care România este parte;
    d) proiectul de act normativ trebuie să fie corelat cu dispoziţiile Convenţiei europene a drepturilor omului şi ale protocoalelor adiţionale la aceasta, ratificate de România, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.“

    136. Ca atare, rezultă că această modificare legislativă trebuie să se coreleze atât cu prevederile Legii nr. 304/2004 şi cu cele ale Legii-cadru nr. 153/2017, cât şi cu cele ale celorlalte acte normative de nivel superior sau de acelaşi nivel cu care se află în conexiune (de exemplu, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - Legea nr. 303/2004 - etc.), precum şi cu normele convenţionale şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului ori cu cele ale altor tratate internaţionale la care România este parte.
    137. Odată fixată această premisă, pentru dezlegarea chestiunii de drept supuse analizei, devin utile atât enunţarea principiilor asumate de legiuitor în dispoziţiile legii de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, respectiv cele din art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, cât şi evidenţierea unor definiţii legale dintre cele de la art. 7, aplicabile nu numai în domeniul de reglementare al Legii-cadru nr. 153/2017, dar şi în orice alt context în care sunt evocaţi termenii definiţi.
    138. Art. 6 lit. a)-f) din Legea-cadru nr. 153/2017 stabileşte:
    "Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii:
    a) principiul legalităţii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forţa legii, cu excepţia hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), conform principiilor enunţate de art. 120 din Constituţia României, republicată, dar cu încadrare între limitele minime şi maxime prevăzute prin prezenta lege;
    b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie;
    c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală;
    d) principiul importanţei sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activităţii şi nivelul studiilor;
    e) principiul stimulării personalului din sectorul bugetar, în contextul recunoaşterii şi recompensării performanţelor profesionale obţinute, pe baza criteriilor stabilite potrivit legii şi regulamentelor proprii;
    f) principiul ierarhizării, pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate; (...)"

    139. Având în vedere că problema de drept analizată priveşte - lato sensu - o chestiune de salarizare în sfera familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie“, dintre definiţiile legale cuprinse de art. 7 din Legea-cadru nr. 153/2017 prezintă relevanţă următoarele:
    "În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:
    (...)
    c) indemnizaţia de încadrare reprezintă suma de bani corespunzătoare funcţiei, gradului, gradaţiei şi vechimii în funcţie, prevăzută în anexele nr. I-IX;
    (...)
    e) salariul lunar cuprinde salariul de bază ori, după caz, indemnizaţia lunară sau indemnizaţia de încadrare, compensaţiile, indemnizaţiile, sporurile, adaosurile, primele, premiile, precum şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar;
    (...)
    g) funcţia similară reprezintă o funcţie de acelaşi fel din cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice, care implică aceleaşi condiţii de studii, grad/treaptă profesională, gradaţie, vechime în funcţie sau vechime în specialitate, după caz, şi condiţii de muncă;
    (...)
    i) sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, în condiţiile legii, pentru fiecare categorie de personal;
    j) gradaţia reprezintă salariul de bază corespunzător funcţiei, acordat în raport cu vechimea în muncă, în condiţiile prezentei legi;
    (...)
    l) gradul profesional reprezintă nivelul de ierarhizare în cadrul funcţiilor cu studii superioare, studii superioare de scurtă durată şi studii medii, după caz, în condiţiile legii;
    m) venitul salarial al personalului din sectorul bugetar cuprinde salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare, indemnizaţiile lunare şi, după caz, compensaţiile, indemnizaţiile, sporurile, majorările, adaosurile, primele şi premiile, precum şi alte drepturi în bani şi/sau în natură, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar."

