Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, excepţie ridicată de Nuţica Gîdea în Dosarul nr. 1.126/54/2019 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.076D/2019. 2. La apelul nominal lipseşte autoarea excepţiei, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, susţine că decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu este de natură să înfrângă dispoziţiile constituţionale invocate de autoarea excepţiei. Apreciază că aceasta din urmă este nemulţumită de interpretarea şi aplicarea textului de lege criticat în situaţia sa, întrucât a formulat contestaţia în anulare invocând o cauză de încetare a procesului penal, respectiv Decizia Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză“, din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, este neconstituţională. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia nr. 1.460 din 30 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.126/54/2019, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Excepţia a fost ridicată de Nuţica Gîdea într-o cauză având ca obiect contestaţia în anulare formulată împotriva unei decizii penale. În motivarea contestaţiei în anulare, autoarea a precizat că a fost condamnată, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal determinată de împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru unele dintre infracţiunile pentru care a fost condamnată. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că, în cauză, dispoziţiile criticate, astfel cum au fost interpretate de instanţa supremă, determină o îngrădire nejustificată a accesului liberul la justiţie al justiţiabilului, care, fără vreo culpă procesuală, nu mai are vocaţia să se prevaleze de incidenţa acestui text cu excepţia ipotezei în care instanţa de apel nu a dezbătut şi nu a analizat aplicarea cauzei de încetare a procesului penal. Reţine că instanţa de control constituţional a pronunţat Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză“, din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, este neconstituţională. În consecinţă, ca efect al aplicării deciziei menţionate, prin raportare la dispoziţiile art. 5 din Codul penal, rezultă că faptelor comise până la apariţia acesteia nu li se mai aplică instituţia întreruperii prescripţiei răspunderii penale, astfel încât faţă de acestea va opera numai termenul general de prescripţie prevăzut în art. 154 din Codul penal. Or, raportat la maximul special prevăzut de legea penală nouă, în cazul celor trei infracţiuni de fals săvârşite de autoare, termenul general de prescripţie a răspunderii penale este cel prevăzut în art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal, respectiv 5 ani calculaţi de la data săvârşirii infracţiunii, respectiv de la data comiterii ultimei acţiuni în cazul infracţiunii continuate. În consecinţă, autoarea susţine că instanţa de apel trebuia să dispună încetarea procesului penal cu privire la acestea. 6. Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, reţine că dispoziţiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, în interpretarea instanţei supreme, nu încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, întrucât justiţiabilii, care au invocat în faţa instanţei de apel o cauză de stingere a procesului penal, au beneficiat de dezbateri contradictorii în acest sens şi de motivarea instanţei de judecată asupra acestei instituţii, astfel că nu pot invoca beneficiul unui drept pentru a obţine o protecţie dublă, suplimentară, prin intermediul unei căi extraordinare de atac, astfel cum beneficiază justiţiabilii care nu au invocat în faţa instanţei de apel respectiva cauză de încetare a procesului penal. O interpretare contrară ar nega rolul căii extraordinare de atac, ar converti-o într-o cale ordinară de atac, ar permite reinterpretarea unei situaţii de către instanţa învestită cu soluţionarea căii extraordinare de atac, deşi instanţa de control judiciar ordinar a dat o dezlegare acestei probleme, chiar dacă este nefavorabilă unei părţi. Astfel, s-ar ajunge ca instanţa învestită cu soluţionarea căii extraordinare a contestaţiei în anulare să reinterpreteze o situaţie de fapt şi de drept, deşi nu sunt îndeplinite condiţiile unei erori de procedură, aspect de esenţa contestaţiei în anulare. În acest fel, ar fi încălcat principiul securităţii raporturilor juridice, astfel cum au fost dezlegate de instanţa de judecată printr-o hotărâre definitivă. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 25 mai 2017, având următorul conţinut: „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: […] b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; [...]“. Prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că „în interpretarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, instanţa care soluţionează contestaţia în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa cauzei de încetare a procesului penal“. 11. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 453 din 24 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1190 din 7 decembrie 2020, a analizat motive de neconstituţionalitate similare celor formulate în prezenta cauză, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 13. În considerentele deciziei precitate, Curtea a reţinut că, prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a hotărât că, în interpretarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, instanţa care soluţionează contestaţia în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa cauzei de încetare a procesului penal. Pentru a dispune această soluţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut că expunerea de motive la proiectul Codului de procedură penală menţionează că, din dezbaterile parlamentare care au avut loc, nu rezultă vreun element din care să reiasă că legiuitorul a dorit să deroge, în cazul art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, de la natura juridică a contestaţiei în anulare şi să îi confere, cel puţin pentru acest caz, şi natura unei căi de reformare care să permită reanalizarea cauzei de încetare a procesului penal. S-a arătat, de asemenea, că prin reglementarea strictă a erorilor de procedură care pot justifica exercitarea contestaţiei în anulare se urmăreşte, pe de o parte, respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive, iar, pe de altă parte, a securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive, care interzice rejudecarea unor aspecte avute deja în vedere de instanţele de judecată. S-a reţinut, totodată, că nici Decizia Curţii Constituţionale nr. 514 din 7 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 1 octombrie 2015, nu poate fi un argument valabil în susţinerea posibilităţii instanţei învestite cu o contestaţie în anulare de a reanaliza cauza de încetare a procesului penal, atunci când aceasta a făcut obiectul controlului instanţei de apel. 14. În mod similar, Curtea a observat că în literatura de specialitate s-a susţinut că, deşi