Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 şi ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, excepţie ridicată de Jozsef Fronoiu în Dosarul nr. 3.272/83/2017 al Tribunalului Satu Mare - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.039D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens reţine că este opţiunea legiuitorului ca, în cazul săvârşirii infracţiunilor prevăzute la art. 4 din Legea nr. 143/2000, doar procurorul să poată dispune, în termen de 24 de ore de la începerea urmăririi penale, evaluarea consumatorului de către centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, în scopul includerii acestuia în circuitul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri. Faptul că, în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, procurorul nu a aplicat textul de lege nu constituie o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci priveşte modul de aplicare a legii. Totodată, arată că este opţiunea legiuitorului să dea posibilitatea instanţei de judecată să dispună renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 80, respectiv art. 83 din Codul penal, dacă, până în momentul pronunţării hotărârii, inculpatul respectă protocolul programului integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 4 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.272/83/2017, Tribunalul Satu Mare - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 şi ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Excepţia a fost ridicată de Jozsef Fronoiu într-o cauză în care acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că prin modul de redactare a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-ar putea ajunge la o interpretare şi aplicare eronată a acestora de către instanţele de judecată, contrar dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate, în ipoteza în care procurorul a omis să dispună evaluarea consumatorului de către centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, în scopul includerii acestuia în circuitul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri. Susţine că norma criticată creează discriminare între inculpaţii faţă de care s-a dispus de către procuror o astfel de evaluare şi cei faţă de care procurorul a omis dispunerea acestei evaluări, deşi cei din urmă se află într-o situaţie similară cu prima categorie de consumatori, în condiţiile în care evaluarea nu poate fi dispusă şi de instanţa de judecată. De asemenea, susţine că dispoziţiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 sunt afectate de acelaşi viciu de neconstituţionalitate, întrucât doar procurorul poate dispune, cu acordul consumatorului, includerea acestuia în programul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri. Arată că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, procurorul de caz a omis dispunerea evaluării, conform art. 19 din Legea nr. 143/2000. 6. Cât priveşte dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 susţine, în esenţă, că acestea sunt contrare prevederilor constituţionale invocate, întrucât condiţionează posibilitatea instanţei de judecată de a pronunţa o soluţie de amânare a aplicării pedepsei sau de renunţare la aplicarea pedepsei de includere a inculpatului în programul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri şi de respectarea acestui program. 7. Tribunalul Satu Mare - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 19 şi ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014, având următorul conţinut: - Art. 19: "(1) În cazul săvârşirii infracţiunilor prevăzute la art. 4, procurorul dispune, în termen de 24 de ore de la începerea urmăririi penale, evaluarea consumatorului de către centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, în scopul includerii acestuia în circuitul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri.(2) În funcţie de concluziile raportului de evaluare întocmit de centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, în termen de 5 zile de la primirea acestuia, procurorul dispune, cu acordul consumatorului, includerea acestuia în programul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri.;" – Art. 20 alin. (1): „(1) Dacă, până în momentul pronunţării hotărârii, inculpatul menţionat la art. 19 respectă protocolul programului integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri, instanţa de judecată poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 80, respectiv art. 83 din Codul penal.“ 12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că normele penale criticate contravin atât prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, precum şi prevederilor constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului raportat la art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un recurs efectiv. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 143/2000, Curtea constată că, în realitate, autorul excepţiei este nemulţumit de modul de aplicare de către organele judiciare a dispoziţiilor de lege criticate, întrucât, în opinia acestuia, procurorul a omis să dispună evaluarea consumatorului de către centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, în scopul includerii acestuia în circuitul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri. Or, Curtea a statuat în jurisprudenţa sa că nu este competentă să se pronunţe cu privire la aspectele ce ţin de aplicarea legii (Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, şi Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23), aceste aspecte urmând a fi soluţionate de către judecătorul de cameră preliminară, respectiv de către instanţa de judecată. Atât interpretarea conţinutului normelor juridice, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii la situaţiile de fapt deduse judecăţii, cât şi, în speţă, aprecierea legalităţii activităţii desfăşurate de organele de urmărire penală sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti. În cazuri similare, Curtea a reţinut că a răspunde criticilor autorilor excepţiei într-o atare situaţie ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege (Decizia nr. 598 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 19 iulie 2012, Decizia nr. 149 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 14, Decizia nr. 332 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 august 2017, paragraful 14, Decizia nr. 421 din 15 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017, paragraful 13, Decizia nr. 466 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 27 septembrie 2017, paragraful 16, Decizia nr. 735 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 29 martie 2018, paragraful 18, Decizia nr. 783 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 26 martie 2018, paragraful 16, Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018, paragraful 21, Decizia nr. 500 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 19 noiembrie 2018, paragraful 14, şi Decizia nr. 824 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020). 