Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind reglementarea modalităţii de raportare a stocurilor la produsele agricole şi alimentare, obiecţie formulată de 56 de deputaţi. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 996 din 15 februarie 2023 şi constituie obiectul Dosarului nr. 328A/2023. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate autorii sesizării invocă critici de neconstituţionalitate extrinsecă, precum şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă. 4. Referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, autorii sesizării susţin, în esenţă, că propunerea legislativă este nejustificată şi nefundamentată din perspectiva beneficiilor aduse de actul normativ şi a soluţiilor pe care acesta le cuprinde din punctul de vedere al interesului social, expunerea de motive fiind, atât formal, cât şi substanţial, neconformă cu normele de tehnică legislativă prevăzute în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, aspect incompatibil cu principiul legalităţii statuat de art. 1 alin. (5) din Constituţie. 5. Astfel, aşa cum este precizat şi în Avizul Consiliului Legislativ nr. 415 din 14 aprilie 2022, „Expunerea de motive nu respectă structura instrumentului de prezentare şi motivare prevăzută la art. 31 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, nu sunt clar prezentate cerinţele care reclamă intervenţia normativă şi nici principiile de bază şi evidenţierea implicaţiilor pe care reglementarea propusă le are asupra legislaţiei în vigoare“. 6. Caracterul sumar al instrumentului de prezentare şi motivare, precum şi lipsa de fundamentare temeinică a actelor normative au fost sancţionate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, în raport cu aceleaşi exigenţe de claritate, predictibilitate a legii şi securitate a raporturilor juridice impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie, cu invocarea deopotrivă a normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. 7. Se afirmă că lipsa motivării reale a proiectului derivă şi din faptul că expunerea de motive începe cu sintagma „Luând în considerare prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă“. În contextul în care aria de aplicare a legii nu este limitată la starea de asediu/urgenţă, aceasta conduce la concluzia că nu sunt clar prezentate cerinţele care reclamă intervenţia normativă şi nici principiile de bază pentru care în lipsa unei asemenea stări de asediu/urgenţă este necesară raportarea stocurilor de produse agricole. 8. Astfel, prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, Curtea Constituţională a reţinut că „în expunerea de motive nu se regăseşte motivarea asupra niciuneia dintre soluţiile preconizate, ceea ce este contrar prevederilor constituţionale şi legale mai sus indicate“ [ale art. 29-31 din Legea nr. 24/2000 referitoare la motivarea proiectelor de acte normative, sub aspectul instrumentelor de prezentare şi motivare, precum şi al cuprinsului şi redactării motivării şi ale art. 1 alin. (5) din Constituţie]. 9. Tot astfel, prin Decizia nr. 682 din 27 iunie 2012, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 24/2000 instituie obligaţia fundamentării actelor normative. Lipsa unei fundamentări temeinice a actului normativ în discuţie determină, pentru motivele arătate, încălcarea prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit cărora „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“, precum şi în art. 147 alin. (4), potrivit cărora „deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii“ (pct. 2.21 şi 2.22); faţă de obiectul iniţiativei legislative, pronunţat tehnic, de strictă specialitate, Curtea constată că şi în prezenta cauză motivarea formală, fără o temeinică fundamentare a legii criticate, afectează calitatea şi predictibilitatea sa, cu consecinţa încălcării prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. 10. De asemenea, prin Decizia nr. 139 din 13 martie 2019, Curtea Constituţională a statuat şi că fundamentarea temeinică a iniţiativelor legislative reprezintă o exigenţă impusă de dispoziţiile constituţionale menţionate, întrucât previne arbitrarul în activitatea de legiferare, asigurând că legile propuse şi adoptate răspund unor nevoi sociale reale şi dreptăţii sociale. Accesibilitatea şi previzibilitatea legii sunt cerinţe ale principiului securităţii raporturilor juridice, constituind garanţii împotriva arbitrarului, iar rolul controlului de constituţionalitate este de a asigura aceste garanţii, opuse oricărei intervenţii legislative arbitrare. Astfel fiind, Curtea a reţinut că lipsa motivării soluţiilor legislative este de natură să aducă atingere şi dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, care consacră statul de drept şi principiul dreptăţii. 11. Se susţine, în esenţă, că legea adoptată, prin conţinutul său normativ, aduce atingere prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, în componenta referitoare la principiul securităţii juridice, previzibilităţii şi clarităţii normelor, astfel cum a fost dezvoltat într-o bogată jurisprudenţă constituţională. 12. Se arată că obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor revine atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice şi se aplică, în egală măsură, şi Parlamentului, inclusiv în privinţa modului de exercitare a atribuţiei sale principale şi esenţiale, respectiv aceea de unică autoritate legiuitoare a ţării, care constă în elaborarea proiectelor de lege şi adoptarea acestora ca legi ale statului român. 