Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 134 pct. 2 şi ale art. 135 alin. (1) şi (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011, excepţie ridicată de Sindicatul Liber „Educaţia“ în Dosarul nr. 3.451/121/2017 al Tribunalului Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 593D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Potrivit dispoziţiilor Constituţiei, se garantează posibilitatea nelimitată a angajaţilor de a se asocia în sindicate, dar nu se prevede posibilitatea nelimitată a sindicatelor de a participa în orice condiţii la negocierile contractelor colective de muncă. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Sentinţa civilă nr. 487 din 16 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.451/121/2017, Tribunalul Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 134 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) şi (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamantul Sindicatul Liber „Educaţia“ în cadrul soluţionării unei acţiuni de contencios administrativ având ca obiect „obligaţia de a face“. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece, în situaţia în care într-o unitate există două sau mai multe sindicate, dar numai unul este reprezentativ, chiar cu jumătate plus unu din numărul de salariaţi, este exclus de la negocierea contractului colectiv de muncă orice alt sindicat legal constituit, chiar dacă are jumătate minus unu din numărul de salariaţi, chiar dacă este afiliat la o federaţie sindicală reprezentativă. Astfel, prevederile de lege criticate exclud de la negocierea contractului colectiv de muncă salariaţii nesindicalişti, dacă în unitate există un sindicat reprezentativ cu 50% plus unu din numărul de salariaţi, chiar dacă salariaţii nesindicalişti reprezintă jumătate minus unu din numărul de salariaţi. Aşadar, dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile art. 41 alin. (5) din Constituţie, prin care sunt garantate dreptul la negocieri colective şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective. Garantarea unui astfel de drept în relaţiile de muncă implică faptul că accesul la acest drept este asigurat salariaţilor în mod nediscriminatoriu, necondiţionat, nerestrictiv; în cazul de faţă, garantarea dreptului la negocieri colective în materie de muncă implică faptul că participarea la negocierea contractului colectiv de muncă nu poate fi discriminatorie, restrictivă şi condiţionată de apartenenţa la un sindicat reprezentativ din unitate, nici în cazul prevederilor de lege potrivit cărora reprezentativitatea se obţine cu 50% plus unu din numărul de salariaţi din unitate, nici măcar în situaţia în care legea ar permite obţinerea reprezentativităţii cu un procent mai mic de 50%. Condiţionarea prevăzută de dispoziţiile de lege criticate vizează cel puţin două aspecte: 1) pentru a-şi exercita dreptul constituţional de participare la negocierile colective în materie de muncă, drept garantat de art. 41 alin. (5) din Constituţie, salariatul este condiţionat de aderarea sa la un sindicat reprezentativ din unitate, încălcându-se astfel şi prevederile art. 40 alin. (1) din Constituţie; 2) prevederile de lege criticate limitează şi restricţionează dreptul sindicatelor nereprezentative, dar legal constituite la nivel de unitate, de a promova interesele profesionale, economice şi sociale ale membrilor săi, încălcându-se astfel art. 9 din Constituţie. 6. Se mai susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă şi alte prevederi legale, cum este art. 1 lit. u) din Legea nr. 62/2011, care defineşte noţiunea de „organizaţie sindicală“, iar, prin încălcarea prevederilor art. 40 alin. (1) şi ale art. 41 alin. (5) din Constituţie, precum şi a celor ale art. 1 lit. u) din Legea nr. 62/2011 se încalcă şi art. 1 alin. (5) din Constituţie. În acest caz, legiuitorul a afectat două principii ale legiferării şi ale legislaţiei, şi anume principiul coerenţei şi principiul predictibilităţii. Astfel, salariaţii se pot afla în situaţia în care au aderat liber la un sindicat legal constituit, au avut convingerea că li se vor promova interesele profesionale, economice şi sociale, aşa cum prevede art. 9 din Constituţie, dar constată că sunt excluşi de la dreptul garantat, tot constituţional, de a participa prin reprezentantul legal la negocierile colective în materie de muncă. 