    140. Revenind la circumstanţele din litigiul principal, rezultă că instanţa de trimitere are de stabilit, în esenţă, dacă existenţa, în intervalul 16 octombrie 2018-14 martie 2022, în fondul activ al legislaţiei, a dispoziţiilor art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 şi aplicarea acestei norme pentru procurorii numiţi în cadrul S.I.I.J. au generat un tratament discriminatoriu pentru reclamanţii cauzei (judecători/foşti judecători cu grad de tribunal), instanţa de trimitere referindu-se, în acest context, la chestiunea aplicabilităţii sau inaplicabilităţii Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016.
    141. O primă observaţie care se impune este aceea că atât reclamanţii, cât şi destinatarii normei de la art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 se încadrează în domeniul de aplicare al Legii-cadru nr. 153/2017, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din legea-cadru coroborate cu cele ale art. 1 lit. a) din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V la lege.
    142. În al doilea rând, trebuie constatat că problema de drept a incidenţei Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, în legătură cu domeniul de aplicare al Legii-cadru nr. 153/2017, a fost deja dezlegată de instanţa supremă în cadrul mecanismelor de unificare, pe cale incidentală, în cuprinsul unor considerente cu valoare decizorie din cuprinsul Deciziei nr. 15 din 28 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021.
    143. În acest sens relevante sunt paragrafele 86-90 din această decizie, prin care s-a statuat astfel:
    "86. Principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conţine o reglementare nouă, ce instituie dispoziţii distincte, inclusiv în ceea ce priveşte principiul egalităţii care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuieşte «prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală».
87. În plus, decizia Curţii Constituţionale menţionată anterior este pronunţată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare, şi nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia.
88. Nu se poate considera că normele care reglementează salarizarea din sistemul justiţiei (anexa nr. V capitolul VIII din Legea-cadru nr. 153/2017) derogă de la dispoziţiile cu caracter de principiu inserate în capitolele I-IV din legea-cadru. Dimpotrivă, anexele care stabilesc sistemul de salarizare pentru fiecare dintre familiile ocupaţionale sunt edictate cu respectarea principiilor generale ale sistemului de salarizare cuprinse în art. 6 din legea-cadru, normele interpretându-se în coerenţa întregii reglementări, în mod coroborat.
89. Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite.
90. Prin urmare, instanţa de contencios constituţional nu reţine o încălcare a principiului egalităţii în cazul unor diferenţe de venit lunar, atunci când salariile de bază sunt egale, potrivit legii. În acest cadru, se poate aprecia ca fiind greşită prima orientare jurisprudenţială, minoritară, fundamentată pe constatarea unei situaţii de discriminare pe cale judiciară şi repararea, în consecinţă, a prejudiciului rezultat din discriminare, prin obligarea angajatorului la calcularea sporurilor la nivelul maxim de 45% şi în cazul persoanelor salarizate potrivit art. 1 lit. c) din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 (personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea), care desfăşoară activitate în condiţii similare, subordonate altui ordonator secundar de credite decât cel care achită sporurile fie în baza unei hotărâri judecătoreşti, fie în baza unei decizii administrative."

    144. Din cele anterior citate se pot stabili două concluzii cu utilitate şi pentru chestiunea de drept din sesizarea de faţă.
    145. Prima vizează împrejurarea că dezlegările instanţei de contencios constituţional din cuprinsul Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016 sunt integrate în prezent de normele de la art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv în conţinutul conceptual al principiului nediscriminării (care reclamă eliminarea oricăror forme de discriminare şi instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie) şi în cel al principiului egalizării cu salariul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică (în sensul asigurării de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală).
    146. Cea de-a doua concluzie este că aceste principii funcţionează doar în ceea ce priveşte indemnizaţia lunară de încadrare, iar nu şi în privinţa celorlalte componente ale salariului lunar al personalului din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie“ şi Curtea Constituţională, relevante pentru această distincţie fiind definiţiile legale de la art. 7 lit. c),e) şi m) din Legea-cadru nr. 153/2017.
    147. În continuare, trebuie amintit că aplicarea acestor două principii are loc în domeniul de reglementare al Legii-cadru nr. 153/2017 [art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 fiind adoptat după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017], astfel încât este necesar ca acestea să fie coroborate şi cu cele enunţate la art. 6 lit. d)-f) din legea-cadru, dar şi să fie luat în considerare înţelesul tehnic al unor termeni cu care legea operează şi pe care îi defineşte la art. 7.
    148. În contextul Legii-cadru nr. 153/2017, principiul nediscriminării înseamnă eliminarea oricăror forme de discriminare şi instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, iar principiul egalităţii înseamnă asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă de valoare egală.
    149. Aşa fiind, nediscriminarea presupune, în primul rând, identificarea personalului care prestează aceeaşi activitate ca şi beneficiarii normei de la art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, având aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, întrucât între aceştia operează principiul egalităţii şi este necesară asigurarea unui salariu de bază egal.
    150. Pentru categoria juridică a „personalului care prestează aceeaşi activitate“ se poate observa că legiuitorul a avut în vedere nu numai personalul care desfăşoară o activitate identică, ci şi personalul care ocupă o „funcţie similară“, astfel cum o defineşte la art. 7 lit. g) din Legea-cadru nr. 153/2017 - funcţie de acelaşi fel din cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice, care implică aceleaşi condiţii de studii, grad/treaptă profesională, gradaţie, vechime în funcţie sau vechime în specialitate, după caz, şi condiţii de muncă.
    151. Dacă identificarea funcţiilor identice nu ridică nicio dificultate de interpretare, stabilirea „funcţiilor similare“ implică însă aplicarea succesivă a criteriilor legale enunţate de art. 7 lit. g) din Legea-cadru nr. 153/2017, condiţiile normei trebuind a fi întrunite cumulativ.
    152. Astfel, în acest sens, este necesar să se constate că salariaţii care tind să demonstreze discriminarea şi, consecutiv, asigurarea unui tratament salarial egal:
    (i) ocupă o funcţie de acelaşi fel în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice cu salariatul căruia legiuitorul i-a asigurat un tratament salarial preferenţial;
    (ii) respectiva funcţie să implice aceleaşi condiţii de studii, grad/treaptă profesională, gradaţie, vechime în funcţie sau vechime în specialitate cu cel care ocupă funcţia ce constituie reperul de comparaţie.

