Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 din Codul de procedură penală şi ale art. 347 alin. (3) teza finală raportat la art. 345 alin. (3) şi art. 346 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Casapu în Dosarul nr. 62/32/2018/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.292D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Mihai Apopii a comunicat un punct de vedere prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, la care a anexat un set de înscrisuri. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, Decizia Curţii nr. 383 din 27 mai 2015, paragraful 27. În subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate şi menţinerea jurisprudenţei instanţei de control constituţional în materie, respectiv deciziile nr. 838 din 8 decembrie 2015 şi nr. 253 din 25 aprilie 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea nr. 496 din 24 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 62/32/2018/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 din Codul de procedură penală şi ale art. 347 alin. (3) teza finală raportat la art. 345 alin. (3) şi art. 346 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Alexandru Casapu cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate împotriva Încheierii nr. 7 din 5 aprilie 2018, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care, în temeiul art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, au fost respinse cererile şi excepţiile invocate de inculpaţi, inclusiv de autorul excepţiei, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. 42/P/2016 din data de 30 ianuarie 2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei privindu-i pe inculpaţi, inclusiv pe autorul excepţiei. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 342 din Codul de procedură penală, care nu permit judecătorului de cameră preliminară să constate că în cauza aflată pe rolul său a intervenit unul dintre cazurile care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, încalcă dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate. Totodată, arată că, din interpretarea dispoziţiilor art. 347 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală raportate la art. 345 alin. (3) şi art. 346 alin. (3) şi (4) din acelaşi act normativ, rezultă că judecătorul de cameră preliminară nu poate dispune restituirea cauzei la parchet decât în cazurile prevăzute de art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală, printre care nu se regăseşte şi ipoteza intervenirii uneia dintre cauzele care împiedică exercitarea acţiunii penale. 6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens reţine, în esenţă, în acord cu jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, că procedura de cameră preliminară a fost concepută de legiuitor ca o procedură-filtru în cadrul căreia se examinează competenţa şi legalitatea sesizării instanţei, legalitatea actelor de urmărire penală efectuate în cauză, precum şi legalitatea modului de administrare a probelor în faza de urmărire penală. Totodată, instanţa supremă arată că, prin specificul ei, activitatea judecătorului de cameră preliminară nu priveşte fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând şi nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict: faptă, persoană şi vinovăţie. Neavând, prin urmare, competenţa de a analiza fundamentul şi aptitudinea funcţională ale acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară nu poate evalua nici incidenţa vreunuia dintre cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală (în speţă, intervenirea prescripţiei răspunderii penale) şi nici nu poate dispune o soluţie cu privire la acţiunea penală în acest sens, această atribuţie constituind apanajul exclusiv al instanţei de judecată. Apreciază că o astfel de limitare a competenţei funcţionale a judecătorului de cameră preliminară învestit cu rechizitoriu nu constituie expresia încălcării dreptului la un proces echitabil şi la apărare al acuzatului, astfel cum susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât prin dispoziţiile art. 342 şi următoarele din Codul de procedură penală se instituie în competenţa acestuia tocmai verificarea conformităţii probelor administrate şi a actelor procesuale efectuate în cursul urmăririi penale cu garanţiile de echitabilitate a procedurii. Legalitatea administrării probelor şi a efectuării anchetei este strâns şi exclusiv legată de asigurarea caracterului echitabil al procesului penal. Ca urmare, instanţa supremă reţine că, prin conţinutul dispoziţiilor care reglementează camera preliminară şi prin soluţiile care pot fi dispuse în acest cadru, sunt prevăzute criteriile în baza cărora se stabileşte dacă procedura în cursul urmăririi penale a avut un caracter echitabil pentru a se putea proceda la judecata pe fond. Deopotrivă, instanţa supremă apreciază că aceeaşi limitare a competenţei funcţionale a judecătorului de cameră preliminară nu are ca efect nici încălcarea dreptului la apărare al autorului excepţiei, atâta vreme cât acesta are posibilitatea de a invoca oricare dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală în faţa judecătorului ce va fi învestit cu judecarea fondului cauzei. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere exprimat anterior şi reţinut de Curtea Constituţională în deciziile nr. 181 din 21 martie 2017, nr. 186 din 21 martie 2017, nr. 803 din 5 decembrie 2017, nr. 22 din 18 ianuarie 2018, nr. 246 din 19 aprilie 2018 şi nr. 272 din 24 aprilie 2018. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 342 din Codul de procedură penală şi ale art. 347 alin. (3) teza finală raportat la art. 345 alin. (3) şi art. 346 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală, având următorul conţinut: - Art. 342: „Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.“; – Art. 345 alin. (3): „În cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularităţi ale actului de sesizare sau în cazul în care sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, procurorul remediază neregularităţile actului de sesizare şi comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.“; – Art. 346 alin. (3) şi (4): "(3) Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă: a) rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii; b) a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale; c) procurorul solicită restituirea cauzei, în condiţiile art. 345 alin. (3), ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleaşi dispoziţii.(4) În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularităţi ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancţionat potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii." – Art. 347 alin. (3): „[...] Dispoziţiile art. 345 şi 346 se aplică în mod corespunzător.“ 12. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor procesual penale criticate, autorul excepţiei invocă atât dispoziţiile constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, cât şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că a analizat, în jurisprudenţa sa, critici similare celor formulate în prezenta cauză. Astfel, cu prilejul pronunţării deciziilor nr. 253 din 25 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 18 iulie 2017, nr. 516 din 6 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 25 octombrie 2017, nr. 239 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 10 iulie 2018, şi nr. 241 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 4 iulie 2019, Curtea a statuat că, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege“, iar, cât priveşte modalitatea concretă de realizare a justiţiei, instanţa de control constituţional a constatat că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, aceasta este circumscrisă legii care stabileşte atât competenţa instanţelor judecătoreşti, cât şi procedura de judecată. Aşa fiind, plenitudinea de jurisdicţie a autorităţilor chemate să înfăptuiască justiţia este structurată, şi nu limitată în funcţie de anumite proceduri, termene şi condiţii a căror respectare este indisolubil legată de actul de justiţie. Cu alte cuvinte, ceea ce prevalează, din perspectiva raportării la menirea instanţelor judecătoreşti, este faptul ca aspectele conflictuale deduse judecăţii să fie dezlegate de o instanţă judecătorească. Singurele limitări ale plenitudinii de jurisdicţie a instanţelor judecătoreşti sunt reprezentate de competenţa acordată Curţii Constituţionale conform art. 146 din Legea fundamentală (în acest sens este şi Decizia nr. 302 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2012) şi de domeniile excluse controlului judecătoresc potrivit art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală. 14. În continuare, Curtea a reţinut că, sub acest aspect, în cadrul procesului penal, judecătorul de cameră preliminară, judecătorul de drepturi şi libertăţi şi instanţele de fond stabilite de lege au deplină legitimitate, potrivit competenţei atribuite de lege, să se pronunţe asupra dezlegării tuturor pricinilor date în competenţa lor, respectând deci exigenţa mai sus enunţată. Împrejurarea că în anumite proceduri, cum ar fi procedura de cameră preliminară, apel, căi extraordinare de atac, legiuitorul a instituit anumite limite [cum ar fi obiectul procedurii în camera preliminară prevăzut de art. 342 din Codul de procedură penală, efectul devolutiv sau extensiv al apelului în cadrul limitelor prevăzute de art. 417 alin. (1), art. 418 şi art. 419 din Codul de procedură penală şi cu respectarea principiului non reformatio in pejus, exercitarea contestaţiei în anulare numai în situaţiile prevăzute de art. 426 din Codul de procedură penală, a recursului în casaţie în situaţiile prevăzute de art. 434 alin. (2) din Codul de procedură penală etc.] nu înseamnă că este afectată plenitudinea de jurisdicţie a instanţelor judecătoreşti, deoarece, aşa cum s-a arătat, aceasta se circumscrie numai legii, în acord cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, cu condiţia ca, prin reglementarea la nivel legal a principiilor constituţionale referitoare la procedura de judecată, legiuitorul să asigure atât dreptul părţilor de a avea un parcurs procedural previzibil, cât şi dreptul acestora de a-şi adapta în mod rezonabil conduita procesuală în conformitate cu ipoteza normativă a legii, aspecte care se constituie în garanţii indispensabile ale dreptului la un proces echitabil, cât şi crearea premiselor constituţionale în vederea realizării de către instanţele judecătoreşti a unei justiţii unice, egale şi imparţiale. 