Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342-347 şi art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Nichita în Dosarul nr. 8.128/99/2015/a2 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 732D/2016. 2. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, asistat de avocat având împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul apărătorului autorului care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând susţinerile cuprinse în notele scrise aflate la dosar. 4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342-347 din Codul de procedură penală, reţinând, faţă de criticile formulate de autorul excepţiei, că judecătorul de cameră preliminară exercită şi funcţia de judecată în cauză şi, de asemenea, că în procedura de cameră preliminară se verifică legalitatea tuturor actelor efectuate de către organele de urmărire penală. Apreciază că procedura de cameră preliminară nu poate fi transformată întro cale de atac împotriva încheierilor de interceptare emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi, însă judecătorul de cameră preliminară este obligat să constate modul în care au fost administrate probele în baza unor încheieri prin care s-au autorizat/confirmat astfel de măsuri de supraveghere. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală solicită respingerea ca inadmisibilă a acesteia, întrucât, prin formularea criticilor de neconstituţionalitate, se tinde la modificarea normelor procesual penale criticate. De altfel, arată că, în această materie, nu este aplicabil principiul dublului grad de jurisdicţie, având în vedere că obiectul camerei preliminare nu îl formează raportul penal de conflict. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 22 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 8.128/99/2015/a2, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342-347 şi art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Nichita într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate, în temeiul art. 347 din Codul de procedură penală, împotriva Încheierii din 15 februarie 2016, prin care judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Iaşi - Secţia penală a constatat legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi legalitatea efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 342-347 din Codul de procedură penală autorul formulează, în esenţă, două critici. Într-o primă critică apreciază că normele procesual penale criticate sunt neconstituţionale, întrucât obligă instanţa de judecată, în ipoteza dispunerii soluţiei de începere a judecăţii, să îşi însuşească opinia judecătorului de cameră preliminară cu privire la legalitatea probatoriului administrat în faza de urmărire penală şi a actelor de urmărire penală, în condiţiile în care judecătorul de cameră preliminară dispune într-o procedură în care părţile nu au posibilitatea de a administra probe în privinţa pretinselor nelegalităţi, astfel încât acestea nu beneficiază de garanţiile unui proces echitabil, fiind încălcat, totodată, principiul constituţional potrivit căruia „judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii“. Într-o a doua critică, cu referire la obiectul camerei preliminare, susţine că limitarea acestuia la verificarea „efectuării actelor de către organele de urmărire penală“ - iar nu verificarea tuturor actelor efectuate în cursul urmăririi penale, inclusiv cele efectuate de către alte organe judiciare, în speţă, încheierile, mandatele, autorizaţiile emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi - este de natură a încălca garanţiile constituţionale privind legalitatea şi accesul la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil, prin încălcarea egalităţii de arme. 7. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală arată că, printre motivele contestaţiei formulate împotriva Încheierii din 15 februarie 2016, pronunţate de Tribunalul Iaşi - Secţia penală, a invocat şi cazul de nulitate absolută, prevăzut de dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală referitor la încălcarea dispoziţiilor privind compunerea completului de judecată, constând în aceea că asupra obiectului camerei preliminare s-a pronunţat un judecător incompatibil, în condiţiile în care, prin Încheierea din 2 martie 2016, Tribunalul Iaşi - Secţia penală a admis cererea de abţinere formulată de judecătorul de cameră preliminară care a pronunţat Încheierea din 15 februarie 2016, în Dosarul nr. 8.128/99/2015/a2, prin care s-a dispus începerea judecăţii. Susţine că, în situaţia admiterii contestaţiei, singura soluţie pe care o poate pronunţa instanţa de control judiciar este aceea de desfiinţare a hotărârii atacate şi de reţinere a cauzei spre soluţionare, în acest fel contestatorul fiind lipsit de un al doilea grad de jurisdicţie. În esenţă, critică prevederile art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală prin raportare la prevederile art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală şi apreciază că dispoziţiile criticate sunt contrare, în principal, prevederilor art. 16 din Constituţie, întrucât se creează o inegalitate între părţile aflate în judecarea unei cereri de apel şi subiecţii procesuali care formulează o contestaţie. Apreciază că, în ipoteza admiterii contestaţiei, se impune desfiinţarea încheierii penale contestate şi trimiterea cauzei primei instanţe pentru a o soluţiona cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale conferite părţilor. 8. Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că prevederile art. 342-347 din Codul de procedură penală nu contravin dispoziţiilor art. 21, art. 53 şi art. 124 din Constituţie, în acest sens făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 663 din 11 noiembrie 2014, nr. 777 din 17 noiembrie 2015, nr. 838 din 8 decembrie 2015, nr. 35 din 9 februarie 2016 şi nr. 40 din 9 februarie 2016. Arată că asupra posibilităţii examinării în procedura de cameră preliminară a legalităţii încheierilor judecătorului de drepturi şi libertăţi, opinia unanimă a participanţilor la întâlnirea reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel, desfăşurată la Sibiu, în perioada 24-25 septembrie 2015, a fost că judecătorul de cameră preliminară va constata eventualele cazuri de nulitate şi va exclude probele administrate cu autorizarea/confirmarea nelegală a judecătorului de drepturi şi libertăţi doar analizând aspectele de legalitate şi fără să transforme camera preliminară într-o cale de atac. 9. Totodată, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că dispoziţiile art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală nu contravin dispoziţiilor art. 16, 20, 21, 53 şi 129 din Constituţie, reţinând că nu se poate pune semnul egalităţii între situaţiile în care se statuează, în primă instanţă, asupra vinovăţiei unei persoane acuzate de săvârşirea unei infracţiuni şi trimise în judecată, pronunţându-se una din soluţiile prevăzute de art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală, şi situaţiile în care judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond hotărăşte, prin încheiere, asupra obiectului procedurii de cameră preliminară, care îl constituie, potrivit art. 342 din acelaşi act normativ, verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, pronunţându-se una dintre soluţiile prevăzute de art. 346 din Codul de procedură penală. Face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 838 din 8 decembrie 2015, paragrafele 14, 15 şi 18 în care s-a statuat că judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunţa asupra aspectelor legate de temeinicia acuzaţiei, acesta fiind atributul exclusiv al instanţei competente să judece fondul cauzei şi că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală şi rechizitoriul sunt apte să declanşeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecăţii, de a stabili care sunt aspectele asupra cărora aceasta va purta şi pe care părţile şi ceilalţi participanţi îşi vor putea întemeia susţinerile ori pe care trebuie să le combată. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 24 din 20 ianuarie 2016, în care instanţa de contencios constituţional a stabilit înţelesul dispoziţiilor constituţionale ale art. 129, reţinând că dreptul la nivel dublu de jurisdicţie în materie penală presupune că orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal poate să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară. Arată că obiectul procedurii camerei preliminare nu îl constituie examinarea vinovăţiei persoanei însă, cu toate acestea, legiuitorul a stabilit existenţa a două grade de jurisdicţie şi în această etapă, respectiv fond şi contestaţie. În raport cu jurisprudenţa instanţei de control constituţional reţine că legiuitorul este abilitat să reglementeze căile de atac, inclusiv sub aspectul soluţiilor, precum şi în raport cu însuşi conţinutul lor, iar, în aceste condiţii, art. 129 din Constituţie nu poate constitui temei pentru pronunţarea în căile de atac a unei soluţii neprevăzute de legiuitor, cum este trimiterea cauzei spre rejudecare, în ipoteza în care s-ar constata incompatibilitatea judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 11. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Cât priveşte prevederile art. 342-347 din Codul de procedură penală reţine, pe de o parte, că încheierile prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune măsuri de supraveghere tehnică nu fac obiectul procedurii de cameră preliminară, deoarece, potrivit art. 342, judecătorul de cameră preliminară se pronunţă numai asupra legalităţii administrării probelor de către organele de urmărire penală. În schimb, legalitatea modului în care organele de urmărire penală pun în executare mandatul de supraveghere tehnică face obiectul verificărilor judecătorului de cameră preliminară. Pe de altă parte, reţine că dispoziţiile art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală stabilesc, în mod expres, că judecătorul de cameră preliminară soluţionează cererile şi excepţiile pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate. În ceea ce priveşte prevederile art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală reţine că acestea au fost adoptate în conformitate cu dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi art. 129, nefiind contrare principiului dublului grad de jurisdicţie în materie penală, întrucât acest principiu este incident numai în cazul hotărârilor prin care instanţa soluţionează fondul acţiunii penale pronunţând achitarea, încetarea procesului penal, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau, după caz, condamnarea. Or, în procedura camerei preliminare nu se examinează fondul cauzei penale, ci legalitatea rechizitoriului, a actelor de urmărire penală şi a probelor administrate anterior trimiterii în judecată. Reţine, totodată, că, reglementând calea de atac a contestaţiei, legiuitorul a instituit un dublu grad de jurisdicţie în această materie. 12. Avocatul Poporului precizează că, în ceea ce priveşte prevederile art. 342-347 din Codul de procedură penală, a transmis punctul său de vedere, acesta fiind reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 663 din 11 noiembrie 2014, nr. 472 din 16 iunie 2015 şi nr. 35 din 9 februarie 2016, şi îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat. Cât priveşte prevederile art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală apreciază că motivele de neconstituţionalitate invocate sunt neîntemeiate, invocând, în acest sens, dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi art. 129. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, susţinerile apărătorului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 342-347 şi art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală. Ulterior sesizării Curţii, prevederile din titlul II - „Camera preliminară“ - al Părţii speciale a Codului de procedură penală au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere că, în cauză, instanţa de control constituţional a fost sesizată prin Încheierea din 22 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 8.128/99/2015/a2, de Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, aşadar anterior modificărilor menţionate în precedent, şi analizând notele scrise ale autorului excepţiei, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 342-346 din Codul de procedură penală şi art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) coroborat cu art. 347 raportat la art. 342-346 din Codul de procedură penală, în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, astfel încât instanţa de control constituţional se va pronunţa cu privire la normele procesual penale precitate, în forma precizată. Dispoziţiile art. 342-347 din Codul de procedură penală, care constituie titlul II - „Camera preliminară“ - al Părţii speciale a Codului de procedură penală, reglementează cu privire la obiectul, durata procedurii în camera preliminară, măsurile premergătoare, procedura, soluţiile, contestaţia în camera preliminară. Dispoziţiile art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) au următorul cuprins: „(7) Contestaţia se soluţionează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac, putându-se pronunţa una dintre următoarele soluţii: [...] 2. admiterea contestaţiei şi: [...] b) desfiinţarea hotărârii atacate şi dispunerea rejudecării cauzei de către judecătorul sau completul care a pronunţat-o, atunci când se constată că nu au fost respectate dispoziţiile privind citarea.“ 16. Autorul excepţiei susţine că prevederile art. 342-347 din Codul de procedură penală aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitor la principiile statului de drept şi alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. Totodată, invocă şi prevederile art. 6 - „Dreptul la un proces echitabil“ şi art. 8 - „Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie“ din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, autorul excepţiei susţine că prevederile art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 16 alin. (1) potrivit căruia cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 20 - „Tratatele internaţionale privind drepturile omului“, art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 129 - „Folosirea căilor de atac“, precum şi prevederilor art. 6 - „Dreptul la un proces echitabil“ din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, şi art. 14 paragraful 1 privind egalitatea persoanelor în faţa tribunalelor şi curţilor de justiţie, din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) coroborat cu art. 347 raportat la art. 342-346 din Codul de procedură penală, Curtea constată că autorul deduce neconstituţionalitatea normelor procesual penale criticate din compararea acestora cu prevederile