    153. În ceea ce priveşte prima condiţie - funcţie de acelaşi fel în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice, se reţine că, în privinţa procurorilor, concluzia este evidentă (fiind vorba despre funcţii identice, nu doar similare), întrucât reperul de comparaţie îl reprezintă procurorii care au funcţionat în cadrul S.I.I.J.
    154. În continuare va trebui însă stabilit dacă judecătorii ocupă o „funcţie similară“ în sensul celor definite la art. 7 lit. g) din Legea-cadru nr. 153/2017.
    155. Pentru o atare analiză, este de observat că norma evocată prevede că reprezintă funcţii similare funcţiile de acelaşi fel nu numai din cadrul aceleiaşi instituţii [Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în contextul normei de la art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, având în vedere că art. 88^1 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că S.I.I.J. se înfiinţează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie], ci şi din cadrul aceleiaşi autorităţi publice (autoritatea judecătorească).
    156. Ultima constatare este susţinută de întreaga arhitectură constituţională şi infralegislativă şi, nu mai puţin, de jurisprudenţa instanţei constituţionale.
    157. Sumar, este suficient a se constata definiţia legală a magistraturii din art. 1 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 [actul normativ contemporan cu Legea nr. 304/2004, în care s-a regăsit norma de la art. 88^2 alin. (5), de interes în sesizarea de faţă], astfel:
    "Magistratura este activitatea judiciară desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii justiţiei şi de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor."

    158. Din perspectiva jurisprudenţei instanţei constituţionale, pot fi evocate sub acest aspect cele reţinute în considerentele Deciziei nr. 561 din 14 aprilie 2009:
    "Deşi judecătorii şi procurorii fac parte din sistemul justiţiei, poziţia celor două categorii profesionale este diferită în procesul de înfăptuire a justiţiei. Însăşi Legea fundamentală reglementează statutul judecătorilor diferit de cel al procurorilor. În timp ce statutul judecătorilor este prevăzut în cadrul secţiunii 1 «Instanţele judecătoreşti», statutul procurorilor este prevăzut în secţiunea a 2-a «Ministerul Public». Această diferenţiere nu este esenţială, deoarece ambele secţiuni fac parte din acelaşi capitol intitulat «Autoritatea judecătorească», dar este suficientă pentru a permite legiuitorului să stabilească conform voinţei sale, ţinând seama şi de particularităţile celor două categorii profesionale, salarizarea judecătorilor şi procurorilor."

