Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 98 alin. (5) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului şi ale art. 63 din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, excepţie ridicată de Vasile Tofan şi Societatea Global Eco Center - S.R.L. din Câmpulung, judeţul Argeş, în Dosarul nr. 3.436/205/2016 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 418D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc autorii excepţiei de neconstituţionalitate. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 98 alin. (5) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, întrucât autorii excepţiei au fost condamnaţi în temeiul dispoziţiilor art. 63 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 211/2011. Totodată, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 211/2011, apreciind că acestea sunt clare şi previzibile. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 13 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.436/205/2016, Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 98 alin. (5) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului şi ale art. 63 din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor. Excepţia a fost ridicată de Vasile Tofan şi Societatea Global Eco Center - S.R.L. din Câmpulung, judeţul Argeş, într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului declarat de autorii excepţiei împotriva unei sentinţe penale pronunţate de Judecătoria Câmpulung. Inculpaţii-autori ai excepţiei de neconstituţionalitate au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 98 alin. (5) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005. În apel, aceştia au formulat cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracţiunea prevăzută la art. 98 alin. (5) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 în infracţiunea prevăzută la art. 63 din Legea nr. 211/2011. Apelul declarat de inculpaţii-autori ai excepţiei de neconstituţionalitate a fost admis, a fost înlăturată condamnarea lor pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 98 alin. (5) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, cu toate consecinţele, respectiv aplicarea pedepselor principale, complementare şi accesorii, iar în baza art. 386 din Codul de procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor inculpaţilor, din infracţiunea prevăzută de art. 98 alin. (5) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 în infracţiunea prevăzută de art. 63 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 211/2011. Totodată, în temeiul art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală şi art. 122 alin. (1) lit. d) din Codul penal anterior coroborat cu art. 124 din Codul penal anterior, s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie specială a răspunderii penale. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate Societatea Global Eco Center - S.R.L. din Câmpulung, judeţul Argeş, este operator economic care desfăşoară activităţi de tratare a deşeurilor, având autorizaţie/autorizaţie integrată de mediu emisă de către autorităţile competente pentru protecţia mediului, iar autorul excepţiei Vasile Tofan este administrator al societăţii menţionate. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 98 alin. (5) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 au un caracter general şi ambiguu, neindicând, în mod clar şi concret, în ce constă conduita incriminată, respectiv care este sfera de cuprindere a sintagmei „neluarea măsurilor de eliminare totală“, întrucât din modul de reglementare a infracţiunii nu poate fi determinat sensul noţiunilor „măsurilor“ şi „eliminare totală“. De asemenea, susţin că dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 211/2011 fac trimitere la „neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii“, fără a defini care sunt măsurile obligatorii şi în ce constă luarea acestor măsuri sau nerespectarea lor. 6. Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens reţine că nu pot fi identificate neconcordanţe între cele două texte de lege menţionate în cererea de schimbare a încadrării juridice, care să impună declararea ca neconstituţională a acestora. Susţine, de asemenea, că normele criticate nu încalcă cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate ce rezultă din principiul statului de drept şi nici principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 98 alin. (5) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului şi ale art. 63 din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor. Având în vedere motivele de neconstituţionalitate formulate de autori, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 98 alin. (5) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1196 din 30 decembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 63 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 28 martie 2014, în forma anterioară modificării şi completării acestora prin art. I pct. 11 din Legea nr. 166/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 13 iulie 2017. Deşi dispoziţiile Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor au fost abrogate prin art. 71 alin. (1) lit. a) din capitolul VII al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 26 august 2021, Curtea va avea în vedere cele statuate prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011. Textele de lege criticate au următorul conţinut: - Art. 98 alin. (5) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005: „(5) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani următoarele fapte: […] b) neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri; [...]