Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă în Dosarul nr. 4.239/303/2018 şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 404D/2019. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 24 noiembrie 2022, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul prevederilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, Curtea a amânat pronunţarea pentru 15 decembrie 2022, dată la care, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru 31 ianuarie 2023, când, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, a amânat pronunţarea pentru 28 februarie 2023 şi apoi pentru 16 martie 2023, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 29 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 4.239/303/2018, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de instanţă, din oficiu, într-o cauză privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri, întemeiată pe prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991 coroborate cu cele ale Legii nr. 165/2013. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că, în prezent, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 44/2017, persoanele care au formulat cereri de restituire nesoluţionate de către entităţile învestite de lege pot introduce acţiune judecătorească îndreptată împotriva acestora pe motivul neemiterii unei hotărâri de validare/invalidare, însă dispoziţiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 împiedică pronunţarea pe fond de către instanţele de judecată cu privire la toate măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013 la care reclamanţii ar avea dreptul, accesul la justiţie nefiind astfel efectiv şi concret. 5. Invocându-se jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, se susţine că, în cauzele având ca obiect fond funciar, accesul la o instanţă este efectiv numai dacă se solicită restituirea terenului pe acelaşi amplasament. În cazul în care terenul nu poate fi restituit pe acelaşi amplasament, măsura reconstituirii dreptului de proprietate pe alt amplasament nu se poate dispune decât dacă se face dovada că toate cererile de restituire formulate anterior cererii reclamanţilor au fost soluţionate, potrivit art. 12 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, operând astfel o temporizare a soluţionării cererii până la soluţionarea cererilor anterioare şi fiind încălcat astfel principiul soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil. Aceasta, deoarece termenul rezonabil de soluţionare a cererii reclamanţilor acoperă şi perioada procedurii administrative în faţa entităţii învestite de lege, incluzând astfel şi perioada temporizată până la soluţionarea tuturor cererilor anterioare, pentru a se putea determina dacă mai există teren disponibil pentru reconstituirea dreptului de proprietate şi pentru reclamanţi, în caz contrar aceştia având dreptul la măsura reparatorie a compensării prin puncte. În plus, reclamanţii nu ar avea acces nici la măsura reparatorie constând în compensarea prin puncte, având în vedere că potrivit prevederilor art. 16 din Legea nr. 165/2013, cererile de restituire care nu pot fi soluţionate prin restituire în natură la nivelul entităţilor învestite de lege se soluţionează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, măsura reparatorie a compensării prin puncte fiind, aşadar, subsidiară restituirii în natură şi având în vedere că, în cazul restituirii în natură a terenurilor, aceasta presupune reconstituirea dreptului de proprietate fie pe vechiul amplasament, fie pe un alt amplasament, potrivit art. 3 pct. 6 din Legea nr. 165/2013. Astfel, măsura compensării prin puncte se poate dispune numai dacă reconstituirea nu se poate face pe acelaşi amplasament şi nu mai există terenuri disponibile pentru reconstituirea dreptului de proprietate pe alt amplasament, iar pentru verificarea acestui din urmă aspect trebuie fie să fi fost soluţionate toate cererile de restituire anterioare cererii reclamanţilor, fie să se fi epuizat terenurile disponibile pentru reconstituirea pe alt amplasament. În consecinţă, reclamanţii din prezenta cauză nu pot beneficia de judecarea şi tranşarea pe fond a litigiului existent în faţa unei instanţe prin pronunţarea asupra tuturor măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013, întrucât art. 12 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 impune atribuirea terenurilor în ordinea de înregistrare a cererilor iniţiale de restituire, fiind încălcat astfel dreptul de acces liber la instanţă şi la soluţionarea cererii într-un termen rezonabil. 6. Se arată, totodată, că, deşi reclamanţii din prezenta cauză sunt într-o situaţie de fapt asemănătoare cu a altor reclamanţi care au formulat cererea de restituire înaintea acestora, în sensul că nu li s-a soluţionat cererea de restituire, nu este respectat principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice prin raportare la instituirea regulilor de acces la instanţă, aceştia trebuind să aştepte soluţionarea tuturor cererilor anterioare pentru a li se putea soluţiona cererea pe fond, în condiţiile în care dreptul de proprietate nu mai poate fi reconstituit pe vechiul amplasament. 