Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (2) din Codul penal, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în Dosarul nr. 3.269/212/2017 al acestei instanţe şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.259D/2019. 2. La apelul nominal lipseşte partea, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, reţine că motivele de neconstituţionalitate invocate vizează, mai degrabă, interpretarea şi aplicarea textului de lege criticat, iar Decizia nr. 224 din 4 aprilie 2017 nu este incidentă în cauză. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 10 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.269/212/2017, Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (2) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată din oficiu, cu ocazia soluţionării apelului formulat împotriva unei sentinţe penale, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal, constând în fapta acestuia de a conduce pe drumurile publice un tractor rutier înmatriculat, neavând permis de conducere al autovehiculelor din categoria corespunzătoare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia reţine că situaţia persoanei care conduce pe drumurile publice un tractor rutier înmatriculat, posedând permis de conducere pentru o altă categorie de vehicule, fără însă a poseda permis de conducere pentru categoria de vehicule în care se încadrează tractorul rutier este similară - în lumina considerentelor, dar şi a dispozitivului Deciziei Curţii Constituţionale nr. 224 din 4 aprilie 2017 - cu situaţia persoanei care conduce pe drumurile publice un tractor agricol sau forestier, dar care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Consideră că această similaritate a situaţiei premisă impune legiuitorului - în lipsa unor motivări obiective şi raţionale - aplicarea unui tratament nediferenţiat tuturor subiecţilor de drept aflaţi în situaţiile anterior expuse. Invocă pasivitatea legiuitorului în ceea ce priveşte punerea de acord a normei de incriminare de la art. 335 alin. (1) din Codul penal cu dispoziţiile Constituţiei, raportat la excepţia de neconstituţionalitate admisă prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 224 din 4 aprilie 2017. Arată că situaţia de discriminare nerezonabilă şi contrară dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie a fost menţionată în paragraful 38 al deciziei precizate, fără însă a afecta condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate invocate în prezenta cauză, în măsura în care Curtea Constituţională nu a extins obiectul sesizării şi cu privire la dispoziţiile art. 335 alin. (2) din Codul penal. Susţine că deficienţa de reglementare cuprinsă în art. 335 alin. (2) din Codul penal generează o stare de neconstituţionalitate în raport cu prevederile art. 16 din Legea fundamentală, cu acelaşi conţinut ca şi cea referitoare la prevederile art. 335 alin. (1) din Codul penal, astfel cum s-a reţinut în Decizia nr. 224 din 4 aprilie 2017, aşa încât apreciază că se impune ca excepţia de neconstituţionalitate invocată să fie soluţionată de Curtea Constituţională cu aceeaşi finalitate şi sub aceleaşi argumente. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 335 alin. (2) din Codul penal sunt constituţionale. În acest sens, reţine că prin normele penale criticate legiuitorul a incriminat conducerea oricărui vehicul de către o persoană cu permis de conducere necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul, al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România. Consideră că termenul „vehicul“ se referă la o categorie generală ce include atât autovehiculele, cât şi tractoarele agricole sau forestiere, aspect ce reiese din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 6 pct. 6, 30 şi 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. Totodată, reţine că dispoziţiile art. 335 alin. (2) din Codul penal trebuie interpretate în acord cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi ale art. 23 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. Apreciază că norma legală criticată nu contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi, prevăzut de art. 16 din Constituţie. Circumstanţele stabilite subiecţilor normei juridice - persoane care conduc un tractor agricol sau forestier în cele două variante ale normei incriminatoare ale art. 335 alin. (1) şi art. 335 alin. (2) din Codul penal - justifică în mod obiectiv şi rezonabil tratamentul juridic diferit, în condiţiile în care principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 335 alin. (2) din Codul penal, având următorul conţinut: „(2) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.“ 11. În opinia autoarei excepţiei, normele penale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că - analizând critica potrivit căreia dispoziţiile art. 335 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 6 pct. 6 teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, sunt neconstituţionale, întrucât exclud tractoarele din categoria autovehiculelor, şi, în aceste condiţii, fapta de a conduce un tractor pe drumurile publice, fără a deţine permis de conducere, nu constituie infracţiune - a pronunţat Decizia nr. 224 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 427 din 9 iunie 2017, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 335 alin. (1) din Codul penal, care nu incriminează fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, fără permis de conducere, este neconstituţională. 