Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de părţile civile Adrian Drăgun, Andra Teodora Drăgun, Iustin Adrian Drăgun, Ciprian Drăgun, Oana Mădălina Mandeş, Oana Rotaru, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vrancea, Spitalul de Urgenţă „Sfântul Pantelimon“ din Focşani şi Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni“ din Bucureşti în Dosarul nr. 3.571/91/2017 al Tribunalului Vrancea - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 139D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se susţine că raţiunile pentru care se dispun măsurile preventive prevăzute de art. 202 din Codul de procedură penală şi care vizează libertatea individuală a persoanei nu privesc drepturile şi libertăţile părţii civile sau ale persoanei vătămate, motiv pentru care nu se poate susţine încălcarea, prin textul criticat, a prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 27 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.571/91/2017, Tribunalul Vrancea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 205 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de părţile civile Adrian Drăgun, Andra Teodora Drăgun, Iustin Adrian Drăgun, Ciprian Drăgun, Oana Mădălina Mandeş, Oana Rotaru, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vrancea, Spitalul de Urgenţă „Sfântul Pantelimon“ din Focşani şi Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni“ din Bucureşti, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei încheieri prin care a fost înlocuită măsura arestării preventive, dispusă în privinţa inculpatului din cauza penală în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, cu măsura controlului judiciar. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că sintagma „inculpatul sau procurorul“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 205 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională, întrucât nu acordă şi părţii civile dreptul de a formula contestaţie împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare. Se arată că partea civilă este întotdeauna şi persoană vătămată, aceasta din urmă putându-se constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătoreşti. Se susţine că, chiar dacă nu este subiect procesual principal şi nu are nici calitatea de subiect pasiv al infracţiunii, partea civilă poate avea interesul procesual de a cunoaşte măsurile preventive dispuse în privinţa inculpatului în cursul procedurii camerei preliminare şi de a contesta soluţiile dispuse în privinţa acestor măsuri de către judecătorul de cameră preliminară. Se susţine că excluderea părţii civile din rândul titularilor dreptului de a formula contestaţie, conform art. 205 alin. (1) din Codul de procedură penală, încalcă accesul la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi principiul egalităţii în drepturi, astfel cum acestea sunt reglementate prin dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate. 6. Tribunalul Vrancea - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se susţine că aceasta este justificată de faptul că scopul măsurilor preventive constă, în esenţă, în prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, iar, prin raportare la acest scop, partea civilă ar putea avea interesul legitim de a contesta încheierile prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare, conform art. 205 alin. (1) din Codul de procedură penală. Se susţine că interesul prevenirii săvârşirii unor noi infracţiuni nu aparţine doar instituţiilor statului, ci şi persoanelor afectate, direct sau indirect, de săvârşirea faptelor prevăzute de legea penală, motiv pentru care părţile procesului penal trebuie să aibă posibilitatea de a interveni în judecata referitoare la dispunerea unei măsuri preventive. Se face trimitere la dreptul părţii civile de a contesta dispunerea măsurilor asigurătorii. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 205 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Împotriva încheierilor prin care judecătorul de cameră preliminară de la instanţa sesizată cu rechizitoriu dispune asupra măsurilor preventive, inculpatul şi procurorul pot formula contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare. Contestaţia se depune la judecătorul de cameră preliminară care a pronunţat încheierea atacată şi se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară, în termen de 48 de ore de la înregistrare.“ 11. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, prevederilor art. 6, 7 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, la legalitatea incriminării şi la interzicerea discriminării, precum şi dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie referitoare la interzicerea generală a discriminării. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că textul criticat reglementează calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare. 13. Conform art. 202 alin. (4) din Codul de procedură penală, măsurile preventive ce pot fi dispuse în cursul procesului penal sunt: reţinerea, controlul judiciar; controlul judiciar pe cauţiune, arestul la domiciliu şi arestarea preventivă. Potrivit alin. (1) al art. 202 din Codul de procedură penală, măsurile preventive pot fi luate dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare, iar scopul dispunerii lor constă în asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori a prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni. 14. Aşa fiind, măsurile preventive sunt măsuri procesuale, personale, şi nu reale, puse la dispoziţia organelor judiciare penale şi care constau în restrângeri ale libertăţii individuale a persoanei sau ale exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale, determinate de particularităţile fiecărei cauze şi de condiţiile în care se desfăşoară procesul penal. Aceste măsuri funcţionează ca mijloace de prevenire sau de înlăturare a unor împrejurări, expres reglementate la art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală. Existenţa a cel puţin unuia dintre scopurile dispunerii măsurilor preventive trebuie verificată atât în momentul dispunerii, cât şi în cel al prelungirii lor sau al înlocuirii unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă, în toate cele cinci cazuri anterior menţionate, organul judiciar având obligaţia de a alege măsura potrivită şi suficientă pentru atingerea respectivului scop, având în vedere natura lor preventivă, şi nu retributivă. 