7. În fine, se arată că atribuţia definitorie a puterii judecătoreşti este înfăptuirea justiţiei, iar aceasta presupune, coroborat cu art. 21 din Constituţie, ca instanţele de judecată să judece şi să tranşeze pe fond litigiul. Or, având în vedere imposibilitatea instanţei de judecată de a analiza pe fond cererea reclamanţilor şi de a dispune cu privire la toate măsurile reparatorii prevăzute de legiuitor, aşa cum aceasta se desprinde din cele de mai sus, instanţa autoare a excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că art. 12 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 încalcă şi dispoziţiile art. 126 alin. (1) din Constituţie. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, care au următorul conţinut: „(3) Atribuirea terenurilor de către comisia locală se face în ordinea de înregistrare a cererilor iniţiale de restituire, cu respectarea strictă a ordinii categoriilor de teren prevăzute la alin. (1). Fostul proprietar sau moştenitorii acestuia pot refuza terenul din rezerva comisiei locale de fond funciar sau din izlazul comunal, propus în vederea restituirii.“ 12. Prevederile alin. (1) al art. 12, la care fac referire dispoziţiile criticate, au următorul cuprins: "(1) În situaţia în care restituirea terenurilor agricole pe vechile amplasamente nu este posibilă, după validarea întinderii dreptului lor de proprietate de către comisiile judeţene de fond funciar sau, după caz, de către Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, fostului proprietar sau moştenitorilor acestuia li se atribuie un teren pe un alt amplasament, în următoarea ordine: a) pe terenurile din rezerva comisiei locale de fond funciar; b) pe terenurile proprietate publică, trecute, în condiţiile legii, în proprietatea privată a statului, sau pe terenurile proprietate privată a statului, care au fost administrate pe raza unităţii administrativ-teritoriale de institute, de staţiuni de cercetare ori de alte instituţii publice; c) pe terenurile proprietate publică, trecute, în condiţiile legii, în proprietatea privată a statului, sau pe terenurile proprietate privată a statului, care au fost administrate de institute, de staţiuni de cercetare ori de instituţii publice pe raza localităţilor învecinate, aflate în acelaşi judeţ; d) pe terenurile ocupate de izlazuri." 13. În opinia instanţei autoare a excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie şi art. 126 alin. (1) privind instanţele judecătoreşti. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta a fost ridicată din oficiu, cu motivarea, în esenţă, că dispoziţiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 împiedică pronunţarea pe fond de către instanţele judecătoreşti cu privire la toate măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013 la care reclamanţii ar avea dreptul, accesul la justiţie nefiind astfel efectiv şi concret. Aceasta, deoarece, în cazul în care cererea nu poate fi soluţionată prin restituirea terenului pe acelaşi amplasament, măsura reconstituirii dreptului de proprietate pe alt amplasament nu se poate dispune decât dacă se face dovada că toate cererile de restituire formulate anterior cererii reclamanţilor au fost soluţionate, potrivit art. 12 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, operând astfel o temporizare a soluţionării cererii până la soluţionarea cererilor anterioare. Totodată, instanţa nu poate dispune nici măsura reparatorie constând în compensarea prin puncte, întrucât aceasta este subsidiară restituirii în natură, în sensul că se poate dispune numai dacă reconstituirea nu se poate face pe acelaşi amplasament şi nu mai există terenuri disponibile pentru reconstituirea dreptului de proprietate pe alt amplasament. 15. Curtea observă că, prin Decizia nr. 156 din 4 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 21 mai 2021, a mai analizat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, dar a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate, constatând că prevederile de lege criticate nu aveau legătură cu soluţionarea cauzei în care aceasta a fost ridicată. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a reţinut că, prin cererea introductivă de instanţă s-a solicitat obligarea entităţilor administrative competente (Subcomisia Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor) să valideze întinderea dreptului de proprietate, operaţiune prealabilă atribuirii terenurilor de către comisia locală, în ordinea de înregistrare a cererilor iniţiale de restituire, potrivit textului de lege criticat. Curtea a constatat, în consecinţă, că prevederile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 nu sunt incidente în soluţionarea cauzei, fiind aplicabile în cadrul procedurii administrative de soluţionare a cererilor de către comisiile locale şi numai după momentul validării întinderii dreptului de proprietate de către comisiile judeţene de fond funciar sau, după caz, de către Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, potrivit art. 12 din Legea nr. 165/2013. 16. În cauza de faţă, instanţa de judecată are de soluţionat, printre altele, cererea reclamanţilor de obligare a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor să emită o hotărâre de validare a propunerii formulate de Subcomisia Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în sensul de a se reconstitui dreptul de proprietate al autorilor reclamanţilor, prin acordarea în compensare a anumitor suprafeţe de teren disponibile a se restitui în natură. 