13. Curtea Constituţională a reţinut, în jurisprudenţa sa constantă, că respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 constituie un veritabil criteriu de constituţionalitate, prin raportare la aplicarea art. 1 alin. (5) din Constituţie. De asemenea, instanţa constituţională a reţinut că accesibilitatea şi previzibilitatea legii sunt cerinţe ale principiului securităţii raporturilor juridice, constituind garanţii împotriva arbitrarului (Decizia nr. 139 din 13 martie 2019). În acest sens, prin Decizia nr. 681 din 21 octombrie 2021 şi Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, Curtea Constituţională a reţinut că, deşi normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesare. Totodată, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile constituţionale ale art. 142 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit cărora „Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei“, şi pe cele ale art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora, „în România, respectarea [...] legilor este obligatorie“. Astfel, Curtea a constatat că reglementarea criticată prin nerespectarea normelor de tehnică legislativă determină apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii. 14. Aşadar, cu toate că principiul calităţii legii nu este enunţat în mod expres prin Constituţie, acesta a fost recunoscut şi consacrat prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a stabilit că originea acestuia se regăseşte în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. La modul general, s-a considerat că legea trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de claritate şi previzibilitate pentru a putea fi respectată de destinatarii săi, în sensul adaptării corespunzătoare a conduitei de către aceştia. 15. În acelaşi sens, prin Decizia nr. 473 din 21 noiembrie 2013, Curtea Constituţională a statuat, de principiu, că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii. 16. Având în vedere acestea, autorii sesizării arată că, potrivit art. 5 alin. (1) din legea criticată, „nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (1) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei“. Or, aşa cum este precizat şi în Avizul Consiliului Legislativ nr. 415 din 14 aprilie 2022, „având în vedere limitele amenzii contravenţionale, este necesară definirea unor criterii de aplicare şi, eventual, a unor praguri valorice intermediare, pentru a evita aplicarea discreţionară a legii“. Prin urmare, art. 5 alin. (1) din legea criticată nu respectă cerinţele de calitate a legii, sub aspectul clarităţii, previzibilităţii şi preciziei normei, prevăzute de art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, cerinţe care se circumscriu principiului legalităţii prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie. 17. Previzibilitatea unei norme presupune în mod obligatoriu ca destinatarul acesteia să aibă o reprezentare clară a aspectelor în funcţie de care este obligat să îşi modeleze conduita. Or, prin lipsa de precizie şi claritate, destinatarii normei juridice nu îşi pot forma o reprezentare clară. Acest aspect contravine flagrant principiilor fundamentale ale legalităţii şi securităţii juridice, statuate prin art. 1 alin. (5) din Constituţie şi prin jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale. 18. Totodată, se arată că, potrivit art. 2 alin. (1) din legea criticată, „(1) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este responsabil cu aplicarea măsurilor de centralizare a stocurilor de produse agricole şi alimentare, cu respectarea confidenţialităţii datelor care privesc aceste produse“. Or, potrivit Avizului Consiliului Legislativ nr. 415 din 14 aprilie 2022, „referitor la norma propusă pentru art. 2 alin. (1), având în vedere însuşi titlul prezentei propuneri legislative, respectiv, reglementarea modalităţii de raportare a stocurilor la produsele agricole, semnalăm că nu este precizată modalitatea prin care aplicarea măsurilor de centralizare a stocurilor de produse agricole se preconizează a fi realizată şi nici structurile din cadrul ministerului însărcinate cu efectuarea centralizării stocurilor de produse agricole“. 19. Prin urmare, ambiguitatea redacţională a legii supuse controlului de constituţionalitate este evidentă, de necontestat, ceea ce determină serioase îndoieli cu privire la efectele pe care legea le-ar putea produce (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia Curţii Constituţionale nr. 619 din 11 octombrie 2016, paragraful 45). Astfel, prin modul deficitar de redactare, legea contestată încalcă exigenţele art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa referitoare la calitatea legii, cu consecinţa neconstituţionalităţii legii în ansamblul său. 20. Legea criticată încalcă principiul securităţii juridice, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Concret, principiul securităţii juridice are drept componentă previzibilitatea legii. 21. Se afirmă că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, principiul securităţii juridice se referă la faptul că cetăţenii trebuie protejaţi contra unui pericol creat de legiuitor, prin normele juridice pe care le propune şi le adoptă, în sens contrar fiind afectată însăşi securitatea juridică a persoanei. Astfel, legiuitorul are „obligaţia constituţională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât şi valorificarea în condiţii optime a drepturilor şi a libertăţilor fundamentale“ (a se vedea Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, Decizia nr. 90 din 7 februarie 2012, Decizia nr. 240 din 3 iunie 2020, Decizia nr. 504 din 30 iunie 2020, Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, Decizia nr. 836 din 13 decembrie 2018, Decizia nr. 187 din 17 martie 2021, Decizia nr. 478 din 8 iulie 2021 şi Decizia nr. 688 din 21 octombrie 2021). 22. De altfel, introducerea în anexa legii a produselor „plante aromatice“, „condimente“, „miere“ sau „ceaiuri“, care nu pot fi considerate de strictă necesitate, este nemotivată, excesivă şi dăunătoare pentru libertatea economică şi piaţa concurenţială. 23. Se susţine, în esenţă, că legea adoptată, prin conţinutul său normativ, aduce atingere prevederilor art. 45 şi 135 din Constituţie. Astfel, se apreciază că în lipsa unor garanţii şi măsuri pentru asigurarea concurenţei loiale, şi prin crearea unor mecanisme de acces la informaţii secrete comerciale, legea criticată este profund neconstituţională în ansamblul său, aceasta nefăcând altceva, de fapt, decât să pună informaţii confidenţiale, valoroase, în mâna unor angajaţi din ministere. Mai mult, nu există un asemenea mecanism în niciun alt stat membru al Uniunii Europene şi nu se doreşte monitorizarea producţiei, ci a stocurilor existente (aspect care face parte din strategia şi secretul comercial ale operatorului comercial). 