15. Măsurile preventive pot fi dispuse, confirmate, prelungite sau menţinute pe tot parcursul procesului penal, conform dispoziţiilor procesual penale care le reglementează, dacă nu există o cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale. 16. Dintre măsurile preventive reglementate la art. 202 alin. (4) din Codul de procedură penală, reţinerea, arestul la domiciliu şi arestul preventiv sunt măsuri privative de libertate, iar controlul judiciar şi controlul judiciar pe cauţiune sunt măsuri neprivative de libertate, dar care implică restrângerea exerciţiului mai multor drepturi şi libertăţi fundamentale (a se vedea Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2015, paragraful 26). 17. În considerarea caracterului lor restrictiv, legiuitorul a prevăzut, în mod distinct, procedura de contestare a măsurilor preventive dispuse în fiecare etapă a procesului penal. 18. Dispoziţiile art. 14-18 din Codul de procedură penală reglementează acţiunea penală, iar cele ale art. 19-28 din acelaşi cod reglementează acţiunea civilă. Potrivit art. 14 alin. (1) din Codul de procedură penală, acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni, iar, conform art. 19 din Codul de procedură penală, acţiunea civilă poate fi exercitată în cadrul procesului penal şi are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale. 19. Astfel, acţiunea penală derivă din dreptul statului de a trage la răspundere penală persoanele care săvârşesc infracţiuni şi presupune soluţionarea de către organele judiciare a unui raport juridic penal de conflict. Pe lângă acestea, dispoziţiile Codului de procedură penală prevăd posibilitatea existenţei în cadrul procesului penal a unui conflict de drept extrapenal şi, prin urmare, a unui raport juridic extrapenal, de natură civilă, care constituie obiectul acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal. Aceasta reprezintă un mijloc juridic prin care raportul de conflict civil este adus în faţa organelor judiciare penale, în scopul soluţionării lui de către acestea din urmă. 20. Având în vedere modul în care sunt reglementate şi caracterul lor personal, Curtea reţine că măsurile preventive au ca scop realizarea instrucţiei penale, prin buna soluţionare a cauzelor penale, în vederea aflării adevărului şi a tragerii la răspundere penală a persoanelor care săvârşesc infracţiuni. Prin urmare, dispunerea măsurilor preventive are în vedere soluţionarea acţiunii penale, respectiv a raportului juridic penal de conflict, astfel cum rezultă şi din prevederile art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală, conform cărora „orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia“. 21. La rândul lor, art. 29 din Codul de procedură penală prevede că participanţii în procesul penal sunt organele judiciare, avocatul, părţile, subiecţii procesuali principali, precum şi alţi subiecţi procesuali, iar conform art. 32 din Codul de procedură penală, părţile sunt subiecţii procesuali care exercită sau împotriva cărora se exercită o acţiune judiciară, acestea fiind inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. Dintre acestea, potrivit art. 82 din Codul de procedură penală, inculpatul este persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală, conform art. 84 din Codul de procedură penală, partea civilă este persoana vătămată sau succesorii săi, care exercită acţiunea civilă în cadrul procesului penal, iar, conform art. 86 din Codul de procedură penală, persoana responsabilă civilmente este persoana care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi care este chemată să răspundă în proces. 22. Prin urmare, spre deosebire de inculpat, care este întotdeauna parte a raportului juridic penal de conflict, putând avea şi calitatea de parte a raportului juridic civil ce face obiectul acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal, partea civilă are doar calitatea de parte a raportului juridic civil. Pentru acest motiv, aceasta nu are un interes procesual specific cu privire la maniera de soluţionare de către organele judiciare a raportului juridic penal, aşadar, în privinţa dispunerii măsurilor preventive în cursul procesului penal. 23. În acest sens este de reţinut că acţiunea civilă rămâne distinctă de acţiunea penală, în tot cursul procesului penal, motiv pentru care aceasta poate fi soluţionată împreună cu acţiunea penală, conform art. 25 alin. (1) din Codul de procedură penală, sau separat de aceasta, potrivit alin. (5)-(6) ale aceluiaşi articol. De asemenea, potrivit art. 26 alin. (1) din Codul de procedură penală, acţiunea civilă poate fi disjunsă de acţiunea penală, atunci când soluţionarea acesteia determină depăşirea termenului rezonabil de soluţionare a acţiunii penale. 24. Având în vedere această coexistenţă distinctă a celor două acţiuni ce pot fi exercitate în cadrul procesului penal, partea civilă, care are doar calitatea de parte a raportului juridic civil de conflict, nu poate justifica un interes procesual cu privire la felul în care se soluţionează acţiunea penală sau cu privire la dispunerea de către organele judiciare a măsurilor preventive în privinţa inculpatului. 