Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, excepţii ridicate de Alexandru-Liviu-Florian Palade şi, respectiv, de IonuţSorin Stupu în Dosarul nr. 2.419/62/2015 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 757D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, autorii excepţiilor de neconstituţionalitate au comunicat concluzii scrise, prin care solicită admiterea acestora. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiilor de neconstituţionalitate şi menţinerea jurisprudenţei instanţei de control constituţional cu privire la textele de lege criticate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 6 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.419/62/2015, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Excepţiile au fost ridicate de Alexandru-Liviu-Florian Palade, respectiv de Ionuţ-Sorin Stupu în soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Braşov şi, printre alţii, de inculpatul, autor al excepţiei de neconstituţionalitate, Ionuţ-Sorin Stupu împotriva Sentinţei penale nr. 274/S din 18 decembrie 2015 pronunţate de Tribunalul Braşov în Dosarul penal nr. 2.419/62/2015. Prin sentinţa penală atacată a fost respinsă cererea de judecare a cauzei conform procedurii simplificate, formulate de inculpatul, autor al excepţiei, Alexandru-Liviu-Florian Palade. În cauză, inculpatul Ionuţ-Sorin Stupu a fost trimis în judecată şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de „trafic de droguri de risc“ prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (două fapte), fiecare cu aplicarea art. 41 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal, reţinându-se, printre altele, că inculpatul a intermediat vânzarea cantităţii de 0,79 grame de canabis, actul material fiind încadrat în sintagma „alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc“. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, autorul solicită realizarea unui control de constituţionalitate cu privire la sintagma „dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa“ din cuprinsul normelor procesual penale precitate. Arată, în esenţă, că, întrucât nu a răspuns la solicitarea procurorului de sprijinire a anchetei, prin rechizitoriul nr. 34/D/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Braşov, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a două complexe infracţionale diferite, aflate la o distanţă de timp de peste trei ani (o faptă săvârşită în anul 2012, nerecunoscută de autor; trei fapte săvârşite în anul 2015, recunoscute de autor de la primul act de urmărire penală), printr-un singur rechizitoriu, deşi organul judiciar avea posibilitatea de a-l trimite în judecată prin două rechizitorii distincte. Susţine că, prin aceasta, a fost supus arbitrariului procurorului care, printr-o apreciere personală şi afectată de exces de putere, l-a trimis în judecată pentru o presupusă faptă, a cărei săvârşire autorul nu a recunoscut-o, doar cu scopul de a-i îngreuna situaţia, respectiv de a pierde beneficiul acordat de lege conform art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. Solicită a se constata că a fost trimis în judecată cu încălcarea art. 124 alin. (2) din Constituţie, imposibilitatea de a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă datorându-se aprecierii discreţionare a procurorului şi obligativităţii recunoaşterii tuturor faptelor, impuse de art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, autorul solicită exercitarea unui control de constituţionalitate cu privire la sintagma „ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc“, întrucât textul criticat lasă loc arbitrariului organelor judiciare, care pot încadra în această sintagmă orice situaţie faptică concretă şi poziţionează destinatarul normei penale în sfera de acţiune a acesteia fără ai da posibilitatea de a-şi adapta conduita în mod corespunzător, astfel încât să se afle într-un raport juridic normal, de conformare în faţa normei penale. Susţine că sintagma criticată conţine termeni care nu sunt definiţi, în sensul legii penale, precum cei indicaţi de art. 172-187 din Codul penal, astfel încât destinatarul normei penale nu poate fi în măsură a înţelege în mod rezonabil consecinţele acesteia pentru a-şi adapta conduita corespunzător. 7. Curtea de Apel Braşov - Secţia penală, cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 726 din 29 octombrie 2015, nr. 484 din 23 iunie 2015 şi nr. 250 din 7 aprilie 2015, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate cu un atare obiect. Apreciază însă că excepţia de neconstituţionalitate este fondată, dispoziţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală fiind constituţionale în măsura în care, dacă recunoaşte una sau mai multe dintre faptele reţinute în sarcina sa, inculpatul poate solicita ca judecata pentru acele fapte să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi. Consideră că interzicerea posibilităţii de a recunoaşte învinuirea doar pentru anumite fapte încalcă prezumţia de nevinovăţie, respectiv art. 23 alin. (11) din Constituţie şi art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, instanţa de judecată apreciază că aceasta este nefondată şi, în acest sens, face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 410 din 12 octombrie 2004 şi nr. 1.335 din 11 octombrie 2011, constatând, totodată, că termenul „operaţiune“ este o variantă a celui de „operaţie“, fiind definit de Dicţionarul explicativ al limbii române. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 9. Guvernul consideră că excepţiile de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 726 din 29 octombrie 2015. Totodată, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.335 din 11 octombrie 2011 prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1), sintagma „alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor“, din Legea nr. 143/2000. 10. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 sunt constituţionale. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.335 din 11 octombrie 2011. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Ulterior sesizării Curţii, prevederile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere însă că cererea de judecare a cauzei conform procedurii simplificate, formulată de inculpatul, autor al excepţiei, Alexandru-Liviu-Florian Palade a fost respinsă prin Sentinţa penală nr. 274/S din 18 decembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul penal nr. 2.419/62/2015, Curtea reţine că au produs efecte normele de procedură prevăzute de textul art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, astfel încât Curtea se va pronunţa cu privire la normele procesual penale precitate, în forma precizată. Totodată, din notele scrise ale autorului excepţiei, Ionuţ-Sorin Stupu, Curtea reţine că acesta formulează critici de neconstituţionalitate doar cu privire la sintagma „ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare. Textele de lege criticate au următorul conţinut: - Art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală: „(4) În cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10).“; – Art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, republicată: „Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.“ 14. În susţinerea neconstituţionalităţii prevederilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, autorul invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, art. 23 alin. (2) potrivit cu care percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege şi art. 73 alin. (3) lit. h) potrivit căruia infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora se reglementează prin lege organică. Invocă, de asemenea, dispoziţiile constituţionale ale art. 20 alin. (1) raportat la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Cât priveşte prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, autorul susţine că acestea contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, art. 23 alin. (2) potrivit cu care percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege, art. 73 alin. (3) lit. h) potrivit căruia infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora se reglementează prin lege organică, art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei în mod imparţial şi egal pentru toţi şi art. 132 alin. (1) privind desfăşurarea activităţii procurorilor potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, fiind analizată o critică identică celei invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015, şi Decizia nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală şi a reţinut că procedura simplificată de judecată în cazul recunoaşterii învinuirii nu constituie o noutate în materie procesual penală, fiind reglementată pentru prima dată de dispoziţiile art. 320^1 din vechiul Cod de procedură penală - introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor -, cu titlul de derogare de la dreptul comun, ce presupune soluţionarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în faza de urmărire penală au fost dezlegate toate aspectele legate de existenţa infracţiunii şi de vinovăţia inculpatului. 17. Curtea a statuat, de asemenea, că reducerea limitelor speciale de pedeapsă ca urmare a recunoaşterii învinuirii nu poate fi convertită într-un drept fundamental, ci reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiţii, printre care se numără şi recunoaşterea în totalitate a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, tocmai caracterul integral al recunoaşterii învinuirii fiind cel care face inutilă efectuarea cercetării judecătoreşti, aşa cum este reglementată aceasta de dispoziţiile art. 374 alin. (5)-(10) din actualul Cod de procedură penală. Având în vedere efectele procedurii de judecată simplificate, instanţa poate respinge, în baza unor criterii obiective şi rezonabile, cererea formulată de inculpat, întrucât, indiferent că recunoaşterea învinuirii este totală sau