“; – Art. 63 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 211/2011: „(1) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă următoarele fapte: […] b) neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase; [...].“ 11. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textele de lege criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 23 alin. (1) privind inviolabilitatea libertăţii individuale, alin. (9) privind punerea în libertate a celui reţinut sau arestat, alin. (12) referitor la legalitatea incriminării şi a pedepsei şi alin. (13) privind natura penală a sancţiunii privative de libertate. Din analiza criticilor formulate rezultă că motivarea excepţiei de neconstituţionalitate vizează şi încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, urmând ca şi acestea să fie reţinute drept texte de referinţă. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 98 alin. (5) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 în raport cu cadrul procesual în care a fost invocată, Curtea constată că în speţă este incidentă una dintre cauzele de inadmisibilitate a excepţiilor de neconstituţionalitate, expres consacrate de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respectiv lipsa legăturii excepţiei de neconstituţionalitate cu cauza în care a fost ridicată. Astfel, interpretând dispoziţiile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea a statuat în mod constant că excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale incidente într-o anumită fază procesuală trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cererii în cadrul căreia a fost invocată această excepţie (Decizia nr. 748 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015; Decizia nr. 704 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015). Legătura cu soluţionarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15). Curtea a mai statuat că incidenţa textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat (Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014). 13. Raportat la jurisprudenţa anterior citată, Curtea constată că eventualele critici referitoare la o interpretare într-un sens neconstituţional a dispoziţiilor art. 98 alin. (5) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 sunt susceptibile de analiză pe fond numai în cauze în care acestea sunt aplicate de către instanţa de judecată. Or, câtă vreme în cauză nu subzistă o astfel de ipoteză, întrucât, prin Decizia penală nr. 190/A din 27 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.436/205/2016, Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de inculpaţii-autori ai excepţiei de neconstituţionalitate, a înlăturat condamnarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 98 alin. (5) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, cu toate consecinţele, respectiv aplicarea pedepselor principale, complementare şi accesorii, iar, în baza art. 386 din Codul de procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpaţilor, din infracţiunea prevăzută de art. 98 alin. (5) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 în infracţiunea prevăzută de art. 63 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 211/2011, dispoziţiile art. 98 alin. (5) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, cât priveşte sintagma „neluarea măsurilor de eliminare totală“, nu au legătură cu cauza în care a fost ridicată şi, prin urmare, aceasta este inadmisibilă în raport cu art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992. 14. În aceste condiţii, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 98 alin. (5) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005. 15. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 211/2011, având în vedere criticile referitoare la lipsa de claritate şi previzibilitate a sintagmei „neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii“, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte incriminarea unei fapte, a statuat, în jurisprudenţa sa, că dispoziţiile legale incriminatoare constituie o expresie a prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (12), potrivit cărora „Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii“, precum şi ale art. 73 alin. (3) lit. h), care reglementează competenţa legiuitorului de a stabili infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. În temeiul dispoziţiilor constituţionale menţionate, legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât şi condiţiile răspunderii juridice pentru acea faptă (Decizia nr. 1.205 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 9 noiembrie 2011). Astfel, dacă prevederile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie indică autoritatea competentă să reglementeze infracţiunile - Parlamentul, respectiv Guvernul pe calea delegării legislative constituţionale -, relaţiile sociale reglementate, procedura şi majoritatea de vot necesare incriminării, dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie implică exigenţa ca infracţiunile şi pedepsele să fie stabilite numai printr-un act normativ cu forţă de lege - „în temeiul legii“ -, iar prin trimiterea la „condiţiile legii“ trebuie realizată coroborarea cu art. 1 alin. (5) din Constituţie care consacră principiul legalităţii şi impune obligaţia ca normele adoptate să fie precise, clare şi previzibile. 16. Totodată, Curtea a statuat că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea în acest sens spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). De aceea, o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. 