25. Aceasta întrucât măsurile preventive au în vedere libertatea individuală sau restrângerea altor drepturi şi libertăţi ale persoanei, însă nu şi bunurile sale, având astfel un caracter personal, şi nu real. Or, în aceste condiţii, exercitarea de către partea civilă a unei căi de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive ar fi în dezacord cu natura şi cu scopul reglementării sale ca parte a procesului penal, astfel cum acestea rezultă din prevederile art. 84 din Codul de procedură penală. 26. Pentru aceste motive, sintagma „inculpatul şi procurorul“, din cuprinsul art. 205 alin. (1) din Codul de procedură penală, criticată de autorul excepţiei, care conferă doar inculpatului şi procurorului dreptul de a exercita contestaţie împotriva încheierilor prin care judecătorul de cameră preliminară de la instanţa sesizată cu rechizitoriu dispune asupra măsurilor preventive, este în acord cu natura şi scopul dispunerii măsurilor preventive, nefiind contrară prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate de autorul excepţiei. 27. Astfel, în privinţa pretinsei încălcări, prin textul criticat, a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţie, care prevăd accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, Curtea reţine că partea civilă beneficiază în cursul procesului penal de toate garanţiile specifice acestor drepturi, asigurate prin dispoziţiile procesual penale, ce reglementează regimul său juridic de parte a acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal, în scopul realizării intereselor sale procesuale, care au ca finalitate repararea prejudiciilor civile produse prin fapta ce constituie obiectul acţiunii penale. Referitor la accesul la justiţie, Curtea Constituţională a reţinut, în jurisprudenţa sa, că acesta implică, între altele, adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie condiţiile şi termenele în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile lor procesuale, inclusiv cele referitoare la căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele de judecată, dar şi că acesta nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiţii de formă şi de fond impuse de legiuitor, prin raportare la art. 21 din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006 şi Decizia nr. 176 din 24 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005). De asemenea, s-a reţinut prin aceeaşi jurisprudenţă că este de competenta exclusivă a legiuitorului să instituie aceleaşi reguli de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă în mod categoric din dispoziţiile constituţionale potrivit cărora „competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege“ şi în conformitate cu care „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate si Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“ (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 2004). În ceea ce priveşte dreptul la un proces echitabil, instanţa de contencios constituţional a statuat că examinarea echitabilă a cauzei necesită asigurarea respectării unor principii procedurale fundamentale, precum contradictorialitatea şi dreptul la apărare (a se vedea Decizia nr. 231 din 16 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 28 martie 2000), precum şi faptul că noţiunea de proces echitabil presupune egalitatea mijloacelor în ceea ce priveşte părţile, adică posibilitatea ca fiecare dintre acestea să îşi expună cauza în faţa instanţei, în condiţii care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ faţă de partea adversă (a se vedea Decizia nr. 320 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 8 noiembrie 2004). 28. Cu privire la invocarea de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate a principiului egalităţii în drepturi, prevăzut la art. 14 din Convenţie şi la art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie, Curtea reţine că, astfel cum rezultă din argumentele mai sus invocate, partea civilă se află, în cadrul procesului penal, într-o situaţie juridică diferită de cea a inculpatului şi a procurorului, aspect ce justifică reglementarea în privinţa sa a unui regim diferit referitor la exercitarea căii de atac a contestaţiei împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare, potrivit art. 205 alin. (1) din Codul de procedură penală. În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa, că principiul egalităţii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, precitată) şi, de asemenea, că principiul egalităţii nu interzice reguli specifice, în cazul unei diferenţe de situaţii, inegalitatea reală, ce rezultă din această diferenţă, putând justifica reguli distincte, în funcţie de scopul legii care le conţine (a se vedea Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). 29. Referitor la pretinsa încălcare, prin prevederile art. 205 alin. (1) din Codul de procedură penală, a dispoziţiilor art. 7 din Convenţie, acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât textul criticat reprezintă o normă de drept procesual penal, iar garanţiile specifice principiului legalităţii incriminării şi a pedepsei sunt asigurate prin normele dreptului penal substanţial. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de părţile civile Adrian Drăgun, Andra Teodora Drăgun, Iustin Adrian Drăgun, Ciprian Drăgun, Oana Mădălina Mandeş, Oana Rotaru, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vrancea, Spitalul de Urgenţă „Sfântul Pantelimon“ din Focşani şi Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni“ din Bucureşti în Dosarul nr. 3.571/91/2017 al Tribunalului Vrancea - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 205 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Vrancea - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
