Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (4) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, excepţie ridicată de Asociaţia Ofensiva Tinerilor din Arad în Dosarul nr. 37.872/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.160D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că cerinţa recunoaşterii caracterului de utilitate publică al organizaţiilor minorităţilor pentru a participa la alegeri este reglementată prin lege, iar legiuitorul are competenţa exclusivă de a institui reguli în materie electorală, potrivit art. 73 alin. (3) din Constituţie. Cerinţa impusă nu aduce atingere substanţei dreptului de a candida în alegeri. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Sentinţa civilă nr. 3AGP din 14 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 37.872/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (4) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Asociaţia Ofensiva Tinerilor din Arad, cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. 65D din 13 octombrie 2016, emise de Biroul Electoral Central, prin care a fost respinsă candidatura domnului Claudiu Almăşan pentru alegerile pentru Camera Deputaţilor din anul 2016, întrucât lipseau documentele care să dovedească statutul de utilitate publică al asociaţiei, aşa cum prevede art. 56 alin. (4) din Legea nr. 208/2015. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 56 alin. (4) din Legea nr. 208/2015, care prevăd utilitatea publică între condiţiile pentru depunerea candidaturii pentru alegerile parlamentare de către organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, contravin art. 1 alin. (4), art. 2 alin. (1), art. 8 alin. (1), art. 11 alin. (1), art. 20, art. 36, art. 37, art. 53 alin. (2) şi art. 62 alin. (2) din Constituţie. În acest sens arată că, în ceea ce priveşte cerinţa utilităţii publice, există un dublu nivel al noţiunii de decizie electorală. Primul nivel de decizie aparţine, conform art. 38 şi următoarele din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, Guvernului, singura autoritate în măsură să recunoască prin hotărâre caracterul de utilitate publică al unei asociaţii sau fundaţii. Al doilea nivel de decizie aparţine Biroului Electoral Central, care, în examinarea candidaturii, decide, conform art. 59 din Legea nr. 208/2015, dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege. Decizia Biroului Electoral Central are un caracter eminamente formal, verificându-se doar dacă este îndeplinită condiţia existenţei statutului de utilitate publică al organizaţiei, fără a putea formula aprecieri proprii, deci fără a avea o marjă de apreciere. Prin urmare, adevărata decizie în materie electorală, adică cea care analizează fondul condiţiei de eligibilitate, aparţine Guvernului. 6. Din moment ce decizia asupra utilităţii publice este una electorală, ea trebuie interpretată în lumina exigenţelor impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 15 decembrie 2015, pronunţată în Cauza Ofensiva Tinerilor împotriva României şi Hotărârea din 2 martie 2010, pronunţată în Cauza Grosaru împotriva României. Astfel, deciziile electorale trebuie luate de un organ care să prezinte minime garanţii de imparţialitate. Or, Guvernul nu îndeplineşte această cerinţă, fiind o autoritate eminamente politică, care depinde de susţinerea Parlamentului şi a cărui numire şi competenţă sunt direct afectate de rezultatul alegerilor parlamentare. Mai mult, implicarea Guvernului în stabilirea eligibilităţii participanţilor la alegerile parlamentare încalcă şi art. 1 alin. (4) din Constituţie, referitor la principiul separaţiei puterilor în stat. 7. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate mai arată că puterea de apreciere a decidentului nu trebuie să fie excesivă, însă Guvernul are o marjă absolută de apreciere în ceea ce priveşte acordarea statutului de utilitate publică, neexistând nicio obligaţie de a proceda în acest sens. Astfel, art. 38 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 prevede că Guvernul „poate“ recunoaşte utilitatea publică, fiind doar o facultate şi nu o obligaţie. Totodată, condiţiile pentru recunoaşterea utilităţii publice enunţate de art. 38 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 nu se referă la indicatori precişi şi cuantificabili, ci la noţiuni de ordin general, a căror evaluare implică o apreciere subiectivă din partea Guvernului şi deci un grad ridicat de imprevizibilitate al rezultatului acesteia. Mai arată şi că statutul de utilitate publică poate fi retras oricând, prin hotărâre a Guvernului, astfel că un grad de imprevizibilitate continuă să existe chiar şi ulterior dobândirii acestuia. 8. Având în vedere argumentele mai sus arătate, autorul excepţiei consideră că art. 56 alin. (4) din Legea nr. 208/2015 contravine art. 3 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 36, art. 37 şi art. 62 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, în opinia sa, sunt încălcate art. 1 alin. (4) din Constituţie, întrucât se contravine principiului separaţiei puterilor în stat, precum şi art. 11 alin. (1) şi art. 20 din Constituţie, deoarece nu se respectă supremaţia tratatelor internaţionale privind drepturile omului. 9. În continuare, autorul excepţiei arată că dispoziţiile de lege criticate restrâng exerciţiul dreptului de a fi ales, fără a fi întrunite condiţiile impuse de art. 53 alin. (2) din Constituţie. Astfel, utilitatea publică nu prezintă vreo relevanţă în materie electorală, condiţiile cerute pentru recunoaşterea acestui statut nespunând nimic despre capacitatea de a contribui la formarea şi exprimarea voinţei politice a cetăţenilor ori la reprezentativitatea unei organizaţii. Reprezentativitatea nu rezultă din numărul sau dimensiunea programelor sau proiectelor derulate, nici din capacitatea logistică sau financiară a organizaţiei sau din vreun alt element care se referă la dimensiunea materială a activităţilor desfăşurate. 