    159. Totodată, în cuprinsul Deciziei nr. 861 din 16 iunie 2009, Curtea Constituţională a reţinut:
    "Esenţială în definirea cadrului juridic analizat este stabilirea gradului instanţelor sau parchetelor pe lângă care magistraţii, fie ei procurori, judecători sau magistraţi-asistenţi, funcţionează. Astfel, atât Direcţia Naţională Anticorupţie, cât şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe când instanţele care judecă cauzele instrumentate de aceste structuri nu sunt întotdeauna la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (spre exemplu, competenţa de judecată în cazul infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene aparţine judecătoriilor, iar cea de urmărire penală Direcţiei Naţionale Anticorupţie).
    Conferirea acestei poziţii superioare în ierarhia parchetelor a celor două structuri legitimează din punct de vedere constituţional salarizarea diferită a procurorilor care le compun în raport cu alţi magistraţi aflaţi la parchete sau instanţe superioare, chiar dacă, în fapt, aceştia au aceeaşi vechime în funcţia de judecător sau procuror. Rezultă că aceste categorii de magistraţi nu se află în aceeaşi situaţie juridică, astfel încât tratamentul juridic aplicat acestora din punctul de vedere al salarizării nu poate fi decât diferit.
    Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că o atare diferenţiere este una justificată în mod obiectiv şi raţional şi că discriminarea salarială ar fi apărut numai atunci când legiuitorul nu ar fi ţinut cont de poziţia superioară a parchetului sau instanţei de judecată, după caz."

    160. Din considerentele citate reies două aspecte: că legiuitorul dispune de o marjă de apreciere în salarizarea diferită a judecătorilor şi procurorilor, dar că în exercitarea acestor atribute de legiferare - pentru a nu crea discriminări - este necesară respectarea ierarhiei instanţelor sau a parchetelor din structura sistemului judiciar, în reglementarea salarizării celor două categorii de magistraţi.
    161. În acest punct se poate constata că aceste repere constituţionale sunt asumate de legiuitorul anului 2017 între principiile ce guvernează Legea-cadru nr. 153/2017, anume cele de la art. 6 lit. d), e) şi f), aplicabile pentru toate categoriile de personal plătit din fonduri publice, iar nu numai pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie“ şi Curtea Constituţională din anexa nr. V, care prevăd astfel:
    lit. d) - principiul importanţei sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activităţii şi nivelul studiilor;
    lit. e) - principiul stimulării personalului din sectorul bugetar în contextul recunoaşterii şi recompensării performanţelor profesionale obţinute, pe baza criteriilor stabilite potrivit legii şi regulamentelor proprii; şi
    lit. f) - principiul ierarhizării, pe verticală, cât şi pe orizontală în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate.