7. Cu privire la încălcarea art. 16 din Constituţie se arată că salariaţii nu mai sunt egali în faţa legii, ci sunt discriminaţi dacă au ales liber să adere la un sindicat nereprezentativ sau dacă au ales, tot liber, să nu adere la niciun sindicat, nemaiputând beneficia de dreptul garantat constituţional de a participa la negocierea contractului colectiv de muncă. În concluzie, se susţine că, pentru a se respecta drepturile constituţionale invocate, la negocierea contractelor colective de muncă trebuie să participe toate sindicatele legal constituite din unitate, precum şi salariaţii nesindicalişti printr-un reprezentant ales special în acest scop. 8. Tribunalul Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că prevederile de lege criticate nu sunt contrare dispoziţiilor Constituţiei. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 134 pct. 2 şi ale art. 135 alin. (1) şi (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul conţinut: - Art. 134 pct. 2: "Părţile contractului colectiv de muncă sunt angajatorul sau organizaţia patronală şi angajaţii, prin organizaţiile sindicale, reprezentaţi după cum urmează: [...] 2. Angajaţii: a) la nivel de unitate, de către sindicatele legal constituite şi reprezentative. În cazul în care sindicatul nu este reprezentativ, reprezentarea se face de către federaţia la care este afiliat sindicatul, dacă federaţia este reprezentativă la nivelul sectorului din care face parte unitatea; acolo unde nu sunt constituite sindicate, de către reprezentanţii aleşi ai angajaţilor; b) la nivelul grupurilor de unităţi şi al sectoarelor de activitate, de către organizaţiile sindicale legal constituite şi reprezentative potrivit legii; c) la nivelul instituţiilor bugetare şi al autorităţilor şi instituţiilor publice care au în subordine sau în coordonare alte persoane juridice care angajează forţă de muncă, de către organizaţiile sindicale reprezentative potrivit legii.;" – Art. 135 alin. (1) şi (2): "(1) În unităţile în care nu există sindicate reprezentative negocierea contractului colectiv de muncă se face după cum urmează: a) dacă există un sindicat constituit la nivel de unitate, afiliat la o federaţie sindicală reprezentativă în sectorul de activitate din care face parte unitatea, negocierea se face de către reprezentanţii federaţiei sindicale, la solicitarea şi în baza mandatului sindicatului, împreună cu reprezentanţii aleşi ai angajaţilor; b) dacă există un sindicat neafiliat la o federaţie sindicală reprezentativă în sectorul de activitate din care face parte unitatea sau nu există niciun sindicat, negocierea se face numai de către reprezentanţii angajaţilor.(2) În cazul în care la nivelul grupului de unităţi nu există organizaţii sindicale reprezentative care să reprezinte cel puţin jumătate din numărul total de angajaţi ai grupului de unităţi, la negocierea contractului colectiv de muncă salariaţii sunt reprezentaţi după cum urmează: a) de către reprezentanţii mandataţi de organizaţiile sindicale reprezentative din cadrul fiecărei unităţi care au decis constituirea grupului; b) pentru unităţile membre ale grupului în care nu există sindicate reprezentative, dar există sindicate afiliate la federaţii sindicale reprezentative în sectorul de activitate în care s-a constituit grupul, angajaţii sunt reprezentaţi de către federaţiile sindicale respective, în baza solicitării şi mandatului sindicatelor, şi de reprezentanţii angajaţilor din respectivele unităţi." 13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), potrivit căruia „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“, ale art. 9 privind sindicatele, patronatele şi asociaţiilor profesionale, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 40 alin. (1) privind dreptul de asociere şi ale art. 41 alin. (5) privind dreptul la negocieri colective şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate fac parte din capitolul III: Părţile şi reprezentarea acestora la negocierea colectivă al Legii nr. 62/2011 şi reglementează reprezentarea angajaţilor la negocierea şi încheierea contractelor colective de muncă. Autorul excepţiei susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece numai sindicatele reprezentative (care au jumătate plus unu din numărul de salariaţi) au dreptul să participe la negocierea contractului colectiv de muncă, restricţionând dreptul sindicatelor nereprezentative de a promova interesele profesionale, economice şi sociale ale membrilor săi. Cu privire la susţineri similare, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 92 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 8 aprilie 2013, prin Decizia nr. 24 din 24 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 7 februarie 2013, sau prin Decizia nr. 62 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 15 mai 2019. 