parţială, ceea ce prevalează este existenţa unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului. Prin urmare, nu simpla recunoaştere a învinuirii, chiar şi integrală, este determinantă pentru a se da eficienţă unui proces echitabil desfăşurat în limitele legalităţii şi imparţialităţii, aceasta constituind doar o condiţie procedurală, ci stabilirea vinovăţiei inculpatului cu privire la faptele reţinute în sarcina sa. De altfel, având în vedere tocmai riscul exercitării de presiuni asupra inculpatului spre a-şi recunoaşte vinovăţia şi cu privire la fapte pe care nu le-a săvârşit, posibilitatea instanţei de a respinge cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Judecătorul nu este obligat, în absenţa convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului - chiar dacă acesta recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa -, să admită cererea formulată de inculpat, ceea ce reprezintă o materializare a principiului constituţional al înfăptuirii justiţiei de către instanţele judecătoreşti, consacrat de art. 124 din Legea fundamentală. Prin urmare, instanţa are posibilitatea de a respinge cererea inculpatului, chiar şi în condiţiile unei recunoaşteri totale a faptelor reţinute în sarcina sa, atunci când nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei şi consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ci trebuie să se facă potrivit dreptului comun. 18. Cu privire la critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie, în deciziile precitate, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, şi Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015). Or, inculpatul care nu recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa nu se află în aceeaşi situaţie cu cel care recunoaşte integral învinuirea, motiv pentru care instanţa - care are obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei şi cu privire la persoana inculpatului - în primul caz va soluţiona cauza potrivit dreptului comun, cadru procesual în care poate lămuri toate împrejurările, iar în cel deal doilea va judeca potrivit procedurii simplificate, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege. Tratamentul juridic diferenţiat instituit prin dispoziţiile de lege criticate este, prin urmare, justificat şi nu se poate vorbi de existenţa unei discriminări, cu atât mai mult cu cât reducerea limitelor speciale de pedeapsă nu reprezintă un drept fundamental, ci constituie un beneficiu acordat de legiuitor în anumite condiţii, potrivit politicii sale penale. 19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care le-au fundamentat îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 20. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu referire la sintagma „ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc“, Curtea s-a pronunţat prin deciziile nr. 410 din 12 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.049 din 12 noiembrie 2004, nr. 955 din 25 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 3 august 2009 şi nr. 1.335 din 11 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 20 decembrie 2011, prin care - analizând critici identice cu prezenta cauză, potrivit cărora prin formularea generică, în termeni nedefiniţi, a laturii obiective a infracţiunii pe care o incriminează, textul de lege criticat lasă la liberul arbitru al organului de urmărire penală, respectiv al instanţei de judecată, calificarea ca fiind sau nu infracţiune a unei conduite umane concrete - a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 21. În jurisprudenţa precitată, Curtea a reţinut că, prin dispoziţiile Legii nr. 143/2000, s-a reglementat circulaţia drogurilor de risc sub control naţional, în considerarea faptului că acestea sunt substanţe periculoase pentru viaţa şi sănătatea oamenilor. În cadrul capitolului II al legii, „Sancţionarea traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control naţional“, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 stabileşte operaţiunile ce pot constitui elementul material al laturii obiective a infracţiunii pedepsite cu închisoare de la 3 la 15 ani [în prezent, de la 2 la 7 ani] şi interzicerea unor drepturi, atunci când aceasta are ca obiect droguri de risc, şi cu închisoare de la 10 la 20 de ani [în prezent, de la 5 la 12 ani] şi interzicerea unor drepturi atunci când are ca obiect droguri de mare risc. Din raţiuni de politică penală, legiuitorul a înţeles să incrimineze în cuprinsul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, alături de operaţiunile enunţate expres, orice „alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept“. Curtea a reţinut că stabilirea în acest mod a cuprinsului normei de incriminare reprezintă un aspect de tehnică legislativă, de competenţa exclusivă a legiuitorului, care nu este de natură să aducă atingere prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. 