    162. Aşa fiind, rezultă că pentru determinarea ipotezei „funcţiei similare“ nu este suficient să se constate că judecătorii şi procurorii alcătuiesc magistratura, pentru că o atare concluzie ar conduce la o uniformitate a salarizării tuturor judecătorilor şi procurorilor din cadrul autorităţii judecătoreşti, indiferent de nivelul instanţei sau parchetului, ceea ce este străin de intenţia legiuitorului şi nesocoteşte ansamblul principiilor de salarizare în cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie“, în acest caz, dar şi pe cele ale Legii nr. 303/2004, Legii nr. 304/2004 etc.
    163. În plus, o scurtă privire în istoricul reglementării drepturilor salariale ale magistraţilor confirmă opţiunea constantă a legiuitorului de a stabili o salarizare a judecătorilor superioară celei a procurorilor (la acelaşi nivel ierarhic de instanţă şi parchetului), ceea ce este de natură a reflecta şi respecta ierarhia constituţională şi legală a acestor funcţii judiciare ale autorităţii judecătoreşti.
    164. Cu titlu de exemplu, se poate face trimitere, pentru comparaţie, la coeficienţii de multiplicare ce se regăsesc în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, pentru judecători şi pentru procurori (coeficienţi aplicabili în perioada în care valoarea de referinţă sectorială şi coeficienţii de multiplicare erau criterii legale esenţiale pentru stabilirea drepturilor salariale ale magistraţilor, potrivit art. 3 din acest act normativ); aceeaşi concluzie este valabilă şi în prezent, în contextul Legii-cadru nr. 153/2017, aşa cum reiese din observarea celor prevăzute la capitolul 1 lit. A (pentru judecători şi magistraţi-asistenţi) şi lit. B (pentru procurori) din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, ceea ce permite constatarea nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare stabilit pentru fiecare dintre cele două categorii de magistraţi, având acelaşi grad profesional.
    165. Or, dispoziţiile legale evocate din Legea-cadru nr. 153/2017 reflectă aplicarea principiilor de la art. 6 lit. d) şi f) din actul normativ de referinţă.
    166. De aceea, pentru determinarea „funcţiei similare“ din perspectiva art. 7 lit. g) din Legea-cadru nr. 153/2017, devine relevată şi necesară cea de-a doua condiţie, ce trebuie reunită cu prima, respectiv funcţia celui care se pretinde discriminat să implice aceleaşi condiţii de studii, grad/treaptă profesională, gradaţie, vechime în funcţie sau vechime în specialitate cu cel care ocupă funcţia ce constituie reperul de comparaţie, întrucât a fost tratat preferenţial de legiuitor.
    167. Referitor la această a doua cerinţă, cumulativă, trebuie observat, în raport cu definiţiile legale de la art. 7 din Legea-cadru nr. 153/2017, că în privinţa judecătorilor şi procurorilor operează criteriile condiţiei de studii, grad profesional, gradaţiei şi vechimii în funcţie sau vechimii în specialitate, având în vedere că, în raport cu înţelesul noţiunii de „treaptă profesională“ din art. 7 lit. k) din legea-cadru, reprezintă un criteriu legal în legătură cu funcţiile cu studii medii, fiind, aşadar, inaplicabil pentru categoria socioprofesională a magistraţilor.
    168. Pe de altă parte, se poate constata că, în privinţa judecătorilor şi procurorilor, aceste criterii ale „funcţiei similare“ sunt particularizate de legiuitor în cuprinsul art. 8 alin. (1) din secţiunea a 2-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit căruia:
    "(1) Judecătorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi au dreptul, pentru activitatea desfăşurată, la o indemnizaţie de încadrare stabilită în raport cu nivelul instanţelor sau parchetelor sau, după caz, cu gradul profesional obţinut, cu funcţia deţinută şi, după caz, cu vechimea în muncă şi în funcţie, potrivit prevederilor prezentei legi."

    169. În continuare, este însă necesar a se verifica aceste criterii din cuprinsul art. 7 lit. g) coroborate cu art. 8 alin. (1) din secţiunea a 2-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, în privinţa reperului de comparaţie, aşadar, al procurorilor numiţi în cadrul S.I.I.J.
    170. Referitor la primul dintre acestea - cel al nivelului ierarhic al parchetului - , se poate constata că S.I.I.J., potrivit art. 88^1 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, a fost înfiinţată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    171. Numirea în cadrul S.I.I.J. nu echivalează cu păstrarea gradului profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru că, potrivit art. 88^6 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 304/2004, după data încetării activităţii în cadrul S.I.I.J., procurorii reveneau în parchetul din care proveneau şi îşi redobândeau gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia, avute anterior sau dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul secţiei.
    172. În privinţa gradului profesional, se observă că, pentru a putea participa la concursul de numire în funcţia de procuror cu funcţie de execuţie în cadrul S.I.I.J., legiuitorul a stabilit, la art. 88^5 alin. (3) lit. b) şi c) din Legea nr. 304/2004, între altele, condiţiile de a avea cel puţin gradul de parchet de pe lângă curte de apel şi o vechime efectivă de cel puţin 18 ani în funcţia de procuror.
    173. În ceea ce priveşte condiţia gradaţiei şi vechimii în funcţie, pe lângă sensul tehnic de la art. 6 lit. j) din legea-cadru al noţiunii de gradaţie, trebuie a se recurge la observarea grilei stabilite de legiuitor în privinţa procurorilor de la nivelul parchetului în cadrul căruia procurorii din cadrul S.I.I.J. au fost numiţi, după promovarea concursului reglementat de art. 88^5 din Legea nr. 304/2004.
    174. Această grilă se regăseşte în anexa nr. V capitolul I lit. B nr. 1 prima şi a doua poziţie - parţial (corespunzător unei vechimi de peste 18 ani), iar la pct. 1 şi 3 din nota de la lit. B se stabileşte astfel:
    "1. Prin «vechime în funcţie», în sensul prezentului capitol, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie. (...)
3. Indemnizaţia de încadrare/coeficientul cuprinde sporul de vechime în muncă corespunzător gradaţiei."