15. Pronunţându-se asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 51 alin. (1) lit. C.c) din Legea nr. 62/2011, care defineşte reprezentativitatea sindicală, prin Decizia nr. 24 din 24 ianuarie 2013, precitată, Curtea a statuat că faptul că reprezentativitatea la nivel de unitate se dobândeşte doar dacă numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puţin jumătate plus unu din numărul angajaţilor unităţii ţine exclusiv de opţiunea şi politica legiuitorului. Acesta are posibilitatea de a opta între un anumit număr sau altul cu condiţia să nu afecteze dreptul de asociere în sindicate şi să nu atingă rolul constituţional al sindicatelor. Constituţia garantează posibilitatea nelimitată a angajaţilor de a se asocia în sindicate şi rolul sindicatelor de apărare a drepturilor şi de promovare a intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor săi, fără a prevedea posibilitatea nelimitată a sindicatelor de a participa în orice condiţii la negocierile ce privesc contractele colective de muncă. Acest din urmă drept este garantat, însă exercitarea sa se face în condiţiile legii, ceea ce înseamnă că legiuitorul este competent să stabilească proceduri, condiţii şi exigenţe în ceea ce priveşte activitatea sindicală, cu condiţia să nu afecteze substanţa prevederilor art. 9 şi ale art. 40 alin. (1) din Constituţie. 16. Referitor la dreptul la asociere în sindicate, prin Decizia nr. 62 din 22 ianuarie 2019, precitată, paragrafele 20 şi 21, Curtea a reţinut că, aşa cum rezultă atât din perspectiva prevederilor art. 8, art. 9 şi ale art. 40 din Constituţie, cât şi a jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, dreptul de asociere este garantat, însă nu este absolut, deoarece orice formă de asociere (partid politic, sindicat, patronat, asociaţie profesională sau alte forme de asociere), ca expresie concretă de manifestare a acestui drept, trebui să respecte condiţiile legii referitoare la modalitatea de constituire şi la desfăşurarea activităţii specifice. Cu privire la libertatea de asociere, Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că nu este absolută, art. 11 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale permiţând statelor să intervină pentru protejarea instituţiilor de drept şi a drepturilor şi libertăţilor altora dacă sunt ameninţate prin activităţile sau intenţiile unei asociaţii cu caracter politic. Cu toate acestea, marja de apreciere a statului este una limitată, fiind necesar ca excepţiile de la regula respectării dreptului de asociere să fie interpretate strict şi impuse numai cu motive convingătoare şi imperative, de natură a justifica restricţionarea dreptului. Marja limitată de apreciere a statului face obiectul supravegherii europene riguroase atât asupra legii, dar şi asupra deciziilor de aplicare a acesteia, inclusiv asupra deciziilor judiciare (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 17 februarie 2004, pronunţată în Cauza Gorzelik şi alţii împotriva Poloniei, paragrafele 94 şi 95, Hotărârea din 10 iulie 1998, pronunţată în Cauza Sidiropoulos şi alţii împotriva Greciei, paragrafele 40, Hotărârea din 2 octombrie 2001, pronunţată în Cauza Stankov şi Organizaţia Macedoneană Unită Ilinden împotriva Bulgariei, paragraful 84). 17. Cu privire la stabilirea prin lege a unui prag de reprezentativitate, prin Decizia nr. 62 din 22 ianuarie 2019, paragrafele 24 şi 25, Curtea a amintit jurisprudenţa sa, începând cu Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996, potrivit căreia „aprecierea oportunităţii unui anumit prag de reprezentativitate nu este însă o problemă de constituţionalitate, cât timp pragul instituit nu are ca efect suprimarea exercitării dreptului“ şi că „acest criteriu ar putea fi neconstituţional, dacă prin efectele sale ar duce la suprimarea dreptului la asociere sau ar fi sinonim cu o asemenea suprimare“. Prin urmare, Curtea a reţinut, de principiu, că legiuitorul, în cadrul marjei sale de apreciere, are libertatea de a aprecia asupra numărului concret ce constituie, într-o materie sau