art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală referitoare la soluţiile ce se pot pronunţa în judecata apelului. În acest sens, autorul consideră că, similar soluţiei legislative reglementate în cazul admiterii apelului - de desfiinţare a hotărârii atacate şi de dispunere a rejudecării de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată, atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută - şi în cazul contestaţiei, formulate în temeiul art. 347 din Codul de procedură penală, se impune, în ipoteza admiterii, desfiinţarea hotărârii atacate şi dispunerea rejudecării cauzei de către judecătorul care a pronunţat-o, atunci când se reţine un caz de nulitate absolută, cum este cel precizat în prezenta cauză, respectiv încălcarea dispoziţiilor privind compunerea completului de judecată, constând în aceea că asupra obiectului camerei preliminare sa pronunţat un judecător incompatibil. 18. Curtea constată că motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin compararea a două instituţii juridice - contestaţia, respectiv apelul - şi a normelor procesual penale care reglementează cu privire la acestea, nu poate fi primită, deoarece controlul constituţionalităţii prevederilor legale are loc numai prin raportarea acestora la norme constituţionale sau cuprinse în convenţii şi tratate la care România este parte, şi nu la alte dispoziţii sau acte normative din legislaţia internă. În mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. (Decizia nr. 701 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015). 19. În aceste condiţii, Curtea constată că nu se află în prezenţa unor veritabile critici de neconstituţionalitate, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) coroborat cu art. 347 raportat la art. 342-346 din Codul de procedură penală va fi respinsă ca inadmisibilă. 20. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342-346 din Codul de procedură penală, referitor la susţinerile autorului excepţiei potrivit cărora normele procesual penale criticate sunt neconstituţionale, întrucât obligă instanţa de judecată, în ipoteza dispunerii soluţiei de începere a judecăţii, să îşi însuşească opinia judecătorului de cameră preliminară cu privire la legalitatea probatoriului administrat în faza de urmărire penală şi a actelor de urmărire penală, prin aceasta fiind încălcate dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi înfăptuirea justiţiei, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015. Astfel, în paragraful 19 al deciziei precitate, Curtea a reţinut că - în ceea ce priveşte posibilitatea judecătorului de cameră preliminară competent să se pronunţe asupra legalităţii trimiterii în judecată de a exercita, potrivit art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, şi funcţia de judecată în cauză - o astfel de competenţă nu este de natură a afecta dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece, dimpotrivă, este în interesul înfăptuirii actului de justiţie ca acelaşi judecător care a verificat atât competenţa şi legalitatea sesizării, cât şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, să se pronunţe şi pe fondul cauzei (în acelaşi sens, Decizia nr. 777 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 12 februarie 2016, paragraful 27, Decizia nr. 40 din 9 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 23 martie 2016, paragraful 26). De altfel, o soluţie contrară celei criticate de autorul excepţiei ar fi fost de natură să afecteze deplina realizare a funcţiei de judecată, prin aceea că judecătorul fondului ar fi privat de posibilitatea - esenţială în buna administrare a cauzei - de a aprecia el însuşi asupra legalităţii urmăririi penale şi a administrării probelor şi de a decide asupra întregului material probator pe care îşi va întemeia soluţia. Aşa fiind, simplul fapt pentru judecător de a fi luat o decizie înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna că ar justifica, în sine, o bănuială de parţialitate în privinţa sa. Ceea ce trebuie avut în vedere este întinderea şi importanţa acestei decizii. Aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influenţeze aprecierea finală, ceea ce interesează fiind ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii şi să se bazeze pe elementele dosarului şi pe dezbaterile din şedinţa de judecată (Hotărârea din 6 iunie 2000, pronunţată în Cauza Morel împotriva Franţei, paragraful 45). 