24. Cu privire la libertatea economică se susţine că, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională prin Decizia nr. 230 din 14 martie 2007, conţinutul acestei libertăţi este mult mai complex decât începerea propriu-zisă a unei activităţi economice, deoarece presupune şi exercitarea activităţilor comerciale într-un mediu concurenţial nedistorsionat de bariere legale discriminatorii şi practici anticoncurenţiale, abuzive sau neloiale. În scopul creării cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, statul trebuie să susţină o politică concurenţială corectă, aceasta jucând un rol esenţial în facilitarea liberei circulaţii a mărfurilor, în stimularea iniţiativei participanţilor la activitatea de comerţ, realizând şi funcţia de garanţie a unei economii de piaţă. În speţă, statul nu doar că nu asigură mediul concurenţial, ci chiar deschide posibilitatea manevrării pieţei de către cei care vor deţine astfel de informaţii legate de stocurile de produse agricole şi alimente. 25. Din jurisprudenţa Curţii Constituţionale rezultă că limitările aduse libertăţii economice trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să fie nediscriminatorii; b) limitarea să fie justificată de un interes general; c) limitarea să fie necesară obiectivului urmărit de legiuitor şi să fie proporţională cu scopul propus. În speţă nu sunt îndeplinite condiţiile referitoare la interesul general şi proporţionalitatea cu scopul propus. Interesul general este mai degrabă unul particular, unul privat, iar limitarea dreptului şi afectarea secretului comercial nu doar că nu sunt proporţionale cu scopul propus, ci acesta nu există în contextul în care în prezent nu ne mai aflăm în stare de alertă/urgenţă. 26. În considerarea tuturor argumentelor expuse, autorii sesizării solicită admiterea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind reglementarea modalităţii de raportare a stocurilor la produsele agricole şi alimentare. 27. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere. 28. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale punctul său de vedere, cu Adresa cu nr. 2/2.198 din 2 martie 2023, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.389 din aceeaşi dată, considerând, în esenţă, că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 29. În acest sens, cu privire la lipsa de claritate şi previzibilitate a prevederilor art. 2 alin. (1) şi ale art. 5 alin. (1) din legea criticată, apreciază că din sesizarea examinată reiese că argumentele prezentate de autorii acesteia adaugă ipoteze circumstanţiale din perspectivă interpretativă care excedează intenţiei avute în vedere de Parlament prin legea adoptată. Din examinarea dispoziţiilor invocate de autori rezultă că încălcarea Legii fundamentale nu poate fi reţinută, întrucât conform prevederilor art. 2 alin. (1) din legea contestată, „Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este responsabil cu aplicarea măsurilor de centralizare a stocurilor de produse agricole şi alimentare, cu respectarea confidenţialităţii datelor care privesc aceste produse“. Se consideră că menţionarea expresă, la nivel de lege, a unei structuri din cadrul ministerului nu este justificată şi nici necesară, dat fiind că structura organizatorică a ministerului se aprobă prin hotărâre a Guvernului, putând prezenta un grad sporit de schimbări succesive, conjuncturale, fapt care ar putea afecta în timp caracterul precis şi rigoarea în reglementare specifice legii supuse controlului de constituţionalitate. 30. Se arată că prin Decizia nr. 157 din 13 mai 2020, raportat la competenţele constituţionale, Curtea Constituţională a statuat că Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Autorităţile administraţiei publice nu au o asemenea competenţă, misiunea lor fiind aceea de a asigura executarea legilor. Astfel, nefiind în situaţia delegării legislative conform art. 115 din Constituţie, rezultă că prin modul de redactare a legii contestate au fost respectate exigenţele constituţionale în materie de autoritate competentă în asigurarea executării legii, în cazul de faţă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. 31. De asemenea, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 733 din 10 iulie 2012, instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra aspectelor privitoare la lipsa de claritate şi previzibilitate a actelor normative în sensul că acestea „nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci vizează, în fapt, probleme de aplicare a legii“, aceste dispoziţii neintrând în sfera de competenţă a Curţii Constituţionale, ci în competenţa exclusivă a Parlamentului de a interveni prin modificări, completări sau abrogări, pentru a asigura ordinea juridică necesară. 32. Ca urmare, se apreciază că actul normativ criticat respectă în ansamblul său cerinţele privind claritatea, precizia şi previzibilitatea normelor juridice. Textul este clar, întrucât în conţinutul său nu se regăsesc pasaje obscure sau soluţii normative contradictorii, este precis, fiind redactat într-un stil specific normativ dispozitiv, care prezintă norma instituită fără explicaţii sau justificări, prin folosirea cuvintelor în înţelesul lor curent din limba română. Conceptele şi noţiunile utilizate sunt configurate în concordanţă cu dreptul pozitiv, iar stabilirea soluţiilor normative nu este ambiguă, acestea fiind redate în mod previzibil şi univoc, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000. 33. Referitor la criticile aduse cu privire la lipsa de previzibilitate, se invocă, totodată, Hotărârea din 25 august 1998, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Hertel împotriva Elveţiei, prin care s-a statuat că „legea nu trebuie neapărat să fie însoţită de certitudini absolute. Certitudinea, chiar dacă este de dorit, este dublată uneori de o rigiditate excesivă, or dreptul trebuie să ştie să se adapteze schimbărilor de situaţie“. Instanţa europeană stabileşte regula potrivit căreia legea internă pertinentă, care înglobează atât dreptul scris, cât şi pe cel nescris, trebuie să fie formulată cu o precizie suficientă, să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat (a se vedea Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit). 