Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Elena-Gabriela Udrea în Dosarul nr. 6.106/2/2018 (număr în format vechi 2.357/2018) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.830D/2018. 2. La apelul nominal se prezintă apărătorul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Veronel Rădulescu, având împuternicire avocaţială depusă la dosar. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii nr. 617D/2019 şi, respectiv, nr. 2.868D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 alin. (1), (2) şi (4) din Codul de procedură penală, ridicată de Gabriel Enache în Dosarul nr. 30.237/299/2018 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală, respectiv excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală, ridicată de Elena-Gabriela Udrea în Dosarul nr. 3.650/2/2019/a1 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală. 4. La apelul nominal, în Dosarul Curţii nr. 617D/2019, se prezintă, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Mădălin Zeca, iar, pentru partea Ionuţ-Giovani Florea, domnul avocat Ciprian Şoldea, având împuterniciri avocaţiale depuse la dosar. Lipseşte partea Alfred Florea, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. În Dosarul Curţii nr. 2.868D/2019, se prezintă apărătorul autoarei excepţiei, domnul avocat Veronel Rădulescu, având împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte partea Dan Cătălin Andronic, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public şi apărătorii prezenţi arată că sunt de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 617D/2019 şi nr. 2.868D/2019 la Dosarul nr. 1.830D/2018, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autoarei excepţiei din dosarele Curţii nr. 1.830D/2018 şi nr. 617D/2019, care, în prealabil, face referire la o serie de erori ce se regăsesc în „Fişa privind jurisprudenţa Curţii Constituţionale“, aflată la dosar. Solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală, reiterând motivele de neconstituţionalitate formulate în notele scrise aflate la dosar. Subliniază că, în practică, un procent foarte mic din cererile de recuzare formulate în faza de urmărire penală sunt admise de procurorul ierarhic superior, având în vedere controlul ierarhic din cadrul Ministerului Public, în dezacord cu dreptul de acces liber la justiţie. Invocă, în acest sens, art. 6 paragraful (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 47 paragraful (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Recomandarea nr. 94(12) a Comitetului de Miniştri către statele membre privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor şi Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară. Face, de asemenea, referire la situaţia de fapt din dosarele instanţelor de drept comun în care au fost invocate excepţiile de neconstituţionalitate pentru a sublinia temeinicia acestora. 7. Având cuvântul, apărătorul autorului excepţiei din Dosarul Curţii nr. 617D/2019 solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Invocă Decizia Curţii nr. 625 din 26 octombrie 2016 pentru a justifica „legătura cu cauza“ a excepţiei de neconstituţionalitate invocate. Pe fond, având în vedere dispoziţiile alin. (1) al art. 70 din Codul de procedură penală, care fac referire la „tot cursul procesului penal“ - urmărirea penală fiind una dintre fazele procesului penal, apreciază că soluţia şi considerentele deciziei anterior citate sunt aplicabile mutatis mutandis, în special paragrafele 22, 23 şi 27. Subliniază că actul de justiţie aparţine doar judecătorului, singurul care se încadrează în noţiunea de „instanţă“, şi, totodată, arată că soluţia şi considerentele Deciziei Curţii nr. 670 din 30 octombrie 2018 nu sunt aplicabile cât priveşte prezenta excepţie de neconstituţionalitate. 8. Preşedintele acordă cuvântul apărătorului părţii Ionuţ-Giovani Florea, care - având în vedere atât soluţia şi considerentele Deciziei Curţii nr. 625 din 26 octombrie 2016, cât şi existenţa controlului ierarhic dintre procurorul de caz şi procurorul ierarhic superior - apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată trebuie admisă, astfel încât cererea de recuzare a procurorului, formulată în urmărirea penală, să fie soluţionată de instanţa de judecată, în acord cu dreptul fundamental la apărare şi egalitatea în drepturi a cetăţenilor. 9. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, reţine că, din considerentele Deciziei nr. 625 din 26 octombrie 2016, se desprinde faptul că sunt constituţionale dispoziţiile art. 70 din Codul de procedură penală, sub aspectul competenţei procurorului ierarhic superior de a soluţiona cererea de abţinere sau recuzare atunci când este formulată în cursul urmăririi penale. Consideră că normele procesual penale nu încalcă accesul liber la justiţie şi rolul procurorului de participant la înfăptuirea actului de justiţie, deoarece este vorba despre un incident procedural, care intervine în cursul urmăririi penale, în faţa procurorului, iar nu în faţa instanţei de judecată şi prin care nu se soluţionează fondul cauzei. Subliniază că, prin soluţionarea cererii de recuzare procurorul ierarhic superior nu administrează justiţia, în sensul că nu analizează acuzaţia penală. 