10. Totodată, autorul excepţiei arată că nu este respectată nici cerinţa unei aplicări nediscriminatorii, întrucât condiţia utilităţii publice se aplică doar organizaţiilor minorităţilor naţionale nereprezentate în Parlament, legea instituind, astfel o diferenţiere nejustificată între organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, în funcţie de reprezentarea lor parlamentară. În consecinţă, din moment ce competiţia electorală este restrânsă abuziv, nu cetăţenii decid prin vot liber exprimat care organizaţie aparţinând minorităţilor naţionale deţine legitimitatea pentru a ocupa un loc în Parlament, ci Guvernul care, în mod discreţionar, poate sau nu să permită competiţia a două sau mai multe organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale. Se ajunge, astfel, la situaţia în care cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale sunt reprezentaţi în Parlament, dar nu pot decide liber asupra reprezentantului, încălcându-se art. 2 alin. (1) din Constituţie, întrucât exercitarea suveranităţii prin alegeri rămâne fără obiect în lipsa competiţiei electorale. 11. În sfârşit, autorul excepţiei susţine că limitarea impusă de Legea nr. 208/2015 contravine şi cerinţei art. 53 alin. (2) din Constituţie ca prin măsura de restrângere a exerciţiului unui drept să nu se aducă atingere existenţei acestuia. Deşi, teoretic, limitarea ar lăsa intactă existenţa dreptului, în practică, acesta este suprimat complet ca urmare a cerinţelor excesive impuse de lege pentru dobândirea utilităţii publice şi a caracterului esenţial arbitrar şi imprevizibil al acestei proceduri. În concluzie, art. 56 alin. (4) din Legea nr. 208/2015 încalcă art. 53 alin. (2), art. 8 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Constituţie. 12. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens arată că implicarea executivului în activitatea prealabilă de conferire a statutului de utilitate publică nu are semnificaţia încălcării principiului separaţiei puterilor în stat. De asemenea consideră că dispoziţiile art. 56 alin. (4) din Legea nr. 208/2015 nu împiedică şi nu restrâng exerciţiul dreptului minorităţilor naţionale de a participa la procesul electoral, ci stabilesc condiţiile exercitării lui. În susţinerea celor arătate invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a statuat că „aprecierea oportunităţii unui anumit prag de reprezentativitate nu este însă o problemă de constituţionalitate, cât timp pragul instituit nu are ca efect suprimarea exercitării dreptului, urmărind numai, precum în legea de faţă, ca asocierea cetăţenilor în partide să aibă semnificaţia instituţionalizării unui curent politic, fără de care partidul rezultat nu-şi poate îndeplini rolul său constituţional, prevăzut de art. 8 alin. (2), de a contribui la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor.“ 13. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 14. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.188 din 6 noiembrie 2008. 15. Avocatul Poporului arată că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.013 din 27 noiembrie 2012, Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, Decizia nr. 226 din 3 iulie 2001, Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996 şi Decizia nr. 147 din 27 octombrie 1998 referitoare la dreptul legiuitorului de a reglementa condiţiile concrete de exercitare a dreptului de a fi ales la nivelul fiecărei funcţii publice elective. 16. În acelaşi sens invocă şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin hotărârile din 2 martie 1987 şi din 22 mai 2012, pronunţate în cauzele Mathieu-Mohin and Clerfayt împotriva Belgiei, paragraful 52, respectiv, Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 3), paragrafele 83 şi 84, prin care s-a statuat că dreptul garantat prin art. 3 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu este un drept absolut, iar statele au o marjă largă de apreciere în alegerea sistemului electoral şi a condiţiilor de aplicare a acestuia, fără însă a limita drepturile în discuţie atât de mult încât să afecteze esenţa acestora şi să le golească de conţinut. 17. În sfârşit, în susţinerea punctului său de vedere, Avocatul Poporului invocă şi liniile directoare trasate de Comisia de la Veneţia prin „Codul bunelor practici în materie electorală“ - Linii directoare şi raport explicativ, adoptat de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 52-a sesiuni plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002), punctul 1.3 lit. i) şi ii). 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 56 alin. (4) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 24 iulie 2015, dispoziţii potrivit cărora „Pot depune candidaturi şi alte organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, legal constituite, care sunt de utilitate publică şi care prezintă Biroului Electoral Central, în termen de 30 de zile de la data stabilirii zilei alegerilor, o listă de membri cuprinzând un număr de cel puţin 15% din numărul total al cetăţenilor care, la ultimul recensământ, s-au declarat ca aparţinând minorităţii respective.