alta, pragul de reprezentativitate, cu condiţia de a nu afecta, de a nu suprima însăşi posibilitatea reală şi efectivă de exercitare a dreptului sau a libertăţii fundamentale garantate. Prin aceeaşi decizie, paragrafele 27-29, Curtea a reţinut că, potrivit art. 51 din Legea nr. 62/2011, reprezentativitatea unei organizaţii sindicale este asigurată, la unitatea de bază, dacă numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puţin jumătate plus unu din numărul total al angajaţilor unităţii. Curtea a mai reţinut că, în privinţa acestui prag de reprezentativitate, Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social a reluat un amendament formulat încă din anul 2015, prin care se propunea scăderea de la 50% plus unu la 35% din numărul de angajaţi membri ai sindicatului drept condiţie a reprezentativităţii sale la nivelul unităţii angajatoare. Faţă de această propunere, prin Memorandumul comentariilor tehnice privind amendamentele propuse la Legea dialogului social nr. 62/2011, elaborat în aprilie 2018, Biroul Internaţional al Muncii, în calitate de reprezentant al Organizaţiei Internaţionale a Muncii - agenţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite, specializată în standardele internaţionale de muncă recomandă (Recomandarea nr. 8) reconsiderarea scăderii pragului de reprezentativitate astfel încât să reflecte cel mai bine realitatea din majoritatea întreprinderilor din ţară; consultarea cu cele mai reprezentative organizaţii sindicale în această privinţă, cu luarea în considerare a cerinţei privind numărul minim de salariaţi ce pot constitui un sindicat; luarea măsurilor prin care să se asigure, în cazul în care nicio uniune nu îndeplineşte cerinţele de reprezentativitate, că negocierile colective sunt garantate tuturor organizaţiilor dintr-o unitate, cel puţin din partea membrilor proprii; din motive de claritate, asigurarea coerenţei prin lege cu privire la existenţa unui nivel de „grup de unităţi“ ca un posibil nivel ce poate purta negocieri colective de muncă şi, corelativ, să participe la soluţionarea conflictelor colective de muncă. 18. Referitor la rolul sindicatului reprezentativ, Curtea a reţinut prin Decizia nr. 62 din 22 ianuarie 2019, la paragraful 31, că mecanismul legal prin care este asigurată atingerea scopului pentru care se înfiinţează un sindicat constă, în principal, în dialogul social, respectiv accesul la negocierile colective de muncă şi participarea la soluţionarea conflictelor colective de muncă. Este unanim acceptat în materie faptul că participarea la aceste negocieri colective de muncă este condiţionată de un anumit nivel de reprezentativitate al unei organizaţii sindicale, condiţie firească, impusă de faptul că obiectul acestor negocieri îl reprezintă problemele de interes comun ale angajaţilor, pe de o parte, şi ale angajatorilor/patronilor, pe de altă parte. În acest sens, la paragrafele 35-41 ale Deciziei nr. 62 din 22 ianuarie 2019, Curtea a observat că Legea nr. 62/2011 nu menţionează doar organizaţia sindicală în calitate de partener în cadrul mecanismului complex al dialogului social, ci şi pe reprezentanţii aleşi ai angajaţilor. Prin urmare, orice formă de dialog social, indiferent că implică negocieri colective legate strict de încheierea contractului colectiv de muncă sau negocieri având alt obiect, poate fi purtată de către orice unitate de bază, fie prin sindicatul reprezentativ sau afilierea la o federaţie reprezentativă la nivelul sectorului din care face parte unitatea, fie direct, prin reprezentanţii aleşi ai angajaţilor, dacă nu există un sindicat legal constituit. Concluzia este aceea că, indiferent de mărimea unităţii de bază - adică numărul concret al angajaţilor, la un moment dat - Legea nr. 62/2011 conţine suficiente garanţii astfel ca, printr-un reprezentant ales, aceştia să poată fi informaţi şi să îşi poată susţine drepturile şi interesele profesionale rezultate din relaţia cu angajatorul. 19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 20. Referitor la critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 41 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată. Astfel, textele de lege criticate prevăd că sindicatele reprezentative (ai căror membri, potrivit art. 51 din Legea nr. 62/2011, reprezintă cel puţin jumătate plus unu din numărul angajaţilor unităţii) reprezintă angajaţii la negocierea şi încheierea contractelor colective de muncă, ceea ce instituie o condiţie firească, impusă de faptul că obiectul acestor negocieri îl constituie problemele de interes comun ale angajaţilor şi ale angajatorilor/patronilor. Aşadar, nu se poate susţine că este încălcat dreptul la negocieri colective, dacă angajaţii sunt reprezentaţi de sindicatul reprezentativ, adică de cel ai cărui membri sunt cel puţin jumătate plus unu din numărul angajaţilor. 