17. În concluzie, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie impun garanţia reglementării prin lege a incriminării faptelor şi stabilirea sancţiunii corespunzătoare şi, în mod implicit, obligaţia în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerinţele de calitate ale acestora, care se circumscriu principiului legalităţii prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie. 18. Cu toate acestea, Curtea a reţinut că, având în vedere principiul generalităţii legilor, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se reţin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Ciné Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). 19. Aplicând considerentele de principiu anterior enunţate, prin prisma cerinţelor de claritate şi previzibilitate, la dispoziţiile art. 63 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 211/2011, cât priveşte sintagma „neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii“, din perspectiva lipsei unei definiţii legale a măsurilor obligatorii, Curtea reţine că, potrivit art. 1 din Legea nr. 211/2011, obiectul de reglementare al actului normativ îl constituie stabilirea măsurilor necesare pentru protecţia mediului şi a sănătăţii populaţiei, prin prevenirea sau reducerea efectelor adverse determinate de generarea şi gestionarea deşeurilor şi prin reducerea efectelor generale ale folosirii resurselor şi creşterea eficienţei folosirii acestora. Potrivit dispoziţiilor anterior citate, autorizaţia/autorizaţia integrată de mediu trebuie să conţină cel puţin următoarele: tipurile şi cantităţile de deşeuri care pot fi tratate; cerinţele tehnice şi de orice altă natură aplicabile amplasamentului în cauză pentru fiecare tip de operaţiune autorizată; măsurile de siguranţă şi de prevenire care trebuie luate; metoda care trebuie aplicată pentru fiecare tip de operaţiune; monitorizarea şi controlul operaţiunilor, după caz; măsurile de închidere şi de întreţinere ulterioară, după caz; tipurile şi cantităţile de deşeuri şi produse care rezultă din instalaţie şi codurile operaţiilor de tratare. De asemenea, legea specială în materia regimului deşeurilor prevede că persoanele juridice care deţin autorizaţie/autorizaţie integrată de mediu au obligaţia să desemneze o persoană, din rândul angajaţilor proprii, care să urmărească şi să asigure îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege sau să delege această obligaţie unei terţe persoane, iar aceste din urmă persoane trebuie să fie instruite în domeniul gestiunii deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase, ca urmare a absolvirii unor cursuri de specialitate [art. 22 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 211/2011]. Mai mult, legea reglementează, în mod expres, obligaţiile operatorilor economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru activitatea de eliminare a deşeurilor, respectiv: să asigure eliminarea în totalitate a deşeurilor care le sunt încredinţate; să folosească cele mai bune tehnici disponibile şi care nu implică costuri excesive pentru eliminarea deşeurilor; să amplaseze şi să amenajeze instalaţia de eliminare a deşeurilor într-un spaţiu şi în condiţii stabilite de autorităţile teritoriale pentru protecţia mediului competente; să introducă în instalaţia de eliminare numai deşeurile menţionate în autorizaţia emisă de autorităţile competente şi să respecte tehnologia de eliminare aprobată de acestea [art. 19 alin. (2) din Legea nr. 211/2011]. Atât producătorul sau, după caz, orice deţinător de deşeuri, cât şi operatorul economic autorizat care desfăşoară activităţi de tratare a deşeurilor sau operatorul public ori privat de colectare a deşeurilor au obligaţia de a efectua operaţiunile de tratare în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1)-(3) din lege, referitoare la ierarhia deşeurilor, şi ale art. 20 din lege, care, printre altele, prevăd că gestionarea deşeurilor trebuie să se realizeze fără a pune în pericol sănătatea umană şi fără a dăuna mediului, în special fără a genera riscuri pentru aer, apă, sol, faună sau floră; fără a crea disconfort din cauza zgomotului sau a mirosurilor; fără a afecta negativ peisajul sau zonele de interes special. 20. Totodată, Curtea observă că unul dintre autorii excepţiei de neconstituţionalitate este operator economic care desfăşoară activităţi de tratare a deşeurilor având autorizaţie/ autorizaţie integrată de mediu emisă de către autorităţile competente pentru protecţia mediului, în acord cu art. 32 din Legea nr. 211/2011, iar celălalt autor al excepţiei de neconstituţionalitate, administrator al celui dintâi. În aceste condiţii, Curtea constată că operatorii economici care desfăşoară activităţi de tratare a deşeurilor având autorizaţie/autorizaţie integrată de mediu emisă de către autorităţile competente pentru protecţia mediului efectuează operaţiunile specifice de tratare a deşeurilor cu titlu profesional, potrivit reglementărilor în materie. În consecinţă, Curtea constată că motivele de neconstituţionalitate potrivit cărora sintagma „neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii“, din cuprinsul art. 63 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 211/2011, nu îndeplineşte cerinţele cu privire la calitatea legii, şi anume claritatea, precizia şi previzibilitatea, pe motiv că legiuitorul nu precizează, în mod concret, „măsurile obligatorii“ în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase, ceea ce ar avea drept consecinţă faptul că destinatarii normei nu şi-ar putea conforma conduita prescripţiilor acesteia, sunt neîntemeiate. 