Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 480 şi ale art. 485 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală, în măsura în care nu permit retractarea acordului de recunoaştere a vinovăţiei şi a Deciziei nr. 5 din 20 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, excepţie ridicată de Tribunalul Braşov - Secţia penală, din oficiu, în Dosarul nr. 1.981/62/2018, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.731D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arată, în acest sens, că acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o veritabilă convenţie de drept penal încheiată prin negocierea dintre procuror şi inculpat, astfel încât instanţa sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei nu poate să îl respingă, în ipoteza retractării consimţământului cu ocazia ascultării inculpatului, câtă vreme acest consimţământ a fost valabil încheiat în cursul urmăririi penale şi nu există probe administrate în sensul că acest consimţământ a fost dat cu încălcarea principiului loialităţii. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 31 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.981/62/2018, Tribunalul Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 480 şi ale art. 485 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală, în măsura în care nu permit retractarea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, şi a Deciziei nr. 5 din 20 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, excepţie ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect pronunţarea de către Tribunalul Braşov - Secţia penală a unei soluţii cu privire la acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de inculpata din dosarul în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că acordul de recunoaştere a vinovăţiei reprezintă o formă de justiţie negociată, prevăzută în Codul de procedură penală în cuprinsul secţiunii dedicate procedurilor speciale, şi că scopul reglementării acestei instituţii a fost acela de asigurare a unei soluţii legislative inovatoare în vederea soluţionării cauzelor întrun termen optim şi previzibil. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei are doi titulari, expres prevăzuţi de legea procesual penală, procurorul şi inculpatul, ambii titulari fiind implicaţi activ şi nemijlocit în încheierea înţelegerii asupra modului de soluţionare a acţiunii penale exercitate în cauză. Celor doi li se alătură procurorul ierarhic superior, care are însă un rol ce se reduce la avizarea limitelor înţelegerii încheiate între procuror şi inculpat. Procurorul, ca titular al acordului de recunoaştere a vinovăţiei, este cel care supraveghează sau efectuează urmărirea penală, fie având iniţiativa procedurii de negociere, fie acceptând iniţiativa inculpatului, şi este singurul care poate decide întreruperea negocierii atunci când, deşi există consens, nu se realizează un acord cu limitele stabilite de procurorul ierarhic superior. La rândul său, inculpatul, în calitate de persoană faţă de care se exercită acţiunea penală, este cotitular în cadrul procedurii analizate şi titular al acordului de recunoaştere a vinovăţiei, dreptul său fiind limitat la iniţierea acordului. 6. Se arată că, prin Decizia nr. 5 din 20 martie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a hotărât că retragerea de către inculpat, în faţa instanţei de judecată, a consimţământului valabil exprimat în cursul urmăririi penale, în condiţiile art. 482 lit. g) din Codul de procedură penală, nu constituie temei pentru respingerea acordului de recunoaştere a vinovăţiei. Or, în tot cursul procesului penal, inculpatul trebuie să aibă posibilitatea să îşi exercite dreptul la apărare, în sensul de a obţine o soluţie de netrimitere în judecată, sau, trimis fiind în judecată, să obţină o soluţie de achitare. Acest drept trebuie să fie concret şi efectiv; în virtutea acestui drept, orice inculpat, anterior pronunţării unei hotărâri definitive, trebuie să poată să îşi modifice opinia sau punctul de vedere cu privire la modalitatea în care pledează în privinţa nevinovăţiei sale. Se arată, totodată, că statele au obligaţia de a garanta protecţia dreptului la apărare şi de a asigura exercitarea acestui drept în mod liber, ca o condiţie necesară a statului de drept şi a realizării eficiente a justiţiei. 7. Se susţine, de asemenea, că toate instrumentele juridice universale şi regionale garantează dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, drept consacrat la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la art. 21 alin. (3) din Constituţie. 8. Se arată, totodată, că instanţa de judecată trebuie să poată să verifice valabilitatea consimţământului din momentul exprimării sale, în acest sens trebuind să dea efect acordului de recunoaştere a vinovăţiei numai dacă stabileşte, în mod direct, că inculpatul a realizat consecinţele acordului. Valabilitatea consimţământului ar trebui să poată să fie examinată nu numai dacă există probe certe că acesta s-a obţinut prin încălcarea principiului loialităţii administrării probelor, prevăzut la art. 101 din Codul de procedură penală, dar şi sub aspectul realizării de către inculpat a consecinţelor acordului. Astfel, asistenţa juridică acordată la momentul încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei nu trebuie considerată ca asigurând, în mod absolut, premisele unei manifestări de voinţă exprimate în deplină cunoştinţă de cauză. 