Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. 2 din Codul penal din 1969, excepţie ridicată de Florin Lucian Grădinaru în Dosarul nr. 12.528/197/2018 al Tribunalului Braşov - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.766D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arată, în acest sens, că art. 60 din Codul penal din 1969 prevedea situaţii speciale, precum cea invocată de autorul excepţiei, contrar susţinerilor acestuia. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 29 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 12.528/197/2018, Tribunalul Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 59 alin. 2 din Codul penal din 1969, excepţie ridicată de Florin Lucian Grădinaru într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate de autorul excepţiei împotriva unei sentinţe penale prin care a fost respinsă cererea de liberare condiţionată formulată de acelaşi autor. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile art. 59 alin. 2 din Codul penal din 1969 încalcă dispoziţiile art. 42 şi art. 50 din Constituţie, prin faptul că nu prevăd posibilitatea liberării condiţionate a persoanelor care îndeplinesc condiţiile reglementate prin textul criticat, dar nu pot presta o muncă, întrucât starea de sănătate nu le permite aceasta. Se arată că autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate nu a putut fi încadrat în muncă, întrucât suferă de un handicap atestat medical, preexistent detenţiei, precum şi de boli dobândite în perioada detenţiei. 6. Tribunalul Braşov - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că art. 59 alin. 1 din Codul penal din 1969 prevedea condiţiile ca persoana condamnată să fie stăruitoare în muncă, disciplinată şi să dea dovezi temeinice de îndreptare, precum şi faptul că se ţinea seama şi de antecedentele sale penale, pentru a putea fi liberată condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei închisorii. Astfel, potrivit prevederilor art. 59 alin. 1 din Codul penal din 1969, pentru a putea fi liberată condiţionat, persoana condamnată trebuia să execute cel puţin 2/3 din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşea 10 ani, trebuia să fie stăruitoare în muncă şi să dea dovezi temeinice de îndreptare, la acordarea liberării condiţionate ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale. Art. 59 alin. 2 din Codul penal din 1969 prevedea posibilitatea reducerii perioadei ce trebuia executată efectiv de către persoana condamnată, de la 2/3 la 1/2 din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, dacă aceasta prestează o muncă. Se arată că nici Codul penal din 1969, nici Codul penal în vigoare nu prevăd posibilitatea reducerii perioadei ce trebuie executată efectiv din pedeapsă de către persoana condamnată, de la 2/3 la 1/2 din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, dacă persoana în cauză nu prestează muncă, chiar dacă imposibilitatea prestării muncii este determinată de motive medicale, dar că nimic nu împiedică persoana condamnată, care consideră că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală să formuleze o cerere de întrerupere a executării pedepsei închisorii, în condiţiile prevăzute la art. 592 şi următoarele din Codul de procedură penală. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 59 alin. 2 din Codul penal din 1969, care au următorul cuprins: „În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. 1 se ţine seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiţionată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei când aceasta nu depăşeşte 10 ani şi a cel puţin două treimi când pedeapsa este mai mare de 10 ani.“ 11. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 42 cu privire la interzicerea muncii forţate şi ale art. 50 referitoare la protecţia persoanelor cu handicap. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate au mai format obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate prin raportare la critici similare, Curtea Constituţională pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 1.037 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 16 septembrie 2011, şi Decizia nr. 145 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, prin care a respins, ca neîntemeiate, excepţiile de neconstituţionalitate invocate. 