Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218 alin. (3) lit. a) teza întâi din Codul de procedură penală, ridicată, din oficiu, de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală în Dosarul nr. 13.916/299/2018/a9 al acestei instanţe şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.805D/2019. 2. La apelul nominal lipseşte partea, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 3.033D/2019 şi nr. 1.616D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Sanda-Ioana Mailat în Dosarul nr. 769/107/2019/a6 al Tribunalului Alba - Secţia penală, respectiv de Evelyn Guarnieri în Dosarul nr. 2.784/30/2020/a1.3 al Tribunalului Timiş - Secţia penală. 4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, în Dosarul Curţii nr. 1.616D/2020, s-a prezentat doamna Anca-Crina Iliescu, interpret autorizat de limba italiană, pentru a asigura traducerea pentru autoarea excepţiei, Evelyn Guarnieri, pe parcursul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 3.033D/2019 şi nr. 1.616D/2020 la Dosarul nr. 1.805D/2019, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că soluţia legislativă criticată este clară, precisă şi previzibilă, reţinând, totodată, că art. 218 alin. (3) din Codul de procedură penală stabileşte două impedimente în ceea ce priveşte dispunerea măsurii arestului la domiciliu. Subliniază că măsura arestului la domiciliu poate fi dispusă de către instanţa de judecată după verificarea condiţiilor prevăzute expres de lege, apreciind, totodată, că acestea din urmă trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 126 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 12 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 13.916/299/2018/a9, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218 alin. (3) lit. a) teza întâi din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive privind pe inculpatul trimis în judecată, în stare de arest preventiv, cercetat sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni comise asupra unui membru de familie. 8. Prin Încheierea nr. 43 din 5 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 769/107/2019/a6, Tribunalul Alba - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Sanda-Ioana Mailat într-o cauză în care autoarea a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea unei infracţiuni comise asupra unui membru de familie. 9. Prin Încheierea din 23 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.784/30/2020/a1.3, Tribunalul Timiş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218 alin. (3) lit. a) teza întâi din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Evelyn Guarnieri într-o cauză având ca obiect verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive privind pe inculpata-autoare a excepţiei de neconstituţionalitate, trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, cercetată sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni comise asupra unui membru de familie. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarele acesteia susţin, în esenţă, că norma procesual penală criticată, contrar dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate, nu reglementează faptul că arestul la domiciliu se poate dispune cu privire la inculpatul faţă de care există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit o infracţiune asupra unui membru de familie cu care acesta nu locuieşte. Din această perspectivă, consideră că norma criticată ar trebui să reglementeze cu privire la convieţuirea efectivă, iar nu să instituie prezumţia absolută că membrii de familie convieţuiesc. În opinia autoarelor, legiuitorul trebuie să creeze premisa beneficiului măsurii, urmând ca judecătorul care o dispune să analizeze condiţiile de fond necesare. 11. Tribunalul Alba - Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, normele procesual penale fiind contrare dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Totodată, reţine că membrii familiei nu beneficiază de drepturi şi libertăţi exprese, suplimentare celor de care se bucură şi beneficiază toţi cetăţenii. Observă că, prin art. 48 - „Familia“ din Constituţie, se reglementează doar condiţiile în care se întemeiază familia, nefiind prevăzute alte drepturi în favoarea acesteia şi a membrilor ei. Ori, câtă vreme familia şi membrii acesteia nu beneficiază de drepturi şi libertăţi suplimentare prin Constituţie, este evident că aceştia au aceleaşi drepturi şi libertăţi ca şi ceilalţi cetăţeni. De asemenea, consideră că normele procesual penale criticate îngrădesc libertatea magistratului de a dispune luarea măsurilor necesare în cauza pe care o instrumentează şi sunt, totodată, în antiteză cu alin. (2) al aceluiaşi articol din acelaşi act normativ. Reţine că arestul la domiciliu nu vizează domiciliul propriu-zis al inculpatului (domiciliul din actul de identitate), ci o locuinţă unde acesta poate executa măsura, iar, pentru situaţia în care această locuinţă este deţinută de o terţă persoană, măsura arestului la domiciliu presupune acordul terţului. 12. Tribunalul Timiş - Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens, reţine că dispoziţiile art. 218 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură penală prevăd că măsura arestului la domiciliu nu poate fi dispusă cu privire la inculpatul faţă de care există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit o infracţiune asupra unui membru de familie, fără a se diferenţia dacă, în astfel de situaţii, inculpatul locuieşte efectiv sau nu împreună cu membrul de familie, persoană vătămată. Arată că prin „imobil unde se execută arestul la domiciliu“ se înţelege imobilul unde inculpatul locuieşte efectiv. Arată că, în doctrină, s-a reţinut că scopul instituirii interdicţiei legale de a se dispune măsura arestului la domiciliu, dacă suspiciunea rezonabilă vizează comiterea de către inculpat a unei infracţiuni asupra unui membru de familie, nu este dat de gravitatea faptelor de care este acuzat inculpatul, ci de necesitatea asigurării protecţiei membrilor de familie şi evitarea riscului comiterii unor noi infracţiuni faţă de aceştia, pornindu-se de la prezumţia legală relativă că inculpatul şi membrii săi de familie au acelaşi domiciliu. Interdicţia de dispunere a măsurii arestului preventiv raportat la subiectul pasiv al infracţiunii, în ipoteza relevată anterior, este de natură a încălca dispoziţiile art. 16 din Constituţie, prin realizarea unei diferenţe de tratament juridic între persoana faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru o infracţiune împotriva vieţii sau a integrităţii fizice ori psihice a unui subiect pasiv care nu are calitatea de membru de familie, în sensul conferit de dispoziţiile art. 177 din Codul penal, şi persoana faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru o infracţiune împotriva unui membru de familie, respectiv o infracţiune contra vieţii sau a integrităţii fizice ori psihice îndreptată împotriva unui subiect pasiv care are calitatea de membru de familie, însă nu locuieşte efectiv împreună cu inculpatul. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 218 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură penală, în forma anterioară modificării acestora prin art. 43 pct. 2 din titlul II al Legii nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 18 mai 2021, întrucât acestea au produs efecte în cauzele în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Normele procesual penale criticate au următorul conţinut: „(3) Măsura nu poate fi dispusă cu privire la inculpatul faţă de care există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit o infracţiune asupra unui membru de familie [...].“ 17. Autoarele excepţiei de neconstituţionalitate invocă atât dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, ale art. 23 privind libertatea individuală, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, cât şi prevederile art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală privind tratatele internaţionale privind drepturile omului, cu referire la art. 5 paragraful 1 lit. c) şi paragraful 3 privind dreptul la libertate şi la siguranţă şi la art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autoarele acesteia nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci solicită, în realitate, modificarea normelor procesual penale criticate, în sensul de a reglementa posibilitatea dispunerii măsurii arestului la domiciliu cu privire la inculpatul faţă de care există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit o infracţiune asupra unui membru de familie cu care acesta nu locuieşte. O asemenea solicitare nu intră, însă, în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, şi, prin urmare, nu are competenţa de a cenzura o eventuală redactare defectuoasă a textului legal criticat şi nici de a face propuneri de lege ferenda. 19. Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa faptul că nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv (în acest sens Decizia nr. 188 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 12 iunie 2015, paragraful 14, Decizia nr. 609 din 28 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 9 noiembrie 2017, paragraful 15, Decizia nr. 640 din 15 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1036 din 24 decembrie 2019, paragraful 14, Decizia nr. 824 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020, paragraful 13, Decizia nr. 191 din 28 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692 din 3 august 2020, paragraful 13, Decizia nr. 245 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 27 iulie 2020, paragraful 15, Decizia nr. 515 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 17 august 2020, paragraful 13, şi Decizia nr. 213 din 7 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 26 septembrie 2022, paragraful 12). Cu alte cuvinte, deşi susţinerile autoarelor excepţiei cu privire la dispunerea măsurii preventive a arestului la domiciliu, în ipoteza invocată, ar putea fi întemeiate cât priveşte inculpatul faţă de care există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit o infracţiune asupra unui membru de familie cu care acesta nu locuieşte, critica de neconstituţionalitate nu poate fi reţinută. Modificarea conţinutului unei norme juridice, în sensul adaptării ei la realităţile sociale, este o prerogativă exclusivă a autorităţii legislative, în lumina dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“. Curtea Constituţională, potrivit competenţei sale înscrise în art. 146 din Constituţie şi în Legea nr. 47/1992, verifică, în cadrul controlului de constituţionalitate a legilor, conformitatea acestora cu dispoziţiile constituţionale, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. De aceea, Curtea Constituţională nu se poate substitui Parlamentului pentru modificarea dispoziţiilor art. 218 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură penală, în sensul de a aprecia dacă acestea corespund realităţilor sociale existente la un moment dat, respectiv dacă inculpatul faţă de care există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit o infracţiune asupra unui membru de familie are posibilitatea de a locui sau nu în acelaşi domiciliu cu persoana vătămată - membru de familie. 20. De altfel, Curtea constată că, ulterior sesizării cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, legiuitorul a intervenit şi a modificat art. 218 alin. (3) din Codul de procedură penală, potrivit celor solicitate de autoarele excepţiei, prin art. 43 pct. 2 din titlul II al Legii nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 18 mai 2021, în sensul că „Măsura nu poate fi dispusă cu privire la inculpatul faţă de care există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit o infracţiune asupra unui membru de familie cu care acesta locuieşte, cu privire la inculpatul care locuieşte cu persoanele prevăzute la art. 221 alin. (2) lit. b) ori cu privire la persoana cercetată sau condamnată pentru infracţiunea de evadare“. Per a contrario, măsura arestului la domiciliu poate fi dispusă dacă inculpatul faţă de care există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit o infracţiune asupra unui membru de familie nu locuieşte cu acesta din urmă. 21. Având în vedere cele reţinute anterior, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură penală este inadmisibilă. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală în Dosarul nr. 13.916/299/2018/a9 al acestei instanţe, de Sanda-Ioana Mailat în Dosarul nr. 769/107/2019/a6 al Tribunalului Alba - Secţia penală şi de Evelyn Guarnieri în Dosarul nr. 2.784/30/2020/a1.3 al Tribunalului Timiş - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia penală, Tribunalului Alba - Secţia penală şi Tribunalului Timiş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 martie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