10. Având cuvântul în replică, domnul avocat Veronel Rădulescu precizează că motivele de neconstituţionalitate privesc şi lipsa unei dispoziţii care să prevadă posibilitatea de a ataca soluţia dispusă de procurorul ierarhic superior cu privire la cererea de recuzare. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 11. Prin Încheierea F/CP din 5 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 6.106/2/2018 (număr în format vechi 2.357/2018), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Elena-Gabriela Udrea în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Ordonanţei din data de 1 august 2018, prin care a fost respinsă cererea de recuzare formulată împotriva procurorului de caz în Dosarul nr. 411/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie. 12. Prin Încheierea din 13 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 30.237/299/2018, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 alin. (1), (2) şi (4) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Gabriel Enache în soluţionarea plângerii formulate împotriva Ordonanţei nr. 626/II-2/2018 din data de 6 septembrie 2018 a prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti prin care s-a respins cererea de recuzare a procurorului care supraveghează urmărirea penală în Dosarul de urmărire penală nr. 13.016/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. 13. Prin Încheierea din 7 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.650/2/2019/a1, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Elena-Gabriela Udrea în procedura de cameră preliminară. Printre cererile şi excepţiile invocate de autoare în procedura de cameră preliminară se regăsesc şi solicitări referitoare la constatarea nelegalităţii urmăririi penale efectuate de un procuror a cărui incompatibilitate nu a fost reţinută de către procurorul ierarhic superior care a soluţionat cererea de recuzare. 14. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia din dosarele Curţii nr. 1.830D/2018 şi nr. 2.868D/2019 susţine, în esenţă, că, prin textele de lege criticate, legiuitorul a acordat procurorului ierarhic superior competenţă exclusivă de soluţionare a unui incident procedural, cu depăşirea competenţelor stabilite de normele procesual penale referitoare la funcţiile judiciare. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 23 din 20 ianuarie 2016, în care s-a recunoscut atributul de a înfăptui justiţia exclusiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi instanţelor judecătoreşti, Ministerul Public fiind doar un participant la realizarea justiţiei. Totodată, reaminteşte că aceleaşi aspecte sunt stabilite prin dispoziţiile art. 126 alin. (1) din Constituţie. În aceste condiţii, susţine că, prin dispoziţiile art. 70 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală s-a extins competenţa materială a organului de urmărire penală, acordându-se acestuia dreptul ca, prin soluţionarea cererii de recuzare, să participe la înfăptuirea justiţiei. Totodată, invocă Decizia Curţii nr. 625 din 26 octombrie 2016, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 70 din Codul de procedură penală, care stabileşte că asupra cererii de recuzare a procurorului formulată în faza de judecată, în faza camerei preliminare sau în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi se pronunţă procurorul ierarhic superior este neconstituţională. 15. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia din Dosarul Curţii nr. 617D/2019 reţine că instanţa de control constituţional a statuat cu privire la neconstituţionalitatea prevederilor art. 70 din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 625 din 26 octombrie 2016. Pentru aceste motive, arată că invocă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 70 alin. (1), (2) şi (4) din Codul de procedură penală cu privire la etapa urmăririi penale. Susţine, în esenţă, că prevederile criticate afectează independenţa judecătorului de a soluţiona orice incident procedural invocat în faţa sa, fie că este judecător de drepturi şi libertăţi, judecător de cameră preliminară sau complet de judecată, judecătorul fiind singurul în măsură să aprecieze asupra incidentelor procesuale invocate în faţa sa. Reţine că recuzarea organelor judiciare reprezintă un drept al părţilor şi al subiecţilor procesuali principali, prin care aceştia se pot asigura că activitatea judiciară se realizează într-un cadru imparţial. Or, dispoziţiile art. 70 din Codul de procedură penală reglementează, fără a distinge, procedura soluţionării cererii de recuzare a procurorului atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii. Susţine că soluţionarea cererii de recuzare a procurorului este dată de legiuitor în competenţa procurorului ierarhic superior, adică unui organ care nu face parte din puterea judecătorească şi căruia nu îi este conferit atributul înfăptuirii justiţiei, ci doar al participării la realizarea acesteia. Susţine, în esenţă, că, prin eliminarea judecătorului din procesul recuzării unui procuror, sunt încălcate dispoziţiile constituţionale şi din tratatele internaţionale invocate. 16. În dosarele Curţii nr. 1.830D/2018 şi nr. 2.868D/2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală nu formulează opinia sa cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată. 17. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală, formulând opinia sa în Dosarul Curţii nr. 617D/2019, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, invocă considerentele Deciziei Curţii nr. 670 din 30 octombrie 2018, paragrafele 18-24, în care s-a reţinut, printre altele, că procedura asupra cercetării şi judecării cererii de recuzare este o procedură incidentală, al cărei obiect este cu totul distinct de obiectul propriu al procesului penal la care se referă, această procedură nu are caracter jurisdicţional penal în sens material, ci caracter administrativ-judiciar, iar lipsa reglementării privind exercitarea unei căi de atac împotriva unor atari încheieri se justifică prin nevoia de a se evita tergiversarea inutilă a soluţionării fondului cauzei. Totodată, reţine că, potrivit deciziei precitate, motivele menţionate anterior sunt aplicabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte ordonanţa prin care procurorul care supraveghează urmărirea penală soluţionează abţinerea sau cererea de recuzare a persoanei care efectuează urmărirea penală. Aşadar, aceleaşi raţiuni referitoare la evitarea tergiversării inutile a urmăririi penale, precum şi faptul că procedura soluţionării cererii de recuzare este o procedură incidentală, al cărei obiect este cu totul distinct de obiectul propriu al procesului penal la care se referă, neavând caracter jurisdicţional penal în sens material, ci caracter administrativ-judiciar, justifică caracterul definitiv al ordonanţei prin care procurorul care supraveghează urmărirea penală soluţionează abţinerea sau cererea de recuzare a persoanei care efectuează urmărirea penală. De asemenea, potrivit aceleiaşi decizii, şi în ipoteza în care cererea de recuzare a persoanei care efectuează urmărirea penală este respinsă de procuror, judecătorul de cameră preliminară, analizând legalitatea actelor de urmărire penală, va putea constata că o parte sau toate actele existente la dosar au fost efectuate de către o persoană incompatibilă. 18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorilor prezenţi în faţa Curţii, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 70 alin. (1), (2) şi (4) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: "(1) În tot cursul procesului penal, asupra abţinerii sau recuzării procurorului se pronunţă procurorul ierarhic superior.(2) Declaraţia de abţinere sau cererea de recuzare se adresează, sub sancţiunea inadmisibilităţii, procurorului ierarhic superior. Inadmisibilitatea se constată de procurorul, judecătorul sau de completul în faţa căruia s-a formulat cererea de recuzare. [...](4) Procurorul ierarhic superior se pronunţă prin ordonanţă care nu este supusă niciunei căi de atac.“" 22. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate din dosarele Curţii nr. 1.830D/2018 şi nr. 2.868D/2019 susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit cărora în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti şi art. 131 relativ la rolul Ministerului Public. De asemenea, invocă prevederile art. 6 paragraful (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 47 paragraful (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 23. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul Curţii nr. 617D/2019 susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 15 - Universalitatea, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 relativ la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti, art. 129 privind căile de atac, art. 131 relativ la rolul Ministerului Public şi art. 132 referitor la statutul procurorilor. De asemenea, invocă dispoziţiile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 625 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 7 februarie 2017, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 70 din Codul de procedură penală, care stabileşte că asupra cererii de recuzare a procurorului formulată în faza de judecată, în faza camerei preliminare sau în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi se pronunţă procurorul ierarhic superior este neconstituţională. 25. În considerentele deciziei sale, în ceea ce priveşte recuzarea procurorului, Curtea a reţinut că noile dispoziţii procesual penale nu disting între procedura soluţionării cererii de recuzare a procurorului în funcţie de momentul formulării acesteia. Astfel, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 70 din Codul de procedură penală reglementează, fără a distinge, procedura soluţionării cererii de recuzare a procurorului atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii. Potrivit dispoziţiilor de lege precitate, în tot cursul procesului penal, asupra recuzării procurorului se pronunţă procurorul ierarhic superior, cererea de recuzare adresându-se acestuia, sub sancţiunea inadmisibilităţii. Procurorul ierarhic superior soluţionează cererea în 48 de ore, pronunţând o ordonanţă care nu este supusă niciunei căi de atac. 26. Aşa încât, Curtea a constatat că este înlăturată, de iure, competenţa instanţei judecătoreşti de a se pronunţa asupra acestui incident procedural, fiind de competenţa exclusivă a procurorului ierarhic superior soluţionarea cererii de recuzare a procurorului de şedinţă. Curtea a constatat că soluţionarea cererii de recuzare a procurorului în cursul judecăţii este dată de legiuitor în competenţa procurorului ierarhic superior, adică unui organ care nu face parte din puterea judecătorească şi căruia nu îi este conferit atributul înfăptuirii justiţiei, ci doar al participării la realizarea acesteia. În aceste condiţii, Curtea a constatat că, prin stabilirea competenţei de soluţionare a cererii de recuzare formulate în cursul judecăţii în sarcina procurorului ierarhic superior, legiuitorul reglementează un cadru al înfăptuirii justiţiei ce excedează celui configurat prin dispoziţiile Legii fundamentale, ceea ce contravine prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (1). 