34. Ca atare, neîncălcând niciuna dintre prevederile cadrului normativ referitor la tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziţiile criticate sunt constituţionale prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie. 35. Analizând prevederile legii ce constituie obiectul controlului de constituţionalitate a priori, se apreciază că normele reglementate se circumstanţiază evoluţiei realităţilor economice şi sociale din România. În consecinţă, ca expresie a poziţiei sale preeminente în sistemul autorităţilor publice, Parlamentul poate interveni asupra legislaţiei în scopul asigurării ordinii juridice necesare, în exercitarea suveranităţii naţionale rezultate din alegerile generale. În acest sens, se menţionează Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, prin care Curtea Constituţională a statuat că manifestarea suveranităţii cu care este învestit Parlamentul ca organ reprezentativ suprem al poporului român constă, în esenţă, în exercitarea puterii legislative - ca unică autoritate legiuitoare a ţării. 36. De altfel, aşa cum rezultă şi din expunerea de motive, prevederile legii criticate „vin în sprijinul contracarării eventualelor perturbări pe piaţa agroalimentară generate în urma unei noi posibile situaţii conflictuale, de criză sau de urgenţă“. Prin Decizia nr. 157 din 13 mai 2020, Curtea Constituţională a reţinut că „Este incontestabil faptul că legislaţia care prevede regimul juridic al unor situaţii de criză ce impun luarea unor măsuri excepţionale presupune un grad mai sporit de generalitate faţă de legislaţia aplicabilă în perioada de normalitate, tocmai pentru că particularităţile situaţiei de criză sunt abaterea de la normal (excepţionalitatea) şi imprevizibilitatea pericolului grav care vizează atât societatea în ansamblul său, cât şi fiecare individ în parte.“ 37. În acest context, având în vedere că măsurile care organizează executarea dispoziţiilor legii criticate vor fi stabilite prin norme metodologice, conform art. 7 din aceeaşi lege, criticile referitoare la lipsa de claritate şi previzibilitate a dispoziţiilor legii nu pot fi reţinute. 38. Totodată, din analiza sesizării se apreciază că autorii acesteia sunt în profund dezacord atât cu rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, cât şi cu procedurile parlamentare aplicabile edictării legilor. Prin urmare, Parlamentul, în calitate de unică putere legiuitoare, a adoptat actul normativ în mod legitim şi asumat, conform prevederilor constituţionale, principiul legalităţii stând la baza oricăror acte adoptate de organul reprezentativ al poporului român. 39. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 45 coroborat cu art. 135 din Constituţie, apreciază că nici această critică nu este întemeiată, aspectele invocate nefiind veritabile critici de neconstituţionalitate, ci simple presupuneri/supoziţii ale autorilor sesizării, care privesc eventuale aspecte ce ar putea decurge din executarea/aplicarea legii. Principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite prin lege, limite care urmăresc asigurarea unei discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor operatorilor economici. Accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertăţii economice, statul având obligaţia să impună reguli de disciplină economică, iar legiuitorul având competenţa să le stabilească prin acte normative. 40. Prin Decizia nr. 1.416 din 2 noiembrie 2010, respectiv Decizia nr. 35 din 19 ianuarie 2017, instanţa de contencios constituţional a stabilit că „dispoziţiile art. 45 din Constituţie garantează accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora «în condiţiile legii»“. Legiuitorul constituant i-a acordat legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condiţiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum şi libera iniţiativă. De altfel, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 282 din 8 mai 2014, a stabilit că „principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor“. 41. În acest context, aşa cum reiese din expunerea de motive, nevoia de reglementare a apărut, „ţinând cont de dificultăţile preconizate ca urmare a escaladării situaţiei conflictuale existente în prezent şi a destabilizării preţurilor la produsele agroalimentare, precum şi la perturbarea lanţurilor de aprovizionare“. Astfel, prin adoptarea Legii privind reglementarea modalităţii de raportare a stocurilor la produsele agricole şi alimentare „se impune instituirea [...] unui cadru legislativ menit să asigure informaţiile necesare privind cantităţile produselor agricole şi alimentare existente pe teritoriul României, pentru reducerea impactului negativ asupra securităţii alimentare în timpul unei situaţii de criză“. 42. De asemenea, iniţiatorii propunerii legislative justifică necesitatea adoptării cadrului legislativ inclusiv prin raportare la „situaţia conflictuală actuală, experienţa României din timpul pandemiei generate de COVID-19, precum şi situaţiile de urgenţă publică internaţionale previzionate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru perioada următoare“, fiind „necesar a se cunoaşte stocurile de produse agricole de importanţă vitală pentru populaţie pe timpul unei situaţii de criză, conflictuale sau de urgenţă“. 43. Cu privire la celelalte aspecte de neconstituţionalitate, potrivit cărora nu sunt îndeplinite condiţiile referitoare la interesul general şi proporţionalitatea cu scopul propus, apreciază că acestea sunt simple supoziţii, nu veritabile critici de neconstituţionalitate. Chiar din expunerea de motive reiese că „pentru a garanta interesele tuturor producătorilor, depozitarilor, procesatorilor şi comercianţilor din sectorul agricol, în vederea asigurării trasabilităţii şi pentru a evita orice situaţii incerte în ceea ce priveşte asigurarea stocurilor necesare pentru aprovizionarea cu materie primă a procesatorilor din industria alimentară şi satisfacerea nevoilor consumatorilor cu produse agroalimentare, se impune instituirea unui cadru legal în vederea obţinerii de informaţii exacte şi complete privind stocurile de produse agricole din depozite“. 