9. În aceste condiţii, se susţine că, pentru a garanta dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil al inculpatului, până în momentul în care instanţa de judecată ia act de manifestarea de voinţă a acestuia în sensul încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, manifestare de voinţă concretizată în încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, acest acord ar trebui să poată fi retractat. Aşadar, se arată că irevocabilitatea recunoaşterii vinovăţiei, realizată prin încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, în condiţiile art. 485 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală, ar trebui să intervină numai după pronunţarea hotărârii instanţei de fond cu privire la acordul astfel încheiat. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 480 şi ale art. 485 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală, în măsura în care nu permit retractarea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, şi Decizia nr. 5 din 20 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 din 19 mai 2017. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul critică, în realitate, dispoziţiile art. 480 şi ale art. 485 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 20 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în măsura în care acestea nu permit retractarea acordului de recunoaştere a vinovăţiei. Prevederile art. 480 şi ale art. 485 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală au următorul cuprins: - Art. 480 din Codul de procedură penală: "(1) Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 15 ani.(2) Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se încheie atunci când, din probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului. La încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, asistenţa juridică este obligatorie.(3) - Abrogat.(4) Inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii. Pentru inculpaţii minori se va ţine seama de aceste aspecte la alegerea măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime.“" – Art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală: „Instanţa, analizând acordul, pronunţă una dintre următoarele soluţii: […] b) respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480-482 cu privire la toate faptele reţinute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului, sau dacă apreciază că soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat este nelegală sau nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.“ 14. Prin Decizia nr. 5 din 20 martie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a hotărât că: „Retragerea de către inculpat, în faţa instanţei de judecată, a consimţământului valabil exprimat în cursul urmăririi penale, în condiţiile art. 482 lit. g) din Codul de procedură penală, nu constituie temei pentru respingerea acordului de recunoaştere a vinovăţiei.“ 15. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 24 alin. (1) cu privire la dreptul la apărare şi prevederilor art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că aceleaşi critici de neconstituţionalitate au fost formulate cu privire la dispoziţiile art. 482 lit. g) din Codul de procedură penală. În privinţa acestora, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 68 din 29 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 22 mai 2019, prin care, la paragrafele 14-25, a reţinut că acordul de recunoaştere a vinovăţiei reprezintă un element de justiţie negociată, introdus în cuprinsul Codului de procedură penală în scopul asigurării celerităţii procesului penal. În reglementarea acestei instituţii procesual penale legiuitorul a acordat, în anumite condiţii, expres prevăzute pentru încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, prioritate în aplicare principiului oportunităţii, cu consecinţa degrevării instanţelor judecătoreşti de soluţionarea anumitor cauze penale. Conform art. 479 din Codul de procedură penală, acordul de recunoaştere a vinovăţiei constă în recunoaşterea de către inculpat a săvârşirii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul pedepsei şi forma de executare a acesteia, respectiv felul măsurii educative ori, după caz, soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei. Conform art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală, limitele încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei se stabilesc prin avizul prealabil şi scris al procurorului ierarhic superior, iar, potrivit art. 483-485 din Codul de procedură penală, ulterior încheierii sale, acordul de recunoaştere a vinovăţiei este supus controlului instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, instanţă care poate să admită sau să respingă acordul de recunoaştere a vinovăţiei. Spre deosebire de procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, în care inculpatul poate solicita instanţei schimbarea încadrării juridice, acesta recunoscând doar fapta, în materialitatea ei, nu şi încadrarea acesteia, în cazul acordului de recunoaştere a vinovăţiei, inculpatul trebuie să accepte încadrarea juridică stabilită de organele de urmărire penală. 17. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă problema dreptului inculpatului de a reveni asupra declaraţiei exprese, date în momentul încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, prin care recunoaşte comiterea faptei şi acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală. 18. Cu privire la acest aspect, instanţa de contencios constituţional a constatat că, prin Decizia nr. 5 din 20 martie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu prilejul soluţionării unui recurs în interesul legii, a stabilit că retragerea de către inculpat, în faţa instanţei de judecată, a consimţământului valabil exprimat în cursul urmăririi penale, în condiţiile art. 482 lit. g) din Codul de procedură penală, nu constituie temei pentru respingerea acordului de recunoaştere a vinovăţiei. În motivarea deciziei anterior menţionate s-a reţinut că instanţa sesizată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei nu are posibilitatea să îl respingă, în ipoteza retractării, cu ocazia ascultării inculpatului, a consimţământului valabil exprimat în cursul urmăririi penale, odată ce retractarea nu este susţinută de probe certe că acel consimţământ s-a obţinut prin încălcarea principiului loialităţii în administrarea probelor, soluţia reglementată de art. 485 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală nepresupunând şi verificarea condiţiilor de menţinere ori de retractare a consimţământului exprimat de inculpat la momentul încheierii acordului, rolul instanţei în această procedură limitându-se la verificarea acordului de voinţă al celor doi implicaţi şi la aplicarea pedepsei şi individualizarea acesteia. S-a arătat astfel că funcţia de judecată a instanţei este restrânsă, aspect care trebuie să se reflecte în specificitatea soluţiilor pe care le poate adopta, strict în limitele prevăzute de art. 485 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul de procedură penală. În plus, s-a arătat că asigurarea asistenţei juridice la momentul încheierii acordului, indiferent de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, asigură premisele unei manifestări de voinţă realizate în deplină cunoştinţă de cauză, incompatibilă cu o retractare sau retragere a consimţământului total nejustificată. Legea nu prevede posibilitatea revenirii asupra acordului şi, dat fiind caracterul consensual al acestui act, nu se pot invoca în susţinerea unei eventuale retrageri a consimţământului împrejurări ulterioare momentului încheierii acordului. S-a arătat că rolul instanţei nu este acela de a relua în faţa sa procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei, ci ascultarea inculpatului este menită, eventual, să deceleze elemente care pot pune la îndoială valabilitatea exprimării consimţământului (existenţa unui viciu de consimţământ la momentul încheierii acordului), obligaţia ascultării inculpatului având rolul de a garanta echitatea procedurii şi de a da posibilitatea instanţei să analizeze plenar dacă manifestarea de voinţă a fost sau nu afectată de eroare, dol, violenţă, leziune. 19. Prin aceeaşi decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că a admite caracterul retractabil al consimţământului înseamnă ineficienţa procedurii recunoaşterii vinovăţiei, legal prevăzută, şi, totodată, inutilitatea ei sub aspectul oportunităţii scurtării procesului penal, deziderat pentru care s-a reglementat justiţia negociată, derogatorie de la dreptul comun. S-a arătat, în această ultimă privinţă, că, deopotrivă, inculpatul este liber să opteze între a uza sau nu de procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei, legiuitorul neprevăzând soluţia de respingere a acordului pe motiv că inculpatul nu mai recunoaşte faptele sau îşi retractează consimţământul. 20. În ceea ce priveşte considerentul doctrinar al principiului disponibilităţii, despre care se susţine că s-ar aplica în procedura analizării de către instanţă a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, atunci când inculpatul ascultat declară că nu îşi mai menţine consimţământul sau îl retractează, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a subliniat că procesul penal se desfăşoară potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege, respectarea principiului legalităţii (art. 2 din Codul de procedură penală) verificându-se în raport cu toate normele ce reglementează un act. De asemenea, s-a arătat că autoritatea judecătorească este ţinută să îşi desfăşoare activitatea cu respectarea regulilor procedurale prevăzute de Constituţie, de Codul de procedură penală, de alte legi speciale ce cuprind dispoziţii procedural penale. Prin aceeaşi decizie s-a reţinut că, spre deosebire de procesul civil în care singura funcţie care se exercită este cea de judecată, în procesul penal faza de judecată este precedată, în general, de activităţi investigative, efectuate potrivit unor norme de procedură care urmează principiile fundamentale ale procesului penal, prevăzute în art. 2-12 din Codul de procedură penală. Ca atare, cu referire la poziţia doctrinară care, în considerarea principiului disponibilităţii, consacră dreptul inculpatului ca, în cadrul procedurii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, cu ocazia ascultării sale de către instanţă, să îşi retracteze consimţământul valabil exprimat la urmărirea penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că un asemenea drept nu este de esenţa respectivei proceduri, întrucât acordul de recunoaştere a vinovăţiei este rezultatul negocierii şi consensului dintre procuror şi inculpat, niciunul dintre titularii acordului neputând cere aplicarea altor dispoziţii în afara celor convenite şi consfinţite prin acord, în situaţia contrară nemaifiind respectată condiţia desfăşurării judecăţii în procedură necontradictorie. 