Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 326 din Codul penal, excepţie ridicată de Florian Cornel Traicea în Dosarul nr. 11.858/311/2017 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.614D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă Decizia Curţii nr. 631 din 15 octombrie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 10 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 11.858/311/2017, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 326 din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Florian Cornel Traicea în soluţionarea apelului declarat împotriva Sentinţei penale nr. 270 din 15 martie 2018 a Judecătoriei Slatina - Secţia penală, prin care inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 din Codul penal. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 326 din Codul penal sunt neconstituţionale în raport cu dispoziţiile coroborate ale art. 23 alin. (12) şi ale art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, întrucât acestea sunt lipsite de previzibilitate. Susţine, în acest sens, că actualul Cod penal prevede cerinţa ca declaraţia neadevărată, consemnată în cuprinsul înscrisului, să poată servi la producerea unei consecinţe juridice, fără a indica însă şi criteriul/criteriile legal/legale general/generale de diferenţiere între declaraţiile neadevărate ce produc consecinţe juridice care atrag răspunderea contravenţională şi cele care atrag răspunderea penală. 6. Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere că dispoziţiile din Codul penal privind infracţiunea de fals în declaraţii îndeplinesc condiţiile de accesibilitate şi previzibilitate, astfel cum au fost descrise prin jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale. De asemenea, reţine că instanţa de la Strasbourg a admis faptul că, datorită caracterului de generalitate a legilor, redactarea acestora nu poate avea o precizie absolută, iar numeroase legi utilizează, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin precise, în scopul evitării unei rigidităţi excesive şi al adaptării la noile situaţii sociale ce se pot ivi. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 326 din Codul penal. Potrivit motivelor de neconstituţionalitate dezvoltate în notele scrise ale autorului, acesta critică de fapt doar prevederile art. 326 alin. (1) din Codul penal. Aşa încât, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie aceste dispoziţii, care au următorul conţinut: „(1) Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.“ 11. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că normele penale criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 23 alin. (12), potrivit cărora nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii, şi ale art. 73 alin. (3) lit. h), potrivit cărora prin lege organică se reglementează infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că motive de neconstituţionalitate similare au fost examinate prin Decizia nr. 631 din 15 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1019 din 18 decembrie 2019, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 13. În motivarea soluţiei sale, instanţa de control constituţional a reţinut că normele penale criticate incriminează fapta persoanei care, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, face declaraţii necorespunzătoare adevărului unui funcţionar public sau unei unităţi în care acesta îşi desfăşoară activitatea, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe. Curtea a reţinut, totodată, că falsul în declaraţii este o faptă de o anumită gravitate, care justifică includerea acesteia în grupul infracţiunilor de fals în înscrisuri, ţinând seama că prin săvârşirea ei se aduce o îngrijorătoare atingere încrederii pe care trebuie să o inspire înscrisurile oficiale întocmite pe baza declaraţiilor făcute în faţa autorităţilor sau instituţiilor publice. 14. Astfel, Curtea a observat că elementul material al infracţiunii de fals în declaraţii constă în acţiunea de a face o declaraţie necorespunzătoare adevărului unei persoane dintre cele prevăzute la art. 175 din Codul penal sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, competentă să ia act de declaraţia respectivă. De asemenea, Curtea a reţinut că, pentru ca acţiunea de a face o declaraţie necorespunzătoare adevărului unui funcţionar public sau unei unităţi în care acesta îşi desfăşoară activitatea să devină element material al infracţiunii de fals în declaraţii, trebuie constatată, printre altele, îndeplinirea cerinţei esenţiale ca declaraţia necorespunzătoare adevărului să fie dintre acelea care, potrivit legii sau împrejurărilor, serveşte la producerea vreunei consecinţe juridice. În lipsa acestei posibilităţi de drept sau de fapt, declaraţiile ar fi simple manifestări verbale, lipsite de orice eficienţă juridică. 15. Plecând de la aceste premise, Curtea a reţinut că aptitudinea declaraţiei de a produce consecinţe juridice decurge, în primul rând, din lege, în condiţiile în care legea este cea care stabileşte, de regulă, obligativitatea declaraţiei, condiţiile şi termenele în care trebuie făcută şi îi determină efectele. În aceste condiţii, Curtea a constatat că existenţa cazurilor în care legea prevede că declaraţia produce consecinţe juridice nu prezintă nicio dificultate, întrucât se va ţine seama de actul normativ care prevede această însuşire a declaraţiei (de exemplu, declaraţiile de stare civilă, declaraţiile de venituri, de impunere etc.). În acelaşi fel, Curtea a reţinut că aptitudinea declaraţiei de a produce consecinţe juridice poate decurge din anumite împrejurări de fapt, cel mai adesea neprevăzute, cum este cazul situaţiilor excepţionale (forţa majoră, starea de necesitate) care nu îngăduie întârzieri pentru luarea în considerare a unor declaraţii. Aşadar, uneori, împrejurările de fapt - situaţiile excepţionale, precum starea de necesitate sau forţa majoră - fac ca o declaraţie să fie producătoare de consecinţe juridice. Cu alte cuvinte, Curtea a reţinut că declaraţiile ce servesc, potrivit împrejurărilor, la producerea unor consecinţe juridice sunt cele care se fac în împrejurări excepţionale - cum sunt evenimentele externe, imprevizibile, absolut invincibile şi inevitabile (forţa majoră) ori pericolul imediat şi care nu poate fi înlăturat altfel (starea de necesitate), când producerea consecinţelor juridice nu poate suferi nicio amânare. 16. Totodată, Curtea a observat că şi Codul penal din 1969 reglementa, în mod similar, falsul în declaraţii ca fiind: „Declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.“ Cu privire la aceste din urmă dispoziţii de lege, în efectuarea controlului de constituţionalitate a posteriori, Curtea a reţinut în Decizia nr. 866 din 9 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 20 noiembrie 2007, că „Parlamentul, potrivit competenţei sale, ca unică autoritate legiuitoare, în considerarea unor raţiuni de politică penală, de natură să ocrotească relaţiile sociale referitoare la încrederea publică în declaraţiile făcute oficial şi care, potrivit legii sau împrejurărilor, servesc la producerea de consecinţe juridice, poate, în acord cu art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, să reglementeze cu privire la infracţiuni, pedepse şi regimul executării acestora“. 17. În aceste condiţii, Curtea a constatat că, reglementând infracţiunea de fals în declaraţii, legiuitorul a utilizat, încă din 1969, constant şi uniform aceiaşi termeni pentru a stabili posibilităţile de drept sau de fapt în prezenţa cărora declararea necorespunzătoare a adevărului produce consecinţe juridice, dispoziţiile art. 326 din Codul penal fiind o reproducere a prevederilor art. 292 din Codul penal din 1969, singura diferenţă fiind aceea că prin prevederile art. 175 din noul Cod penal se are în vedere funcţionarul public, spre deosebire de reglementarea anterioară, care avea în vedere atât funcţionarul, cât şi funcţionarul public. Or, continuitatea în folosirea aceloraşi noţiuni în incriminarea falsului în declaraţii, având conţinut normativ identic reglementării anterioare, constituie o garanţie că dispoziţiile de lege criticate nu au o formulare ambiguă, neclară şi imprevizibilă, astfel că instanţa de control constituţional a constatat că normele penale criticate nu aduc atingere cerinţelor de claritate, accesibilitate şi previzibilitate a legii impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie. 18. Întrucât nu au apărut elemente noi, care să impună reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florian Cornel Traicea în Dosarul nr. 11.858/311/2017 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 326 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 martie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