44. Aşadar, este neechivoc că voinţa legiuitorului, configurată în normele juridice în discuţie, se întemeiază pe imperativul izvorât din complexitatea circumstanţială a momentului, nevoia de asigurare a securităţii alimentare, coroborată cu satisfacerea interesul public general. În acest context, reglementările cuprinse în legea criticată derivă inclusiv din aspecte legate de oportunitate. Iar cu privire la oportunitate, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că aceasta nu poate constitui motiv de neconstituţionalitate. În sprijinul argumentaţiei prezentate este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care, în Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2016, statuează că, în temeiul prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, acesta poate adopta orice soluţie pe care o consideră oportună şi necesară. 45. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au transmis Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 46. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea privind reglementarea modalităţii de raportare a stocurilor la produsele agricole şi alimentare, adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 8 februarie 2023, care are următorul cuprins: "ART. 1 (1) Prezenta lege stabileşte modalitatea de raportare a stocurilor la produsele agricole şi alimentare de către producătorii agricoli, depozitarii, procesatorii la nivel naţional şi comercianţii, denumiţi în continuare operatori economici din sectorul agroalimentar. (2) Produsele agricole şi alimentare pentru care operatorii economici din sectorul agroalimentar au obligaţia furnizării de date statistice de evidenţă a stocurilor sunt prevăzute în anexa, care face parte integrantă din prezenta lege. (3) Măsurile de reglementare instituite prin prezenta lege privesc domeniile de activitate de producţie agricolă, depozitare, procesare şi comercializare a produselor agricole şi alimentare şi sunt obligatorii pentru toţi operatorii economici din sectorul agroalimentar. (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (3), prezenta lege nu este aplicabilă comercianţilor care deţin structuri de vânzare cu suprafaţă de vânzare de până la 400 mp inclusiv, fără spaţiile destinate depozitării, păstrării, şi producţiei mărfurilor, birourilor şi anexelor, comercianţilor ambulanţi, comercianţilor care desfăşoară activităţi de servicii de alimentaţie publică, precum şi comercianţilor care desfăşoară activităţi de comercializare în zone publice. ART. 2 (1) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este responsabil cu aplicarea măsurilor de centralizare a stocurilor de produse agricole şi alimentare, cu respectarea confidenţialităţii datelor care privesc aceste produse. (2) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale dezvoltă un sistem informatic de colectare a datelor statistice raportate de operatorii economici din sectorul agroalimentar. ART. 3 (1) În vederea asigurării trasabilităţii produselor agricole şi alimentare pe piaţă, operatorii economici din sectorul agroalimentar au obligaţia furnizării de date statistice de evidenţă a stocurilor de produse agricole şi alimentare, o singură dată pe lună, până în data de 15 a lunii pentru luna precedentă, către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. (2) Metodologia de colectare, centralizare şi prelucrare a datelor statistice de evidenţă a stocurilor de produse agricole şi alimentare, prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin hotărârea Guvernului prevăzută la art. 7. ART. 4 Verificarea şi controlul stocurilor se realizează potrivit normelor stabilite prin ordin comun al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului finanţelor conform competenţelor legale. ART. 5 (1) Nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (1) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei. (2) Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii prevăzute la alin. (1) se fac de către persoane împuternicite în acest scop de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Finanţelor. (3) Contravenţiei prevăzute la alin. (1) îi sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 6 Pe baza datelor statistice de evidenţă a stocurilor de produse agricole şi alimentare centralizate se vor stabili politici publice de subvenţionare în sectorul agroalimentar. ART. 7 În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul, la propunerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerului Finanţelor va aproba prin hotărâre, normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi. ANEXA 1 Produsele agricole şi alimentare pentru care operatorii economici din sectorul agroalimentar au obligaţia furnizării de date statistice de evidenţă a stocurilor a) legume-fructe; b) cereale şi produse pe bază de cereale; c) seminţe de oleaginoase şi produse pe bază de oleaginoase; d) leguminoase furajere; e) seminţe certificate: cereale, orez, oleaginoase şi proteaginoase; f) carne şi produse din carne, conserve din carne şi mixte; g) lapte şi produse din lapte; h) produse de morărit şi panificaţie; i) produse prelucrate, procesate, conservate din legume-fructe; j) grăsimi şi uleiuri; k) apă, inclusiv apă minerală naturală, apă de izvor şi toate celelalte ape îmbuteliate sau ambalate; l) orez; m) plante aromatice, sare şi condimente; n) ceaiuri; o) zahăr; p) miere; q) drojdie." 47. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legii criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) care consacră statul de drept şi democratic, ale art. 1 alin. (5) potrivit căruia „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“, ale art. 45 referitor la libertatea economică şi ale art. 135 privind economia. 