13. În considerentele deciziei menţionate, Curtea a reţinut că prevederile art. 6 pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 stabilesc înţelesul noţiunii de „autovehicul“, care include „orice vehicul echipat cu motor de propulsie, utilizat în mod obişnuit pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drum ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau mărfurilor“, iar teza a doua a art. 6 pct. 6 din ordonanţă prevede, în mod expres, că „Vehiculele care se deplasează pe şine, denumite tramvaie, precum şi tractoarele agricole sau forestiere nu sunt considerate autovehicule.“ Curtea a observat că această soluţie legislativă este rezultatul modificării şi completării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 prin art. I pct.1 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 29 august 2014, prin care s-au transpus în legislaţia naţională prevederile art. 4 alin. (4) din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 403 din 30 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare. Prin urmare, Curtea a constatat că, în acord cu dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Directiva 2006/126/CE, soluţia legislativă cuprinsă în prevederile art. 6 pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 exclude tractoarele agricole sau forestiere din categoria autovehiculelor. 14. Totodată, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 335 alin. (1) din Codul penal, având denumirea marginală „Conducerea unui vehicul fără permis de conducere“, „Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani“. Sub acest aspect, Curtea a observat existenţa unei neconcordanţe între denumirea marginală a art. 335 din Codul penal, care face referire la noţiunea de „vehicul“, şi cuprinsul reglementării art. 335 alin. (1) din Codul penal, care utilizează limitativ noţiunile de „autovehicul“ şi „tramvai“, acesta din urmă reprezentând, potrivit art. 6 pct. 6 teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, un vehicul. Aşa încât, având în vedere că, potrivit art. 6 pct. 6 teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, tractorul agricol sau forestier nu este considerat „autovehicul“, iar în cuprinsul art. 335 alin. (1) din Codul penal, soluţia legislativă nu se referă şi la tractoarele agricole sau forestiere, Curtea a constatat că fapta de conducere a unui asemenea vehicul pe drumurile publice, fără a deţine permis de conducere, nu se încadrează în ipoteza normativă prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal. 15. În aceste condiţii, Curtea a constatat că fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, fără a deţine permis de conducere, rămâne în afara oricărei sancţiuni penale, iar această situaţie a intervenit ca urmare a redefinirii în legislaţie a noţiunii de „autovehicul“ şi excluderii exprese a „tractoarelor agricole şi forestiere“ din categoria autovehiculelor. 16. Curtea a precizat că în cazul art. 335 alin. (1) din Codul penal nu este vorba doar despre o simplă opţiune a legiuitorului, expresie a prevederilor art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, potrivit cărora „Prin lege organică se reglementează: (...) h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora“, ci despre o omisiune legislativă cu relevanţă constituţională, care atrage competenţa instanţei de contencios constituţional de a proceda la corectarea acesteia pe calea controlului de constituţionalitate. 17. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că omisiunea includerii tractoarelor agricole şi forestiere în ipoteza normativă a art. 335 alin. (1) din Codul penal echivalează cu dezincriminarea faptei de conducere a unui asemenea vehicul pe drumurile publice, fără a deţine permis de conducere. Or, dacă asemenea fapte nu sunt descurajate prin mijloacele dreptului penal, are loc încălcarea valorilor fundamentale, ocrotite de Codul penal, precum statul de drept, în componentele sale referitoare la apărarea ordinii publice şi a siguranţei publice, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, respectarea Constituţiei şi a legilor, care sunt consacrate prin art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală printre valorile supreme. De asemenea, Curtea a reţinut că, prin absenţa reglementării ca infracţiune a faptei de conducere a unui tractor agricol sau forestier pe drumurile publice fără permis de conducere, legiuitorul a afectat protecţia penală acordată unor valori sociale deosebit de importante, precum siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, cu consecinţe majore asupra vieţii şi integrităţii corporale a persoanelor, valori protejate prin art. 22 din Constituţie. 