14. Prin urmare, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 143/2000. 15. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, faţă de criticile de neconstituţionalitate formulate de autor, Curtea reţine că renunţarea la aplicarea pedepsei, astfel cum este reglementată în art. 80-82 din Codul penal, este o instituţie care nu are corespondent în Codul penal anterior şi care constă în facultatea recunoscută instanţei de judecată de a renunţa definitiv la stabilirea şi aplicarea unei pedepse pentru o persoană găsită vinovată de săvârşirea unei infracţiuni, pentru resocializarea căreia - ţinând seama de gravitatea infracţiunii, de persoana infractorului şi de conduita avută de acesta anterior şi ulterior comiterii faptei - este suficientă aplicarea unui avertisment. Raţiunea renunţării la aplicarea pedepsei o reprezintă săvârşirea unor fapte infracţionale care au o gravitate redusă, infractorul putând fi exonerat de la aplicarea unei pedepse, fiind suficiente constatarea faptelor şi atenţionarea infractorului cu privire la conduita viitoare. Potrivit legii penale în vigoare, pentru ca instanţa să poată dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, trebuie să fie întrunite condiţiile pozitive referitoare la gravitatea redusă a infracţiunii şi la conduita infractorului, reglementate în art. 80 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal. Renunţarea la aplicarea pedepsei nu este exclusiv o exprimare a voinţei instanţei de judecată, actualul Cod penal stabilind, de asemenea, în art. 80 alin. (2), condiţii negative cu privire la persoana infractorului sau cu privire la limita maximă specială a pedepsei pentru care se poate aplica, faţă de prevederile art. 18^1 din Codul penal din 1969, care ţineau seama doar de gradul de pericol social concret al faptei, aşadar, de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care s-a săvârşit fapta, de urmarea produsă ori care s-ar fi putut produce, toate aceste din urmă criterii ce ţineau de pericolul social al faptei fiind apreciate de instanţă. 16. De asemenea, Curtea reţine că amânarea aplicării pedepsei, reglementată în art. 83-90 din Codul penal, este o instituţie juridico-penală, o modalitate de individualizare a pedepsei care nu se regăsea în vechiul Cod penal şi care poate fi aplicată de instanţa de judecată dacă sunt întrunite condiţiile legale, atunci când scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia, instanţa stabilind un termen de supraveghere a conduitei condamnatului. Art. 83 din Codul penal reglementează condiţiile amânării aplicării pedepsei, acestea privind gravitatea infracţiunii săvârşite, cuantumul pedepsei stabilite de instanţă, conduita anterioară a infractorului şi acordul acestuia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii. Condiţiile care privesc persoana infractorului sunt destinate să contribuie la formarea aprecierii instanţei că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară. 17. Curtea reţine că art. 20 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, criticat în prezenta cauză, reglementează un caz special de renunţare la aplicarea pedepsei, respectiv de amânare a aplicării pedepsei, în sensul că, dacă, până în momentul pronunţării hotărârii, inculpatul (consumator) respectă protocolul programului integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri, instanţa de judecată poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 80, respectiv art. 83 din Codul penal. Curtea observă că, în mod similar, în cazul infracţiunii de abandon de familie, dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta [art. 378 alin. (5) din Codul penal]. De asemenea, în cazul infracţiunii de împiedicare a accesului la învăţământul general obligatoriu, dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor, instanţa dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta [art. 380 alin. (3) din Codul penal]. 18. Cu toate că normele anterior menţionate, inclusiv norma criticată în cauză, constituie excepţii de la reglementarea comună a instituţiilor renunţării la aplicarea pedepsei, respectiv amânării aplicării pedepsei, cât priveşte îndeplinirea condiţiilor pozitive şi negative reglementate prin codificarea penală în vigoare, Curea reţine că aceste din urmă instituţii juridico-penale constituie în continuare o prerogativă a instanţei de judecată, care în rezolvarea acţiunii penale, hotărând asupra învinuirii aduse inculpatului, „poate dispune“, după caz, renunţarea la aplicarea pedepsei, respectiv amânarea aplicării pedepsei, sub condiţia ca, până la momentul pronunţării hotărârii, inculpatul să fi respectat protocolul programului integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri. Aceasta din urmă constituie o condiţie specifică referitoare la persoana infractorului, care a săvârşit infracţiunile prevăzute în art. 4 din Legea nr. 143/2000, conduita ulterioară a acestuia fiind destinată să contribuie la formarea aprecierii instanţei că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară. În mod similar dreptului comun în materie, norma criticată reglementează facultatea recunoscută instanţei de judecată de a renunţa la stabilirea şi aplicarea unei pedepse pentru o persoană găsită vinovată de săvârşirea infracţiunilor prevăzute în art. 4 din Legea nr. 143/2000, renunţarea la aplicarea pedepsei, respectiv amânarea aplicării pedepsei nefiind exclusiv o exprimare a voinţei instanţei de judecată. Astfel, în condiţiile în care renunţarea la aplicarea pedepsei, respectiv amânarea aplicării pedepsei în materia prevenirii şi combaterii consumului ilicit de droguri nu constituie un drept al infractorului, ci o facultate a instanţei de judecată, care apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea cu privire la persoana acestuia, Curtea constată că susţinerile autorului sunt neîntemeiate, norma criticată fiind în acord cu dispoziţiile constituţionale invocate. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, excepţie ridicată de Jozsef Fronoiu în Dosarul nr. 3.272/83/2017 al Tribunalului Satu Mare - Secţia penală. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Satu Mare - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 martie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
