Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 103 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Alexandru Ciochia în Dosarul nr. 28.999/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.992D/2017. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 12 februarie 2019, în prezenţa reprezentantului autorului excepţiei, domnul avocat Tiberiu Laza, şi al Ministerului Public, domnul procuror Sorin-Ioan Chiriazi, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, amânarea pronunţării pentru data de 28 februarie 2019, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Sentinţa civilă nr. 1.012 din 16 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 28.999/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 103 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Alexandru Ciochia într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ, respectiv a ordinului prefectului prin care a fost suspendat dreptul autorului excepţiei de a conduce autovehicule pe drumurile publice până la soluţionarea definitivă a unei alte cauze, respectiv Dosarul nr. 31.981/3/2015 al aceleiaşi instanţe judecătoreşti. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, faptul că, în condiţiile în care există un litigiu pe rolul instanţelor de judecată cu privire la anularea permisului de conducere a autovehiculelor, litigiu suspendat la momentul invocării excepţiei, în prezent, emiterea unui ordin prin care se suspendă dreptul de a conduce un autovehicul pe drumurile publice pe perioadă nedeterminată încalcă „principiul libertăţii individuale prevăzut de art. 23 alin. (11) din Constituţia României şi prezumţia de nevinovăţie“. 5. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi invocă, în acest sens, deciziile nr. 834 din 23 iunie 2011, nr. 911 din 5 iulie 2011 şi nr. 122 din 9 martie 2017. 8. Avocatul Poporului arată că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, având în vedere, pe de o parte, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 224 din 15 februarie 2011), iar, pe de altă parte, faptul că afirmaţia autorului excepţiei de neconstituţionalitate potrivit căreia suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice s-ar fi întemeiat, în speţă, pe o ordonanţă de renunţare la urmărirea penală ţine de modul de interpretare şi aplicare a legii. De asemenea, precizează că verificarea tuturor circumstanţelor care conduc sau nu la legalitatea ordinului prin care s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, precum şi incidenţa normelor legale în materie intră în aria de competenţă a instanţei de judecată sesizate cu cererea de anulare a actului administrativ, iar instanţa de contencios constituţional nu se poate substitui judecătorului în interpretarea prevederilor legale incidente în cadrul unui proces şi aplicarea concretă a acestora în respectiva cauză. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele depuse la dosar, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 103 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, care au următorul cuprins: „(8) În situaţia în care autoritatea emitentă a permisului de conducere a sesizat instanţa de judecată potrivit art. 114 alin. (1) lit. e), autoritatea emitentă a permisului de conducere va dispune prin ordin suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, suspendare ce operează până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti. În acest caz, titularul este obligat să se prezinte la unitatea de poliţie pe raza căreia domiciliază, are reşedinţa sau, după caz, locuieşte, în situaţia persoanelor aflate la studii în România, în termen de 5 zile de la comunicarea ordinului, pentru a preda permisul de conducere.“ Dispoziţiile art. 114 alin. (1) lit. e), la care textul legal criticat face trimitere, prevăd următoarele: "ART. 114 (1) Anularea permisului de conducere se dispune în următoarele cazuri: (...) e) permisul de conducere a fost obţinut cu încălcarea normelor legale, situaţie constatată de instanţa competentă." 12. În opinia autorului excepţiei, textul de lege criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (11), potrivit cărora „Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată“. 13. Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că a mai examinat, în jurisprudenţa sa, constituţionalitatea dispoziţiilor art. 103 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, prin raportare la aceleaşi texte constituţionale, exemplificative fiind, în acest sens, Decizia nr. 329 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2010, Decizia nr. 830 din 22 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 15 iulie 2010, Decizia nr. 224 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 8 martie 2011, sau Decizia nr. 834 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 28 iulie 2011. 14. Prin aceste decizii, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia şi a constatat că textul de lege criticat este constituţional. Astfel, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate stabilesc posibilitatea autorităţii emitente a permisului de conducere de a dispune, prin ordin, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, atunci când această autoritate a sesizat instanţa de judecată în vederea anulării permisului de conducere obţinut cu nerespectarea dispoziţiilor legale. 