18. Totodată, în paragrafele 37 şi 38 ale Deciziei nr. 224 din 4 aprilie 2017, Curtea a constatat că, în contradicţie cu dispoziţiile art. 16 din Constituţie, soluţia legislativă cuprinsă în art. 335 alin. (1) din Codul penal generează discriminări, fără a exista vreo motivare obiectivă şi raţională care să le justifice. În acest sens, Curtea a constatat că este în afara oricărui argument juridic raţional şi rezonabil ca o persoană care posedă permis de conducere, acordat pentru altă categorie decât tractoarele agricole sau forestiere, şi care conduce un asemenea vehicul pe drumurile publice să poată avea calitatea de subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal, în timp ce o persoană care nu deţine deloc permis de conducere şi care conduce pe drumurile publice un tractor agricol sau forestier să nu fie sancţionată penal. Nimic nu justifică apariţia unei diferenţieri între cele două categorii şi aplicarea unui tratament privilegiat în cazul persoanelor care nu deţin permis de conducere. Tocmai de aceea, Curtea a constatat că soluţia pentru îndepărtarea stării de neconstituţionalitate rezultate din aplicarea unui tratament juridic distinct între cele două categorii nu poate fi decât constatarea existenţei unei inegalităţi, contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. 19. În prezenta cauză, autoarea excepţiei a formulat critici de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 335 alin. (2) din Codul penal având ca premisă considerentele anterior expuse, reţinute în paragraful 38 al Deciziei nr. 224 din 4 aprilie 2017, apreciind că deficienţa de reglementare cuprinsă în art. 335 alin. (2) din Codul penal generează o stare de neconstituţionalitate în raport cu prevederile art. 16 din Legea fundamentală, cu acelaşi conţinut ca şi cea referitoare la prevederile art. 335 alin. (1) din Codul penal, astfel cum s-a reţinut în decizia precitată. 20. Faţă de criticile autoarei, Curtea reţine că, potrivit art. 335 alin. (2) din Codul penal, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Întrucât Codul penal nu stabileşte înţelesul noţiunii „vehicul“, definirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal se face prin trimitere la legislaţia extrapenală, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, cu modificările şi completările ulterioare, care constituie reglementarea-cadru în materia circulaţiei pe drumurile publice. Astfel, Curtea reţine că, prin prevederile art. 6 pct. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, se stabileşte că „tractor agricol sau forestier“ este „orice vehicul cu motor, care circulă pe roţi sau pe şenile, având cel puţin două axe, a cărui principală funcţie constă în puterea sa de tracţiune, conceput în special pentru a trage, a împinge, a transporta ori a acţiona anumite echipamente, utilaje sau remorci utilizate în exploatarea agricolă ori forestieră şi a cărui utilizare pentru transportul pe drum al persoanelor sau al mărfurilor ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau al mărfurilor nu este decât o funcţie secundară. Sunt asimilate tractorului agricol sau forestier vehiculele destinate efectuării de servicii ori lucrări, denumite maşini autopropulsate;“. Totodată, în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, termenul „tractor“ a fost înlocuit cu expresia „tractor agricol sau forestier“, potrivit art. I pct. 35 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 29 august 2014. 21. De altfel, prin acest din urmă act normativ au fost transpuse în legislaţia naţională dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 2006 potrivit cărora „tractorul agricol sau forestier“ înseamnă „orice vehicul cu motor, care circulă pe roţi sau pe şenile, având cel puţin două axe, a cărui principală funcţie constă în puterea sa de tracţiune, conceput în special pentru a trage, a împinge, a transporta sau a acţiona anumite scule, utilaje sau remorci utilizate în exploatarea agricolă sau forestieră şi a cărui utilizare pentru transportul pe drum al persoanelor sau al mărfurilor sau pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau al mărfurilor nu este decât o funcţie secundară“. 22. Sub acest aspect, Curtea constată că definirea prin normele legale evocate a noţiunilor de „vehicul“ sau „tractor agricol sau forestier“ este o atribuţie exclusivă a legiuitorului, care a înţeles să le acorde o anumită semnificaţie juridică, fără ca aceasta să fie contrară dispoziţiilor sau principiilor Constituţiei, în cauză neputând fi reţinută o omisiune legislativă cu relevanţă constituţională, similar excepţiei de neconstituţionalitate examinate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 224 din 4 aprilie 2017. 