15. Prin urmare, Curtea a constatat că, din această perspectivă, plenitudinea de jurisdicţie a instanţelor judecătoreşti nu este absolută, ea putând fi structurată prin instituirea unor termene, condiţii legale ori competenţe limitate (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011). 16. În aceste condiţii, Curtea a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 342 din Codul de procedură penală, obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competenţă şi la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzaţia în materie penală. 17. De asemenea, Curtea a constatat că judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunţa asupra aspectelor legate de temeinicia acuzaţiei, acesta fiind atributul exclusiv al instanţei competente să judece fondul cauzei. Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală şi rechizitoriul sunt apte să declanşeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar în ipoteza începerii judecăţii, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta şi pe care părţile şi ceilalţi participanţi îşi vor putea întemeia susţinerile ori pe care trebuie să le combată. 18. Totodată, în Decizia nr. 239 din 19 aprilie 2018, precitată, paragraful 22, şi în Decizia nr. 241 din 16 aprilie 2019, precitată, paragraful 19, Curtea a constatat că existenţa unui caz dintre cele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a)-j) din Codul de procedură penală ar putea fi valorificată doar în faza de judecată, intrând în atribuţiile instanţei de judecată competente să soluţioneze fondul cauzei şi să pronunţe - în condiţiile art. 396 alin. (5)-(8) din Codul de procedură penală - o soluţie de achitare sau încetare a procesului penal. Curtea a precizat că valorificarea cazurilor care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale excedează competenţei judecătorului de cameră preliminară, astfel cum este aceasta circumscrisă în raport cu obiectul camerei preliminare, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului la apărare, dreptului la un proces echitabil şi la un recurs efectiv, în condiţiile în care, astfel cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 1 martie 2016, legiuitorul poate institui anumite limite de competenţă, prin aceasta nefiind afectată plenitudinea de jurisdicţie a instanţelor judecătoreşti, deoarece aceasta se circumscrie, în acord cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, numai legii. De altfel, Curtea a reţinut că există norme procesual penale în temeiul cărora instituţiile procesual penale invocate să poată fi valorificate în celelalte faze ale procesului penal, cu respectarea drepturilor fundamentale invocate, în condiţiile în care instituţia procesuală a camerei preliminare nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal, iar, din reglementarea atribuţiilor pe care funcţia exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, activitatea acestuia nu priveşte fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând şi nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict: faptă, persoană şi vinovăţie. 19. În acelaşi fel, în deciziile nr. 253 din 25 aprilie 2017, precitată, paragraful 32, nr. 516 din 6 iulie 2017, precitată, paragraful 21, şi nr. 241 din 16 aprilie 2019, precitată, paragraful 20, Curtea a reţinut că schimbarea încadrării juridice a faptei, aşadar stabilirea textului de lege care prevede şi sancţionează fapta socialmente periculoasă şi caracterizarea ei ca infracţiune, aplicarea principiului non bis in idem, respectiv aprecierea cu privire la caracterul complet al probelor necesare pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei excedează competenţei judecătorului de cameră preliminară, astfel cum este aceasta circumscrisă în raport cu obiectul camerei preliminare, în acord cu prevederile constituţionale privind dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi la un recurs efectiv. 20. Întrucât până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru Casapu în Dosarul nr. 62/32/2018/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 342 din Codul de procedură penală şi ale art. 347 alin. (3) teza finală raportat la art. 345 alin. (3) şi art. 346 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 martie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