15. Analizând un pretins conflict între dreptul individual al persoanei fizice în cauză şi interesul public, Curtea a observat, de pildă, prin Decizia nr. 329 din 23 martie 2010, că între exercitarea dreptului de a conduce autovehicule de către unele persoane pentru care există indicii privind dobândirea permisului de conducere fără a fi absolvit un curs de pregătire sau fără parcurgerea etapelor de examinare teoretică şi practică ori prin susţinerea formală a acestora, pe de o parte, şi ocrotirea interesului general, care se identifică în acest caz cu necesitatea menţinerii siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, pe de altă parte, legiuitorul a înţeles să dea prioritate celei din urmă. Faptul că legiuitorul a instituit măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce un autovehicul în cazul în care există suspiciuni conform cărora permisul a fost obţinut cu încălcarea normelor legale, suspendare ce operează până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti, nu are semnificaţia înfrângerii prezumţiei de nevinovăţie consacrate de art. 23 alin. (11) din Constituţie. 16. De altfel, măsura propusă de textul de lege criticat este una temporară, ce operează până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune anularea permisului de conducere. În cazul în care instanţa de judecată constată că nu poate dispune anularea permisului de conducere, acesta fiind obţinut cu respectarea normelor legale, va respinge cererea introdusă de autoritatea emitentă a permisului de conducere, urmând ca aceasta din urmă să facă aplicarea art. 113 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi să dispună restituirea permisului de conducere titularului. 17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, argumentarea şi soluţiile reţinute în deciziile de mai sus îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză. 18. Mai mult, în jurisprudenţa sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 1.368 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 13 ianuarie 2011, sau Decizia nr. 900 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 29 iulie 2010, Curtea a statuat că prezumţia de nevinovăţie este proprie doar procesului penal, neavând nicio legătură cu cauzele de natură civilă, comercială, fiscală sau de contencios administrativ, întrucât este reglementată în legătură cu libertatea individuală a persoanei. Pe de altă parte, Curtea a mai observat că prezumţia de legalitate a actelor emise de autorităţile statului, a cărei încălcare o reclamă autorul excepţiei de neconstituţionalitate, nu este consacrată la nivel constituţional, ci reprezintă o prezumţie de ordin legal, ce poate fi răsturnată prin mijloacele de probă administrate în cursul procesului, aprecierea asupra acesteia revenind judecătorului cauzei. 19. Or, obiectul acţiunii judecătoreşti în care a fost invocată prezenta excepţie îl constituie anularea unui act administrativ, deci o cauză de contencios administrativ, şi nu de natură penală. Analizând actele depuse la dosar, Curtea reţine că în cauză s-a dispus, prin ordin al prefectului, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, având în vedere o acuzaţie în materie penală (şi procesul penal desfăşurat în consecinţă) referitoare la veridicitatea fişei medicale depuse odată cu solicitarea preschimbării permisului auto al autorului excepţiei, aspect pe care acesta din urmă îl consideră relevant pentru invocarea art. 23 alin. (11) din Constituţie în susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 103 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. Or, aşa cum s-a arătat mai sus, cauza în care s-a ridicat excepţia nu are natură penală, iar măsura suspendării este luată în temeiul unor dispoziţii legale ce urmăresc protejarea unui interes public (ce constă în siguranţa circulaţiei pe drumurile publice) superior dreptului individual de a conduce autovehicule. În plus, contrar susţinerilor autorului excepţiei, măsura dispusă prin actul administrativ contestat (Ordinul prefectului municipiului Bucureşti nr. 155 din 11 martie 2016) nu este „pe perioadă nedeterminată“, ci până la soluţionarea definitivă a dosarului în care autoritatea emitentă a permisului de conducere a exercitat dreptul de tutelă administrativă referitor la acel permis de conducere (respectiv Dosarul nr. 31.981/3/2015, soluţionat definitiv în favoarea autorului excepţiei prin Decizia civilă nr. 184 din 18 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal). 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru Ciochia în Dosarul nr. 28.999/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 103 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 februarie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Claudia-Margareta Krupenschi -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