21. În ceea ce priveşte cea de-a doua critică de neconstituţionalitate, cu referire la obiectul camerei preliminare, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 1 martie 2016, paragraful 19, a observat că, în repetate rânduri, a fost chemată să se pronunţe asupra unor dispoziţii secvenţiale ale instituţiei camerei preliminare, constatând că aceasta a fost concepută, în accepţiunea legiuitorului, „ca o instituţie nouă şi inovatoare“ care are ca scop „înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată“, fiind, în acelaşi timp, un remediu procesual menit „să răspundă exigenţelor de legalitate, celeritate şi echitate a procesului penal“ (a se vedea Expunerea de motive la Proiectul de Lege privind Codul de procedură penală - PL-x nr. 412/2009). Instituţia camerei preliminare este reglementată în cuprinsul Codului de procedură penală la art. 342-348, unde se găsesc elementele referitoare la obiectul şi durata, măsurile premergătoare, procedura, soluţiile ce pot fi pronunţate şi contestaţia împotriva acestor soluţii. Astfel, prin prisma atribuţiilor procesuale încredinţate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcţiilor judiciare potrivit textului de lege menţionat anterior, Curtea a tras concluzia că acestuia îi revine funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată şi că, în concepţia legiuitorului, această nouă instituţie procesuală nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Procedura camerei preliminare a fost încredinţată, potrivit art. 54 din Codul de procedură penală, unui judecător - judecătorul de cameră preliminară -, a cărui activitate se circumscrie aceleiaşi competenţe materiale, personale şi teritoriale a instanţei din care face parte, conferindu-i acestei noi faze procesuale un caracter jurisdicţional (Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, paragraful 25 şi paragraful 27). Tot prin Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, paragraful 20, instanţa de contencios constituţional a reţinut că a eliminat, cu acele ocazii, din conţinutul normativ aspectele neconstituţionale care, astfel remediate, conduc, alături de argumentele deciziei precitate, la conturarea unei instituţii constituţionale şi funcţionale. 22. Totodată, în paragraful 14 al Deciziei nr. 838 din 8 decembrie 2015, Curtea a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 342 din Codul de procedură penală, obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competenţă şi la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzaţia în materie penală. De altfel, potrivit prevederilor art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară va comunica de îndată parchetului, în vederea remedierii, încheierea pronunţată în cazul în care fie constată neregularităţi ale actului de sesizare, fie sancţionează, potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori exclude una sau mai multe probe administrate în timpul urmăririi penale. Cu privire la legalitatea probaţiunii, în camera preliminară pot fi supuse controlului judecătorului aspectele referitoare la nulitatea absolută sau relativă ori la excluderea unor probe, care, potrivit art. 102 din Codul de procedură penală, vizează numai probele nelegale, probele obţinute prin tortură şi cele derivate din acestea. Aşa fiind, judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunţa asupra aspectelor legate de temeinicia acuzaţiei, aceasta fiind atributul exclusiv al instanţei competente să judece fondul cauzei. Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală şi rechizitoriul sunt apte să declanşeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecăţii, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta şi pe care părţile şi ceilalţi participanţi îşi vor putea întemeia susţinerile ori pe care trebuie să le combată. 23. Aşadar, Curtea constată că legiuitorul a limitat la o fază distinctă de parcurs a procesului penal posibilitatea invocării excepţiilor referitoare la competenţa instanţei, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor sau legalitatea actelor efectuate de organul de urmărire penală, fază în care nu se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului. Faţă de susţinerile autorului excepţiei, Curtea reţine că - în ipoteza examinării, în procedura de cameră preliminară, a legalităţii încheierilor judecătorului de drepturi şi libertăţi - judecătorul de cameră preliminară va constata eventualele cazuri de nulitate şi va exclude probele administrate cu autorizarea/confirmarea nelegală a judecătorului de drepturi şi libertăţi doar analizând aspectele de legalitate şi fără să transforme camera preliminară într-o cale de atac. De altfel, împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară procurorul, părţile şi persoana vătămată pot formula contestaţie, în temeiul art. 347 din Codul de procedură penală. În aceste condiţii, având în vedere considerentele mai sus invocate, Curtea constată că procedura judecăţii în camera preliminară nu încalcă normele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei, asigurând garanţiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) coroborat cu art. 347 raportat la art. 342-346 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Nichita în Dosarul nr. 8.128/99/2015/a2 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 342-346 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 martie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