21. De altfel, Curtea reţine că, potrivit anexei nr. 1 - Semnificaţia unor termeni în sensul prezentei legi la Legea nr. 211/2011, prin „colectare“ se înţelege „strângerea deşeurilor, inclusiv sortarea şi stocarea preliminară a deşeurilor în vederea transportării la o instalaţie de tratare“ (pct. 6); prin „eliminare“ se înţelege „orice operaţiune care nu este o operaţiune de valorificare, chiar şi în cazul în care una dintre consecinţele secundare ale acesteia ar fi recuperarea de substanţe sau de energie“ (pct. 12), precizându-se că „Anexa nr. 2 la lege stabileşte o listă a operaţiunilor de eliminare, listă care nu este exhaustivă“; prin „tratare“ se înţelege „operaţiunile de valorificare sau eliminare, inclusiv pregătirea prealabilă valorificării sau eliminării“ (pct. 21); prin „valorificare“ se înţelege „orice operaţiune care are drept rezultat principal faptul că deşeurile servesc unui scop util prin înlocuirea altor materiale care ar fi fost utilizate într-un anumit scop sau faptul că deşeurile sunt pregătite pentru a putea servi scopului respectiv în întreprinderi ori în economie în general“ (pct. 24), precizându-se că „Anexa nr. 3 la lege stabileşte o listă a operaţiunilor de valorificare, listă care nu este exhaustivă“. Faptul că în cuprinsul legii nu sunt enumerate măsurile obligatorii ce urmează să fie luate de operatorul autorizat pentru desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, valorificare şi eliminare nu poate conduce la neconstituţionalitatea textului de lege criticat, deoarece legiuitorul nici nu ar putea să prevadă, în mod exhaustiv, fiecare măsură în parte, a cărei executare să asigure eliminarea în totalitate a deşeurilor încredinţate, conform art. 19 alin. (2) din Legea nr. 211/2011, operatorul autorizat fiind în măsură să stabilească reţete şi proceduri de neutralizare, decontaminare, depozitare, valorificare, reciclare şi soluţii de eliminare finală a deşeurilor, cu încadrarea acestora pe categorii. Anexa nr. 2 - Operaţiunile de eliminare la Legea nr. 211/2011 stabileşte, la punctele D1-D15, o listă, care nu este exhaustivă, a măsurilor de eliminare a deşeurilor. Totodată, anexa nr. 3 - Operaţiuni de valorificare la lege prevede, la punctele R1-R13, o listă, având aceeaşi caracteristică, a măsurilor de valorificare a deşeurilor. 22. De asemenea, Curtea reţine că în cadrul operatorilor economici care desfăşoară activităţi de tratare a deşeurilor, având autorizaţie/autorizaţie integrată de mediu emisă de către autorităţile competente pentru protecţia mediului, activează persoane avizate şi diligente, instruite în domeniul gestiunii deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase. Totodată, operatorul autorizat are obligaţia ca, pe durata deţinerii autorizaţiei, să rămână la curent cu normele legale în materie cât priveşte procedurile specifice de colectare, valorificare, tratare, stabilizare, neutralizare, inertizare şi eliminare a deşeurilor. În acelaşi sens a statuat instanţa de control constituţional, în jurisprudenţa sa, referitor la persoanele care efectuează activitatea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, respectiv faptul că acestea desfăşoară o activitate cu risc permis, scop în care sunt supuse unor forme de şcolarizare, aşa încât este vorba despre persoane avizate şi diligente care, pe durata deţinerii permisului de conducere, au obligaţia de a rămâne la curent cu normele legale în materie (Decizia nr. 154 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 16 iunie 2016, paragraful 18, Decizia nr. 140 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 13 iulie 2017, paragraful 17, Decizia nr. 340 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 29 august 2017, paragraful 19, şi Decizia nr. 86 din 16 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 13 mai 2021, paragraful 17). 23. Curtea reaminteşte că instanţa de la Strasbourg a statuat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniştilor, care sunt obligaţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se aşteaptă din partea lor să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 35, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi srl şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). 24. În concluzie, având în vedere cele reţinute anterior, Curtea constată că prevederile art. 63 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 211/2011 îndeplinesc condiţiile de claritate şi previzibilitate, fiind redactate cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită destinatarilor săi - profesionişti în materie, care, la nevoie, pot apela la consultanţă de specialitate, să îşi conformeze conduita, astfel încât nu aduc nicio atingere prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii şi ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei. 25. Referitor la prevederile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, aplicarea cerinţei procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfăşurare a litigiului, iar nu şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor, adică în domeniul dreptului substanţial, întrucât din cuprinsul textului constituţional invocat nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinţei procesului echitabil ar trebui să excedeze necesităţii asigurării garanţiilor procesuale, pentru a intra în materii din câmpul dreptului substanţial. În acest sens sunt Decizia nr. 317 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 7 august 2017, Decizia nr. 819 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 1 martie 2018, şi Decizia nr. 24 din 19 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 din 12 aprilie 2021. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 98 alin. (5) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, excepţie ridicată de Vasile Tofan şi Societatea Global Eco Center - S.R.L. din Câmpulung, judeţul Argeş, în Dosarul nr. 3.436/205/2016 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 63 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 martie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Marian Enache Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