“ 21. Autorul excepţiei consideră că aceste dispoziţii de lege contravin următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (4) referitor la principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, art. 2 alin. (1) care prevede inalienabilitatea teritoriului României, art. 8 alin. (1) privind pluralismul politic, art. 11 alin. (1) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 36 privind dreptul la vot, art. 37 referitor la dreptul de a fi ales, art. 53 alin. (2) privind condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale şi art. 62 alin. (2) privind dreptul organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, de a avea un loc de deputat, în condiţiile legii electorale. De asemenea consideră că sunt încălcate prevederile art. 3 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la alegeri libere. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în esenţă, critica formulată de autorul acesteia se referă la două aspecte. Unul dintre acestea are în vedere autoritatea competentă să acorde statutul de utilitate publică unei organizaţii, precum şi criteriile şi procedura aplicabile cu acest prilej. Astfel, autorul excepţiei invocă lipsa de imparţialitate a Guvernului, marja largă de apreciere de care se bucură acesta în emiterea unei hotărâri referitoare la acordarea statutului de utilitate publică unei organizaţii, precum şi caracterul imprecis al criteriilor legale avute în vedere. Al doilea aspect pune în discuţie însăşi constituţionalitatea condiţionării organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale de a avea statut de utilitate publică pentru a putea depune candidaturi pentru alegerile parlamentare. 23. Cât priveşte primul aspect de neconstituţionalitate invocat, Curtea constată că, aşa cum indică şi autorul excepţiei, reglementarea condiţiilor şi a procedurii de obţinere a statutului de utilitate publică de către asociaţii, fundaţii sau federaţii, precum şi de către autoritatea competentă să acorde acest statut îşi are sediul în capitolul VI din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000. Or, potrivit susţinerilor autorului excepţiei şi actului de sesizare, obiectul controlului de constituţionalitate îl reprezintă exclusiv dispoziţiile art. 56 alin. (4) din Legea nr. 208/2015, şi nu prevederile capitolului VI din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000. Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“, Curtea constată că nu este competentă să analizeze această critică de neconstituţionalitate. 24. Referitor la obligaţia impusă de art. 56 alin. (4) din Legea nr. 208/2015 organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale de a avea statut de utilitate publică pentru a depune candidaturi la alegerile parlamentare, Curtea, analizând dispoziţiile cu un conţinut asemănător ale art. 9 alin. (3) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 13 martie 2008, prin Decizia nr. 1.188 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, a reţinut că „dispoziţiile de lege criticate conţin norme care sunt în spiritul, şi nu împotriva, atât al prevederilor constituţionale ale art. 6 alin. (1), care recunosc şi garantează dreptul la identitate al minorităţilor naţionale, cât şi ale art. 62 alin. (2), care legitimează participarea organizaţiilor cetăţenilor care aparţin minorităţilor naţionale la alegerile parlamentare, în condiţiile legii electorale.“ Astfel, Curtea a arătat că „atât condiţia recunoaşterii caracterului de utilitate publică al organizaţiei respective, cât şi cea a depunerii unor liste de membri însumând un număr de cel puţin 15% din numărul total al cetăţenilor declaraţi ca aparţinând acelei minorităţi după ultimul recensământ sunt astfel de cerinţe, reglementate prin legea organică în materie electorală. Stabilirea, prin lege, a condiţiilor menţionate nu contravine textelor constituţionale invocate ca fiind încălcate, legiuitorul având competenţa exclusivă de a institui modalităţile şi condiţiile de funcţionare a sistemului electoral, potrivit art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţie.“ De asemenea, Curtea a reţinut că „textele criticate creează un regim special pentru organizaţiile minorităţilor naţionale, în măsură să justifice, prin condiţiile impuse, reprezentarea reală a membrilor acestora în Parlament.“ Totodată, Curtea a constatat că „textele legale supuse controlului de constituţionalitate nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1), raportat la art. 4 din Legea fundamentală, şi, ca atare, nu pot fi considerate discriminatorii, câtă vreme legiuitorul a urmărit prin aceste reglementări să acorde şi organizaţiilor minorităţilor nereprezentate în Parlament posibilitatea să participe la alegeri, nu numai celor care, în baza voturilor obţinute în alegeri, sunt deja reprezentate în Parlament.“ În acelaşi context, Curtea a invocat şi cele statuate prin Decizia nr. 146 din 15 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 11 aprilie 2005, potrivit cărora „organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Parlament nu sunt privilegiate (...), întrucât acestea au îndeplinit condiţii mult mai severe pentru a accede în Parlament“. Totodată, dacă criteriile pe baza cărora acele organizaţii au obţinut la ultimele alegeri un loc în Parlament nu sunt îndeplinite şi la actualele alegeri, acest lucru va rezulta din votul alegătorilor. 25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia Deciziei nr. 1.188 din 6 noiembrie 2008 îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 26. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asociaţia Ofensiva Tinerilor din Arad în Dosarul nr. 37.872/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 56 alin. (4) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 martie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