21. În ceea ce priveşte caracterul irevocabil al consimţământului valabil exprimat de inculpat la momentul încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, s-a statuat, totodată, că acesta se desprinde şi din raţiunea instituirii procedurii simplificate a recunoaşterii învinuirii, introdusă în procesul penal român odată cu Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor (art. 320^1 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968), reluată în noul Cod de procedură penală [art. 374 alin. (4) din actul normativ arătat], din ansamblul acestei proceduri desprinzându-se concluzia irevocabilităţii recunoaşterii, irevocabilitate care, de asemenea, nu este strict reglementată, ci opţiunea inculpatului are rolul procesual prealabil obligatoriu, prin aceasta stabilindu-se cadrul procesual pentru activităţile ce vor urma. 22. Ca atare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, dat fiind caracterul irevocabil al recunoaşterii vinovăţiei, realizată în condiţiile unui consimţământ valabil exprimat, art. 485 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală se va interpreta în sensul că soluţia de respingere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei nu se poate întemeia exclusiv pe simpla retragere de către inculpat, în faţa instanţei de judecată, a consimţământului valabil exprimat în cursul urmăririi penale, în condiţiile art. 482 lit. g) din Codul de procedură penală. 23. Prin raportare la argumentele formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 5 din 20 martie 2017, Curtea Constituţională a reţinut că, într-adevăr, acordul de recunoaştere a vinovăţiei, ca aplicare a principiului oportunităţii, a fost reglementat în cuprinsul Codului de procedură penală în vederea accelerării procesului de soluţionare a cauzelor şi a degrevării instanţelor de anumite dosare care, din anumite motive apreciate de legiuitor ca fiind întemeiate, nu necesită parcurgerea procedurii penale obişnuite. Prin esenţa sa, acordul de recunoaştere a vinovăţiei presupune asumarea de către inculpat a încadrării juridice a faptelor sale realizate de către organele de urmărire penală şi acceptarea unei pedepse negociate cu acestea din urmă. Pentru asigurarea atingerii acestei finalităţi a instituţiei analizate, legiuitorul a prevăzut, la art. 483 din Codul de procedură penală, un control al instanţei căreia i-ar fi revenit competenţa să soluţioneze fondul cauzei asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei, control care însă este restrâns la verificarea îndeplinirii aspectelor de fond şi de formă, reglementate la art. 482 şi 483 din Codul de procedură penală. Aşa fiind, prin natura şi finalitatea sa, acordul de recunoaştere a vinovăţiei exclude retractarea, în faţa instanţei judecătoreşti, a consimţământului exprimat de inculpat în momentul încheierii acordului, cu excepţia situaţiei în care se probează faptul că acesta a fost obţinut cu încălcarea principiului loialităţii, fiind afectat de un viciu de consimţământ. 24. Mai mult, prin Decizia nr. 68 din 29 ianuarie 2019, Curtea Constituţională a constatat că, pentru asigurarea încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei în condiţii de legalitate, cu înţelegerea de către inculpat a semnificaţiei acestuia şi a efectelor încheierii lui, legiuitorul a prevăzut, la art. 480 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală, ca excepţie de la caracterul facultativ al asistenţei juridice, faptul că, la încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, asistenţa juridică este obligatorie, acesta fiind un alt argument în sprijinul inutilităţii reglementării caracterului retractabil al acestui acord. 25. Aşa fiind, acordul de recunoaştere a vinovăţiei asigură toate garanţiile procesuale specifice dreptului la apărare al inculpatului, motiv pentru care nu poate fi reţinută pretinsa încălcare, prin dispoziţiile art. 482 lit. g) din Codul de procedură penală, a prevederilor art. 24 din Constituţie. Referitor la acestea din urmă, Curtea Constituţională a reţinut, în jurisprudenţa sa, că dreptul la apărare are în vedere asistenţa juridică facultativă, respectiv dreptul persoanei de a beneficia de serviciile unui avocat ales sau numit din oficiu. S-a statuat, totodată, că excepţiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor şi că, în cazurile în care legea impune asistenţa juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituţii de cert interes social, care funcţionează atât în favoarea învinuitului sau a inculpatului, cât şi în vederea asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal, în considerarea unor situaţii speciale ce rezultă din însăşi enumerarea cuprinsă în textul de lege (a se vedea Decizia nr. 600 din 21 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 24 octombrie 2006). 26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina modificarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei mai sus analizate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, fiind aplicabile mutatis mutandis şi în privinţa prevederilor art. 480 şi ale art. 485 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 20 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în măsura în care acestea nu permit retractarea acordului de recunoaştere a vinovăţiei. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Tribunalul Braşov - Secţia penală, din oficiu, în Dosarul nr. 1.981/62/2018 şi constată că dispoziţiile art. 480 şi ale art. 485 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 20 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în măsura în care acestea nu permit retractarea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Braşov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 martie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