23. Totodată, din examinarea cuprinsului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, Curtea reţine că acest act normativ conţine reglementări distincte referitoare la tractoarele agricole sau forestiere. În acest sens sunt, spre exemplu, dispoziţiile art. 8, ale art. 22 alin. (1), (4) şi (6), ale art. 23, ale art. 78 alin. (1), ale art. 80 alin. (1), ale art. 97 alin. (3), ale art. 99 alin. (1) pct. 4 şi 12, ale art. 100 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 13, ale art. 101 alin. (1) pct. 1, 4, 10 şi 11, ale art. 102 alin. (1) pct. 20 şi 29, ale art. 111 alin. (4), ale art. 119 şi lit. p) din anexa nr. 1 la ordonanţă. Din examinarea prevederilor cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 referitoare la tractoarele agricole sau forestiere rezultă cu claritate şi unele obligaţii pe care le au conducătorii unor asemenea vehicule, relevantă în acest sens fiind obligaţia de deţinere a unui permis de conducere pentru această categorie [a se vedea art. 23 coroborat cu lit. p) din anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002]. 24. De asemenea, contrar susţinerilor autoarei excepţiei, Curtea constată că motivarea reţinută în paragraful 38 al Deciziei nr. 224 din 4 aprilie 2017 vine în completarea celor menţionate anterior, câtă vreme instanţa de control constituţional, în construcţia raţionamentului său, a reţinut calitatea de subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal persoanei care posedă permis de conducere, acordat pentru un „vehicul“ şi care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere (s.n. dar „al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România“). Raportarea de către instanţa de control constituţional a categoriei de persoane anterior menţionate la persoanele care nu deţin deloc permis de conducere şi care conduc pe drumurile publice un tractor agricol sau forestier a fost realizată strict din perspectiva omisiunii legislative cu relevanţă constituţională de a include tractoarele agricole şi forestiere în ipoteza normativă a art. 335 alin. (1) din Codul penal. 25. Cu privire la invocarea de către autoare a pasivităţii legiuitorului în ceea ce priveşte punerea de acord a normei de incriminare de la art. 335 alin. (1) din Codul penal cu dispoziţiile Constituţiei, raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 224 din 4 aprilie 2017, Curtea observă că, după pronunţarea acestei decizii, legiuitorul nu a intervenit, potrivit art. 147 alin. (1) din Legea fundamentală, în sensul punerii de acord a prevederilor declarate ca fiind neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Aşa fiind, Curtea reţine că autoarea, prin modul de formulare a criticilor de neconstituţionalitate, încearcă în fapt compensarea lipsei de diligenţă a legiuitorului, prin pronunţarea unei noi decizii de admitere care ar nesocoti exact valorile în considerarea cărora a fost pronunţată Decizia nr. 224 din 4 aprilie 2017, iar standardul de protecţie al acestora ar cunoaşte o diminuare în consecinţă. 26. Referitor la neintervenţia legiuitorului în sensul punerii de acord a prevederilor declarate ca fiind neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile pronunţate de Curtea Constituţională sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, având aceleaşi efecte pentru toate autorităţile publice şi toate subiectele individuale de drept. Decizia prin care Curtea Constituţională, în exercitarea controlului concret, a posteriori, admite sesizarea de neconstituţionalitate este obligatorie şi produce efecte erga omnes, determinând obligaţia legiuitorului, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, de a pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Legii fundamentale. Termenul în care trebuie îndeplinită obligaţia constituţională este de 45 de zile, consecinţa nerespectării sale fiind încetarea efectelor juridice ale dispoziţiilor din legile sau ordonanţele constatate ca fiind neconstituţionale în vigoare la data efectuării controlului şi suspendate de drept pe durata termenului constituţional. 27. Dată fiind natura omisiunii legislative relevate în Decizia nr. 224 din 4 aprilie 2017, Curtea reţine că instanţa de contencios constituţional nu are competenţa de a complini acest viciu normativ, întrucât şi-ar depăşi atribuţiile legale, acţionând în sfera exclusivă de competenţă a legiuitorului primar sau delegat. În consecinţă, ţinând seama de dispoziţiile constituţionale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora „Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei“, şi de cele ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora „În România, respectarea [...] legilor este obligatorie“, legiuitorul are obligaţia de a reglementa, în sensul punerii de acord a prevederilor declarate ca fiind neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, pasivitatea acestuia fiind de natură să determine apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii (a se vedea, mutatis mutandis, Deciziile nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, paragrafele 51, 56 şi 57, şi nr. 163 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 12 august 2020). 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în Dosarul nr. 3.269/212/2017 al acestei instanţe şi constată că dispoziţiile art. 335 alin. (2) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 martie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