48. Analizând admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că are obligaţia verificării îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a obiecţiei de neconstituţionalitate, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care trebuie realizată sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordine, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27, sau Decizia nr. 247 din 4 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 31 mai 2022, paragraful 15). 49. Sub aspectul titularului dreptului de sesizare, Curtea constată că obiecţia care formează obiectul Dosarului nr. 328A/2023 îndeplineşte condiţia de admisibilitate, prevăzută de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, aceasta fiind formulată de 56 de deputaţi, care au dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori. 50. Sub aspectul termenului de sesizare, Curtea reţine că, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, „În vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului. În cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgenţă, termenul este de două zile“. 51. Aşa cum a reţinut Curtea la paragraful 70 al Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, o sesizare a Curţii Constituţionale: (i) va fi întotdeauna admisibilă dacă se realizează în interiorul termenelor legale de 5 zile, respectiv 2 zile, prevăzute de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992; (ii) va fi admisibilă după depăşirea termenului legal prevăzut de Legea nr. 47/1992, în interiorul termenelor de promulgare de 20 de zile, respectiv de 10 zile, prevăzute de art. 77 alin. (1) şi (3) din Constituţie, însă condiţionat de nepromulgarea legii; (iii) va fi admisibilă în ipoteza întreruperii termenului de promulgare, ca urmare a formulării în prealabil a unei alte sesizări de neconstituţionalitate, doar dacă s-a realizat în interiorul termenului de promulgare de 20 de zile, respectiv de 10 zile, pe care titularul sesizării l-ar fi avut la dispoziţie ipotetic, dacă nu ar fi intervenit cazul de întrerupere a procedurii promulgării. Dimpotrivă, dacă nu sunt întrunite condiţiile cu privire la termenele stabilite de lege şi de Constituţie, sesizarea Curţii va fi respinsă ca inadmisibilă. 52. Prin urmare, Curtea observă că legea criticată a fost adoptată, în procedură ordinară, de Camera Deputaţilor, Cameră decizională, în data de 8 februarie 2023, a fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii sale la data de 13 februarie 2023, iar sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 15 februarie 2023. Într-o atare situaţie, se constată că obiecţia a fost formulată în interiorul termenului prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, aspect ce se încadrează în prima ipoteză din paragraful 70 al Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2018. 53. Sub aspectul obiectului sesizării, Curtea reţine că aceasta vizează o lege nepromulgată, şi anume Legea privind reglementarea modalităţii de raportare a stocurilor la produsele agricole şi alimentare, adoptată de Camera Deputaţilor, în procedură ordinară, în calitate de Cameră decizională, la data de 8 februarie 2023. 54. Prin urmare, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile de admisibilitate. 55. Analizând obiecţia de neconstituţionalitate, referitor la critica de neconstituţionalitate extrinsecă potrivit căreia expunerea de motive este, atât formal, cât şi substanţial, neconformă cu normele de tehnică legislativă prevăzute în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, aspect incompatibil cu principiul legalităţii statuat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa recentă (a se vedea Decizia nr. 238 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 28 iulie 2020, paragraful 36, Decizia nr. 564 din 8 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 17 iulie 2020, paragraful 44, Decizia nr. 908 din 16 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 27 ianuarie 2021, paragraful 100), a constatat că, de principiu, instanţa de contencios constituţional nu poate exercita un control de constituţionalitate al expunerilor de motive ale diverselor legi adoptate, întrucât expunerea de motive şi cu atât mai puţin modul său de redactare nu au consacrare constituţională. De asemenea, controlul de constituţionalitate vizează legea, şi nu opţiuni, dorinţe sau intenţii cuprinse în expunerea de motive a legii şi, prin urmare, Curtea nu are competenţa să exercite un control de constituţionalitate asupra modului de redactare a expunerii de motive concepute de deputaţi, senatori sau Guvern (a se vedea în acest sens Decizia nr. 88 din 9 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 11 martie 2022, paragraful 57, Decizia nr. 54 din 16 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 3 martie 2022, paragraful 67, sau Decizia nr. 678 din 29 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 15 octombrie 2020, paragraful 97). 56. Aplicând la prezenta speţă aceste considerente, Curtea constată că nu poate exercita un control de constituţionalitate al expunerii de motive a legii, astfel că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (5) din Constituţie sub acest aspect. 57. Cu privire la critica de neconstituţionalitate intrinsecă ce vizează lipsa de claritate şi previzibilitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din legea criticată, potrivit cărora „Nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (1) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei“, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, cu privire la principiul calităţii actelor normative, a stabilit că una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre care se numără previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). De aceea, o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita (a se vedea în acest sens Decizia nr. 72 din 29 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 2 mai 2019, paragraful 52). 