13. Prin deciziile anterior menţionate, Curtea a statuat că respectarea egalităţii în drepturi nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sunt diferite. Principiul egalităţii nu presupune uniformitate, ci presupune ca la situaţii egale să corespundă un tratament egal, iar la situaţii diferite să existe un tratament diferit. Altfel spus, principiul egalităţii nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situaţii diferite. Este firesc şi echitabil ca legiuitorul să îi stimuleze pe condamnaţii care desfăşoară o muncă utilă, sunt stăruitori în muncă şi dau dovadă prin aceasta că s-au îndreptat. Cei care satisfac aceste condiţii se bucură de acest tratament fără discriminări, după cum cei care nu prestează munca, indiferent din ce cauză, sunt supuşi altui tratament, tot fără discriminări. Legiuitorul a avut în vedere situaţia specială a altor categorii de condamnaţi, stabilind în acest sens, prin dispoziţiile art. 60 din Codul penal, condiţiile liberării condiţionate în cazuri speciale. 14. Totodată, Curtea a reţinut că este atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili condiţiile în care poate fi acordată liberarea condiţionată şi mijloacele de stimulare a condamnaţilor în vederea îndeplinirii scopurilor pedepsei, liberarea condiţionată nefiind un drept al acestora, ci doar o vocaţie pe care o au, prin voinţa legiuitorului, toţi condamnaţii care, după ce au executat fracţiunile de pedeapsă stabilite de lege, după criteriile arătate, îndeplinesc, de asemenea, şi condiţia de a fi disciplinaţi şi de a da dovezi temeinice de îndreptare, inclusiv atunci când nu prestează muncă. 15. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudenţa Curţii Constituţionale mai sus invocată, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior analizate sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 16. Totodată, critici de neconstituţionalitate similare au fost formulate şi cu privire la prevederile art. 100 alin. (3) din Codul penal, care conţine o dispoziţie legală similară celei prevăzute la art. 59 alin. 2 din Codul penal din 1969. În acest sens, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 595 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 24 noiembrie 2015, şi Decizia nr. 207 din 30 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 5 iulie 2017, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 17. Prin Decizia nr. 595 din 1 octombrie 2015, precitată, paragrafele 13-17, Curtea a reţinut că art. 78 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, reglementează dreptul la muncă al persoanelor condamnate, arătând că acestora li se poate cere să muncească, în raport cu tipul regimului de executare, ţinându-se seama de calificarea, deprinderile şi aptitudinile acestora, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranţă, precum şi de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora. Curtea a constatat că prevederile art. 78 anterior citat sunt aplicate în coroborare cu dispoziţiile capitolului VI - „Munca prestată de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate“ al titlului III - „Executarea pedepselor privative de libertate“, art. 83-88, din aceeaşi lege, care prevăd regimul de prestare a muncii, munca prestată în cazuri speciale, durata muncii prestate, plata muncii prestate, repartizarea veniturilor şi recuperarea pagubelor. Astfel, art. 78 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 prevede că munca persoanelor condamnate în penitenciare se realizează: în regim de prestări de servicii pentru persoane fizice sau persoane juridice, în interiorul ori exteriorul penitenciarului; în regie proprie; pentru activităţi cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului; în caz de calamitate; în caz de voluntariat; şi în alte cazuri, în condiţiile legii. De asemenea, dispoziţiile art. 85 şi 86 din Legea nr. 254/2013 stabilesc că durata muncii prestate este cea reglementată prin legislaţia muncii şi că veniturile realizate de persoanele condamnate pentru munca prestată nu constituie venituri salariale şi se impozitează potrivit prevederilor legale care reglementează impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice. Totodată, capitolul VII, art. 89-94, din Legea nr. 254/2013 reglementează participarea persoanelor condamnate la activităţi educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială, instruirea şcolară, învăţământul universitar şi formarea profesională a persoanelor condamnate. În aceste condiţii, art. 94 conţine dispoziţii speciale privind persoanele condamnate care prezintă dizabilităţi, stabilind la alin. (1) că Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi administraţia penitenciarului dispun măsuri specifice pentru protecţia sănătăţii fizice şi psihice a unor astfel de persoane. Conform alin. (2) al art. 94, persoanelor condamnate care prezintă dizabilităţi li se asigură condiţii pentru participarea la activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase adecvate nevoilor şi personalităţii lor, în funcţie de opţiunile şi aptitudinile lor. Capitolul VIII din Legea nr. 254/2013 reglementează liberarea condiţionată, art. 95 din lege condiţionând liberarea condiţionată a persoanei condamnate înainte de executarea în întregime a pedepsei privative de libertate de îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 99 şi 100 din Codul penal. 