dispoziţiile legale analizate nu mai prevăd condiţia ca instanţa să fi omis să se pronunţe asupra unei cauze de încetare a procesului penal cu privire la care existau probe la dosar, aceasta nu poate conduce la o interpretare substanţial diferită a domeniului de aplicare a cazului de contestaţie în anulare supus analizei, în sensul că acesta poate fi invocat în condiţii mai puţin restrictive decât cele prevăzute la art. 386 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968. S-a susţinut, de asemenea, că dincolo de interpretarea literală şi gramaticală a textului, deşi nu se mai prevede ca instanţa să fi omis să se pronunţe cu privire la cauza de încetare a procesului penal, ci doar necesitatea existenţei unei hotărâri de condamnare, aceasta nu înseamnă că, dacă instanţa s-a pronunţat cu privire la cauza de încetare a procesului penal, în sensul că a apreciat că ea nu există, condamnându-l pe inculpat, contestaţia în anulare poate fi admisă. Odată ce instanţa a analizat cauza de încetare a procesului penal, la cerere sau din oficiu, şi a apreciat că aceasta nu este incidentă, pronunţând o hotărâre de condamnare ce a dobândit autoritate de lucru judecat, contestaţia în anulare întemeiată pe art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală nu mai poate fi admisă. 15. Curtea a constatat, totodată, că aceasta este o cale extraordinară de atac ce poate fi formulată împotriva unor hotărâri judecătoreşti definitive, în vederea îndreptării unor erori de procedură, ce nu au putut fi invocate în faza apelului. Acest aspect rezultă, de altfel, şi din analiza cazurilor în care contestaţia în anulare poate fi exercitată, reglementate la art. 426 lit. a) şi c)-i) din Codul de procedură penală. Curtea a reţinut, de asemenea, că, spre deosebire de contestaţia în anulare, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce poate fi promovată împotriva unor hotărâri judecătoreşti definitive prin care este soluţionat fondul cauzei şi are ca scop îndreptarea anumitor erori grave de drept comise la judecarea apelului. 16. Cauzele de încetare a procesului penal sunt, conform art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală, cele prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din acelaşi cod, respectiv: lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale [art. 16 alin. (1) lit. e)]; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică [art. 16 alin. (1) lit. f)]; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii [art. 16 alin. (1) lit. g)]; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege [art. 16 alin. (1) lit. h)]; există autoritate de lucru judecat [art. 16 alin. (1) lit. i)]; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii [art. 16 alin. (1) lit. j)]. Având în vedere natura cauzelor de încetare a procesului penal anterior enumerate, orice greşită apreciere a instanţei cu privire la incidenţa acestora constituie o greşeală de drept, ce implică reevaluarea fondului hotărârii judecătoreşti astfel pronunţate. 17. De asemenea, Curtea a reţinut că, spre deosebire de ipoteza anterior invocată, omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal reprezintă o eroare de procedură, în acest caz instanţa neanalizând aspectele ce ar putea determina o soluţie de încetare a procesului penal. Aşa fiind, Curtea a constatat că invocarea de către persoana condamnată a unei cauze de încetare a procesului penal, care ar fi existat la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive de condamnare şi asupra căreia instanţa de apel s-a pronunţat - şi nu doar a incidenţei în cauza în care persoana a fost condamnată a unei cauze de încetare a procesului penal asupra căreia instanţa de apel a omis să se pronunţe - presupune o critică a raţionamentului judiciar făcut de instanţa de apel cu privire la cauza de încetare a procesului penal invocată de persoana condamnată, cauză analizată cu prilejul soluţionării apelului, şi, implicit, o reevaluare a fondului cauzei, prin invocarea unei căi extraordinare de atac, ceea ce ar transforma contestaţia în anulare într-un apel deghizat. 18. Având în vedere diferenţele dintre calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare şi cea a recursului în casaţie, Curtea a reţinut că o asemenea eroare juridică (constând în faptul că instanţa s-a pronunţat greşit cu privire la lipsa incidenţei unei cauze de încetare a procesului penal) ar putea fi îndreptată, eventual, pe calea recursului în casaţie, aceasta fiind calea de atac reglementată de legiuitor în scopul îndreptării erorilor de drept comise cu prilejul judecării apelului. Spre deosebire de aceasta, incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal asupra căreia instanţa de apel a omis să se pronunţe va fi invocată pe calea contestaţiei în anulare, care are ca scop îndreptarea unor erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului. 19. Curtea a observat însă că ipoteza invocată de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate nu se regăseşte, în prezent, printre cazurile în care poate fi invocat recursul în casaţie, întrucât art. 438 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură penală vizează, în mod expres, doar ipoteza dispunerii în mod greşit a încetării procesului penal, nu şi soluţia simetrică a greşitei nedispuneri a încetării procesului penal. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că reglementarea acestei din urmă soluţii ar putea constitui obiectul unei viitoare intervenţii legislative a Parlamentului asupra prevederilor art. 438 din Codul de procedură penală sau ar putea face obiectul unei viitoare analize de constituţionalitate a dispoziţiilor legale anterior menţionate. 20. Prin urmare, Curtea a constatat că omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unei cauze de încetare a procesului penal poate face obiectul căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, prevăzută la art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, pe când soluţia greşitei nedispuneri a încetării procesului penal, în situaţia în care instanţa, în mod eronat, a constatat lipsa incidenţei unei cauze de încetare a procesului penal, nu face obiectul de reglementare al textului criticat. Cu toate acestea, având în vedere natura instituţiei recursului în casaţie, greşita pronunţare a instanţei cu privire la lipsa incidenţei unei cauze de încetare a procesului penal este necesar a fi reglementată la art. 438 din Codul de procedură penală. 21. Având în vedere toate aceste considerente, Curtea a constatat că soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017 este una corectă, fiind în acord atât cu natura juridică a instituţiei contestaţiei în anulare, cât şi cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin decizia mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nuţica Gîdea în Dosarul nr. 1.126/54/2019 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 martie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