58. Totodată, prin Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragrafele 22 şi 23, Curtea Constituţională s-a referit la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a constatat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru Pidhorni împotriva României, paragraful 35, şi Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi srl şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, ale căror interpretare şi aplicare depind de practică. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. 59. Aplicând aceste considerente de principiu la cauza de faţă, Curtea reţine că textul criticat reglementează pedeapsa cu amendă a unei contravenţii, precizând atât limita minimă, cât şi limita maximă a acesteia, constituind astfel o individualizare legală a pedepsei cu amenda pentru contravenţia constând în neîndeplinirea obligaţiei furnizării de date statistice de evidenţă a stocurilor de produse agricole şi alimentare, o singură dată pe lună, până în data de 15 a lunii pentru luna precedentă, către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. 60. Faptul că legiuitorul nu a stabilit criterii individuale pentru aplicarea unei anumite amenzi nu constituie un motiv de neconstituţionalitate, ci aparţine de individualizarea administrativă, realizată, potrivit legii, de persoanele împuternicite în acest scop, precum şi de individualizarea judiciară a pedepsei, aspect ce ţine de aplicarea legii de către instanţele judecătoreşti. Astfel, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională în Decizia nr. 101 din 17 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 24 martie 2021, paragraful 87 - referitor la sancţiunile penale -, individualizarea sancţiunilor de drept penal este, pe de o parte, legală - revine legiuitorului, care stabileşte normativ pedepsele şi celelalte sancţiuni de drept penal, prin fixarea unor limite minime şi maxime ale fiecărei pedepse, care să corespundă în abstract importanţei valorii sociale ocrotite prin săvârşirea faptei incriminate -, iar, pe de altă parte, judiciară - pe care o realizează judecătorul în cadrul limitelor stabilite de lege. Curtea a subliniat importanţa individualizării legale a sancţiunilor de drept penal prin aceea că legiuitorul nu poate să confere judecătorului o libertate absolută în stabilirea pedepsei concrete, întrucât ar exista riscul unei interpretări şi aplicări arbitrare a pedepsei. 61. De asemenea, la paragraful 88 al Deciziei nr. 101 din 17 februarie 2021, Curtea a stabilit că legiuitorul nu trebuie să îi ia judecătorului dreptul de a proceda la individualizarea judiciară prin stabilirea unor pedepse absolut determinate sau prin prevederea unor pedepse care, din cauza aplicării lor automate, scapă oricărui control judiciar. Prin individualizarea legală, legiuitorul oferă judecătorului puterea de stabilire a pedepsei în cadrul anumitor limite predeterminate - minimul şi maximul special al pedepsei -, dar, totodată, îi oferă aceluiaşi judecător instrumentele care îi permit alegerea şi determinarea unei sancţiuni concrete, în raport cu particularităţile faptei şi cu persoana infractorului (Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 9 decembrie 2015, paragraful 39). 62. Aceste considerente de principiu, referitoare la individualizarea legală şi cea judiciară, sunt aplicabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte sancţiunile contravenţionale. Astfel, textul criticat - art. 5 alin. (1) din legea supusă controlului de constituţionalitate - constituie o normă de individualizare legală a sancţiunii contravenţionale, care nu exclude individualizarea judiciară realizată de către judecător în cadrul limitelor prevăzute de lege. 63. De asemenea, referitor la limitele generale ale sancţiunilor contravenţionale, Curtea reţine că, potrivit art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, amenda contravenţională are caracter administrativ, limita minimă a acesteia este de 25 lei, iar limita maximă nu poate depăşi: a) 100.000 lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin lege şi ordonanţă; b) 50.000 lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale Guvernului; c) 5.000 lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor judeţene ori ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti; d) 2.500 lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti. Totodată, potrivit art. 21 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal. 64. Prin urmare, textul art. 5 alin. (1) din legea criticată întruneşte condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate circumscrise principiului legalităţii prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. 65. Referitor la critica de neconstituţionalitate intrinsecă ce vizează încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin lipsa de claritate şi previzibilitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din legea criticată, potrivit cărora Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este responsabil cu aplicarea măsurilor de centralizare a stocurilor de produse agricole şi alimentare, cu respectarea confidenţialităţii datelor care privesc aceste produse, Curtea constată că susţinerea autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece reglementarea modalităţii prin care se va realiza aplicarea măsurilor de centralizare a stocurilor de produse agricole şi alimentare şi, cu atât mai mult, stabilirea structurilor din cadrul ministerului însărcinate cu efectuarea centralizării stocurilor de produse agricole şi alimentare constituie aspecte care nu ţin de reglementarea primară, ci de cea secundară, prin acte administrative normative date în executarea legii. Astfel, Curtea reţine că, potrivit art. 7 din legea criticată, în termen de 90 de zile de la data intrării sale în vigoare, Guvernul, la propunerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerului Finanţelor, va aproba prin hotărâre normele metodologice de aplicare a prevederilor legii. 