27. Mai mult, Curtea a observat că, potrivit dispoziţiilor art. 70 alin. (6) din Codul de procedură penală, „în caz de admitere a abţinerii sau a recuzării, se va stabili în ce măsură actele îndeplinite ori măsurile dispuse se menţin“. Având în vedere că această dispoziţie se regăseşte în cuprinsul art. 70 care prevede competenţa exclusivă a procurorului ierarhic superior de a soluţiona cererea de recuzare a procurorului de şedinţă, rezultă că tot acesta are competenţa exclusivă de a analiza şi a stabili în ce măsură actele îndeplinite ori măsurile dispuse până în acel moment se menţin. Într-o atare împrejurare, Curtea a apreciat că există posibilitatea ca procurorul ierarhic superior să se pronunţe cu privire la valabilitatea şi menţinerea actelor îndeplinite ori măsurilor dispuse de către judecător sau în faţa acestuia până la data admiterii cererii de recuzare. Astfel, Curtea a constatat că aplicarea in concreto a textului de lege criticat poate duce la situaţii în care procurorul ierarhic superior învestit cu soluţionarea cererii de recuzare să exercite atribuţii care ţin de competenţa exclusivă a unei instanţe de judecată, respectiv să cenzureze activitatea judecătorului care s-a pronunţat deja. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (1) din Constituţie. 28. În continuare, Curtea a observat că, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Codul de procedură penală, în procesul penal se exercită următoarele funcţii judiciare: funcţia de urmărire penală; funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală; funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată; funcţia de judecată. Astfel, pe lângă faza de urmărire penală şi faza judecăţii pe fond, legiuitorul a reglementat două faze judiciare noi supuse jurisdicţiei judecătorului de drepturi şi libertăţi şi celui de cameră preliminară. În ceea ce priveşte cele două noi etape procesual penale, Curtea a reţinut că acestea se desfăşoară în faţa unuia/mai multor judecători, care, potrivit art. 53 şi 54 din Codul de procedură penală, funcţionează în cadrul unei instanţe judecătoreşti, iar nu independent de existenţa acesteia, procedura desfăşurată în faţa acestora fiind în egală măsură supusă garanţiilor ce rezultă din prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (1). Pentru aceste motive, Curtea a apreciat că procurorul ierarhic superior nu poate, fără a încălca dispoziţiile constituţionale, să soluţioneze nici cererea de recuzare a procurorului formulată în faza camerei preliminare sau în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, această atribuţie revenindu-i judecătorului. 29. Considerentele şi soluţia Deciziei nr. 625 din 26 octombrie 2016 îşi păstrează valabilitatea cât priveşte procedura de soluţionare a cererii de recuzare a procurorului de şedinţă, formulată în faza de judecată, în faza camerei preliminare sau în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi. 30. Curtea reţine că autorii din prezentele cauze invocă considerentele Deciziei nr. 625 din 26 octombrie 2016, precitate, pentru a susţine că prevederile art. 70 alin. (1), (2) şi (4) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale şi în ceea ce priveşte procedura de soluţionare a cererii de recuzare a procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, formulată în această fază procesuală. 31. Referitor la faza urmăririi penale, reglementată prin art. 285-341 din Codul de procedură penală, Curtea reţine că aceasta este cea dintâi fază a procesului penal, este premergătoare judecăţii, se desfăşoară conform unei proceduri nepublice şi are ca obiect, conform art. 285 alin. (1) din Codul de procedură penală, strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârşit o infracţiune şi la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. Conform art. 55 alin. (3) din Codul de procedură penală, atribuţiile procurorului în cursul procesului penal vizează supravegherea sau efectuarea urmăririi penale; sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi şi a instanţei de judecată; exercitarea acţiunii penale; exercitarea acţiunii civile, în cazurile prevăzute de lege; încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, în condiţiile legii; formularea şi exercitarea contestaţiilor şi căilor de atac prevăzute de lege împotriva hotărârilor judecătoreşti; îndeplinirea oricăror alte atribuţii prevăzute de lege. Totodată, competenţa procurorului în cadrul procesului penal este reglementată la art. 56 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, conform căruia aceasta constă în conducerea şi controlul nemijlocit al activităţii de urmărire penală a poliţiei judiciare şi a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege, şi în supravegherea ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale, precum şi în efectuarea oricărui act de urmărire penală în cauzele pe care le conduce şi le supraveghează. 