21. Totodată, Curtea observă că textele de lege criticate [art. 135 alin. (1) din Legea nr. 62/2011] prevăd suficiente garanţii ale exercitării dreptului la negocieri colective, în situaţia în care în unitate nu există sindicate reprezentative, după cum urmează: (i) dacă sindicatul constituit la nivel de unitate este afiliat la o federaţie reprezentativă la nivelul sectorului din care face parte unitatea, negocierea contractului colectiv de muncă se face de reprezentanţii federaţiei sindicale - la solicitarea şi în baza mandatului sindicatului - împreună cu reprezentanţii aleşi ai angajaţilor; (ii) dacă sindicatul constituit la nivel de unitate nu este afiliat la o federaţie reprezentativă la nivelul sectorului din care face parte unitatea, negocierea contractului colectiv de muncă se face numai de reprezentanţii angajaţilor; (iii) dacă nu există niciun sindicat, negocierea contractului colectiv de muncă se face numai de reprezentanţii angajaţilor. Aşadar, Curtea reţine că în anumite situaţii [ipoteza (i) de mai sus] legiuitorul recunoaşte sindicatului nereprezentativ posibilitatea de a desemna reprezentanţii federaţiei, la care este afiliat, federaţie reprezentativă la nivelul sectorului din care face parte unitatea, reprezentanţi care vor participa la negocierile colective numai împreună cu reprezentanţii aleşi ai angajaţilor. În concluzie, Legea nr. 62/2011 conţine suficiente garanţii astfel ca, printr-un reprezentant ales, angajaţii să poată fi informaţi şi să îşi poată susţine drepturile şi interesele profesionale rezultate din relaţia cu angajatorul (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 62 din 22 ianuarie 2019, paragraful 42). 22. În ceea ce priveşte critica raportată la art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin încălcarea a două principii ale legiferării, şi anume principiul coerenţei şi principiul predictibilităţii, prin faptul că salariaţii care au aderat liber la un sindicat legal constituit au avut convingerea că li se vor promova interesele profesionale, economice şi sociale, dar constată că sunt excluşi de la dreptul constituţional de a participa prin reprezentantul legal la negocierile colective în materie de muncă, Curtea constată că aceasta nu este o veritabilă critică de neconstituţionalitate. În realitate, autorul excepţiei invocă necunoaşterea legii de către salariaţi cu privire la rolul şi atribuţiile sindicatului nereprezentativ. Or, potrivit principiului nemo ignorare legem censetur, nimeni nu se poate apăra invocând necunoaşterea legii. 23. Cu privire la încălcarea art. 16 din Constituţie, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate nu contravin principiului egalităţii în faţa legii, deoarece, aşa cum a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, acest principiu constituţional presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În acest sens este Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994. Or, din perspectiva vocaţiei de a reprezenta interesele tuturor angajaţilor, situaţia juridică a angajaţilor membri ai unui sindicat nereprezentativ nu este similară cu cea a membrilor sindicatului reprezentativ, care reprezintă cel puţin jumătate plus unu din numărul angajaţilor unităţii. Având în vedere obiectul negocierilor colective de muncă - problemele de interes comun ale angajaţilor în relaţia cu angajatorii - legiuitorul a prevăzut, în mod firesc, că, în situaţia în care există sindicat reprezentativ, acesta este reprezentant al angajaţilor la negocierea şi încheierea contractului colectiv de muncă, reglementând, totodată, o serie de garanţii pentru respectarea dreptului la negocierea contractului colectiv de muncă, în situaţia în care nu există un sindicat reprezentativ. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Liber „Educaţia“ în Dosarul nr. 3.451/121/2017 al Tribunalului Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 134 pct. 2 şi ale art. 135 alin. (1) şi (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