17. Faţă de criticile formulate în motivarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, Curtea reţine, în ceea ce priveşte procedura de restituire prevăzută de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, şi Legea nr. 165/2013, că, potrivit art. 8 din Legea nr. 18/1991, stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie se face prin reconstituirea/constituirea dreptului de proprietate în favoarea membrilor cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producţie sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum şi moştenitorilor acestora. Stabilirea dreptului de proprietate se face, la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate în limita unei suprafeţe minime de 0,5 ha pentru fiecare persoană îndreptăţită şi de maximum 10 ha de familie, în echivalent arabil. Stabilirea dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia şi apoi atribuirea efectivă a terenurilor celor îndreptăţiţi şi eliberarea titlurilor de proprietate se fac de către comisiile locale constituite în fiecare comună, oraş sau municipiu şi care funcţionează sub îndrumarea unei comisii judeţene (art. 12 din Legea nr. 18/1991). 18. În ceea ce priveşte modalitatea concretă de atribuire a terenurilor, Legea nr. 165/2013 detaliază regulile pe care trebuie să le respecte comisiile locale/judeţene în această etapă administrativă a procedurii. În plus, Legea nr. 165/2013 a fixat (prin art. 11) şi un termen în care comisiile locale şi judeţene de fond funciar să aibă obligaţia de a soluţiona toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie şi de a elibera titlurile de proprietate, şi anume data de 1 ianuarie 2016. Acest termen a fost prorogat prin ordonanţe de urgenţă ale Guvernului de două ori, mai întâi până la 1 ianuarie 2017, apoi până la 1 ianuarie 2018. Prin Decizia nr. 44 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 28 martie 2017, Curtea a constatat, în esenţă, că prin aceste prelungiri succesive mai sus menţionate ale termenului de soluţionare a cererilor de către comisiile locale/judeţene de fond funciar se derogă de la recomandările Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la reglementarea unui mecanism eficient pentru soluţionarea cererilor de retrocedare şi/sau despăgubire, persoanele interesate neavând nicio certitudine cu privire la realizarea efectivă a dreptului lor. 19. Împotriva neîndeplinirii obligaţiei stabilite în sarcina entităţii administrative învestite cu soluţionarea cererilor persoanele interesate au deschis şi accesul la o instanţă judecătorească, potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. Aşadar, există o etapă administrativă a soluţionării cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, care poate fi urmată de o etapă judecătorească, instanţa urmând fie să se pronunţe asupra calităţii de persoană îndreptăţită şi întinderii dreptului de proprietate, fără să stabilească efectiv obiectul asupra căruia acesta poartă, ci obligând comisiile să facă demersurile administrative în acest sens, fie să soluţioneze ea însăşi pe fond cererile, inclusiv prin individualizarea terenurilor în discuţie şi să oblige autorităţile administrative să îndeplinească procedurile administrative necesare pentru atribuirea efectivă şi punerea în posesie. Se pune problema dacă, ulterior etapei judiciare, entităţile administrative mai sunt ţinute de regula respectării ordinii de înregistrare a cererilor iniţiale în ceea ce priveşte atribuirea terenurilor, regulă instituită de art. 12 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, supus controlului de constituţionalitate în prezenta cauză. 20. În prezentul dosar, instanţa care a sesizat Curtea Constituţională a arătat, în justificarea legăturii cu cauza a textului criticat, că modalitatea de aplicare la speţă a prevederilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 „urmează a fi analizată pe fondul cauzei cu privire la modalităţile de restituire posibile în prezenta cauză, în cazul în care se constată că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii“ (pagina nr. 9 din încheierea de sesizare, penultimul paragraf). Aşadar, pe baza probatoriului administrat în cauză (acte de proprietate, certificate de moştenitor, expertize topografice etc.), instanţa urmează să verifice şi să confirme, dacă este cazul, calitatea reclamanţilor pe care aceştia o pretind, aceea de moştenitori ai titularilor dreptului de proprietate a cărui reconstituire a fost solicitată în temeiul Legii nr. 18/1991, precum şi întinderea dreptului de proprietate, urmând să dispună, totodată, inclusiv cu privire la măsurile reparatorii în echivalent în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, deci inclusiv cu privire la posibilitatea acordării terenurilor pe amplasamentele propuse de entitatea învestită de lege cu soluţionarea cererii formulate conform Legii nr. 18/1991 (Subcomisia Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor). 21. Curtea observă că, în ipoteza în care, în urma analizei întregului material probator, instanţa ar obliga entităţile învestite cu soluţionarea cererilor să atribuie în compensare reclamanţilor anumite terenuri, textul de lege criticat, care impune soluţionarea cererilor la nivelul entităţilor administrative în ordinea înregistrării lor, ar pune în discuţie executarea hotărârii judecătoreşti, raportat la ritmul variabil de lucru al entităţilor administrative şi la numărul cererilor înregistrate la nivel administrativ anterioare cererii reclamanţilor pe care acestea le au de soluţionat în ordinea înregistrării lor, pe de o parte, precum şi, pe de altă parte, la posibilitatea incontrolabilă a prelungirii procesului de restituire ca urmare a eventualelor refuzuri în ceea ce priveşte terenurile propuse spre atribuire pe care legea le permite persoanelor îndreptăţite ale căror cereri ar fi totuşi soluţionate [conform tezei a doua a art. 12 alin. (3) din Legea nr. 165/2013]. 