66. Cu privire la domeniile de reglementare secundară, prin Decizia nr. 457 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 1 iulie 2020, paragraful 42, Curtea a statuat că hotărârile Guvernului sunt acte administrative normative sau individuale, expresie a competenţei originare a Guvernului, prevăzută în Constituţie, tipică pentru rolul acestuia de autoritate publică a puterii executive. Organizarea executării legilor pe calea hotărârilor este un atribut exclusiv al Guvernului, neputând fi, în niciun caz, un atribut al Parlamentului, care, de altfel, a adoptat legea/actul normativ principal. Potrivit regimului său constituţional, hotărârea Guvernului intervine atunci când executarea unor prevederi ale legii reclamă stabilirea de măsuri sau reguli subsecvente. Ca urmare, hotărârile Guvernului se adoptă întotdeauna pe baza şi în vederea executării legilor, urmărind punerea în aplicare sau ducerea la îndeplinire a acestora. Atunci când o hotărâre a Guvernului încalcă legea sau adaugă la dispoziţiile legii, ea poate fi atacată în instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 52 şi al art. 126 alin. (6) din Constituţie, precum şi al dispoziţiilor conţinute în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare. 67. Referitor la critica de neconstituţionalitate intrinsecă ce vizează încălcarea dispoziţiilor art. 45 şi art. 135 din Constituţie, critică potrivit căreia, în lipsa unor garanţii şi măsuri pentru asigurarea concurenţei loiale şi prin crearea unor mecanisme de acces la informaţii secrete comerciale, legea criticată este profund neconstituţională în ansamblul său, aceasta nefăcând altceva, de fapt, decât „să pună informaţii confidenţiale, valoroase, în mâna unor angajaţi din ministere“, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, în ceea ce priveşte condiţiile de concurenţă consacrate la nivel constituţional, prin Decizia nr. 40 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 5 iulie 2018, paragraful 27, Curtea a statuat că economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă, potrivit prevederilor art. 135 alin. (1) din Constituţie, care se coroborează cu cele ale alin. (2) lit. a) şi b), în virtutea cărora statul trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie şi protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară, precum şi cu cele ale art. 45 din Constituţie referitoare la libertatea economică. Curtea, în jurisprudenţa sa, spre exemplu, prin Decizia nr. 59 din 17 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 8 februarie 2007, a statuat că art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie instituie obligaţia statului de a asigura protecţia concurenţei loiale, obligaţie ce reprezintă garanţia constituţională a libertăţii concurenţei, iar libera concurenţă este reglementată la nivel de lege, şi nu în plan constituţional. De asemenea, prin Decizia nr. 270 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 16 septembrie 2020, paragraful 15, şi Decizia nr. 282 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, paragraful 16, Curtea a statuat că principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor. Or, legea criticată nu contravine principiului libertăţii economice, deoarece aceasta se exercită în condiţiile legii, astfel cum stabileşte norma constituţională invocată, reglementarea modalităţii de raportare a stocurilor la produsele agricole şi alimentare constituind un obiectiv de interes general. 68. Cu privire la pretinsa lipsă de garanţii şi măsuri pentru asigurarea confidenţialităţii informaţiilor comunicate în temeiul legii criticate, întrucât, în opinia autorilor sesizării, aceste informaţii ajung „în mâna unor angajaţi din ministere“, Curtea constată că aceste susţineri sunt neîntemeiate, deoarece legea prevede la art. 2 alin. (1) că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este responsabil cu aplicarea măsurilor de centralizare a stocurilor de produse agricole şi alimentare, cu respectarea confidenţialităţii datelor care privesc aceste produse. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 439 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, funcţionarii publici au obligaţia să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum şi confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei publice, în condiţiile legii, cu aplicarea dispoziţiilor în vigoare privind liberul acces la informaţiile de interes public, iar eventualele încălcări ale acestor norme pot fi sancţionate pe cale judiciară. 69. Cât priveşte susţinerea potrivit căreia introducerea în anexa legii a produselor „plante aromatice“, „condimente“, „miere“ sau a „ceaiuri“, produse care nu pot fi considerate de strictă necesitate, este nemotivată, excesivă şi dăunătoare pentru libertatea economică şi piaţa concurenţială, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece includerea unor tipuri de produse agricole şi alimentare în anexa la Legea privind reglementarea modalităţii de raportare a stocurilor la produsele agricole şi alimentare constituie un aspect de oportunitate a unei reglementări, nu o problemă de constituţionalitate a legii criticate. 70. Cu privire la oportunitatea adoptării unei anumite reglementări, prin Decizia nr. 524 din 9 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1101 din 15 noiembrie 2022, paragraful 80, Curtea Constituţională a statuat că este abilitată să efectueze un control de conformitate a actului normativ adoptat de Parlament cu Legea fundamentală, şi nicidecum să verifice oportunitatea unei soluţii legislative sau a alteia, aspecte care intră în marja de apreciere a legiuitorului. Numai Parlamentul poate hotărî, în limitele prevăzute în Constituţie, asupra conţinutului reglementărilor legale şi a oportunităţii adoptării acestora (a se vedea, în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 203 din 29 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9 decembrie 1999, sau Decizia nr. 899 din 16 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 18 martie 2022, paragraful 17). 71. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de 56 de deputaţi şi constată că Legea privind reglementarea modalităţii de raportare a stocurilor la produsele agricole şi alimentare este constituţională în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 martie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Bianca Drăghici -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