22. Astfel, Curtea a reţinut că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale care consacră statul de drept, cu elementele definitorii ale acestuia, între care şi principiul legalităţii incriminării, întrucât reglementarea infracţiunii în cauză este realizată prin lege. Contrar susţinerii autorului excepţiei, Legea nr. 143/2000 nu foloseşte termeni nedefiniţi, „operaţiunile privind circulaţia drogurilor“, incriminate prin textul legal criticat, fiind clar circumstanţiate de legiuitor. Curtea a constatat, în acest sens, că nu sunt sancţionate penal, prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, orice operaţiuni privind circulaţia drogurilor, ci numai acelea realizate fără drept şi care se referă la droguri de risc, expres nominalizate în tabelul nr. III al aceleiaşi legi. Aşadar, Curtea a reţinut că, având în vedere pericolul social pe care îl presupune, orice operaţiune privind circulaţia drogurilor, care îndeplineşte cele două condiţii impuse de legiuitor, poate constitui latura obiectivă a infracţiunii reglementate de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. 23. Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri fiind o lege organică, Curtea a respins susţinerile în raport cu dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, reţinând că motivarea criticii formulate în acest sens vizează „termenii“ utilizaţi la redactarea art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Or, Curtea a reţinut că modalitatea de stabilire a cuprinsului unei reglementări, precum şi a termenilor utilizaţi în cadrul acesteia, constituie o problemă de tehnică legislativă, domeniu în care legiuitorul este suveran, sens în care Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 136/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998. 24. Curtea a mai reţinut că dispoziţiile legale criticate nu contravin principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, acestea nefiind de natură să confere autorităţii judecătoreşti „aptitudinea de a reglementa raporturi sociale ca fiind infracţiuni“. Astfel, Curtea a reţinut că reglementarea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, respectiv a elementelor constitutive ale acesteia, este realizată de legiuitor. Stabilirea de către instanţa de judecată a faptului dacă, în cauza dedusă judecăţii, fapta cu care a fost sesizată constituie infracţiune, aşadar, implicit, a faptului dacă o anumită acţiune reprezintă operaţiune privind circulaţia drogurilor de risc, desfăşurată fără drept, este o activitate proprie acesteia, de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale la situaţii concrete şi de calificare a faptei deduse judecăţii, în virtutea unor prerogative conferite de puterea legislativă în limitele unei enumerări determinate. În cadrul enunţului legislativ, elementele laturii obiective a infracţiunii sunt limitate la operaţiuni prestabilite de legiuitor privind circulaţia drogurilor de risc, desfăşurate fără drept. În procesul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000, judecătorul nu poate ignora cadrul normativ în materie, nici legislaţia română şi nici reglementările internaţionale. Curtea a observat, în acest sens, faptul că România a ratificat, prin Legea nr. 118/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 30 decembrie 1992, Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988, astfel încât aceasta face parte din dreptul intern, în conformitate cu prevederile art. 11 din Constituţie, republicată. 25. Curtea nu a reţinut nici încălcarea, prin textul de lege criticat, a prevederilor constituţionale ale art. 124 alin. (2), ce consacră imparţialitatea justiţiei, câtă vreme aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, aşadar implicit a sintagmei „alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc“, la cazurile concrete deduse judecăţii, presupune desfăşurarea de către instanţă a unor activităţi în concordanţă cu prerogativele ce-i sunt stabilite prin Constituţie şi alte legi, activităţi care nu sunt de natură să conducă la încălcarea neutralităţii care este de esenţa justiţiei. Curtea a reţinut, totodată, că este neîntemeiată şi critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicată, întrucât textul de lege ce face obiectul excepţiei nu aduce atingere, sub niciun aspect, dreptului părţilor la proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, acestea putându-se prevala, fără nicio îngrădire, de toate garanţiile procesuale prevăzute de lege în acest sens. 26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care le-au fundamentat îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru-Liviu-Florian Palade în Dosarul nr. 2.419/62/2015 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ionuţ-Sorin Stupu în Dosarul nr. 2.419/62/2015 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu referire la sintagma „ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc“, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 martie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