22. În acest context, instanţa de contencios constituţional observă că, prin Decizia nr. 8 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 27 februarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a pronunţat cu privire la lămurirea problemei dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1)-(3) din Legea nr. 165/2013, în cazul persoanelor cărora li s-a recunoscut îndreptăţirea la reconstituire, dar nu se dispune reconstituirea pe un anume amplasament, trebuie să se respecte ordinea de înregistrare a cererilor iniţiale de restituire sau au prioritate la reconstituirea dreptului de proprietate în natură. Înalta Curte a respins ca inadmisibilă această chestiune, apreciind că dispoziţiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 nu ridică probleme de înţelegere şi aplicare, fiind suficient de clare şi de explicite, în sensul că restituirea în natură se face persoanelor îndreptăţite în ordinea înregistrării cererilor iniţiale de restituire, legea nefăcând nicio distincţie. În cuprinsul deciziei menţionate, au fost prezentate practica judiciară şi opiniile exprimate de diverse instanţe din ţară, din care se desprindea concluzia că ordinea de înregistrare a cererilor iniţiale trebuie respectată în situaţia în care prin hotărâre judecătorească s-a dispus în mod generic reconstituirea dreptului de proprietate, fără indicarea unei anumite modalităţi de reparaţie, instanţa verificând doar calitatea persoanelor îndreptăţite şi întinderea dreptului de proprietate (paragraful 29). Într-un astfel de caz, în punerea în executare a hotărârii judecătoreşti, entităţile administrative vor fi ţinute să respecte ordinea de atribuire. S-a reţinut, în acelaşi timp, că „alta este însă situaţia în care prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în natură, uneori şi cu indicarea unui anumit amplasament. În acest caz este vorba despre executarea hotărârii judecătoreşti, şi nu de eludarea criteriului prevăzut la art. 12 alin. (3) din Legea nr. 165/2013“. Cu alte cuvinte, dacă o instanţă s-a pronunţat în sensul restituirii cu privire la anumite terenuri individualizate, entităţile administrative vor trebui să dea prioritate, sub aspectul ordinii de atribuire, beneficiarilor acestor hotărâri, nemaifiind ţinute să respecte ordinea prevăzută la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, aşa cum impune art. 12 alin. (3) din acelaşi act normativ. 23. În cauza de faţă, Curtea Constituţională constată că textul de lege criticat nu este direct incident în cursul soluţionării procesului aflat pe rolul instanţei a quo, ci în etapa ulterioară, a punerii în executare a hotărârii judecătoreşti ce urmează să fie pronunţată, norma juridică adresându-se comisiilor locale de fond funciar, în sarcina cărora instituie obligaţia de respectare a unei anumite ordini de atribuire a terenurilor disponibile. Ca atare, în considerarea obiectului procesului pendinte pe rolul instanţei de judecată, Curtea nu poate analiza măsura în care textul de lege criticat ar afecta eficienţa hotărârilor judecătoreşti pronunţate în materia în discuţie. Aceasta, deoarece instanţa de contencios constituţional ar trebui să se raporteze la ipoteza punctuală în care instanţa de judecată ar recunoaşte dreptul de proprietate al reclamanţilor, ar constata imposibilitatea restituirii terenului pe vechiul amplasament şi ar dispune ea însăşi acordarea în compensare de teren situat pe un alt amplasament, situaţie în care comisiile locale, însărcinate cu punerea în posesie, nu ar mai trebui să respecte ordinea impusă prin art. 12 alin. (3) din Legea nr. 165/2013. Dar aceasta este doar una dintre posibilele soluţii pe care instanţa le poate pronunţa în urma analizării documentelor doveditoare ale dreptului de proprietate şi ale situaţiei juridice a terenurilor în discuţie. Or, analiza instanţei de control constituţional nu poate să vizeze doar o simplă eventualitate şi să proiecteze riscul neconstituţionalităţii asupra uneia dintre soluţiile ipotetice pe care instanţa le-ar putea pronunţa. De principiu, analiza constituţionalităţii normelor legale trebuie să vizeze cadrul procesual actual, iar nu să poarte asupra unei prezumtive situaţii rezultate dintr-o soluţie viitoare dispusă de instanţă. Desigur că instanţa de contencios constituţional este garantul supremaţiei Constituţiei, totuşi este discutabil dacă poate sancţiona prin anticipaţie un viciu de neconstituţionalitate care ar deveni vizibil doar ulterior, în cazul în care instanţa ar pronunţa o anumită soluţie. În consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, ca urmare a faptului că raţionamentul care conduce la constatarea neconstituţionalităţii textului de lege criticat ţine seama de modalitatea de aplicare a legii la speţă, luând în discuţie una dintre soluţiile posibile pe care instanţa le-ar putea pronunţa. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 4.239/303/2018 al acestei instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 martie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