32. În ceea ce priveşte rolul procurorului în cadrul procesului penal, Curtea reţine că, potrivit prevederilor art. 131 din Constituţie, în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, exercitându-şi atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete. Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005), procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic. Dintre aceste trei principii pe care se întemeiază activitatea procurorilor, principiul imparţialităţii - aplicabil şi judecătorilor, prin natura activităţii de jurisdicţie exercitate de către aceştia - decurge, pe de o parte, din apartenenţa procurorilor la autoritatea judecătorească, iar, pe de altă parte, din rolul Ministerului Public, care este stabilit prin prevederile art. 131 alin. (1) din Constituţie, acela de a reprezenta, în activitatea judiciară, interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Principiul legalităţii semnifică faptul că procurorii au obligaţia de a-şi îndeplini atribuţiile în conformitate cu dispoziţiile legale. Ca o garanţie a respectării de către procurori a acestor principii în activitatea lor, Constituţia a consacrat şi principiul unităţii de acţiune a procurorilor - în cadrul Ministerului Public - sub forma controlului ierarhic (Decizia nr. 90 din 27 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 1 martie 2011). 33. În aceste condiţii, Curtea constată că, soluţionând prin ordonanţă cererea de recuzare a procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, formulată în această fază procesuală, procurorul ierarhic superior nu exercită atribuţii ce ţin de competenţa exclusivă a instanţei de judecată, respectiv nu cenzurează activitatea judecătorului, astfel cum susţin autorii. Soluţionarea de către procurorul ierarhic superior a cererii de recuzare a procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, formulată în această fază procesuală, constituie o formă concretă prin care Ministerul Public îşi îndeplineşte rolul de reprezentant al interesului social, general şi public. Acest incident procedural, ce apare în faza urmăririi penale - recuzarea, priveşte activitatea judiciară a procurorului ca subiect procesual oficial, iar soluţionarea sa de către procurorul ierarhic superior corespunde mecanismului de realizare a controlului ierarhic intern din cadrul Ministerului Public. 34. Cât priveşte susţinerile potrivit cărora normele procesual penale criticate exclud de la controlul instanţei de judecată soluţia dată de procurorul ierarhic superior unei cereri de recuzare formulate în faza de urmărire penală, Curtea constată că procedura soluţionării cererii de recuzare este o procedură incidentală, al cărei obiect este cu totul distinct de obiectul propriu al procesului penal la care se referă, neavând caracter jurisdicţional penal în sens material, ci caracter administrativ-judiciar (în acelaşi sens, Decizia nr. 500 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 23 septembrie 2016, paragraful 24). Faptul că cercetarea şi soluţionarea cererii de recuzare a procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, formulată în această fază procesuală, este o procedură incidentală, distinctă de obiectul procesului penal la care se referă, nu are caracter jurisdicţional penal în sens material, ci caracter administrativ-judiciar, cât şi nevoia de a se evita tergiversarea inutilă a urmăririi penale justifică caracterul definitiv al ordonanţei procurorului ierarhic superior. 35. De altfel, Curtea constată că, şi în ipoteza în care cererea de recuzare a procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, formulată în această fază procesuală, este respinsă de procurorul ierarhic superior, judecătorul de cameră preliminară, analizând legalitatea actelor de urmărire penală, va putea constata că o parte sau toate actele existente la dosar au fost efectuate de către o persoană incompatibilă. 36. În ceea ce priveşte dreptul de acces la justiţie, Curtea constată că acest drept nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar, în acord cu jurisprudenţa sa, Curtea reţine că, potrivit Legii fundamentale, legiuitorul este unica autoritate competentă de a reglementa căile de atac şi condiţiile exercitării acestora. Aşa încât Curtea constată că susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 70 alin. (4) din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 21 din Constituţie, deoarece nu prevăd o cale de atac cu privire la ordonanţa prin care se soluţionează cererea de recuzare a procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, formulată în această fază procesuală, este neîntemeiată. 37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Elena-Gabriela Udrea în Dosarul nr. 6.106/2/2018 (număr în format vechi 2.357/2018) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală, de Gabriel Enache în Dosarul nr. 30.237/299/2018 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală, respectiv de Elena-Gabriela Udrea în Dosarul nr. 3.650/2/2019/a1 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 70 alin. (1), (2) şi (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală şi Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 martie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