18. Totodată, Curtea a reţinut că, în aplicarea dispoziţiilor penale anterior referite, care constituie din acest punct de vedere legea generală în materie, prevederile art. 96 din Legea nr. 254/2013 reglementează modul de calcul al părţii din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate şi/sau a instruirii şcolare şi formării profesionale. Potrivit alin. (1) al acestui articol, pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale, în vederea acordării liberării condiţionate, se calculează după cum urmează: a) în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 5 zile executate pentru 4 zile de muncă; b) în cazul în care se prestează o muncă neremunerată, se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă; c) în cazul în care munca este prestată pe timpul nopţii, se consideră 3 zile executate pentru două nopţi de muncă; d) în cazul participării la cursurile de şcolarizare pentru formele de învăţământ general obligatoriu, se consideră 30 de zile executate pentru absolvirea unui an şcolar; e) în cazul participării la cursurile de calificare ori recalificare profesională, se consideră 20 de zile executate pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesională; f) în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 30 de zile (în prezent, 20 de zile) executate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi text, reducerea fracţiunii de pedeapsă care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale nu poate fi revocată. 19. Prin urmare, Curtea a constatat că atât prestarea unei munci de către persoanele condamnate la pedeapsa închisorii, în condiţiile dispoziţiilor art. 83-88 din Legea nr. 254/2013, cât şi participarea acestora la activităţi educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială, instruirea şcolară, învăţământul universitar şi formarea profesională, precum şi luarea în calcul a duratei acestor activităţi cu prilejul acordării liberării condiţionate, potrivit art. 100 din Codul penal, după algoritmul prevăzut la art. 96 din Legea nr. 254/2013, reprezintă beneficii acordate de legiuitor, în condiţiile legii, persoanelor condamnate apte să desfăşoare asemenea activităţi. Astfel, persoanele condamnate inapte de muncă pot beneficia de dispoziţiile art. 95 coroborate cu cele ale art. 96 alin. (1) lit. d)-f) din Legea nr. 254/2013, care echivalează absolvirea unui an universitar cu 30 de zile executate din pedeapsa închisorii, absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesională cu 20 de zile executate din pedeapsa închisorii, iar elaborarea fiecărei lucrări ştiinţifice şi a fiecărei invenţii şi inovaţii brevetate cu 30 de zile (în prezent, 20 de zile) executate din pedeapsa închisorii. 20. Din economia reglementării, Curtea a constatat că legiuitorul a stabilit cazuri de reducere a pedepsei de care pot beneficia şi persoane inapte de muncă, adaptând practic reglementarea şi la situaţia persoanelor cu handicap. 21. Aşa fiind, Curtea a reţinut că prevederile art. 100 alin. (3) din Codul penal nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 50 referitoare la protecţia persoanelor cu handicap. 22. Or, având în vedere că prevederile art. 59 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi cele ale art. 100 alin. (3) din Codul penal conţin norme similare, iar autorul excepţiei de neconstituţionalitate a executat pedeapsa dispusă în privinţa sa ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 254/2013, cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 595 din 1 octombrie 2015 sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 23. În ceea ce priveşte invocarea de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 din Constituţie, Curtea reţine că, prin reglementarea soluţiei cuantificării muncii prestate de către persoana condamnată şi a luării ei în considerare cu prilejul calculului fracţiilor de pedeapsă ce trebuie executate în vederea liberării condiţionate, legiuitorul nu a încălcat prevederile constituţionale ce interzic munca forţată. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florin Lucian Grădinaru în Dosarul nr. 12.528/197/2018 al Tribunalului Braşov - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 59 alin. 2 din Codul penal din 1969 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Braşov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 martie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