    175. În consecinţă, numai judecătorii (care ocupă o funcţie similară în cadrul autorităţii judecătoreşti) şi procurorii (care ocupă o funcţie similară în cadrul aceleiaşi instituţii publice) care, în intervalul de referinţă 16 octombrie 2018-14 martie 2022, au îndeplinit, în mod cumulativ, cel puţin condiţiile legale anterior analizate, respectiv cel puţin gradul de judecător de curte de apel sau procuror de parchet de pe lângă curtea de apel şi o vechime efectivă de minimum 18 ani în funcţia de judecător sau procuror, ar putea pretinde că aplicarea normei de la art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 a creat efecte discriminatorii în privinţa lor, întrucât legiuitorul s-a abătut de la principiile de la art. 6 lit. b) - nediscriminarea - din Legea-cadru nr. 153/2017 şi, ca atare, să invoce respectarea principiului egalităţii - art. 6 lit. c) din acelaşi act normativ, prin acordarea echivalentului indemnizaţiei de încadrare suplimentar recunoscute doar în favoarea procurorilor numiţi în cadrul S.I.I.J., pe durata funcţionării acestei structuri.
    176. Referitor însă la modalitatea de reparare a acestei discriminări se constată că judecătorului nu îi este permis să creeze norme juridice (sens în care s-a statuat prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 818, nr. 819, nr. 820 şi nr. 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008), dar nici nu îi este îngăduit să refuze a judeca pe motiv că legea nu prevede, e neclară sau incompletă, potrivit art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
    177. Nesocotirea principiului nediscriminării atrage aplicarea garanţiilor principiului egalităţii, în sensul celor stipulate la art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 - asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală.
    178. Tratamentul salarial egal pentru salariaţii care ocupă o funcţie similară funcţionează la nivelul salariilor de bază care, în privinţa magistraţilor, îmbracă forma indemnizaţiei brute lunare de încadrare, astfel cum reiese din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 7 lit. a) şi c) cu cele ale art. 35 din Legea-cadru nr. 153/2017.
    179. Totodată, este de precizat că principiul nediscriminării (aplicarea unui tratament egal pentru cei aflaţi în situaţii comparabile) este consacrat şi de art. 14 din Convenţie, de art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, de art. 4 pct. 3 din Carta socială europeană, revizuită, de art. 7 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, însă conţinutul conceptual al acestuia, în economia Legii-cadru nr. 153/2017, este cel de la art. 6 lit. b), analizat în cele ce precedă.
    180. Drept urmare, absenţa unui remediu adecvat în cuprinsul Legii-cadru nr. 153/2017 pentru a se asigura respectarea principiului nediscriminării şi a principiului egalităţii, înscrise în art. 6 lit. b) şi c) din acest act normativ, în sensul unei reparaţii în natură (precum reîncadrarea celor discriminaţi cu noua indemnizaţie de încadrare, similar dispoziţiilor din art. 36 al Legii-cadru nr. 153/2017), nu exclude însă a se recurge la alte remedii echivalente, respectiv la invocarea art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât acest act normativ constituie dreptul comun în materia discriminării şi a reparării acesteia, ceea ce corespunde exigenţelor art. 13 din Convenţie, care obligă statele semnatare la asigurarea dreptului la un recurs efectiv în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, pentru reclamarea oricăror încălcări ale dispoziţiilor materiale ale Convenţiei.
    181. Pentru considerentele ce precedă, conform dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, se va admite sesizarea în sensul celor expuse.

    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 3.542/120/2021, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în interpretarea dispoziţiilor art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:
    Dreptul reglementat de art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 are natura juridică a indemnizaţiei de încadrare brute lunare pentru procurorii care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, iar garanţiile principiului nediscriminării şi ale principiului egalităţii, prevăzute de art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi invocate doar de către magistraţii care ocupau o „funcţie similară“ cu a acestora, astfel cum este definită la art. 7 lit. g) din acelaşi act normativ coroborat cu art. 8 din secţiunea a 2-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017.

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 martie 2023.

                    VICEPREŞEDINTELE DELEGAT AL ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    GABRIELA ELENA BOGASIU
                    Magistrat-asistent,
                    Elena Adriana Stamatescu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 13 din 13 martie 2023

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 13 din 13 martie 2023 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 13 din 13 martie 2023 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare